Glossă un poem iubitei
Cu ochiul candid de poeme,
Plutind cu sufletul spre stele,
Îmbujorat de-atâta vis,
Iubito, alt poem ți-am scris,
Din sărutări catifelate
Ascunse-n văgăuni de noapte.
Din flori de crin, voal de mireasă
Pe chipu-ți, vreau să strălucească.
Cu ochiul candid de poeme,
Dintr-un buchet de crizanteme,
Ți-aș ninge-n păr de abanos
Doar un poem cel mai frumos.
Și talpa eu ți-aș săruta
Și în genunchi, iubita mea,
Aș sta de dor, la căpătâi...
Rămâi în visul meu! Rămâi!
Plutind cu sufletul spre stele,
Nectarul vieții-am strâns din ele...
Polen, ca fluturii de stea,
Să zboare cu iubirea mea,
Ție să și-o aducă-n dar.
Și-o coroniță de cleștar,
Cu jarul încrustat pe ea,
Cu flori de sânger, de lalea.
Îmbujorat de-atâta vis,
Departe,-n lumi de neatins,
Te-am luat cu mine, să-ți recit
Șoapte născute în zenit...
O clip-am fost cuvânt și vers,
Pluteam uitat în univers,
Un mire îmbrăcaat în zale,
Dar tu... unde erai tu oare?!
Iubito, alt poem ți-am scris,
Am exilat din nou în vis,
Cu lacrimi de mărgăritare
Am plâns a mea înmormântare.
Pășeai tăcut în urma mea
Purtând o llacrimă de stea.
În palma-n mine rezidită
Ți-am pus și inima, iubită!
Din sărutări catifelate
Tu mi-ai zidit un drum spre moarte,
Cu pașii moi de albe șoapte,
Acum te risipești în noapte.
Pe sângerânde coapse plouă
De-acum, o primăvară nouă...
Pe sâni sunt grânele-ncolțite!
Dar tu, tu nu-ți aduci aminte...
Ascunse-n văgăuni de noapte
Sunt clipele... și-atâtea șoapte
Ce ți le-am spus cândva,-ntr-o seară
Sălbatică de primăvară.
Când brațul meu te-nlănțuise
Cu rumene brățări de vise.
Ce vânturi stranii te-au furat
Din nupțialul nostru pat?!
Din flori de crini, voal de mireasă
Ți-aș spune, să te am o viață.
Să alergăm desculți de vise,
Printre poemele nescrise,
Să ne oprim la mal de stele,
Aleasa visurilor mele,
Să fie zarea câmp de stele
La poarta fericirii mele.
Pe chipu-ți vreau să strălucească
Fir de lumină-mpărătească,
Sub flori de liliac brodate
În vise,-n tainica mea noapte.
Dar tu rămâi un vis, departe
Pierdută-n lacrimi, printre șoapte.
Eu, rezemat de poarta nopții,
Te plâng, precum te-au plâns cu toții.
Pe chipu-ți vreau să strălucească,
Din flori de crin, voal de mireasă.
Ascunse-n văgăuni de noapte,
Din sărutări catifelate,
Iubito, alt poem ți-am scris,
Îmbujorat de-atâta vis,
Plutind cu sufletul spre stele,
Cu ochiul candid de poeme.
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre iubire
- poezii despre visare
- poezii despre poezie
- poezii despre sărut
- poezii despre plâns
- poezii despre nuntă
- poezii despre noapte
- poezii despre moarte
- poezii despre crini
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Citate similare
Mireasă îmbrăcată-n mov
A înflorit în suflet liliacul!
Sunt picuri moi, catifelați, lila...
În oglindiri de stele plânge lacul...
Dulce mireasmă... Când te voi avea
La brațul meu de vis, ramură frântă,
Un ametist din veșnicul poem,
Painită-n voal de floare risipită,
Spre sărutarea timpului, te chem.
Voal de lumină, musgravit... prin părul
De flori de liliac, iubita mea,
Mireasă îmbrăcată-n mov, spre stele,
O veșnicie-n vise vom zbura.
Și-n ochii mei acvamarin, în noapte,
Mireasă-n mov, pe pat de catifea,
Mă vei ademeni cu mii de șoapte...
Și rouă între buzele lila,
Mă vei sorbi. Eu, crupier de stele
Mă voi lăsa ademenit, pierind
Sub voalul tău de violet, același,
Ca-n brațe să pot iar să te cuprind.
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre flori, poezii despre zbor, poezii despre timp, poezii despre suflet, poezii despre stele, poezii despre rouă sau poezii despre păr
Glossă de vară
În noaptea asta s-a născut un înger,
Iubita mea cu buzele de sânger.
Pe pletele de grâne revărsate
Ți-am așezat un colier de șoapte.
Te-am sărutat pe coapse de lumină
Și mirt ți-am pus, numindu-te divină.
Cu praf de stele, peste lumea ta,
Eu am pictat în vis iubirea mea.
În noaptea asta s-a născut un înger...
O vară-căprioară... Mersu-i ager,
Precum un zbor s-a scurs sub pleoapa grea...
Ca alte veri în mine-aluneca.
Alei brodate cu miresme dulci,
Zvonul de pace-n frunzele de nuci
Râu clipocind sub șoaptele pădurii,
Lacrimi-dureri în vaierul furtunii.
Iubita mea cu buzele de sânger
Tu ești printre poeme-ntâiul înger
Ce-a scormonit din așternut de umbre
Atâtea flori de vis și pietre scumpe.
Pe cer trec râuri albe de lumină,
Pe câmpuri, numai flori de muselină,
Un cânt de păsări - lira fermecată
Ascunde vara asta minunată.
Pe pletele de grâne revărsate,
Sub pași de frunze, mă ascund în noapte.
E vara asta cânt, alint, iubire,
Miros de tei, polen de fericire,
O strună de chitară, pace, taină...
