Prinţesa şi-a dat seama într-o clipită că nu era de obârşie nobilă, la fel ca ea, aşa că l-a privit cu dispreţ, şi i-a cerut să treacă peste altă încercare. Ea a mers în grădină, a împrăştiat în iarbă, cu propriile mâini, zece saci plini cu seminţe de mei, şi i-a poruncit să le adune pe toate până în dimineaţa următoare, astfel încât să nu lipsească nici măcar un grăunte. De îndată ce s-a lăsat întunericul, regele furnicilor a sosit împreuna cu mii şi mii de alte furnici şi harnicele insecte au muncit cu râvnă, adunând toate seminţele de mei, şi punându-le înapoi în saci.

Fraţii Grimm în Şarpele alb
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi aşa, Prostănacul a ajuns să domnească peste împărăţia tatălui, s-a căsătorit cu prinţesa lui şi a mers vorbă prin toate ţinuturile vecine că era un conducător viteaz şi drept.

finalul de la Cele trei pene fermecate de Fraţii Grimm
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

În dimineaţa următoare fură gata cele patru perechi şi de acum înainte, tot ce lăsa croit seara, găsea cusut dimineaţa. Astfel cizmarul avu în curând câştiguri foarte mari, putându-se considera aproape bogat.

Fraţii Grimm în Spiriduşii cizmari
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Servitorul şi-a mânat calul către marginea drumui, astfel încât să protejeze furnicile, iar regele i-a strigat: "Ne vom aminti de tine! O faptă bună merită să fie răsplătită tot cu o faptă bună."

Fraţii Grimm în Şarpele alb
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi aşa se făcu de-şi luară îndată tălpăşiţa de la casa pădurarului toate grijile şi nevoile care stătuseră până atunci pe grumazul omului şi al copiilor lui.

Fraţii Grimm în Hansel şi Gretel
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrierile tradiţionale descriu conştiinţa ca pe un câmp, o bucată de pământ pe care pot fi semănate tot felul de seminţe - seminţe pentru suferinţă, fericire, bucurie, tristeţe, teamă, furie, speranţă. Iar memoria acestor emoţii este descrisă ca un hambar umplut cu toate seminţele strânse de noi. De îndată ce o sămânţă se manifestă în conştiinţă, ea se va reîntoarce mult mai puternică la locul său din hambar. În fiecare moment în care percepem ceva frumos şi liniştitor, udăm seminţele păcii şi ale frumuseţii din noi. Iar în acest răstimp, seminţele pentru frică sau durere se usucă.

citat din Thich Nhat Hanh (1995)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Post revoluţionară

După cinsprezece ani,
Azi, în vile somptuoase,
Unii dorm pe saci de bani,
Alţii-n stradă-s saci de oase.

epigramă de Pavel Marin Boţoc din ziarul "Viaţa Buzăului" (11 mai 2005)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iar soţiei lui Lot i s-a poruncit să nu privească înapoi, acolo unde toţi acei oameni şi toate locuinţele lor au fost. Dar ea a privit înapoi şi o iubesc pentru asta, pentru că ceea ce a făcut ea, e atât de uman.

citat din Kurt Vonnegut
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

El nu reuşise însă să îi cucerească inima mândră şi, deşi dusese până la capăt două încercări, prinţesa i-a dat încă una, spunându-i: "Nu vei fi soţul meu până când nu îmi vei aduce un măr din pomul vieţii!"

Fraţii Grimm în Şarpele alb
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mulţi flăcăi încercaseră în zadar să treacă peste încercări pentru a o lua de nevastă, dar atunci când omul nostru a văzut-o pe prinţesă, a rămas fermecat de frumuseţea ei, aşa că a uitat de pericolul de a-şi pierde viaţa şi a mers la rege zicându-i că vrea să îi peţească fiica.

