Fata din casă şi băieţaşul s-au dus repede jos ca să-l caute; dar, cu toate că erau cât pe ce să calce pe el, nu l-au zărit. Dacă soldatul de plumb ar fi strigat: "Aici sunt!", desigur că l-ar fi găsit, dar el n-a strigat fiindcă era în uniformă şi nu se cuvenea să strige aşa, în gura mare.

Hans Christian Andersen în Soldăţelul de plumb
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toate jucăriile erau drăgălaşe, dar cea mai drăgălaşă era o fetiţă care stătea în uşa castelului; era făcută şi ea din hârtie, însă avea haine frumoase şi pe umeri o panglică subţire şi albastră, chiar ca o broboadă. Pe broboadă, drept la mijloc, era o stea strălucitoare, cât faţa ei de mare. Fetiţa stătea cu braţele ridicate, fiindcă era dansatoare şi îşi ridicase şi un picior, dar aşa de sus încât departe soldatul de plumb nu vedea unde-i şi credea că fata are ca şi el numai un picior.

Hans Christian Andersen în Soldăţelul de plumb
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina s-a făcut tot mai mare şi s-a auzit un glas strigând: "Uite soldatul de plumb!" Ce se-ntâmplase? Peştele fusese prins, dus la piaţă, vândut şi acuma ajunsese în bucătărie pe masă şi bucătăreasa îl spintecase cu satârul. Bucătăreasa l-a luat de mijloc cu două degete şi l-a dus în casă; toţi cei din casă s-au îngrămădit să vadă pe năzdrăvanul care călătorise pe apă până-n pântecele unui peşte; dar soldatul de plumb nu se prea fălea cu asta.

Hans Christian Andersen în Soldăţelul de plumb
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ajunseseră acuma într-o încăpere mare, tapetată cu mătase roz, cu flori. Şi deodată, visurile au trecut valvârtej pe lângă ei, dar aşa de repede, că Gretchen n-a putut să-i vadă pe prinţ şi pe prinţesă. Gretchen şi cu cele două ciori au mai trecut apoi prin câteva odăi, una mai frumoasă decât alta, şi au ajuns în iatac. Aici, tavanul semăna cu un palmier cu frunze de sticlă şi în mijlocul odăii atârnau de o tulpină de aur două paturi, fiecare din ele semănând cu un crin. Un pat era alb, celălalt era roşu şi în acesta din urmă trebuia Gretchen să-l caute pe Karl. A dat la o parte o petală roşie şi a zărit o ceafă brună. O! Karl era! Gretchen l-a strigat pe nume, a ridicat lampa, şi deodată visurile s-au întors în goană în odaie, şi el s-a trezit, a întors capul şi... nu era Karl.

Hans Christian Andersen în Crăiasa Zăpezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soldatul s-a topit de n-a mai rămas nimic din el decât un cocoloş de plumb şi, când a doua zi dimineaţa servitoarea a scos cenuşa din sobă, n-a mai găsit din el decât o inimioară de plumb; din dansatoarea cea drăgălaşă nu mai rămăsese decât steaua de pe broboadă, dar steaua era acuma arsă şi neagră ca tăciunele.

finalul de la Soldăţelul de plumb de Hans Christian Andersen
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soldatul de plumb s-a înduioşat aşa de tare încât mai că ar fi început să plângă cu lacrimi de plumb, dar s-a gândit că un oştean nu trebuie să plângă, aşa că s-a uitat numai ţintă la dânsa şi n-a spus nimic.

Hans Christian Andersen în Soldăţelul de plumb
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

E dezbrăcat! a strigat tot poporul. Împăratul a auzit şi i s-a părut şi lui că poporul are dreptate, dar s-a gândit: "Acuma nu mai pot să dau înapoi, trebuie s-o ţin întruna aşa cum am început". Şi curtenii au mers înainte şi au dus trena pe care n-o vedea nimeni fiindcă nu era nici o trenă.

finalul de la Hainele cele noi ale împăratului de Hans Christian Andersen
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninsoarea s-a înteţit aşa de tare încât, de deasă ce era, băieţaşul nu-şi mai vedea nici mâinile. Sania mergea tot mai repede. Karl a vrut iar să se desprindă de sania cea mare, dar n-a izbutit; săniuţa alerga ca vântul. A început să strige, dar nimeni nu-l auzea; ningea mereu şi sania aluneca tot mai iute. Deodată a simţit o hurducătură, de parcă ar fi trecut peste şanţuri şi garduri. Karl s-a speriat cumplit şi a încercat să spună o rugăciune în gând, dar degeaba, nu-şi mai aducea aminte decât tabla înmulţirii.

