Un pas spre veşnicie

Cu tine-n viaţ-am mai făcut un pas
În drumul lung şi greu spre veşnicie.
Iute-am trecut spre cât ne-a rămas ;
De-am mai fi fost, ce bine-avea să fie!

Am fi urcat pe drumul spre lumini
Ca doi iubiţi ce s-au dorit o viaţă ;
În suflet ţi-am intrat prin ochi senini
Şi-n el era atâta dimineaţă!

Şi mai era-ntre toate un izvor ;
Cu drag, adesea îl numeai Iubire,
Iar cupei ce-o umpleai îi spuneai dor,
Dar mie îmi dădeai cu osebire.

Sorbit-am cristalina cu nesaţ,
Cu sete ce trecând, mai tare vine
Şi prins de-mpătimire, ca un laţ,
De-atunci, în vene am doar dor de tine.

Cu tine am făcut grăbitul pas
Purtându-ne de braţ prin rău şi bine.
Cu glasu-ţi tremurat, un "bun rămas"
Şoptitu-mi-ai cu chip să mă aline.

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu (15 august 2015)
Adăugat de Ioan Ciprian Moroşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să ne-avem

Ne căutam cu inime pustii
În nopţi care gemeau atemporale
Şi-n zile ce scrâşneau a agonii ;
În noi, îngeri stăteau să se răscoale.

Aşa ne mai cruceam ca doi nătângi
De drumurile noastre separate
Şi-n minte îmi intrai numai să plângi...
N-a fost de-atunci vreun chip a te mai scoate.

De ce n-am încăput în lumea lor,
A celor ce-au primit lumina vie
A dragostei comise, nu doar dor?
La timp să ne-ntâlnim n-a fost să fie...

Atâta de organic am simţit
Secundele trecând spre veşnicie!
Acum, că la refren ne-am întâlnit,
Dă, Doamne, să ne-avem cu bucurie!

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu (7 noiembrie 2015)
Adăugat de Ioan Ciprian Moroşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce să vreau?

De ce să vreau un loc în rai
De tu aproape n-ai să-mi stai
Să-ţi aprinzi stele-n ochi senini
Când îngeri ne vor fi lumini?

Nu mă călătoresc la cer
Unde săruturile pier,
Iar dorul cu aripi de ceară
Nu va zbura la tine iară.

Nu vreau nimic acolo sus,
Nici răsărit şi nici apus,
Când tu de mână nu mă iei,
În parc, pe-aleile cu tei...

Rămân aici cu tine-n gând
Şi trupul de iubit flămând,
Pe drumul presărat cu ani
Şi vise de iubiţi sărmani.

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu (21 mai 2014)
Adăugat de Ioan Ciprian Moroşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflet stingher

Suflet stingher,
Deschide-ţi inima.
Priveşte spre cer,
Nu toate stelele în zori pier.

Priveşte spre cer,
Într-un colţ voi fi eu.
Martor la ceea ce eşti tu,
Acolo jos pe pământ.

Chiar de pământu-i uneori mut.
Chiar de încă la tine n-ajung.
Încă te port în inimă, în gând.
Prin gând tot la tine ajung.

Prin vis te-nsoţesc,
Şi-n noapte sângele-ţi fierb.
Si-ţi alerg prin vene,
Prin anotimpuri şi vrere.

Sunt parte din tine,
Din timpul ce vine.
Din clipa ce fierbe cu tine,
În foc şi-n scrieri în rime.

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doi paşi

Eu n-am făcut un pas spre tine,
Tu n-ai făcut un pas spre mine;
Rămas-au doi
Paşi între noi.

De-aş fi făcut un pas spre tine,
Şi-ai fi făcut un pas spre mine,
N-ar mai fi doi
Paşi între noi.

Iar dacă fac un pas spre tine,
Dar tu nu faci un pas spre mine,
Nu mai sunt doi
Paşi între noi.

Tu, dacă faci un pas spre mine,
Iar eu nu fac un pas spre tine,
Tot n-ar fi doi
Paşi între noi.

De fac un pas, dar nu spre tine,
Şi faci un pas, dar nu spre mine,
Iar nu sunt doi
Paşi între noi.

De-aş fi făcut un singur pas,
Un singur pas ar fi rămas
De pus, nu doi
Paşi, între noi.

Eu, primul pas dacă-l făceam,
Un singur pas doar mai aveam
Pus între noi,
Nu doi, nu doi.

poezie de Marius Robu (9 septembrie 2021)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflete îndepărtate

Dacă îţi va fi vreodată dor de mine
Coboară în inima ta uşor,
Şi ai să vezi cum plânge după mine
Sătulă îi este să îi mai fie dor.

