Fericirea vine din interiorul nostru, ea este reprezentată de cele mai multe ori de zâmbet. Eu, când zâmbesc, devin un soare pentru cei din jurul meu, care sunt luminaţi de toată bucuria emanata din adâncul fiinţei mele, razele fericirii lăuntrice pătrund până în inimile lor şi topesc chiar şi cele mai îngheţate inimi, ajungând până la urmă, atât de calde, încât să ardă orice urmă a urei şi suferinţei.

Maxim Daniela Maria în Propria mea minte genială :) (11 mai 2016)
Adăugat de Maxim Daniela
Comentează! | Votează! | Copiază!

Folosim vocabularul ce îl avem pentru a gândi, pentru a sta de vorbă cu noi înşine, pentru că până la urmă gânditul este un dialog interior. Problema cea mare este că acest dialog interior se petrece de cele mai multe ori pe pilot automat. Şi de cele mai multe ori pilotul automat este setat pe negativ. Aşa cum ghinda devine stejar, cuvântul şi gândul devin faptă, comportament, obicei şi împreună, ele sunt chiar viaţa noastră. Tu ce recoltă vrei să strângi?

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu adevărat importantă e fericirea. Veţi spune: ei, bravo, mare descoperire! Toată lumea e de acord cu asta! (Aproape toată lumea; sunt unii, feriţi-vă de ei, care fac pe grozavii şi dispreţuiesc fericirea.) De fapt, sunt foarte puţini cei care dau importanţă cu adevărat fericirii. Aleargă dupa nişte surogate, unele plăcute, altele plicticoase, la care acced sau nu, dar care în cele din urmă se dovedesc insipide. În cele din urmă. Acest "în cele din urmă" anulează retroactiv toate agrementele, toate vanităţile, prestigiul şi puterea de care vei fi avut parte. Sigur, povestea aceea cu cămaşa fericitului nu e decât un apolog fără cine ştie ce relevanţă. Tot sigur este că marile lipsuri sunt teribile piedici în calea fericirii. Însă nu insurmontabile. După cum plăcerile, huzurul, îndestularea sunt, dar nu negreşit, propice fericirii. Totul depinde de felul cum sunt primite. Acestea sunt arhiştiute, repetate de milenii. Le repet şi eu acum. Arhistiute, dar in fond nu prea stiute.

citat din Alexandru Paleologu (21 septembrie 2011)
Adăugat de kissbruneta
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşadar, cum gândim? Foarte simplu. Folosim vocabularul ce îl avem pentru a gândi, pentru a sta de vorbă cu noi înşine, pentru că până la urmă gânditul este un dialog interior. Problema cea mare este că acest dialog interior se petrece de cele mai multe ori pe pilot automat. Şi de cele mai multe ori pilotul automat este setat pe negativ. Aşa cum ghinda devine stejar, cuvântul şi gândul devin faptă, comportament, obicei şi împreună, ele sunt chiar viaţa noastră. Tu ce recoltă vrei să strângi?

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Haideţi să îi ajutăm pe cei din jurul nostru cu un gând bun, un zâmbet, un sfat, un gest oricât de mic venit din inimă. Trăieşte la maxim fiecare zi din viaţa ta şi dă tot ce ai mai bun astfel încât să faci o diferenţă. Eşti capabil de multe lucruri extraordinare. Însă intenţia este cea mai importantă: cu ce scop faci ceea ce faci? Tu ce semn vrei să laşi în urmă în lumea aceasta? Cum ai vrea să-şi amintească oamenii de tine?

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Până nu mai sunt

Ştii ce-mi şopteşte
Noaptea
Când apari pe cerul meu
Din umbră?
Propteşte-ţi somnul
De umărul meu,
Iubito,
Să împărţim stelele
Până nu mai sunt...

Ştii ce-mi îngână
Ziua
Când rămâi pe cerul meu
În lumină?
Ascunde-ţi genele
În razele mele,
Iubito,
Să alunge norii
Până nu mai sunt...

Ştii ce-mi spune
Seara
Când adormi pe cerul meu,
În apusuri?
Aprinde-ţi dorul
Din roşul soarelui,
Iubito,
Să ardă temeri,
Până nu mai sunt...

poezie de Gabriela Chişcari (25 iunie 2012)
Adăugat de Gabriela Chişcari
Comentează! | Votează! | Copiază!

