Glossa Eladei

S-au scurs decenii de amar, mâhnire,
Mulţi au murit ucişi de răzvrătire,
Cotropitori şi dornici de victorii
Au tot îngenunchiat pe trupul ţării...
Din viţa şi cenuşă, vatra greacă,
Duşmanii-şi înfrunta mai tare parcă.
Cu semnul crucii încrustat în sânge
În Martie 25 a spus: "Ajunge!".

S-au scurs decenii de amar, mâhnire,
Au fost uniţi cu toţii prin iubire.
Prin braţele pe veşnicii unite
Ei cruce şi-au făcut, să ia aminte
Că vor lupta prin har dumnezeiesc
Cu cei ce să-ngenunche îşi doresc.
A nins cu ghiocei pe fruntea-ţi fadă
Şi-ai renăscut precum un vis, Eladă!

Mulţi au murit ucişi de răzvrătire,
Născându-se de-a pururi în iubire.
Blând spirit, scump popor, cu-nţelepciune
Învins-ai făr'delegi în astă lume.
Un lampion de obiceiuri sfinte
Stăpân peste-ale vetrei oseminte...
Pe vatra ta e pâinea mai rotundă!
Dar vântul se opreşte şi ascultă,

Cotropitorii dornici de victorii,
Străini mânaţi de vise iluzorii,
Fără de Dumnezeu, pământ, credinţă,
Mânaţi de vis păgân de biruinţă.
Cetăţi cădeau... se ridica cetate...
Mureau bătrâni... copii treceau prin moarte.
Spre libertate se-ntorceau în sânge
Şi-n lacrima măicuţei care plânge.

Au tot îngenunchiat pe trupul ţării,
Pământ bogat... Dar binecuvântare
Şi vise împlinite ţi-aduc zorii,
Eladă fericită-ntre popoare!
La ceas de sărbătoare luăm aminte
La vechi corăbii încă-mpodobite,
La necuprinsul mării, la un cer
De flori albastre, vise şi mister.

Din viţă şi cenuşă, vatra greacă,
În timpuri, mândră, încă o să treacă...
Corabii-n aur veşnic îmbrăcate
Într-un cortegiu sfânt, fără de moarte,
Împodobite iar întru Hristos,
Cu gândul paşnic, simplu şi frumos.
Vitejii trec pe mare prin furtuni,
La suflet nobili şi atât de buni.

Duşmanii-şi înfrunta mai tare parcă,
Etern unindu-şi sângele cu apă
Navigatori în univers, pe mare,
Mari înţelepţi născuţi între popoare.
Trec prunci purtând, mânaţi de dor şi jale,
Bărcuţe-mpodobite-n sărbătoare
Şi-ntr-un colind la uşi de gospodari
Primesc colaci, cu drag, de la cei mari.

Cu semnul crucii încrustat în sânge
Şi cu Hristos în suflet, nu poţi plânge.
Iubirea de cei dragi, simbolizată
De barca cu betele-ncununată
Şi dragostea de semeni şi de mare,
Cu toate au un iz de sărbătoare.
Dar totodată-i plâns şi despărţire,
Chemare înspre sferele divine...

În martie 25 au spus: "Ajunge!"
Oricât de mult poporul grec ar plânge,
Întru nădejdea blândului Iisus,
Destinul, viaţa, sufletul şi-a pus.
Sunt marinari, pescari, navigatori,
Împodobind corabiile-n zori,
Iar în Nafplio, în Decembrie, şase,
Brazi cu scântei se-mpodobesc în case.

În martie 25 au spus: "Ajunge!",
Cu semnul crucii încrustat în sânge.
Duşmanii-şi înfrunta mai tare parcă
Din viţă şi cenuşă, vatra greacă.
Au tot îngenunchiat pe trupul ţării
Cotropitorii dornici de victorii...
Mulţi au murit ucişi în răzvrătire...
S-au scurs decenii de amar, mâhnire!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Harta Ucrainei

Un câmp de luptă-i a Ucrainei hartă
Şi lacrima din suflet se deşteaptă...
Iisus coboară iar s-aducă pace
Şi linişte în lumea noastră face.

