Prietenul meu

Prietenul meu a venit aseară la mine,
Abia mai respira. Ce ai? l-am întrebat,
Ce e cu starea asta îngrozitoare?
S-a aşezat încet pe podea, cu faţa lui dumnezeiască,
Nu se mai ţinea pe picioare.
Ce s-a întâmplat? îl întrebam eu, ce s-a întâmplat?
Nu părea să mă mai cunoască.
Privea dincolo de mine şi atât,
I-am atins cămaşa, era udă de sânge,
Avea o rană strălucitoare la gât.
Nu plânge! i-am spus dintr-odată, nu plânge!
Deşi nu plângea. Privea dincolo de fereastră,
Era înspăimântător de frumos,
Dar nu mai avea nimic sub cămaşă,
Nimic din penajul lui fabulos,
Doar două cioturi însângerate,
Doar două răni din care sângele şiroia.
Unde-ţi sunt aripile? l-am întrebat
Unde-ţi sunt aripile? am urlat.

poezie de Mircea Florin Şandru din Faţa ascunsă (2010)
Adăugat de Carmen2015
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îngerul pe gheaţa subţire

De ce m-ai părăsit, de ce m-ai părăsit? îi strigam
Îngerului care dansa pe gheaţa subţire,
Dar el nu auzea, era beat de lumină,
Era beat de muzică, era beat de iubire.

Eu al cui sunt, pe mine cine mă apără?
Cine va sta în preajma mea ca un scut?
Întrebam mereu, dar el nu spunea nimic
Şi din când în când se făcea nevăzut.

Valsa nebun cu femeia aceea albastră,
O pământeancă neînchipuit de frumoasă,
Ningea sălbatic peste gheaţa subţire,
Voiam să plec, dar nu mai ştiam drumul spre casă.

Când dintr-odată îngerul m-a privit,
A întrerupt dansul şi a venit aproape de mine,
M-a mângâiat pe faţă şi doar atât mi-a spus:
Ţine tu aripile şi ai grijă de tine.

poezie de Mircea Florin Şandru
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marie Barone: Ce s-a întâmplat?
Raymond Barone: Nimic, nu s-a întâmplat nimic.
Debra Barone: Absolut nimic, numai că Ray mai avea puţin şi îi spunea lui Ally adevărul despre Moş Crăciun.
Marie Barone: Poftim?!?!
Raymond Barone: Nu, nu i-am spus.
Marie Barone: Propriul meu fiu, un ateu?!?!

replici din filmul serial Dragul de Raymond
Adăugat de Nicoleta Stroie
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îngerul clandestin

crezând că soarele ascuns
dincolo buza dealului
se va juca cu mine
astăzi
am alergat înspre deal
aş fi vrut să mă înveţe
un joc nou dar
în timp ce urcam
am văzut un înger
alunecând din cer
era alb şi trist
părea că e tare bolnav
şi nu avea aripi aşa cum
îmi spunea mama seara
înainte de culcare...

de drag îl port cu mine
şi-i vorbesc deşi între
identitatea lui şi a mea
e mult spaţiu
aş fi vrut să-l îngrijesc
până să-i văd aripile
crescute din umăr

deşi părea interesat şi
fericit la culme de parcă
ne-am fi cunoscut şi ne-am fi
jucat de-o viaţă printre lucruri uitate
mă privea întrebător

trecea prin mine hipnotic...

în tentativa de a merge împreună
a intervenit mama cu
un sărut cald

mă bucur că era doar un vis...

mi s-a umplut gura
de cuvinte şi lacrimi
dar am tăcut...

