Ibidem idiom

Zburam prin galaxie solo
Pe versuri ce vuiau tremolo
Aprindeam stele şi aştri
Din priviri de ochi albaştri

Un cuget viu de prin văpăi
Scăpat din duh şi năbădăi
Se promulga versus vâlvoi
Iscând oroare de război

N-aveam plaiuri cu plăieşi
Dar nici meleaguri cu răzeşi
Se duc clipe în suplicii
Se prăbuşesc iar edificii

Prea ades se bagă strâmbe
În sunete false de drâmbe
Azi nu mai avem străjeri
Totuşi nu înceta să speri

Scăpaţi de matrapazlâcuri
Feriţi de calabalâcuri
Planurile din catapulte
Să producă roade multe

Înfruntaţi soarta pizmaşă
Nu omorâţi idei în faşă
Şi nici pruncii în pântece
Mai bine lansaţi cântece

Imnuri sau ode de neam
Din tagma lui ad literam
Intonat după concepţii
Fără crize şi decepţii

poezie de David Boia (2 iunie 2016)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sentimente vii
Din tagma iubirilor
Călătorii hoinare
Prin văpăi adlitteram
Însufleţiri ardente

tanka de David Boia (24 martie 2014)
Adăugat de anca petru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvinte nespuse

Nu mai vreau să mă pierd în umbra Ta,
Nici în urma, nici în faţa Ta.
Aş vrea să mă regăsesc de partea Ta,
Să fi parte din fiinţa mea.

Nu mai vreau să mă tot pierd în privirea Ta,
Să mă tot pătrunzi doar cu ochii tăi.
Doar scântei, foc şi văpăi
Întâlniri nevinovate în treacăt fără de noi.

Nu mai vreau doar tăceri si fiori,
Priviri răzleţe şi neînţelese.
Nici în mine să sădeşti un dor, să mă dori
În freamăt şi-n cuvinte nespuse.

Nu mai vreau doar sa te vreau
Şi-n gând să mă întreb cum să te am.
Cum să-ţi fiu trunchi şi tu parte din mine,
Cum să-mi fi ramura ce înfloreşte din mine.

Nu mai vreau să-mi pari doar minune,
Să mă însoţeşti doar prin vise.
Prin nopţi şi prin clipe fără de tine,
Nici ruptă de mine, ruptă de lume.

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Altă doină

Nu mai pot scrie versuri, nu mai vreau să scriu versuri.
Ce e cu maimuţăreala asta continuă?

Odioşii cititori te aşteaptă ca la fiecare pagină
să fii cel puţin genial (pentru ei) să îi scoţi
din mocirla cotidianului, să-i ridici în sfere înalte
"ia să vedem ce mai zice scriitoraşul acesta"
după ce îţi ia cartea în mână, cântărind-o din ochi.

În timp ce ei îşi odihnesc mădularele
după o noapte de dragoste tu alergi după rime
ca un disperat, scormonind prin amintirile lor,
dar bocceaua ta cu cântece nu-i satisface nici cât
un orgasm mai prelungit, uneori.

Nu mai pot scrie versuri, nu mai vreau să scriu versuri.
Ce e cu îngereala asta continuă?

poezie de Nicolae Sava din Insolenţa nopţilor
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trăia dar, dragele mele, în oraşul nostru – şi nu-i prea mult de-atunci – un călugăr din tagma sfântului Francisc, iscoditor de strâmbe erezii şi care, deşi se străduia din răsputeri să pară sfânt şi iubitor cucernic al legilor creştine, ca toţi ceilalţi de altfel, nu se lăsa mai prejos nici în iscodirea pungilor, şi nici în iscodirea celor ce dovedeau ştirbire de credinţă.

Boccaccio în Decameronul, Povestea a şasea (1351)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un înger canibal

În rochie de bal, regină,
De-un verde fără de prihană
Şi atârnandu-mi greu, spre glezne,
Cu o mândrie otomană,
Mă-mbraţişezi şi mă culegi
Din prea banala-mi existenţă;
Nu am ştiut, nu am simţit
Că viaţa-mi caută cadenţă
In paşi de vals, în paşii tăi;
Mi-ai spus, c-o tentă cronicară,
Că zilele ce vor urma
Vor înceta să mă mai doară.

Atâta dragoste, doar mie,
Mi-ai dăruit să strâng, nebună?
Şi dintr-odata iubesc viaţa
Si Universu-mi cântă-n strună,
Şi văd in ochii tăi sagace
Tot ce n-aveam, fără să ştiu,
Tot ce-mi lipsea, fără să fiu,
Vreodată incompletă;
M-ai ţintuit în lumea ta
Cu firea-mi desuetă
Şi am orbit văzând în ea
Un vajnic minaret,
In care îmi primeai, drept rugă,
Valsul imperfect.

