Iubirile nu mai sunt

liniile cuvântului se instalează în mine
precum pasărea-n cuib
nu mai sunt iubirile cum erau
nici oameni nu mai sunt
corăbiile sau prins în furtuna sângelui
şi noi ne înecăm încet-încet

mi-am prins degetele în cleşti
acum trag unghiile se rup
rămâne doar carne şi un veşnic vierme
ce roade

iubirile nu mai sunt cum erau
iubirile nu mai sunt deloc
s-au stins odată cu degetele care
rămase fără unghii şi carne
se mai ţin de corp printr-o singură viţă vie

poezie de Cezar C. Viziniuck din Luceafărul (30 martie 2016)
Adăugat de Laura Cristescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai trecătoare decât iubirile sincere nu sunt decât iubirile eterne...

aforism de Gelu Negrea din Secretul lui Don Juan - 1001 aforisme (2010)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirile sunt ca stelele cu cât sunt mai mari au arderea mai intensă şi viaţa mai scurtă.

aforism de David Boia (7 iunie 2021)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirile sunt ca stelele: cu cât sunt mai mari şi mai ardente, se consumă mai repede.

aforism de David Boia (12 octombrie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde...?

Unde se sting iubirile?
Când se şterg cuvintele?
Unde se termină timpul?
În care anotimp le vine rândul?

Unde te voi regăsi, în care zi?
Din calendar, din Galaxii?
Ş-atunci ce voi mai fi?
Ce-mi vei... mai fi?

În care toamnă am să ştiu?
Că-s mort sau că sunt viu?
Că pământul ce m-acoperă,
Nu-i cerul luminat de stele!

Unde să te mai caut?
Prin ce cuvinte?
Ce unghere?
În ce lume fără Soare?

Cum de te-am pierdut?
Încă de la-nceput?
Când îmi erai doar răsărit,
Şi-o viaţă de-mplinit!

Cum să... te uit?
Sau poate nici nu ai vrut!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre iubirile mele...

Ştii ieri aş fi vrut să-ţi povestesc
despre iubirile mele,
dar cred că timpul
nu ne-ar ajunge.
Ar trebui să prefacem
secundele în minute
minutele în ore
orele în zile
zilele în luni
lunile în ani...
Despre iubirile mele nu pot spune
totuşi prea multe...
poate ar trebui tu să le descoperi
începutul şi sfârşitul,
tristeţile şi bucuriile,
uitările şi aducerile aminte...
Ai putea să le cauţi mâinile,
degetele, genunchii, gura,
ochii, părul chiar amintirile.
Să zâmbesc?

poezie de Raluca Ştefania Mihai
Adăugat de Sabyanna
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce n-am iubit...

Aduce vântul frunze dantelate

lăsând în urmă arborii mai goi,

eu mi-amintesc iubirile ratate

rămase afară noaptea, după ploi.

Şi mă cuprind regretele, deodată,

că n-am ştiut atunci să le împac,

revin acum cu toamna-ntârziată,

plutind pieziş ca frunza din copac.

Le-aş aduna pe toate lângă mine

la gura sobei să le încălzesc,

dar când le văd îmi par nişte străine,

cu ochii plânşi şi zâmbet nefiresc.

Ajung tot mai aproape de fereastră

dansând pe ritmul unui triolet,

se ofilesc garoafele în glastră,

privind prin geam apusul violet.

Se scurg prin mine clipele ratate,

ce n-am iubit rămâne doar un vis,

iubirile de-atunci, neacceptate,

în propria mea viaţă m-au închis.

poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Masca ochilor iubirii

Iubirile adevărate
Discrete sunt din veşnicie
Şi poartă măşti de pandemie,
De ochi să fie protejate.

Că ochii văd şi virusează,
Iubirile contaminând,
Spre gura lumii transmiţând
Că dragostea se protejează,

Purtând în taină, precaută,
O mască doar de ea văzută.

poezie de Marius Robu (17 mai 2021)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine sunt eu?

Cine sunt eu? M-am întrebat
Pe mine când iar, singur,
Stăteam cu mine-îngândurat
Ca mintea să-mi asigur.

Sunt doar un boţ de lut trântit
Pe-o roată-ameţitoare
De un Olar ce-a-îngăduit
O urmă de suflare.

Sunt doar o stâncă seacă pus
Pe-un băţ uscat, de paie,
Ce doar priveşte-un pic prea sus
Ca cerul să îndoaie.

Sunt doar un bolovan ce vrea
Mai sus să urce, dară
Pe paiul ce-i subţire, prea
Greu cade când să sară.

Pământ prea moale-s, roditor
Doar de un praf subţire
Care se-aşterne-întâmplător
Ca noaptea,-n amorţire.

Un foc de frunze fără de
Vreo gură să m-adape
Cu-o frunză ce se desprinde
În vânt ca să se scape.

Ce corp de carne zămislit
Răspunzător şi bine,
Dar care nu-i deloc păzit
De furtuna ce vine.