aş fi vrut să o întreb pe mama
dacă în mine s-au întâmplat
toate acestea şi dacă
îngerul acela va muri...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eugene: Ştiu despre ce vorbesc, Arlene! Tatăl meu se punea în genunchi şi o implora pe mama. Iar mama îl primea mereu înapoi. Nu am înţeles niciodată. Îşi acoperea vânătăile şi tăieturile şi îl primea înapoi. Pentru că o implora şi plângea. Şi acum mă întrebi ce s-a întâmplat după ce s-a întors.
Arley: Eu...
Eugene: Nu! Continuă! Ai spus că vrei să ştii ce s-a întâmplat cu mine, acum întreabă-mă!
Arley: Nu-mi place asta...
Eugene: "Te-a rănit, Eugene?" Întreabă-mă!
Arley: Te-a rănit?
Eugene (scutură din cap): Nu pentru mult timp. Am plecat până să fac 13 ani. Am fugit. Dar îmi era atât de dor de ea... A trebuit să mă întorc să o văd. Şi într-o noapte m-am întors. Acum, întreabă-mă ce s-a întâmplat. "Ce s-a întâmplat în noaptea când te-ai întors, Eugene?"
Arley: Ce s-a întâmplat?
Eugene: El era acolo. Beat. Ca de obicei. Doar că de data asta eu nu mai eram la fel. Aveam 16 ani şi nu îmi mai era frică de el. Şi când l-am privit în ochi şi i-am spus că dacă se mai atinge de ea o dată, o să-l omor, şi-a dat seama. Şi-a dat seama că nu mai exista pentru mine. Şi stau în faţa casei. Ţip, urlu ca să iasă mama. Nici măcar n-am văzut. Mă loveşte în cap cu o scândură şi îmi sângerează urechea. Şi mă târăşte. Mă târăşte în spatele casei în garaj. Şi pleacă. Un minut... cinci minute... nu ştiu. Apoi se întoarce. Şi mă stropeşte. Mă stropeşte şi nu înţeleg. Nu înţeleg de ce apa... miroase atât de urât. Nu înţeleg. Şi apoi o văd. Văd... o... o canistră de benzină. Canistra roşie din camion. (Plânge.) Şi se uită la mine pentru ultima oară... şi aprinde chibritul. Şi ultimul lucru pe care mi-l amintesc, pe care nu-l voi uita niciodată, sunt ochii lui. Ochii lui pentru că erau plini de o imensă... satisfacţie.
Arley (plângând): Îmi pare atât de rău...
Eugene: Nu! Nu! Nu-mi spune cât de rău îţi pare pentru mine! Spune-mi cum vei face ca să nu păţească şi Trevor acelaşi lucru!
Arley: Ricky nu ar face asta niciodată!
Eugene: Of, Doamne, Arlene! Nici nu trebuie s-o facă. Tot ce trebuie să facă este să nu-l iubească.

replici din filmul artistic Dă mai departe!
Adăugat de Liliana Ştefan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Karen: Când am aflat că sunt însărcinată, Dan avea deja o bursă pentru baschet. Nimic nu avea să stea în calea fericirii lui. Dar apoi s-a întâmplat ceva ciudat. Chiar înainte de începerea cursurilor, Dan s-a răzgândit. A zis că va termina semestrul şi că... ne vom căsători. Când am intrat în travaliu şi te-am adus pe lume, infirmiera m-a întrebat care e numele tău de familie. I-am spus că Scott. Keith era acolo. Când te-a adus infirmiera, l-a lăsat să te ţină în braţe. Îl ştiu pe Keith de-o viaţă şi atunci a fost singura dată când l-am văzut plângând. Până la urmă, tatăl tău nu a mai apărut.
Lucas: La naiba cu el. Nu vreau să-i port numele.
Karen: Şi Keith tot un Scott este.

replici din filmul serial Ruleta destinului
Adăugat de Ionita Ioana
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alb

Discutam cu o doamnă,
Nu aveam nimic în comun,
Ea era albă, albă, se rotea,
Nu ne-am atins, nu era fluture,
Părea o pisică parfumată,
Se desfăşura, tot albă, ca un vis,
Eu povesteam de copilărie,
De prima iubire, ea mi-a spus
Câţi muritori a dus dincolo,
Trenul s-a oprit. Doamna a coborât
Fără un cuvânt, am plecat mai departe,
n-am mai ştiut nimic despre ea.
Devenisem nemuritor.
*************************
Ulyses mai era şi Grant,
Avea garaj, n-avea garant,
Avea talent, scuipa doar Kent,
Venea, venea din Florida
Cu-o bidinea, cu-o bidinea.
Nu poţi pleda, îmi spune Grant,
Înalt, subţire, elegant,
Nici soarele n-a răsăsit,
Nici nicu nu ne-a părăsit,
Iubita cui era? Şocat
l-am întrebat pe Iosafat,
simţeam că nu pot părăsi
esenţele din Marcapi.
Atunci, pe loc am înţeles,
Că moartea este un eres,
Mormântul meu, oricât de mic,
Nu va cuprinde-n el nimic.
Eu voi fi iară peste tot,
Tu erai albă, eu - netot.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Horă în duminică