Să asculţi atunci şoaptele vântului
Cum îţi aduc spre tine dorul meu,
Cu durere pe aripile gândului
Cum te-am chemat spre mine tot mereu.

Şi de-am rămas în suflet amintire
Măcar mă vei povesti frumos,
Ce îi vei spune inimi de mine
Eu ştiu că dragoste mi-ai fost.

Azi de-am rămas doar doi străini
Păcat că n-am ştiut să ne vorbim,
Şi am presărat în suflet numai spini
Şi am ajuns doar amintiri să fim

poezie de Georgescu Elena
Adăugat de Georgescu Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde se despart drumurile este un stâlp cu două braţe: pe un braţ stă scris: "Spre Valea-Răpiţii", pe celălalt: "Spre Valea-Seacă". Drum ca acela care trece prin Valea Seacă înspre Sărăceni jur-împrejur nu este. Neted ca masa şi vârtos ca sâmburele de cireaşă. Se vede că sărăcenenii l-au făcut de dragul lor. În dreapta şi în stânga, tot zece-cincisprezece paşi unul de altul, sunt nişte nuci stufoşi, la care omul priveşte cu drag. Albia pârâului rămâne la dreapta: drumul trece pe coaste, mai pe sus, ca să nu-l atingă năpădirea apei. Sărăcenenii au trebuit să sfarme stânci în calea lor; dar au făcut-o bucuros, fiindcă din stânci şi-au făcut drumul.

citat celebru din nuvela Popa Tanda de Ioan Slavici
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căutându-mă

Căutând în tine un drum spre mine,
Căutând în tine un drum spre tine,
Căutând în tine un loc unde să-mi odihnesc sufletul,
Căutând în tine locul unde este sufletul tău,
Căutând în tine ochii mei,
Căutând în tine ochii tăi
Mă căutam pe mine în tine,
Te căutam pe tine în tine,
Căutam în tine un vis al meu pe care să-l visăm,
Căutam în tine un vis al tău pe care să-l visăm,
Căutam în tine primăvara mea,
Căutam în tine primăvara ta.
Căutând în tine drumul spre mine,
Căutând în tine drumul spre tine,
M-am rătăcit şi s-a întamplat ceva,
Nu ştiu ce s-a întâmplat,
Dar sufletul tău s-a închis.
Şi am rămas afară căutându-mă...

poezie de Victor Rechiţian
Adăugat de Victor Rechiţian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alb

Dincolo de deznădejde
înfloriseră salcâmii candelabre de alb
luminau paşii ce trecuseră de nicăieri,
păşeau cu privirea răsturnată
spre din aduceri aminte,
când candela aia lumina atâta viaţă
şi speranţa era un fluture albastru
şi azi, doar un azi
trebuie să pun pasul în faţa pasului
în drumul spre mai departe,
însă o culoare a rămas la tine
şi te rog să vezi cât de frumos plâng
alb
salcâmii....

poezie de Ioana Cîrneanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dintr-un alt anotimp

S-a făcut târziu
şi încă nu ţi-am spus tot
ce am vrut să-ţi spun, ca şi cum aş fi trecut printr-o sită
o mulţime de lucruri şi după o mulţime de nimicuri
au rămas cuvintele mari şi neapărat dureroase,
s-a făcut târziu, s-a întunecat afară
şi mi-e tot mai greu să-ţi desluşesc ochii
în lumina bolnavă-oranj a unui felinar stradal,
eşti ca o ţintă pe cel mai îndepărtat
perete al camerei, trimit săgeţele spre tine, cad toate
în gol şi-mi pierd curajul,
pentru că
s-a făcut târziu de tot
şi tot discursul pe care l-am repetat în minte şi pe care
credeam că îl voi rosti
ca de pe un prompter mintal, cu pauze în locurile potrivite,
cu tandreţea şi vina celui care părăseşte,
s-a destrămat,
s-a dus naibii tot şi eu am rămas
cu un bolovan uriaş
apăsându-mi în piept,
strivindu-mă tot pe dinăuntru,
tu ai plecat fără să bănuieşti nimic,
fără să te întrebi de ce tremur toată,
de ce am vorbit
despre toate nimicurile acelea,

se făcuse târziu, era o noapte urâtă tare,
ploua şi miroseam a ţigări şi vulnerabilitate,
am plecat şi eu,
cu un blank mintal total,
ca un Cadillac Eldorado negru
rulând spre nicăieri
cuprins încet
de ceaţă şi fum greu.

