Dorul de a pătrunde şi de a cunoaşte tainele existenţei m-a muncit toată viaţa. Am căutat cu înfrigurare răspuns la marile întrebări existenţiale: Ce eşti? De unde vii? Unde mergi? Ce este lumea aceasta? A existat vreodată un moment în care nimic nu a fost? De ce există ceva când e mai uşor să nu existe nimic? Am meditat, am studiat, am cercetat, am scris, am şi publicat unele din rezultatele frământărilor mele. Lumina mi-a venit din partea gândirii tomiste, care îmi împăca exigenţele raţionale cu cele ale credinţei creştine. Drumul parcurs a fost lung şi greu. Dar toate eforturile au fost compensate prin bucuria adevărului, "gaudium de veritate", cum spune Sfântul Augustin.

Ioan Miclea în Crâmpeie din povestea vieţii mele
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi eşti... eşti fragă...

nu spune nimic dragă, n-a fost să fie,
nu spune nimic, n-a fost iubire,
a fost din noi melancolie,
a fost un ceas, de rătăcire

nu spune nimic dragă, mi-ai fost dragă
şi-acum îmi eşti iubirea toată,
nu spune nimic, e marţea neagră,
te simt doar eu, tu, niciodată

nu spune nimic, dragă, îţi ştiu privirea
când cheamă sub gene toată sclipirea,
nu spune nimic, lasă tăcerea
cu liniştea ei să stingă fierea

nu spune nimic, dragă, te rog, nu spune
şi-aşa sunt ars de multe glume,
nu spune nimic, mai bine pune
paharul cu vin, dulce s-adune

nu spune nimic, draga mea dragă,
nu vreau să ştie lumea întreagă,
nu spune nimic, iubire dragă,
dragă mi-ai fost, îmi eşti... eşti fragă.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimic din ce am scris până acum n-a fost pre­meditat. M-a mobilizat de fiecare dată curiozitatea de a şti ce este dincolo de noi. Aş putea spune că, scriind, mi-am răspuns singur la multe întrebări.

citat din Dumitru Constantin Dulcan
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vă las cântecele mele (cântec pentru prieteni)

Va las toate ce-au fost bune,
Dar si cele ce n-au fost,
Va las tot ce nu pot spune,
Nu mai are nici un rost.

Va las dragostea pierduta
Si tot chinul de apoi,
Gura mea nu mai saruta,
Va las dorul meu de voi.

Dar va las si bucuria
Si tot cerul meu de stele,
Va las singura avere,
Va las cantecele mele.

Va las drumul catre luna
Si copacii mei stingheri,
Va las lupta mea nebuna
Pentru viata, pana ieri.

Va las lacrima cu care
Am dormit la capatai,
Va las noptile amare
Si lumina mea dintai.

Dar va las si bucuria
Si tot cerul meu de stele,
Va las singura avere,
Va las cantecele mele.

Va las gandul de pe urma
Sa va apere mereu,
Va las iarba, cerul, marea
Va las tot ce am fost eu.

Va las sufletul in palme
Azvarliti-l printre fragi
Si iertati-mi voi povara
Toti cei care mi-ati fost dragi.

cântec, versuri de Tatiana Stepa
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Conspiraţie în cer

Astfel că până la urmă acolo era nimicul.
El a fost pus înăuntrul nimicului.
Nimic nu i-a mai fost adăugat
Iar pentru a dovedi că n-a existat
Nimicul fost zdrobit de nimic

Ciopârţit cu un nimic
Amestecat într-un nimic
Întors cu înăuntrul în afară
Şi împrăştiat deasupra nimicului –
Astfel încât toată lumea a văzut că n-a fost nimic
Şi că nu mai era nimic de făcut

Aşa că toate a fost lăsate baltă. Aplauze prelungi în cer.
A lovit pământul şi s-a spart deschizându-se –
Acolo zace Cioara, cataleptică.

poezie de Ted Hughes din Cioara. Din viaţa şi cântecele ciorii, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-a fost de-ajuns ...

