În viaţa de zi cu zi, Cioran nu era deloc o fiinţă sinistră. Era un om vesel, cu umor. Şi aş spune că nu-i scăpau bucuriile şi frumuseţea lumii. Dar nu scria decât atunci când era trist, în accesele lui de disperare, totdeauna noaptea.

Simone Boue în interviu (1996)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cioran era mereu surprinzător. Avea o manieră cu totul specială de a vedea lucrurile, când în cele mai mici detalii, când, dimpotrivă, de a nu le vedea deloc. Da, pot spune că n-am cunoscut niciodată un om atât de interesant...

Simone Boue în interviu de Gabriel Liiceanu (18 noiembrie 1994)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi amintesc prima vizită a lui Constantin Noica. Când am rămas o clipă singuri, m-a întrebat verde-n faţă: "Cum îl puteţi suporta pe Cioran?" Şi i-am zis: "Dar şi el mă suportă pe mine." Adevărul e că Cioran era pur şi simplu imprevizibil. Nu te plictiseai nicio­dată cu el.

Simone Boue în interviu (1996)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub masa la care scria, Cioran ţinea o valiză, pregătită în orice moment pentru cazul în care ar fi fost mobilizat, în ţară la el. Ştiam că atunci când plecase îi spusese ataşatului militar: "Puteţi conta pe mine. Ştiu că, în caz de ceva, numai eu sunt cel care mai poate salva situaţia." Oricum, vederea acelei valize, pe care Cioran stătea cu picioarele în timp ce scria, mă îngrozea de fiecare dată.

Simone Boue în interviu (18 noiembrie 1994)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simplamente...

Pe când nu era nimic, iar nimicul era tot,
Pe când rană nu era, dar era durerea-n cot,
Nu era atunci cuvânt, dar era ceva de zis,
Nu erau expedieri, înspre drac sau paradis,
Pe când nici nu exista, niciodată şi mereu,
Exista în consecinţă, fără z un simplu Eu!...

poezie de Vasile Zamolxeanu (15 februarie 2017)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea se întreba

dacă trebuia coborât în pământul
din cimitirul cel nou sau să fie
dus lângă străbuni. nimeni
nu se îndura să scape vreo lacrimă
pentru el. nici nu a trebuit să fie
îmbălsămat cu prea multe chimicale,
de-a lungul vieţii avusese grijă
să se stafidească în alcool.

problema lumii era să-l acopere
cu pământ nesfinţit, aproape
de cripta crâşmarului şi
a crâşmăriţei. amândoi au plecat
repede după ce i-au turnat alcool
zeci de ani, zi de zi, seară
de seară îl omorau cu zâmbetul
pus bine pe feţele lor puhave
de lăcomie. lumea se întreba
dacă pământul era bine sa fie sfinţit.

lumea se întreba dacă trebuie tras
clopotul bisericii din parohie.
nimeni nu şi-a dat seama de ce
era vesel când era vesel şi
de ce era trist când era trist. lumea
de astăzi îşi pune prea multe întrebări.

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Niciodată nu mă mai simţisem aşa de bine. Era mai bine decât atunci când mă masturbam. Am trecut de la un butoi la altul. Era ceva magic. De ce nu-mi spusese nimeni? Cu asta, viaţa era minunată, un bărbat care bea era perfect, nu-l mai putea atinge nimic.

Charles Bukowski în Şuncă pe pâine
Adăugat de IvanovCecilia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eminescu nu era răzvrătit, aşa cum le place multora să creadă. Era un individ plăcut în societate. Avea duşmani şi stârnea antipatii pentru ceea ce scria, nu pentru modul cum se comporta în societate. Nu era un revoluţionar, în fapt. El se răzvrătea în poezie şi publicistică. Rareori ridica tonul, prefera să asculte pentru a înţelege cât mai bine discuţia decât să îşi dea cu părerea. Într-un fel, era retras, dar când era cazul era un interlocutor foarte plăcut. Multor contemporani le-a lăsat impresia că este tăcut şi gânditor. Nu se putea, însă, abţine când era vorba de politicieni. Îi ura, mai ales pe parveniţi.

citat din Lucia Olaru Nenati
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era o seară frumoasă. Noaptea ieşise să vâneze pe armăsarul ei negru, iar lunga coamă de nori a acestuia flutura în vânt. Am stat la fereastră privind luna. Există cu adevărat "un om din lună?"... Atunci când eram mic, mi se spunea că luna era un fruct şi că atunci când devenea copt, era cules şi dus departe, într-o grămadă de alte vechi luni pline, într-un mare birou, aflat la capătul lumii.

citat clasic din Heinrich Heine
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am avut în copilărie o grădină lângă cimitir şi groparul îmi era prieten. Era un tip vesel, se bucura când deshuma morţii şi juca fotbal cu craniile... Sunt sigur că primii mei ani lângă cimitir au avut un efect în subconştientul meu. Această relaţie cu moartea m-a influenţat fără îndoială... În tinereţe mă gândeam în fiecare clipă la moarte. Era o obsesie chiar atunci când mâncam. Întreaga mea viaţă a stat sub semnul morţii.

