Focurile de pe munte trebuie să piară, dar tu, micuţă flăcăruie, vei primi aripi să zbori departe de aici... sunt sigur că şi copiii te vor îndrăgi la fel de mult ca mine. Rapid, micuţa flăcăruie s-a ridicat deasupra muntelui şi a zburat departe, în lumina soarelui. Astfel, din inima muntelui s-a născut prima pasăre colibri.

finalul de la Legenda păsării Colibri născută din foc de Florence Holbrook
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întrebări şi răspunsuri

COPILUL
Tată! Am bătut potecile pădurii rând pe rând,
Dar n-am găsit nicio pasăre acolo,
N-am auzit niciun tril în crâng.

TATĂL
Pasărea care ne-a cântat, cu vântul
A zburat sus pe creasta unui val,
Şi poate acolo şi-a aflat mormântul.

COPILUL
Dar de ce n-a stat să mai aştepte-un pic între arţari?

TATĂL
S-a dus acolo unde căldura şi lumina sunt mai mari.

COPILUL
Tată! Mi se pare-un egoism extrem, cum poţi să explici
Faptul că tu alegi să zbori departe,
Când noi toţi ar trebui să fim aici.

TATĂL
Cu fiecare prunc se naşte-un cântecel sub soare;
Firesc şi din instinct mai viguros,
Ceva nou şi proaspăt în lumea asta-apare.

COPILUL
Dar dacă vânturi reci îl vor răpune, zboru-i vor curma?

TATĂL
Vor veni alţii; neamul lui îl va urma.

poezie de Bjørnstjerne Martinus Bjørnson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viermele din vârful bălegarului (Ca omul din vârful muntelui)

După ce s-a ridicat,
Celor de abia zăriţi
Viermele s-a adresat:
Sunteţi nişte paraziţi.

epigramă de Ludwig Fulda din Epigrama germană de cinci secole (1999), traducere de Florea Ştefănescu
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ştiu ce mă împiedică să fac un pas mai departe, nu ştiu ce m-a tras tot timpul înapoi şi ce-mi dă acum tracul, panica asta. S-ar zice că pânza de păianjen s-a întins şi s-a tot întins până aici. Dar mai departe nu e la fel?!... Păianjenul ţese harnic, ar putea să mă înghită, dar se joacă cu mine. După cum vezi, am vrut să fug, să scap din plasa lui, dar iată-mă prinsă în plasă.

Cella Serghi în Pânza de păianjen
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ziua Muntelui

Când sui pe-a muntelui colină,
Şi de ceva eşti deranjat,
Să şti că sigur e de vină,
Că-n jur e... aerul curat...

epigramă de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate un om care s-a pregătit ani de zile ca să urce pe muntele cel mai înalt din lume să se simtă înfrânt când ajunge în faţa muntelui şi descoperă că acesta e învăluit de o furtună? Omul îi spune muntelui: "Nu mă vrei acum, dar vremea o să se schimbe şi într-o zi voi putea să mă urc în vârful tău."

Paulo Coelho în Manuscrisul găsit la Accra, "Înfrângerea"
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Micuţa pasăre ar voi să zboare către acest Soare Divin, strălucitor, care-i încântă ochii... dar vai! nu poate decât să-şi ridice micile aripi, dar să zboare, asta nu-i stă în mărunta-i putere! Ce va urma? Va muri de supărare văzându-se atât de neputincioasă?... O, nu! Micuţa pasăre nici măcar nu se va mâhni. Cu îndrăzneaţă uitare de sine vrea să scruteze mai departe Divinul său Soare; nimic nu va reuşi să o sperie, nici vântul, nici ploaia, iar de s-ar întâmpla ca nori negri să ascundă Astrul Iubirii, micuţa pasăre nu-şi schimbă locul... ea ştie că dincolo de nori Soarele ei tot străluceşte, strălucirea Lui nu va păli nicio clipă.

Sfânta Tereza de Lisieux în Istoria unui suflet
Adăugat de Margareta
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sufletul ploii

Îi lucesc în iarbă ochii adânci de ploaie,
Cred că e rănită pasărea-văpaie...
Când răsună glasul muntelui de fier,
Inima vântoasei tremură în cer.

Poa' să fie duh căzut din paradis -
Ce să fie, mamă, pasăre ori sfinx?
Cum zice legenda, s-a întâmplat odată,
Duhul prinse viaţă într-un fir de apă...

Nu este nălucă din vremuri uitate,
E sufletul ploii venit de departe.
E demult acolo, l-am văzut cândva,
Era piatră seacă, pământ nu era.

poezie de Ştefan Radu Muşat din Copilul şi Norul
Adăugat de Ana Georgiana Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă-ţi cresc aripi, cei mai mulţi dintre oameni nu te vor învăţa să zbori cu ele. Unii ţi le vor rupe, alţii îţi vor spune să le ascunzi. Astfel le vei semăna mai bine, astfel vei deveni solidar cu neputinţa lor.

aforism de Ionuţ Caragea din Sindromul nemuririi (2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bătrânul marinar

Am trecut pentru ultima oară de far, prieteni,
Voiajul meu cel lung s-a terminat;
Acum mă odihnesc aici şi, liniştit,
Privesc lumina soarelui la scăpătat,

Un fel de surâs vesel deasupra
Imensităţii reflectând azurul, liberă şi-adâncă.
Voiajul meu cel lung s-a terminat, prieteni,
Dar, o, această inimă a mea e încă

Acolo unde orizontul întâlneşte marea!
Voiajul meu cel lung s-a terminat...
Dar cât mai pot rămâne liniştit aici, prieteni,
Privind lumina soarelui la scăpătat?

