De sărbători...

S-au dus şi sărbătorile... e iarnă!
De-azi-noapte ninge şi e tare ger...
Pleacă copiii-n ţări străine, mamă!
Degeaba-n ţară drepturile-şi cer.
Se luptă-n ţări străine pentr-o pâine,
Oh, mulţi nu ştiu ce Domnul le-o sorti,
Nu ştiu ce lacrimi vor mai curge mâine,
Nu ştiu câţi vor trăi, câţi vor muri...

S-au dus şi sărbătorile... E iarnă
Şi au plecat colind... colindători
Şi au plecat românii iar din ţară
În zi de luni, la ora trei, în zori.
Şi-au plâns părinţi şi fraţi... şi-au plâns copii
Şi-au plâns soţii, prietene, amici.
Ei au plecat, oh, au plecat în lume,
Sperând să-nvingă greul de aici.

De-azi-noapte ninge şi e tare ger
Şi-n jur răzbate-atâta suferinţă!
Pe umeri cade lacrima din cer,
Cu mângâiere, pace şi credinţă
Porneşte timpul către înapoi,
Nici pruncii nu mai au copilărie,
Căci stau cu ei bunicii şi din doi
Părinţii-s doar într-o fotografie.

Pleacă copiii-n ţări străine, mamă!
Departe-ntre străini muncind din greu,
O altă suferinţă îi adapă
Dar ei muncesc, muncesc, muncesc mereu.
Li-i ochiul încă lacrimă şi toamnă,
În sărăcie au trăit destul,
Vor să desfacă lanţul suferinţei
Şi să zâmbească celor dragi de-acum.

Degeaba-n ţară drepturile-şi cer,
Căci n-au aici nici drepturi, nici dreptate
Şi pier tăcut, în altă lume pier
Atât de-nlăcrimaţi... şi ce departe!
Şi dacă ţara noastră va pieri
Prin oameni sărăcind, va fi o lege
Ce pe români din nou îi va uni
O lege ce-n curând îi va-nţelege.

Se luptă-n ţări străine pentr-o pâine
Ne-ncrezători, flămânzi şi oropsiţi,
Sperând ca timpul, timpul cel de mâine
Poate-i va face-o clipă fericiţi.
Le trece viaţa-n muncă şi speranţă,
Sunt doar o biată lacrimă pe faţă,
Lumina fericirii e departe!
De cei din ţară-o viaţă ne desparte.

Oh, mulţi nu ştiu ce timpul le-o sorti,
Nu ştiu nici când în ţară vor veni
La-nmormântări, la nunţi ori parastase...
Ţara cu toate ale ei, frumoase,
Nu îi va mai cunoaşte... Sunt străini -
O floare ce-a crescut prin mărăcini.
De-atâta dor de toţi cei dragi, mereu,
Să fie-aproape, cât va fi de greu!

Nu ştiu ce lacrimi vor mai curge mâine...
Nu ştiu ce râuri lungi de suferinţi
Le vor uda uscatul colţ de pâine,
Le vor spăla uitate suferinţi.
O mare de români plecaţi din ţară,
O ţară care i-a uitat. Români,
Viaţa-ntre români nu e uşoară
Şi-n ţara noastră ne simţim străini.

Nu ştiu câţi vor trăi, câţi vor muri,
Câţi dintre ei se vor întoarce-acasă
Sătui de chin, de gustu-amarei pâini,
Sătui de moarte şi sătui de viaţă.
Câţi vor putea pământul românesc
Şi grâul cu neghină să-l sărute,
Ca în opinci şi-n portul strămoşesc
Să joace pe câmpie, pe-ntrecute.

Nu ştiu câţi vor trăi, câţi vor muri,
Nu ştiu ce lacrimi vor mai curge mâine,
Oh, mulţi nu ştiu ce Domnul le-o sorti,
Se luptă-n ţări străine pentr-o pâine.
Degeaba-n ţară drepturile-şi cer,
Pleacă copii în ţări străine, mamă!
De-azi-noapte ninge şi e tare ger,
S-au dus şi sărbătorile... e iarnă!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Se întorc românii! Frica i-a chemat
Vor să moară-n ţara lor, cum Domnul a lăsat...
Sunt străini de ţară, de neam şi pământ,
Au plecat străini în lume, ţara şi-au vândut.

Şi-au lăsat copiii, lacrimi şi suspine,
Au plecat românii noştri, oh, în ţări străine.
Au uitat biserici, ţarină şi casă,
Au crezut că-n depărtare viaţa e frumoasă.

