Ridică privirea
Sunt ploi care cad pe suflet și ard
Dulceața de blânde poeme,
Desprinsă-i speranța de chip, ca un fard,
De doruri în jertfe supreme.
Se-așează durere în cearcăne-adânci
Și inima-i grea ca o dală,
Pe cuget apasă mormane de stânci
Și ele devin catedrală,
Dar stele pe cerul iubirii mai sânt,
Din toate-i vreuna rămasă ;
Ridică privirea strivită-n pământ
Să guste lumina ce-o lasă!
poezie de Ioan Ciprian Moroșanu (19 octombrie 2015)
Adăugat de Ioan Ciprian Moroșanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Când mă apasă
Când multe mă apasă mai strâns ca într-un clește
Mai am nerușinarea de-a fi tot visător;
Neauzind iubirea ce nu se vestejește
Tăiatu-mi-ați aripa să nu mai pot să zbor.
Cât încă mai răsare prin plopi luna amară
De doruri istovite fără de vreun folos
Voi mai lăsa ispite în inimă să-mi piară
Cât cântă ciocârlia atâta de duios!
Nu am aflat crezare la inime sărace,
Prea multă suferință călcat-au sub picior
C-un suflet, biet, pe tavă, nu au avut ce face
Și viața mi-au topit-o necugetând să mor.
E tristă seara iară și-ndeamnă către noapte,
Stau stele să răsară în luna lui cuptor,
Prin creier îmi aleargă străfulgerări de șoapte
Și toate-s de iubire și doruri ce mă dor.
poezie de Ioan Ciprian Moroșanu
Adăugat de Ioan Ciprian Moroșanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
În piept, amorul...
Fără tine-n ochii mei
Stinsă-i în visări lumina,
Ostenit de pașii grei
Mă sugrumă rădăcina.
Din izvoarele adânci
Seva nu se mai arată,
În istov, șezând pe brânci
Sorb o lacrimă șireată.
Strâns frumos într-un buchet,
Parfumat, se-nfoacă dorul ;
Numai vântul violet
Răcorește-n piept amorul.
Câmpul dogorit de maci
Lumea pare c-o apasă,
Cerul îndesat în saci
Fericire nu mai lasă...
poezie de Ioan Ciprian Moroșanu
Adăugat de Ioan Ciprian Moroșanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iarnă numită destin
Și iar intră iarna-n vigoare,
O lege cu cvorum divin,
Se-așterne pe jos o splendoare
De cioburi de stele carmin.
Pe cerul turcoaz mai apare
Un soare-mbrăcat în satin
Cu pletele roz tot mai rare.
Și nas purpuriu de la vin.
Pun caii de foc la caleașcă,
Cu ochii sclipind argintiu;
Iubito, mai pune o ceașcă
De vise, cu tine, târziu!
Speranța mai poate să crească
În iarna numită destin,
Iubirea e mană cerească
În trupuri cu suflet rubin.
poezie de Ioan Ciprian Moroșanu
Adăugat de Ioan Ciprian Moroșanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Oameni
Oamenii sunt cruci, oamenii sunt stele,
oamenii sunt inimi, doruri, visuri, cânt.
Oamenii sunt nori, ploi, vânt și durere,
într-un fel în Ceruri, altfel pe Pământ.
Oamenii culeg gânduri semănate,
pentru visteria sufletului lor.
Cu ele plătesc zilele-adunate...
Bani... strânși pentru pleoape ce se-nchid când mor.
Copiii de ieri, sorii dimineții,
ca îngeri sau demoni asfințim, pe rând.
Toți venim Lumini, dar în dansul vieții,
ne stingem c-un zâmbet sau sfârșim urlând.
Oamenii sunt cruci, oamenii sunt stele,
oamenii sunt nori, ploi, vânt și durere...
poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Convulsii
Privesc prin gaura de cheie
Cum gâfâie Calea Lactee
Ce, de convulsii e cuprinsă,
Cedând, încet, aproape-nvinsă...