Ce-înseamnă-o viaţă trăită-n linişte, prieteni,
Când fiecare briză zburdă-n libertate,
Când fiecare furtună care se abate
Îmi aduce mesaje de departe?

Cum poate cerul fi oare luminos,
Pentru că totul de soare-i luminat,
Pentru cel care iubeşte marea, prieteni,
Şi ştie că voiajul lui s-a terminat?

Cum s-ar putea compara, prieteni,
Un an pe pământ cu o zi – pe mare?
Ah, cântecul fiecărei adieri de vânt
Răscoleşte câte- o amintire care doare!

Am trecut pentru ultima oară de far, prieteni,
Voiajul meu cel lung a devenit trecut –
Şi trebuie să privesc soarele la scăpătat,
Tot mai galben şi mai palid cu fiece minut.

Paşii mei nu mai sunt uşori, prieteni,
Cum erau odinioară, nici trupul drept;
Şi uneori, răpus de oboseală,
Capul îmi cade greu pe piept –

Dar, deşi-s bătrân şi uzat de vreme,
Valurile dansând libere pe-întinsa mare
Nu contenesc să-mi bată-n sufleţel, prieteni,
Să cânte şi inima să-mi înfioare!

poezie de Margaret Elisabeth Sangster, 1838-1912, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Victoria nu este privelişte admirată din vârful muntelui, ci doar întrezărită din vârful muntelui, după ce muşchii tăi o vor fi construit, e trecere de la o stare la alta.

citat celebru din Antoine de Saint-Exupery
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odată demult, pe când pământul era încă foarte tânăr şi pe el umblau numai copiii Marelui Spirit, doi vânători mergeau prin pădure. De două zile urmăreau o căprioară, aşa că erau foarte departe de satul în care trăiau. Se făcuse noapte deja, dar pe cerul dinspre apus apăru o lumină puternică.

începutul de la Legenda păsării Colibri născută din foc de Florence Holbrook
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Templul din Vârful Muntelui

In seara asta stau la Templul din Vârful Muntelui.
Aici aş putea culege stelele cu mâna.
Nu îndrăznesc să rostesc un cuvânt
De teamă să nu tulbur ordinea cerească.

poezie de Li Bo, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mahomed i-a poruncit muntelui să vină la el. Văzând că muntele nu vine, s-a dus el la munte. La început – trufie, apoi – smerenie.

aforism de George Budoi din Vanitatea şi Modestia în aforisme, epigrame, pamflete şi satire (9 noiembrie 2019)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un mesaj pentru secretarul Linghu

Departe de norii muntelui Sung, departe de copacii din Qin,
Îţi trimit acest mesaj prin doi crapi:
În grădina Prinţului nu este prezent în această toamnă
Poetul din Maoling, bolnav în ploaie.

poezie de Li Shangyin, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În natură, fiecare lucru are rostul lui. Perlele nu se formează în inima muntelui, ci pe fundul mării, aşa cum diamantele nu se formează pe fundul mării, ci în inima muntelui.

aforism de George Budoi din Aforisme (4 decembrie 2019)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aripi de înger

sunt pustiul născut într-un urlet
mă doare lumina şi fug
mă ascund în privire
se scufundă stele în mare
mai tresar luminiţe în zare
susură toamna prin arbori, îţi cheamă ecoul
şuieră frunze prin arbori
o umbră se stinge tăcută
o linie ne desparte de toate
ating cu mâna întunericul în prima zidire
ducând urmele lumii în mine
sunt far, sunt privire în văzduhul de ceaţă
adap în palme speranţele moarte
şi plec, departe, departe
se aude în tălpi ecoul ultimului gând
aprind în tăcere ruguri în taina vegherii
desculţ păşesc către poartă
mă împiedic de paşii rămaşi
un fulger se sparge în noapte
arzând aripi de înger în ploaie

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O floare micuţă la mânăstirea Taer

Pe şes, aproape de pământ, am văzut o floare micuţă.
Corola se înălţa sfioasă din iarba, atingând razele soarelui de primăvară,

iar lujerul auriu, sprijinit de frunze, sclipea în aerul însorit.
Se înclina supusă în vânt ca un pelegrin căzut în binecuvântare.

Are un vis necunoscut nouă, ascuns sub ierbile înalte,
şi, când bate vântul, micuţa floare priveşte-n sinele ei cel mai adânc.

Păşind pe lângă ea, m-am simţit deodată calm.
Boabe de rouă îmi umezeau hainele, golul şi singurătatea.