Pe sâni de catifea, iubită doamnă,
Pe mușchii de copaci îți scriu acum,
În noaptea asta transformată-n scrum.
Ți-am așezat un colier de șoapte
Și ți l-am prins să-l ai la gât în noapte,
Să te avânți pe creste argintii
Și să culegi din stele poezii.
E jar în cer, vulcani rodesc în munți...
Aleargă peste câmp copii desculți.
Fântânile-au secat... ploi de tăcere...
E secetă și vremurile-s grele.
Te-am sărutat pe coapse cu lumină,
Flori de rubin ți-am prins în păr, regină.
Imploră cerul, sufletul să-mi stea
Altar de crini, de-acum, în calea ta.
Să calci pe patul meu de ramuri, vară,
Și sângerânde, rănile de-aramă
Să-ți fie jertfa ce-ți ofer de-acum...
O clipă doar întoarce-te din drum!
Și mirt ți-am pus, numindu-te divină...
Lacrimi de jad ți-am pus la rădăcină.
Sub cerul plin de stele-am plâns în noapte
Și te-am rugat să nu mai pleci departe.
Dar ca un vânt te-ai risipit, mireasă,
Iar eu, un vis, încă te-aștept acasă.
Se stinge iarăși flacăra-ți divină,
Iar eu rămân cu dorul de lumină.
Cu praf de stele peste lumea ta,
Renaștere și vis vei repeta,
Să curgă râu de miere și nectar,
Porumbi, bogate grâne în hambar!
Prinos de ploi, de flori de iasomie,
Copii născuți cu inima zglobie!
Și soarele, precum o pâine coaptă,
Să nu vă părăsească niciodată.
Eu am pictat în vis iubirea mea,
O vară pe un câmp de catifea,
Lumini și flori, pace, parfum, nectar,
Un suflet candid devenind altar.
Un imn, un cânt, un clopot de izbândă...
Sunt șoapte de izvor și zvon de nuntă,
Căci se cunună florile cu cerul
Și martor îmi va fi decât penelul.
Eu am pictat în vis iubirea mea.
E praf de stele peste lumea ta
Și mirt ți-am pus, numindu-te divină...
Te-am sărutat pe coapse de lumină!
Ți-am așezat un colier de șoapte
Și pletele de grâne revărsate,
Iubita mea cu buzele de sânger...
În noaptea asta s-a născut un înger!
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre râuri, poezii despre naștere sau poezii despre lumină
Glossa florilor de liliac (dedicată Corneliei Georgescu)
E-un cer de flori de vis deasupra mea...
M-afund în amintire și-n uitare,
Sub simple străluciri de catifea
Din pură și violacee floare.
Deasupra voal de stele arămii,
Aici, un catafalc de liliac...
Într-un mărgean de noanțe viorii...
Oh, Doamne, parcă cel mai mult le plac!
E-un cer de flori de vis deasupra mea,
Cad pe mătăsuri, flori din diademe...
E-o violetă lacrimă de stea,
April ne-mbie cu alese semne.
Privesc din ceruri flori de liliac
Și plânge liliacul din privire
Români uitați, din neamul geto-dac
Căzuți din timpuri vechi, în nemurire.
M-afund în amintire și-n uitare,
Mă pierd printre poeme viorii,
Redevenind aceeași sărbătoare
Candoare-n gând și-n suflet de copii.
Caut norocul iar printre petale,
În floarea albă,-mpăturită-n trei,
Apoi, un vis, alunec în uitare,
Trecând prin anii lungi, pustii și grei.
Sunt simple străluciri de catifea,
Miros suav, clopotniță de stele,
Când ochiul universului, concav,
Se-mpiedică de dulce mângâiere.
Neliniști trec... Prohod de-ndrăgostiți
Revarsă sentimentele în noapte.
Lucind precum copacii auriți
De sărutări, îmbrățișeri și șoapte.
Din pură și violacee floare,
Maramă, voal și rochie ți-am țesut
Și lumea toată azi e sărbătoare,
Iar eu, copac în floare, iarăși, sunt.
Betea de liliac mi-apasă tâmpla,
De tine, iar mi-e gându-mpodobit,
În mine, purpurie, arde stânca...
Ce trainic și ce simplu te-am iubit!
Deasupra voal de stele arămii...
Se stinge-n sfeșnic luna aurie
Și cad din ceruri pleoape viorii
Peste grădina tristă și pustie.
Copilăria-mi face semn să tac...
Ai apărut în vis ca în oglindă,
Iar eu sunt doar o lebădă pe lac,
O clipă ce spre ceruri se avântă.
Aici un catafalc de liliac...
Rănit mi-e gândul, sufletul și pleoapa.
Rănit sunt eu... și-nsângerat, dar tac.
O văd pe mama și îl văd pe tata!
Stau tufele-nflorite... Nori târzii,
Ascund poteca dinspre liliac.
Doar tu iubito, numai tu o știi!
Te chem în visul meu, te-aștept și tac.
Într-un mărgean cu noanțe viorii,
Îmi prind haotic, iar, câte-o iubire.
Cu ochii-n lacrimi te aștept să vii,
Să-mi dăruiești un strop de fericire.
Dar alte primăveri te-au zămislit
Și chipul tău, în flori de liliac,
Pe o petală,-n noapte s-a ivit.
Ori poate eu cu dorul nu mă-mpac...
Oh, Doamne, parcă cel mai mult le plac
Florile albe, pline de candoare,
Și eu sunt floare azi, de liliac
Și zbor spre țara soarelui-răsare.
M-ascund și plâng în violete ploi,
Sunt un ocean de violetă stea.
Te chem, te-aștept, iubirea dintre noi,
Ca un ecou, în veci, ne va chema.
Oh, Doamne, parcă cel mai mult le plac!
Într-un mărgean cu noanțe viorii.
Aici un catafalc de liliac,
Deasupra voal de stele arămii.