Ce pot să fac să mă-întăresc,
Ce vraje, ce cântare,
Ce parte ştiu să pregătesc
Când văd că totul moare?

poezie de Andrei Rafael
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odată, în trecut, nebunii erau consideraţi a fi infractori şi erau băgaţi la închisoare, unde erau bătuţi! Nu au trecut decât câteva sute de ani de când acest fel de oameni nu mai sunt consideraţi infractori, ci suferinzi de o anumită maladie mentală. Bătându-i nu aveai cum să alungi nebunia din ei.

citat celebru din Osho
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vin iubirile...

Vin iubirile ca bruma şi se lasă peste toate,
Strălucesc pe-a noastră cale, numai noi nu le vedem,
Căutăm sclipiri de aur chiar de ştim că nu se poate
Şi ne supărăm degeaba când dorim şi nu le-avem!

Vin iubirile ca ploaia cea călduţă şi de vară
Răcorind smaraldul vieţii, însă noi mereu fugim,
Ne e teamă, cred, de ploaie, însă ploaia vieţi-i rară,
Ea ar vrea să ne cuprindă, însă noi ne-adăpostim!

Vin iubirile ca ziua după nopţi de întristare,
Însă noi, fugind de noapte, ziua n-o putem zări,
Ne dorim s-avem de toate, chiar de ştim că-s trecătoare
Însă ne dorim prea multe, şi n-avem cum le trăi!

Vin iubirile prin iarnă, şi prin toamne, şi prin veri,
Şi prin primăveri cu floare ce se scutură apoi,
Fiecare are-o clipă până-n soare, de prin ieri
Şi de n-o primim în suflet nu mai trece pe la noi!

Vin iubirile ca viaţa, cu un răsărit şi-apus
Şi ne stau cu drag în cale, poate, poate le-om vedea,
Dar mândria ne orbeşte, şi privim mereu prea sus...
Îşi iau zborul spre departe... Nu mai vin... nu le chema!

poezie de Lili Şipoteanu (15 noiembrie 2015)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ar trebui să ne întrebăm din când în când câte lucruri sunt în realitate aşa cum le vedem noi. Sau şi mai bine spus, aşa cum ne place nouă să credem că sunt ele. E şocant când de cele mai multe ori, dând nas în nas cu realitatea, nu pricepi cu niciun chip cum de n-ai putut vedea până atunci lucruri care acum par atât de evidente. O explicaţie ar fi... Deseori, când eşti prins în interiorul evenimentelor, scapi din vedere unele aspecte mai uşor de sesizat din afară. Iar cu cât eşti mai sigur de ceva, cu atât vei fi luat printr-o mai mare surprindere constatând că, în realitate, lucrurile stau cu totul altfel.

Emil Dogaru în Norocosul teoretician (24 ianuarie 2007)
Adăugat de Emil Dogaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde dispar iubirile noastre când trupul celui iubit nu mai este lângă noi? Unde se duc toate sentimentele, trăirile, neliniştile, fericirile noastre? Şi ce rămâne în urma lor? Un câmp de lupta dupa razboi..., cadavre de dorinţe şi cruci de vise pierdute. Se pierd şi se regăsesc toate... în noi. Nu-i de mirare că durata unei vieţi devine din ce in ce mai scurtă, nu viciile sunt de vină, ci iubirea... Cred ca plătim un preţ prea mare pentru cât de puţin primim, şi apoi mai cred că cei mai longevivi dintre oameni sunt cei cu sufletul rece ca o piele de şarpe, aceia care nu iubesc, nu pătimesc...

Narci Anca în Picată din cer - Casa de pe plajă
Adăugat de Anouk
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubiri neîmplinite

Ele sunt ca trenurile pierdute
Care nici n-au plecat din staţii
Sau ca zborurile căzute în derizoriu
Care n-au decolat spre azur
Toate din tagma rătăcirilor
Vezi că iubirile au viaţă în sine
Dar mai întâi trebuie să se nască
Şi unele mor înainte de a se naşte
Iar alea sucombă hai hui
Şi atunci se risipesc şi dispar
În spaţii triste de regrete
Şi în cuantumuri de nostalgii
Acele care erau posibile
Cândva erau cât pe ce să fie
Dar nu a fost să se împlinească
Ele pe urmă amplifică drame
Şi multiplică alte ne împliniri
Sfârteca ceva prin suflete
Şi taie răni adânc în răsuflări
Ori sfâşie văzduhuri de dor
Sau sfârtecă orizonturi de vise
Odată ar putea cumva să renască
Într-o formă cu totul paralelă
Cu alte profile şi extrem de vagi
Labile psihic şi lascive mintal
De fapt sunt psihedelice pe rol.

poezie de David Boia (14 aprilie 2016)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iartă-mi duritatea expresiilor, dar mi-ai cerut adevărul. Judecă deci singură! Cărui fapt aş putea atribui... cum să zic... insistenţa dumitale, dacă nu cochetăriei - recunosc, inexplicabilă pentru mine - sau dorinţei de a verifica ce influenţă mai poţi avea asupra-mi? Drumurile noastre s-au despărţit cu totul! Am uitat totul, durerea a trecut de mult timp, acum sunt un alt om! Dumneata eşti căsătorită, fericită (cel puţin în aparenţă), ai în societate o situaţie de invidiat. Atunci la ce bun o nouă apropiere între noi? În definitiv, ce sunt eu pentru dumneata, sau dumneata pentru mine? Noi nu ne mai putem înţelege acum unul pe altul. Între noi nu mai este azi absolut nimic comun, nici în trecut, nici în prezent! Mai cu seamă... mai cu seamă în trecut!