Departe,-n zăpadă, un credincios răsucea roata rugăciunilor, apoi s-a aplecat
în reverenţă mai jos decât floarea, ca iarba sălbatică de pe platou.

În mânăstirea de culoarea cinabrului, florile sunt cea mai înduioşătoare privelişte;
nu există nici un pasaj în sutra mai viu decât dependenţa mutuală a două inimi.

poezie de Hu Yonggang, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elijah Browning

Eram în mulţimea copiilor
Care dansau la poalele muntelui.
A suflat o briză dinspre est şi i-a măturat ca pe nişte frunze
Dincolo de versanţi...
Totul s-a schimbat.
Aici erau lumini zburătoare şi luni magice, şi se auzeau muzici nepământeane.
A căzut peste noi un nor.
Când s-a ridicat, totul era schimbat.
Acum eram printre mulţimi aflate în conflict.
Apoi o figură din aur strălucitor, şi cineva cu o trompetă,
Şi încă cineva purtând sceptru au stat în faţa mea,
M-au luat în râs, au dansat rigadoon şi pe urmă au dispărut...
Iarăşi s-a schimbat totul.
Ieşind dintr-un lan de maci,
O femeie şi-a dezgolit sânii şi şi-a ridicat gura întredeschisă spre mine.
Am sărutat-o.
Gustul buzelor ei era sărat.
M-am prăbuşit extenuat.
M-am ridicat şi m-am înălţat mai sus, dar o ceaţă ca aceea însoţind un iceberg
Mi-a acoperit paşii.
Îmi era frig şi simţeam dureri.
Deodată, a apărut din nou soarele
Şi am văzut cum ceţurile de sub mine acopereau vederii tot ce era dedesupt.
Iar eu, aplecat peste tot ce era al meu,
Mi-am văzut umbra siluetei reflectată pe zăpadă.
Desupra mea aerul nemişcat era străpuns de un ţurţure subţire de gheaţă
De care atârna o stea solitară!
Un tremur de extaz, un fior de teamă
Au trecut prin mine;
Dar nu mă mai putem întoarce pe partea cealaltă a versanţilor —
Şi nici nu mai doream să mă întorc.
Subtile unde desprinse din simfonia libertăţii
Îmbrăţişau imateriale stânci deasupra mea,
De aceea trebuia să urc spre pisc.
Am aruncat departe tot ce -mi mai aparţinea.
Cu braţul întins
Am atins steaua.
Am dispărut complet.
Muntele restituie
Adevărului Infinit
Pe oricine atinge acea stea.

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

În toamna aceea

Era toamnă
Erau şi nişte castani
Şi o bancă.

Eu şedeam
Eram palid şi poate frumos
Şi mă gândeam.

Atunci s-a oprit un tramvai
S-a dat jos o femeie
Dar era îmbrăcată foarte bine
Era deci o cucoană.

Tramvaiul a plecat
Strada rămăsese goală
Atunci femeia s-a aplecat
Şi-a ridicat încet rochia
Până la genunchi
Şi pe urmă mai sus
Foarte sus.

Avea nişte pulpe rotunde, frumoase
Şi ciorapi eleganţi de mătasă
A stat mult până şi i-a potrivit;
Eu o priveam pierdut de pe bancă
Şi ceva plângea, agoniza, murea în mine
Încât femeia s-a ridicat
Şi m-a văzut.

Era o femeie albă, frumoasă
Dar obrazul i s-a făcut deodată roşu
Şi eu simţeam cum mă înroşesc;
Femeia a plecat repede
Avea o rochie albastră care flutura în urmă
Eu am rămas mai departe pe bancă,
Sub castani.

Şi a mai venit un tramvai
Din el a coborât altă lume
Femei şi fete frumoase.

Şi eu şedeam mai departe pe bancă
Şi mă gândeam
La mine
La sinucidere,
Era toamnă
Şi mai erau şi nişte castani.

poezie de Poemul invectivă (1933)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mâine, sigur mă vei iubi la fel?

În seara asta eşti al meu în întregime
răsfăţându-mă cu dragostea ta
şi dulci poeme de iubire,
În seara asta magică
dragostea străluceşte în privirea ta
Dar mâine, sigur mă vei iubi la fel?

Luceferii din ai tăi ochi
vor lumina la fel îmbrăţişarea noastră
sau ceea ce simţi acum
e doar o un capriciu, o plăcere de moment,
iar mâine vei deschide uşa inimii
altei iubiri pătimaşe?

În seara asta magnifică
tăcerile grăiesc vibrând în ecouri
şi inimile noastre îşi vorbesc şi se-nţeleg.
Îţi simt vârful degetelor desenându-mi trupul
şi mă întreb dacă-i aievea sau visez,
iar mâine, în zori,, voi îmbrăţişa doar aşternutul rece?

În seara asta îmi juri că sunt unică în viaţa ta,
precum iubirea ce-o trăieşti intens întâia dată,
Dar când razele soarelui îţi vor aşterne-n cale
alte chipuri fragede, ce-ţi vor zâmbi graţioase,
ce voi însemna eu, cea veche, cea uzată?
Mâine, sigur mă vei mai iubi la fel?

poezie de Mirela Minuţa Alexa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!