poezie de Alexandra Negru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fulg

de sus din munţi, din văi, din lacuri glaciare
infime sclipiri din ape, spre cer s-au ridicat
şi-ncet s-au aşezat pe înalte ceruri, în apă pură
dar de iarnă, ca pentru pământ să fie dat

şi-n Decembrie nourul format în a sa fiinţă
în fulgere şi încărcări de energii, el a creat
cătând în jos cu a sa lumină, el să trimită
fulgi de nea curaţi, născuţi în puf de alb

spre lume el drumul încet, sculptat şi-a dat
el singur, fulgul tău, prin ceţuri, încet s-a arătat
spre a ta fereastră şi-a ei lumină, ca să sclipească
ca chipul tău zeiesc, să-l vadă îngereşte întruchipat

în fereastră, tristă, tu stai şi-n sus a ta privire
priveşti fulgul tău când vezi că vine şi tresari
simţind atunci că el spre tine vine a bucurie
trimis de cel ce te iubeşte, şi-n vise, drept dar

poezie de Viorel Muha (noiembrie 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu sufletul spre cer

Cu sufletul spre cer, am cerut iubire,
apoi ţi-am zărit ochii înlacrimaţi
ascunşi printre zâmbete dureroase...
Cu sufletul spre cer, am cerut frumuseţe,
apoi ţi-am sărutat fiecare tresărire
de pe chipul îmbujorat...
Cu sufletul spre cer, te-am cerut pe tine,
apoi ţi-am îmbrăţisat fiinţa
pitită la umbra inimii mele...
Cu sufletul spre cer, ţi-am cerut nemurirea,
apoi ţi-au îngenunchiat toate stelele
venerându-ţi urmele paşilor...
Cu sufletul spre cer, am cerut încă un răsărit,
apoi ţi-am mângâiat genunchii zdreliţi
de atâta nelinişte...

poezie de Emilia Mariam
Adăugat de Emilia Mariam
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunză în vânt

Ce verde-ai fost, frunză în vânt...
Rugina te-a cuprins a toamnă.
Azi dai cu fruntea de pământ,
Viaţa, nimic nu-ţi mai înseamnă.

Pluteşti spre ultimul popas
Al celei izbăviri depline,
Spunând la toate "bun rămas"
În drum spre viaţa care vine.

Nici nu mai fluieri ca odat'
Când mi te alintai la soare,
În tril de păsări, minunat
Şi-a ploii sfântă sărutare.

O brumă crudă te-a răpus
Când te-mbătai de fericire
Privindu-ne pe toţi de sus,
Căci ramu-ţi dăruia iubire.

Şezând acuma în genunchi
Între surate deja moarte,
Nu mai cunoşti bătrânul trunchi.
Din seva lui ţi-a făcut parte.

Ce verde-ai fost la vremea ta...
Dar când visai a fi mireasă,
Blestemul toamnei secera
Mlădiu-ţi trup din umbra deasă.

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu (11 ianuarie 2015)
Adăugat de Ioan Ciprian Moroşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiecare din noi

cu morile sale de vânt
fiecare cu ipotetica
lui dulcinee
eu cu imaginea ei în gând
tot călărind
pe închipuita rosinantă
trecând majestuos
în derâderea lumii
spre alte tărâmuri
spre altă aşteptare
noi, eu, drumul
trecutul şi umbra
trecând luptând
cu închipuirea
lovind porţile
ferecatei cetăţi
acolo unde doarme
o altă idee
sub armură
nici un gând
înainte o lumină
surâsul lunii torcând
şi paşii mei obosiţi
trecând
scutierul care mă însoţea
el poate să ştie
că drumul meu
e inutil de lung
de aceea m-a părăsit
scutierul meu, sufletul meu
rămas departe în urmă

poezie de Vasile Gavrilescu din Starea de fapt (1996)
Adăugat de Vasile Gavrilescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O veşnicie Te-aş sluji...

O viaţă-ntreagă Te-aş sluji pe Tine
O viaţă-aş sta şi încă-o veşnicie
Să-Ţi adâncesc cuvintele în mine
Să mă-ncălzesc cu flacăra lor vie.
Atâta mi-am dorit să-mi ieşi în cale -
Erai un vis, erai o-nchipuire
Dar când m-ai plâns cu lacrimile Tale
O uşa mi-ai deschis spre mântuire.

Şi când pe dealul Golgotei la cruce
Te-au pironit şi Te-au străpuns cu ura
Când am văzut lumina cum se duce
Şi cum Îţi mor cuvintele din gură.

