Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Am ajuns la concluzia că orice frustrare avem, orice lipsă, este doar un fel al vieții de a ne învăța că defapt putem să fim foarte fericiți fără acel "ceva" după care tânjim acum atât de mult. Ai observat că uneori poți să îți dorești foarte tare ceva luni și ani de zile și niciodată să nu ajungi la destinație? Mai mult, parcă obiectul dorințelor tale te evită cu orice preț. Într-o zi, te resemnezi, capitulezi și dobândești o stare de liniște interioară, chiar fericire amestecată cu împăcare sufletească. Și când ridici privirea din pământ, în fața ta este exact premiul după care ai alergat în toți anii ăștia, parcă spunându-ți: "Am fost tot timpul aici, la doar un braț distanță, așteptând să pui mâna pe mine. Însă rolul meu în viața ta a fost să te transform în interior, căci tot ceea ce este în exterior e irelevant comparat cu ceea ce se află în noi înșine. Eu am fost același lucru, o iluzie, care a luat o formă pe care tu să o poți înțelege, m-am transformat în orice îți doreai tu cel mai mult. Bicicleta, mașina, un stil de viață, bani, partener de cuplu, succes, faimă, reputație, carieră. Acum, știu că fără mine sau cu mine în interior tu ești sincer cu tine însuți, că te-ai descoperit pe tine și comoara ta interioară și iată, acum întreaga lume exterioară este la picioarele tale." Astfel ne vorbește viața, dacă facem liniște pentru a o asculta.

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Am ajuns la concluzia că orice frustrare avem, orice lipsă, este doar un fel al vieții de a ne învăța că defapt putem să fim foarte fericiți fără acel "ceva" după care tânjim acum atât de mult. Ai observat că uneori poți să îți dorești foarte tare ceva luni și ani de zile și niciodată să nu ajungi la destinație? Mai mult, parcă obiectul dorințelor tale te evită cu orice preț. Într-o zi, te resemnezi, capitulezi și dobândești o stare de liniște interioară, chiar fericire amestecată cu împăcare sufletească. Și când ridici privirea din pământ, în fața ta este exact premiul după care ai alergat în toți anii ăștia, parcă spunându-ți: "Am fost tot timpul aici, la doar un braț distanță, așteptând să pui mâna pe mine. Însă rolul meu în viața ta a fost să te transform în interior, căci tot ceea ce este în exterior e irelevant comparat cu ceea ce se află în noi înșine. Eu am fost același lucru, o iluzie, care a luat o formă pe care tu să o poți înțelege, m-am transformat în orice îți doreai tu cel mai mult. Bicicleta, mașina, un stil de viață, bani, partener de cuplu, succes, faimă, reputație, carieră. Acum, știu că fără mine sau cu mine în interior tu ești sincer cu tine însuți, că te-ai descoperit pe tine și comoara ta interioară și iată, acum întreaga lume exterioară este la picioarele tale."

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Când poți accepta durează 15 ani să obții orice lucru cu adevărat valoros, se întâmplă ceva magic: - îți dai seama că nu poți aștepta 15 ani ca să te bucuri de viață așa că în timp ce faci munca aia, călătoria de 15 ani, începi trăiești mai mult micile bucurii ale vieții. - îți dai seama drumul înseamnă fericirea și nu destinația așa începi aplici asta în toate aspectele vieții. - înțelegi că te poți face pe tine bogat făcându-ți nevoile mai puține, și în același timp realizezi că dacă ai un vis mare pentru care să te trezești dimineața, toate poverile sunt mai ușor de dus. - după câteva luni din această călătorie realizezi ce simplu e să fii fericit și parca nici nu mai îți dorești să ajungi la destinație asa repede pentru că nu mai vrei scapi de propria ta viață mizerabilă care acum are sens, și descoperi că îți poți iubi viața și te întrebi cum de nu te-ai simțit atât de bine până acum, pentru că deși nu ai mai multe în exterior, simți că ai trezit în tine uriașe comori interioare care au fost tot timpul acolo. Ce altceva ai mai învățat din călătoria ta?

