Amintiri verzi...

La umbra salciei pletoase adesea am poposit
Şi pe băncuţa firavă ca mintea omenească,
Multe lucruri în şoaptă ne-am vorbit,
Multe fapte au pecetluit iubirea noastră.

Vecinul salciei, un râuleţ de munte
Se zbătea iute între maluri, ca gândul în torente...
În valuri reci, voioase, cristaline,
Când pleata salciei a lene în apă atârna;
Vântul uşor o mângâia pe fruntea verde,
Iar gândurile noastre se împleticeau ciudat,
Sub matinale gene, dulci, răzleţe,
Doi tineri răsfăţaţi fără pereche,
Când soarele de după deal pândea.

Masa cea rotundă de alături,
Cu amintiri voioase şi de neuitat,
Ne îmbia de fiecare dată să ne oprim în loc,
Să-i complectăm tăcerea şi spiritul de gazdă,
Cu gânduri bune şi încă o poveste,
În cartea vieţii, din enigmatic raft.

Când noaptea rece pe umeri ne cădea,
Un foc măreţ sub ochi de stele vii ne încălzea povestea,
Cu lumânări aprinse îi răsfăţam centura
Şi îi pecetluiam în minte frumuseţea,
Când martorii jocului nostru naiv
Cu ochii dilataţi se minunau.

La umbra salciei pletoase lăsatam amintiri de vis,
Trăite cu patos nefiresc, doar de noi doi simţite
Iar din ţigara timpului fumam nesăţios,
Parcă simţeam că totul şi toate-s pe sfârşite,
Ca orice lucru din lume, omenesc.

Salcia într-o zi a fost tăiată crunt...
Aşa cum timpul taie din lista omului iubirea,
Iar masa amintirilor hazlii a dispărut,
Lăsând în locul ei îmbătrânit tăcerea.

Doar râuleţul repejor ne poartă amintirile în timp,
Căci drumul lui întortocheat ca firea omenească,
Pe lângă noi şi-acum trece grăbit, cu vântul,
Ce matură în amurg ecourile de iubire ale tuturor,
Lăsând în urma lui necruţătoare dorul.

poezie de Valeria Mahok (29 martie 2016)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Au fost amprente...

Pe lună plină, scăldată viu în râu,
Sub crengile toamnei de aramă, târziu,
Scrumează iubirea în taină,
Sfinte momente,
Iubirea nebună, de modă veche.
#
Între maluri de pădure,
Curge o apă liniştită,
Răsfăţata lună plină
Râde în a ei oglindă.

Din balconul Mioriţei
Fermecaţi privim tabloul
Toamnei arămii din jur;
Lângă masa cea cu brâu,
Salcia pletoasă îşi spală
Pletele şi umbra în râu.

Pe drumul pustiu acum,
Latră un câine speriat
De o bufniţă ce-n noapte,
Pe deasupra i-a zburat.

A fost noaptea noastră,
Doar tu o cunoşti,
De ne-a fost interzisă...
Am fost doi copii proşti;
Dar am scris-o în stele,
Cu versuri de foc, ca marii poeţi,
Îndrăgostiţilor, povestea noastră
Să le-aducă noroc,
Căci iubirea e viaţă sfântă,
nobleţe, putere.

poezie de Valeria Mahok (4 ianuarie 2010)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scântei creştine

Pe-un petic de rai creştin,
În Schitul din Păltiniş,
Doi vinovaţi, sfioşi păşeam,
Să pipăim cu sufletul iertarea,
Iar spiritul să-l lecuim, cu vindecarea.

Ţii minte, când ne închinam?
În faţa micului altar, din inimă de munte,
Doar noi doi, martor Dumnezeu
Şi ale noastre jurăminte.

În poarta casei sale de vecie,
Spiritul lui Noica
ne-a întâmpinat apoi, cu modestie.
Suflet plecat în rătăciri astrale,
Spirit treaz,
la ferestrele inimii mele şi-a tale,
Sfidând tăcerea noastră vie.

În mica bisericuţă, cu brâu de brazi,
De ger încremeniţi,
Păşeam tăcuţi spre altarul sfânt,
Ce-a întipărit pe lemnul lui mii de iertări.
Înconjuraţi de sfinţi pictaţi şi de duh sfânt,
Pe scaunul lui Noica ne-am aşezat pe rând,
Ca spiritu-i măreţ să-l salutăm şi să-l simţim.

