Pelicanul pălicar
Licărea în zare un pălicar,
Bătea din zaruri un pelican,
Un homme pitoyable a scris ceva,
Nu citi, nu-l iubi, nu-l uita.
Versiune și aversiune, averse,
the collector adună verze,
Resturile, rosturile orașului-turn,
Am spus, destul, de prisos, fiind taciturn.
O convocare de la morga orașului?
Prezent, strigă fratrele sașiu al făptașului.
Cresc zburătoarele-n cer, sapi fântâni,
pe boltă cresc creierași și plămâni,
Fructele cad dintre stele, iar grâul
Vine din soare, pe unde-i și brâul.
Caut luminișul clipă, doar nori,
Un adăpost pentru Iona din flori,
Scorburi ascund fecioare, iar cântul
Devine mări, oceanu-i cuvântul,
În întuneric explozii, săruturi
Mult prea sărate, de ele te scuturi,
Copii singuratici pe stradă, un Bach?
Revin la tine, Osip Mandelmach,
În anul (dar care? ) fost-a ucis
Poetul, iar trupa striga mereu bis.
Avea mustăți tiranul, o, yes,
Era unchiul Joe fără progres,
Mor și poeții, cui i-a păsat
Pentru un blid de linte păsat?
Oameni, de azi vom pune diguri.
Să se oprească planeta din friguri.
*************************
Zăpada de-atunci s-a topit, mi-aminteam
Moartea lui Labiș, șaizeci de ani,
Hoelderlin sta în turn de nebun,
Primesc o scrisoare din Landeskrum,
Picuri de sânge, hârtia virgină,
E ceasul trei înspre lumină,
O lină, funebră ceață, orașul
Tot mai așteaptă mireasa și nașul,
Am să mă culc și eu, s-o trezi
Un exilat pe insula Psi.
Parfumul scrisorii furate, atent
Tu să fii pumnal și patent,
Crinul și moartea, executanți
De obicei sunt ambulanți,
Contesa cea sângeroasă - nimic,
După o noapte de dragoste-n dric.
M-ai întrebat ce-mi place din trup,
Eram obosit, ca tunul lui Krupp.
Plecând, ai lăsat o treaptă, o treaptă
spre nicăieri, ca o șapcă, o șoaptă,
Voce-n pustiu, viața cu scări,
Unde dansezi spre nicăieri?
Treapta se-apropie iară de Lună,
Te-am strâns în brațe, sânii se-adună,
What a man, ai șoptit, m-am trezit
lac de sudoare, cât te-am iubit.
poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre timp
- poezii despre moarte
- poezii despre virginitate
- poezii despre scrisori
- poezii despre prezent
- poezii despre poezie
- poezii despre oraș
- poezii despre iubire
- poezii despre întuneric
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
- Ai o scrisoare de dragoste frumoasă?
Citate similare
Zburătoare
Cresc zburătoarele-n cer,
Sapi fântâni în boltă,
Fructele cad dintre stele,
Grâul crește din soare,
vom fi nemuritori cândva?
Caut luminișul clipă,
alba tăcere-kitul,
un adăpost pentru Iona,
crengile pun întrebări,
scorburile ascund fecioare,
cântul devine rază,
în întuneric explozii,
sunt florile dezlănțuite,
copiii- singurii pământeni
ce vor să zboare.
poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre creștere, poezii despre zbor, poezii despre stele, poezii despre fructe, poezii despre flori, poezii despre devenire sau poezii despre crengi
Acea noapte
Îmi amintesc de acea noapte,
În parc, pe bancă, doar noi doi,
Vorbeam încet, ușor, în șoapte,
Deși cu tine eram vioi.
Eu vorbeam mereu, mă bâlbâiam,
Vroiam să fie cât mai plăcut,
Doar pentru tine, căci te plăceam,
Vroiam doar să te sărut.
Iar tu, înger pur din Rai,
Priveai spre cer, erai tăcută,
Erai frumoasă, străluceai,
Ca o floare atent crescută.
