Ziua de luni în Re major
Mă pot ruga
toată ziua
și Dumnezeu
n-o să vină.
Dar dacă sun
la linia erotică
Diavolul în persoană
va fi aici
într-un minut!
poezie de Imamu Amiri Baraka, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
- Dumnezeu
- Dumnezeu este omul idealizat.
definiție de Imamu Amiri Baraka
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Eu, înțeleptul
DE CE-uri
(Nimeni nu-i conștient de
problema pe care tocmai am văzut-o)
Dacă vreodată
te vei trezi undeva
pierdut și înconjurat
de dușmani
care nu-ți vor permite
să vorbești în limba ta maternă,
care îți sfărâmă statuile
și instrumentele, care îți interzic
do bum ba bum-ul tău,
atunci ai o problemă,
o problemă imensă
ei îți interzic
propriul tău bum ba bum,
iar tu tocmai ai intrat într-un necaz
adânc, adânc;
hopa!
Probabil îți vor trebui câteva sute de ani
să ieși
la liman!
poezie de Imamu Amiri Baraka, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Responsabilitatea mea constă în găsirea adevărului și frumuseții.
citat din Amiri Baraka
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Prefață pentru Notă de sinucidere - Volumul XX
Am devenit de curând familiar cu felul în care
Pământul se deschide și mă-învăluie
Ori de câte ori îmi scot câinele la plimbare
Sau cu muzica aceea galopantă și confuză pe care-o face vântul
Atunci când alerg după autobuz.
Așa au ajuns lucrurile.
Iar acum, în fiecare noapte număr stelele
Și în fiecare noapte obțin același rezultat.
Iar când nu se ivesc pentru a fi numărate,
Număr găurile lăsate de ele.
Nimeni nu mai cântă.
Astă noapte m-am apropiat în vârful degetelor
De camera fiicei mele și-am auzit-o
Vorbind cu cineva, iar când am deschis
Ușa nu era nimeni acolo....
Doar ea în genunchi, privindu-și
Mâinile încleștate.
poezie de Imamu Amiri Baraka, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ce l-a ținut pe Brâncoveanu să nu cedeze, dacă nu credința? Dar nu mă puneți să vorbesc despre asta. Lucrurile mari nu trebuie rostite toată ziua bună ziua, că-și pierd înțelesul. La fel cum nu spui toată ziua "bună ziua", "te iubesc!", că se banalizează, și despre Dumnezeu e mai bine să taci.
Aurel Romila în Formula AS (2014)
Adăugat de drcirstea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Incident
El s-a întors și a tras. El l-a împușcat. Când el s-a întors,
a tras, iar el a căzut, împiedicat, peste umbra copacului,
la pământ, împușcat, murind, mort, stopat definitiv.
Doborât, sângerând, împușcat mortal. A murit atunci, acolo,
după cădere, glonțul în plină viteză i-a sfărâmat fața,
iar sângele-n pulverizare fină prin lumina leșietică a stropit fața ucigașlui.
Fotografiile mortului pretutindeni, sufletul lui încă mai
absoarbe lumina. Dar el a murit într-o beznă mai întunecată
decât cea a sufletului și toate s-au răsturnat orbite odată cu moartea lui
pe treptele scărilor.
Nu există informații despre ucigaș, exceptând faptul că s-a-întors de undeva
să facă ceea ce-a făcut. Și a tras un singur glonț sub privirea scrutătoare-a victimei,
și-apoi l-a părăsit de-îndată ce-a țâșnit sângele. Știm că
ucigașul era priceput, rapid și tăcut, iar victima
probabil îl cunoștea. Mai mult de-atât, dincolo de expresia-înăcrită
a mortului și de surpriza-înghețată-n încleștarea
mâinilor și a degetelor lui, nu știm nimic.
poezie de Imamu Amiri Baraka din Magie neagră, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Și Diavolul, și Dumnezeu vor sufletul tău: Diavolul ca să-l piardă, Dumnezeu ca să-l salveze. Depinde de tine cui il dai: fără voia ta, nu-l poate avea nici Diavolul, nici Dumenzeu.
aforism de George Budoi din Sufletul în aforisme, epigrame, poezii, pamflete și satire (25 iunie 2009)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!
40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Dacă aș fi silit ca, pentru un copil, să aleg între a ști să se roage și a ști să citească, eu aș spune: să știe să se roage, căci a se ruga este a citi în cea mai frumoasă carte; adică a te ruga este a citi chiar în fruntea Aceluia de unde izvorăște toată lumina, toată dreptatea și toată bunătatea.
citat din Legouve
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Icoana
(În amintirea mamei mele, Alexandra)
Când eram de-o șchioapă,
mama mă ducea la biserică
și se ruga în fața unei icoane
a Maicii Domnului.
Dar eu,
de-acolo, de jos,
zăream doar chipul mamei,
reflectat de sticla protectoare
și nu înțelegeam
de ce trebuia să vină până aici,
pentru a se ruga la ea însăși,
când aveam și acasă oglindă.
Abia când am crescut
și am putut să văd
mai bine chipul Sfintei,
am sărutat-o,
mulțumindu-i lui Dumnezeu
că o pot vedea
și acum,
în icoană,
pe Mama!
poezie de Pavel Lică din Ecouri din lumină
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Frământări nemetafizice: oare cei care ascultă telefoanele cotizează la linia erotică?
aforism de Ionuț Popa
Adăugat de I.m. Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!