Tăcerea era plină de icoane sfinte,
Aghiazmă apoi, noi am băut setoşi
Şi pentru ai noştri, cu pioşenie,
Noi am aprins lumini, de pomenire.

Căci numai Dumnezeu trimite harul,
Spre cei ce vor să-l simtă mai aproape,
Să înveţe, cum coboară bucuria sfântă în simţire,
Când glasul înţelepciunii îl ascultă;
Purtat în suflet şi-n faptă mai departe,
Spre mântuirea noastră şi a lumii.

Ţii minte iarna de atunci?
Şi-a noastră fericire?...
S-a dus, de parcă nici n-a fost
Şi am rămas, cu Sfânta amintire.

poezie de Valeria Mahok (6 ianuarie 2011)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţii minte

Ţii minte când ne închinam?
În faţa micului altar,
Din inimă de munte,
Doar noi doi, martor Dumnezeu
Şi ale noastre jurăminte.

În mica bisericuţă,
Cu brâu de brazi,
De ger încremeniţi,
Pe scaunul lui Noica
Te-ai aşezat tăcut.

Tăcerea era plină
De icoane sfinte,
Din apa sfinţită,
Pe rând noi am băut
Şi pentru ai noştri morţi,
Noi am aprins lumini,
Sus în munţii Păltiniş.

Ţii minte iarna de atunci?
Şi-a noastră fericire?…
S-a dus, de parcă nici n-a fost…
Şi am rămas,
Cu sfânta amintire.

poezie de Valeria Mahok (7 octombrie 2003)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când gândurile...

Când luna pe cer se arată
Privind spre lume tremurând,
Când vântul bate-ncet la poartă
Fiori în urma lui lăsând,
Când se îmbracă iar salcâmii
Cu-a florilor albă ninsoare
Şi greieri sub lumina lunii
Trimit în noapte a lor cântare,
Când vise plutesc printre stele
Frumoase şi fermecătoare
Spre tine gândurile mele
Pe-aripi de vânt le las să zboare,
Şi când tu dormi visând departe,
Plutind prin noaptea cea albastră
Gândurile mele-nfrigurate
Uşor să-ţi bată la fereastră,
Şi când salcâmi sub clar de lună
Şi-apleacă crengile uşor
Ale mele gânduri să îţi spună
De tine cât îmi e de dor.

poezie de Marian Galoiu din De dorul tău, aici, în suflet...
Adăugat de Marian Galoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vrei?

Tu, gândurile mele, cum le simţi?
Le mai auzi, le chemi, le-arăţi că-ţi pasă
când vin mereu, ca într-o ploaie deasă,
cu stropi atât de reci şi de fierbinţi?

Chiar, ce mai faci? Trimite-mi doar un gând,
orice, legat de mine, ai în minte!
Îl voi privi atent, cu luare-aminte,
şi îl voi mângâia, din când în când.

Îţi mai aduci aminte cum eram
acum un timp, acum o veşnicie?
Nu pot să cred! Aşa a fost să fie?
A dispărut tot ceea ce aveam?

Cabana noastră, locul nostru sfânt,
ne-aşteaptă, răbdătoare, pe-amândoi,
cu vatra-i rece, cu pereţii goi,
cu amintiri nerisipite-n vânt.

De n-auzi gândul meu, 'l-auzi pe-al ei?
Ne vrea acolo, vrea să ne iubim,
la foc aprins din nou, să împletim
cuvinte, suflete şi trupuri. Vrei?

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcerea spune multe

Uneori tăcerea spune multe,
Când nici în şoaptă n-am cum să-ţi vorbesc
Ochii tăi îmi cântă-n slove de cuvinte
Şi timpul stă pe loc atunci când te privesc,

Uneori tăcerea spune multe,
În odaia mea când singură eu stau
Iar visele-mi vorbesc atât de multe
Şi n-am la nimeni să le dau,

Uneori tăcerea spune multe,
Când cerul înstelat eu îl zăresc
Şi stele-mi vorbesc doar în cuvinte
Ce nu ştiu eu să le rostesc,

Uneori tăcerea spune multe,
Când eu la tine mă gândesc
Cum aş putea să-ţi spun fără cuvinte
Că doar pe tine te iubesc.

poezie de Cuth Hajnalka
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri reci

Azi străbat cărările,
Iernii îi fac poftele;
Lăudând troienile,
Scrobite şi dantelate,
De vântul rece sculptate,
Ca să nu fie uitate.