Fraţii Grimm în Şarpele alb
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o clipită, tânărul a fost lângă ea, a atins colivia cu floarea şi apoi a atins-o şi pe babă. Jorinde şi-a reluat înfăţişarea de fată frumoasă, aşa cum era, iar baba şi-a pierdut puterile malefice. Tinerii le-au ajutat şi pe celelalte fete vrăjite să-şi recapete înfăţişarea şi libertatea, apoi s-au întors acasă la ei şi au trăit o viaţă frumoasă şi fericită.

finalul de la Jorinde şi Joringel de Fraţii Grimm
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Diana: Lasă, scumpule, nu te întrista din cauza tatălui tău; o să-i treacă...
Lucian: Dar, mamă, de ce se poartă astfel cu mine? N-a înţeles nimic? Nu şi-a dat seama că sunt nevinovat?! N-am făcut nimic rău.
Diana: L-a deranjat ideea că ai putea fi totuşi vinovat sau, pur şi simplu, faptul de a fi chemat în faţa Comisiei Disciplinare, din cauza ta.
Lucian: Dacă aş fi ştiut că se va purta astfel, aş fi rămas la Institut; am unde dormi acolo. Şi măcar dom' director e mult mai înţelegător; nu mă tratează deloc astfel.
Diana: Luci, dragul meu... Îmi pare rău că tatăl tău nu te înţelege acum, dar îşi va da seama că greşeşte şi atunci îşi va cere scuze faţă de tine.
Lucian: Şi-a cumpărat altă maşină?
Diana: Nu, nici gând. Cum crezi că ar mai fi avut chef de maşină nouă?
Lucian: Deci, nu şi-a mai luat alta... Mă duc sus, în camera mea.
Diana: Nu rămâi la masă, să mănânci?
Lucian: Nu, mamă, nu mi-e foame.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un om optimist

copil fiind el nu a smuls niciodată aripile muştelor
nu a legat cutii de tablă de coada pisicilor
sau închis insecte în cutii de chibrituri
sau împrăştiat muşuroaiele furnicilor
el a devenit om matur
şi toate aceste lucruri i s-au întâmplat lui
am fost lângă el când a murit
mi-a spus citeşte-mi o poezie
despre soare şi despre mare
despre reactoare nucleare şi despre sateliţi
despre măreţia umanităţii.

poezie de Nazim Hikmet, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

O mână, Dumnezee

mi-ai cerut să Te las să mă ţii de mână
şi eu Te-am lăsat iar Tu
m-ai aşezat
pe prima treaptă a scării de argint întinsă
până în nimicul nopţii
dar câte stele încăpeau pe cerul negru
ca de pe o broboadă cadeau
să încolţească
seminţele liniştii
peste umbrele treptelor întipărite
pe cele zece degete de la picioare

tu povesteai despre un pescar din împrejurimi
ce culegea cu mâna din stele
fosforescentă lumina
după care am închis fereastra
şi am deschis o parte din mine
pipăiam cu ochii încăperea să-mi întipăresc
făptura
şi n-a fost vis dimineaţa
prin rana mea trecuse
vindecătoare o mână, Dumnezee

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninge într-o vreme

Ninge într-o vreme când n-ar trebui,
Ninge peste mine, peste toate cele,
Ninge peste case, peste morţi şi vii
Şi mai ninge încă-n gândurile mele.

Ciorile de toamnă trec în cârduri grele
Croncănind de foame sau de altceva,
Şi-n decorul sumbru ninge peste ele
Într-o vreme-n care în alţi ani ploua.

Ori că plouă-ntr-una, ori că ninge greu,
Peste toate anii se grăbesc să treacă,
Până ce cu totul voi uita şi eu
Moartea care vine, ciorile ce pleacă.

poezie de Mihail Mataringa (30 mai 2009)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Există în mine o parte din Dumnezeul tău

într-o zi voi tăia tot întunericul şi-ai să vezi
cum mă închin ca un soldat urmărit
de amintirile de pe front
cu trupuri mutilate
cu noroi şi cai ce n-au putut să treacă
peste şanţurile pline cu apă

într-o zi ai să mă vezi aşa cum sunt
carne
oase
poate şi un suflet aruncat acolo în grabă
iar Dumnezeul tău mă va recunoaşte
după toate cuvintele astea ajunse pe patul morţii
bătrâne
singure
gata de spovedit