citat din Ivan Turgheniev
Adăugat de Dan Nicorescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rămase destul de multicel în camera cu felinele, care se şi apropiară de el; pantere negre, superbe, pătate... Frumoase animale! Nu doar felinele, ci, în general, toate. Poate chiar şi gândacii; de ce nu?! Dacă nu-i priveşti din prima clipă cu un sentiment de repulsie, de scârbă, nu sunt deloc atât de dezgustători cum par. Lucian începu să-şi schimbe impresia despre gândaci, nu i se mai păreau deloc atât de respingători cum îi considerase prima oară când îi văzuse, dar încă era mai rezervat în a le lăuda aspectul; de asemenea, nu intenţiona să intre în contact tactil cu ei; prefera să păstreze distanţa faţă de aceste creaturi bizare. Acum nu mai erau respingătoare, ci doar bizare; altfel decât cum obişnuiesc oamenii să perceapă normalitatea.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maria: Păi, ce specii de animale sunt prin pădurea asta?
Nick: Mai multe... Doar n-ai vrea să mă apuc acum să enumăr toate speciile existente.
Maria: Nu, evident, dar... Aveţi cumva şi dinozauri în pădurea asta a voastră?
Nick: Dino... Cum?! Dino... Ce?! Cum le-ai spus?
Maria: Dinozauri.
Nick: Dinozauri?! Nu, n-am auzit niciodată de aşa ceva... Ce naiba mai sunt şi ăia?
Maria: "Ăia" sunt, de fapt erau, nişte animale mari, imense, fioroase, care au trăit odinioară pe Pământ, de mult, în urmă cu zeci până la sute de milioane de ani, în Era Mezozoică, dar, după o îndelungată domnie, au dispărut deodată în condiţii misterioase, necunoscute nici până în prezent, deşi se fac în continuare o grămadă de presupuneri, speculaţii, ipoteze sau teorii, dar totul rămâne numai probabil, nimic sigur, ci doar învăluit în misterul trecutului îndepărtat. Dinozaurii erau nişte animale nu prea frumoase ca aspect, semănând cu nişte reptile gigantice, deşi nu se ştie prea clar nici acum ce anume erau de fapt. Dinozaur, tradus, înseamnă "şopârlă înspăimântătoare", căci erau, într-adevăr, enorme şi înspăimântătoare. În orice caz, au dispărut, cu siguranţă, de la noi, de pe Terra.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

mai întâi o singură zi
o singură noapte
fără niciun cuvânt
fără nicio literă
nimeni să nu spună ceva
pe întreaga planetă
liniştea să ţipe doar
înlăuntrul fiecăruia
de mâini să ne strângem
de suflete să ne ţinem
ochi în ochi să învăţam să ne tolerăm
crezurile dorinţele iubirile
mai apoi să facem asta o săptămână
o lună
un an
până vom fi iarăşi ce-am fost
OAMENI

chiar şi mai mult decât atât...

poezie de Adrian Păpăruz
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

mai întâi o singură zi
o singură noapte
fără niciun cuvânt
fără nicio literă
nimeni să nu spună ceva
pe întreaga planetă
liniştea să ţipe doar
înlăuntrul fiecăruia
de mâini să ne strângem
de suflete să ne ţinem
ochi în ochi să învăţam să ne tolerăm
crezurile dorinţele iubirile
mai apoi să facem asta o săptămână
o lună
un an
până vom fi iarăşi ce-am fost
OAMENI
chiar şi mai mult decât atât

poezie de Adrian Păpăruz
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirile cele mai mari sunt tocmai cele de care te îndoieşti mai mult.

Mihail Drumeş în Invitaţie la vals (1936)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pantere negre, superbe, pătate... Frumoase animale! Nu doar felinele, ci, în general, toate. Poate chiar şi gândacii; de ce nu?! Dacă nu-i priveşti din prima clipă cu un sentiment de repulsie, de scârbă, nu sunt deloc atât de dezgustători cum par. El începu să-şi schimbe impresia despre gândaci, nu i se mai păreau deloc atât de respingători cum îi considerase prima oară când îi văzuse, dar încă era mai rezervat în a le lăuda aspectul; de asemenea, nu intenţiona să intre în contact tactil cu ei; prefera să păstreze distanţa faţă de aceste creaturi bizare. Acum nu mai erau respingătoare, ci doar bizare; altfel decât cum obişnuiesc oamenii să perceapă normalitatea. Şi ce dacă erau altfel, diferite?! Existau, deci probabil aveau un rol bine stabilit şi determinat în ecosistem, adică erau importante; şi în număr foarte mare.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!