Hans Christian Andersen în Crăiasa Zăpezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Seara, soldaţii de plumb au intrat în cutie şi toţi cei din casă s-au dus la culcare. Şi atunci, cutia cu muzicuţă a început să cânte tot felul de cântece vesele. Soldaţii de plumb au început să zăngănească în cutia lor, fiindcă voiau şi ei să iasă şi să vadă ce-i, dar nu puteau să ridice capacul. Spărgătorul de nuci se dădea de-a tumba şi creta se zbenguia pe tăbliţă. De atâta larmă, canarul s-a trezit şi a început şi el să vorbească în versuri. Numai soldatul de plumb şi cu dansatoarea nu se mişcau din loc. Ea stătea mereu într-un picior, în vârful degetelor şi cu braţele întinse, el stătea tot aşa de neclintit pe singurul lui picior şi nu-şi lua nici o clipă ochii de la dânsa.

Hans Christian Andersen în Soldăţelul de plumb
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

L-au pus pe masă şi... să mai spui că lumea nu-i plină de întâmplări minunate! Soldatul de plumb era acuma în odaia în care stătuse până în clipa când căzuse de pe fereastră. Erau tot copiii aceia; pe masă erau aceleaşi jucării şi castelul cel frumos cu dansatoarea cea mititică şi drăgălaşă. Stătea şi acuma tot într-un picior şi cu celălalt ridicat în sus, dar fără să se clintească.

Hans Christian Andersen în Soldăţelul de plumb
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Erau odată douăzeci şi cinci de soldaţi de plumb şi toţi erau fraţi, fiindcă fuseseră făcuţi dintr-o lingură veche. Ţineau puşca în mână şi fruntea sus. Aveau o uniformă foarte frumoasă, roşie şi albastră. Cel dintâi lucru pe care l-au auzit pe lumea asta, când s-a ridicat capacul de pe cutia în care şedeau, au fost cuvintele: "Soldaţi de plumb!" Cuvintele acestea le-a rostit un băieţaş care bătea din palme de bucurie. Tocmai îi primise cadou de ziua lui.

începutul de la Soldăţelul de plumb de Hans Christian Andersen
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era odată un prinţ şi prinţul acela voia să se însoare cu o prinţesă, dar cu o prinţesă adevărată. Şi a cutreierat toată lumea ca să găsească una pe placul lui şi tot n-a găsit. Prinţese erau destule, dar el nu putea să ştie dacă erau cu adevărat prinţese, fiindcă tuturora le lipsea câte ceva. Şi prinţul s-a întors iar acasă şi era foarte necăjit, pentru că tare ar fi vrut să găsească o prinţesă adevărată.

Hans Christian Andersen în Prinţesa şi mazărea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era odată un prinţ şi prinţul acela voia să se însoare cu o prinţesă, dar cu o prinţesă adevărată. Şi a cutreierat toată lumea ca să găsească una pe placul lui şi tot n-a găsit. Prinţese erau destule, dar el nu putea să ştie dacă erau cu adevărat prinţese, fiindcă tuturora le lipsea câte ceva. Şi prinţul s-a întors iar acasă şi era foarte necăjit, pentru că tare ar fi vrut să găsească o prinţesă adevărată.

începutul de la Prinţesa şi bobul de mazăre de Hans Christian Andersen
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gretchen s-a ridicat şi a început să se uite la malurile verzi. A mers ea cât a mers şi a ajuns cu luntrea la o livadă de cireşi şi în mijlocul livezii era o căsuţă cu ferestre roşii şi albastre. Căsuţa era acoperită cu paie şi la uşă stăteau doi soldaţi de lemn cu puşca la umăr. Gretchen a strigat la ei; credea că-s vii; dar ei, bineînţeles, n-au răspuns nimic. Luntrea s-a apropiat de ţărm; râul o împingea într-acolo. Gretchen a strigat mai tare şi atunci a ieşit o babă, sprijinindu-se într-o cârjă. Avea o pălărie mare de soare zugrăvită cu flori.