Și-ntr-un moment, fără accept,
Te-am luat de mână, ne-am ridicat,
Inima mi se oprise-n piept,
Te-am luat în brațe, te-am sărutat.
La sfârșit nimic n-ai spus,
Doar te-ai întors și ai plecat,
Acea noapte a apus,
Cu gându-n stele m-ai lăsat.
Doar o fată mult privită
Pentru-o noapte neuitată,
Acea fată mult iubită
Pentru-o noapte fermecată.
poezie de Andrei Tudora
Adăugat de Andrei Tudora
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre sărut
- poezii despre îngeri
- poezii despre tăcere
- poezii despre sfârșit
- poezii despre religie
- poezii despre rai
- poezii despre parcuri
- poezii despre noapte
Pași în noapte
aprind în astă seară
lumânări de ceară
să ard, să ard în ultima privire
a doi nebuni
ce au crezut odată în iubire
anotimpurile mor
timpul prezent, timpul trecut
azi noaptea e zi
dacă tu...
pe drumul drept către cer
ce tristă-i viața către moarte
mai scriu un vers în astă noapte
că timpul astăzi ne cheamă înapoi
mă așez pe țărm pe crucile de lemn
tăceri în jur, tăceri în mine
unde ești tu, eu nu mai sunt
decât o adiere tristă în vânt
ninge femeie în noaptea dintre ani
era atât de frig în noi
mă întorceam din nou acasă
dar ce mai esta casa fără noi
pășeam printre ani și era frig
m-am ghemuit la sânul tău și m-ai primit
mă alintai cu un cuvânt
treceai apoi pe aleile iubirii
eu am rămas să ascund tăcerea
ningea în noapte iar afară
plecai la cer și lacrima plângea
vorbeam de despărțiri uitând că ieri nu a fost ieri
știam că ai să pleci
eram nebun și nu înțelegeam
poate ăsta e destinul meu
să plâng după cei dragi mereu
știam că te-am pierdut
din clipa aceea de demult
când înfiorat am strâns în brațe
doar o dată, o fată preacurată
offf, cum priveam atunci
în sala ultimului bal
cum tu pluteai în valsul ireal
de ce mă doare azi plecarea dintre noi
de ce noi azi nu mai suntem doi
de ce, de ce...
știi, eram atunci doar doi copii
nu te-am crezut când ai plecat
iubirea noastră unde este, unde suntem noi
mă ninge iar durerea
povestea noastră s-a sfârșit
dar ce este femeie azi sfârșitul
decât lumina noului început
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre trecut sau poezii despre ninsoare
Trepte
Coboară pe trepte din anii ce-au fost,
Cu pași măsurați în cuvântul șoptit
De vechi amintiri ce-și mai au adăpost
În brațele clipelor când ne-am iubit!
Oprește-te-o clipă și-ncearcă a sta
Pe-o treaptă de dor înecată-n suspin,
Ascult-o-n tăcere și-așteaptă să-ți dea,
Prin șoapte de vreme, cuvântul "senin"!
Căci are seninul și-l ține închis
În clipe, în zile și ani de demult,
Când totul părea că trăiește-ntr-un vis
Născut în iluzii din zori de adult.
Îl simți? Îl trăiești? Mergi pe-o treaptă-napoi
Și-ncearcă, acolo, să prinzi un ecou
Din tot ce a fost, ce-am trăit amândoi
În anul din treapta parcursă din nou!
Mai urcă, mai urcă!... La treapta de-acum,
Oprește-te, simte-o! Cuvântul șoptit
E-o parte din viața ce-ți pare altcum
Decât cea din treptele când ne-am iubit.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre viață, poezii despre zile, poezii despre visare, poezii despre naștere, poezii despre dor sau poezii despre cuvinte
* * *
Viața aceasta suplă devine aproape dublă,
m-ai întrebat într-o noapte
ce se-nțelege din moarte.
Am spus, ai plâns, iar am spus.