Gemând durută, printre gene
Varsă șuvoi de ploi de stele
Și toate-s triste,-ngândurate:
Calea Lactee e... pe moarte??
E o tăcere încruntată,
Clepsidra timpului e spartă
Și firele din ea, stinghere,
Se risipesc purtând durere...
poezie de Ioan Ciprian Moroșanu (15 februarie 2014)
Adăugat de Ioan Ciprian Moroșanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Speranța cu perspective zero este o formă de masochism agonizant.
citat din Ioan Ciprian Moroșanu
Adăugat de Ioan Morosanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Am înțeles
Azi, iar am înțeles că pentru tine
Sunt doar o umbră caldă pe pământ
Ce face, uneori, să-ți fie bine,
Căci inima-ți nu mi-e așezământ.
Mă luneci, iar, în ere glaciare,
Mă-ndemni să caut sensuri în cuvânt ;
Din viață-mi clipe-atât de trecătoare
Le scuturi în de-a valma în mormânt,
Dar toate se îngroapă-mperecheate
Cu cele ce ți-au fost și încă sânt
Clipite ce îți ard nejudecate
De tot ce ai promis - doar vorbe-n vânt.
Nu fie nici o piatră funerară
Și nici fiori de jale în vreun cânt,
Căci, făr-a viețui i-a fost să moară
Iubirii celei goale în veșmânt!
poezie de Ioan Ciprian Moroșanu (13 aprilie 2015)
Adăugat de Ioan Ciprian Moroșanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Numai femeia știe
Ochii ei... oglinda vieții mele,
Licăresc în noapte, parcă-s două stele,
Iar privirea lor plină de mister
Mă arde ca o faclă aprinsă în eter.
Ce ascunde-n ei, numai femeia știe,
Când focul se stinge sub mantia-i pustie.
Și inima-i plânge plină de durere,
Când singurătatea o mistuie-n tăcere.
Privirea-i se-nsenină ca cerul albastru
Când o sărut și-o îmbrățișez tandru.
Mă-nvăluie-n stele și-n mii de mistere,
În clipe de iubire, dulci, dar efemere.
Știe numai luna, sub raza-i argintie
Ce scântei aprinde un suflet de femeie,
Căci ea este enigma ce n-o pot desluși,
Dar îmi aduce-n viață multe bucurii.
Când negura se lasă și umbrele dispar,
Rămâne numai una, în chip de chihlimbar
Și ochii ei mă cheamă în nopțile târzii,
Să o țin în brațe pân' zorii s-or ivi
poezie de Gheorghe Deniștean (19 martie 2017)
Adăugat de Denygigi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sămânța iubirii nu încolțește în inimile nedesțelenite.
Ioan Ciprian Moroșanu (25 octombrie 2015)
Adăugat de Ioan Ciprian Moroșanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ogorul meu de dor
Hai, vino și culege ogorul meu de dor,
Cămara-mi este goală și-i anul rodiror
Ori poate până-n seară-l vom strânge amândoi
Să nu înceapă norii un recital de ploi!
Te suflecă degrabă căci pe ogorul meu
E rouă -bat-o vina- și-am lăcrimat-o eu
Iar de vreun spin obraznic, în palmă îți va sta,
Să nu te dai bătută căci ți-o voi săruta!
E soarele șăgalnic, adie vânt ușor
Și-atâra de bogată recolta mea de dor
Și tu așa frumoasă cu părul despletit
Pe-acest pământ cu doruri din patimi de iubit!
poezie de Ioan Ciprian Moroșanu
Adăugat de Ioan Morosanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vreau luna
Și luna mai tare se coace
În pomul cu trunchiul ceresc,
De n-am s-o culeg, nu am pace,
Doar stau necăjit s-o privesc.