Şi clocotesc istorii iar şi clopotele-alungă
Liniştea strânsă la altar. Războiul ne repugnă.
Sunt răni ce-n suflete ne dor, obuzele se-mbină
Cu prunci ce plâng, cer ajutor... cu... carnea de lumină.
Şi curge sânge pe pământ şi paşi grăbiţi spre moarte.
Copii şi mame,-n rugi şi plâns, cer pace, libertate.
Cascada morţii şi-a deschis, spre iad, din nou, cărare.
În lume... şi la mine-n vis, adeseori se moare.
Şi calcă tancuri peste tot! Pe carne şi pe arme.
Războiul este un complot, crud şi rapace, Doamne.
Şi trupuri noi din trup zidesc – o nouă libertate
Şi trupul ţării îl hrănesc cu sânge şi cu moarte.
Că pruncii plâng când jocul lor s-a irosit... ce pasă?!
Atacatorii ştiu că vor o ţară mai frumoasă.
Şi mai bogată... cu petrol şi gaze naturale.
Nu au credinţă-n Dumnezeu. Nu plâng dacă se moare?!
Ei vor să fie dumnezei, să calce fraţi pe fraţi,
Vor să dicteze numai ei, vor oameni subjugaţi.
De lanţul morţii-i tot mai greu, voi, oameni, vă rugaţi!
Primiţi în case prunci flămânzi, pe ei îi ajutaţi!
Sunt trup din trupul lui Iisus, sunt sângele Lui sfânt,
Ce-a coborât, spre a sfârşi durerea pe pământ.
Iisus va coborî din nou, durerea s-o sfârşească.
Nu vă lăsaţi îngenunchiaţi nicicând în ţara voastră!
Sub semnul crucii de-aţi sfârşi, vi-i crucea adăpost
Şi Domnul vă va mântui, căci sunteţi cu Cristos.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odă pentru satul românesc

Opinca, în a morţii adormire,
Îşi plânge neamul, ţarina, iubirea,
Visează anii lungi de fericire
Când n-o-ngropase-n verbe nemurirea.

Acum e portul numai o poveste
Pe portativ de stele şi de dor...
S-au risipit cuvintele pe creste...
Români făr' de iubire de popor.

Pe o colină, cânt de dor şi jale,
Un tulnic şi un clopot se-nfrăţesc,
În satul românesc e sărbătoare
Grâne de vatra pâinii glăsuiesc.

Cu flori la pălărie trec flăcăi,
Desculţi, cosaşi, s-au înfrăţit cu glia,
Un dulce vânt trecând prin munţi şi văi.
A renăscut din moarte România!

Pe ii, Isus, din sângele vărsat
Ce s-a prelins pe cruce, spre iertare,
Maci şi bujori şi stele a pictat,
Spre a aprinde dragostea-n osoare.

E ceru-n noi, de dragoste, senin,
Şi inima de pace glăsuieşte.
Nu e uşoară viaţa la străin!
Mai bine se trăieşte româneşte!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă de neamul românesc

Plânge neamul românesc,
Plânge România mea,
Dar copacii-nmuguresc,
Chiar de viaţa noastră-i grea.
Ploi la fruntea ţării cad
Şi furtuni ne răscolesc,
Brazii cei mai falnici ard,
Dar mai mândrii alţii cresc.

Plânge România mea!
În istorii s-a pierdut...
Doar uniţi îşi reclădesc,
Libertatea pe pământ,
Cei ce-n ţară au rămas,
Cei ce cred în ţara lor...
Pân-n cel din urmă ceas,
Poartă-n suflet tricolor.

Plânge România mea,
Plânge neamul românesc!
Prunci de-acasă vor pleca,
Neamul nu-şi mai ocrotesc.
Pâinea nu mai are gust,
Doar străluce ca un vis,
Fericirea a apus,
Candelabrele s-au stins!

Dar copacii-nmuguresc –
Ploi de flori şi flori de vis,
Românie, te iubesc!
Culmi de glorii ai atins...
Îngenunchi la crucea ta,
Ţară scumpă, ţărişoară,
Soarta cât ar fi de grea,
Niciodat' nu te doboară.

Chiar de viaţa noastră-i grea
Tu înduri. Şi din sudoare,
Alte stele-or lumina,
Fala ta să o măsoare.
Peste munţi cununi de jad,
Peste câmpuri maci în floare,
Stele aurii ce ard,
Vis, iubire, alinare...

Ploi la fruntea ţării cad,
Ploi de stele, ploi de şoapte...
Dorm pe cerul de smarald,
Păsări cu aripi de noapte.
Se învârt în cercuri largi
Corbi înfometaţi de-avere...
Sună cornul printre fagi,
Doine româneşti de jele.

Şi furtuni ne răscolesc...
Trec prin tricolor istorii,
Brazi pe fruntea ţării cresc,
Lan de grâne ascund zorii...
Roşu-n lan un mac se-arată,
Râuri repezi, limpezi, reci,
Spală-ntinăciunea toată...
Tu române, plângi şi pleci...

Brazii cei mai falnici ard –
O făclie-n fapt de seară,
Flori de stele-n plete cad,
La bătrânii de la ţară.
Din cenuşă-au răsărit,
Rând pe rând, atâtea neamuri,
Stăpânire şi-au dorit,
Dar s-au risipit în valuri.

Dar mai mândrii alţii cresc...
Cei ce-n urmă se ridică,
Cei ce pace îşi doresc,
Nu au linişte, nici frică...
Ţara şi-o vor apăra –
Cărămidă strămoşească,
Pruncii îşi vor învăţa
România s-o iubească.