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Fiecare om are propria sa lume interioară care va determina rezultatele din lumea exterioară și, mai mult, fiecare om are rănile, traumele și experiențele lui cu viața. Însă prima și cea mai mare bătălie este cu noi înșine. Fără a lua în serios această bătălie, fără a te cunoaște și fără a trata cu respect și cu grijă această lume interioară, eșecul în lumea exterioară este, practic, garantat. Fie vrei lucruri simple în viață precum: bani, iubire sau sănătate, fie vrei lucruri mai complexe ca o vocație, un sens al existenței sau o liniște și o pace sufletească, există în tine un aspect de care depinde obținerea a ceea ce tu vrei. Dacă tu cunoști și dezvolți acel aspect, obții întotdeauna ceea ce îți dorești.

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Când vei înțelege că dacă vrei sănătate, bani sau iubire, succes sau fericire, trebuie dezvolți ceva în interior, o abilitate nouă, o stare de spirit nouă, atunci vei evolua și în interior, precum și în exterior. Și poate că îți vei da seama că cel mai mare beneficiu nu este succesul exterior și nici fericirea dată de lucrurile exterioare ci felul în care tu te simți în interior, acea încredere în tine, că acum ai cheia pentru a obține tot ce vrei, acea împlinire sufletească și sentiment de putere interioară că totul este așa cum trebuie fie.

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Și abia după ce încep munca de dezvoltare personală pentru că vor obțină aceste lucruri din exterior, își dau seama , de fapt, tot ceea ce contează se află în interior. Adevărul e că tot ce ai în exterior este o reflectare fidelă, o oglindă, a ceea ce ai în interior. Dacă în interior e confuzie, agitație și dramă, în exterior e la fel. Dacă în interior e sărăcie, în exterior e la fel. Dacă interiorul este guvernat de toane și indisciplină, exteriorul tău ține de noroc sau ghinion. În aceste lecții despre bani, scopul meu este să-ți descoperi și valorifici comoara interioară care apoi se va reflecta și în exterior. Vei avea bani mai mult decât ai nevoie și culmea, atunci când îi vei avea nu îi vei mai considera importanți pentru că ai înțeles totul în viață pornește din interior.

în Alfa - Printre greutăți spre stele, Experiment: Fabrica de Bani
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Când vei înțelege că dacă vrei sănătate, bani sau iubire, succes sau fericire, trebuie dezvolți ceva în interior, o abilitate nouă, o stare de spirit nouă, atunci vei evolua și în interior, precum și în exterior. Și poate că îți vei da seama că cel mai mare beneficiu nu este succesul exterior și nici fericirea dată de lucrurile exterioare ci felul în care tu te simți în interior, acea încredere sănătoasă în tine că acum ai cheia pentru a obține tot ce vrei, acea împlinire sufletească și sentiment de putere interioară că totul este așa cum trebuie fie și POATE, sentimentul setea a dispărut.

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Nici eu și nimeni altcineva nu va fi vreodată expert în ce înseamnă propria ta viață, propriul tău suflet, propria ta împlinire și fericire. Doar tu ești. Și tu ai în tine un extraordinar profesor, ghid interior care îți vorbește însă nu știi îi asculți vocea. Cel puțin, nu încă. Intuiția mea mi-a spus întotdeauna că avem o comoară interioară și am folosit această expresie de sute de ori în acești ani ce au trecut. Acum însă, această comoară interioară o văd mai bine și mai clar ca niciodată în fiecare ființă umană. Pot enumăr concret și specific ce conține, cum arată, cum se poate folosi și cum ne poate face viața extrem de bogată și în exterior și în interior. Sufletul nostru este scopul căutării noastre și răspunsul la întrebările noastre și orice ni se pare trăim acum are ca singur scop să ne ducă la această întâlnire extraordinară cu comoara noastră interioară.

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Singura diferență între tine și un om care are viața așa cum și-o dorește este capacitatea de a acționa. Acum nu mă refer doar la bani, poți la fel de bine să nu acționezi când e vorba de propria ta sănătate, de relații sociale sau de relația de cuplu, de carieră sau de hobby-urile tale. Acest lucru este primul element care îți dezvoltă puterea ta interioară. Fără acțiune nu poți să ai rezultate, oricât de genial ai fi tu.

