În copilărie am avut, bineînţeles, o jucărie preferată! Un ursuleţ bej, mare cât o palmă de om. Îl chema Niculaie şi avea avantajul extraordinar că putea fi... ros! Nu mă despărţeam de el niciodată. Nici în timpul zilei, nici noaptea. Ei bine, marele meu moment de actorie s-a produs în prezenţa lui. Mama şi cu tata m-au dus la fotograf să mă tragă în poză. Fotograful, ca orice fotograf specializat în poze cu progenituri de tot felul, era "înarmat" cu tot soiul de jucării ademenitoare: ursuleţi, păpuşi, girafe, purceluşi... Mă rog! Decişi să mă "împozeze", ai mei au uitat să-l ia pe Niculaie! Ei bine, nu-ţi poţi închipui cât s-au chinuit bieţii oameni - tata, mama, fotograful - să mă facă să stau cu o droaie de jucării străine în braţe. Şi să mai şi zâmbesc! Ce să zâmbesc?! Eu nu m-am putut opri din plânsul ăla torenţial decât după multe, foarte multe insistenţe; semn al durerii sfâşietoare că lipsea... Niculaie!

Mircea Albulescu în revista Formula AS (1999)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama s-a străduit tot timpul să nu facă să fie greu. Relaţia dintre noi două se baza pe acest lucru, o să fie bine, vom rezolva, totul va merge bine. Nu ne lipsea nimic, avea un talent extraordinar de a te ţine curajos. Mai plângea câteodată şi după o pufnea râsul.

citat din Stela Popescu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tata a fost din Vlaşca, îl chema Vasile, era băiatul lui Iorgu, iar pe mama o chema Olga Tempinski şi era fata unui polonez care a cunoscut o cehoaică în Ungaria şi cu care s-a însurat şi a făcut-o pe maică-mea în România, la Dumbrăveni. Asta e povestea! Merg destul de des la biserica catolică. Pentru că familia mea a fost majoritar ortodoxă îmi fac semnul crucii dupa ritul ortodox. Amin-ul îl intorc înapoi catoliceşte cu toată palma. Fac aşa pentru mama. Şi se cheamă că m-am închinat şi pentru dânsa!

Mircea Albulescu în revista "Q Magazine" (octombrie 2009)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inima de mama

Inima de mama, inima de tata,
cade stea din ceruri rosu fulgerata.
Inima de tata, inima de mama,
cade iara frunza codrului de-arama.
Toamna obosita, toamna zbuciumata,
inima de mama, inima de tata.
Iarna-nzepezita, crunta ca o vama,
inima de tata, inima de mama.
Grea, tot grea, de piatra
noaptea peste vatra;
cainele pandeste
luna si o latra.
Grea, tot grea, de hume
noaptea peste lume;
glontele pandeste
inima anume.
Inima de mama, inima de tata
A trecut o viata ca o clipa, iata
Inima de tata, inima de mama
Doua doruri stranse nod intr-o naframa.
Dincolo de noapte,
dincolo de vant
clopote albastre
se aud batand.
Dincolo de ploaie,
dincolo de dor
se intorc copiii
la parintii lor.

poezie de Dumitru Matcovschi
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca între Tată şi Fiu

Astăzi tot ce vreau Doamne e
să stau de vorbă cu tine
ca între tată şi fiu
nu o să întreb nimic despre cei
care se vând pentru câţiva bănuţi şi
nici despre lucrurile care nu există
dacă ţi-aş cere să-mi spui
de ce mor oamenii
mi-ai răspunde
că sunt muritori
dacă te-aş întreba de ce
nu-i înveţi să moară
mi-ai răspunde că tu
le-ai dat viaţa
şi că
viaţa trebuie să-i înveţe
când şi cum...
dar cu tata ce-ai avut?
s-a dus într-o dimineaţă devreme
să stea de vorbă cu tine şi
nu s-a mai întors
de atunci mama
în fiecare zi
îşi punea şorţul
şi-i gătea de prânz
ochii îi erau ca doi nori încărcaţi
din când în când îşi ştergea fruntea
brăzdată de griji şi lăcrima
prin colţul buzelor apăsat de durere
scăpărau milimetric cuvintele care ne făceau fericiţi
" vine tata... s-o fi dus ca să vadă ce-o mai fi pe dincolo",
apoi îşi cufunda capul în pumni şi suspina