E plină de seva divină
La care de mult jinduiesc;
Să fie ca ramul s-o țină
Căci aripi de doruri îmi cresc!
Aroma de lună mă-mbată
În pârgul cel pur îngeresc,
Beție cât noaptea de lată
Pe care-aș tot vrea s-o lungesc!
Fereastra și ea mă apasă
Pe ochiul cu care poftesc;
Vreau luna pe buza mea arsă
De pofte cu gust omenesc!
poezie de Ioan Ciprian Moroșanu
Adăugat de Ioan Ciprian Moroșanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lumina din suflet se stinge
Se lăfăie dracii prin lume, nebuni
Le joacă prin creieri fantasme,
Ne sunt și gropari, sunt preoți și nuni
Și tot ei extazuri și spasme.
Li-i tihna deplină sub cerul divin
Să bată cu coada-n Scriptură
Căci suntem doar umbre sub nume creștin,
Cuvântul se-neacă în gură.
Apostoli se tărâie-n coți și genunchi
S-adune Iubirea rămasă ;
Din lanul cât zarea s-adune-un mănunchi
În vremuri cernite, de coasă.
Satana își râde în barba de țap
Și bate hidos din copită
Că smoala din suflet preschimbă-n arap
O lume deja răstignită.
E jale în Ceruri, e Domnul mâhnit
De inimi atât de sărace,
Pământul ne cheamă, pe rând, istovit,
S-adoarmă păcatele-n pace.
Ne scurgem otrava-n țărână destui,
Mai mulți stau la rând a se naște ;
Lumina se stinge, Iubire când nu-i
S-aștepți Înviere de Paște.
Se lăfăie dracii prin lume, nebuni
Căci Domnul îi lasă să cearnă,
Pe creștete ninse de-amar stau cununi
De îngeri sihaștri în iarnă.
Legatu-ne-am lanțuri ce-s prinse la par
Și cum mai zburdăm de prostește!
Nu spunem nici "Doamne, ne iată!" măcar
Căci, iată că Vremea sosește!!
poezie de Ioan Ciprian Moroșanu (16 februarie 2016)
Adăugat de Ioan Ciprian Moroșanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ai evadat
Tu nu mai pui vreo rugă-n lumânare,
Nu mai înalți vreun lujer de credință...
Iubita mea cu doruri sub catrință
De ce ai evadat din tine, oare?
Mereu îmi taci când eu îți dau strigare
De sub acest morman de neputință
Ce a luat deasupra mea ființă
Dar tu-mi pulsezi, zâmbind, în capilare.
Ce stele verzi și-atât de sclipitoare
Îmi sunt verdict final de nevoință!
Tu-mi dai să beau venin din cobiliță
Iar eu mă rog să mor... din întâmplare.
poezie de Ioan Ciprian Moroșanu
Adăugat de Ioan Ciprian Moroșanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sunt... suntem
Sunt poem... suntem noi,
Poeme de vânt
Împărțite la doi,
Poeme de vânt
Coborând pe pământ
În tornade și ploi.
Sunt tornadă acoladă
Deschisă spre plus infinit...
Sunt ecoul fugit
Din mine, spre a te căuta
În poeme virgine
Sunt... sunt a ta.
Sunt tăcere și sunt tic-tac-ul sângelui
Ce clocotește
În inima mea...
Sunt, ești... goana spre stele
Sunt ultima stea ce apune
În inima ta.
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
OMUL nu are NIMIC pe acest pământ. Singura moștenire este CURĂȚIA SUFLETULUI pe care învață mereu să o chivernisească.
Ioan Ciprian Moroșanu
Adăugat de Ioan Ciprian Moroșanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Copilul visurilor mele
Eu sunt copilul visurilor mele,
Sunt visul crud înfășurat în stele,
Sunt stea albastră care sărută cerul,
Un fir de praf ce încovoaie fierul.
