plus

ziua o măsoară gândurile de fapt,
asta-i viaţa, ceea ce-i porţi emoţiei
ofrandă

mintea-i între muchii boante
trupul curat
aşchii şuieră – unele pe dinăuntru sar, altele
rămân cuminţi şi moi
înfipte, părând inima unui arici…

noaptea o măsoară gândurile, de fapt,
aici încep zbaterile, centrifuga
din lame subţiri ascuţite – până în zori
devenind muchii boante zilei următoare

întind braţele
umbra-i o cruce şi nu ştiu de ce
din profil dacă priveşti
tot cruce se vede – nu cumva
deja alte braţe, înăuntrul meu
sunt întinse?

în balansul acesta
fiinţez şi prisosindu-mi emoţie
şi lame
le trec în cuvinte

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt o cruce de vânt

Sunt o cruce de vânt cu braţe de lemn
şi văd cum ele se mişcă în valuri concentrice
mă ghemuiesc, aşa vaporoasă cum sunt, la pământ,
pe solul unui nor de furtună...
în ceea ce visez este utopie - cruce cu vise de lemn -
din când în când aşchii îmi sar din braţe
zilele s-au prins de mine cu răşină

fac plecăciuni şi descopăr reîncarnări
şi mă sprijin de nori, de amăgiri şi de ziduri crăpate
dacă aş avea voie, aş rupe transparenţa din vocea mea
şi aş da drumul cuvintelor

mă las încolăcită de un şarpe
mi l-aş strecura în mine dacă aş fi om
îi dau voie, fiindcă mă uit în interiorul meu şi văd abur
ne înţelegem tacit - singurătatea e doar un drum spre analiză

insomnia rece mă amorţeşte - iederă uscată
dar mă trezesc cititorii în stele
aşchii îmi sar din braţe
şi trec spre pământ prin mine.

poezie de Alice Diana Boboc
Adăugat de Eliana Serban
Comentează! | Votează! | Copiază!

contracţii

vergele subţiri de oţel drumul
muchii încinse, culori mate
lumina din ce în ce mai puţină
din departe
vin trunchiate ecouri, nimeni nu mai strigă
numele meu desfrunzind, literele
bietele lui litere gârbovite –
zăpezile noi apasă, acoperă drumuri
sting muchii şi voci,
îngroaşă vergele

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Muchii

Muchii strâmbe, muchii albe
Diforme şi umbrite
În unghiuri cifra vi-o cântaţi
Când drepte când lungite.
Figura voastră stă portret scurgându-se-n carouri
Iar romburile toate-n piept
Din cubul mingilor poet
Sclipesc pătratice, încet
Pe muchii cad în goluri.

Triunghi să fie Dumnezeu
În unghiuri isoscele
Rotunde lumi pe-un vârf de stea
Cutia-şi închide-ntr-o parte,
Pe latura stângă, pe muchia din ea
Pe marginea bruscă de carte.
Dreptungiuri mai mari şi dreptunghiuri mia mici
Din stele cobor piramide.
Privit dintr-o parte ai zice că-i cort
În care inele stelare
Se’nvârt tot în cercuri până uită de tot
Ce figură cu muchii-i un soare.
Curg valuri prin vremuri
Pe muchii de stea
Cresc cruci ascuţite la colţuri ...
Lumina se-avântă şi se taie din ea
În curbate bucăţi, curcubee
Pierdută se-nvârte geometric şi ea
Pe muchii de spaţiu,
Calea Lactee.

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De fapt...

De fapt, tăcerea uneori
Mai tare-i ca vorbirea
S-o preţuim fraţi şi surori,
Să ne-arătăm iubirea.

De fapt, mergând spre Paradis
Vedem de-aici splendoarea,
Vedem ce Tatăl ne-a promis
(Şi forma şi culoarea)

De fapt, în noaptea de dureri
Conecţia-i mai tare
Lumina sfintei Învieri
Ne-aduce-nviorare.