Prin vânt şi ploi răzbesc cu greu,
Pieptiş, pân' la iubitul meu,
Să aflu poate un răspuns,
La întrebări ce m-au ajuns.
Până şi timpul mi-e duşman
Împotrivindu-se în van,
Când iau in piept şi vânt şi ploi,
Tot poticnindu-mă-n noroi.
Şi când, în fine, am ajuns,
Uit c-am venit după răspuns.
Mă pierd în ochii de smarald
Şi în sărutul moale, cald,
Mă pierd în braţele de fier,
Incertitudinile pier,
Se risipesc în patru zări,
Ca frunze veştede-n cărări.
Mă-ntorc de la iubitul meu
Prin vânt şi ploi, răzbesc cu greu,
La întrebări n-am un răspuns,-
Că l-am văzut, mi-a fost de-ajuns...

poezie de Mihaela Banu din In volumul Eu râul tău, tu matca mea (2015)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-a ajutat Dumnezeu

Tot românul vreau să ştie
că n-am fost un om bogat.
Am scris multă poezie,
dar nimic n-am publicat.
În zadar m-am străduit
ca să pun ceva deoparte.
Banii toţi i-am cheltuit
să am multă sănătate.
Am răzbit prin timp cu greu.
Aspră a fost viaţa mea.
M-a ajutat Dumnezeu
să las în urmă ceva.

poezie de Dumitru Delcă (14 aprilie 2018)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

JOACA CU TIMPUL

Mă joc cu timpul!
În fiecare dimineaţă,
Deschizându-mi pleoapele cu greu,
Îmi trebuie un lung moment
Ca să îmi vin în fire
Şi să îmi dau seama
Unde şi în ce timp sunt eu.
Mă joc cu el,
Se joacă cu mine,
Ieri a fost mai volubil,
Astăzi, de angoase-i plin,
Dar ştiu că nimic din ce-a fost
Nu mai pot retrăi,
Aşa că încerc să găsesc
Punctul de unde din nou
S-o pornesc.
El, timpul, este frivol,
Cât ai clipi pleacă în zbor
Şi mă trezesc gârbovită
Şi cu sufletul gol.
Joaca cu timpul,
O iluzie, cu dorinţe avide
De nemărginire,
A fost ieri, a fost azi,
Dar, fi-va şi mâine?

poezie de Luci Ţunea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezie despre "Nimic",

"La început a fost Cuvântul";
Dar Cuvântul de unde s-a luat?
Se spune că pământul
Dintr-o explozie ar fi apărut;
Şi, înainte de explozie,
Ce a explodat?

Sau poate... Totul a apărut din Nimic,
Dar Nimicul – ce mai e?
De unde vine acest "Nimic":
Dintr-un alt Nimic,
Sau din ceva mai mic?
Sau, poate, mai mare?
( Nu mi-ar fi de mirare!)

Ce este Nimicul?
Este "nimic" sau "gol"?
Şi dacă e "gol" –
Cu ce era umplut?
Ce a fost la început?

Dar dacă nu există
Nici început, nici sfârşit,
Doar "suspendată clipă" – infinit?
Şi dacă Nimicul e pur şi simplu – nimic
Din care a apărut acest infinit?

Nu sunt savant, şi nici cercetător,
Doar mă joc de-a filosoful;
Nimeni nu ştie şi nici n-a ştiut
Ce a fost la început;
În schimb, un lucru e cert despre Nimic:
"Ştiu că nu ştiu nimic".

poezie de Maria Supernic (13 februarie 2021)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum este posibil ca trecutul să nu fie în cazul în care a fost, iar viitorul să existe în cazul în care nu a existat?

citat din Sfântul Augustin de Hippo
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea nu înseamnă nimic

Moartea nu înseamnă nimic;
Nici măcar nu contează.
Am trecut doar în camera cealaltă.
Nu s-a întâmplat nimic.

Toate au rămas aşa cum le ştiai.
Eu sunt eu, tu eşti tu,
Iar viaţa prin care, atât de frumos, am trecut împreună este aceeaşi, neschimbată.
Vom continua să fim unul pentru altul ceea ce am fost întotdeauna.

Chemă-mă pe nume, aşa cum mă chemai odinioară.
Vorbeşte-mi, cum îmi vorbeai întotdeauna.
Nu schimba tonul vocii –
Şi nu îmbraca hainele solemnităţii, nici pe cele ale durerii.

Continuă să râzi la ceea ce ne făcea să râdem împreună.
Distrează-te şi zâmbeşte, gândeşte-te la mine, roagă-te pentru mine.
Lasă ca numele meu să-ţi fie mângâirea care ţi-a fost întodeauna.
Rosteşte-l lejer, fără a fi atins de umbra vreunui regret.