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ignoranța, scepticismul, aroganța și inconștiența fac parte din lumea noastră interioară, iar dacă acum viața nu este așa cum ne dorim este tot din cauza a ceea ce se află în interiorul nostru. Cum am putea fi fericiți și să avem viața pe care o visăm când niciodată, ceea ce avem acum nu este suficient de bun? Recunoștința, iubirea, acceptarea și curajul sunt armele noastre, care vin tot din interior și ne pot face fericiți. Când ai vreo pretenție, vreo supărare de genul celor pe care le ai zilnic, adu-ți aminte că ești viu, respiri, exiști și poate se nimerește ca afară fie și o zi cu soare. Dacă nu ai avea aer și te-ai sufoca, ai da toate posesiunile, toate privilegiile sociale, toate pretențiile doar pentru acest dar minunat: cel al vieții și al aerului din plămânii tăi. Dacă ai avea puterea fii recunoscător pentru tot ce ai acum în viața ta în plus, nu doar pentru aerul din plămâni, cât de bogat ai fi?

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Dacă te iubești pe tine însuți în mod condiționat, vei atrage în viața ta pe alții care fac același lucru. Nu poți primi de la alții, ceea ce nu ești în stare să-ți dai ție însuți. Prin urmare, ai foarte multă treabă de făcut. O lucrare interioară. O acceptare interioară. Atunci când vindecarea interioară este realizată, viața exterioară începe să o reflecte. Cei care sunt atrași spre tine sunt mai plini de respect și te sprijină mai mult. Este mai puțină luptă și mai multă stare de grație. Inima se deschide cu blândețe și pacea se revarsă.

în Liniștea inimii
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Cuvinte de intelepciune pentru fiecare zi. Un calendar spiritual" de Paul Ferrini este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -15.00- 8.99 lei.

Dacă ar fi spun care este cel mai bun lucru pe care l-am făcut pentru mine în această viață aș spune că nu mi-am coborât niciodată standardele. Asta a însemnat mai multă frustrare și suferință la început, respingere și sentiment al lipsei de valoare personală. La sfârșit însă, roadele au fost neprețuite. Ceea ce ești este mai important decât ceea ce ai. Ai grijă în ce investești. Am fost întrebat cum am ieșit din starea de blocaj mental când eram copleșit de probleme și nu vedeam ieșirea. Am ieșit din blocaj când durerea vieții pe care o trăiam a fost atât de mare încât am fost dispus pierd tot ce aveam (sau în mod iluzoriu credeam îmi aparține) pentru a îmbrățișa libertatea vieții trăită doar după regulile mele, indiferent de consecințe. Este o senzație pe care merită să o trăiești în orice etapă a vieții. Este momentul în care te trezești cu adevărat pentru prima oară.

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Durerea apare când îți este luat ceva ce tu crezi că ai, însă... nu ai nimic, pentru că nu ești un sac în care să pui conținut - ești Însăși Viața care se exprimă prin conținut. Atașarea de o formă a conținutului, atrage suferința, pentru că orice formă se naște, se schimbă și se dizolvă. Orice sunet răsare din Oceanul de Liniște, călătorește la suprafața Oceanului de Liniște, după care se întoarce în Oceanul de Liniște. La naștere, forma este tăcută; pe parcursul vieții, forma vorbește limbajul sunetului, iar la dizolvarea formei, se așterne iarăși tăcerea, care anunță Liniștea.

în Întoarcerea la Liniște, Liniștea, Partea I
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Intoarcerea la liniste" de Cătălin Manea este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -20.00- 11.99 lei.

Merrill: Știi care e diferența dintre gelozie și invidie, Christian?... Gelozie e atunci când realizezi cineva are ceva ce îți dorești, și dacă muncești foarte mult, poți obține acel lucru. Invidie este atunci când realizezi cineva are un lucru pe care nu-l vei obține niciodată, indiferent de cât te străduiești. Noi doi, de exemplu, am absolvit aceeași școală, am creat afaceri de succes, am găsit faimă, păsărici... dar nu știu cum, tu ai fost mereu în fața mea... și acum... când mă uit la tine, înțeleg în sfârșit de ce. Nenorocita aia de moacă frumoasă a ta e cauza! Așa că m-am gândit că dacă nu pot să-ți iau viața... îți voi lua fața.

replică din filmul serial Prietenie pe muchie de cuțit
Adăugat de Nicoleta-Cătălina GhițăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Unul dintre motivele pentru care cred cu tărie în oameni este pentru că știu că ceea ce se vede în afară este aproape irelevant pentru orice ființă. Da, este adevărat atragem ceea ce suntem. Că banii pe care îi avem, oamenii cu care ne înconjurăm și rezultatele noastre în viața exterioară sunt o reflectare a abilităților noastre și a lumii noastre interioare. Însă eu nu mai judec oamenii după ce sunt și după ce au, ci după ce AR PUTEA FI. Fiecare om este o ghindă care poate deveni un stejar dacă această ghindă este plantată pe un teren fertil și este îngrijită suficient de mult ca poată prinde rădăcini. Eu am ales cred în potențial, pun preț, mai mult decât pe ceea ce este, pe ceea ce poate fi.