Ce răsărit, ce apus,
ne-am rugat până-n zori,
apoi am fost scoși de ninsori,
decapitați de soare, cleptomania de șoarec,
clopote bat încă ritmic, intim și sadic și istmic.
Mă prinse o mare tristețe, ca Marea Neagră pe fețe,
tu ai șoptit overdue, eu sărutând și-am spus tu,
numai tu să trăiești, gemeni vreau și povești,
ciudat că mai trăiesc, murisem de mult, Bucharest,
acum va trebui să întrețin mulți copii,
m-am rugat și am plâns, m-ai mângâiat foarte strâns.
poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tristețe, poezii despre sadism, poezii despre ritm, poezii despre plâns sau poezii despre negru
Greșeli, schimbări și ajutor
Fac asta din dorință,
O fac din neputință,
Căci sunt o simplă ființă
Ce simte suferință.
Fac asta cu folos,
O fac cât mai frumos,
Dar simt că merg în jos,
Și-o fac mai dureros.
Încerc s-o fac mai bine,
Gândindu-mă la tine,
Dar lacrimi cad puține
Și frica nu mai vine.
Și aud că vrei să-mi ceri
Să încerc din răsputeri,
Să renunț la zeci poveri,
Să n-am parte de dureri.
Dar n-am vrut să fie-așa,
N-am vrut să uit de ea,
Iar atunci când ea pleca,
N-am vrut a mă schimba.
Cu gându-n stele m-am trezit,
Asta nu-i ce mi-am dorit,
Am uitat tot ce-am iubit,
Am uitat tot ce-am simțit.
Am greșit, am realizat,
M-ai ajutat, nu mi-a păsat,
Dar când pe ușă ai plecat
Nimic frumos n-a mai durat.
Și-acum când știu unde greșesc,
Acum când știu ce îmi doresc,
Încerc din nou să-mi amintesc,
Încerc mereu să te găsesc.
Am uitat tot ce-a durut,
Nu mai am ce am avut,
Și-ncep să simt ca la-nceput,
Dar prea târziu, te-am pierdut.
Am fost mereu un gânditor,
Am fost mereu un visător,
Am fost mereu un luptător,
Dar acum cer ajutor.
poezie de Andrei Tudora
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre greșeli, poezii despre dorințe, poezii despre schimbare, poezii despre durere, poezii despre ajutor sau poezii despre suferință
Miez de poem
acolo unde mugurii plesnesc
primit-am Lumină
acolo unde e miezul
poate nu ne-a păsat dacă
versul e o plantă cățărătoare spre ceruri virgine
iar umbra sa atletică aleargă în voie pe nori
cât timp e un vrej pe care se poate urca
un copil cu boabe mari de fasole în palmele
dogorite, într-o amiază cu tunbergii
înflorite
acolo unde e miezul
poate nu ne-a păsat dacă
versul e un gorun secular, cu scoarța acoperită de licheni
iar umbra sa tremurândă alunecă pe-un lac cufundat în amintiri
cât timp din trunchiul lui se pot face lemne de foc pentru
un bătrân cu chibrituri mici în palmele
zbârcite, într-o noapte geroasă cu troiene
bătăcite
și poate tot ce ne-a păsat
oricât de mult s-ar apleca, oricât de mult s-ar
cățăra, oricât de departe-ar alerga
când versul își întoarce capul
spre locul unde muguri au plesnit
e să ne întrebăm
mai pâlpâie
lumina?