De fapt, din rănile ce-apar
Răsar mărgăritare
Dintr-un eveniment precar
Rezultă-ncredinţare.

De fapt, o cruce o purtăm
Ştiind ce reprezintă,
De humă ne îndepărtăm
S-atingem sfânta ţintă.

De fapt, aducem la altar
Ce inima ne spune
Să dăm preasfântului Tâmplar
Preasfântă-nchinăciune.

poezie de George Cornici din Pelerini printre versuri (1 martie 2016)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Azi e ziua ta de naştere

sau poate de moarte
te caut să mă recunoşti
să-mi fac un dar din trupul tău
gândurile dospesc agăţate în cuvinte
adulmecă rotirea eternă a universului
rezemată pe o lacrimă răsucită
în moştenirea fătului nenăscut încă
de fapt nu-i decât o îngâmfare stearpă
crezi că te voi lua de mână
risipindu-mă
în parfumul eternităţii
deşertăciune gravă definitivă
ascultă cum sapă pământul hohotind
nimicnicia ţărână din ţărână
flori sufocate de drum înfloresc în păsări
îmbătate de aromele infintului
din amurg lipsesc
braţele tale înfipte în stele
arc peste trupul încercuit în neliniştea
depărtărilor toate încap aici
cândva se vor risipi în altă ţărână
gânditoare a universului
tristeţea este
că nu te poţi recunoaşte în tine
cel plecat cel venit

poezie de Agafia Drăgan din Nevoia de Fericire (2014)
Adăugat de Agafia
Comentează! | Votează! | Copiază!

fotografii mişcate tare

distorsiuni
pun demonilor derute
sau ignorându-i păşesc pe muchii
între parabole şi instincte
iau cu mine frânte
traiectorii

văd ţărmul, dar nu văd marea
ating lumina, dar nu ştiu Cuvântul, ard
oblic
chimic vântul şi nu ştiu
nu ştiu unde mi-e pământul
ah, rădăcinile mele lichide
cum mai stau umbră…
distorsiunilor!

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rotirile mâinii

... se-ntorc trăirile ierbii
se rumenesc la focul mocnit
şi-adorm în poala uitării
şi visează că dorm
şi se trezesc
când râzând
când vuind
tu măsoară arămitele gânduri
de când până când
tulburare
de când până unde
îndemn
cum urcă treptele cerului, dorul
zilei de ieri şi de mâine
aşa drumuri bune şi rele
în ploile albe rămân
tu măsoară prundişul cu pasul
de când până când
fără seamăn
de când până unde
zidirea de viu
cresc rotirile mâinii în valuri
şi Luna mijeşte a taină
cum iarba
cineva macină
tăcerile şi chemările lumii
şi altcineva
încarcă la Jiu
tu măsoară odată cu ziua
de când până când
roată
de când până unde
uimiri
şi vremuie uitările-n poală
şi vântu-şi scutură floarea
asemeni
şi necuprinsul de suflet măsoară
parfumul
şi ochiul plămădeşte cascade
şi numai acorduri afabile curg
în praful şi pulberea mării
măsurându-ne multul
de când până când
ţintuirile mâinii
de când până unde
lumini...

poezie de Maria Pirlogea (2015)
Adăugat de mariada
Comentează! | Votează! | Copiază!

Manualul bunului singuratic

Încă te ştie gura mea sărutând lame subţiri
încă te ştiu mâinile mele plânsul fără motiv
vai mie rătăcitor prin oglinzi
firimiturile cerului au amuţit
şi-i atâta linişte
de parcă-aş fi murit în mai multe trupuri deodată.
Cândva stam printre împuşcăturile râsului
sfidam de departe desfrunzitele ore
acum tot mai spăşit înaintez
de teamă să nu trăiesc altcuiva viitorul.
Încă te ştie gura mea sărutând lame subţiri
încă te ştiu mâinile mele plânsul fără motiv
pe străzi amurgite cineva proclamă totemul
iubirii întoarcerea la cărţile care ne-nving
cuvintele trec obosite ca spălătoresele seara
îngerii dorm
prietenii îmbătrânesc în fotografii
Manualul bunului singuratic lâncezeşte-n odăi.