Dar mai mândrii alţii cresc...
Brazii cei mai falnici ard
Şi furtuni ne răscolesc,
Ploi la fruntea ţării cad...
Chiar de viaţa noastră-i grea,
Toţi copacii-nmuguresc...
Plânge România mea!
Plânge neamul românesc!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima rugă

Din trupul salciei bătrâne
Am rupt un ram... Cu trupul său,
Frântă-n duioasă plecăciune,
Am plâns un fiu de Dumnezeu.

Golgota... inimi sfărâmate...
Iisus pe cruce răstignit,
Batjocorit, lovit... Prin moarte
Păcatul nostru l-a plătit.

Între tâlhari, El, prins în cuie,
Nu s-a desprins de Dumnezeu
Ci s-a rugat pentru păcatul
În care azi trăiesc şi eu.

Oh, iartă-i Tată! Cu durere
Sufletul lor înfricoşat
Nu-l arunca în gheena morţii!
Îi cer iertarea de păcat!

Oh, iartă Tată! Ce durere
Va fi în sufletele lor!
Ei nu cunosc împărăţia-Ţi!
Mă scuipă batjocoritor...

Îmi potolesc setea cu sânge
Spre a-i ierta pe muritori,
Iar maica mea, Maria, plânge...
Vor plânge oameni uneori!

De-acum e ultima mea rugă...
Suflet... cu sufletu-mpăcat,
Căci nu vei mai voi să curgă
Sânge de Fiu de Împărat.

La Tine vin cu împăcare...
Tu iartă-i, că nu ştiu ce fac!
În viaţa asta trecătoare,
Ei în întunecare zac.

Străin, în urî şi-n păcate,
Sărac şi fără Dumnezeu,
Viaţa ne e un pas spre moarte
Şi jugul ei amar şi greu.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colind în România Mare

A pornit dorul prin lume
Să-i colinde pe români
Şi meleagurile străbune
Azi, orfane prin străini.

Dor îi dorului de tine,
Dor de România Mare,
De români fără destine
Şi de vechile hotare.

Din Moldova în Banat
Cântece de dor răsună
S-a mai scurs amar un veac
Peste Ţara cea română.

Maramureşul suspină
Şi Dobrogea-i lăcrimată
Pătimesc fără de vină
Pentru o Ţară sfărâmată.

Plâns se-aude din Timoc
Voivodina vrea acasă
Le arde-n inimă un foc
Un dor de România noastră.

Colindă dorul prin Hotin
Colindă-n Herţa, Cernăuţi
În graiul nostru cel latin
Îşi plânge fraţii părăsiţi.

Bucovina e prea tristă
Şi-n Muntenia e jale
Cât Ţara nu mai există
Nu e timp de sărbătoare.

Şi Oltenia, şi-Ardealul
Au un suflet sfâşiat
Mureşul, Oltul şi Jiul
De dor toate au secat.

Noi ne rugăm la Dumnezeu
Să-nceteze azi surghiunul
Să -nceteze a noastră dramă
Căci tare greu ne e Crăciunul
Fără de tine, Ţară-Mamă!

cântec interpretat de Fuego, versuri de Adrian Artene (1 decembrie 2018)
Adăugat de Alesia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossa Românilor

Ni-i ţara scufundată în chin şi-n suferinţă
Şi sângele ne este nepotolit vulcan,
Ne-ntoarcem spre-nchinare, ne-ntoarcem spre credinţă,
Spre ţara noastră sfântă ne-ntoarcem an de an.
Ei au udat pământul cu lacrimă de sânge
Şi au săpat în stâncă altar de bucurii,
Noi am călcat morminte şi inima ne plânge
Şi ne frământă doruri în fiecare zi.

Ni-i ţara scufundată în chin şi-n suferinţă,
Pornim cuprinşi de doruri spre tainicul pământ,
Un loc de libertate, un semn de biruinţă,
Să ne cinstim trecutul, aşa cum ei au vrut.
Cenuşa strămoşască mai curge în clepsidră
Şi străluceşte-n ape nisipul sângeriu,
Ne cheamă vatra, vinul şi pâinea aburindă...
Aici, frate române, cu tine vreau să fiu!

Şi sângele ne este nepotolit vulcan...
S-a scurs naintea celor ce-au vrut să vândă ţara
Şi rânduiala vieţii. Trecut-au an cu an...
Prin ierni înfrigurate se-ntoarce primăvara.
Lumina libertăţii o-mpodobim pe ii,
Am strâns în noi seninul, l-am pus în tricolor
Şi macii cu iubire i-am presărat pe glii,
Prin noi cresc grâne coapte şi cântece de dor.

Ne-ntoarcem spre-nchinare, ne-ntoarcem spre credinţă,
Nu ne-am pierdut speranţa şi vom lupta din nou,
Uniţi pe veşnicie, cu-ntreaga noastră fiinţă,
În hora re-Unirii şi ei şi tu şi eu.
Ne strigă-aceeaşi voce,, ne cheamă din adâncuri,
Simţim în suflet vântul, îndemnul de-a lupta,
Cu scutul de dreptate, iubirea de pământuri,
Oh, scumpă ţărişoară, noi te vom apăra.