poezie de Alexandra Alb Tătar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre lumină, poezii despre muguri, poezii despre versuri, poezii despre stejari, poezii despre plante sau poezii despre nori
Rațiunea
"Mă aflam într-un coșmar, stil Piranesi,
Cărările logicii, pașii raționali nu duceau nicăieri,
mi-am lăsat mintea să mă poarte pe scări întortocheate,
apoi uși ce se deschideau spre NICĂIERI",
aceasta a fost ucenicia, Vilanelle,
dacă nu ai avea inimă, ai fi moartă,
de pe buzele satyrului, sângele
se strecura spre barba de țap,
ea nu era englezoaică, era australiancă,
prevăzătorii treceau iarna prin apele fluviului,
spre a descoperi o altă țară,
fără vise nu am avea identitate,
dar să nu le pierdem în oglinzile reale,
ne aranjăm cravata sau rochia,
mergem la întâlnirea cu viața, cu moartea,
nu se știe cine intră și cine iese,
copacii cresc pe morminte, știu ei ceva,
foșnesc cu glas de om, cum interpretezi
aceste șoapte, aceste vise, așa va fi,
spuse Marele Preot. "Calea Căilor
nu este bătătorită."
poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sânge, poezii despre rochii, poezii despre logică, poezii despre inimă sau poezii despre iarnă
Mi-ai fost lumina
Nu m-am născut ca să trăiesc în noapte,
Precum nici schimnic n-am jurat să fiu,
Cu rugi și nevoință în pustiu,
Gustând ale durerii fructe coapte.
Te-am coborât din rai să-mi fii lumină,
Să-mi mângâi ochii greu înrourați,
Spre ispășiri nedrepte închinați,
Căci a-și dori lumină nu-i o vină.
Ai fost răgazul meu pentru visare,
Căci în lumină ea mi s-a trezit
Și m-ai lăsat în vis încremenit.
E noapte iar, iar eu o arătare.
poezie de Ioan Ciprian Moroșanu (22 martie 2015)
Adăugat de Ioan Morosanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vinovăție sau poezii despre ochi
Șarpele
De trei ori Euridice se trezi din vis,
A treia oară era în Paradis,
Orfeu pe nicăieri, necunoscut,
Păreri de rău, pe tine te-a durut?
Doar vocea, a iubirii, neîndoielnic,
De față era vrăjitorul Melnik,
De mulți iubită, ea-l iubea pe-Orfeu,
Iar el, pe nicăieri, în Elizeu.
Acesta-i visul, vraja de neînfrânt,
Euridice, numai un cuvânt
Să pot rosti, mai au ele valoare?
Cuvintele, ca sărutări ușoare.
Iar la sfârșit, se întindea departe
Pustiul, precum pielea unui șarpe.
poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre șerpi, poezii despre voce sau poezii despre valoare
Dar ce valoare?
Dar ce valoare are-un vis
În fața oțelitei uri de oameni?
Zadarnicele versuri mor pe rând,
Uitate ca și fructele-n decembre.
Un singur om cu sine singur?
Desigur, nimeni nu e singur,
Ne spune Cartea, dar polare
Adieri eu simt cum vin din dreapta- stânga.
În doi se naște bucuria,
Iar trandafirii în boscheți
Par a striga de fericire,
A fi corect, cornet perfect
Nu e deajuns, cum bate tunul
Din turnul Marii Uri de oameni.
Acolo-n turn este închisă o fată,
Dedalus l-a lăsat pe fiul său, Icarus
Să caute aurul în soarele cel bun,
n-a revenit, iar iezuiții priveau
cu mare pizmă și scuipau în mari batiste,
peste câmpii se lasă ceața,
noi unde vom porni, spre care cer?
O violină ne cânta departe.
poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre uitare, poezii despre trandafiri, poezii despre perfecțiune sau poezii despre muzică
Cu tine spre abis
Mergeam cu tine spre abis,
Și te țineam de mână
Iar cerul era mult prea închis,
Și nici urmă de lună.
Un câmp întins ne cuprindea,
Plin doar cu flori alese
Și vântul din urmă venea,
Prin flori fără să-i pese.
Picioarele ne sângerau,
Dar nu simțeam durere
Puterile ni se sfârșeau,
Ne adăpam cu fiere.
Iar gustul ei ni se părea,
Mai dulce decât mierea
Abisul tot nu se-arăta,
Și ne creștea temerea.