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Cornelia Georgescu

Lucian: Deci, un singur lucru este foarte clar pentru mine acum, în acest moment. Anume, atunci erai îndrăgostită de mine, chiar dacă nu mă cunoșteai personal, nu mă întâlnisei încă. Sunt cuvintele tale, nerostite, însă scrise clar aici, de mâna ta, în aceste foi, fără să te fi obligat cineva... În plus, se pare că nu ți-ai schimbat părerea nici după ce m-ai întâlnit prima oară. Nu te-am dezamăgit... Întrebarea este dacă încă mă mai iubești, chiar și acum, după atâta timp?! Pentru eu, da, te iubesc, chiar foarte mult, doar ți-am spus, de atâtea ori... Și dacă aș fi știut că și tu... Uff... Totul este atât de greu și nu știu de ce... Spune-mi, Lia, sincer... Mă iubești sau nu?!
Lia: Luci, te rog... E atât de jenant...
Lucian: Jenant?! Ce-ar putea fi jenant?! Mie nu mi se pare.
Lia: Situația asta... Mă simt penibil! Te rog...
Lucian: De ce? Pentru că am aflat astfel erai îndrăgostită de mine? Nu mi se pare deloc jenant. Nu-i nimic rău în asta.
Lia: Poate că nu, dar... De moment ce ai aflat despre modul în care... M-am îndrăgostit de tine, fără a te cunoaște personal măcar... Ce crezi oare acum despre mine?
Lucian: Ce cred despre tine...?! Cred că ești minunată. Și te iubesc! Tot mai mult. Din ce în ce mai mult. Ar trebui știi , odată formate, eu nu-mi schimb deloc părerile. Și mă abțin să-ți fac complimente, pentru că știu că nu le apreciezi, le consideri doar vorbe goale, nedemne de luat în seamă. Însă dacă ar fi după mine, n-aș înceta cu complimente la adresa ta. Pentru că ești... Absolut fascinantă! Ai un efect asupra mea așa cum nimeni nu l-a avut vreodată. Și nici n-aș fi crezut vreo persoană ar putea deține controlul asupra mea. Însă s-a întâmplat... Eu m-am îndrăgostit de tine din prima clipă în care te-am zărit, pentru că, din nefericire, n-am avut niște colegi care să te fi cunoscut din timp și să mi te fi descris amănunțit, altminteri aș fi pățit același lucru ca și tine. Adică, m-aș fi îndrăgostit fără a te fi cunoscut pe tine personal înainte... Însă, cum, ne-cum, eu te iubesc! Din tot sufletul meu! Mult de tot... Dar tu... Mă mai iubești? Încă?! Și acum? Da, sau nu?!
Lia: Da, Luci, te iubesc... Dar...

replici din romanul Proxima, Partea a-IV-a: "Adio, Proxima!" de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Este o iluzie că poți să rămâi în zona de confort, să ai aceleași obiceiuri, să ai același tip de emoții și același gen de comportamente, iar cumva, miraculos, să ai alte rezultate. Mintea ta în acest moment este cel mai mare obstacol, pentru că te minte. Îți spune "lasă merge și așa, mai o vreme". Și apoi știi ce se întâmplă? Ajungi în cel mai de jos punct al vieții tale în care suferința și disperarea sunt ca un nisip mișcător din care este foarte greu ieși. Există oameni care au o atitudine de parcă sunt vite duse la tăiere care nu mai au nicio scăpare și și-au acceptat soarta. "Eu nu am soluții". "Eu nu mai știu ce să mă fac". Deci după ce ai făcut toate greșelile posibile acum nu doar că te uiți după soluții în locuri greșite încercând ascunzi rahatul sub covor, dar mai vrei soluțiile și REPEDE dacă se poate. Tot ce ai, tot ce ești azi, este suma deciziilor și comportamentelor tale din trecut. Accepți asta și ai o șansă începi schimbi ceva.