Spre ţara noastră sfântă ne-ntoarcem an de an,
Vom săruta pământul şi cumpăna fântânii,
Se zbate iar în suflet nestăpânit vulcan
Şi s-au unit în cuget, în ţară, toţi românii.
Ne-aşteaptă iar acasă părinţii. În pridvor,
În lanţ se zbate-un câine. Pruncii-au ieşit în prag,
Alintă-mă măicuţă şi spune-mi "som uşor!",
Spune-mi orice durere, tată, tăicuţă drag!

Ei au udat pământul cu lacrimă de sânge,
Braţele lor, prin noapte, ne cheamă înapoi.
Le-am răscolit cenuşa. Sunt trişti! Şi cerul plânge,
De dragostea de neamuri eroii iar sunt goi.
Căci a rodit pământul, dar lacrima-i amară,
Azi ne-au murit străbunii... Au sărăcit de noi,
E vuiet de furtună peste întreaga ţară
Şi-i secetă de oameni şi-s răbufniri de ploi.

Şi au săpat în stâncă atâtea bucurii!
Ei s-au sculptat pe sine şi-n brazi s-au înălţat,
Plecat-au în apusuri poeme viorii,
Cuvinte-n călimară... şi stele ne-au lăsat.
De-aceea mii de verbe în noi au încolţit,
De-aceea suntem astăzi, noi, vatră de istorii,
De-aceea, crin la tâmple, prin noi au înflorit
Şi ne găsesc lumină şi fericire zorii.

Noi am călcat morminte şi inima ne plânge,
Am căutat prin lume, un ban, dar viaţa-i grea,
Amărăciunea-n suflet, ca în cătuşe strânge...
Greşit-am! Iartă Doamne! Şi nu te mânia!
Mă rog la Maica Sfântă, o clipă poposesc...
Către străbuni, prin mine, se-nalţă altă rugă,
Ştiu că din astă clipă eu n-am să mai greşesc...
Dar clopotul răsună, din mine mă alungă...

Şi ne frământă doruri în fiecare zi...
Români plecaţi departe, ni-i ţara de vânzare?
Oh, v-au rămas acasă familii şi copii,
Cu voi, din ţara voastră câte-o fărâmă moare.
Vin lupi să-i frângă trupul şi corbi înfometaţi,
Sub flamura dreptăţii se stinge o făclie...
Români plecaţi departe, de moarte vinovaţi,
De ce lăsaţi să moară Măicuţa Românie?!

Şi ne frământă doruri în fiecare zi...
Noi am călcat morminte şi inima ne plânge...
Şi au săpat în stâncă atâtea bucurii,
Ei au udat pământul cu lacrimă de sânge.
Spre ţara noastră sfântă ne-ntoarcem an de an,
Ne-ntoarcem spre-nchinare, ne-ntoarcem spre credinţă
Şi sângele ne este nepotolit vulcan,
Ni-i ţara scufundată în chin şi-n suferinţă.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

România, te iubesc!

Românii-au suferit după război,
Când ruşii ne-au luat şi pielea de pe noi:
Ne-au luat şi grânele, şi vinul, dar şi vita,
Şi nouă ne-au rămas doar coada şi copita.

Cei ce-au trecut în timp prin astă ţară,
Toţi ne-au luat... şi n-au plecat cu mâna goală.
Românii au răbdat de foame şi amar
Şi-au renăscut ca Phoenix, din cenuşă, iar şi iar.

Acest popor n-a fost îngenunchiat!
Cum a putut, cu greu el s-a luptat.
Chiar dacă n-a găsit nicicând dreptatea,
Nu s-a lăsat învins, nu şi-a pierdut identitatea!

A stat în vânt şi ploi ca stânca în picioare,
Când mulţi au încercat să ne doboare.
Câţi s-au jertfit!.... ne trebuie un munte de colivă!
Pentru al nostru scump pământ şi dulce limbă.

De-aceea îmi iubesc portul şi glia!
Aici vreau să trăiesc: în România!
Pe-acest pământ udat de sânge strămoşesc,
Strig să audă lumea-ntreagă: România, te iubesc!

poezie de Nicanor Casandruc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-atâta vreme...

De-atâta vreme plouă ne-ntrerupt
Şi mi s-a-ntors şi sufletul pe dos
Am scotocit prin cer şi pe pământ
Şi nu am mai găsit nimic frumos.

Aici, în lume, mi-au tăiat păduri
Şi-s fără braţe, fără oxigen.
Îi trebuiesc planetei armături,
Să facă faţă la acest blestem.

Şi munţii-au plâns şi au îngenunchiat.
S-au prăbuşit la tălpile fierbinţi,
Dar parcă nimănui nu i-a păsat!
Dorm puşi la zid, pe-o pungă de arginţi.