Valea pare încremenită,
Câte o cioară o mai descântă,
Brodată e alba-i mare,
Plină de mărgătitare,
De umbre şi de picioare;
Despărţită în cărări
Ca o mare, de vapoare.

Gerul aspru îmi sărută,
Fruntea înaltă, gura mută,
De cuvinte înghesuită,
Ca o muză adormită.
Sătutându-mi trandafirii,
Din obrajii înghetaţi,
Soarele călduţ şi vesel
Îi face iernii în necaz.

Scârţâie sub paşi zapada,
Fără un ecou anume,
Gânduri reci sau gânduri bune
Se îndreaptă către tine, către lume,
Că singurătatea crudă,
Gândurile înfierbântă.

De eşti aproape sau departe,
Soarta vieţii tot desparte,
Cum e apa între maluri,
Cum e marea între dealuri,
Sau destinele în valuri.

Gânduri reci în iarna rece,
Care vine, care trece,
Fiindcă timpul o petrece;
O! mireasă a anilor,
În albeaţa pletelor,
Tot tărâmul faptelor.

Cum să nu gândesc la rece?
Despre viaţa care-mi trece,
Vorbăreaţă apoi tăcută,
Greoaie şi abătută,
Gânditoare apoi mută.

Umbra firii ce în urmă,
O lăsam, să nu ajungă,
Sus la steaua ce dispare,
Când scădeam la numărare.

poezie de Valeria Mahok (31 ianuarie 2011)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri reci

Azi străbat cărările,
Iernii îi fac poftele;
Lăudând troienile,
Scrobite şi dantelate,
De vântul rece sculptate,
Ca să nu fie uitate.

Valea pare încremenită,
Câte o cioară o mai descântă,
Ca pe-o babă adormită,
Brodată e alba-i mare,
Plină de mărgătitare,
De umbre şi de picioare
Despărţită de cărări
Ca o mare de vapoare.

Gerul aspru îmi sărută,
Fruntea înaltă, gura mută,
De cuvinte înghesuită,
Ca o muză adormită.
Sătutându-mi trandafirii,
Din obrajii înghetaţi,
Soarele călduţ şi vesel
Îi face iernii în necaz.

Scârţâie sub paşi zapada,
Fără un ecou anume,
Gânduri reci sau gânduri bune
Se îndreaptă către mine,
Către tine, către lume,
Că singurătatea crudă,
Gândurile înfierbântă.

De-mi eşti aproape sau departe,
Soarta vieţii tot desparte,
Cum e apa între maluri,
Cum e marea între dealuri,
Sau destinele în valuri.

Gânduri reci, în iarna rece,
Care vine, care trece,
Ca iluzia cea veche
Fiindcă timpul o petrece;
O mireasă a anilor,
În albeaţa pletelor,
Tot tărâmul faptelor.

Cum să nu gândesc la rece?
Despre viaţa care-mi trece,
Vorbăreaţă, apoi tăcută,
Greoaie şi abătută,
Gânditoare, apoi mută.

Umbra firii ce în urmă,
O lăsam, ca să ajungă,
Sus la steaua ce dispare,
Când scădeam la numărare.

poezie de Valeria Mahok (31 ianuarie 2011)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Perle de timp