"Atâta linişte, doar mie,
Ce am făcut să merit?"
Gândeam sfioasă-n orice clipă
Păzind din ochi cu tremur
Orice respiro interpus
Pe valsul tău perfect;
Ce multe ţi-aş fi dat din mine...
Intregu-mi acaret
De versuri, doruri, viaţă, proză
Şi dragostea-mi uimită,
Să nu mai zacă vremi de-a rândul
Pe gheţuri răstignită.

Ce viu eşti tu, nemărginit,
Paradoxal de tandru,
Insuşi Demiurgul ţi-a cioplit
Chip viu din palisandru
Şi nu din lut, nu, nu din lut,
Tu nu eşti ca noi toţi,
Vibrezi cu lira lui Orpheus
In nopţi de îngeri morţi.
Şi ce-ncântare să te-ascult
Şi să cred azi in tine,
Să-mi vindec toată necredinţa
Fără impotrivire.

Eu... slabă-n spirit, ce copil
Naiv şi râs de lume,
La fel de searbădă precum
Volumele antume;
Şi, totuşi, ce copil frumos,
Ochi înserând în râs,
Cu asfinţituri în priviri
Sub bolţi de nepătruns
Ce ţie ţi-au rămas străine
Şi-aproape prea departe;
Prea tristă pauza-ntre paşi
Şi... valsul ne desparte.

Hm... îngerii sunt canibali?
Prea trist, n-aş fi crezut!
Cum? Ai greşit? eşti imperfect?
Ţi-e harul decăzut,
Ţi-s ochii răi şi reci şi goi,
Din neam de hâtre vii,
Eu te vedeam nemuritor!
Prin lumile pustii,
Eşti muritor pentru-amândoi
Ce milă mi-e de tine,
Doar paşi greşiţi la valsul doi
Îmi laşi spre amintire...

poezie de Alina Neagoe
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel mai adesea, bolnavul începe prin a răspunde că atenţia sa este incapabilă să sesizeze ceva. Trebuie să fie contrazis şi să i se afirme energic că este imposibil să nu i se prezinte nici un fel de imagini. Şi de fapt, se va ajunge curând să se producă o mulţime de idei şi de asociaţii de idei; dar ele vor fi, cu regularitate, precedate de o remarcă a pacientului prin care el le va declara absurde sau insignifiante, ori va pretinde că ele i-au venit în minte din întâmplare, fără să fie legate prin ceva cu tema propusă.

Sigmund Freud în Interpretarea viselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răstălmăciri

Aşa sunt visele toate
Cu multe zile senile
Şi clipe şi gânduri şi idei
În raport de credinţă
Cu speranţe şi sentinţe noi
De câte iluzii avem partenere
Atâtea interpretări
În moduri şi doruri febrile
Ne provoacă sau ne succed
Din unghere şi unghiuri diedre
Din tumultul total şi integru
Din amintiri care vin şi revin
O treaptă mai spre cer.

poezie de David Boia (27 august 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Asumare

Eu nu voi ceda
Nici o zi
Nici o noapte
Nici măcar o clipă
Toate mi le voi asuma
Alături de poeme
Şi aforisme şi stihuri
Nu voi ceda nimic
Din cuvinte şi din expresii
Nici din partea
Nevăzută a lunii
Pentru că în univers
Este prea multă
Materie neagră
Şi mai multă energie neagră
La care nu avem acces
Nici nu le putem defini
Nu voi ceda nimic
Până în ziua de azi.

poezie de David Boia (19 august 2020)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Priviri

Privirile din apus
Se intersectează cu trecutul
Privirile din sud
Se răsfrâng cu căldură
Iar cele din nord cu gerul
Câte vin de est
Estetice să tot fie
Şi cele de miazănoapte
Se duc mult mai târziu
Cele dinspre vest
Ar fi echipate cu veste
Nu voi lăsa să dispară
Privirile de nici un fel
Nici măcar în găuri negre
Ca să nu fie uitate definitiv
Amintirea lor imagine pură
Să tot fie retrăită
În proiecţii la orizont
Orizont multiplu de căutări
Evocări nostalgice
Spre miazăzi la apogeu
Vizibile prin fante de lumini
După aptitudini şi efecte
Recognoscibile pe fond.

poezie de David Boia (3 februarie 2017)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa între două staţii...