Este uimitor cum pot să se saboteze oamenii atunci când deschid gura sau când rămân singuri cu ei înşişi. De la Buddha, acum 2600 de ani care spunea: "Suntem ceea ce gândim, cu gândurile noastre facem lumea", până la Napoleon Hill care zicea în 1937: "Autosugestia este singura cale de a schimba şi influenţa mintea subconştientă." şi până la majoritatea ramurilor psihologice de azi care spun obsesiv "Tot ceea ce ai este rezultatul gândirii tale." Aşadar, cum gândim? Foarte simplu. Folosim vocabularul ce îl avem pentru a gândi, pentru a sta de vorbă cu noi înşine, pentru că asta este până la urmă gânditul. Un dialog interior. Problema cea mare este că acest dialog interior se petrece de cele mai multe ori pe pilot automat. Şi de cele mai multe ori pilotul automat este setat pe negativ. Gândurile şi cuvintele ce le vom planta în mintea şi sufletul nostru, sunt viitoarele recolte ce le vom culege. Aşa cum ghinda devine stejar, cuvântul şi gândul devin faptă, comportament, obicei şi împreună, ele sunt chiar viaţa noastră. Ce recoltă vrei să strângi? De buruieni sau de hrană şi bunăstare?

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Citirea pune pe orice om în legătură cu atâţia de aiurea şi din alte vremi şi ea dă putinţa să stea de vorbă oricine şi cu minţile cele mai înalte şi cu sufletele cele mai calde ce au trecut pe pământ, lăsând urme care nu se vor şterge uşor. E o şezătoare veşnică la care te îmbie cei mai meşteri vorbitori şi cugetătorii cei mai adânci. E o minune că, şi morţi cum sunt unii de atâta vreme, poate vorbi cineva cu dânşii şi acuma, ba încă fără nimic din sfiala de care, ei fiind vii, am fi cuprinşi. Iar, dintre cei ce sunt în viaţă, numai prin cartea lor uşa li-e veşnic deschisă pentru oricine le-ar răsări în prag. Glasuri care nu se aud în afară, dar care, cum petreci rândurile cu ochii, răsună în adâncul fiinţei tale înseşi.

citat celebru din Nicolae Iorga
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cele mai multe din vanităţile politice devin, în cele din urmă, nişte biete cacofonii ale istoriei.

aforism de Vasile Ghica din În ghearele râsului (iunie 2011)
Adăugat de Vasile Ghica
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adevăratele întrebări sunt cele care îti pătrund mintea fie că-ţi place, fie că nu, cele care o fac să vibreze, cele cu care te pui de acord numai pentru a descoperi că sunt acolo. Adevăratele întrebări refuză să fie împăcate. Apar în viaţa ta exact atunci când li se pare lor că e mai important să stea deoparte. Sunt întrebarile cele mai des adresate si care primesc cele mai nepotrivite răspunsuri, cele care-şi dezvăluie natura usor, fără tragere de inima si de cele mai multe ori împotriva voinţei tale.

citat din Ingrid Bengis
Adăugat de Chelu Alina-Gabriela
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu oricine

aşadar
să nu rămâi în cele din urmă,
să legi un pod din cele ce vin
cuvinte, amintiri, dureri şi multe ceasuri fără gust
călite în foc de şaptezeci de ori câte şapte
până ce lacrima se face aur,
până ce aurul se face soare
şi tot aşa până ce podul va fi gata peste hău
(iar hăul trecut încetează să fie).
vom reînvăţa şi acest meşteşug
cum singuri am învăţat să fim locuitori ai nopţilor,
ai locurilor şi timpurilor clădite din răni.
va fi greu
va fi aproape imposibil,
mai ales că nu oricine e Pavel,
nu oricine va rosti întrebarea cea bună
spre Damasc.
Îndrăzniţi!

poezie de Alexandru Mărchidan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul "normal" este cel care toată viaţa lui a fost programat să nu iasă din reguli, aşa că orice deviaţie de la "normal" pare nebunie. Ce e trist e că de multe ori ne pasă atât de mult de ce cred ceilalţi în legătură cu un anumit lucru care ne place încât suntem dispuşi să îl abandonăm doar pentru că nu intră în acea categorie care se presupune a fi... "normală". Până la urmă, există oare om care să poată afirma ce e şi ce nu e normal într-o lume atât de subiectivă?