Din pură și violacee floare,
Sunt simple străluciri de catifea.
M-afund în amintire și-n uitare...
E-un cer de flori de vis deasupra mea...
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre gânduri, poezii despre copaci sau poezii despre alb
Ninge cu stele, iubito
Ninge cu flori de cais, ninge cu stele,
Ninge cu fluturi, îngeri de dantele...
Am strâns în pumn, iubita mea, lumină.
Ești ruptă din materia divină!
În noaptea asa, vers de-aș fi, în ceară
Aș încrusta iubirea mea solară.
Vreau s culeg săruturile toate,
Apoi să rătăcesc prin văi de șoapte,
Să-ți pun apusul nopții la fereastră.
Să treacă îngeri pe desupra noastră
Și să ne coase stelele pe pleoape,
Să fim mereu, mereu, tot mai aproape.
M-aș face sculptor. Dalta, fie-mi versul...
Aș răscoli în timpuri universul...
Sub sânii tăi un câmp de flori în soare,
Să pot zidi iubirii osanale.
Mausoleu de vise și de stele,
Spre-a te-nălța în cânturile mele,
Mireasă albă și atât de pură...
Vreau să pornim spre-nalturi împreună.
Dar ești stihie... înger al luminii,
Te-au exilat sub stele pelerinii
Și crini și roze-ți odihnesc sub pleoape.
Tu întregești pământ și cer și ape.
Femeie, lumea-i goală fără tine!
Când treci, să-mi lași o lacrimă-n privire!
Mă pierd străin, tăcut, în triste zări...
Femeie, tu ești câmpul meu cu flori!
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre îngeri, poezii despre versuri, poezii despre Soare sau poezii despre văi
Ninsoare-n primăvară
Ninsoare de alb și de vis,
Ninsoare de flori de cais,
Ninsoare în sufletul drag...
Iubire, te-aștept iar în prag!
În lacrimi iubire să-ți pun,
În clipa ce trece acum,
Aromă de dulci sărutări,
Mireasmă de verde și flori.
Cununi de ploi de argint...
Cerceii de jad vreau să-i prind
Și-n părul de perle, în noapte,
Să-ți prind în tăceri nestemate...
Pe-altarul de pleoape de stele
Să-ți pun taina viselor mele,
Pe deget inel de cuvinte
Și-atâtea aduceri aminte...
Să-ți pun colier de rubin
Și-n marea de vis să pierim...
O perlă la mal risipită,
Iubirea mereu să ne mintă.
Din neguri, iubire, te chem!
Ești cânt, ești adesea blestem!
Ninsoare de alb și de vis,
Ninsoare de flori de cais...
Ninsoare - patimă amară,
Iubire - zvon de primăvară...
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre perle, poezii despre verde, poezii despre tăcere sau poezii despre primăvară
Vis de primăvară
Mi-am pus în gând să-ți scriu de primăvară...
De părul meu în vânturi risipit,
Când rătăceam în fiecare seară
Cărări necunoscute-n infinit.
Plângând, m-am înălțat vulcan arzând.
Tu din cenușa nopților de ceară,
Te-ai avântat spre mine, aruncând
În vis, atâtea flori de primăvară.
Și s-a umplut aleea de istorii
Și fiecare pas era un veac...
Trăiam în noi, din vise iluzorii,
Miros pierdut de flori de liliac.
Înmugurise caisul... De candoare,
Dansam pe albele alei... Mai știi?!
Dar n-am uitat că stele căzătoare,
În părul meu, cândva, vor răsări...
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Dansul anotimpurilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vânt, poezii despre vulcani, poezii despre stele căzătoare sau poezii despre seară
Pe piedestale de argint
Pe piedestale de argint, în voaluri albe de mătasă
Te infășor, iubita mea, căci numai tu îmi ești aleasă.
Sunt pași dezordonați în noi, se-ascund pe plaja pustiită.
De-acum noi nu mai suntem noi... Tu ești atât de fericită
Că-n păr văd cum ți-au încolțit roze și cupe de argint
Purtând parfum de crin în ele. În univers te-ai zămislit
Cea mai frumoasă dintre stele. La glezna ta de chihlimbar
Ți-am pus ambrozie. O zi, să mi te lase Domnu-n dar.
Pe buze plâns de sânger, arzi, nălucă, ca o torță-n noapte
Și-n visul tău adesea sunt... Tu mă dezmierzi cu-aceleași șoapte.
Rămâi, rămâi în gândul meu, frumoasă în cuvânt pictată!
Eu îți dedic poemul meu și o iubire-adevărată...
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre trandafiri, poezii despre superlative, poezii despre roz sau poezii despre plajă
Poarta spre vis
"Noapte bună, iubito!" aș vrea să-ți șoptesc
Iar tu să-mi răspunzi: "Somn ușor! Te iubesc!"
Să ne fie-mpreună și drumul din vis
Printr-o lume în care destinul s-a scris.
Vom pluti pe al timpului val nesfârșit
Fără țintă și rost ori ceva de-mplinit,
Două suflete-n lumea ce-apune în zori
Când lumina o-apasă, prea greu uneori.
Noapte bună, iubito! La poarta spre vis
Ți-am lăsat un bilet: "Te aștept, e deschis!"
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre somn
Glossă imaginii din oglindă
Regina mea sălbatică și pură,
Cu ochii umezi ca de căprioară,
Bujori și sângeri ți-am sădit pe gură,
Dar sărutarea ta mă înfioară.
Îți simt suflarea ca un prinț de stâncă
Și jarul ei îmi arde gura toată
Și rana ți-e mereu tot mai adâncă,
Căci de iubirea mea ești vinovată.
Regina mea sălbatică și pură,
În rochie de argint te-am îmbrăcat...
Iubirea mea primește-o și te-ndură!
Ce duh străin speranța mi-a furat?