Seceta desfrânată
O secetă plângea lâng-o fântână
Și se ruga cu foc lui Dumnezeu:
"Mai lasă-mă, Părinte, doar o lună
Cu soarele vărsat în pieptul meu!"...
Când a venit o ploaie și seceta fecioară
S-a răcorit de-odată din piept și până jos;
Dar a-nceput s-o ude, și-a început s-o doară
Și s-a sfârșit iubirea din visul ei frumos.
Plângea și se ruga lui Dumnezeu,
Că tocmai se trezise dintr-un vis;
I-am auzit cuvintele doar eu,
Dar niciodată-n viață nu le-am zis.
O scetă plângea la poarta mea
Și se ruga să n-o spun la vecine
Că s-a ținut cu soarele și-ar vrea
Să vină să se țină și cu mine!
poezie de Marius Robu din Drumul robilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cele trei ispitiri
Cu cine, oare, să vorbesc
Aici, când nu am grai ceresc,
Pe care l-am pierdut demult
În al păcatelor tumult?
Cu cine, oare, să mai fiu,
Ca Domnul, rege în pustiu,
Sfidând pe Diavolul pervers
Ce-mi cere să fac pâine-n vers?
Cu cine, oare, să discut
Când Diavolul mă vrea pierdut,
Ca pe Hristos, cu-mpărății,
Promise-n lumea celor vii?
Dar pot în Dumnezeu să sper,
Că de m-arunc, din Cer, nu pier,
Cum Diavolul s-ar bucura...
poezie de Pavel Lică din Trubadurul cerului albastru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Eu consider acțiunea lui Hitler ca fiind mai diavolească în realitate decât și-o închipuie cei care au crezut că văd în el pe Diavol în persoană. Dacă Führerul era Diavolul sau Anticristul, lucrurile ar fi poate prea simple. Ar fi fost de ajuns ca el să fie suprimat pentru a suprima tot răul care este pe lume. Și, să-mi fie iertat, dacă Diavolul ar fi fost Führerul, atunci n-ar fi fost vorba decât de un biet Diavol destul de penibil.
Denis de Rougemont în Partea Diavolului
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dumnezeu: Într-un fel sunt aici ca să îți ofer o slujbă.
Bruce: O slujbă? Ce slujbă?
Dumnezeu: Slujba mea. Odată ce vei părăsi această clădire, vei fi înzestrat cu toată puterea mea.
Bruce: Cum spui tu, amice.
replici din filmul artistic Dumnezeu pentru o zi
Adăugat de Marin Irina, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!
Aș vrea ca să concentrez într-un minut viața omenirei întregi și acel minut să ți-l jertfesc ție, - atâta de mult te iubesc!
citat celebru din Alexandru Macedonski
Adăugat de D.H
Comentează! | Votează! | Copiază!
Doar omul este ateu, diavolul nu. Diavolul nu neagă existența lui Dumnezeu: dimpotrivă, el vrea să-i ia locul.
George Budoi (2009)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Charlie: Putem să tragem pe dreapta un minut?
Berta: În cartierul ăsta? Într-un Mercedes? Sigur, dacă vrei să fii complice la un jaf de mașină și o sodomie. Fă stânga chiar aici.
Charlie: Ăsta nu e drum.
Berta: Da, bine, nu în timpul sezonului ploios.
replici din filmul serial Doi bărbați și jumătate
Adăugat de Burduja Simona, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!
Diavolul are cele mai vaste perspective asupra lui Dumnezeu, de aceea se ține la distanță atât de mare de el: diavolul, cel mai vechi prieten al cunoașterii.
aforism celebru de Friedrich Nietzsche din Dincolo de bine și de rău, Aforisme și interludii
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
A ne ruga înseamnă a lupta pentru unitate. Da, a lupta, pentru că dușmanul nostru, diavolul, așa cum spune cuvântul însuși, este dezbinătorul. Isus cere unitatea în Duhul Sfânt, să facem unitate. Diavolul mereu dezbină, pentru că este potrivit pentru el să dezbine. El insinuează dezbinarea, peste tot și în toate modurile, în timp ce Duhul Sfânt face să se conveargă mereu în unitate. Diavolul, în general, nu ne ispitește cu privire la teologia înaltă, ci cu privire la slăbiciunile fraților. Este viclean: umflă greșelile și defectele celuilalt, seamănă discordie, provoacă critica și creează facțiuni. Calea lui Dumnezeu este alta: ne ia așa cum suntem, ne iubește mult, însă ne iubește așa cum suntem și ne stimulează spre unitate.
citat din Papa Francisc
Adăugat de Alexandru Răduț
Comentează! | Votează! | Copiază!
Respiră aerul rece al nopții și își dădu seama de ce tremura. Era ca un om care urcase treptele eșafodului, simțise frânghia trecându-i peste cap și atingându-i umerii, auzise cuvintele preotului care se ruga pentru sufletul lui, simțise gluga ce-i fusese pusă pe cap... și, în ultimul minut, în cel din urmă minut, primise grațierea.
Loretta Chase în Seducție
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!