La staţia ''Plecare'', destinu-ţi ia bilet
Spre-un semn de întrebare cu un răspuns incert.
Ai tot timpul din lume şi-n staţii mai opreşti
Dar, că mai trece-o clipă nu simţi şi nu gândeşti.

Mai zbori prin constelaţii, mai prinzi un vis de mâini
Dar, se destramă visul, ca aburul din pâini.
Într-un ''dolce far niente'' dansezi o vreme-n doi
Dar, colcăie-n adâncuri premize de război.

Te-mpiedici în nocturne, când stele nu mai sunt
Şi te ridici alene, iar pasul ţi-e mărunt.
Mai bei din mătrăgună, te mai încrunţi puţin
Dar, uneori e dulce şi-amarul din pelin...

Că treci prin chin sau bine, extaz sau prin tristeţi
E o dovadă vie, că mai sunt dimineţi
Şi staţii neştiute, iluzii şi speranţe
În care o secundă se zbate-n dezolanţe...

E viaţa o morgană-n deşertul temporal
În care suntem valuri ce înotăm spre mal,
Unde scrie ''Sosire'' pe marea de nisip
Şi unde moartea n-are nici suflet şi nici chip...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţară, azi, a cui mai eşti?

Ţara mea cu dalbe creste
Îndreptate spre zenit,
Chipul tău îmbătrâneşte-
Zâmbetul ţi-e împietrit!

Din meleaguri de poveste
Au rămas doar amintiri,
Că nici Codrul nu mai este-
Decât cioturi în priviri!

Nici izvoarele, prin matcă,
Nu mai curg şipotitor,
Doar torentele-şi descarcă-
Mâlul gros pe firul lor!

Fiii ţi-s plecaţi în lume,
Tu pe hoţi îi pripăşeşti,
Nu mai ai înţelepciune-
Buruiana s-o stârpeşti!

Tot te stingi, fără de vlagă,
Cu tristeţea te hrăneşti,
Că mă-ntreb, fără de şagă:-
Ţară, azi, a cui mai eşti?

poezie de Vasile Neagu-Scânteianu din Metamorfozele vieţii
Adăugat de Vasile Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oh, tristă mamă!

(scrisoare din lacrimi de înmormântare)

Azi nu mai sunt nici Zâna Bună şi nici Crăiasa din Poveşti...
Copile, te-am crescut cu suflet, dar astăzi nu mă mai iubeşti.
Sau poate-s Zmeul din poveste, ori Baba-Oarba hâdă, rea,
Sunt mai bonavă, mai urâtă, nu mă poţi lua în grija ta.

Azi Dumnezeu îmi este casă şi martor lacrimilor, deci,
Nu-ţi cer să mă iubeşti copile... Nepăsător dac-ai să treci,
Nu mă voi supăra. Ştiu bine că nu-ţi mai sunt de ajutor.
Aşa-s părinţii – o povară. Nici pentru ei nu e uşor.

Poate că-i timpul de răsplată... Spre ceruri mă voi îndrepta...
Să uiţi această zi, copile! În urmă nu te mai uita!
De-ar sparge pieptul de durere... O lacrimă a împietrit
În pieptul mamei fără viaţă. Ea n-a uitat că te-a iubit.

P. S.
Te iert, dar văd bine, de-acum e târziu,
Căci duh de lumină dmereu am să fiu...
Duh în Dumnezeu, lumină, cânt,
Altă mamă, pentru alt pământ.
Tristă mamă, oh, când ai plecat,
Pruncii nici măcar n-au lăcrimat.
E târziu, doar clopotul răzbate
Dincolo de viaţă şi de moarte...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strident

Cine amplifică
Efectul de ecou
A strigat el simandicos
Iar glasul lui suna strident
Ca un tunet în furtună
Şi arunca priviri
Ca un fulger din cer
Într-un deşert de idei
Dar a primit stringent
Răspuns peste măsură
Noi măi în cântece umane
Până la stadiul de şlagăr.

poezie de David Boia (18 ianuarie 2022)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cerc diurn

Cerc diurn -
Cerc descris de aştri
În mişcarea lor aparentă,
Zilnică, în jurul Pământului.
Datorită cuvântului
Şi a poeziilor citite, în speţă,
Am crezut doi ochi albaştri
Că adevărul spun.
Dar nu a fost să fie:
La spate se dădea o bătălie.
Sentimentul de dor e strivit,
Încrederea în om a murit.
În stare de imponderabilitate
Nici nu iubesc, nici nu urăsc,
Nici nu mai caut dreptate
De la cel ce mi-a promis aştri
Zâmbindu-mi cu ochii albaştri.

poezie de Maria Tonu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O aventură galantă

Într-o seară, pe la zece,
N-a fost cald, dar nici prea rece,
Am avut o aventură,
Nici cu Haike, nici cu Sură,

O coniţă delicioasă,
Nici urâtă, nici frumoasă,
Şi-am intrat cu ea în vorbă,
Nici de Cosmos, nici de ciorbă.