poezie de Daniel Corbu din Manualul bunului singuratic (2005)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Însă oamenii cred că ei sunt sunt gândurile lor, iar aici începe alergătura şi agitaţia. Identificându-se cu gândurile, oamenii nu mai trăiesc viaţa aşa cum este, pentru că trăiesc viaţa gândurilor, fiind conduşi în direcţia pe care o dictează gândurile, devenind supuşii propriilor gânduri. Identificarea cu gândurile creează identificarea cu egoul. Dar, să nu înţelegem greşit: gândurile nu reprezintă egoul în sine, pentru că egoul reprezintă identificarea cu gândurile proprii, care, după cum se observă, nici măcar nu sunt proprii, ci sunt atrase prin frecvenţa de vibraţie. Identificarea cu "propriile" gânduri determină apariţia lipsei de conexiune conştientă cu Ceea Ce Susţine Existenţa Gândurilor. Identificarea cu conţinutul realităţii te împiedică să cunoşti Realitatea în Sine.

Cătălin Manea în Întoarcerea la Linişte, Relaţia cu gândurile
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spre Sfântul Andreiu se măsoară bine nouă ceşcuţi de apă, după care se toarnă toate într-o strachină aşezată sub icoană. Acolo se lasă strachina toată noaptea şi a doua zi se măsoară din nou apa din strachină. De va fi mai multă decât s-a pus, măcar cu o picătură, acest fapt arată că omul are noroc.

Tudor Pamfile în Duşmani şi prieteni ai poporului
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toate gândurile pe care le avem în legătură cu un rol, cu un spectacol, nu toate se transpun până la urmă în spectacol şi unele valori rămân afară. Pe mine m-a ajutat Dumnezeu să adun pe hârtie aceste gânduri. De fapt, nici nu sunt gânduri, sunt stări.

citat celebru din Mircea Albulescu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa unui penel-cruce

infinit de culori pe o pană de vultur...

gândurile reconstruite la infinit,
îşi depun literele pe un cadran albastru
şi anotimpurile le fură creaţiile,
reinventând poemele timpului.

unele aleg începutul.
altele miezul dogoritor al aşteptărilor.
altele le conturează roadele în mii de lumini...

linii, puncte,
arcuiri periculoase în seminţele poamelor
dulci acrişoare.

şi nimicul e un anotimp al pământului.
îşi risipeşte braţele pe frunţile plecate în călătoriile pulsului,
printre ritmuri fireşti
sau nu...

zvâcnesc paşi
şi uitate gesturi reconturează ramuri...

în liniştea drumului orbilor,
doar păsările tresar
şi pene lungi de timp aduc vămile mai aproape.

departe strigă vulturul,
când o creastă singuratică îi agaţă picioarele.
aripile le închide şi ochii lui
surprind reînceputurile...
... şuvoaiele de crispări între a fi şi a pleca rece,
străin dintre gheţarele iernii.

ea,
singură, sinceră,
în singurătatea unei rostogoliri a ninsorilor,
pe obrajii de piatră ai statuilor
din parcul privirilor amânate...

şi primăvara banalului,
cu braţele verzi cuprinde ramurile
reinventate în toamnele tinereţii.

şi culorile bând tăriile firii,
când stropi de ploaie
anunţă final de festin,
în mişcarea unui penel în formă de cruce.

