Izvorul de viață cu rădăcina sfântă
O pasăre își croiește din oale de lut
Aripi arse de dorul zborului,
Sângele fierbinte vine din trecut,
Din izvorul vertebrelor poporului.
Clepsidra istoriei așează elemente
Sufletului înspre cer, spre Dumnezeu;
Trupul în îngenuncheri discrete
Așează-n jurul mesei veacul meu.
Se închină marea munților înalți
Și munții fac mătănii către ape,
Clavicula existenței aduce-n bărbați
Gravitația femeii mereu mai aproape.
Rememorez lanuri de săbii și cai
Ducându-l pe Marele Ștefan la Putna,
La Prut Podul de Flori vine din Rai,
Din Raiul românilor unde rodește luna.
Fragedul ecou caută în sămânță
Crăpături din zidul unde-o năzdrăvană
A meșterit mănăstiri de-naltă voință
De-a nu purta în suflet urmașii nici o rană
Cresc păsări în ouă rotunde de lut,
Spicele de grâu spre soare s-avântă,
Vertebrele istoriei sapă-n pământ
După izvorul de viață cu rădăcina sfântă!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cartea "Clepsidra vartejului negru" de Marin Moscu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar Citate similare
Izvorul inimii cu dor
Fustă scurtă, toc înalt,
Mă bagi iarăși în păcat,
Îți privesc trupul, piciorul
Și-ți duc de aproape dorul.
Fără tine lumea-i goală,
Fără sărutul de la școală,
Eram colegi cu state vechi
Și-n iubire doar perechi.
Te-aș mângâia mereu, oricând,
Fluturii-n stomac fac rând
S-ascundă sub aripi ușor
Izvorul inimii cu dor.
Fustă scurtă, toc înalt,
Mă bagi iarăși în păcat,
Îți privesc trupul, piciorul
Și-ți duc de aproape dorul.
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Jur să fiu ceea ce sunt...
"Împrăștie dorul semințele-n gânduri
Cu pași nevăzuți, prin strunga tăcerii"
Înșiră viața-n coloane și rânduri
Să simtă urmașii "puhoiul" durerii
Ce-apasă în suflet o rană ce doare,
dorința, izvorul, spre tot ce-i curat,
dreptatea nu piere, e nemuritoare,
izbânda e leacul, pentru cei ce-au luptat...
Izvorul nu seacă, el curge mereu,
căci vine din stâncă, argilă și lut,
să-ți spună cărarea, îi este mai greu,
lansează doar vestea, un vis ce e... "mut".
Nu fi enigmatic, fii ceea ce ești,
un rob printre stele, dar și pe pământ,
aicea ți-e soarta, aicea trăiești,
să-ți lași printre semeni, acest jurământ.
poezie de Corneliu Zegrean-Nireșeanu din Freamăt de gânduri (noiembrie 2009)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireșeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Raiul românilor
Să fim copii? Am fost copii!
Și vom mai fi pe-acest pământ
Cât unul din părinți trăiește
Purtând spre cer sufletul sfânt.
Cum tata a plecat demult
Spre-adâncul liniștii divine,
Pun pâine pe mormânt și flori,
Cu lacrimi ud ziua de mâine.
Să fim copii? Suntem copii
În fața crucilor ce cresc
Sub iadeșul de porumbei,
Pe-aripi cu steagul românesc.
Că, Doamne, țara ni-i tot mamă,
Pământul ei ni-i trup domnesc,
Suntem copii dintotdeauna
Și pentru asta o iubesc!
E sfântă dragostea-ntre noi:
Copii, părinți, apoi bunici,
Că de la mare până-n munți
Raiul românilor e-aici!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lacrimi în palme crăpate
Mama sădește lacrimi în palmele-i crăpate,
Din ele cresc cuvinte cu vertebre sparte...
Bazaltul albastru din munți se cerne-n nisip,
Dorul de mamă se vinde-n icoane, ca chip...
Sfinții din noi mor departe de țară, departe,
Tricolorul rămâne în suflet, în pagini de carte...
În sângele fierbinte cresc doruri făr' măsură,
Se-ntoarce orizontul pe-a munților curbură...
La concertul durerii asist cu vertebrele sparte,
Mama sădește lacrimi în palmele-i crăpate...
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
O mână întinsă...
O mână întinsă spre Tine, Doamne,
Mă-nalță din dureri spre plăceri,
Spre lumina de vis, spre iubire,
Spre ieșirea din trecute tăceri.