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Milionarii nu mai au nevoie neapărat de mine. Nici cei fericiți și nici cei care au dobândit succesul și sunt perfect mulțumiți de viața lor. Misiunea mea e să lucrez cu cei cărora le e greu. Asta înseamnă nici mie nu o să îmi fie ușor. Dar decisiv a fost gândul și sentimentul poate, prin munca mea, oamenii vor simți aceeași revelație pe care am simțit-o și eu. Acel sentiment extraordinar deja ai și ești totul, doar că va fi nevoie de ceva timp ca începi să și materializezi în lumea fizică comoara ce deja se află în tine. Acesta este cadoul pe care dacă îl pot da oamenilor, vreau fac asta cât trăiesc. Să știi deja totul e în tine, că nu e nevoie să te stresezi și grăbești. Lasă tot trecutul în urmă. Definește visurile, obiectivele și dorințele. Stabilește de asemenea clar ce anume nu mai vrei trăiești, ce vrei să nu se mai regăsească niciodată în viața ta. Și apoi începe muncești. Imaginează-ți că în această viață poți avea totul. Și nu la sfârșitul vieții ci în 5-10 ani de acum. Orice vârstă ai, sigur mai trăiești 10-20-30-40 de ani. Merită investești 5 ani ca tot restul vieții să fie dincolo de tot ce îți poți imagina? Să îți dezvolți personalitatea, fii, să te simți și să ai totul? E asta o miză pentru care merită riști totul?

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Tu ești genetic jumătate mama și jumătate tata. Dacă îți negi un părinte prin ură, lipsă de iubire și acceptare, ucizi o bucată DIN TINE. Ești un om mutilat. Orice trăsătură care nu îți place la părinții tăi, este deja în tine și dacă nu o accepți, iubești și admiri, nu o poți folosi în avantajul tău. Așadar simte în inima ta toată iubirea, înțelegea și acceptarea pentru părinții tăi. Doar astfel, vei putea devii tu întreg. Vrei trăiești aici și acum? Vrei dezvoltare personală și evoluție? Perfect. Te duci acum și îți iei părinții în brațe, le spui îi iubești și îi ții în brațe, mult și cu toată acceptarea și iubirea. Și ei au lupta lor. Dacă ceva te nemulțumește la ei, atât pot ei acum. Înțelege că și ei vor lucruri așa cum vrem noi toți dar poate ceva îi oprește. Și ei suferă. Și ei vor mai bine pentru familia lor dar uneori viațacu tine de pământ și te ține acolo. Ăsta nu e motiv să îți privești părinții altfel decât cu maximă iubire și acceptare. Luptă tu și pentru ei, nu le mai cere nimic. Doar iubește-i și mulțumește-le apoi ieși pe ușă și mergi la război.

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

E nevoie ca, la un moment dat, părintele și profesorul care vor inspire și să educe cu adevărat fie ei înșiși educați și să poată arăta roadele muncii lor. Iar rezultatul suprem al educației este starea interioară a ființei umane. Un om educat nu trebuie fie milionar, aibă căsnicia perfectă, sănătate de olimpic, o carieră presărată cu succes și faimă. Mult mai importantă este starea lui interioară. Dacă e frustrat, furios, nervos, neîmplinit, nefericit, va transmite foarte puternic mesajul: "Tot ceea ce știu s-a manifestat în cum mă simt acum în viața mea". Omul calm, relaxat, care râde, optimist, pasionat, împlinit sufletește este fundația pe care se construiește un părinte sau un educator pentru că mesajul transmis este: "Cu ceea ce știu am ajuns să mă simt astfel". Și indiferent suntem copii sau adulți, rezultatul final al căutării și al educației este cum ne simțim în interior, descoperirea comorii noastre interioare și relaxarea în știința faptului suntem deja tot ce ne-am dorit vreodată.

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Nu îi poți controla pe alți oameni, ci poți controla doar propriile stări interioare. Îți poți alege atitudinea și poți să fii fericit în mijlocul mizeriei și a nefericirii, la fel cum poți să fii depresiv și neîmplinit, în mijlocul abundenței. Cheia pentru stările noastre interioare, pentru împlinirea și sensul în viața noastră, pentru iubirea și bucuria după care tânjim toți atât de mult, nu este în alți oameni, nici în comportamentele lor, nici în stările lor emoționale, nici în întâmplările aleatorii ale vieții. Cheia este în interiorul tău, în stabilitatea pe care o ai în interior. În acest fel nimic din exterior nu te mai poate destabiliza. Ai încredere în tine. Poți mai mult decât crezi!

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook

 
În acest moment mai sunt 194878 de citate care așteaptă un vot. Fii primul care își exprimă părerea!