Ca şi cum nu ţi-aş mai spune nimic iau în schimb în mână
cana de apă şi o scufund adânc adânc acolo unde începe apa şovăitoare să se limpezească
din ce în ce mai tare
s-ar deschide peste ea baba nopţii ar curăţi-o cu o rază de lună care alunecă peste;
Îţi par pesemne mai frumoasă aşa... cu amândoi umerii dezgoliţi
cu o cămaşă
care să mă acopere trăiesc în cămaşa aceea care îmi cântă pe spate
nu îmi trebuieşte nimic peste umeri
îmi aduc aminte de tata cum îmi trimitea de ziua mea floarea cea mai roşie
apoi se gândea dacă picioarele mele ar încăpea deja în conduri
cum şi mama purta.
Îmi port mersul meu cum şi mama purta.

Mergeam deunăzi la biserică clopotarul lipsea pesemne şi clopotarii îşi ţin femeile
în braţe şi în tot felul de cămeşi. Pesemne clopotarii
care iubesc nu mor niciodată.
L-am văzut venind înspre mine ca un chip drept şi bălai de pe peretele cu sfinţi
cu un strop de apă sfinţită pe pleoapă, părul lui galben şi prelins la ureche lucea în soarele de duminică
treisprezece ani o singură bătaie de palme îmi părea ca un sfânt căprior cu ochii din cei mai neprihăniţi
mi-a părut că doar pentru mine a bătut băiatul din palme
că pentru mine au sunat clopoţeii de la gleznele lui
i-am spus
tu eşti moartea el mi-a spus da eu sunt moartea sunt
însă cea mai frumoasă din toate
am glas de copil
probabil tu ai avut odată o fiică dar nu ţi s-a născut nu ţi s-a născut nu ţi s-a născut
glumeşti nu glumesc
femeia are copii cât pântecul ei cât femeia e para are copii cât pântecul ei
şi i-am zis atunci sună din clopote şi el a bătut din nou din palme şi din picioarele lungi
auzeam clopoţeii de la picioarele lui dar mai voiam să trăiesc
nu pot muri la treizeci de ani
mai voiam să trăiesc
mi-a zis nu ai fost niciodată căsătorită eşti femeie pentru tine sunt clopoţeii aceştia
iar eu doar două glezne să am
în cer femeile tinere sunt mirese cu moartea
eu doar două glezne să am
şi a bătut din nou din picioare
mi-am adus aminte de Munch de strigătul acela şi mi s-a făcut frică.
Am auzit din nou clopotul în duminica aceasta
dar nu l-am ascultat
cling cling
sună o stea prea frumos
pesemne Iisus în cer este prunc pentru El să plâng eu dacă nu o să Îl găsesc cuminte în iesle.

poezie de Iulia Elize
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Seceta desfrânată

O secetă plângea lâng-o fântână
Şi se ruga cu foc lui Dumnezeu:
"Mai lasă-mă, Părinte, doar o lună
Cu soarele vărsat în pieptul meu!"...

Când a venit o ploaie şi seceta fecioară
S-a răcorit de-odată din piept şi până jos;
Dar a-nceput s-o ude, şi-a început s-o doară
Şi s-a sfârşit iubirea din visul ei frumos.

Plângea şi se ruga lui Dumnezeu,
Că tocmai se trezise dintr-un vis;
I-am auzit cuvintele doar eu,
Dar niciodată-n viaţă nu le-am zis.

O scetă plângea la poarta mea
Şi se ruga să n-o spun la vecine
Că s-a ţinut cu soarele şi-ar vrea
Să vină să se ţină şi cu mine!

poezie de Marius Robu din Drumul robilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumânări stinse

tot ce ţine de moarte există
în mine şi în lucruri
doar numele
poate face diferenţa
întâmplările sunt aproape aceleaşi
şi nimic nu mă leagă de ziua
care sfârşeşte în mine

oamenii au uitat să mai salute
ba chiar şi mersul pe jos
copiii habar nu au să joace şotron
în locul cheii de la gât atârnă oboseala

e o zi ca oricare alta în care
nu se mai întâmplă nimic...