O mână crescută din bunul pământ,
Cu ierburi, cu pajiște-ntinsă,
Cu munții ce-au fesuri de brazi,
Vrea rugămintea de mamă atinsă.
Păsări din zbor și stele din nalt
Să-mi fie prin dânsa aproape în viață,
Raiul măreț pentru copiii copilului om,
S-aducă speranță, nu tulbure ceață.
Mâna-i întinsă, primește-o la Tine,
Dăruiește-i nemuritor împlinire,
Pace în suflet și nu întunecimi;
Dă-ne o fărâmă din veșnica iubire!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ascultători în hățișul frumos
Rătăcesc în hățișul iubirii
Cu inima-ncărcată de vise,
Tu ascunzi puzderii de stele
În săruturi de lună aprinse.
Lumina ochilor înmiresmată
Curge în vraja fierbinte,
Unde cerul pune sub aripi
Zborul de-a merge-nainte.
O rugă pătrunde-n ecoul
Ce vine din ceruri spre noi,
De la Marele Preabunul,
Să-mpărțim iubirea în doi.
Ascultători, în hățișul frumos,
Dăm glas încercării mereu,
Dacă dorești, îngenunchez,
Să intri-n sufletul meu!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Înger din raze
Din fuiorul timpului cresc flori de vis,
Tu ești lujerul ce prelungește spațiul,
Retina ta pătrunde-n candelabre
Unde și eu privit-am cu nesațiu.
Te lași la brațul Îngerului Raze
Creat anume-n Raiul Nemuririi,
Vântul întrebării te poartă în sămânța
Pusă-n suflet, încolțind iubirii.
Stau cu mâna-ntinsă înspre calea
Ce te aduce-n zbor din stelele pitice,
În inimă te voi purta cu grijă,
O taină-a măiestriei iubirilor antice.
Nu voi lăsa în jurul tău otravă,
Nici timpul împietrită cărămidă,
Frumusețea ta, căldura-ți și virtutea
Îmi pune în balsamuri dragostea avidă.
Am să te port în pieptu-mi o vecie
Chiar dacă Domnul spațiul ar curba,
Iubirea mea nu e grădină moartă,
E-o inimă de vise și te port în ea!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Icoana ochiului
Izvorul întunericului
Pune stelele mamei
În icoana ochilor mei.
Vama împlinirilor
Converge
Dinților căzuți
Într-o strachină
Unde îngerii sug
Laptele existenței.
Izvorul seacă,
Stelele coapte
Își scutură semințele
În icoană!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dor
Dorul de-a dori dorința
Este de-a doini doinirea
Unde Domnul ne croiește
Prin iubire omenirea.
Dorul de-a mări mărirea
Și iubirea întru toate
Este mireasma plăcerii
De la naștere la moarte.
Adu-ne, Doamne, credința,
Adu-ne, Doamne, speranță
Să dorim dorul dorinței
De-a doini întreaga viață!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Grâu
Vântul vine de departe, de foarte departe.
Vine și scutură grâul în palmele mele,
Scutură grâu și scutură stele.
Lumina vine de departe, de foarte departe.
Vine și-n aur mă-mbracă, în straie de aur,
Și-i spune ciocârliei să-mi cânte un cântec de aur.
Ciocârlia zboară și cântă aproape de cer,
Cântece limpezi s-aud de la zare la zare,
Și aripele nu i se aprind de la soare.
Stau lângă soare și eu, nu ard, nu m-aprind,
Stau lângă soare și cânt,
Grâul se scutură greu, pe pământ,
La anul alt grâu să se legene-n vânt,
Alt grâu, mereu alt grâu să se legene-n vânt.
poezie celebră de Zaharia Stancu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cartea "Satra" de Zaharia Stancu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar Sângele visului
Sângele meu doarme în vertebrele visurilor tale,
Cuiele Coloanei Infinite privesc din palmele învierilor,
Izvorul Tămăduirii adună la Cina de Taină culorile
Pentru clipa supusă dumnezeirii și încercărilor.
Bem o cafea cu ochii cât zațul de soare în hubloul din noi,
Aburul tăcerii, ceașca totemurilor se sparge-n curcubeu,
Răsună orizontul în trecerea din vertebră în vertebră
Prin zborul îngerilor ce au spațiul timpului, sângelui meu.