Nu mai îngenunche, rugile-n zadar,
Le rostesc în gânduri. Pâine - gust amar,
Le-au murit părinţii, satul e pustiu,
Cerul ţării plin de lacrimi, trist şi cenuşiu...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul închide uşa

Câţi stejari vor mai
ştii... ce-i veacul
Câţi copii vor mai
încălţa opinca
Câţi români în lanuri
de neghină-si vor nega
limba...
Câţi hoţi ne vor mai
prada ţara
Şi când se va termina
desaga...
Ce-o să facem...
Tragem uşa
Şi ne pierdem naţia...

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ai plecat în ţări străine

În căsuţa de la ţară,
Nu mai eşti mamă cu noi.
Viaţa noastră-i mai amară,
Lacrimile curg şuvoi.

Ai plecat în ţări străine.
Alte drumuri rătăceşti.
Oare-acolo e mai bine?
Pe noi nu ne mai iubeşti?

Vrând s-aduci un strop de bine
Din pocalul fericirii,
Ai rămas în ţări străine.
Pe drumul dezamăgirii.

Pe noi, viaţa ne sugrumă.
Ne-alungă copilăria.
Vine a pădurii mumă
Să plătim şi noi simbria.

poezie de Dumitru Delcă (decembrie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossa celor plecaţi din ţară

E greu printre străini şi după bani...
Aleargă pruncii ani... şi ani... şi ani!
Nu ştiu c-atunci când au îndeajuns
Li-i tinereţea tulnic de apus.
Nu cred la timp, că pâinea e amară
Când n-o împarţi cu cei rămaşi în ţară.
Oh, biet român străin, n-ai mângâiere,
Nici părintescul sfat n-ai cui îl cere!

E greu printre străini şi după bani...
Chip lăcrimat, de-acum mama şi tata
Sunt doar un nume într-un cimitir.
Zadarnic rugi şi lacrimi, jale... Gata!
Ai strâns spre a avea atâtea vieţi,
Dar i-ai pierdut pe cei ce ţi-au fost scut
Şi ai pierdut iubirea şi în vânt
Ai aruncat atâtea tinereţi...

Aleargă pruncii ani... şi ani... şi ani...
Caută o speranţă-n ţări străine.
Pleacă părinţi, ori soţi, ori prunci orfani
Nutrind speranţa de-a le fi mai bine.
Li-i pasul greu şi ochiu-nlăcrimat
Şi-ar vrea lângă cei dragi să stea, în ţară,
Dar crunta sărăcie l-a mânat
Spre-a câştiga o pâine mai amară.

Nu ştiu c-atunci când au îndeajuns
E prea târziu... poteca-i neplivită,
Tristeţea-n dulcea casă a pătruns
Şi mama e bătrână şi cernită.
Oh, latră câinii un copil străin!
Şi lacătul e ruginit la poartă...
"- Al cui eşti, maică?! Nici nu te mai ştim!"
"-Sunt eu, Ion, feciorul vostru, tată!"

Li-i tinereţea tulnic de apus...
Cenuşă risipită pe ogoare...
Văd cocoşat şi printre brazi ascuns
Biserica din sat şi Dealul Mare.
Şi îngenunchi, pământul să-mi sărut,
Căci rădăcinii vreau să-mi cer iertare.
Un şerpuielnic drum, ades bătut,
Îmi iese înca în întâmpinare.

Nu cred la timp că pâinea e amară...
Neghina avuţiei a-ncolţit,
Gonind ‘ceşti dragi români în altă ţară.
Român cu nemurirea înfrăţit,
Fii vultur demn! Şi frânge lanţul urii!
Etern urmaş de dac şi de roman
Şi înfrăţeşte-ţi braţul cu romanii!
Trăieşte-ţi viaţa liniştit şi calm!

Când n-o împarţi cu cei rămaşi în ţară
Fărâma de lumină strânsă-n sân,
Ţi-e viaţa pită neagră şi amară
Şi n-ai în piept un suflet de român.
Pe harta României trece-ţi paşii!
Îţi simţi străbunii-n lacrimi?! I-ai uitat?!
Cui ai lăsat părinţii şi urmaşii?
În alte ţări, de ce... de ce-ai plecat?!