De ce m-alungi din ochiul tău? În zare,
Mă simt dator de a muri tăcut,
Căci fruntea mea, sub lauri de ninsoare,
De dorul tău, a-mbătânit de mult...
Cu ochii umezi ca de căprioară,
Cu părul tău o ramură de tei,
Te-ai furișat, fecioară, într-o seară...
Și-ai evadat din nou din ochii mei.
Ți-am prins în leagăn un buchet de stele,
Aripi de fluturi brațul ne-au atins.
De-atunci te caut! Visurile mele,
Precum o torță-n noapte s-au aprins.
Bujori și sângeri ți-am sădit pe gură,
Privirea ți-e oglindă de cristal,
Pe pat de crini ți-am așezat cunună,
Din roze, ți-am făcut, mireasă, voal.
Azi ți-au îngenunchiat corali. Și stele
Se strâng cuminte, albe, în brățări.
Secunde de lumină timpul cerne,
Iar tu adormi sub umbre de ninsori...
Dar sărutarea ta mă înfioară,
Mă chemi și mă respingi repetitiv,
Eu te iubesc mai mult iubită doamnă...
Îmi aparții, oglindă, altui timp.
Noi suntem două semne paralele,
Nu ne-am putea intersecta vreodată.
Eu timpul mi-l măsor. Tu nu ai vreme,
Tu nu te temi de vreme și de soartă.
Îți simt suflarea ca un prinț de stâncă...
Mă chemi ca un ecou și mă rănești...
Când ochiul drept a început să plângă,
Durerea cu-un sărut o îmblânzești.
Eu trec prin timpuri paralel cu tine,
Tu strălucirea ți-o păstrezi etern,
Mie, aici, nimic nu-mi aparține,
M-afund în plângeri, noapte și infern.
Și jarul ei îmi arde gura toată...
Mă tem, tresar, tu râzi și îmi zâmbești.
Tu de iubirea mea ești vinovată
Eternă taină, tu, oglindă, ești!
Cunduri de perle, glezna sidefată,
Văd tresăltâd sub umbra ființei mele,
Ți-aș da, fecioară, astăzi lumea toată
Și cerul cu quasari și lună, stele...
Și rana ți-e mereu tot mai adâncă,
Rănită, sângerezi. Eu, ploi de flori
Și lacrimi, la înfierbântata tâmplă
Îți pun și astăzi. Te trezești în zori,
Altar, cu vise-ncununând tăcerea
Și părul ți-e ca apa de izvor
Și brațele-ți întinzi... Și mângâierea
Îmi stinge al iubirii mele dor.
Când de iubirea mea ești vinovată
Și șovăielnic, mă urmezi mereu,
Ești însăși versiunea ființei mele,
Transfigurată în apusul meu.
Să fii tu umbra ce se oglindește
Pe covertura de pe pat, cuminte?!
Îți pun oglinda-n față. Te privește!
Eu te-am revendicat... Să iei aminte!
Căci de iubirea mea ești vinovată
Și rana ți-e mereu tot mai adâncă
Și jarul ei îmi arde gura toată...
Îți simt suflarea ca un prinț de stâncă.
Dar sărutarea ta mă înfioară,
Bujori și sângeri ți-am sădit pe gură,
Ai ochii umezi, ca de căprioară,
Regina mea sălbatică și pură.
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre prezent, poezii despre ochi, poezii despre ninsoare sau poezii despre gură
Glossă verilor cu ploi
Se-aude-n lumea-a ploilor strigare...
Mi-e sufletul un fulger rătăcit...
Cuminte, iar, străbat prin depărtare,
Căutător al vorbelor de-alint.
M-am încadrat, poem, în două spații,
Am devenit de-acum vioara-ntâi.
Când ca un vis mi-am irosit talanții,
Ploaie, doar tu, mi-ai spus timid, "rămâi!".
Se-aude-n lume-a ploilor strigare
Și ceasul s-a oprit în călimară.
Vezi?! Plânge cerul! Visele-s amare
Și-n stele de cuvânt se întrupară.
Prin pașii mei, furtuni se nasc în mine,
Eu scriu în foc c-o aripă de ceară,
În umbre arămii mă-ntorc spre tine,
Căci parte sunt din tine, veșnic, vară.
Mi-e sufletul un fulger rătăcit,
Iar soarele e o gutuie coaptă,
În ochiul tău concav am poposit,
Opaiț, pe norii vieții agățată.
Secundele mi s-au oprit la mal...
S-au înnecat în plângerea de stele.
Eu, ca un clopot, m-aș întoarce iar,
Nisip, în anotimpul de tăcere.
Cuminte, iar, străbat prin depărtare
Uitate căi... Și plouă-n mine iar.
Mi-e ochiul un ocean și ploaia doare
Și-mi îngenunche plânsul la altar.
De-acum sunt printre gene risipită...
Un penitent al vieții și-al luminii.
Mi-e arșița pe buze-ntipărită,
Au încolțit în mine trandafirii.
Căutător al vorbelor de-alint,
Eu mi-am ascuns tăcerea printre maci
Și-n mine ploi de crin au încolțit.
Tu, vară, mă privești, zâmbești și taci.
Și plouă astăzi, vezi, din ochii tăi...
Poate că-i o tristețe fără nume.
Ți-au înfrunzit copacii. Triști și goi,
Sunt numai ochii mei ăn astă lume!
M-am încadrat, poem, în două spații...
Terestru, sunt o rochie de mătasă.
Ceresc, spre cer, m-au înălțat bărbații,
Numindu-mă în gândul lor aleasă.
Pe sâni a izvorât un râu de frunze
Și curge-n valuri moi de catifea.
Mi-ai lăsat, vară, un sărut pe buze...
Ne regăsim pe-o margine de stea...
Am devenit de-acum vioara-ntâi...
Aud strigarea timpului în mine.
Mă pierd precum un vis... Îmi spui "Rămâi!"
Și vară, rătăcind, mă-ntorc la tine.