citat din Marius Simion
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toţi avem o busolă interioară, în sufletul nostru, care ştie clar ce experienţă avem nevoie să trăim, ce oameni să întâlnim şi ce decizii să luăm. Vocea aceasta este poluată şi acoperită de multe ori de vocea minţii noastre, galăgioasă dar foarte ineficientă pentru evoluţia şi fericirea noastră. Pentru a discerne între cele două, trebuie să ştii că varianta curajoasă a deciziei vine din inimă iar cea cu frică vine din minte. Deci pentru a face alegerea corectă, de cele mai multe ori cea curajoasă e cea care te va duce pe calea cea bună şi sănătoasă.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul şi-a făcut culcuş în inima ta

ca un hoţ înfigând ghearele
până în adâncul fiinţei
de aici vine teama de a nu încerca
să ieşi din veşmântul care te acoperă zilnic
mi se pare normal să lupţi cu mine
până la urmă cine sunt eu
nu-i aşa
sunt doar o pasăre cu o aripă frântă
şi când vreau
îmi rezerv dreptul să iubesc infinitul
cu toate brazdele lui aurii

frica şi-a făcut loc în sângele tău
iar eu
de aici
din capătul acesta de lume
simt cum pe buzele arse
o rugăciune prinde contur
până la urmă cine sunt eu să te judec
nu-i aşa
sunt doar o umbră
care îşi plânge paşii
pe nisipul vremii

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce obiectivele sunt una şi dorinţele sunt alta? Pentru că diferenţa dintre cele două elemente este atât de mare încât dacă o stăpâneşti poţi mult mai uşor să-ţi atingi obiectivele. O dorinţă de a ta poate să devină un obiectiv, dar de cele mai multe ori ea rămâne la nivelul de dorinţă şi nu este niciodată împlinită. O dorinţă compensează o lipsă la nivel emoţional. În schimb obiectivele le poţi avea doar după ce în realitate ţi-ai rezolvat problemele emoţionale. Până când nu eşti complet vindecat din punct de vedere emoţional, obiectivele pe care le ai sunt dorinţe deghizate. Adică vin din anumite insatisfacţii emoţionale şi noi pornim la drum cu speranţa că atingând acel obiectiv, ne vindecăm emoţional sufletul. O dorinţă poate să devină un obiectiv, dar atunci când ea rămâne de cele mai multe ori la nivel de dorinţă ea nu este îndeplinită măcar.

citat din Marius Simion
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din adâncul inimii mele zdorbite

"Să nu privim în urmă", am spus;
Cum puteam şti
Că o să-mi fie atât de dor?

Singurătatea acum o simt,
Mă goleşte pe dinăuntru.
Ce să fac,
Unde să merg?

Şi tu, care nu mi-ai auzit
Toată tristeţea din lacrimi,
Toate suspinele din speranţe;

Ai ştiut măcar
Că încă îţi simt lipsa într-un fel?

Din adâncul inimii mele zdrobite,
Sunt doar două sau trei lucruri
Pe care aş vrea să le ştii,
Ai fost prima mea iubire, adevărata mea dragoste,
De la primele săruturi până la ultimul trandafir;

În ciuda timpului,
Care mi-ar putea găsi pe altcineva nou,
Tu ai fost adevărata mea iubire,
Până atunci nu am cunoscut iubirea,
Până nu ai existat tu...

poezie de Alexandra Irimie
Adăugat de Alexandra Irimie
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe toată durata filmărilor am simţit că o prezenţă puternică mă însoţeşte. Din interiorul meu venea o rugă: "Nu vreau ca oamenii să mă vadă pe mine. Vreau să-L vadă pe Iisus!". A fost lucrul pe care mi l-am dorit mai mult decât orice, să aibă un efect asupra oamenilor pentru ca aceştia să ia în cele din urmă decizia: să-L urmeze sau nu.

citat din James Caviezel
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soarele nostru, văzut de pe alţi sori, e şi el o stea variabilă, care din 11 în 11 ani îşi micşorează strălucirea, adică atunci când are mai multe pete. S'ar putea în acest caz, ca Mira Ceti din constelaţia Balena să aibă mult mai multe pete şi astfel, la maximul petelor, să aibă cea mai mică strălucire. După cum petele Soarelui nostru se răresc din ce în ce, până când ajunge o vreme, când luni de zile nu mai vezi o singură pată solară, cum s'a întâmplat în 1913, tot aşa petele soarelui Mira Ceti dispar una după alta, până când discul său poate să dea o mai mare strălucire. Stelele albe sunt cele tinere, cele gălbui cele mature, cele roşii aproape de stingere. Mira Ceti, când începe să descrească, se roşeşte din ce în ce. Aceasta ne-ar face să credem că ar fi adevărată ipoteza cu petele.

