În vremuri îndepărtate, de la care ne-a rămas numai amintirea acestei întâmplări, cică trăiau un moş şi o babă. Şi era moneagul un om liniştit, aşezat şi la locul lui, să-i tot stai în preajmă. Mult i-ar fi fost tihnit traiul dacă n-ar fi avut alături, tovarăşă de viaţă, o babă amarnică şi cicălitoare cum nici nu se pomenise o alta.

Virgil Chiriac în Alunul fermecat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Babele

Eu dacă AM o babă,
Nu-nseamnă că NU SUNT?
Celor ce mai întreabă,
Să ştiţi că nu răspund!

Sunt mai plină de viaţă
Decât unii bărbaţi,
Care nimic nu-nvaţă
Şi-s de tineri, blazaţi!

Iar de priveşti mai bine,
A babă, nici n-arăt;
Aşa că, vezi de tine,
Cum te dai îndărăt!

Tinereţea cu care
Te împăunezi,
Într-o împrejurare...
Eşti pus s-o demonstrezi!

Aviz celor ce n-au treabă
Şi mă tot alintă "babă",
Un sfat pentru dumnealor:
Vadă-şi de babele lor!

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când arăţi ca o babă, te comporţi ca o babă şi eşti tratată ca o babă... fii foarte atentă, căci s-ar putea chiar să fii o babă! (valabilă şi pentru moşnegi).

aforism de Beatrice Vaisman
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost odată o babă, bătrână, bătrână. Abia zărea de bătrână ce era. Şi mâinile îi umblau la ciorap, iar în gândul ei se ruga la Dumnezeu s-o dăruiască cu un copil, că n-avea decât pe unchiaşul ei. Şi unchiaşul, ba la pădure, ba la arie, ba la târg, iar baba sta singură cuc, că toată ziulica i-ar fi ţiuit tăcerea în fundul urechilor dacă n-ar fi strănunat şi n-ar fi tuşit câteodată. Ba uneori, ca să-şi mai ţie de urât, tot ea vorbea şi tot ea răspundea. Şi râdea ea de ea, ca şi cum ar fi râs ea de altcineva, înşirând ochiurile pe cârlige.

Barbu Ştefănescu Delavrancea în Neghiniţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moş Trifu

Trăiau odată-într-o căsuţă,
Un om bătrân cu baba lui.
Trăiau sărmani, pe o străduţă,
Lângă pustiul câmpului.

Pe lângă casa lor treceau,
Din când în când spre gară
Oamenii şi îi vedeau,
Trebăluind pe-afară.

Când vremea se-împrimăvăra,
Moşul mergea în câmp să are.
Acasă, baba rămânea
Să facă de mâncare.

Tot aşa trecut-au anii,
Până într-o zi,
Când le muriră cârlanii
Şi ajutorul lor pieri.

Câmpu-a rămas nearat.
A rămas şi fără babă.
Puterile l-au lăsat,
Adio de-acuma treabă.

În drumul lor spre gară,
Drumeţii îl mai salutau.
Moşul sta pe prispă-afară,
Gândurile-l năpădeau.

Fiindcă nu putea de fel,
Casa, n-o mai îngrijise.
S-a dărâmat peste el
Şi într-o zi, murise.

Cei care l-au cunoscut,
De moş Trifu-îşi amintesc.
Deşi vreme a trecut,
Ei mereu îl pomenesc.

În amintirea bătrânului
O cruce au ridicat
La marginea drumului,
Lângă câmpul nearat.

poezie de Dumitru Delcă (15 mai 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

De basm

Cică ar fi fost odată,
Pui cu cloşcă, babă, moş,
Cloşca nu mai e-n "poiată"...
E la "Împăratul Roş".

epigramă de Gheorghe Suciu din Festivalul "Cât e Buzăul de mare", Ediţia X-a, Tema: Tezaurele de la Pietroasele (9 mai 2009)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ipate însă nu avea acum grijile aceste; el era mâhnit pentru pierderea lui Chirică, care era bunătate de băiat, şi nu ştia unde l-ar găsi, ca să-i mulţumească pentru atâtea binefaceri ce primise de la dânsul. Dar Chirică era acum tocmai în iad şi se desfăta la sânul lui Scaraoschi, iar codoşca de babă gemea sub talpa-iadului şi numai motanul ei cel din ceea lume îi plângea de milă, pentru că l-a cocolit aşa de bine. Şi iaca aşa, oameni buni, s-a izbăvit Ipate şi de dracul şi de babă, trăind în pace cu nevasta şi copiii săi. Şi după aceea, când îi spunea cumva cineva câte ceva de pe undeva, care era cam aşa şi nu aşa, Ipate flutura din cap şi zicea:" Ia păziţi-vă mai bine treaba şi nu-mi tot spuneţi cai verzi pe pereţi, că eu sunt Stan Păţitul!"