ai mai îmbătrânit şi tu şi tata
aţi spart cerul şi prin crăpătura aceea
ne priveaţi chiorâş până în ziua
în care mama a adormit pe prispa de pe care
îşi împreuna mâinile şi te ruga să ai grijă de noi
cu siguranţă mama e acolo şi mă priveşte de sus
dar tata?
de ce nu mă strigă tata?
nu mai am pe nimeni şi nici prieteni pe aproape
am mai îmbătrânit şi eu
timpul s-a aciuit în crăpătura prispei
e doar un semn
ştiu că
tata şi cu mama au fost cândva pe-aici

e târziu, Doamne!
ţine-mă pe genunchi în seara asta
şi lasă-mă să o văd pe mama
e tot ceea ce vreau

nu trebuie să mă înveţi să mor
tata sau poate mama au o datorie
mai veche faţă de tine

lasă gestul meu să acopere totul
asta-i tot ce vreau,
Doamne!

poezie de Teodor Dume din Volumul: Temniţa de sub rană
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copii, întoarceţi-v-acasă...

Stă mama tristă, suferindă,
Cu ochii ţintă la fereastră.
E singură rămasă-n tindă:
"Copii, intoarceţi-v-acasă...!

Pe tata l-am pierdut de mult,
S-a dus in lumea de apoi.
Cât si-a dorit dar n-a putut,
Să mai rămână lângă noi.

Din depărtări, rătăcitori,
Prin alte zări străine,
Voi mă-ntrebaţi adeseori
Dacă mai pot, dacă mi-e bine.

Cu glasul stins şi cu blândeţe,
Vă mint spunând că n-am nimic.
N-am nici durere, nici tristete,
N-aş vrea să suferiţi vre-un pic.

Mi s-au dus anii... au trecut.
Un gând cumplit m-apasă.
,, Nu zăboviţi atât de mult,
Copii, întoarceţi-v-acasă...!"

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca între Tată şi Fiu

astăzi tot ce vreau Doamne e
să stau de vorbă cu tine
ca între Tată şi Fiu
nu o să întreb nimic
despre cei care se vând pentru
câţiva bănuţi şi
nici despre lucrurile care nu există
dacă ţi-aş cere să-mi spui
de ce mor oamenii
mi-ai răspunde
că sunt muritori
dacă te-aş întreba de ce
nu-i înveţi să moară
mi-ai răspunde că tu
le-ai dat viaţa
şi că
viaţa trebuie să-i înveţe
când şi cum...
dar cu tata ce-ai avut?
s-a dus într-o dimineaţă devreme
să stea de vorbă cu tine şi
nu s-a mai întors
de atunci mama
în fiecare zi
îşi punea şorţul
şi-i gătea de prânz
ochii îi erau ca doi nori încărcaţi
din când în când îşi ştergea fruntea
brăzdată de griji şi lăcrima
prin colţul buzelor apăsat de durere
scăpărau milimetric cuvintele care ne făceau fericiţi
" vine tata, s-o fi dus ca să vadă ce-o mai fi pe dincolo",
apoi îşi cufunda capul în pumni şi lăcrima

ai mai îmbătrânit şi tu şi tata
aţi spart cerul şi prin crăpătura aceea
ne priveaţi chiorâş până în ziua aceea
în care mama a adormit pe prispa de pe care
îşi împreuna mâinile şi te ruga să ai grijă de noi
cu siguranţă sufletul e în mâinile tale
dar tata?
de ce nu mă strigă tata?
nu am alţi părinţi şi nici prieteni pe aproape
am mai îmbătrânit şi eu
timpul s-a aciuit în crăpătura prispei
e doar un semn
ştiu că
tata şi cu mama au trecut pe aici

e târziu
ţine-mă pe genunchi în seara asta
şi lasă-mă să o văd pe mama
e tot ceea ce vreau

nu trebuie să mă înveţi să mor
tata sau poate mama au o datorie
mai veche faţă de tine

lasă gestul meu să acopere totul
asta-i tot ce vreau,
Doamne!

poezie de Teodor Dume (2017)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am fost singur la părinţi, dar nu am fost un copil sărac. Noi am trăit din banii lui tata. Mama n-a lucrat niciodată, a fost casnică. Ea a avut grijă de noi toţi, iar tata ne-a ţinut: pe ea, pe mine, şi pe el. Nişte oameni normali, stând într-o casă cu chirie undeva în vecinătatea Casei Poporului... Acolo am locuit toată copilăria mea.