în liniştea unei pene de vultur
cu aripile strânse,
omul reaprinde o candelă...
lasă braţele deschise larg,
pentru a nu risipi conturul
unui penel - cruce.

poezie de Anne Marie Bejliu (10 septembrie 2011)
Adăugat de Anne Marie Bejliu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu, tăcut ca o lacrimă

dovada faptului că am fost
şi încă exist sunt
cele câteva cicatrici de pe trup
şi o urmă de bisturiu pe care
nu mă sfiesc să v-o arat
mai am câteva femei
pe care
le-am uitat definitiv
de fapt nici nu ştiu dacă
le-am iubit
dimineaţa
unele
mă împiedicau să văd răsăritul
altele
se aşezau la masă şi
îndepărtau locurile rămase libere
nu cumva Dumnezeu
să se aşeze între trupurile noastre
până în ziua în care
am coborât în mine şi m-am privit
am deschis toate ferestrele inimii
imprevizibil ţipătul zilei
mi-a dezechilibrat paşii
nu era decât o diversiune care
mi-a amintit de cineva şi
de toate trecerile mele prin viaţă

Dumnezeu, tăcut ca o lacrimă mă privea

ştiu că sunt vinovat de toate cele şi
mai ştiu că sfârşitul unei vieţi
nu-l aduce ploaia şi nici
zborul negru de deasupra

în drumul meu s-a pierdut
o urmă de om
şi atât...

poezie de Teodor Dume din Dumnezeu tăcut ca o lacrimă
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ardealul - ploaie de stele

Cântecul frunzei
în zbor peste ape-i
Ardealul
şuvoiul acesta de stele
ploaie
pe drumuri de munte
cu floarea de colţ
cu stânci
şi cu paşi
acelaşi
să nu mai rămâi
Ardealul
e cântecul apei
ce cade-n cascadă
e mersul pe ape
pe Someş şi Mureş
când ploaia se varsă
din ochi în priviri
pe frunze
pe mână
să nu te
mai miri
izvor
şi-mpletire
de şoapte şi voci
cunună de ploi
de paşi şi de stele
cuvinte şi stânci
prăpăstii adânci
pasul şi zborul
pe uliţe-n vis
mersul pe zid
pe apă
prin ploaie
şi cântecul pietrei
sălbatice-n munţi
strajă pe vârfuri
pe stânci
ciuperci de lumină
de umbră
de flori
e ţara aceasta
numită Ardeal
poveştile
prind rădăcini
ca umbra pe ape
ca norii ce-ţi fură privirea
poteci de cuvinte
în urmă lăsând

zborul de fluturi
o taină rămâne
pe muchii de foc
pe muchii de dor
să nu-ţi afli loc
ci călător
pe poarta iubirii
să intri
s-alergi
Ardealul să-l strângi
să-l porţi în priviri
ziua
aici e un vis
cu atâtea oraşe
cu sate şi văi
cu muguri şi ochi
cu stele şi oi
cu miei şi cuvinte
ce-ţi plouă pe mâini
ciuperci de lumină
te absorb şi te pun
să umbli pe drum
cascade de vis
şi pomi
şi păduri
aici se-mpletesc
cu soare şi dor
Ardealul
e cântecul apei
e mersul pe frunze
şi zborul spre stele
când însuşi o stea
ţi se deschide
ţie în mers
în zborul pe frunte
cântecul ciocârliei
şi zborul rândunicii
în sine
ziua când cade
uitându-şi minutele
ce-i mai rămân
chemare sub ape
până-n izvor
Ardealul
e casa
pe munţi de priviri
niciodată nu mi s-a dat
pe degete
Ardealu să-l port
nici Clujul
să-l mut peste ape
pe Tâmpa
Braşovu să-l sui ca
glasul ciupercii
ce creşte-n pădure
pe umeri de ploaie
ce umblă pe ape
până-n izvoare
ne absoarbe
în zid de lumină
şi stele
până
în
Bogata de Jos

poezie de Ioan Daniel Bălan din Mersul pe zid (29 martie 2013)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa este un poem neterminat