Sunt însetat de apa de izvoare
Sorbind mai mult decât înghite-o mare,
Sunt tril febril de pasăre măiastră,
Sunt cel pierdut în draga lume-a noastră.
Sunt cer senin ce ziua-l luminează,
Vântul rebel în arșița de-amiază
Șoimul hoinar ce din înalt veghează
Cu capu-n nori dar conștiința trează.
Sunt cel venit anume ca să treacă
Doar semănând mereu în piatră seacă
Iar la cules adună-nvățăminte
Și dăruind iubire în cuvinte.
Sunt un copil cu barba de mult deasă
Ce a uitat din doruri să mai iasă
Și dintre toți aceia care iartă
A renunțat la dreptul său la soartă.
Sunt un copil care copil rămâne
Și dincolo de veacul cel de mâine
Și care încă pare că mai poate
Să poarte-amaru-acestei lumi în spate.
poezie de Ioan Ciprian Moroșanu (16 aprilie 2016)
Adăugat de Ioan Ciprian Moroșanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cât soare mai există
Când soarta te apasă,
Și viața îți este grea,
Când sunt dureri ce lasă,
Tristeți în urma ta,
Privirea îți îndreaptă,
Spre Ceru-nalt și Sfânt;
Cât soare mai există,
E un rost pe acest pământ.
poezie de Stelian Daniel
Adăugat de Stelian Daniel
Comentează! | Votează! | Copiază!
De-o fi să plec
De-o fi să plec, în faptul serii
Să nu regreți, să nu suspini ;
În noaptea grea să nu te sperii
Câ nu vor fi pe cer lumini!
Să nu-ți iei chip de întristare,
Să nu dai lacrimi fără rost
De vise dulci plutind ușoare,
De tot frumosul ce ne-a fost!
Să-mi spui un zâmbet de-mpăcare
În seara-n care negreșit,
Îți las iubirea la picioare
Căci în picioare m-a strivit...
Privindu-mi ochii, să te-apropii
Să mă îmbrățișezi ușor
Să nu prindă de veste plopii,
Nici pașii pierduți pe covor.
De-o fi să plec, rămâi cu bine
Și să mă ierți dac-am greșit
Cerând iubirii să aline
Înamoratul ne-iubit!
poezie de Ioan Ciprian Moroșanu (13 noiembrie 2014)
Adăugat de Ioan Ciprian Moroșanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
De-o fi să plec
De-o fi să plec, în faptul serii
Să nu regreți, să nu suspini ;
În noaptea grea să nu te sperii
Câ nu vor fi pe cer lumini!
Să nu-ți iei chip de întristare,
Să nu dai lacrimi fără rost
De vise dulci plutind ușoare,
De tot frumosul ce ne-a fost!
Să-mi spui un zâmbet de-mpăcare
În seara-n care negreșit,
Îți las iubirea la picioare
Căci în picioare m-a strivit...
Privindu-mi ochii, să te-apropii
Să mă îmbrățișezi ușor
Să nu prindă de veste plopii,
Nici pașii pierduți pe covor.
De-o fi să plec, rămâi cu bine
Și să mă ierți dac-am greșit
Cerând iubirii să aline
Înamoratul ne-iubit!
poezie de Ioan Ciprian Moroșanu (13 noiembrie 2014)
Adăugat de Ioan Ciprian Moroșanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Clandestin
De ce-mi sunt ploile secate,
De ce nu-mi bate fir de vănt?
De ce eu mă trezesc din noapte
Același, singur pe pământ?
De ce secunda mi-e strivită
De ani ce zac în pieptul meu?
De ce mă trec mereu prin sită
Capricii ale... cărui zeu?
De ce mi-e viața clandestină
Pe o epavă în ocean,
Iar cerul de lumină lină
E un teren extra-vilan?
poezie de Ioan Ciprian Moroșanu (8 octombrie 2015)
Adăugat de Ioan Morosanu
Comentează! | Votează! | Copiază!