Avea ochii ca doi aştri,
Nici căprui, dar nici albaştri,
Gura dulce, zâmbitoare,
Nici prea mică, nici prea mare,

Sânii, două rândunele,
Nici prea mari, nici mititele,
Şi vorbind cu ea în şoaptă
Nici prostuţă, nici deşteaptă.

Ne-am plimbat vreo cinci minute,
Nici încet, dar nici prea iute,
Discutând ca la Geneva,
Nici de-Adam şi nici de Eva.

Şi-am ajuns la ea acasă,
Nici prea'naltă, nici prea joasă,
Locuinţă minunată,
Nici murdară, nici curată.

Mi-a dat o cafea uşoară,
Nici prea dulce, nici amară,
Ş-a început să se dezbrace,
Nici încolo, nici încoace,

I-am sorbit formele toate,
Nici din faţă, nici din spate,
Pielea-i cu miros de nalbă,
Nici prea neagră, nici prea albă.

Avea talia subţirică,
Nici prea mare, nici prea mică,
Braţe albe, voluptoase,
Nici subţiri, dar nici prea groase,

Nişte-îmbrăţişări divine,
Nici prea multe, nici puţine,
Ş-o sofa cu dungi banale,
Nici prea tare, nici prea moale.

Cum o sărutam prin beznă,
Nici pe nas şi nici pe gleznă,
Bate cineva la uşe,
Nu-i nici unchi, dar nici mătuşe,

Ci bărbat-su, Şmil din piaţă,
Nici cu cioc, nici cu mustaţă,
Dar cu un baston de mire,
Nici prea gros, dar nici subţire.

Inimioara mea pustie,
Nu-i nici moartă, nu-i nici vie
Simt un fior care mă trece,
Nici prea cald, dar nici prea rece,

Şi când mă rugam – Prea Sfinte,
N-am fost prost, dar nici cuminte,
Doamne, scoate-mă din ladă,
Nici în curte, nici în stradă,

Deodată uşa scapă,
Nici se sparge, nici se crapă,
Şi stă Şmil ca un sihastru,
Văd nici verde, nici albastru.

- Ce cauţi aici? – Mă întreabă,
Nici în pripă, nici în grabă,
I-am spus, fără să-mi dau seama:
- Nici pe tata, nici pe mama!

Ci aştept, în tot minutul,
Nici maşina, nici şerutul...
... Şi au curs bastoane în mine,
Nici prea multe, nici puţine!

Restul n-are importanţă,
Nici spital, nici ambulanţă,
Ştiu c-am stat trei luni jumate,
Nici pe burtă, nici pe spate,

De atunci mi-e viaţa roză,
Nici în versuri, nici în proză,
Şi aştept o aventură,
Ori cu Haike ori cu Sură.

poezie satirică de Ion Pribeagu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oh, tristă mamă!

Azi nu mai sunt nici Zâna Bună şi nici Crăiasa din Poveşti...
Copile, te-am crescut cu suflet, dar astăzi nu mă mai iubeşti.
Sau poate-s Zmeul din poveste, ori Baba-Oarba hâdă, rea,
Sunt mai bonavă, mai urâtă, nu mă poţi lua în grija ta.

Azi Dumnezeu îmi este casă şi martor lacrimilor, deci,
Nu-ţi cer să mă iubeşti copile... Nepăsător dac-ai să treci,
Nu mă voi supăra. Ştiu bine că nu-ţi mai sunt de ajutor.
Aşa-s părinţii - o povară. Nici pentru ei nu e uşor.

Poate că-i timpul de răsplată... Spre ceruri mă voi îndrepta...
Să uiţi această zi, copile! În urmă nu te mai uita!
De-ar sparge pieptul de durere... O lacrimă a împietrit
În pieptul mamei fără viaţă. Ea n-a uitat că te-a iubit.