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Am aripi
Îmi cresc aripi către o nouă viață,
către un somn lin fără de uitare
către acele vise, ce azi le am
așa cum le-am avut și ieri
și le mai am și mâine...
Îmi cresc aripi, aici
lângă lăstarii timpului meu
și vreau să zbor...,
dar voi zbura acolo unde
numai lăstarii timpului o vor ști
Îmi cresc aripi,
către o țintă bine definită
și chiar dacă îmi va fi greu
voi învinge..., doar
am lăstarii timpului meu
ce acum abia au răsărit.
Am aripi și sunt abia
la începutul zborului meu
către... TOT
Am aripi!
poezie de Ionela Van
Adăugat de Daria Dumitras
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vine încet amurgul
Vine încet amurgul ca o ceață deasă
Și un văl tot mai rece peste ani îți lasă
Tainele tăcerii spun ciudate șoapte:
Tu aici n-ai casă. Unde dormi la noapte?
Unde dormi la noapte?
Vine încet plecarea ca o judecată
Un vârtej la capăt are calea lată
Dacă de la ceruri au să te alunge,
Unde te vei duce, unde vei ajunge?
Unde vei ajunge?
Vine încet sfârșitul ca o despărțire
Ori spre întuneric, ori spre strălucire
Vine viața care veșnic nu va trece
Dacă n-ai pe Domnul unde-o vei petrece?
Unde-o vei petrece?
poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Limba Română, ultima mănăstire
Luna își odihnește obrazul pe Limba Română.
Ea își unduie sunetele
ca niște pene de egretă.
Limba târâtă la Roma odată cu Decebal,
aspră ca tăișul sabiei ascuțit printre
pietre tăcute, și-a întors fața mandră
către schitul lui Dumnezeu,
munții Carpați.
Soarele se răsfrânge în inima ei
pulsând veșnicii.
Picioarele cuvintelor romanești caută harul
în somnul gliei
încălțate în sandale romane.
Serenitatea vocalelor are timbru
de clopot ortodox.
Ele înalță curcubeu peste Prut
pe cerul de un albastru voronețian.
Răsună în trupul Limbii române
glasul lui Ștefan cel Mare și Sfânt.
Limba Română este ultima Lui mănăstire,
cea mai dreaptă, temeinică, eternă.
Eminescu așază
mâna lui Dumnezeu pe spicele de grâu
coapte, încolțind în cuvintele
din câmpia Limbii Române!
poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cartea "Cautatorul de pokemoni" de Angi Melania Cristea este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar Treime
Stelele cad și mor
Stelele mor arzând
Stelele pline de dor
Ceruri cu dorul sting
Vine și rândul meu
Vine și vremea mea
Vine și vin mereu
Ploaie și fulgi de nea
Tu să nu mă aștepți
Tu să mă uiți curând
Tu sparge golul din piept
Candela stinge din gând
Vine și rândul meu
Vine și vremea mea
Vine și vin mereu
Ploaie și fulgi de nea
Că te-am iubit, tu știi
Că nu mai vrut, o știu
Că printre nopți târzii
Poate voi sta să-ți scriu
Vine și rândul meu
Vine și vremea mea
Vine și vin mereu
Ploaie și fulgi de nea
Simt cum îmi cresc aripi
Simt cum în cioburi se sparg
Simt cum renasc în nisip
Păsări albastre din larg
Vine și rândul meu
Vine și vremea mea
Vine și vin mereu
Ploaie și fulgi de nea
Pietre ca sorii, fierbinți
Pietre căzute din cer
Pietre ca mine, cuminți
Stau răstignite la ger
Vine și rândul meu
Vine și vremea mea
Vine și vin mereu
Ploaie și fulgi de nea
Poate că voi reveni
Poate că nu, dar mai știi
Poate că iar voi iubi
Pietre ca tine, pustii
Vine și rândul meu
Vine și vremea mea
Vine și vine mereu
Ploaia cu stropii de nea...
cântec, versuri de Iurie Osoianu (17 august 2017)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Bob și Strop
Copile, cu picioarele-n pârâu,
Sufletul e aproape ca pârâul
Pe malul căruia un lan de grâu
A învățat să își reverse grâul.
Învață dar și tu din vorba mea:
C-acest pârâu plăpând la fel ca tine
Nu se oprește decât unde vrea,
Indiferent de unde și cum vine.