Oh, biet român străin, n-ai mângâiere!
Ţi-e sete iar de tot ce ai lăsat...
Pe cerul altor ţări sunt alte stele.
Tu cerul ţării tale l-ai uitat?!
În ochi îţi joacă-n lacrimi tricolorul...
Întoarce-te, român, în ţara ta!
Te-aşteapta azi biserica, ogorul,
Tătucul bun şi tristă, mama ta...

Nici părintescul sfat n-ai cui îl cere...
Te-ntoarce iar la neamul tău cel sfânt!
Aici ai casă, pace, mângâiere
Şi ape limpezi. Pe acest pământ,
Cu boii-n jug, cu plugul ori cu grapa,
Strămoşii tăi însămânţau iubire,
Dar tu, române, ai trăit degeaba,
Uitând că eşti fecior de Românie.

Nici părintescul sfat n-ai cui îl cere...
Oh, biet român străin, n-ai mângâiere.
Când n-o împarţi cu cei rămaşi în ţară
Şi pâinea ce-o mănânci e mai amară.
...............................................................
Li-i tinereţea tulnic de apus
Şi chiar şi-atunci când au îndeajuns
Aleargă pruncii ani... şi ani... şi ani.
E greu printre străini şi după bani!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire scrijelită în zăpadă

Iubire scrijelită în zăpadă
Şi dăltuită pe versanţi de munţi
Zadar îţi cad cuvintele-n cascadă,
Zadar te vrei jurată pe la nunţi,

Zadar te vezi pornită-n avalanşă
Spre nu ştiu care suflet prea naiv,
O viaţă pentru tine-i o revanşă
Pictând în cenuşiu un ROGVAIV.

Mă-ntreb câţi oare-ţi vor cădea în plasă,
Oare la câţi speranţele-ai să-neci
În marea îngheţată ce nu-ţi lasă
Vreun strop de val în iernile prea reci?

Pe câţi vei păcăli pictând cu-albastru
Un cer ce se refuză colorat,
Visând aiurea vreun departe astru
Ce din greşeală să-l fi luminat?

Şi câţi îţi vor jura apoi credinţă
Aşa cum ţi-au jurat şi-n alte dăţi,
Iubire, tu izvor de suferinţă,
Iubire, tu izvor de nedreptăţi?

poezie de Daniel Dobrică
Adăugat de Băştinaşul
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doină

Vai de ea, săraca ţară!
Tinerii-au plecat afară.
S-a desfiinţat armata,
Cu patriotismu-i gata.
Nu mai sunt azi patrioţi,
Ţara-i plină doar de hoţi.

Amară străinătate
Cu familii destrămate
Şi copiii fără de carte.

Vin străini din multe părţi,
Să ne-ajute - ne spun toţi.
Toţi ne zic – binele-ţi vor!

Vor să-l ia să fie a lor.
Toţi ne împrumută bani,
Ne fac slugă pe mulţi ani.
Un leu îţi dau pe datorie,
Tu le dai înapoi o mie.
Ne fac drumuri asfaltate
Care duc în altă parte.
Ele pleacă de la noi
Şi ne lasă în nevoi.
Au mai fost, demult, romanii,
Hunii, chiar şi otomanii.
Apoi ruşii au venit
Şi în două ne-a-mpărţit.
A făcut hotar din apă,
Prutul, ca să ne despartă.
Pe români i-a dus..., i-a dus...
În Siberia, în sus.
Înapoi, ruşi a adus.
Vrut-au ca neamul să piară
Din frumoasa noastră ţară.
Aşteptam americanii
Dar au revenit germanii.
Iar când timpul va veni
Alţi stăpâni ne vom găsi.

Vai de ea săraca ţară
Şi de viaţa noastr-amară.

Ei ne pun conducătorul,
Nu pe cel ce-l vrea poporul.
Toţi votează cu folos,
Dar din urnă, altu-i scos.
Ajunge conducător
Numai coada de topor.
Căci pădure de români
E temută de stăpâni.
Cu conducători aşa
Ajungi slugă-n ţara ta.
Nu gândesc ei la popor.
Ei gândesc la banii lor.

poezie de Adrian Timofte din Versuri (2014)
Adăugat de Adrian Timofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce?!

De ce să-i lăsăm pe părinţi să ne moară?!
Cu ce drept să ucidem?! Căci odată cu ei
Vom muri jumătate, vom muri-ntâia oară
Vom simţi paşii lor ca pe-o dulce povară -
Paşi pierduţi în neant, lacrimi grele sub geană.
Vânt de vieţi răvăşite, paşii singuri şi grei.
Ei vor fi doar o umbră, noi o stea căzătoare,
Noi vom fi doar iluzii, tot iluzii şi ei.