Acolo, unde plânsul zgomotos al izvoarelor
deşteaptă geana dimineţii,
căzând în cascade reci prin văi şerpuitoare şi tămăduitoare pentru suflet,
ne-am răcorit râvna inimii
şi durerea picioarelor zglobii neînţărcate de drumeţii,
aşa cum ploile reci răcoresc duritatea fierbinte a pietrelor încinse de soare.
Acolo, unde aburul ceţii se ridică spre cer
lăsând în urma lui fantomele brazilor bătrâni
şi aromele verzi ale naturii,
surâsul soarelui scalda perlele de rouă
agăţate pe suliţa fiecărui fir de iarbă
construind un câmp de vis
pentru ochii noştri sensibili la frumos.
Rătăciţi printre flori de câmp,
adorate de cerul sufletului,
timpul îşi lăsa clipele în zbor mărinimos
să trecă pe lângă noi ca vântul gândului.
Sărutată îndelung de tine iubire
şi de tot raiul înconjurător,
având martori ochii lacomi ai drumeţilor,
iubitori de frumos,
mai invitat la nemurire.
De acolo, din inima văii noastre milenare
se înalţă maiestos pieptul muntelui
împădurit mărinimos cu brazii drepţi şi mândrii,
aşa cum ar trebui să fie caracterul oamenilor.
Acolo, deasupra plaiului de rai ardelenesc,
unde şoimii ageri învaţă să plutească
pe aripile nevăzute ale vântului,
întrecându-se în zbor neobosit cu norii,
viselor oamenilor spre viitor
sunt mult mai îndrăzneţe.
Acolo, undeva, pe plaiul basmelor străvechi
am lăsat în eternitate clipe din viaţa mea
mai preţioase decât orice diamant din lume.
Acolo dragii mei am savurat mana cerească, iubirea
şi toate miracole naturii ei,
ca şi multe alte răsfăţuri
împreună cu tine, iubirea mea.
Cine, ar crezut atunci,
că toate minunile trăite de noi vor fi trecătoare.
Singurul lucru pe care îl regret amarnic
şi mi-e greu să-l accept,
este că viaţa oamenilor
şi trăirile ei cele mai frumoase
rămân doar amintiri.

poezie de Valeria Mahok (23 iunie 2006)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cândva

Sub o salcie bătrână
Cu pletele lungi în vânt
Curge un râuşor de munte
Amintiri cu el purtând,
Peste pietre şlefuite
De valuri unse de vânt.

Pe-o bancuţă învechită
Şi-o măsuţă tot la fel,
Lovite de râul rece
Ca sărutul unei ierni
Îmi şopteai cuvinte alese,
Ca florilor de pe cer.

Naşă ne-a fost Luna plină,
Martori ochii curioşi
Şi nuntaşi tot păsăretul
Din frunzişul cel stufos,
Când ne alintam duios
Uitând cum se scurge timpul.

Prin al câmpului steluţe
Am sfinţit frumosul blând
Cu picioarele desculţe,
Buchete, fără jurăminte multe,
Căci noi ştim ce am petrecut,
Amintirile au suflet.

Anii au trecut ca gândul
Şi-am îmbătrânit cu timpul
Flăcările tinereţii încet, încet s-au topit,
Dar iubirea ne-aminteşte
Că degeaba n-am trăit,
Sfinţindu-i icoana sfântă.

poezie de Valeria Mahok (6 mai 2021)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire cuantică

Noi ne-am iubit când eram slavă,
Mister şi taine printre stele.
Eu din particule rebele,
Iar tu materie suavă

Noi ne-am iubit o veşnicie,
Chiar dinainte de-a fi viaţă.
Precum a fost lăsat să fie,
Tu profunzimi, eu suprafaţă.

Noi ne-am iubit pe când Lumina,
Era doar cuantică iubire,
Pe când voinţa şi nevina
Erau Cuvânt şi nu vorbire.

Şi ne-am iubit adu-ţi aminte
Pe fiecare stea din noapte
Ca două inimi fără minte,
Două intenţii fără fapte.

Noi ne-am iubit de când e lumea,
Chiar dinainte de-a ne naşte.
Eu întâmplarea, tu minunea
Ce într-o zi se vor cunoaşte.

poezie de Ovidiu Vasile
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Între maluri umezite apa curge fără griji,
Peste pietre şlefuite şi cascade în oglinzi.
Dar amintirile vieţii, frunze verzi în crengi de timp
Ne petrec cu doruri calde, ce sufletul ne cuprind,
Până când încet se pierd şi muţesc după un timp,
Lăsând loc altor mlădiţe să se înfrupte din destin,
Căci viaţa ca şi apa nu se lasă păcălite,
Între maluri umezite ele curg că sunt iubite.

poezie de Valeria Mahok (13 noiembrie 2018)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îndrăgostită...

Îmi fură noaptea amintirea care,
Mă îmbăta iar de tine... cu noi doi...
Acele amintiri dulci şi polare,
Trăite prin ploi şi soare amândoi...

Printre petalele trecutului suav zâmbesc,
Cu zâmbete ce plâng dezamăgire...
Imagini cu noi îmi amintesc,
Când te credeam, crezând în fericire...