Mircea Albulescu în revista "Q Magazine" (octombrie 2009)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu mama am fost la biserica Baraţia, unde am văzut cel mai frumos preot din lume... am văzut foarte mulţi popi, niciunul nu era aşa... era cu trei capete mai înalt decât mine... o splendoare. Şi eu am vrut să fiu ministrant acolo, iar ea n-a ştiut cum să mă lămurească. Pe urmă s-a dus la popă şi i-a spus, explicându-i şi că sunt ortodox după tata. Eu mergeam cu ea la biserică. Nu aveam cum să nu mă duc, că rămâneam pe drumuri.

Mircea Albulescu în ziarul "Jurnalul Naţional" (aprilie 2015)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

De aceea sunt oameni care sunt foarte fericiţi: că au în faţă multe ţeluri pe care trebuie să le îndeplinească; ştiu că trebuie să fie sănătoşi, deştepţi, devreme acasă, bine îmbrăcaţi, bine hrăniţi, pentru că mai au multe, foarte multe de făcut. Bine, pe multe nu le vei birui, nu vei avea bucuria lucrului definitiv dobândit.

Mircea Albulescu în ziarul "Jurnalul Naţional" (aprilie 2015)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fotograful: Îţi scoţi căciula, te rog?
Kyle: Dar eu niciodată nu-mi scot căciula.
Fotograful: Haide, sunt sigur că părinţii tăi vor o poză cu tine arătând normal.
Kyle: Aşa arăt eu normal.

replici din filmul serial South Park
Adăugat de Reliana Andra Crăciun
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tata nu m-a bătut niciodată. Mama, mai zbir, mi-a tras odată vreo două palme. Sigur, acum să nu înţelegi că pledez pentru bătaie. Matei, băiatul meu, a luat o singură dată o palmă de la mine, după o discuţie mai aprinsă cu soţia mea. Dar am regretat după aia. Misterul de viaţă se lasă descifrat. Dar nu cu încrâncenare. «Hai, mă! Nu aşa!» – nu asta e metoda de a arăta calea celor tineri. Palma caldă care îl împinge de la spate: «Du-te... du-te... suntem Împreună. E bine...» şi la un moment dat nu mai ştii dacă palma te împinge, sau o tragi tu după tine..."

citat clasic din Mircea Albulescu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dippold, opticianul

Ce vezi acum?
Globuri roşii, galbene, purpurii.
Un moment! Iar acum?
Pe tata, mama şi surorile.
Da! Şi-acum?
Cavaleri înarmaţi, femei frumoase, feţe binevoitoare.
Încearcă asta.
Un lan de grâu – un oraş.
Foarte bine! Şi-acum?
O femeie tânără şi nişte îngeri aplecaţi deasupra ei.
Lentile cu dioptrii mai mari! Şi-acum?
Multe femei cu ochi strălucitori şi buze răsfrânte.
Încearcă asta.
Doar un pocal pe o masă.

Am înţeles! Încearcă aceste lentile!
Un spaţiu deschis – nu văd nimic deosebit.
Well, acum!
Pini, un lac, un cer de vară.
Asta-i bine. Iar acum?
O carte.
Citeşte-mi o pagină.
Nu pot. Ochii mei au trecut dincolo de pagină.
Încearcă aceste lentile.
Vârtejuri de aer.

Excelent! Şi-acum?
Lumină, doar lumină, transformând sub ea orice în jucării.
Foarte bine, vom folosi pentru ochelari aceste lentile.

poezie de Edgar Lee Masters din epitaf din ANTOLOGIA DE LA SPOON RIVER, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Haide, mama, haide, tata

Haide, mama, haide, mama, hai
Niste liniste sa-mi dai,
Haide, tata, haide, tata, hai
Niste liniste sa-mi dai.

Haide, mama, haide, tata,
Mai priviti-va o data
Si, pe urma, daca-i bine,
Sa ma faceti tot pe mine.