De plâns și dor mi-s corzile unite
Într-un integru cânt al devenirii.
Dar că exist, nu-mi mai aduc aminte,
Ori poate s-au schimbat legile firii...
Când ca un vis mi-am irosit talanții,
Doar tu mi-ai pus o lacrimă în palmă
Și sărutări de vis mi-au dat bărbații...
Mă-ntorc la tine deci, iubită doamnă!
Altar de flori sub umbrele de stele,
Așteaptă-n noapte-ngenuncherea mea,
Mă-ntorc la tine deci cât mai e vreme,
Și știu, de-acum, că nu voi regreta.
Ploaie, doar tu, mi-ai spus timid, "Rămâi!"
Dac-aș muri în toți, renasc în tine,
Nu pot fugi, căci sunt vioara-ntâi
Orchestra lumii s-antrupat în mine.
În labirinturi, verdele de jad,
Precum o mare-n flăcări clocotește.
Eu, vară, în adâncuri de-am să cad,
În mine moartea nu mai poposește!
Ploaie, doar tu mi-ai spus timid "Rămâi!"
Când ca un vis mi-am irosit talanții.
Am devenit de-acum vioara-ntâi,
M-am încadrat, poem, în două spații.
Căutător al vorbelor de-alint,
Cuminte, iar străbat prin depărtare
Mi-e sufletul un fulger rătăcit...
Se-aude-n lume-a ploilor strigare...
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre ploaie, poezii despre tristețe sau poezii despre frunze
Glossă "Cărții Glosselor"
A fost odată... va rămâne-n gând,
Prin literă și glosse jurământ,
Ca o lumină strălucind în noapte,
Quasar printre poeți, această carte.
M-am logodit cu litera și sînt
Mireasă re-zidită în cuvânt.
Mi-am judecat ființa cu asprime
Și mi-am ales perfecțiunea mire.
A fost odată... va rămâne-n gând,
O lege-n suflet, de la Duhul Sfânt,
Un drum sortit... Și literei o cale
Dată i-a fost a străluci sub soare,
De-a modela simțire și speranță
În dragoste, în lume și în viață.
Am scris și eu în suflete, strigând...
De-atunci mă simt un cânt, mă simt plângând...
Prin literă și glosse jurământ
Cu lumea și cu viața am făcut
Și-n ochi izvor de lacrimi am ascuns,
Pe plaja mea de vis adesea-am plâns...
M-am înălțat în zmee de ninsori
Și răsărit m-am regăsit în zori.
O strângere în brațe ne-a unit
Pe drumul glossei greu de șlefuit.
Ca o lumină strălucind în noapte
Alerg spre alte timpuri, mai departe,
Alerg în timpuri către înapoi
Îmbrățișând copiii lumii goi.
În pieptul meu un roi de fluturi vin...
Ca mine-s mulți și-adesea ne-ntâlnim.
La porți de vis apare Eminescu,
Labiș ori Macedonski, Minulescu...
Quasar printre poeți, această carte,
Îmi va rămâne dincolo de moarte.
Din lumea mea vă voi lăsa însemne,
La glezne, strălucind, brățări de stele
Și lege zilei care va veni...
Ca un Luceafăr, iar, voi străluci...
Să nu lăsați în candela uitării
Să ardă iar secunda disperării!
M-am logodit cu litera și sunt
În zodiac, semn sigur de pământ,
Plămada dintre apă, foc și fier,
Sunt fluxul și refluxul... Un echer
Răsfrânt, cu colțul îndreptat spre soare,
Pierind în patru puncte cardinale.
Vulcan ce se înalță și quasar...
Sunt vis și plajă, univers, ocean.
Mireasă re-zidită în cuvânt,
Un voal de stele, în iubire, sunt,
Taina iubirii care vă răzbună,
Clipa dintâi și lacrima din urmă.
Sunt viață, fericire și mister...
Să fiți poem, cuvânt și cânt vă-ndemn,
Spre-a mă zidi prin voi tăciuni și jar
Să ard pe-al lumii nesfârșit altar.
Mi-am judecat ființa cu asprime
Și încrustată iar în re-zidire,
Purificată-n ardere totală,
Pășesc pe treapta vieții către seară.
Mă prinde mitologică chemare,
A versului eternă re-ncarnare...
Popas și vis la cumpăna fântânii,
Să-mpart în Yn și Yang arcada lumii.
Și mi-am ales perfecțiunea mire...
Cuvântul și iubirea-mi aparține.
Un nesfârșit poem să ne cunune,
De-acum să plouă fericire-n lume!
Să plouă flori de tei, dans de lumină
Și roi de fluturi... Dragoste divină
În râuri moi de stele să coboare...
Catifelată, fragedă ninsoare...
Și mi-am ales perfecțiunea mire...
Mi-am judecat ființa cu asprime...
Mireasă re-zidită în cuvânt,
M-am logodit cu litera. Și sunt
Quasar printre poeți, această carte,
Ca o lumină strălucind în noapte.
Prin literă și lege, jurământ,
A fost odată... va rămâne-n gând...
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre viață sau poezii despre cărți
Promisiune pentru veșnicie
Ți-am prins pe trup, aripi de frunze
Și înger nepăcătuind,
În rochie de vis și toamnă,
Spre cer, iubito, te trimit!
În castitateta ta, fecioară,
Eu mi-am înfipt însingurarea...
Știu c-o să plâng, știu c-o să doară,
C-o să te soarbă depărtarea...
Oh, știu că-n zări nemărginite
Surâsul tău o se piardă,
Dar te voi regăsi, iubito,
Cândva, în lumea cealălaltă.
Pe carnea ta de puf de stele,
Eu îți voi pune trandafiri
Și am să trec sfios prin lumea
De chiparoase și de crini.
În ochii tăi povești de vise
Voi oglindi, ca-ntr-un palat,
Dar tu, mireasa vieții mele,
Tu o să ai de așteptat!