Cu ce drept să lăsăm noi părinţii să plângă?!
Ei au plâns viaţa toată şi-n genunchi au luptat,
La copii, tot ce au, înc-o zi să le-ajungă,
Dintr-un prunc să se facă puiul mamei bărbat.
Cu ce drept judecata?! Ce-a greşit un părinte?
Ce-a greşit mama, tata? Vă aduceţi aminte?!
Cu ce drept, pentr-o palmă, doar durere să laşi
Şi să pleci la cafea şi ţigări în oraş?!

Cu ce drept să-i lăsăm condamnaţi la tristeţe?
Au făcut sacrificii şi de ei au uitat...
Cu ce drept le semnaţi condamnarea la moarte?
Ei de mult dintre voi, ca un vis au plecat.
Că sunt trişti sau sunt singuri, nici chiar lor nu le pasă,
Nu le pasă că n-au ce să pună la masă...
Luminează, căci au drumul vieţii-nainte
Şi durere şi plâns, dar şi griji de părinte.

Nu le pasă de ei, pe ce drumuri apucă,
Nici nu ştiu ce poveri au sau pot să mai ducă,
Doar de voi le mai pasă, cât rămâneţi copii,
Cât aveţi un părinte, până-n ultima zi.
Cât e Soare pe cer şi în ei Dumnezeu,
Vor lupta pentru voi şi vor plânge mereu,
Vor trudi în genunchi, vor muri repetat,
Vor muri zi de zi, că aşa le e dat.

Cu ce drept să-i lăsăm condamnaţi la uitare?!
Da, ne sunt o povară, paranoici sau răi,
Ei au râs când pe voi a uitat să vă doară
Şi-au vegheat zi şi noapte printre sute de ploi.
Cu speranţe şi rugă s-au lăsat în uitare,
Dar pe voi nici acum de părinţi nu vă doare.
Un blestem repetabil cu părinţi şi copii,
Lacrimi, suflete goale, până-n ultima zi...

P. S.
Deci cu ce drept vă condamnaţi părinţii,
Când chiar şi ei, pe ei s-au condamnat?!
Rugaţi mai bine îngerii şi sfinţii
Să le lumine drumul întinat!
Întindeţi-le mâna cu iubire
Şi daţi putere! Paşii obosiţi,
Să îşi găsească forţă-n paşii voştri.
Doar asta îi va face fericiţi.
Părinţii-s doar o lacrimă de-a voastră
În care ca-n oglindă se privesc,
Ei vor rămâne veşnic pronie cerească...
Şi dincolo de moarte vă iubesc.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Harta Ucrainei

Un câmp de luptă-i a Ucrainei hartă
Şi lacrima din suflet se deşteaptă...
Iisus coboară iar s-aducă pace
Şi linişte în lumea noastră face.

Şi clocotesc istorii iar şi clopotele-alungă
Liniştea strânsă la altar. Războiul ne repugnă.
Sunt răni ce-n suflete ne dor, obuzele se-mbină
Cu prunci ce plâng, cer ajutor... cu... carnea de lumină.
Şi curge sânge pe pământ şi paşi grăbiţi spre moarte.
Copii şi mame,-n rugi şi plâns, cer pace, libertate.
Cascada morţii şi-a deschis, spre iad, din nou, cărare.
În lume... şi la mine-n vis, adeseori se moare.
Şi calcă tancuri peste tot! Pe carne şi pe arme.
Războiul este un complot, crud şi rapace, Doamne.
Şi trupuri noi din trup zidesc – o nouă libertate
Şi trupul ţării îl hrănesc cu sânge şi cu moarte.
Că pruncii plâng când jocul lor s-a irosit... ce pasă?!
Atacatorii ştiu că vor o ţară mai frumoasă.
Şi mai bogată... cu petrol şi gaze naturale.
Nu au credinţă-n Dumnezeu. Nu plâng dacă se moare?!
Ei vor să fie dumnezei, să calce fraţi pe fraţi,
Vor să dicteze numai ei, vor oameni subjugaţi.
De lanţul morţii-i tot mai greu, voi, oameni, vă rugaţi!
Primiţi în case prunci flămânzi, pe ei îi ajutaţi!
Sunt trup din trupul lui Iisus, sunt sângele Lui sfânt,
Ce-a coborât, spre a sfârşi durerea pe pământ.
Iisus va coborî din nou, durerea s-o sfârşească.
Nu vă lăsaţi îngenunchiaţi nicicând în ţara voastră!
Sub semnul crucii de-aţi sfârşi, vi-i crucea adăpost
Şi Domnul vă va mântui, căci sunteţi cu Cristos.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

S-au dus pe rând...