Ion Creangă în Povestea lui Stan Păţitul
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ai "babă"?!

Încă n-ai ales o "babă"?!
Dacă nu ai altă treabă,
Te grăbeşte, că mai toate,
Sunt aproape... expirate!

epigramă de Mihaela Banu din Eu râul tău, tu matca mea (2015)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

După ce servi familiei sale cina, tânărul comandant se retrase în camera sa, deşi nu-i era încă somn. Şi chiar de i-ar fi fost, tot n-ar fi reuşit să adoarmă, din cauză că se gândea la ziua ce urma... Se schimbă de uniformă, pe care o aşeză cu grijă la locul ei. O privi: şase bulinuţe aurii încă străluceau pe reverul hainei albastre. Cu sau fără ajutorul directorului, tot el era comandantul misiunii. Cât de mult conta acest amănunt? După părerea lui Lucian, nu foarte mult. Totuşi, era conştient de responsabilitatea ce-i revenea datorită acestei funcţii; reuşita misiunii depindea în mare măsură de el... Îngândurat, băiatul nu mai coborî în camera în care se aflau ai săi. Totuşi, nici singur nu rămase un timp îndelungat, căci în camera lui intră, după ce-şi anunţase prezenţa prin câteva ciocănituri în uşă, doamna Dana Dragomir, bunica. Venise să-şi vadă nepoţelul...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moş Nichifor: Iaca, păcatele mele! Cine-i cu pagubă, şi cu păcat; mă miram eu să nu se îngrijească biata babă de mine, până într-atâta. Pentru c-am năpăstuit-o chiar pe sfânta dreptate, am să-i duc un fes roş şi un tulpan undelemniu, ca să-şi mai aducă aminte din tinereţe. Eu se vede că m-am luat ieri cu luleaua. Dar biata baba mea, bună, rea, cum este, tot a ştiut ce-mi trebuie la drum, numai nu le-a pus la locul lor... Dar ţi-ai găsit să ştie femeia trebile bărbatului!

replică celebră din Moş Nichifor Coţcariul de Ion Creangă (1877)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai bine sa fii o babă zbârcită, decât o babă zgârcită.

calambur de Beatrice Vaisman
Adăugat de Beatrice Vaisman
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cică, atunci când o fi fost, se afla undeva, pe un tărâm îndepărtat, o cetate. Era o aşezare de meşteşugari vrednici, despre a căror iscusinţă se dusese vestea peste mări şi ţări. De cum se iveau zorile şi până la apusul soarelui, cei din partea locului se îndemnau voioşi la lucru, îndeletnicindu-se fiecare cu meşteşugul deprins din bătrâni.

Virgil Chiriac în Papucarul vrăjitor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elogiul vieţii - IV

Într-o lume relativă
Tot privind ultimul pas
Am avut de toate-n viaţă
Dar cu nimic n-am rămas!

Într-o lume perdandă
Tot trecutu-i greu de învins
Am avut de toate-n viaţă
Dar multe mi-au rămas în vis!

Într-o lume captivă
Tot sperând la mult mai mult
Am avut de toate-n viaţă
Dar toate cu timpul au trecut!

Într-o lume plină de vii
Tot iubind mii de virtuţi
Am avut de toate-n viaţă
Dar tu, iubire să nu mă uiţi!

Într-o lume absolută
Tot rugându-mă la Dumnezeu
Am avut de toate-n viaţă
Dar nu le-am avut când am vrut eu!

poezie de Constantin Anton din Simplitate şi firesc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-ar fi fost tăiş ascuţit, neîndurător, de pumnal şi nu i-ar fi străpuns mai cu durere inima Lăcrămioarei, decât ascuţişul înveninat al vorbelor surorii ei, Cătălina.

Virgil Chiriac în Lacrimile Lăcrămioarei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne-a făcut să fim o rouă

Nici n-a fost şi nu va fi
Nimenea ca şi Isus
Să trăiască cum trăi
Domnul sfânt venit de sus

El a fost pururi curat
Fără pată fără vină
Omului cum nu s-a dat
Să trăisacă în lumină

Doar Isus a împletit
Adevărul cu lumina
Căci a fost desăvâşit
Şi iubire-ntodeauna

Numai El este viaţa
Creatorul în mărire
Ce ne spală-n rouă faţa
Şi ne-mbracă în iubire

Plin de Duhul Sfânt era
Şi în milă şi-n răbdare
Pentru oameni El trăia
A vieţii vii cărare

El era Lumina lumii
Ce pe om îl luminează
De pe căile minciunii
Pe stâncă El îl aşează