O indolenţă doare când mă sună,
La ceas târziu, plimbarea-n gând cu tine...
Iubirea dintre noi să nu apună,
Căci te iubesc cum mă iubesc pe mine.

Şi ce te-aş mângâia acum, iubire...
Pe sufletu-ţi ce mult m-a îndrăgit,
Nicicând nu vei fi amintire...
În inimă îmi arzi încet, mocnit.

Trec zile, una câte una peste noi...
Mă doare lipsa jumătăţii mele!
M-aş regăsi cu tine şi prin ploi,
Căci mi-ai intrat în sânge şi în piele...

Cum dorul mă apasă-n miez de noapte...
Aşa doresc să mă doreşti, iubire!
Mi-e dor să îţi aud cuvinte, şoapte...
Mi-e sete de a noastră împlinire.

Revino şi iubeşte-mă odată!...
Am obosit să tot aştept dorind...
A noastră soartă este scrisă, dată,
Şi ne vom ferici doar dăruind...

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de Adina-Cristinela Ghinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E doar un vis...

Uneori viaţa îţi joacă feste,
Că ai vrea să alergi afară,
Dar în suflet ai numai visări de poveste
Şi timpul e anevoios că încă nu e vară.
În minte îţi vin gânduri când scrii,
Mai mult în tăcerea nopţii,
Dar te visez şi când ai vrea să vii,
Ştii e un vis, totul e la mana sorţii.
Când mă trezesc din vis,
Mai am uneori un gând fugar,
Să las din nou sufletul deschis,
Cu îngerul de noapte hoinar.
Zilele nu seamănă între ele,
Iar eu sunt naivă acum ca o fată,
Şi-mi vine dor de gândurile mele
Că e nepăsare în lumea asta toată.

poezie de Eugenia Calancea (1 februarie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi iar mi-e dor

Şi iar mi-e dor, mi-e dor să scriu o poezie,
Să-mi prind în plete luna iar ochii să-i pictez,
Cu verde şi cu negru, cu vis şi fantezie
Şi dansez în ceruri, cu tine când visez.
Si iar mă doare, mă doare azi nimicul
Din lacrima căzută pe-obrazul unei fete.
Mă-ntreb cu glasul stins, la ce e bun iubitul?
Căci din iubit ne-alegem cu dor şi cu regrete.
Şi iar renunţ, renunţ din nou la noi,
De parcă între ceruri sunt îngeri rătăciţi,
Iar darurile vieţii nu se împart la doi,
Şi-n iad ajug mereu doar cei ce nu-s iubiţi.
Si iar mă-ntorc, mă-ntorc la tine viaţă,
Cu zâmbetul în palme şi cu durerea-n piept.
Căci soarele răsare în orice dimineaţă,
Şi mă îndeamnă iară, să tac şi să aştept!

poezie de Iuliana Dinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prima iubire

Se scutură iar teii şi parcă-i toamnă iară,
S-a strecurat o vară fără identitate
Şi plouă ca-n potopul lui Noe. Ca o fiară
Mă sfâşie prezentul acesta şi se zbate

Secunda fără nume, cu flori de câmp pe frunte
Când fluturii albaştri, să mă înveţe zborul,
Mă ridicau de umeri până în vârf de munte,
Să îmi arate locul unde se naşte dorul.

Şi nu mi-era nici teamă când îţi cădeam în braţe
Şi nu-mi era nici iarnă, când mă ningeai, iubite,
Îţi aşteptam iubirea, cu foame, să mă-nhaţe
Cu-mbrăţişări de inimi, în vară poleite.

Erai prima iubire, primul sărut de soare
Şi înfloream, cum macii, în palma ta cuminte;
Nici nu ştiam, iubite, că mângâierea doare,
Când pleacă fantomatic şi uită să m-alinte.

Şi am plecat în viaţă, cu soarta în spinare,
Ca doi străini în noapte, pe drumuri paralele.
Doar amintiri de-o vară ne duc pe fiecare
Într-o poveste-a noastră, când ne ploua cu stele...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-aş putea...

Te- aş preface intr- o carte cu coperţi din al meu suflet,
Fiecare filă- n parte să păstreze al tău umblet,
Pe cărări ce poartă umbra paşilor pierduţi in doi,
Aş picta poteca noastră in prefaţa cărţii noi.