S-au dus pe rând, pe rând, toţi cunoscuţii...
Şi câţi au fost, nu-mi mai aduc aminte!
Florin, doamna Caşiu, tanti Nuţi...
Plecăm dintre cei vii, cu toţi, cuminte.

S-au dus bătrâni, s-au dus copii şi tineri...
Aşa e rostul vieţii - de-a muri...
Se-aprind pe ceruri candele de sângeri
Şi lacrimi curg în fiecare zi.

Mai ieri erau în viaţă mulţi... Acuma
Sunt doar un suflet rătăcit pe cer...
Oh, peste trupul vieţii cade bruma
Şi-n jur e-atâta noapte şi mister!

Coseşte moartea trupuri de lumină!
Ne-afundă-n iadul nemărturisirii,
Rod secerat încununat de vină,
Nu mai atingem laurii iubirii...

Murim cuvinte pentru veşnicie...
Dar ce lăsăm în urmă?! câţi murim
Precum aici şi dincolo de lume?!
Şi câţi dumnezeiască frază vrem să fim?

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voi parlamentari

Unde-i onoarea şi mândria
care ne-însoţeau odată?
Unde este România,
ţara noastră mult visată?
În lanţuri aţi pus poporul.
Ţării i-aţi secat izvorul.
Vă-înfruptaţi din munca noastră.
Sunteţi pentru noi năpastă.
Pe români nu-i mai vreţi fraţi.
La occident vă-înclinaţi.
Mintea voastră o ia rara.
Ne vindeţi până şi ţara.
Pentru-un pumn de "euroi",
la străini sunteţi slugoi.
Sunteţi laşi, sunteţi păgâni.
Voi n-aveţi sânge de români.
Aţi vândut aurul ţării.
Aţi vândut talazul mării.
Până când voi mai speraţi
că mai puteţi să furaţi?
Când nu vor mai putea răbda,
românii se vor răscula,
pe străbuni vor răzbuna,
rănile vor vindeca.
Şi-într-o nouă primăvară
vor fi iar stăpâni pe ţară.

poezie de Dumitru Delcă (septembrie 2017)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ghiocelul - clopoţel

Vremea s-a încălzit afară.
Ca oricare prichindel
aştept şi eu să răsară,
ghiocelul-clopoţel.
De sub stratul de zăpadă
frunzele încep să apară.
Între ele, o floare albă,
gingaşă pălărioară.
Floarea, ca un clopoţel,
trimite veste în ţară
că nu mai e iarnă de fel.
De-acuma e primăvară.
Copacii vor înfrunzi,
florile vor înflori,
Cucul va cânta în luncă,
copiii vor alerga,
cu fluturii se vor juca.
Oameni vor ieşi la muncă,
Şi, pentru-a nu ştiu câta oară,
va fi iarăşi primăvară.

poezie de Dumitru Delcă (20 februarie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tată...

Eşti prea departe, tată, şi îmi e dor de tine!
Te rog, vino acasa cât viaţa te mai ţine,
Te rog, rămâi cu noi, nu mai pleca departe
Îmi este tare greu să te ştiu în străinătate.

Eram aşa de mică atunci când ai plecat,
Dar anii s-au tot dus şi m-am maturizat.
Privesc cum vremea trece, înapoi nu mai vine,
Un lucru nu se schimbă: am nevoie de tine!

Ştiu de ce stai acolo: datorii şi probleme,
Dar şi cu doru'-i greu, lasă pe suflet semne...
Nici toti banii din lume nu vor şterge vreodată
De pe obrazul meu vreo lacrimă vărsată!