Pe cer toți norii prevesteau,
Că va veni furtuna
Iar corbi de nicăieri veneau,
Țipând la noi întruna.
De teamă îmbrățișați stăteam,
Tot așteptând să vină
Dar eu cu ea încet muream,
Cu ochii spre lumină.
poezie de Alin Ojog
Adăugat de Alin Ojog
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre prăpăstii, poezii despre frică, poezii despre vânt, poezii despre picioare sau poezii despre miere
Ne mor prietenii
Aud iar voci pe scena ce devora destine,
Prietenii ne pleacă, prietenii ne mor,
Văd rătăcind trei stele prin zare cenușie,
Cu inimile triste, vorbind de moartea lor,
Și simt cum vertical vibrează-n cor poeții,
Sub cerul vlăguit de-atâta imprudență,
Pășind printre fantome, pe coridoare sumbre,
Zâmbesc nepăsători spre noua existență.
Îngenunchind cuvinte sub tălpile de sănii,
I-au râs în față morții, poetic, mai mereu,
În ritm de tarantela, acum fără vreo teamă,
Se plimbă-n nemurire, doar ei cu Dumnezeu.
Au strâns, aici, în inimi, puține anotimpuri
Și-un dor mă amăgește la modul singular,
Recidivând cuvinte își vor urma destinul,
De-atâta disperare căzând rectangular.
Miroase-a brad afară și plouă liniștit,
Se-ndreaptă înspre casa cu vise de-mprumut
Iar ilegal pe stradă au apărut doi îngeri,
Valsând în ritmul lor, la modul absolut.
În ce bibliotecă de mâine să îi caut?
Ce prostă-i simetria trăirii sus și jos.
Mă tot gândesc c-odată vom fi iar împreună,
Să dăruim cuvinte din noul adăpost.
Nu plângeți dragi prieteni, mai scrieți câte-un vers!
În vama dintre lumi e rânduială veche.
Vorbiți însă încet, ea, moartea, vă aude...
Joacă încă zaruri cu suflete pereche.
----------------------------------------------
Te vezi stăpână moarte peste ai lumii sorți?
Cei plecați de-acasă nu sunt și n-or fi morți.
Luați din lumea asta, cu toții vor trăi,
Dar după tine, moarte, ce-o fi când vei muri?
poezie de Mariana Moga
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre prietenie, poezii despre zâmbet, poezii despre zaruri sau poezii despre vorbire
Te-am căutat
Te-am căutat atât de mult și am sperat că n-ai să pleci,
Mi-ai lăsat sufletul mut și pe obraz doar lacrimi reci.
Nu mă întreba dacă mai plâng, nu am să-ți spun tot ce mă doare,
Chiar dacă răni în suflet strâng, tot ce-ți ofer azi e UITARE.
Din ziua în care ai plecat, nicicând n-am mai zâmbit,
Și aș vrea să stii că în urma ta, pe nimeni n-am iubit,
Mi-e cerul fără stele, mi-e cerul fără soare,
Și inima din piept, iubito, iar mă doare.
Rămas în urma ta, tot strâng la piept iluzii,
În noaptea fără stele, amintiri, îmi sunt perfuzii,
În toate, doar pe tine mereu te regăsesc,
Stau singur și adorm, în lacrimi mă trezesc.
Te-am așteptat în gară pe un peron pustiu,
Știam că vii la mine, cu tine urma să fiu,
Ți-am pregătit în grabă, un imens buchet de flori,
Când ai sosit, iubito, ne-am sărutat de mii de ori.
N-aș fi crezut că soarta e atât de nemiloasă,
Erai în fața mea, fericită și frumoasă,
Tu îmi zâmbeai continuu, iar timpul tot trecea,
Eram iubitul tău, iar tu prințesa mea.
Te voi iubi o viață, mereu ai fost confuză,
Mai pot simți și acum aroma ta pe buză,
Parfumul tău de firmă și chipul tău angelic,
În camera noastră, dragă, noi ne iubeam feeric.