M-am prăbuşit plângând cutremurată
Nimic n-a mai rămas să mă aline
Şi m-am rugat: de-ai mai veni odată
O veşnicie voi sluji la Tine...

poezie de Adriana Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iar toamnă

Te prind toamnă în palmele mele,
Culoarea ta ruginie în suflet mi-a intrat,
Prin frunze moarte îmi caut veşnicie,
Din zborul unui gând eu astăzi te-am luat!

Cu paşi plini de iubire, spre tine mă îndrept,
În fiecare an tu mă cuprinzi cu-a tale vise,
Tot ce-mi oferi e viaţa, am înteles!
În tine, sunt toate nopţile de dragoste promise.

Te scuturi de speranţe şi le oferi în dar,
Celor nostalgici, plini de dăruire.
Prin liniştea şi puritatea ce-o trăieşti,
Aduci în jurul tău doar iubire!

Acoperă-mă toamnă cu parfumul tău,
Îmbracă-mă în covor de frunze ruginii,
Plouă peste mine magia ta,
Lasă-te descoperită de oamenii cu suflete vii!

poezie de Liliana Andrei (2 octombrie 2015)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şaizeci de ani împreună

Vreme multă a trecut,
cu cer senin, dar şi cu ploi.
Noi de mână ne-am ţinut,.
Întotdeauna am fost doi.
La bucurii şi la nevoi,
am rămas tot împreună.
Am îndurat furtuni şi ploi,
nu ne-am dat drumul la mână.
Soţi şi prieteni am fost.
Ea icoana mea de suflet.
Cerul ne-a fost adăpost,
ne-a unit acelaşi cuget.
Şaizeci de ani împreună
am trecut necazuri multe.
Dar ţinându-ne de mână,
cale ne-am făcut prin munte.
Ale vieţii vitregii
n-au putut să ne despartă.
Am rămas printre cei vii
până Dumnezeu ne iartă.
Când o fi şi-o fi să fie
inima să nu mai bată,
Cineva o să ne scrie
doliul ce se pune-n poartă.
Noi tot nu ne-om despărţi.
Amândoi vom merge sus.
Pe Dumnezeu vom sluji
şi pe fiul său ISUS.

poezie de Dumitru Delcă (august 2019)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-a mai rămas

n-a mai rămas nimic
din nuanţele ce-mpodobeau lumina.
lucrurile s-au camuflat în galbenul pereţilor,
cuvintele s-au topit într-o rotire altfel,
în golul tot mai mare au coborât iluziile fără gravitaţie.

târziul umflat cu minute false
a stors lacrimi neputând să vorbească,
sunetele libere au plecat dincolo de ziduri.

am strâns neliniştea ce bântuia prin spaţiu
şi am clădit-o în muntele meu alb
îndurerându-mi tălpile
să nu poată găsi drumul ce duce spre tine.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cânt pentru iubire!

prin timp de veacuri şi de mii de timpuri
răsar în zeci de mii de gânduri, flori
iar parfumul dimineţilor prin crânguri
vin prin aburi de primăvară şi vă spun

suntem trupuri de unduire-n suflete
porţi deschise spre universuri, iubire
copile din soare aţintind mereu privire
spre viaţă, spre voi, şi pentru tine

cântăm pământului mii de culori minune
noi răsărim şi suntem izvor de nemurire
vrem cu bucurie ca-n inima fiecărei case
de-i fecioară, femeie sau pentru plete albe
să vă cântăm cu drag ce-a mai frumosă melodie
a florilor culoare!

poezie de Viorel Muha (aprilie 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumul prin deşert spre limanul tău imaginar ar putea fi cumplit de lung. Nu mai bine ai fi deschis la tot ce se întâmplă? Ia cana cu apă. Altfel te usuci de sete.

Anda Docea în Camere de hotel, Cât să nu mori de sete (aprilie 2015)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Necuvintele

El a întins spre mine o frunză ca o mână cu degete.
Eu am întins spre el o mână ca o frunză cu dinţi.
El a întins spre mine o ramură ca un braţ.
Eu am întins spre el braţul ca o ramură.
El şi-a înclinat spre mine trunchiul
ca un măr.
Eu am înclinat spre el umărul
ca un trunchi noduros.
Auzeam cum se-nteţeşte seva lui bătând
ca sângele.
Auzea cum se încetineşte sângele meu suind ca seva.
Eu am trecut prin el.
El a trecut prin mine.
Eu am rămas un pom singur.
El
un om singur.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!