Prin lege, azi, pământul ni-i sărac,
De-aceea cerul plouă cu dureri
Ce nici în suflet nu ne mai încap.
Voi toţi, sămânţa plămădită ieri,

Un bob de grâu arareori ivit
În pâinea frământată din neghină,
S-a dus grânarul ţării, căci voit
V-aţi asumat cu toţi aceeaşi vină.

Se nasc furtuni în cer şi pe pământ.
Ne sângerează în adânc strămoşii
Şi plâng şi răsucindu-se-n mormânt
Se roagă pentru voi. Nu staţi ca...

Iar izbucnesc vulcani din infinit
Şi stele căzătoare se desfată
Din trupul lumii împământenit,
Hrănit cu leşuri. Ce planetă moartă!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossa ninsorilor la tâmple

Se roagă pomii-n tânguiri şi plânge
Uitatul cer, sălbatic şi turcoaz.
Sub pleoape curge lacrimă de sânge
Şi lacrimi de ninsoare-s pe obraz.
Ne plâng castanii şi ne cad la tâmple
Poemele de blânde flori de măr
Şi sufletul de floare ni se umple,
De lacrimă, de stele şi de dor.

Se roagă pomii-n tânguiri şi plânge
Şi umbra revărsată spre apus.
Întunecarea tot mai tare strânge,
Iar cerul se surupă-n ploi de plâns.
Furtuni se nasc, se risipesc cu jale,
Amnar în noi se-aprinde repetat...
Voi mai lăsaţi ofrandă la altare,
Precum strămoşii voştri au lăsat!

Uitatul cer, sălbatic şi turcoaz,
Deschis e parcă-n două emisfere
Şi s-au născut oceane pe obraz
Şi lumea-i împărţită-n două ere.
E noaptea, o ispită pentru noi
Şi ziua-i o oglindă-n care drama
Erupe şi se scurge-n ochii goi,
Etern unindu-şi cu tăcerea, teama.

Sub pleoape curge lacrim de sânge
Şi în adâncuri jaru-a încolţit,
Tăcerea strigă şi durerea plânge...
Copac în floare, am îmbătrânit!
Sunt tâmplele-mpietrite sub ninsoare,
Furtuni, de-acum, în suflet răscolesc...
Tăcerea strigă durerea doare,
Cei mulţi, cei dragi, de-acum mă ocolesc.

Şi lacrimi de ninsoare-s pe obraz...
Lumina în adânc se risipeşte,
Trec ca un vis, talaz lângă talaz
Şi alt ocean de valuri se clădeşte.
Brăţări de alge glezna mi-o cuprind,
Smaralde vii, pe coapsele tăcerii,
Ca o epavă, veşnic strălucind,
Înseninează noaptea învierii.

Ne plâng castanii şi ne cad la tâmple
Poemele tomnatice şi gri.
Bătrânii – vis şi cânt şi pietre scumpe,
Cuminte,-n tihnă, se vor risipi.
Trec mesageri, spre-a noastre frontiere
Şi nu se vor întoarce înapoi,
Lăsând în urmă clipe pasagere,
Cenuşa morţii şi-un concert de ploi.

Poemele de blânde flori de măr
Se sting tăcut în candela aprinsă.
O veşnicie mi-a apus în păr
Şi tâmpla de iubiri îmi este ninsă.
Sobor de stele în brăţări de vis
Mi s-au ascuns în suflet şi-n privire,
Căci de tristeţe, candela s-a stins.
Eu voi pleca, trecând prin nemurire...

Şi sufletul de floare mi se umple...
Un înger va zbura, iar visul meu,
Ca un gheţar, se va opri la tâmple,
Eu voi dormi, eu voi dormi mereu...
Pe braţe îmi vor creşte trandafirii
Şi îngeri se vor naşte în apus,
Aş da un ultimatum fericirii,
Dar fericirea-n suflet mi-a pătruns.

De lacrimă, de stele şi de dor,
Mă simt mai sus c-o treaptă peste lume.
De-acum sunt râu de miere curgător,
Poate-s necunoscutul fără nume.
De-acum "în vaduri ape repezi curg"
Şi Labiş este toc în călimară.
E viaţa o iubire în amurg...
Singurătatea a-nceput să doară!