Hans Christian Andersen în Crăiasa Zăpezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Caleaşca s-a oprit. Erau acuma în curtea unui castel de tâlhari care era dărăpănat de sus până jos. Pereţii erau sparţi şi prin găuri intrau şi ieşeau în zbor corbi şi ciori, iar nişte dulăi voinici că ar fi putut înghiţi şi un om săreau în toate părţile, dar nu lătrau fiindcă n-aveau voie. În sala cea mare a castelului, veche şi afumată, în mijloc, pe lespezi, ardea un foc mare; fumul se urca până în tavan şi trebuia să-şi găsească singur un loc pe unde să iasă. Pe foc era un cazan mare cu supă şi câţiva tâlhari frigeau la frigare iepuri şi iepuri de casă.

Hans Christian Andersen în Crăiasa Zăpezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gretchen s-a dus repede în grădină, şi a căutat în toate straturile, dar n-a găsit nici un trandafir. Şi atunci s-a aşezat jos şi a început să plângă; şi lacrimile ei au căzut tocmai pe locul unde fusese îngropată o tufă de trandafir, şi când lacrimile calde au udat ţărâna, tufa a ieşit deodată din pământ, tot aşa de înflorită ca atunci când fusese îngropată. Gretchen a îmbrăţişat trandafirul, a sărutat florile şi s-a gândit la trandafirii ei frumoşi de-acasă şi la Karl.

Hans Christian Andersen în Crăiasa Zăpezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era odată un vrăjitor răutăcios, care a făcut o oglindă, dar nu era o oglindă ca toate oglinzile, fiindcă tot ce era mai frumos şi bun dacă se oglindea în ea aproape că nici nu se vedea, în schimb, tot ce era mai urât se vedea în oglindă foarte limpede şi chiar mai urât decât fusese. Cele mai frumoase privelişti în oglindă parcă erau spanac fiert şi cei mai buni oameni erau în oglindă urâcioşi sau şedeau cu capu-n jos. Feţele lor erau aşa de schimonosite că nu le puteai cunoaşte şi dacă, de pildă, cineva, care avea o alunică pe obraz, se uita în oglindă, alunica creştea şi îi acoperea tot obrazul ca o pată neagră.

Hans Christian Andersen în Crăiasa Zăpezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Până şi slujitorii şi fetele din casă îşi dădură în vileag mulţumirea lor şi asta e mare lucru, fiindcă soiul acesta de oameni e foarte greu să-l mulţumeşti. După cum vedeţi, privighetoarea era pe placul tuturora.

Hans Christian Andersen în Privighetoarea
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pereţii palatului erau făcuţi din zăpadă viscolită, ferestrele şi uşile din vânturi vijelioase; erau peste o sută de încăperi, toate aşa cum le alcătuia zăpada; cea mai mare era aşa de întinsă că puteai să mergi câteva ceasuri prin ea de la un capăt la altul. Toate erau luminate de Aurora Boreală şi erau goale, gheţoase, reci şi sclipitoare. Aici nu era niciodată vreo petrecere, nici măcar un bal de urşi la care vijelia să cânte şi urşii albi să meargă în două picioare şi să joace, nici măcar o sindrofie de domnişoare vulpi argintii; în palatul Crăiesei Zăpezii era pustiu şi frig.

Hans Christian Andersen în Crăiasa Zăpezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era odată un băieţaş care a răcit; se jucase pe afară şi se udase pe picioare, dar nimeni nu pricepea cum şi unde, fiindcă pe jos era uscat şi nu ploua. Mamă-sa l-a dezbrăcat, l-a pus în pat şi a prins samovarul, ca să-i facă o ceaşcă de ceai din soc, fiindcă ceaiul încălzeşte.

începutul de la Fata din soc de Hans Christian Andersen
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Seara, înainte de culcare, Karl s-a dus la fereastră, s-a urcat pe un scaun şi s-a uitat prin rotocolul de pe geam. Afară începuse să ningă şi un fulg, cel mai mare, s-a prins de marginea unei cutii de flori; fulgul a crescut până s-a prefăcut într-o femeie îmbrăcată cu o rochie albă, care parcă era ţesută din mii şi mii de fulgi de zăpadă. Femeia era frumoasă şi gingaşă, dar era de gheaţă, de gheaţă sclipitoare, şi totuşi era vie; ochii îi străluceau ca două steluţe, dar nu stăteau o clipă locului. Femeia a dat din cap şi a făcut un semn cu mâna către fereastră. Băieţaşul s-a speriat şi s-a dat jos de pe scaun şi i s-a părut că la geam bate din aripi o pasăre mare.

Hans Christian Andersen în Crăiasa Zăpezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!