În părul tău atâta noapte,
Îmbătrânind, s-o așeza
Și chiar dacă voi fi departe,
Acolo, sus, vei fi a mea.
Cunună albă de lumină
-N mătăsuri chipu-ți va lega
Așteaptă-mă, căci vin, regină!
Și dragostea va triumfa!
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre virginitate, poezii despre tuberoze sau poezii despre toamnă
Au înflorit castani, mireasă!
În cer au înflorit castanii, mireasă cu argint în păr
Și ninge praf de ploi de stele în somnul greu, apăsător.
Eu te-am ales din veșnicii să-mi fi alături, te iubesc!
Tu ești mireasa vieții mele! Să fiu cu tine îmi doresc!
Ți-am pus în păr, din cerul zilei, cunună de argint de stele,
La umbra tâmplei tale albe, o lacrima să fiu... Miresme
Să-și curgă plânsul peste tine, să-mi ude tâmplele fierbinți,
Să ne iubim o veșnicie, noi doi, ca doi copii cuminți.
Dar somnul meu e doar o umbră a ultimului sentiment,
Se scutură de dor castanii, în vis, iubito, te aștept!
Altar ni-i doar promisiunea de-a ne iubi nelimitat,
Și-n gânduri voalul tău, mireasă, pe fața mea s-a așezat.
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre promisiuni
Glossă iubirii promise
Ți-aș da, iubito, de-ai să-mi dai
Ofrandă, dulcele sărut,
Soarele-amiezii, al nopții crai,
Ți-aș da dac-aș putea, mai mult...
Privirea mea ți-ar fi altar!
Genunchiul am să-mi plec acum,
Însă te rog să-mi lași în dar
Al florilor, de tei, parfum.
Ți-aș da iubito, de-ai să-mi dai
Sufletul tău și inima,
Sărutul cast, un colț de rai...
Ți-aș da iubito viața mea!
Dar timpul tău e trecător,
Izvor de vis și vis de stea,
Va ninge floare de cais
De-acum, peste iubirea mea.
Ofrandă dulcele sărut
Să-l port în gând, ca talisman,
Să te iubesc mai mult, mai mult!
O veșnicie să te am...
Să fi cu mine zi de zi,
O viață să te pot avea,
O viață să te pot iubi
Și să te pot îmbrățișa.
Soarele-amiezii,-al nopții crai,
Să strălucească-n părul tău,
Mireasmă nopților de mai...
Vreau să te strâng la pieptul meu!
În zbor un puf de păpădii
Și glas de susur de izvor,
Te chem iubito-n orice zi...
De dorul tău poate-am să mor!
Ți-aș da, dac-am să pot, mai mult
Cerul întreg, pământul tot.
Iubirea-n mine s-a născut
De dorul tău, de-acum, socot.
În fluturi mă vei înălța,
Mă vei zidi în stânci de vis,
Nici verbe nu vei mai avea,
Dar vezi, eu prea puțin ți-am scris.
Privirea mea ți-ar fi altar
De ne-am uni prin jurământ...
Vulcani pe coapsele de jar
Vom fii, în timpuri erupând.
Mireasă, sângeri voi purta
Pe brațele-mi rănite-acum,
Căci nu te pot îmbrățișa.
Arată-mi al iubirii drum!
Genunchiul am să-mi plec acum...
Dă-mi brațul tău și să pornim
Noi doi, doar noi, pe-al vieții drum.
Sincer, etern să ne iubim!
Tu pură rochie de nea,
Sub voaluri fine de mătasă
Vreau să te-ntorci, iubita mea,
Căci îmi doresc să fii mireasă.
Însă te rog să-mi lași în dar
Iubirea ta! Am să-ți slujesc
În fața sfântului altar,
Cu tine-alături să pornesc,
Promit. Și toată viața mea
Va fi un râu e flori de tei,
Dar dă-mi, oh, dă-i iubirea ta
Și hai cu mine dacă vrei!
Al florilor, de tei, parfum,
Sub ochi brumați, într-un târziu,
Când voi pleca pe-al morții drum,
Când rătăcind, n-am să mai fiu,
Decât o umbră-n gândul tău
Oh, risipindu-se cu greu,
Eu tot te voi iubi mereu,
Izvor a sufletului meu!
Al florilor, de tei, parfum...
Însă te rog să-mi lași în dar!
Genunchiul am să-mi plec acum,
Privirea mea ți-ar fi altar.
Ți-aș da, dac-aș putea, mai mult,
Soarele-amiezii,-al nopții crai,
Ofrandă, dulcele sărut
Ți-aș da iubito, de-ai să-mi dai...
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cu iubirea pe plai
M-am dus cu iubirea pe plai
Și îngeri musteau din adânc,
Bunico, doar tu nu erai!
De-aceea, cu cerul, te plâng.
În crâng, risipindu-se lin,
Bunico,-mi trec ochii spre stele.
Poate c-o să ne întâlnim
La marginea lumilor mele.
Te-am pus, o mușcată,-n pridvor,
Bunico, să-mi fii mai aproape,
Venit-a un vânt trecător,
Te-a dus printre lacrimi, departe.
De dor și de vis, mă anin,
Bunico în cuiul icoanei,
Și iarăși în noapte suspin,
Ascultând poveștile mamei.
Ți-am pus în privire poteci,
Și lampa din nou am aprins,
Bunico, dar tu nu mai treci
Prin buclele noastre de vis.
Și flacără-n cer m-am făcut,
Din vatră mustind... și izvor,
În ceruri, mă văd licărind.
De tine, bunico, mi-e dor.
Oftez, dar tu dă-mi un sărut
Și mângâie-mi chipul aprins,
Bunico, nu pot să te uit,
Doar tu ești singurul vis...
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre mamă
Glossă iloriană
Iloriene, lumea se împarte
În viață, în iubire și în moarte,
În viers și cânt, istorii și lumină,
În taină, în durere și în tină.