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Gabi Dedu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atingere de mătase

ţi-ai imaginat câţi viermi are mătasea în ea
câte frunze de dud culese în nu ştiu câte poale de fecioare
câte cântece de iubire s-or fi auzit până în măduva zilelor
pentru câţi bărbaţi pe câte câmpuri pentru câţi ani de trai
şi câte ofuri din cine ştie câte piepturi nu se vor fi stins în ecou
câte mâini înverzite de clorofilă câte râuri de borangic n-or fi spălat
culorile mătăsii câte pagini nu vor fi scris

şi câte rafturi nu vor fi bătut în cuie cine mai ştie câţi tâmplari
câte încăperi întunecoase în care să mişune doar ei în treaba lor mătăsoasă

şi câte bătrâne n-or fi povestit fetelor lor cât de delicate să fie cu viermii aceştia

ca de pe mine să cadă aceste mătăsuri la prima ta atingere

poezie de Ottilia Ardeleanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare către Ţară

E ziua ta, azi, Ţară! şi-s departe
Şi nu de tine am fugit în lume,
Ci de lozinci stupide şi pancarte
Ce ne-au făcut ca să uităm de nume.

Nu munţii tăi cu aur şi păduri,
Nici râuri ce spre Dunăre petreci,
Nu amintirea bunilor străbuni,
Ne-au hărăzit să bântuim pribegi.

Nu ne-a gonit departe cerul tău,
Nici marea, chiar de neagră i s-a spus
Ci noi, ne-am dus de gât cu Dumnezeu,
Când visul unei ierni ne-a fost răpus.

Când piepturile goale ne-au rămas
Şi cinstea trebuia s-o sugrumăm,
Când demnitatea ne-a fost câine de pripas,
Noi am plecat ca s-o reînvăţăm.

Şi iată, eşti slăvită-n an o dată
De cei ce soarta ţi-o pecetluiesc,
Săracă, ţara mea, ţară bogată,
Oare câţi astăzi chiar te mai iubesc?

Oare câţi dintre cei ce peste an
Te dau la schimb, te sfâşie, te sug,
Nu te vor da iar mâine pe-un ciolan
Şi nu te-or pune pentr-un euro, pe rug?

E ziua ta, azi, Românie şi-s departe
Şi-n suflet mi te port prin pribegii,
Dar îţi urez să ţi se facă parte
La ultimul tău drept de-a te trezi.

poezie de Dori Lederer
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-ai înălţat...

te-ai înălţat mult prea devreme
lăsând aici pe cei ce ţi-au fost dragi
nu vor avea de ce să te blesteme
cu ei de astăzi pâinea n-o să mai împarţi

şi bani vor fi de-acum mai mulţi
să-şi ia câte ceva în casă
vor fi şi mai sătui şi mai spălaţi
căci au scăpat de-o gură-n plus la masă

doar nopţile când vor veni
şi zâmbetul pe chip o să le-aşeze
în visul lor vei coborî să îi mângâi
iar ei de dor să te îmbrăţişeze

blestemată soartă fără de noroc
ce zborul ai înfrânt cu perfidie
din viaţă ai făcut un straniu joc
din lacrimi scurse neînţeleasă bucurie

poezie de George Ioniţă
Adăugat de George Ioniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Italienii vor să scoată ţiganii din ţară

"Cizmarii" vor ţiganii afară,
Dar cum s-o facă ei nu ştiu,
E ca şi cum în plină vară,
Ai scoate muştele din Cişmigiu.

epigramă de Paul Constantin (8 iunie 2008)
Adăugat de Paul Constantin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Revino mamă în ţară

Din vârful muntelui privesc
pe cărarea şerpuită.
Pe tine vreau să te zăresc,
mamă scumpă şi iubită.

Aurul, banii, bogăţia,
nu le afli-n ţări străine.
Toate sunt în România
unde zările-s senine.

De când ai plecat afară,
pe obraz lacrimi îmi curg.
Revino mamă în ţară!
Că nu vreau ca să mai plâng.

poezie de Dumitru Delcă (iulie 2018)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossa României

Din cenuşa strămoşască,
Prunc de daci, neam de români,
Ram de salcie aleasă,
Printre oameni dragi şi buni,
Drag de ţară-n piept de stâncă,
Brazi crescuţi spre-a apăra,
România, ţară scumpă,
Toţi românii vor avea.

Din cenuşa strămoşască,
Demn, românul s-a-nălţat,
Pentru ţara românească
Cu duşmanii a luptat.
Vis de scumpă libertate,
O cetate-ntre popoar.
Aici nu există moarte,
Doar iubire, pace, soare.

Prunc de daci, neam de români,
O iubire-adevărată
A unit oamenii buni –
Horă mare-n vremi de sloată,
În al unirii râu şi cânt...
Prinşi sub flamura dreptăţii,
Ca un mac pe cer arzând,
Sub lumina trinităţii.