De lacrimă, de stele şi de dor
Şi sufletul de floare ni se umple,
Poemele de blânde flori de măr...
Ne plâng castanii şi ne cad la tâmple.
Şi lacrimi de ninsoare-s pe obraz,
Sub pleoape curge lacrimă de sânge.
Uitatul cer sălbatic şi turcoaz...
Se roagă pomii-n tânguiri şi plânge...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A noastră istorie amputată

Suntem un neam care a scris istoria
Am apărut pe-acest pământ de mult
Pentru a cunoaşte gloria
Venim din tracii ce prin Troia au trecut

Noi suntem cei ce s-au împotrivit Imperiului roman
Cu preţul vieţii am luptat să întemeiem un neam
Şi am avut un Mircea, un Ştefan sau Mihai zis şi Viteazul
Duşmanii l-au ucis pe el dar nu şi crezul

Şi jertfa lor ne face pe toţi a plânge
Pentru un neam cu o istorie scăldată-n sânge
În sânge de copii şi mame
Şi-am suferit de boli şi de foame

Am renăscut în secolul douăzeci
Întru credinţă am jurat pe veci
Să fie bine pentru noi şi ţară
Aşa a apărut o generaţie rară

A fost o închinăciune a naţiei
În astă lume de dor şi certuri
La Dumnezeu şi bunul de Cristos
Sperând ca ţării să-i fie de folos

Atunci au apărut ai noştri oameni mari
Oameni de ştiinţă dar şi cărturari
Cioran, Eliade, Paulescu sau Brâncuşi,
A fost un Noica, Tuţea, şi un Aron Cotruş
 
Asupra ţării noastre nu de demult
Nori negri plini de sânge şi ură au apărut
Puhoi de bolşevici pe tancuri sau călare
I-au omorât pe cei mai buni din răzbunare

Murit-au fără cruce cu inimile frânte
Românii fără nume, scris pe-a lor morminte
Ţărâna să le fie uşoară celor ce nu mai sunt
Celor ce ţara şi-au iubit-o sub sfântul legământ

Azi m-am uitat în cartea de istorie
Am căutat cu disperare, chiar cu furie
Să văd ce scrie despre cei ce nu mai sunt
Nu era scris nici măcar un rând de
A noastră istorie amputată
 

poezie de Dan Duţescu din Oraşul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţară a doinelor

istoria ţării a fost scrisă cu sânge
tratate meschine i-au schilodit trupul
Basarabia suspină neîncetat plânge
dar mai sunt lumini să-i mângâie chipul

ani lungi de chin revoluţii războaie
au îndurat românii mult compătimiţi
eroi se zvârcolesc pe drumuri de noroaie
luptând pentru dreptate împătimiţi

ţară a speranţelor cu munţi înţelepţi
fiii tăi s-au răspândit în lumea întreagă
Dumnezeu mai ştie încotro te îndrepţi
treci prin crize dar viaţa ţi-e dragă

ţară a doinelor plâns de nai şi vioară
sub tălpi de iubire tot răul o să piară

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Durerea mamelor

Simt în piept
Durerea sutelor de mame
Ce dor de dorul pruncilor duşi – frasini apuşi.
Îi poartă-n suflet ascunşi...
Aud în pieptul celor morţi în zadar
O plângere juvenilă,
Ca un ropot de cai
Oprit la hotarul dintre cele două lumi...
Dureri şi furtuni,
Cruci duelându-se cu plus infinitul,
O privire de ploi,
Răni şi noroi...
Neliniştea vieţilor ce se plâng
Şi statistici pe care
Nimeni nu le-ar putea răvăşi.
Cifre amare... morţi pentr-o zi...
Vărsare de sânge pe cer, pe pământ...
Ajunge! Ajunge!
Ajută-ne, Dumnezeue Sfânt!
Lumea întreagă te caută, plânge!
"Ajunge!" se-aude strigând.
Ajunge! Ajunge! Ajunge!
Vom muri în curând
Şi sufletul plânge... tot plânge...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vatra de dor

vatră de dor am zidit în univers
pâinea de lumină să se coacă în ea
că să hrănească minunea iubirii de vers
în nopţi întunecate să bucure o stea.

dintre multe locuri dragi şi sfinte
vatra părintească mă mai cheamă
sufletul flămând să îl alinte
departe de tristeţe şi de teamă.

timpul are grijă de casa părintească
de când părinţii s-au înălţat la cer
o udă ploaia să o primenească
nucul de la poartă este bun străjer.

vatra de dor s-a clădit şi în suflet
cu viţa de vie boltă pentru sunet.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să fi ştiut... - jurnal de lacrimi de război

Să fi ştiut că va veni războiul, nu mai făceam copii... să suferim.
Dar cui să aparţină-această vină? Ce datorăm, cu moartea să plătim?!

De ce plătesc părinţi, copii, cu sânge? De ce cu lacrimi spală suferinţa?
De ce planeta îngenunche, plânge? Străini de viaţă, căutăm credinţa...

De ce, de ce, de ce nu-mi pot răspunde, când calcă tancuri trupuri, le strivesc
Şi din adâncul lor ţâşneşte sânge... Blestem de Dumnezeu îmi ispăşesc?!

Copii flămânzi, fără părinţi, departe, în lumea asta încă rătăciţi,
De ce, răniţi, tânjesc după dreptate? De ce sunt schije-n ochii lor cuminţi?

Ce simte-un tată, când plecând la luptă, ştie că va muri pentru fecior
Şi pruncul fi-va ultima icoana pe care-n gând, o va purta cu dor?