Viaţa are însemnătatea pe care a avut-o şi ieri.
Este aceeaşi care a fost mereu:
O absolută şi neîntreruptă continuitate. Ce este moartea, dacă nu un accident trecător?

Sunt aici cu tine, doar că nu mai sunt la vedere.
Exist – şi te aştept, pentru ceea ce va fi doar o scurtă perioadă de timp,
Undeva foarte aproape,
De partea cealaltă a străzii.

Toate sunt la locul lor.
Nimic nu este distrus; nimic nu este pierdut.
Un scurt moment şi toate vor fi cum au fost.
Ne vom întâlni iarăşi. Vom râde amintindu-ne de vremelnicia acestei despărţiri.

poezie celebră de Henry Scott Holland, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

În lumina celuilalt

Nu ştiu ce m-a adus aici,
Departe de locul unde cu greu aş zice că am fost
Şi unde, cred, nu voi mai ajunge niciodată.

Chipuri pierdute,
Locuri, în care m-aş fi putut opri, depăşite –
Deşi mi-ar fi plăcut să mă opresc.

Unele chipuri au lăsat semne;
Iar eu la rându-mi poate le-am împrumutat
Un anume şarm, un soi de vrajă,
Pentru a face ca viitorul lor să funcţioneze.

Dar este greu de spus
Ce influenţă un om asupra altora
Într-un moment, suspendat în timp, va fi produs.
Suntem în trecere – şi, iluminaţi o clipă de lumina celuilalt, toţi presupun
Şi spera că drumul pe care merg este cel bun.

poezie de Brian Patten, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu am studiat nimic niciodată

ci doar am gustat
din tot ce putea fi gustat
cu o foame imensă
ştiţi cum e doar să guşti
atunci când intestinele îţi ghiorţăie înfiorător
iar stomacul parcă dansează break

nu am studiat
şi nici nu voi studia vreodată
nimic din ce nu poate fi adus la gură
ca un scacrificiu pentru zeităţi flămânde

nici după ce mă voi fi săturat să tot gust
nici măcar după ce stomacul meu se va linişti
nu mă voi apuca de studiat nimic
nici din ce a mai fost studiat
nici din ce s-ar lăsa studiat
nici măcar din cele de nestudiat

poată că aşa o să rămân destul de prost
ca să mă bucur de viaţă

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Herbert Marshall

Toată nefericirea ta, Louise, şi ura împotriva mea
S-au ivit din iluzia clădită de suficienţa
Spiritului şi de insolenţa sufletului tău,
Care m-au făcut să mă întorc la Annabelle şi să te părăsesc.
Într-adevăr, din dragoste pentru mine, ai ajuns să mă uraşti,
Pentru că eu am fost bucuria sufletului tău,
Chemat şi împins
Să dau un sens vieţii tale, şi nu am făcut-o.
Dar tu ai fost nenorocirea tinereţii mele –
Dacă ai fi fost fericirea mea nu m-aş fi lipit de tine?
Aceasta este amărăciunea vieţii:
Nu există fericire decât unde sunt doi –
Iar inimile noastre tânjesc după stele
Care nu ne doresc.

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uneori pete...

Uneori mă-ntreb cum e să visezi
Alteori mă trezesc în visul de ieri.
Să fi fost o pată pe un perete
Sau o viaţă pictată fără defecte?
Camera-i goală, lumina se stinge,
Aştept să se-ntoarcă
Cel care o aprinde.
Doar un contur şi o poveste pe un perete
Unde e omul din spatele ei
Care să o regrete?
Nu cred în minciuni şi nici în poveşti
Care încep cu "A fost odată"
Şi se termină când nu mai eşti
Nu este uşor să visezi,
Mai greu este să te trezeşti
Într-o cameră goală,
Cu un perete care nu spune poveşti.

poezie de Maria Medeanu (20 octombrie 2010)
Adăugat de Maria Medeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi amintesc că odată când am coborât de pe scenă, mama a lăudat pe toată lumea şi eu am întrebat-o dacă eu nu am fost la fel de bună. Şi ea mi-a răspuns că atunci când urc pe scenă răsare soarele, a fost cel mai minunat moment alături de mama şi singurul în care m-a lăudat.