Mi-ati dat suflet, mi-ati dat nume,
De cand sunt si eu pe lume,
Mi-ati dat multe si de toate,
Dar si zbucium peste poate.

Buna ziua, noapte buna,
Separat si impreuna,
Dar si buna dimineata,
Dragii mei, mai dragi ca viata.

Cand mi-e jale, cand mi-e teama,
Ma gandesc la tine, mama,
Cand mi-e viata tulburata,
Ma gandesc la tine, tata.

Haide, mama, haide, tata,
Mai claditi-ma o data,
Fara nume si avere –
Numai liniste v-as cere.

Nu-mi ajunge tot ce este,
Caut vesnic o poveste,
Un ochi rade, altul plange,
Pe-amandoi va port pe sange.

Ca nici unul n-avem parte,
De la nastere la moarte
De o viata linistita –
Frunza-n plop mereu se- agita.

Inapoi la tine ia-ma,
Sa ma stergi de lacrimi, mama,
Lasa-ti mana sa ma bata,
Sa ma – nveti cu viata, tata.
Bune, rele-amestecate,
V-ati obisnuit cu toate.
Creste noapte, creste iasca
Pe iubirea pamanteasca.

Bate vantul dinspre viata,
Si eu lacrimi simt pe fata,
Dinspre moarte bate vantul,
Lacrimeaza si cuvantul.

poezie celebră de Adrian Păunescu din Rugă pentru părinţi (a doua ediţie, adăugită) (2007)
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu poţi cuprinde marea

Nu poţi cuprinde mare
Oricât te-ntinzi şi vrei
dar te va prinde-odată
sub el, un val al ei.
Nu poţi opri furtuna
oricât te-mpotriveşti
dar te va smulge-odată
vreun vânt, oricine eşti.

Nu poţi să ţii pământul
sub palmă cât ai vrea
dar el doar sub o palmă
pe veci te va ţinea.

Nu poţi să-ngropi Lumina
sub nici un oboroc,
nu poţi opri nici noaptea
nici soarele pe loc.

Nu poţi să-nfrângi Lucrarea
lui Dumnezeu cum vrei
dar vei fi frânt odată
şi tu de mersul ei.

Şi vei vedea ce veşnic
ce-amar şi dureros
e plânsul celor care
se luptă cu Hristos.

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu sunt băiatul mamei mele. Este foarte limpede. Mama mea a fost catolică, Tempinski, un nume polonez. Din familia lor mulţi s-au tras în vale către noi, au intrat în România şi şi-au făcut un rost, o viaţă. Şi aşa... Nu ştiu cum e corect: mama mea l-a cunoscut pe tata sau tatăl meu a cunoscut-o pe mama. Aş vrea să lămuresc această poveste. A fost o femeie superbă.

Mircea Albulescu în ziarul "Jurnalul Naţional" (aprilie 2015)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

De cele mai multe ori fotografiile îşi aleg fotograful. Fotograful trebuie doar să le vadă.

citat din Aurel Rapa
Adăugat de Elena Craciun
Comentează! | Votează! | Copiază!

În bezna tunelului

Demult, am urcat într-un tren, fără vagoane,...
Era pentru prima data când urcam într-un tren
M-am urcat în primul tren din gara vieţii mele
Ciudat, nimeni nu ştia ce destinaţie are, nici eu
Mergea încet la început, şinele erau de vină,

Tot timpul, am stat cu ochii pe geam,
Am văzut tot ce se putea vedea...
Sate, comune, oraşe, spitale, şcoli, biserici...
Am văzut mai multe biserici decât şcoli şi spitale,
Şi multe umbre cu chipuri de oameni,

Am văzut mai multe oraşe decât sate,
De fapt am văzut sate cu pretenţii de oraş
Ce bine că luasem trenul, nu erau autostrăzi
De ce? Nu vrem, nu avem nevoie, nu ne trebuie,
Mai bine cu trenul, cine să mai fure?