Un pui de om, cu surioara-n braţe, ce simte când părinţii i-au murit?
Dintr-un război, ce poţi să iei aminte?! Căci sufletele-n el s-au schilodit...

Nu tancuri, avioane şi rachete te sperie la fiecare ceas,
Ci moartea ce plăteşte biruri grele să ia de pe pământ ce-a mai rămas.

De ce să curgă lacrimă pe ceruri şi-i secetă de oameni pe pământ?
Războiu-acesta, cui să folosească? De ce să n-aibă oamenii mormânt?

Nu-mi pot răspunde şi mă doare-n suflet... Cu gânduri calde îi îmbrăţişez,
Dar mă încearcă, iată,-un fel de urlet şi-n mine în războaie mă trezesc.

Visez la pace şi la libertate... Să-ntoarcă-n lume singurul Iisus
Ce-a adormit pe cruce şi-n dreptate, spre Dumnezeu, ca un martir s-a dus.

Şi mă trezesc cu sufletul o rană şi gândul sângerând de necuvinte
Şi plâng şi plâng şi plâng precum o mamă, toţi pruncii lumii care n-au părinte.

Calc diavolescul sânge în picioare şi plâng sub crucea lui Iisus... Mi-e dor!
Şi plâng fiece suflet care moare, lăsând pământul mai pustiu, mai gol...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

am visat că cineva
mi-a fărămiţat trupul
l-a împrăştiat peste tot
ca pe nişte litere de sânge

mi-au rămas doar ochii
care priveau de sus
la păsările ce ciuguleau
ultimele rămăşiţe

şi parcă se auzea
o inimă bătând tare
ca un plâns de copil
îmbrăţişând viaţa
pentru prima oară

ploua frumos
fără ca timpul
să mai treacă prin ceas
nu mai era nicio grabă
nimic din ce să te întoarcă
doar un aer
ce aştepta să înflorească

"cât de frumoasă e
lumina pe care o beau"
îmi şopti sufletul
şerpuind prin iarbă

(convinsă fiind că Dumnezeu
bate într-un cui
toate visele)

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În suflet de români

Iarna bate-n geam cu ramul –
Veşti de zurgălăi.
Ne ascundem pe la vatră,
Fete şi flăcăi.
Ploaie de jăratic, iar, arde în adânc,
La icoana lui Cristos
Mă închin şi plâng.
Ard lumânărele-n noi –
Suflet de creştin,
Cu Iisus, pe drumuri lungi,
Îngeri trec şi vin.
Flori de gheaţă la fereşti,
Viaţa - un colind,
Spun bătrânii, spun poveşti,
Doruri mă cuprind.
Cântec blând şi leru-i ler,
S-a născut Iisus,
Mare bucurie-n cer,
În noi amar şi plâns.
Azi e pe pământ prinos de albă ninsoare,
Lumea toată a-mbrăcat
Strai de sărbătoare.
Oameni buni, trăiţi frumos,
Fiţi mereu mai buni,
Iarăşi s-a născut Cristos
În suflet de români!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ecouri de singurătate - III

Cuvintele rănesc mai mult din trufie;
În sânge ura arde grijile-n amar...
Îngenunchiat e cel nu vrea să ştie
Că-n orice luptă... să existe un IDEAL!

Tăcerile au veşmânt de seară adâncă;
Pe cruce trupul pare tot mai uscat...
Fără de iubire nimic nu ne mai încântă
De-atâta trufie... sufletul de el a şi uitat!

Mă uit spre ceruri şi mă rog mereu...
Fără de ţel; mie-mi fi-voi martir...
Aştept să mă iubească Dumnezeu,
Aştept să curgă din mine dor şi mir!

Mă uit către pământ şi plâng şi plâng...
Atâta trufie oarbă pare sieşi zăcământ...
Metaforele vieţii în taină vai, se frâng,
Suferinţa mă face să nu mai ştiu cine sunt!

Mă uit la semeni; toţi trec pe lângă mine...
Mă uit la ei, mă rog să fie blânzi şi buni...
De-atâta trufie ard lacrimile-n noi destine:
Doamne, nu uita să-i ierţi, să-i îmbuni!...

poezie de Constantin Anton
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu am un Tată

Eu am un Tată scump în cer
Şi-un Sfânt Mijlocitor mai am,
În încercări eu nu disper
Căci nu mai sunt cel ce eram.

Isus Hristos m-a mântuit
Şi viaţa veşnică mi-a dat,
De făr'-de-legi m-a izbăvit,
În sânge haina mi-a spălat.

Cum voi putea să-I mulţumesc
Că pentru mine a murit?
Cum aş putea să-L părăsesc
Când pentru mine s-a jertfit?

Pe lemnul crucii El a plâns
Nu pentru El, ci pentru noi,
C-atât de josnici am ajuns,
La suflet şi la minte goi...