Şi-l tranmsformă-ntr-o lumină
El însuşi să lumineze
O viaţa mai deplină
În sine el să creeze

Reazim sfânt şi sprijin dulce
Pentru om Domnul a fost
În lumina-i ce străluce
Ne-a dat viaţă ne-a dat rost

Pe cărarea Lui Divină
Pe atâţi Domnul ne-a luat
Ne-a spălat şi fără vină
Pe stâncă ne-a aşezat

Ne-a făcut să fim o rouă
Pentru a Sa împărăţie
De e soare ori de plouă
Mire veşnic să ne fie

Glorie dar Lui Mesia
Slavă cinste şi onoare
Căci ne arată veşnicia
El fiindu-ne salvare

poezie de Ioan Daniel Bălan (31 octombrie 2017, Cluj)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Babă frumoasă?!

Eu le-am dat dracu' de zicale
Şi am pus mâna pe-un mogul,
Ce cu un munte de parale,
A scos din mine-o babă... cool

epigramă de Mihaela Banu din Te rătăcesc în gânduri, ca să te regăsesc (2020)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea Mitropolitului

Din viaţa pământeană a plecat, acolo printre stele.
În cer locul şi-a aflat şi locuieşte cu ele.
Acuma, de sus ne priveşte cu ochii cerului, senin.
De multe rele ne păzeşte, la chipul lui eu mă închin.
Cum luna are nevoie de soare, ca să poată lumina,
Tot la fel Dumnezeu are, nevoie de Sfinţia Sa.
Să-i stea alături l-a luat.
L-a aşezat printre cei drepţi.
Cu îngeri l-a înconjurat
şi cu Sfinţii Înţelepţi.
Astfel, Mitropolitul Anania, o altă viaţă a început.
Pe pământ a fost făclia, celor ce-n Dumnezeu au crezut.
S-a stins Duhovnicul Carpaţilor.
Spiritul lui a rămas.
În eternitatea munţilor
şi-acum ne cheamă al său glas.
De sus, din ceruri, el veghează, cum credincioşii pe pământ,
continuă şi mai păstrează, al credinţei lui cuvânt.

poezie de Dumitru Delcă (februarie 2011)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost odată un moş şi o babă. Ei erau săraci de n-aveau după ce bea apa. Când mălai aveau, n-aveau sare; când aveau sare şi mălai, n-aveau legumă. Trăiau şi ei de azi pe mâine. Ei aveau trei copii, trenţăroşi şi nespălaţi, ca vai de ei. Cel mai mic se vedea a fi mai isteţ decât cei doi mai mari, dară era olog de amândouă picioarele. El se numea Ţugulea. Ei se învecinau cu Zmeoaica pământului. Această zmeoaică era aşa de rea, încât nimeni din vecinii ei n-avea pace de dânsa. Ea le călca moşiile şi le făcea fel de fel de neajunsuri. La naşterea lui Ţugulea, când a venit ursitoarele, s-a întâmplat să fie p-acolo şi Zmeoaica pământului. Ea auzise cum îl ursise şi, de pizmă, mai în urmă, îi luă vinele şi d-aia era el olog. Din acestă pricină, şi fiind şi săraci, unchiaşul cu mătuşa şi copiii lor ajunseră de râsul tuturor megiaşilor din sat. De bietul Ţugulea însă râdea şi chiar fraţii lui.

Petre Ispirescu în Ţugulea, fiul unchiaşului şi al mătuşei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un rege care îşi dă seama de incompetenţa lui fie deleagă pe altcineva în locul său, fie abdică. Un tată nu poate face nici una, nici alta. Numai fii săi, dacă văd acest paradox, pot să-i înţeleagă dilema.

citat din Marlene Dietrich
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaia ne-a sculptat pe noi cum a sculptat Rodin Poarta Infernului. Rodin a fost mai rapid, lui i-au ajuns trei ani, în timp ce ploaia a avut nevoie de milioane de ani. Dar el avea unelte şi Camille Claudel l-a ajutat mult. Însă ploaia nu are învăţăcei, nu are nici iubit, nici amantă, al cărei talent i-ar putea folosi. Ploaia e singură şi dezarmată.

Martin Page în Despre ploaie
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi în ştiinţă se spune că teoriile nu sunt acceptate pentru adevărul lor, ci pentru strategiile de a le face acceptate, pentru eleganţa lor estetică... Einstein era un scriitor bun şi numai de asta a devenit ce a devenit. Dacă demonstraţiile lui n-ar fi fost elegante estetic, colegii lui matematicieni n-ar fi fost convinşi. Şi nu era nici un motiv să fie convinşi, pentru că lucrurile de care vorbeşte Einstein sunt foarte ipotetice.

Ioan Petru Culianu în Păcatul împotriva Spiritului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!