Mi-e dor de glasul tău și dorul ma doboară,
Dar poate într-o zi te aștept din nou la gară,
Ne așteaptă banca noastră din parcul părăsit,
Eu știu și știi și tu, noi doi chiar ne-am iubit.
poezie de Daniel Scripcaru
Adăugat de Daniel Scripcaru
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre suflet sau poezii despre gări
De dor...
E târziu și peronu-i pustiu
Călătorii au disparut în noapte
Un singur tren se mai aude departe
Iar urma pașilor tăi se mai zărește încă
În zăpada așternută azinoapte...
Ai plecat cu ultimul tren spre nicăieri
Și când ai venit ai apărut de niciunde
Ai lăsat pe peron amintirea
Unei nopți perfecte de iubire
Un parfum discret ascuns
In umbra uni zâmbet
Și pe mine...
Încă te mai aud
Încă îți simt prezența
Iar trenul e acum departe
Undeva spre nicăieri
Pierzându-se în noapte...
Pentru tine am alergat
În gara acum pustie și rece
Dar nu te-am mai gasit
Erai undeva departe spre nicăieri
Și totuși te aștept noapte de noapte
Să te întorci de niciunde...
poezie de Florentina Danu
Adăugat de Florentina Danu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre trenuri, poezii despre zăpadă sau poezii despre amintiri
Zâmbetul Luminii
A revenit din nou Lumina,
Poate acum, poate demult,
Ne luminează iarăși vina,
O ia cu ea... o simt, ascult
Pe chip de oameni iese soare,
Cresc zâmbetele înapoi,
Este mai pace, nu mai doare,
Simțim ceva mai cald în noi
Vorbește sufletul în șoaptă,
Să ne oprim, să ascultăm,
De sus din cer ceva ne poartă
Spre infinit, unde visăm
Întinde mâna și atinge,
Îl simți? Chiar dacă nu Îl vezi...
Curg lacrimi iar, pentru noi plânge,
Plânge albastrul, sunt dovezi
Eu știu că foarte mulți nu credem,
La fel nu am crezut nici eu,
Dar e aici, noi nu Îl pierdem,
El ne așteaptă, e mereu
Ca un părinte, cu răbdare,
Zâmbește chiar dacă greșim,
Este acolo sus, în zare,
Și ne așteaptă să-L găsim
Suntem copii, poate obraznici,
Dar cum altfel copil să fii?
În jurul nostru, îngeri pașnici,
Ne tot veghează zi de zi
Ai revenit din nou Lumină,
Bine-ai venit, te așteptam!
Simt inima în piept, cum plină,
Îmi amintește... cum eram
poezie de Adi Conțu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre pace
Povestea bărbatului care a visat foarte mult
A fost odată
o singură dată
un bărbat foarte urât
și deși era un om bun și harnic peste măsură
nicio femeie nu se apropia de el
la mai mult de un pas
după un timp
văzând că nu-și găsește jumătatea
bărbatul a plecat din sat și și-a făcut un bordei
în pădure
cât era ziua de lungă
tăia lemne
culegea fructe și plante medicinale
se ocupa cu dulgheritul și cu creșterea animalelor
iar primăvara altoia tot felul de pomi
din când în când
oamenii din sat urcau la el
îi cereau sfaturi pentru oblojirea rănilor
îi comandau o ușă
un pat
iar mai rar
câte-un sicriu
însă bărbatul din pădure
deși începuse a fi tot mai căutat
era
cu fiecare zi
tot mai nefericit
într-o zi
nemaiputând răbda
a împletit o funie
și s-a dus la cel mai bătrân stejar
să se spânzure
dar stejarul
care văzuse multe la viața lui
dar niciodată un om așa de urât
și-a frânt ramura de care atârna acesta
apoi l-a acoperit cu frunze
să nu-l găsească cineva
chiar lângă trunchiul său
însă
sub frunze
bărbatul nostru a adormit pe dată
și s-a trezit în fața lui Dumnezeu
i-a zis
Doamne
știi că eu de copil
eram atent să nu calc pe furnici
și pe tot felul de târâtoare
nu am furat
nu am mințit
pentru tot ce am agonisit
am muncit toată viața
dar cu toate acestea
sunt tare nefericit
că nicio femeie nu mă vrea