azi a murit mătuşa din partea lui tata
de la o vreme vorbea în somn
ultima dată am văzut-o în curtea
spitalului municipal
nu m-a recunoscut
era atentă la fluturii albi care
zburau înspre cer...
din când în când râdea ironic
şi îmi spunea să plec
atunci îmi era teamă simţeam
în ceafă un fel de fierbinţeală
îmi distribuiam privirea în stânga şi
în dreapta şi mă gândeam cum să ajung acasă

stau cu tata în mijlocul camerei şi
mă gândesc la toţi oamenii care mor
sufăr
am prea multe morţi în mine

şi totuşi

mătuşa nu a mai venit acasă
nu îmi fac griji
dincolo e mult mai bine
aşa s-a întâmplat şi cu bunicul
l-am visat într-o noapte
era îmbrăcat în halatul alb de casă
şi vorbea stâlcit
jucam un joc pe care îl ştiam doar noi
simţeam nevoia să mă bucur să strig...

nu nu îmi fac griji
îmi înmoi obrajii între palme şi aştept

în seara asta o să mă culc mai devreme

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

To Kuny: Bună seara, comandante! Te aşteptam...
Lucian: Domnule Kuny?! Dumneavoastră sunteţi?
To Kuny: Chiar eu. Te surprinde vizita mea?
Lucian: Drept să spun, da. Nu mă aşteptam să vă găsesc aici la ora asta; nu ştiam că veţi veni. De ce nu m-aţi anunţat, nu v-aş fi lăsat să mă aşteptaţi. M-aş fi grăbit, să ajung mai repede...
To Kuny: Uşurel, comandante! Relaxează-te! Nu te agita atâta. Nu te aştept de prea mult timp şi nu te-am anunţat, pentru că nu era nevoie, aşa că, linişteşte-te! Am venit să vorbesc ceva cu tine.
Lucian: Ceva?! Ah, dacă e vorba despre ceea ce s-a petrecut mai devreme între Nick şi Maria, mai mult din cauza mea, să ştiţi că a fost doar o mică neînţelegere, care s-a lămurit total între timp. Fiul dumneavoastră s-a împăcat deja cu blondina şi m-a asigurat că nu este supărat pe mine. Şi aş vrea să vă conving şi pe dumneavoastră, dacă se poate, că n-am avut nici o clipă intenţia de a-l supăra. Adică... Ea e colega mea, ţin foarte mult la ea şi n-aş fi putut să...
To Kuny: Linişteşte-te, dragul meu. Nu de asta mă aflu aici, nu despre asta doream să discutăm, dar dacă tot ai adus vorba, hai să abordăm şi acest subiect. Ştiu foarte bine ce s-a petrecut. După ce v-a văzut îmbrăţişaţi, fiul meu a ajuns fără să-şi dea seama chiar la mine în birou. Am observat că era foarte tulburat şi l-am întrebat ce s-a întâmplat, iar în cele din urmă mi-a povestit totul, deşi iniţial nega că s-ar fi întâmplat totuşi ceva. Am încercat să-i explic că nu avea dreptate, că nu putea fi aşa cum credea el în acele momente, că nu avea motive să fie gelos. Ştiam eu că trebuie să fie o neînţelegere la mijloc, doar mi-ai dovedit în repetate rânduri că se poate avea încredere în tine. Şi ştiu că s-au împăcat; l-am urmărit pe fiul meu după ce a părăsit biroul meu, cu ajutorul aparaturii, evident.
Lucian: Deci, ştiţi...

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

El îmi şopti: "Dragostea mea, înalţă-ţi ochii"
L-am mustrat, spunându-i: "Pleacă" – şi el nu s-a mişcat.
Cu mâinile mele prinse în ale lui – aşa a stat înaintea-mi.
I-am spus: "Părăseşte-mă" – dar el n-a plecat.
Şi-a apropiat chipul de urechea mea. L-am privit şi i-am spus:
"Ce ruşine" – şi el nu s-a mişcat din loc.
Buzele lui atinseră obrajii mei. Am tremurat şi i-am spus:
"Prea mult îndrăzneşti" – dar el n-a roşit.
Înfipse o floare în părul meu. I-am spus:
"Degeaba" – dar el nu s-a neliniştit.
Îmi luă florile ce-mi încercuiau gâtul şi dispăru.
Plâng şi întreb încă şi azi în inima mea:
"De ce nu vine iar?"

poezie celebră de Rabindranath Tagore din Grădinarul
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imnul şarpelui

Şarpele în grădină
Dacă n-a fost Dumnezeu
Atunci a fost zborul
Şi energia din sângele lui Adam.