într-o zi îţi vei da seama că Dumnezeul tău
m-a salvat de pe front
m-a scos din noroi
m-a cărat în spate
mi-a vindecat rănile
şi m-a învăţat să te scriu
cu toate cuvintele astea
bătrâne
şi singure

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rodia

Vânturi înalte-n noaptea aceea au desfrunzit rodiul.
Frunzele se depuseseră într-un cerc în jurul lui.
Kimiko a fost surprinsă când l-a văzut dimineaţa gol
şi era uimită de perfecţiunea cercului.
S-ar fi aşteptat ca vântul să împrăştie frunzele.
Rămăsese-o singură rodie-n pom, una foarte bună.
"Vino şi priveşte-o," şi-a strigat mama. "Aproape c-o uitasem."
Mama ei a aruncat o privire şi s-a întors în bucătărie.
Asta a făcut-o pe Kimiko să se gândească la singurătatea lor.
Rodia de dincolo de verandă părea şi ea singură şi uitată.
Două-trei săptămâni înainte, nepotul ei de şapte ani venise-n vizită
şi a observat îndată rodia. S-a căţărat în pom.
Kimiko se simţea un fel de martor al vieţii.
" E una mare acolo sus," a strigat ea de pe verandă.
"Da, dar dacă o culeg, nu mai pot coborî." Era adevărat.
Să cobori din pom cu rodii în mâini n-ar fi fost un lucru uşor.
Kimiko a zâmbit. Era un scump.
Înainte de-a intra în casă au uitat deja de rodie,
iar ea rămăsese uitată până azi.
Fructul era ascuns în frunziş. Acum se vedea clar pe ecranul cerului.
Era vigoare în fruct şi în cercul de frunze căzute.
Kimiko l-a dat jos cu o nuia de bambus.
Era atât de copt încât seminţele parcă-l forţau să se deschidă.
Pus pe verandă, strălucea-n lumină,
iar razele soarelui păreau să treacă prin el.
Avea un sentiment de regret.
Era aproape ora zece, ea cosea la etaj, a auzit vocea lui Keikichi.
Deşi uşa nu era închisă, părea să fi fost din grădină.
Era o urgenţă-n vocea lui,
"Kimiko, Kimiko!" a strigat-o mama ei. "Keikichi e aici."
Kimiko n-a mai pus aţa în ac. L-a înfipt înapoi în perniţa lui.
"Kimiko spune c-ar dori mult să te vadă înainte de plecare."
Keikichi pleca la război.
"Dar nu te puteam vizita fără o invitaţie, iar tu n-ai venit.
E bine c-ai venit azi."
I-a propus să ia masa de prânz împreună, dar el se grăbea.
"Bine, dar ia măcar o rodie. E din grădina noastră."
A strigat-o pe Kimiko iarăşi. I-a urat din ochi bun venit, ca şi cum
el ar mai avea multe de făcut ca s-o convingă să coboare.
S-a oprit pe trepte. În ochii lui a licărit ceva cald,
iar rodia i-a căzut din mână. S-au privit şi şi-au zâmbit.
Când şi-a dat seama că zâmbea, s-a îmbujorat. Keikichi s-a ridicat.
"Ai grijă de tine, Kimiko."
"Şi tu."
El pleca de-acum şi-i spunea la revedere.
După plecarea lui, Kimiko a continuat să se uite spre poarta grădinii.
"Era atât de grăbit," i-a spus mamei. "Iar rodia aşa de frumoasă."
El o lăsase pe verandă.
Aparent, o pusese jos atunci când ceva cald îi apăruse-n privire
şi începuse s-o deschidă.
Nedesfăcută complet în două, stătea acolo cu seminţele la vedere.
Mama a luat-o-n bucătărie, a spălat-o şi i-a înmânat-o.
Kimiko s-a încruntat şi a făcut un pas înapoi, apoi,
înroşindu-se încă o dată, a luat-o, cumva confuză.
I s-a părut că Keikichi luase câteva seminţe de pe margine.
Cum mama o privea, ar fi fost ciudat refuzul de a o mânca.
A muşcat din ea cu nonşalanţă. Gustul acrişor i-a umplut gura.
Simţea cum un fel de fericire tristuţă-i penetra tot trupul.
Indiferentă, mama ei s-a ridicat.
S-a aşezat în faţa oglinzii.
"Uită-te şi tu la capul meu.
Mi-am luat la revedere de la Keikichi cu părul ăsta vulvoi."
Kimiko auzea pieptenele.
" După ce a murit tatăl tău," a zis ea încetişor,
" Mi-era teamă să-mi pieptăn părul.
Când îl pieptănam, uitam de mine. Iar când îmi reveneam,
tatăl tău parcă mă aştepta să-mi termin pieptănatul."
Kimiko îşi amintea că mama ei avea obiceiul să mănânce
ceea ce rămânea în farfuria soţului.
A simţit că o atrage ceva înspre ea,
o fericire care aproape-o făcea să plângă. Mama i-a dat probabil
rodia datorită unei anume reticenţe de-a o arunca.
Numai de asta. A nu arunca lucrurile devenise o obişnuinţă.
Singură-n fericirea ei, Kimiko simţea o sfiiciune în faţa mamei.
Se gândea că fusese-o despărţire mai bună decât şi-a dat
Keikichi seama şi că ea-l poate aştepta multă vreme să se întoarcă.
Şi-a privit mama.
Soarele scădea pe uşa de hârtie dincolo de care stătea ea la oglindă.
Îi era cumva teamă să muşte rodia din poală.