Emil Cioran în Convorbiri cu Cioran
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru Lia nu era nevoie de furtună ca să nu poată dormi deloc. Pe ea nu o treziră nici fulgerele repetate, nici tunetele; nu dormise mai deloc în acea noapte. Avusese un somn chinuit, agitat. Ce anume o determina să se frământe atât? Motivul ei era simplu: reclamaţia pe care o depusese cu două seri în urmă. Se simţea tare vinovată şi nu era deloc plăcut. Se întreba într-una "Oare de ce?" De ce procedase astfel? Depusese o reclamaţie. Şi împotriva cui?! Tocmai a lui; tipul acela frumos, comandantul misiunii, preferatul directorului şi Don Juanul Institutului. Oare acest din urmă amănunt nu-i convenea ei? Dar cunoştea de mult acest lucru despre el, doar nu era deloc o noutate. Şi atunci ce-o determinase totuşi să-l reclame?! Cu asemenea întrebări se tot chinuia ea de două zile...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştefan Bănică era un om de un şarm deosebit. Era de o vibraţie extraordinară, totul în jurul lui se mişca cu o viteză uluitoare. Chiar şi el însuşi era aşa, cu vorba şi gesturile lui precipitate. Dar, în acelaşi timp, avea nu farmec nemaipomenit, era de o mare spontaneitate şi drăgălăşenie şi de o mare colegialitate. Asta ca să nu mai vorbim de faptul că era şi un actor extraordinar.

citat din Marin Moraru
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tânărul Enka părea puţin trist. Motivul?! Mama lui; nu se împăcase cu ea, n-o mai văzuse deloc de aproape o săptămână, evitase intenţionat s-o întâlnească, dar acest lucru nu-i aducea bucurie în suflet. Totuşi, era şi puţin vesel, datorită posibilităţii din ce în ce mai aproape de realitate de a o vedea pe domnişoara psiholog Laura Lia Stancu în echipaj, alături de el şi ceilalţi.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În anii '90, Caragiale era într-un moment de cumpănă. Nu mai era nevoie de zeflemea, de umor, de ironia ignifugă. Era o Românie încrâncenată, împărţită în două, cum este şi acum.

citat din Dan C. Mihăilescu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se întreba dacă acum, mare cum era, ar fi fost în stare să simtă în suflet bucuriile şi supărările simple, amintindu-şi de timpurile când era copil, şi de zilele fericite din verile acelea. Şi era sigură că Alice ar fi fost în stare...

citat din Lewis Carroll
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frumuseţea ei dinlăuntruu

Când am fost sfetnic de taină
la zidirea lumii
atunci am văzut luna
prima oară
înainte de a se naşte
era ca în noaptea de Paşte
frumuseţea ei dinlăuntru
de multe ori m-a răpit
nu ştiu cum am ieşit şi iar am intrat
de câte ori am murit şi am înviat
dragostea de lună
e mărturie
a ceea ce ea întotdeauna vrea
dar niciodată nu reuşeşte să spună
cămara lunii cu muşchi de copac
proaspăt mătăsos
ucenicim la ea preţ de o viaţă
şi preţ de o moarte
ca Pavel urmând lui Hristos

poezie de Thedor Damian din Nord (Antologia poeţilor botoşăneni de azi) (2009)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Caietele l-au ajutat să se răfuiască cu universul şi mai ales cu sine însuşi. Zi de zi, el înşira aici eşecuri, suferinţe, angoase, furii, umilinţe. Cioran diurnul – zeflemitor şi tonic, vesel şi capricios – păleşte în spatele acestei sfâşietoare spovedanii secrete.

citat din Simone Boue (1996)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atunci ca şi acum

Amza Pellea, cum se ştie,
Era plin de modestie.
L-ascultai şi-aflai: vedeta
Totdeauna era... Veta!

epigramă de Gheorghe Culicovschi din Cenaclul Umoriştilor al Casei de Cultură Buzău (august 2006)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era vântul, era vijelia toamnei, era disperarea, era dragostea. O urzeală lentă de vise, o osteneală molatică, o tăcere, un vag freamăt de viaţă în depărtare, fuga gândurilor părăsite înăuntru prin tainiţele trecutului în noaptea caldă de iunie.

Dino Buzzati în O dragoste -Dino Buzzati
Adăugat de Marian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eminescu era un om obişnuit, ce-i drept, foarte plăcut şi charismatic, dar om era. Şi era şi foarte discret. Nu era nici «sifiliticul» sau «nebunul», aşa cum de multe ori a fost numit. Nu era nici omul pus pe harţă în versuri şi înnebunit din dragoste, aşa cum îl prezintă eronat unii, dar nici sfânt cum îl vor alţii. Era un om cu defectele, calităţile şi patimile lui.

citat din Gheorghe Median
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca fizic, Mihai e mai scurt ca mine, eu am talia 1,68, el era cu vreo 2-3 centimetri, poate şi patru, mai scurt, avea o musculatură herculeană, piciorul la scobitura tălpei era în plin (P l a t f u s s, cum zice neamţul), însă nu-l jena deloc la mers. Păr negru ca corbul, faţa, un brun alb. Pălăria lui favorită era semi-joben, mergea totdeauna privind în pământ, cu capul puţin aplecat în jos, şi mai totdeauna gânditor. Somnul îi era neregulat, aci citea de cu seară până răsărea soarele, aci dormea de cu seară până la amiază şi uneori şi până la 1 şi 2 p. m. Piciorul şi mâinile mici, ca ale mamei, dinţi regulaţi şi de culoare gălbuie, când râdea cu mare poftă, şi râs sincer. Pe când era la T i m p u l, joben întreg nu punea decât când venea Veronica de la Iaşi. (...)
Făcea abuz de tutun şi de cafele negre, de băut, bea ţapăn, însă numai vin, rachiuri nu, bea ţapăn de la vârsta de 14 ani. (...)
Ca căciulă, purta căciulă de astrahan, însă nu ţuguiată (nu dacică), ci dreaptă. (...)

Matei Eminescu în Scrisoare către Corneliu Botez (1) (20 aprilie 1909)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!