Sângele din trupul lui Adam
Care s-a strecurat în Eva
Era elementul nemuritor
Despre care Adam a jurat c-a fost iubire.

Sângele din trupul Evei
Care i s-a scurs din pântec –
Înnodat pe cruce
Nu avea nume.

Nimic altceva nu s-a întâmplat.
Din iubirea care nu poate muri
Se revarsă milioane de chipuri
Şi epiderma agoniei

Pentru a atârna... o coajă goală.
Suferinţa încă
Nu întunecă grădina,
Nici cântecul şarpelui.

poezie de Ted Hughes din Cioara. Din viaţa şi cântecele ciorii, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea

Mergeam pe strada pustie luminată de luna strălucitoare
Privind cerul înnegurat şi stelele încântătoare
Un gând m-a străpuns, ce pace nu-mi dădea.
"De ce trăim, oare, în viaţa asta grea?"

Încercam şi încercam să găsesc răspuns
Însă nimic nu părea să fie potrivit
Şi atunci un singur lucru mi-am spus:
"Fiecare are un scop ce trebuie îndeplinit."

Continuând să merg prin bezna cea tăcută
Pe o bancă mai micuţă, aflată-n faţa mea
Stătea o fetiţă ce părea că ascultă
Şuierăturile vântului care lin bătea.

Fără vreo idee, lângă ea m-am aşezat,
Am privit-o în ochi un timp îndelungat
Am văzut în ei doar suferinţă,
Nici pic de iubire sau dorinţă.

Vrând să par politicos, am întrebat:
"Micuţo, eşti bine, ce s-a întâmplat?"
Şi fără vreo expresie pe chip, mi-a răspuns:
"Poţi să mă faci să ajung acolo sus?"

Rămas fără cuvinte de ceea ce mi-a spus,
Am continuat să vorbesc, punându-i o altă întrebare:
"Eşti bine? Ce sa întâmplat de eşti supărată aşa de tare?"
Tăcere, dar am avut răbdare.

Trecuse ceva timp, cine mai ştie cât....
Dar atunci şi-a ridicat capul din pământ
Mi-a şoptit încet, dar m-a marcat tare:
"Mama mea e înger, cum pot să fiu şi eu, oare?"

Nu i-am răspuns, am aşteptat continuarea.
"Lumea mea s-a prăpădit, vreau doar să ajung în cer,
Acolo e mama mea, prea multe cer?"
Lacrimi care nu îşi găseau alinarea.

Ceea ce mi-a zis, pe viaţa m-a marcat.
"Fetiţo, viaţa merge înainte, să nu-ţi para rău.
Nu se va mai întoarce, e adevărat,
Dar ea va fi de acum îngerul tău."

S-a uitat cu ochii ei înlăcrimaţi către mine:
"Cum mai pot trăi când tot ce iubeam a murit?
Nu voi mai fi niciodată bine,
Iubirea de mamă era tot ce mi-am dorit."

Asta este tot ce mi-a mai putut spune.
A luat-o la fugă fără să-i mai pese,
Însă ochii, inima şi mintea mi-a deschis
Şi am ştiut ca întâlnirea cu ea a fost ceva prescris.

Acum, întrebarea mea avea răspuns:
"De ce trăim, oare, în viaţa asta grea?"
Ei bine, un singur cuvânt e de ajuns:
"Iubirea - de familie, de prieteni, de tot ce înseamnă ea."

poezie de Alexandra Marinescu
Adăugat de Alexandra Marinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Castravetele...

Când m-am trezit...
Aveam în mine foame...
Şi-aş fi mâncat,
Ceva deosebit...?
Un castravete...
De exemplu,
Cât mai mare,
Mă duc să -l iau...
Din sacul de dormit.

Îmi pregătisem,
Hrană...
Pentru o plecare.
Vroiam...
Pe muntele cel,, NEGRU"
Să mă sui.
Şi-acum...
Când mi-e atât de foame...!!!
Vreau doar un castravete...
Ce e al nimănui.

Dar... ţi -ai găsit...
Se-n'tămplă... o minune!
Un castravete...
D-un mână mi-a fugit.
Şi mi-a vorbit...
Spunându-mi chiar pe nume...
Să nu-l mănânc,
Că nu e pregătit.