iar Domnul i-a spus
te știu prea bine
mai rar un om atât de bun sub soare
dar oricât te-aș iubi
nu pot crea o femeie așa de urâtă
încât să te iubească pe tine
însă
dacă tot veni vorba
tu poți
uite
din crengile uscate ale stejarului
poți alcătui un trup de femeie
o umpli cu lut și-o învelești cu frunze
că de restul mă ocup eu
iar după ce s-a trezit
bărbatul din poveste
a zidit timp de trei zile la făptura lui de lut
dar de teamă ca nu cumva să-l respingă
a făcut-o și mai urâtă decât era el
a treia zi
l-a chemat pe Dumnezeu
și l-a rugat să-i dea viață
iar Domnul
fiindcă așa i-a promis
a suflat viață în femeia omului din pădure
văzând astă minune
bărbatul a mulțumit
apoi a trezit-o ușor
sărutând-o pe frunte
atunci ea a deschis ochii și l-a întrebat:
cine ești tu
de ești așa de urât
că mă sperii
iar el a plâns și i-a zis
iartă-mă
sunt sluga ta
Domnul m-a făcut așa
să te apăr de fiarele pădurii
dar sunt harnic și înțelept
să te pot sluji cât mai bine
însă ea a închis ochii
iar el a înțeles atunci
că nu trebuie să o slujească
decât pe ascuns
și pe măsură ce o iubea mai mult
femeia a început a-și lepăda din urâțenie
și a deveni tot mai frumoasă
nu după mult timp
un tânăr din sat a venit să ceară leacuri pentru mama sa
și-atunci nu mică i-a fost uimirea
când a văzut-o pe cea mai frumoasă femeie
pe care vreun om o văzuse vreodată
și l-a văzut și ea
și a înțeles ce înseamnă dragostea
și mult a mai gemut în noaptea aceea
văzând toate astea
bărbatul care visase prea mult
i-a zis a doua zi
uite
știu că a sosit timpul să ne despărțim
te-am slujit cât am putut de bine
și sper că nu ești nemulțumită de ceva
du-te după tânărul acela frumos
și dacă vreodată o să ai nevoie de ceva
să mă cauți
de te vei putea uita în ochii mei
și dusă a fost
peste ani
când bărbatul din pădure trebăluia la un stup
a simțit cum femeia aceea a ajuns în spatele lui
dar el
de teamă să nu o sperie
nu s-a întors
însă ea a spus:
am aflat într-un târziu toată povestea
și-am venit să-mi cer iertare
a sosit timpul să mă uit în ochii tăi
iar bărbatul
care nu mai visase de mult
s-a întors și nu mică i-a fost mirarea
când a văzut că în fața lui se afla
cea mai urâtă femeie din lume
dar lui nu i-a păsat
ceas de ceas a slujit-o
ca în acea primă zi
iar ea a devenit din nou frumoasă și fericită
și poate că niciodată
nici bărbatul din pădure nu ar fi aflat
de ce femeia lui îl dezmierda cu atâta bucurie
dacă într-o zi nu s-ar fi privit în apa unui izvor
și nu ar fi văzut
cel mai frumos bărbat
așa cum nu mai fusese altul
vreodat'
poezie de Valentin Busuioc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre bărbați, poezii despre urâțenie, poezii despre tinerețe, poezii despre sperieturi sau poezii despre păduri
Din vremuri străvechi, din trecut și până-n prezent, călăuzindu-se de Legea Junglei, Omenirea merge pe o cale greșită. În loc să topească armele și să facă din ele brăzdare, iar Forțele Tinere din întreaga Lume să fie înrolate în Detașamente de Construcții, care să făurească Raiul pe Pământ, ele sunt utilizate pentru distrugerea, pentru nimicirea semenilor. Cursa acerbă a Înarmării sau al cui Buton Atomic este mai mare e o Capcană fatală, din care nu va scăpa din ea teafără, deoarece Înarmarea duce Umanitatea în Impas, spre Întuneric și Pieire, iar Dezarmarea spre Lumină, Progres și Prosperitate. Păzea! Deci, "A fi sau a nu fi?" această întrebare shakespeariană depinde de fiecare din noi, dar mai mult, de Conducătorii Lumii pe care îi... alegem.