Timpul insista să trec în vremurile următoare...
Casa părintească este rădăcina rădăcinilor mele;
Acolo, copilăria mi-a întins mâinile pentru despărţire.
Timpul insista să trec în vremurile următoare,
Am trecut până m-am îndepărtat de părinţi.
Nu ştiu cum e Paradisul, dar inima lui
A rămas în sufletele părinţilor mei.
Ridurile lor sunt nevăzute,
Ca multe altele,
De parcă ar avea tâmplele de piatră.
Cât despre tata,
Nu l-a surprins nici moartea:
Avea braţele însângerate de maci şi spice.
În palmele lui creştea grâul ca o pâine dospită
Pentru iertarea morţilor noştri.
Era la fel ca mai ‘nainte;
Zâmbea în ruga lui tăcută,
Călca peste morminte.

poezie de Camelia Opriţa din Cuvântul deschide gândul omului (11 mai 2019)
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vede

Dumnezeu vede
Cum gândurile mor
Şi-şi varsă cuvinte-n emoţii,
Până te umpli,
Din nou,
De sensuri.

Dumnezeu vede
Cum scazi în putere
Şi-şi pune un umăr în încercare
Până creşti,
Deodată,
Mai mare.

Dumnezeu vede
Cum uiţi să priveşti
Şi-ţi pune ochelari pe nas,
Până vezi
Altfel,
Înainte.

Dumnezeu vede
Cum visele se-ascund
Şi le propteşte-n soare,
Până le prinzi,
Jenat,
De mână.

Dumnezeu vede
Cum uiţi să iubeşti,
Şi-ţi presară coincidenţe în paşi
Până strângi,
Frumuseţea,
În braţe.

Dumnezeu vede
Cum taci în răspunsuri,
Şi-ţi construieşte întrebări,
Până naşti,
Din tine,
Fapte.

poezie de Gabriela Chişcari (7 septembrie 2012)
Adăugat de Gabriela Chişcari
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceasul

aşa ai fost, aşa vei fi.
si nu spera
că vei schimba ceva
în viaţa ta.
un ceas interior
măsoară timpul
în pas uşor,
dar sigur.....
măsoară şi privirea ta,
si vocea ce va spune
da sau ba.
măsoară tot ce tu gândeşti.
el va dicta.
eşti efemer....
şi tot ce faci
măsoară ceasul ucigaş.
cu el te naşti,
si într-o zi se va opri
fără să vrei,
fără să ştii...

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima mea constatare e că trăiesc mai mult prin gândurile mele ce ajung în minţile altora, decât prin omul care sunt. Cu alte cuvinte, percepţia despre mine e mai reală, decât eu, fiinţa. Doar eu mă simt, ştiu cum sunt, ceea ce vede altul e doar cât poate el înţelege din ceea ce proiectez eu asupra lui.

A.I. Raluca Băceanu în eseul "Constatări la 18 ani" (2012)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între ziduri

m-am simţit închis de multe ori, între ziduri
între cuvinte
cuvinte aşternute pe ochii minţii, tot timpul
unele au fost şi încă mai sunt, ascuţite.
ţipă
înţeapă inima şi sufletul
altele sunt în tonuri joase, urlă
urletului fiarelor din junglă
urletul nopţii
oamenii au transformat lumea
în fără

vreau liniştea de dincolo
mă vreau acolo unde nu există
fără
fără ţipete şi urlete de cuvinte
fără junglă
vreau acolo unde sunt
cu tine, de iubire ziduri

poezie de Viorel Muha (februarie 2015)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vinerea Mare

Un înţelept
Cruce la piept
N-am cum să scap
Cruce la cap

Zilele numeri
Cruce pe umeri
Mă laşi la vatră
Cruce de piatră

Primesc însemn
Cruce de lemn
Ultim suspin
Cruce mă-nchin

Din miez de nuc
Crucea mi-o duc
Spre creator
Pe cruce mor

poezie de Ionuţ Caragea din Delirium Tremens (2006)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!