Mirat...?
L-am întrebat...
,, Ce se petrece"?
De ce...
Pe mine tocmai...
M-a ales?
Şi ce minune-l ţine,
Aşa rece...
Când are peste-o lună
De-cănd a fost cules?

A început să râdă...
Să... zămbească,
Un castravete...
Cum... n-am mai văzut.
Era vrăjit...
Cum poate să -mi vorbească,
De parcă...
De o viaţă...
M-ar fi cunoscut?

Am şi uitat de foame,
De plecare...
Am stat şi-am zis...
,, Aici e necurat"!
Şi mi-am făcut o cruce...
Cruce... mare...
Că poate...
Nu sunt treaz
Şi... am visat?

Din nou mi-am aruncat,
Pe jos privirea.
În jurul meu,
Totul părea normal.
Pe jos...
Un castravete...
Ce avea menirea,
Să -mi potolească foamea
De-..'. animal...!

L-am ridicat...
Şi... mi l-am pus pe masă,
Şi tot ce a fost straniu...
Din jur...
A dispărut!
Nu l-am mâncat,
L-am pus n'apoi...
În straiţă,
Şi mă întreb...
Ce oare...
Aici s-a întâmplat?

poezie de Ioan Cojocariu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inevitabil

vorbea despre mine cu prietenii
mai arunca un zar
mai fuma o ţigară
şi le spunea că sunt obişnuită
o femeie care pierde mult timp la coafor
o mamă care îşi face griji
mai arunca un zar
mai fuma o ţigară
apoi se ridica şi privea stâncile din jur
asculta valurile
s-a gândit într-o zi să mă sune
mizând pe timbrul vocal ce-l va enerva cu siguranţă
însă i-am plăcut mai mult din acea zi
şi le-a spus prietenilor că sunt obişnuită
să iubesc
marea şi pescăruşii
că strâng în sacul de cânepă scoici rare
vorbea despre mine cu mine
îmi părea mai mult o oglindă
era ca şi cum prin fumul de ţigară
îmi vedea trupul gol
şi prietenii spuneau că e nebun
că mai sunt femei
femei care ştiu să iubească
femei care îşi lasă umbra la mal
şi înoată dincolo de geamandură
femei care nu obişnuiesc să poarte colac de salvare
dar el trecuse prin oglindă
zâmbind

vorbea despre mine cu mine
şi ne-am schimbat sufletele
în noaptea cu lună plină

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sufletul meu - Cal priponit în soare

La marginea unui sat
Cai priponiţi la soare
Un singur om
Străin
Tăcere.
M-am apropiat de el pe furiş
Un ochi îi plângea
Iar celălalt nu vedea
De ce îţi plânge doar un ochi
L-am întrebat ca un copil.
Pentru că nu mai am decât un suflet, mi-a răspuns.
Pe celălalt l-am dăruit unei femei
Care nu avea
Şi pe care am iubit-o doar pe jumătate.
Acum rătăcesc prin lume şi caut Să vindec sufletul rămas călător
De sufletul nepăsător
Al Ei.
A adăugat străinul ciudat
Cu două suflete, dar singur.
Până atunci eram convins
Că lucrul cel mai grav pentru un om
Este să-şi piardă sufletul.
De fapt, e mult mai grav să pierzi
Perechea lui
Rămânând ca un cal priponit în soare
La marginea unei lumi
Nicăieri.

poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nebunia omului de rând

să arunc tot ce-mi vine în mână,
să fac totul una cu pereţii,
să stau calm şi să aştept să treacă,
dar nu pot,
e acolo în mine.

femeile plâng din ce în ce mai mult,
din ce în ce mai mulţi bărbaţi dependenţi de băutură,
majoritatea oamenilor se cred bolnavi psihic,
însă în capul lor prostia se loveşte de pereţi.

nu poate trece de la sine;

credeam că sufăr din cauza unei iubiri pierdute
până când m-am trezit cu un mesaj de la ea,
deja avea 3 copii şi era în plin divorţ.
mi a spus că încă mai simte ceva,
cu fărâma aia de suflet care i-a mai rămas,
dar nu pentru mine,
pentru un altul,
care nici măcar nu a încercat să se sinucidă.

acum câteva zile am băgat un câine în casă,
l-am curăţat şi i-am dat ceva de mâncare,
nu era chiar atât de rău.

aveam nevoie de cineva cu care să comunic
până într-o zi când s-a pişat pe mine în timp ce dormeam,
l-am scos afară în frig.