Ram de salcie aleasă,
Rod de pâine-n grâul copt,
Soarele ca o mireasă,
Voal de vis pământul tot...
Ii cu ape reci pe poale,
Brazi pe fote. Sus, pe stâncă,
Pe chihlimbării covoare,
Stele-n râuri par să curgă.

Printre oameni buni şi dragi,
Eu – o cumpănă-a fântânii,
Am crescut. Pui de români,
Treceau urmându-şi străbunii.
Alergam... Cu tricolor
Îmi prindeam cosiţa-n noapte,
De români să-mi fie dor
Viaţa toată, pân' la moarte.

Dor de ţară-n piept de stâncă.
Vulturi – îngeri sidefii,
M-au ales a fi româncă
În adâncul inimii.
Îmbrăcată-n sărbătoare,
Ca un râu învolburat,
Sunt eu – inimă de soare,
Ţara-ntreagă-am colindat...

Brazi crescuţi spre-a apăra
Datini şi străbuni şi neamuri,
S-au unit în ţara mea,
Prinşi în dragoste şi-n ramuri,
Viaţa-n chinuri de şi-au dus,
În frăţie, demn, românii,
Ca o candelă-au apus
Su genunile furtunii.

România, ţară scumpă,
Maci pe buze şi-n privire,
Maci în lanuri, maci pe luncă,
Zâmbete şi fericire.
Ţară scumpă şi bogată,
Noi etern te vom slăvi.
Braţul – torţă-mparfumată,
Păcii-n lume va sluji.

Toţi românii vor avea
Sâgeriu vin în pahare,
Pită, sare... Dragostea
Omul cu inimă mare.
Toate-n lume se împart,
Neam de neam şi neam de glie,
Legământul sângelui,
Toată lumea vrem să-l ştie!

Toţi românii vor avea
România – ţară scumpă,
Brazi crescuţi spre-a apăra
Drag de ţară-n pipt de stâncă.
Printre oameni dragi şi buni,
Ram de salcie aleasă.
Prunc de daci şi de români,
Din cenuşa strămoşască...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spune, Doamne

Dacă bătrânii vor muri cu toţi curând,
De unde altul aş putea să-mi cumpăr?
Că Doamne, pâmântul, nu, nu ştiu lucrând
Şi în mormânt nu vor avea astâmpăr.

Nu voi şti ziua semănatului de grâu
Că nu ştiu să citesc noaptea în stele,
Mă pierd, alerg prin vise şi din frâu
Mă smulg, rebel îmi sunt inimii mele.

Rămâne Doamne pânza neţesută
Pentru prosoapele din brazi la nuntă,
Cămaşa mirelui din ce va fi cusută,
Şi pâinea mesei, cine o frământă?

Dar cine ne mai binecuvântează,
Mâinile cui Doamne le mai sărutăm
Şi cine ciorapi ne mai tricotează,
Cine doinele ne-nvaţă să cântăm?

Şi cine pe prispa de lut la ţară
Sau pe băncuţa veche-n faţa porţii,
Aşteaptă fii dragi pe drum s-apară
De mână cu nepoţii, strănepoţii...

Spune-mi Doamne! Tu ştii totul pe pământ,
Atotputernic-Tată, bunul meu stăpân:
De vor pleca spre cer, sau alt aşezămant
Doresc să ştiu, de unde-mi cumpăr un bătrân?

poezie de Ionica Bandrabur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acvila se-întoarce-acasă

Din îndepărtata zare
se-întorc păsări călătoare.
După iarna viscoloasă
acvila se-întoarce-acasă.
Străbate mări şi oceane,
îndură sete şi foame,
până-ajunge în Carpaţi
unde brazii îi sunt fraţi.
Unde în munţii bătrâni
ocrotită-i de români.
Aici scoate puişori
mititei şi gălbiori.
Iubitoare, bună mamă,
aleargă mult după hrană
ca să crească puii mari,
să zboare printre stejari.
Singuri să-şi găsească hrana
până când începe toamna.
Iar când toamna-i pe sfârşite
şi iarna semne trimite,
acvila-i încolonează
şi cu ei zarea scrutează.
Vor pleca în ţări străine
până-n vara care vine,
când se vor întoarce iară
în frumoasa noastră ţară.

poezie de Dumitru Delcă (martie 2016)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!