Eu, dezbrăcat de caracter,
Înconjurat de laşitate,
N-am mai avut ce să-I ofer,
Doar pizmă, ură, răutate...

Dar El, plângând cu mult amar,
Cu sângele-I curgând pe cruce,
Îndurător fără hotar
Îmi spuse-atunci cu voce dulce:

"Eu vin la tine să te iert
Iar tu cu pietre-arunci în Mine,
În gură ai veninul fiert,
Îţi fierbe sângele prin vine.

Să nu uiţi însă niciodată
Că ai un Tată scump în cer
Şi-o dragoste nestrămutată
Eu azi pe cruce îţi ofer."

Nu meritam să fim iubiţi
Ducând o viaţă de păcate,
De-aceea suntem fericiţi
Că ne-ai salvat, Sfânt Împărate.

Pe Golgota, acolo, sus
A fost iertat păcatul meu
Prin jertfa Domnului Isus
Pe lemnul crucii gros şi greu.

Smerit, vin astăzi – ca şi El –
Să-I mulţumesc o veşnicie
Căci însăşi jertfa Lui de Miel
M-a adăpat din Apa Vie.

poezie de Dorel Puchea din Seminţe de Rai
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flacără săracă

Sunt mii şi mii de case fără casă
Şi mii şi mii de ramuri fără ramuri,
Cuvinte condamnate la sloganuri
Şi oameni fără vatra lor de-acasă.

Sunt mii şi mii de faceri fără faceri,
Ce-au rezultat din faceri nefăcute,
Din goliciuni cu goliciuni umplute,
De-o lume care face-n gol afaceri.

Nimicul în nimic e dat să treacă,
Din ce-a fost plin, e azi deşertăciune,
Cenuşa e scursura din tăciune,
Tăciunele-i o flacără săracă.

Din gând, rezultă totdeauna gânduri,
Şi, în pământ, pământ se pământeşte,
Iar viscolul, prin viscol viscoleşte,
Când iarna-îngheaţă seva din pământuri.

La poartă, bate-a traistă goală vântul,
Iar uşa se deschide, încă-i uşă,
Pe horn e fum, pe vatră-i doar cenuşă,
Şi-n cer se-ascunde, viscolit, pământul.

Îl strâng la piept, îl învelesc cu gândul,
La primăvară, nu-l mai creşte grâul,
Pe Valea Mare nu mai curge râul,
Săteanul şi-a pierdut la toate rândul...

Poarta nu e poartă, uşa nu e uşă,
Curtea nu e-n curte, casa nu-i acasă,
Ziua nu apune, noaptea nu se lasă,
Focul nu mai arde, nu mai e cenuşă.

Au apus ţăranii de atâta moarte,
Ţara nu-i mai ştie, câinii nu-i mai latră,
Nu-i mai arde-n palme focul de pe vatră
Cei bătrâni sunt umbre, tinerii-s departe.

Nu mai e nimic din ce-a fost de milenii,
Au învins tâlharii, visteria-i goală,
Satele sunt vide, soarele-i de smoală,
Şi s-au dus pe ape, singuri, pământenii.

Este doar o vorbă despre-o zi senină,
Când aveam o casă plină de lumină...

poezie de Gheorghe Văduva
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colind în cer

Colind la Domnul meu, colind în cer,
Cu bunii mei plecaţi cândva, cu leru-i ler.
Şi îngeri ning, din ochii mei, de suferinţi,
Plâng pe pământ, loviţi de ger, copii cuminţi.

Vin Doamne Sfinte, sărbători, dar ce păcat,
Că pruncii noştrii, cina încă, n-au mâncat.
Produsele se tot scumpesc şi traiu-i greu,
De vremuri noi, mă îndoiesc, parcă şi eu.

Privesc biserica cu jind şi m-aş ruga,
În calea Ta să îngenunchi. Poate ceva,
Vei face Tu, din sărăcie să ne scoţi,
Că ne-au prădat şi biciuit atâţia hoţi...

Facturi prea mari ne osândesc şi e păcat,
Copii un brad împodobesc. Şi s-au culcat
Cei care focul au aprins în suflete...
Lumină nu-i în gândul lor, nici cald nu e.

Ne mor bătrâni, ne mor copii, speranţe mor,
Căci a trăi fără nimic nu e uşor.
E ură, crime sunt, dureri... Când leru-i ler
Eu n-am nimic, n-aveam nici ieri, în frigider...

Dar Doamne, dă mai bine Tu o lege sfântă,
În rănile tot mai adânci simt cum se-mplântă,
Cuţitul unei vieţi de iad. Zvâcnesc furtuni!
Mai sunt şi plâng, în lumea mea, şi oameni buni.

Covidul iar ne-a invadat. Şi în spital,
Ne mor bătrâni, ne mor copii... Ce gust amar
Simţim în noi. Cumplit destin, sfârşit de veac,
Sfârşit de lume, sau de vieţi... e tot un drac.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!