a doua zi, i-am simţit lipsa,
l-am hrănit, i-am făcut baie,
acum stă în colţul lui liniştit
cu bucata aia de carne în gură,
şi-a învăţat lecţia.

soldaţii mor pe fronturi,
fluturând sticle de vin
şi nevestele lor fac sex cu alţi bărbaţi
care nu sunt chiar atât de proşti, încât să-şi rişte viaţa pentru idealuri care nu-şi au rostul.

e o nebunie,
e trist să te gândeşti la asta,
e trist să scrii asta,
e trist, foarte trist.

dar nebunia e o formă de normalitate
dacă ţi-ai petrecut toată viaţa printre oameni simpli
care se cred nebuni.

poezie de Valentin Chircă
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În toamna aceea

Era toamnă
Erau şi nişte castani
Şi o bancă.

Eu şedeam
Eram palid şi poate frumos
Şi mă gândeam.

Atunci s-a oprit un tramvai
S-a dat jos o femeie
Dar era îmbrăcată foarte bine
Era deci o cucoană.

Tramvaiul a plecat
Strada rămăsese goală
Atunci femeia s-a aplecat
Şi-a ridicat încet rochia
Până la genunchi
Şi pe urmă mai sus
Foarte sus.

Avea nişte pulpe rotunde, frumoase
Şi ciorapi eleganţi de mătasă
A stat mult până şi i-a potrivit;
Eu o priveam pierdut de pe bancă
Şi ceva plângea, agoniza, murea în mine
Încât femeia s-a ridicat
Şi m-a văzut.

Era o femeie albă, frumoasă
Dar obrazul i s-a făcut deodată roşu
Şi eu simţeam cum mă înroşesc;
Femeia a plecat repede
Avea o rochie albastră care flutura în urmă
Eu am rămas mai departe pe bancă,
Sub castani.

Şi a mai venit un tramvai
Din el a coborât altă lume
Femei şi fete frumoase.

Şi eu şedeam mai departe pe bancă
Şi mă gândeam
La mine
La sinucidere,
Era toamnă
Şi mai erau şi nişte castani.

poezie de Poemul invectivă (1933)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fata: E oribil acolo! Aici... e de-a dreptul elegant! Nu sunt făcută să rezist unei asemenea călduri! E prima mea vară în New York şi pur şi simplu mă omoară! Ştii ce-am încercat să fac ieri? Să dorm în cadă. Să stau acolo întinsă, cu apa până la gât... Dar era ceva în neregulă cu robinetul, tot picura şi mă ţinea trează. Aşa că ştii ce-am făcut? Mi-am băgat degetul mare de la picior în el. Doar că a rămas blocat acolo şi nu reuşeam să-l scot. Dar, slavă Domnului, era un telefon în baie şi i-am putut telefona instalatorului. A fost foarte drăguţ deşi era dumincă. I-am explicat ce s-a întâmplat şi a venit într-un suflet. Oricum... a fost cam jenant. Muream de ruşine. Un instalator complet străin şi eu cu unghiile nefăcute.

replică din filmul artistic Şapte ani de căsnicie, după George Axelrod (3 iunie 1955)
Adăugat de Georgiana Mîndru, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un înger adormit...

Am întâlnit odată mai demult
Un înger îngândurat şi cam tăcut
Avea un aer aşa uman
Ochii pătrunzători şi zâmbet diafan

Când era sus, când era jos
Era perfect, era frumos
Când pe pământ a coborât
Şi-ntâia oară m-a privit

Părea puţin cam obosit
L-am alintat şi-ncet a adormit
Să nu-l treziţi vă rog frumos
El pentru mine s-a întors

Sunt visul lui e visul meu
Şi uite aşa va fi mereu
Aş vrea în braţe să îl strâng
Să nu-l trezesc defel nicicând

Este un înger, e a mea iubită
Aş vrea să fie fericită
Şi dacă timpul trecut-a peste aripile ei
Ea a rămas cea mai frumoasă între femei
 
Vă mulţumesc ca-ntr-o prefaţă
Vă scriu acum şi am în faţă
Un înger care tace
Vă rog să îl lăsaţi în pace

Ce poate fi mai minunat în viaţă
Decât să fii cu îngerul în faţă
La tine Doamne, mă închin smerit
Privind... un înger adormit.

poezie de Dan Duţescu din Oraşul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!