Învață de la apă, dragul meu
Să nu te înspăimânte depărtarea;
Un strop de crezi că ești, chiar Dumnezeu
Te va purta de mână către marea
Cea nesfârșită ca un lan de grâu,
Chiar dacă ești acum cât un pârâu.
poezie de Marius Robu din Degeaba
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Colind
Ochii sunt grei.
La pânda stelelor, bat îngeri din aripi în ei,
în horă, ielele scapără-n talpă scântei,
sclipiri din adânc spre înalt,
cu asalt, în umbra deasă, între brazi.
Ochii, oglinzi, sunt colindul de azi.
Grei de povești, de privirile-n care cresc păsări, cerbi, miei,
de lumina ce cade tăcută pe ei,
de ungherele în care surâsul coboară neprihănit,
poartă colindul ce sunt, cu pita gândului la dospit.
Din răsărit până în miez de înnoptare,
de la distanța dorului de soare, de la distanța norului,
din tremurul zborului, din încântare, din valul de mare,
din podul cu vedere spre scaunul ceresc,
din apropierile de firesc, din pivinița în care mă-ncui,
lumina ochilor, clipă de clipă, în cântecul inimii sui.
Din ce sunt, din pământ, din vânt, de orinde merg hai hui,
izvor spre marea fără de sfârșit, hoi, hui... doinesc...
Aho! Aho! Pe suflet, călare, mă sui!
poezie de Iulia Dragomir
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Setea de lumină și credință
În Săptămâna Mare-a Paștelui
Ne adunăm cu gândul în Hristos
În mânăstiri, biserici, orișiunde
Izvorul de credință e frumos.
Ne adunăm ca frunzele în pom
Punând lumina soarelui în roade,
Ca pasărea la cuibul ei rotund
Când se întoarce din tărâmuri calde.
Ne adunăm cu dorul la izvorul
Cu valuri limpezi de pură credință,
Setoși de-a înălța prin osanale
Domnului un gest de pocăință.
Ne adunăm în Săptămâna Mare
În pragul Sfintei, Marii Sărbători,
Purificându-ne și sufletul, și trupul,
Împodobim altarele cu flori.
Și, Doamne, iartă-mi îndrăzneala:
De-a aduna din lume, ca un mag,
Femeia care are ochi de stele
Pentru-ai dărui iubirea mea cu drag!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Despre poezie
Când iți pui în versuri gândul,
Meditând la Cel ce-i Viu,
Tu să-ți lași în piept cuvântul,
Ca izvorul care curge,
În pustiu.
Dar cu versurile care,
Nu adapi un suflet gol,
De ce scrii? Și ce rost are?
Rima ta nu-i salvatoare,
Celui rob.
Pe când Duhul Sfânt, Lumina,
Te inspiră cum să scrii,
Și când candela ți-e plină,
Tu în jur imparți lumină
A divinei poezii!
Șir în șiruri de cuvinte,
Ce se leagă-n armonie,
Sunt ca valurile mării,
Ce se-nalță înspre ceruri
Într-o sfântă melodie!
Vezi cum îți inalță dorul,
Înspre Casa cea de Sus,
Simți cum zbori spre Creatorul,
Ce-a deschis in mâini izvorul,
Spre Isus!
Și prin pana cea măiastră,
Nu din geniul luciferic,
Nici din firea pământească,
Tu exprimă Adevărul, luminând
În întuneric.
Chiar de scrii-n cuvinte simple,
Să le-așterni în mod divin,
Căci nu tu și nici pe altul,
Ci-L mărești pe Preaînaltul Binecuvântat
Amin!
poezie de A. Bogdan
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Numai prin cuvânt...
Mi-e huma blestemată și-osândit
Mi-e sângele sărat de dor prea mult,
Din mine lipsa ta m-a prigonit
Și nu mai pot tăcerea să-ți ascult.
Mă torc fuior în nopțile senine
Să-i fac din suflet disperării șal
Că n-are marea of, mai mult ca mine,
În valul ce-l doinește către mal!
Ș-atâta alb pulsează-n trupul meu
Că tot mai mult coboară spre pământ,
Deși în piept cresc aripi curcubeu
Mă-nalț la ceruri numai prin cuvânt.
Și mă-nrobesc plecărilor eterne
În rugăciuni citite-n mânăstiri
Când umbra ta dureri în mine cerne
Și-mi vine dor de blânde-ți rostiri.
poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!