P. S.
Te iert, dar văd bine, de-acum e târziu,
Căci duh de lumină dmereu am să fiu...
Duh în Dumnezeu, lumină, cânt,
Altă mamă, pentru alt pământ.
Tristă mamă, oh, când ai plecat,
Pruncii nici măcar n-au lăcrimat.
E târziu, doar clopotul răzbate
Dincolo de viaţă şi de moarte...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Învăţaţi de la ei...

În iarna "81 în... Latina se numea
În lagăr de fugiţi "profughi stranieri" stăteam
Cehi, albanezi şi ruşi, maghiari, poloni eram
Blestemuri de popoare... cu comunistă stea

Nu cunoşteam nici limbă, nici cum să cer înduplec
Prin semne, simpatie... ne înţelegeam oricum.
Din toţi aveam prieten pe acel debut de drum
Un fost circar polon, un clown... cu mare suflet.

El m-a învăţat credinţa, mai mult decât aveam
M-a ajutat în limbă să o cunosc mai bine
Mi-a explicat istorii de leşi, de ruşi... de mine
M-a dus la Vaticanul... Papă polon de neam.

Plecaţi apoi aiurea peste oceane... mări
Ne-am regăsit pe plaiuri de-o ţară uriaşă
Primiţi ca regi... gândeam, dar doar valori în faşă
Ni se dădea normalul, la martori de... orori.

În numele durerii, al vieţii... de-a fi demn
Popor ce nu acceptă nicicând exemplul lor
Lăsaţi false adevăruri sau crezuri de-autor
Vă conjur preţuire... poporului Chopin!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (18 aprilie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Minunea ochilor albaştri

Minune vie a ochilor albaştri,
Smaralde, perle, viaţă, poezie,
A minţii mele dragă nebunie,
Sunt pe pământ, sau înălţat la aştri?

Mă pierd de tot când mă cufund în ei,
Nu mai văd lumea, nu mai văd nimic,
Mă micşorez ca un atom, mic, mic.
Mă-nbată doar mirosul lor de tei,

Ce vrajă, ce magie poate- avea,
Adâncul lacului ce-l poartă în priviri,
Ce m-obsedează până-mi ies din firi,
Cu globu-i fin, cioplit în peruzea.

Minune vie-a ochilor albaştri,
Smaralde, peruzele, chip cioplit,
Tu vindeci omul, doar cu un clipit,
Şi mă ridici sau mă cobori din aştri.

poezie de Gabriel Ionescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mai vreau

Nu mai vreau din viaţa asta nici măcar o clipă!
Nici un glas să-l mai aud, Eu mă duc, mă duc!
Şi nu ştiu unde, unde voi ajunge fără Tine!
Nu mai cer sfinţilor milă, nici versurilor rimă!

Dumnezeilor absenţi nu le mai cer un cent!
Nici o zi acum să-mi cumpăr nu mai vreau!
Dintr-un univers prea mare unde Eu am rătăcit!
Nici cuvântului glas.... când Eu încă nu mor!

Nu mai cer nopţilor somn, nici somnului vis!
Nu mai vreau să-mi mai atingi inima prin care-mi curgi!
Nici cerului infinit unde Eu tot m-am pierdut!
Nu-ţi mai cer acum nimic din tot ce Eu n-am avut!

Nu mai cer soarelui zi senină, nici iubiri milă!
Nu mai vreau vedere într-o lume de durere!
Nici auz când Tu n-ai glas şi nici cuvinte!
Nu mai vreau vorba ce minte, nici icoane sfinte!

Nu mai vreau cruci între drumuri!
Nici paşi rătăciţi în lume fără Tine,
Când te caut în nu ştiu ce unghere!
Nu mai vreau gânduri ce mă dărâmă!

Nu mai vreau aşteptarea care doare!
Nici ziua în care visul încă nu moare!
Nici noaptea fără stele, fără Lună, fără...
Fără Tine lipasa viselor mele stinghere!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici un tânăr fără armă

Nici un tânăr fără armă
Nu mai vrea prin somn să-mi treacă
Junii eteraţi în geacă
Ies prin ziduri din cazarmă

Fără gest, fără simboluri
Într-un târg de cafenele
Şi umplut cu şuşanele
Despre crime şi violuri

Totuşi cineva magistre
Îşi alege dintre vise
Pe acelea cu permise
Şi le scrie în registre

Dar noroc că-mi bate-n pleoape
De departe venind ziua
Ţesătorii-albesc dimiua
Limpezită-n multe ape

Noaptea-n ţăndări mi se sfarmă
Mă opresc din scris şi iacă
Junii eteraţi în geacă,
Ies prin ziduri din cazarmă

poezie de Ion Untaru din Vestitorul (1999)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!