Ți-e vocea clopot, dangătul de șoapte,
Ți-e sufletul amnar și libertate,
Înger pe ceruri rătăcind în vers,
Nectar din stele-n noapte ai cules.
Iloriene, lumea se împarte
În lupta pentru viață și în moarte.
Tu ai călcat în medii de lumină
Și ai găsit în poezie tihnă...
Tu ai luptat cu boala și durerea
Și ai găsit în versuri mângâierea.
Mormântul ti-este gol de tine azi,
Căci versu-ți este cumpănă de brazi.
În viers și cânt, istorii și lumină,
Îmbujorat de voal de crinolină,
Precum un clopot ți-a vuit nuntirea
Te-a înfiat etern nemărginirea.
Și-ți curg la cruce flori de liliac,
Din plânsul cast, din neamul geto-dac.
Sărut de rouă peste sângeri ploi
De tine azi, suntem în suflet goi.
În viață, în iubire și în moarte
Te-ai întrupat. Și-acum, sobor de șoapte,
Vibrezi în suflet un izvor de viață
Și-n râuri lacrimi curg, tot curg pe față.
Ni-i sărăcit și sufletul! Din vers,
Nectar de fericire am cules.
Tu i lăsat în noi, în fiecare,
O floare-nmugurind... o sărbătoare.
În taină, în durere și în tină,
Luceafăr ești, ești vers, poem, lumină.
Prin tine suie, înger, răsăritul,
Tu ești izvorul și nemărginitul,
Speranța și istoria iubirii
De semeni... Tu ești calea fericirii,
Tu-nmugurești în noi, din neuitare,
Apusul, doar prin ochiul tău ne doare.
Ți-e vocea clopot, dangătul de șoapte...
Plecarea-ți doare... plâng de dor în noapte,
E Vâlcea-n doliu, lacrimă-i pământul,
Căci ți-ai călcat prin moarte jurământul.
Când ne vorbeai de-o bucurie simplă,
Un înger ne-atingea cu o aripă
Scăldată-n rouă, -n lacrimă de stele...
De ce-ai plecat de printre noi, vâlcene?!
Ți-e sufletul amnar și libertate.
Azi poposesc din gândurile toate
Și te culeg din mine ca pe-o floare.
Tu nu poți știi vreodată cum se moare!
Trăiești prin noi poveste și poem
Și te așezi pe crucea ta de lemn,
Pictezi lumina-n pulbere de stele
Și plângi prin noi de-acum, Iloriene.
Îngeri pe ceruri, rătăcind în vers,
Avem de-acum același univers...
Tu ești Luceafăr, eu sunt un quasar,
Suntem mereu împodobiți cu har,
Tu ești o stea, te-ai frânt din Duhul Sfânt,
Eu încă-mi duc osânda pe pământ,
Eu lacrimă-s, tu un ocean de stele,
Cicatrizând sălbatica-mi durere.
Nectar din stele-n noapte ai cules...
Cât noi aici ne bucurăm de vers
Tu plângi în cer și rătăcești în zare
Sub clopotul de nerostită jale.
Întoarce-te pe pământene căi!
Iloriene, vino iar la noi!
Precum Iisus pe moarte ai călcat,
Dar azi, în taină, oh, te-ai depărtat...
Nectar din stele-n noapte ai cules
Înger, pe ceruri, rătăcind în vers.
Ți-e sufletul amnar și libertate,
Ți-e vocea clopot, dangătul de șoapte,
În taină, în durere și în tină,
În viers și cânt, istorii și lumină.
În viață, în iubire și în moarte
Iloriene, lumea se împarte...
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Glossa plecării spre nemurire
În ochil gri, încețoșat și cav,
Precum o clipă mă îndrept spre mâine,
Mi-e trupul obosit și sunt bolnav...
Cer de la prunci un colț uscat de pâine.
Îmi fac din amintire căpătâi
Și mă înțeapă spinii din privire...
Străine călător, te rog, rămâi!
Fii tu ultimul strop de fericire!
În ochiul gri, încețoșat și cav,
Am scris povești, poeme și istorii.
Am smuls din cerul devenit concav,
Apusurile, stelele și zorii.
Pe coala alba a luminii-am scris...
Un mire pe o rochie de mireasă.
În sentimente, azi, întâiul vis,
Mă poartă pe cărări de dor, acasă.
Precum o clipă mă îndrept spre mâine,
Dar strâng sub pleoape amintiri de vis,
Rodiți în mine ca un spic în pâine,
Când alte căi spre cer i s-au deschis.
Mi-e vocea clopot sfredelind tăcerea
Și-n voi aud strigarea repetat,
Aud iubirea și aud durerea,
Dar voi pleca cu sufletul curat.
Mi-e trupul obosit și sunt bolnav...
În gând, străbunii,-au înălțat palate.
Îl văd în cețuri pe tăicuțul drag,
Iar mama iarăși s-a ivit din moarte...
Sunt pe altar, gătite-a le primi,
Coroane de lumini. Și lacrimi... flori,
Cu ei îmi voi trăi întâia zi
De dincolo de viață și de nori.
Cer de la prunci un colț uscat de pâine...
Ei mă privesc... tăcerile mă dor.
Eu lăcrimez. Și candela, spre mâine,
Arde în suflet pâlpâind ușor.
M-așteaptă toți străbunii. Și coboară
Îngeri de stele îmbrăcați în alb.
Mă chemă ân a morții călimară
Eu dorm un somn de veci pe catafalc.
Îmi fac din amintire căpătâi
Și dorm, copii, cu voi, ultima noapte...
"Rămâi! Rămâi! Rămâi! Rămâi! Rămâi!"
Se-aude iar ecoul unei șoapte...
Sunt ostenită de dureri și plâns!
Străin care-mi urzești la căpătâi,
De-acum este târziu! Și eu m-am dus.