citat din Stela Popescu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost ce-a fost: dacă n-ar fi fost nici nu s-ar povesti. A fost odată un împărat, un împărat mare şi puternic; împărăţia lui era atât de mare, încât nici nu se ştia unde se începe şi unde se sfârşeşte. Unii ziceau că ar fi fără de margini. Iar alţii spuneau că ţin minte de a fi auzit din bătrâni că s-ar fi bătut odinioară împăratul cu vecinii săi, din care unii erau şi mai mari şi mai puternici, iară alţii mai mici şi mai slabi decât dânsul. Despre împăratul acesta a fost mers vorba cât e lumea şi ţara, cum că cu ochiul cel de-a dreapta tot râde, iară cu cel de-a stânga tot lăcrămează neîncetat. În zadar se întreba ţara, că oare ce lucru să fie acela, că ochii împăratului nu se pot împăca unul cu altul. Dacă mergeau voinicii la împăratul, ca să-l întrebe, el zâmbea a râde şi nu le zicea nimic. Aşa rămase vrajba dintre ochii împăratului o taină mare despre care nu ştia nimeni nimic, afară de împăratul.

începutul de la Zâna Zorilor de Ioan Slavici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cândva, am fost şi eu în marginea unui deşert. Am înţeles atunci că nimic nu se poate clădi pe nisipul care a curs din clepsidră. Toate păcatele pe care nu le-am săvârşit sunt elanuri ratate şi dacă trebuie să mă mustru pentru ceva, în primul rând trebuie să mă mustru fiindcă destule prejudecăţi m-au împiedicat să beau când mi-a fost sete, să muşc dintr-un fruct când mi-a fost foame, să fac mărturisiri când am iubit. Şi ce virtute e aceea de a spune "nu"? Ce înţelepciune e aceea de a porunci inimii să tacă?

Octavian Paler în Polemici cordiale (2008)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am fost extrem de afectat de cele întâmplate şi mi-a fost greu să scriu articolul respectiv. Totuşi, la cinci săptămâni după ce m-am întors din Nepal, am predat revistei Outside un material care a apărut în numărul din septembrie. După ce am terminat de scris, am încercat să nu mă mai gândesc la Everest şi să-mi văd de viaţa mea, dar mi-a fost imposibil. Când încercam să-mi dau seama ce se întâmplase acolo eram cuprins de sentimente neclare şi mă obsedau împrejurările în care muriseră coechipierii mei.

Jon Krakauer în În aerul rarefiat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zidul plângerii interioare

Imaginează-ţi sufletul tău trist din cauza anilor de detenţie şi singurătate, rugându-se în genunchi la zidul plângerii interioare. Rugându-se pentru tine. Toată viaţa i-ai oferit pe sub uşă porţia zilnică de promisiuni, minciuni şi iluzii. Tu l-ai ispitit uneori cu un pahar de vin, o ţigară sau chiar un om de ocazie. Sufletul tău nu s-a hrănit cu nimic din toate acestea şi a îmbătrânit. El nu a fost niciodată liber, nu a vizitat alţi prieteni, alte iubiri şi nu s-a întors niciodată acasă cu alt suflet de mână. Tot ce a făcut a fost să privească din când în când lumea printr-o fereastră cu gratii. Acum, când ţi-e frică de necunoscut, îţi întrebi sufletul dacă mai există salvare, dacă se mai poate schimba ceva, dacă măcar pe lumea cealaltă vei fi fericit. Dar sufletul tău tace şi priveşte zidul mucegăit la care s-a rugat toată viaţa. Îi este greu să se despartă de el.

poezie de Ionuţ Caragea din Antologie de poeme 2006-2012 (2013)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ai fost dezamăgire

Iubirea e pe ducă si nu o pot salva,
Ai fost dezamăgire, n-ai fost ce-am căutat,
Speram să fii aleasa dar nu a fost aşa,
Şi-mi place să gândesc că nici n-ai existat.

O mare impostoare, un munte de minciuni,
Poveşti împrăştiate prin lume de nebune,
Mă mir că încă poţi cumva să te aduni,
Zâmbeşti aşa uşor, şi-n suflet porţi cărbune.

Mai multe n-am de spus, ai fost dezamăgire,
Doar o prezenţă tristă, şi promisiuni deşarte,
Simţeam că-mi eşti aproape când mă strigai
"-Iubire!",
Nu mi-am închipuit că -mi eşti aşa departe.

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Andrei Vlad Balan
Comentează! | Votează! | Copiază!