Mihai Cucereavii (6 ianuarie 2018)
Adăugat de Mihai Cucereavii
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre întuneric, citate despre trecut, citate despre tinerețe, citate despre religie, citate despre rai, citate despre prezent, citate despre lumină, citate despre legi sau citate despre greșeli
Renaștere
Când te-am lăsat singur, plecând,
Mă așteptam la fericire...
Dar m-am trezit doar așteptând
La vis promis plin de iubire...
Și așteptat a fost ani mulți,
Cum și zăpada se așterne...
Fost-au anii mei pierduți,
Și ispășiți prin multe semne.
Și tot am așteptat visând,
La noi doi și-o împlinire...
Și doar iluzii tot flămând,
Am retrăit din amintire...
Vreau tot și nu mai vreau nimic!
Sunt incomplet când ești departe...
Iar cad și iarăși mă ridic,
Dorind să le întrec pe toate...
Și-atunci vorbesc cu Dumnezeu!...
Cum razele pomii alintă...
Caut în mine tot mereu,
Slujirea demnă și cea sfântă...
Și la final... lumina vine...
A fost așa predestinat!
Și în căderile-mi divine,
Am renăscut și m-am creat!...
poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Șoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sfinți sau poezii despre sfințenie
Nu sunt poetul abisal
Nu sunt poetul abisal, nici retor, nu scriu ziua,
Nici noaptea, dar eu scriu pe cer
și pe cuvânt de-onoare, nu-s saturnian,
nu-s fascinat de-un fond obscur,
nu umblu la subsoluri, nici Babilonul nu-l visez,
nici moartea nu-mi este iubită,
nici nu urăsc cum trebuie, cu migală,
dar ești poet? Mă-ntreabă-un lector ipocrit,
un semen de al meu, nu fac infarct,
scriu cum respir, când nu mai scriu,
duceți-mă la Morgă pe ascuns,
sunt Hyde și Jeckill, scriu, nu scriu,
astfel eu supraviețuiesc, nebun sau limpede
ca apa de izvor.
Brusc, ceva din adânc, din ceruri, din codru,
Viața, ca florile-n crâng, se duse ca Orbul,
Ce să-nțelegem și cum? Duminică a împăcării,
Trecutul pare doar fum, ostateci suntem întrebării.
Operă-bufă trăim, plângem zadarnic,
În ghilimele vorbim, Domnul nu-i paznic,
Mările, drogul, poem, visul Nirvanei,
bem fără să bem, iubim sfârcul Ioanei.
Se făcea că mările au secat,
Umblam în gigantice cratere,
Mă priveai cu alți ochi,
Eu mă scufundam în nisipul marin,
Un picior, un braț, un obraz,
jumătate eram afară,
tu străluceai nemiloasă,
apoi apele s-au așezat.
Părintele meu, ești de mult în pământ,
Eu mă mai caut în scris și în gând,
Eu te aud, noaptea, în vis,
Iar prin uitare nu te-am ucis.
Nu știu pe unde ne-om întâlni,
Nu cred în rai sau în iad, suntem vii,
Oamenii urcă, urcă mereu,
O înălțare spre Dumnezeu.
Tot ce-ai greșit, greșit-am și eu,
Dar mă înalț la Dumnezeu,
Vin generații, mă-ngroapă încet,
Ei vor greși, cum și eu mai greșesc.
poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sâni sau poezii despre apă