Am vrut să sar din tren, să o iau pe jos înaintea lui,
Am vrut să împrumut nişte aripi, să zbor!
Încotro să mai zbori în zilele de azi?
Nici orizontul nu se mai vede de atâta nepăsare
M-am răzgândit, era prea multă rugină..., pe aripi

După un timp, trenul a intrat într-un tunel,
Oare urma să iasă curând din el?
Mi-a fost teamă, de când am urcat în tren,
Nu ştiam, cât de lung e tunelul în care intrasem,
Nu se vedea nicio lumină, la capătul lui

Era un tunel în care intrai, dar nu ştiai când ieşi
Şi dacă în tunel s-ar fi produs o catastrofă?
Unde am fi mers să ne vindecăm rănile?
Spitale nu avem, la biserică nu mergi să te vindeci
Să mergi toată viaţa prin tunel? E dezolant!

Mergeam prin tunel de o viaţă şi tot întuneric era,
N-am cunoscut pe nimeni în trenul acesta
Oare care era staţia terminus şi când avea să fie?
Mai bine aş fi tras semnalul de alarmă!
Nu poţi să-nvingi destinul, nu poţi să-l deraiezi

Trecuse atâta timp, de când urcasem în tren,
Era înfiorător de întuneric, şi trenul, tot mai mergea
Aş fi putut să sar din acest tren, al întunericului,
Mi-era teamă să nu-mi fracturez sufletul
Pierdusem atâta timp mergând prin tunel,

Când am urcat în tren eram tânăr, acum...
Parcă a trecut o veşnicie, este frustrant,
Să te urci într-un tren fără destinaţie,
Să nu cunoşti pe nimeni de care să-ţi aminteşti,
Şi să rămâi toată viaţa... în bezna tunelului...

poezie de Dan Duţescu din Oraşul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre tata, niciodată

Cât de greu îi era să nu imite,
uneori nu-ţi permiţi nici măcar luxul de a fi cel mai grozav nimeni dintr-o rază de la becul unui gang!
Să reuşeşti să stai într-un picior
cu ochii închişi, fără să te clatini.
durerea resemnării să atârne pe taler tot atât cât un kilogram de aur!
La un asemenea preţ scăzut al vieţii nu-i mai rămăsese decât laţul îngrădirii,
adoraţia oarbă pentru câmpurile cu maci pe care le înrăma în fiecare vară pentru mama,
l-a alungat pe tata sub capacul oraşului.
Voia să depună o coroană la mormântul singurei lui iubiri
aşa că i-a îmmpletit una din străzile cele mai frumoase.
Spre bătrâneţe şi-a îndreptat atenţia spre singura lui vocaţie,
se aşeza la fereastră şi picta nebunia,
n-a reuşit niciodată să combine două nuanţe
nici să se strecoare în labirintul vieţii cu adevărat.
Mama l-a aşteptat până şi la intrarea în veşnicie,
ar fi trebuit s-o ajute să-şi ridice speranţele colbuite,
cum se ridicau şi făceau câţiva paşi,
se împleticeau şi cădeau într-un scâncet de nou născut.

poezie de Camelia Buzatu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumii toţi suntem datori. Dumnezeu ne-a adus pe lumea asta, ca să o facem mai bună, mai blândă, mai adevarată, mai, mai, mai, mai... Mai demnă de trăit. Iată deci că m-am înscris şi eu cu voia lui Dumnezeu în această galerie de oameni care au acest vis, acest ţel: cum să facem noi să le fie semenilor noştri mai bine. Şi, e adevărat, uneori se respinge această ofertă. Mi s-a întâmplat odată, demult, în timpul războiului, când am fost refugiaţi şi tata a venit pe bicicletă şi ne-a adus ciocolată. Gazda la care stăteam avea şi ea un rând de copii, iar unul dintre ei era aşa, mai de vârsta mea. Mama mi-a spus: ia şi dă-i şi lui ciocolată! El a luat ciocolata, a dat din cap, a muşcat şi a scuipat.

Mircea Albulescu în ziarul "Jurnalul Naţional" (aprilie 2015)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din 1952, din primul an al studenţiei, în viaţa noastră nu am avut altceva de împărţit decât bucuriile scenei, deşi, bineînţeles, am avut şi stări de tensiune creatoare. Există promoţii în care au fost oameni foarte valoroşi şi care, întrucât nu s-au respectat reciproc, nu vreau să spun că s-au duşmănit, există o vorbă la români "s-au mâncat", au avut de suferit şi nu au dat ceea ce ar fi putut să dea.

Mircea Albulescu în ziarul Cotidianul
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!