poezie de Kawabata Yasunari, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primavara inutilă

Sufocată de viaţa cu program
Şi de-acelaşi "va urma" cotidian
Al savanţilor cu barbă, cu şoşoni şi ochelari -
Pedagogi şi profesori octogenari
De algebră, geografie şi pian -
Primăvara
A izbit cu pumnu-n geam
Şi-a fugit din pension
De la "Notre-Dame de Sion".

I-am citit isprava-n calendar
Şi-am pornit îndată după ea
S-o-ntâlnesc în Cişmigiu
Sau la Şosea,
Cum făceam alt'dată-n fiecare an,
Când eram şi eu ca ea - un licean
Cu frecvenţa cursurilor pe… trotuar…

Dar de data asta, nu ştiu cum,
N-am dat nici măcar de urma ei pe drum...
Poate n-am mai cunoscut-o eu…
Poate drumul ei şi drumul meu
S-au schimbat de mult,
Şi-acum
Nu mai fac acelaşi drum…

Sau pe drumul de la Ateneu
Până la Şosea
Şi hipodrom
Primăvara n-a-ntâlnit în capitală nici un om
Să-i ureze ca pe vremuri "bun sosit".

Şi probabil că de ciudă în oglindă s-a privit,
Şi-a dat seama c-a visat,
C-a spart geamul doar în vis
Şi că visul evadării n-a fost vis adevărat!...

Primăvară, primăvară,
Inutila mea fecioară,
Nu cumva te-ai sinucis?...

poezie celebră de Ion Minulescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Universul este indescriptibil, imun la orice încercare omenească de cunoaştere completă. Într-o atare situaţie, nu putem înţelege nici măcar un grăunte de sare, deci cu atât mai puţin universul.

Carl Sagan în Creierul lui Broca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îl duse apoi în pivniţa împăratului şi omul nostru se înfipse lângă butoaiele cele mari şi, luându-le la rând, bău de stinse, până ce începură a-l durea şalele, nu alta... Nici nu trecuse bine ziua şi secase vinul din toate butoaiele.

Fraţii Grimm în Gâsca de aur
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu eşti Sinele, nici toate eforturile şi nici toate mahapracticiile, întreaga cunoaştere a lumi nu-ţi vor da Sinele, aruncă tot, măcar astfel eşti gata să fii îmbrăţişat până la extincţie de graţia SA!

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!