E drumul meu către străbuni, dintâi.
Și mă înțeapă spinii din privire...
Vă tânguiți cu fiecare ceas.
Grăbesc, de-acum, să trec spre nemurire,
Iar plânsul vostru nu mai are glas.
Tăcerea voastră-i aripă de ceară,
Când zborul meu e frânt de neputeri,
Vezi, lacrima de-acum e mai amară...
Mai negru-i doliul fiecărei seri!
Străine călător, te rog, rămâi!
Nu-mi face somnul greu, alungă-mi teama!
E drumul meu către înalt, dintâi
Și în adânc îmi sângerează rana.
Aprinde-n tindă candela! Să știu
Că îmi va lumina întunecarea.
Nu plânge! Fericită vreau să fiu!
Spre Dumnezeu să pot găsi cărarea...
Fii tu ultimul strop de fericire!
Căci sunt al nimănui și-am rătăcit
Am căutat prin timpuri, din iubire
Să mă hrănesc. Iubire n-am primit!
Am împărțit la semeni omenia
Și licărul iubirii a-ncolțit,
Dar când iubirea a rodit într-ânșii,
De teama mulțumirii au fugit.
Fii tu ultimul strop de fericire!
Străine călător, te rog, rămâi!
Și mă frământă spinii din privire,
Îmi fac din amintire căpătâi...
Cer de la prunci un colț uscat de pâine,
Mi-e trupul obosit și sunt bolnav.
Precum o clipă mă îndrept spre mâine,
În ochiul gri, încețoșat și grav.
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Eu te aștept
Vino!...
Ia-ți șansa, iubite, să te aduci
oricât ar costa, să vii
căci te vreau împreună cu mine
în lumea-n care infloresc cuvinte
și șoapte...
in flori de miazănoapte...
Nu vorbi incă...
Nu vorbi,
Nu gândi
Trecut, aducerii
din lumină adâncă:-
Aripă
De ce să rătăcești
sub umbre și Lună,
căutând soare-răsare, căutându-mă-n alte vise?
Făurește-mă din tine,
nu mai căuta!
Nu vezi, iubite, că oriunde-ai merge,
pe pașii lăsați de mine tu calci
și florile înflorite de mine,
tu le miroși?
Dimineții trezite de mine, tu-i zâmbești
și-n cafeaua dulce-amară, tu mă sorbești?
Ce-ar fi iubirea, oare,
dacă nu ai avea cui s-o impărtășesti?
Cum ai afla gândul a milioane
de clipe divine,
dacă n-ai avea cui să le dăruiești?
Eu te aștept, cu mine
acum,
acum
și peste acum
peste iubirea-mi foc și scrum
peste tăcerea-mi de țipăt și fum
să-mi trăiesc cu tine drum
cât mai departe,
cât mai departe,
peste noi, peste cer, peste noapte...
vis necreat, fierbinte
trece- inimă vie- înainte
și-n vise șoptite
dragostea mea ți-o aduce,
printre stele, printre flori
spre cerul iubirii cobori...
poezie de Gabriela Docuță (12 decembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zâmbet, poezii despre vorbire sau poezii despre trecut
Plagiatorilor...
Voi mi-ați dat trupul spre vânzare,
Dar mi-ați lăsat sufletu-nchis
În universul meu de vis,
Samsari cu sufletele goale.
Voi mi-ați dat trupul spre vânzare!
Nu v-ați hrănit din carnea mea...
Hulpave păsări, nu era
În voi, atât de roditoare...
În ochiul meu voi n-ați văzut
Celest tablou spre transcendent
Aveați un singur dor - ardent -
Acela de-a mă fi avut.
Câmpii de sângeri n-ați văzut
Pe cerul existenței mele,
De-aceea cerul plin de stele
Mi-e astăzi acoperământ.
Erați de mine prea departe
Neștiind că-n lacrima ocean,
Se naște-n mine, an de an,
Alt timp în drumul către moarte...
Din mine iar am renăscut,
Voi mi-ați uitat închis trecutul
Și-având același, începutul,
Aceleași vise am avut.
Chiar în deșertice poeme,
Oh, talpa voastră n-a descris
Urma vreunui tainic vis...
Nici n-a lăsat vreodată semne...
Voi n-ați știut că veșnicia
Nu-i literă, nu-i nici cuvânt,
Ci doliul pentru care-n gând
Eu îmi păstrez mărinimia.
Gustați din mine, lupi flămânzi,
Eu iarăși mă voi recompune...
Celor ce vor să mă adune,
Îi chem, căci nu pot să m-ascund!
Nu-mi dați și sufletul vânzării!
Eu v-am pus sufletul pe masă,
Voi, diavoli care plagiază!
Dar nu v-am dat dreptul visării!
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre plagiat, poezii despre comerț, poezii despre trup și suflet sau poezii despre început
Nocturne
Câte minciuni mi-ai spus iubito
și eu am stat să ți le-ascult,
o noapte totuși am vrăjit-o,
o noapte lungă cu parfum.
Și ne-am trezit și flori de rouă
sunt ofilite de atunci,
iubita mea și-acum ne plouă
și-mi spune toamna mea minciuni.
Se uită crângul prin ferestre,
mă vede singur și pătruns
și luna încă mai privește
tăcerile care m-au uns.
Și plouă, ninge și e soare
și eu iubito nu-nfloresc,
se plimbă vremea mea pe vale
și eu iubito te iubesc.
Trăiesc cu nopțile și luna,
vorbesc cu crângul plin de flori,
dar nu vorbesc deloc cu tine,
iubita mea pierdută-n nori.
Sunt obosit de a mea soartă
și totuși încă le mai ud,
acele flori ce-mi cresc la poartă,
mai știi iubito tu le-ai pus.
Câte minciuni mi-ai spus iubito
prin flori de tei și liliac
și floarea ce-ți plăcea iubito
s-a scuturat și te mai plac.
poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!