Te- aş preface intr- o floare cu petale din sărut,
Frunzele să- ţi fie palme, să cuprindă al meu trup,
Iar din roua dimineţii, aş croi sirag de perle,
Lângă inimă, aproape, să le ţin in vremuri grele.

Te- aş preface intr- un brad, un copac din veşnicie,
Mândru creşte- n piatră seacă, verde corpul tău să fie,
Capul să- l aşez pe- o creangă, să aud cum cântă vântul,
Pe o muzică ce- mi spune că suntem una cu gândul.

Intr- un zâmbet de copil, te- aş preface pe obrazul,
Care- adună lângă ochi, bucuria şi necazul,
Râs uşor ce molipseşte pe oricine- n preajma sa,
In surâsul unor ingeri, ce in vis îi poţi vedea.

Dar în ce nu te- aş preface, n- am cuvinte să descriu,
Căci in minte- mi curg imagini, cum aleargă apa- n rău,
De- aş putea ca pe- o icoană, când voi fi chiar printre stele,
Să- o prefac in al meu suflet, tu iubirea vieţii mele!

poezie de Marina Tuturman
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În umbra de castani

Iubito, te tot aştept să-mi vii,
În umbra de castani,
Ce-au tăinuit iubirea noastră
Atâţi amari de ani.

Din vremile de mult trecute
Om întocmi amorul iarăşi
Şi dând de-o parte toate cele,
Din nou ne-om prinde buni tovarăşi.

Şi, îmbătăţi de fericire,
Om da uitărei-ntreaga lume.
Eu după gât te-oi săruta,
Iar tu râzând mi-i spune glume.

Vântul printre crengi ne-a aburi
Cu miros de sulcină,
Iar luna-n ceruri răsărind,
Ne va-mbrăca-n lumină.

Iar noi dormi-vom duşi pe gânduri
În umbra de castani,
Tăinuitori iubirei noastre
De-atâţi amari de ani.

poezie de Dimitrie Anghel
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Culori

Nu mai suntem eroii din poveste,
nici îndrăgostiţii ce se sărutau
în ploaie de lumină albă
când ochii ferestrelor
îi ascundeau sub gene plânse.
TU-cavaler în războiul de stele
fără binecuvântări,
EU-prizonieră în trecutul tău.
Împreună suntem universul
din altă galaxie,
cu viaţă în loc de moarte,
cu vis în loc de timp,

când iubirea noastră devine ritm
în poezii de dragoste
şi poeţii scriu atât de verde,
atât de albastru,
că lumea toată
se îmbracă în NOI...
Astăzi oamenii se caută
în culori pereche,
dar noi am plecat deja
în albul vieţilor apuse...

poezie de Eliza Rădoi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pandantive vii...

Când luna vălul de mătase îşi scutura,
Pe toată valea răpusă de tăcere,
Îmbrobodiţi în scutecul iubirii,
Vrăjile nopţii pe drumuri ne purtau,
Sfidând statura lunii pline.

Şi mânâ în mână colindam păduri, câmpii virgine,
Botezate de mirul florilor alese enigmatic,
Descântaţi de spiritul divin şi singuratic,
Ne înfrăţeam cu cerbul mândru şi ciuta săltăreaţă,
Când veveriţele se speriau de şoapta noastră,
De orice foşnet viu din lumea lor măreţă.

Ce înalt era focul, ce-l aţâţa-i voios,
Cu cetină de brad sfidând bolta crească şi pădurea,
Mă răsfăţai cu glume şi gesturi copilăreşti,
Ca amintirii noastre să nu-i ştirbim statura,
Când pipa fericirii noi amândoi scrumam.
Potcoava găsită, acum e mărturia.

Şi toată valea era atunci a noastră,
Chiar şi când ceaţa dimineţii pe umeri ne cădea,
Cine, era ca noi în libertatea sfântă, neînţârcată?
Cine, se mai iubea ca noi la glezne de izvoare?
Sfinţind iubirea îmbăiată în concert de greieri,
Cine se înfiora în marea înrourată, verde?
Când ochii lumii lacomi, ne pândeau.

O, sfântă iubire! Ce minţile omului tulburi fără vrere,
Să nu slăbeşti centura celor ce-ţi preţuiesc esenţa adevărată,
Eşti toată bogăţia pământească,
Fără tine viaţa omenirii va fi moartă.

poezie de Valeria Mahok (12 februarie 2018)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!