Victor Anestin în Cum să înveţi stelele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ah, copil răsfăţat ce eşti! Dar şi inimile cele mai duioase sunt uneori foarte crude. Că vă închinăm viaţa noastră, că nu ne gândim decât la voi, că vă pregătim tihna, că ne jertfim bucuriile pentru toanele voastre, că vă adorăm, că vă dăruim până şi sângele nostru, astea nu înseamnă nimic, nu? Vai! da, voi primiţi totul cu nepăsare. Ca să căpătăm pentru totdeauna zâmbetul şi dragostea voastră dispreţuitoare, ar trebui să avem puterea lui Dumnezeu. Şi până la urmă, vine un altul! un iubit, un soţ - şi ne răpeşte inima voastră.

Balzac în Femeia la treizeci de ani
Adăugat de scofieldutza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Părinţilor noştri – între esenţial şi etern

(poem în proză)

Printr-un joc ciudat al luminii, soarele cucereşte cerul,
simbolizând avântul implacabil al vieţii
care rezultă după marile purificări ale flăcărilor din interiorul lui.
Dar adevărata purificare există în arderile de clipe
ale părinţilor noştri care mor puţin câte puţin
în flăcările din interiorul lor. Unii mor atât de tulburaţi în ei,
obsedaţi de ideea că n-au făcut suficient pentru copii,
murind într-o inconştienţă dulce.
Au învăţat că dintr-o mare suferinţă se ridică
iubirea fără margini pentru vlăstarele lor,
dragoste care îi devorează până la moarte.
Le-a fost dat să se nască pentru a răsări din ei altă viaţă,
deşi sufletele lor sunt adevăratele flăcări ale unui soare invizibil.
Când îi apasă pământul, copiii descoperă neliniştea metafizică
şi un timp se lasă dominaţi
de aceeaşi adâncire între esenţial şi etern.

Iată-mă la căpătâiul unei lumânări ca o singurătate cosmică,
fără a vedea adevărata intensitate a flăcării care uneori
îmi dă senzaţia părăsirii acestei lumi,
şi asta că nu te poţi vedea a fi puternic printre lacrimi;
vezi doar a fi nimic fără părinţi – o deznădejde absolută
care vine din nevăzut ca un vârtej de foc să-ţi ardă lacrimile.

Părinţilor le este dat să rămână în miezul triumfului
chiar dacă nu se mai pot ridica din pământuri:
în faţa suferinţei sunt numai fiinţă până la nefiinţă.
În realitate, ei sunt entuziasmul soarelui
care se ridică şi tot de atâtea ori coboară printr-un joc ciudat
al luminii pentru a favoriza altă viaţă.

Şi tata şi mama, oare nu ard ei în mine
când sunt nimicită de umbre şi lumini străine?
I-am descoperit ca pe o integrare în viaţa mea;
experienţa sacrificiului este o succesiune a momentelor lor
care se stransformă într-o pură trăire condiţionată de binele meu.

Aş vrea să rămân în tinereţea părinţilor
fiindcă aş fugi din mizeria asta în umanitate
şi m-aş opri în luciditatea lor infantilă pentru a regăsi
acurateţea acestei lumi galopante spre apocalips.
Uneori îl simt pe tata cum a învins întunericul
şi urcă într-o exaltare de agonie şi încântare
dincolo de orice rezistenţă cosmică,
spunându-mi într-un limbaj stelar că golul întunecos
de dinaintea lui este cel din urmă pământ al sufletului

poezie de Camelia Oprita din Cuvântul din lumina condeiului - WordPress.com (11 mai 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

El începu apoi a scoate limbile din sân şi a le arăta la toată adunarea, şi de câte ori arăta o limbă de atâtea ori cădea şi câte o pernă de sub ţigan, până ce, în cele din urmă, căzu şi el de pe scaun, atât de tare se speriase dihania. După aceea voinicul nostru spuse toate câte a păţit, şi cum a făcut de a ţinut noaptea atât de mult timp. Nu-i trebui împăratului să se gândească mult şi să vază că voinicul care vorbea avea dreptate, şi cum era de supărat pe ţigan, pentru mişelia şi minciuna lui cea neruşinată, porunci şi numaidecât se aduse doi cai neînvăţaţi şi doi saci de nuci, legă pe ţigan de coadele cailor şi sacii de nuci şi le dete drumul. Ei o luară la fugă prin smârcuri, şi unde cădea nuca, cădea şi bucăţica, până ce s-a prăpădit şi ţigan şi tot. În urmă pregătindu-se lucrurile, după câteva zile făcu nuntă mare, şi luă românaşul nostru pe fata împăratului de soţie, şi ţinu veselie mare şi nemaipomenită mai multe săptămâni, puindu-l şi în scaunul împărăţiei, iară fata lăcrămă şi mulţumi lui Dumnezeu că a scăpat-o de sluţenia pământului, de harapina spurcată.

Petre Ispirescu în Balaurul cel cu şapte capete
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!