Din seara aceea, tâlharii n-au mai cutezat să se apropie de casă, iar cei patru muzicanţi din Bremen s-au simţit atât de bine acolo, că nu s-au mai îndurat să plece şi toate câte le-aţi auzit mi le-a spus şi mie, chiar adineauri, un fârtat de-al meu. Şi cred că nu şi-a răcit gura degeaba...

finalul de la Muzicanţii din Bremen de Fraţii Grimm
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chiar şi poliţiştii mi-ar da mie locul lor de parcare, iar după aceea n-ar putea să înţeleagă de ce-au făcut acest lucru, dar ştiu că s-au simţit bine şi că vor continua să mă ajute.

citat din Lester Levenson
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost odată un om şi omul ăsta avea un măgar, care de ani şi ani tot cărase la moară saci cu grăunţe. Dar de la un timp bietului dobitoc i se împuţinaseră puterile şi nu mai era bun de nicio treabă. De aceea, stăpânul lui se gândi într-una din zile că n-ar mai avea niciun rost să strice pe el bunătate de nutreţ. Măgarul pricepu însă că nu-l aşteaptă vremuri prea bune şi, fără să mai adaste, îşi luă tălpăşiţa spre oraşul Bremen. Nu ştiu de unde-i venise-n gând că acolo s-ar putea face muzicant al oraşului.

începutul de la Muzicanţii din Bremen de Fraţii Grimm
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pădureţul cel hămesit de foame se aşeză la poalele muntelui de pâine şi începu să înfulece din el, de parcă se băteau turcii la gura lui. Într-o singură zi n-avu ce alege din muntele de pâine; şi când se lăsă seara, nu mai rămăsese din el nici măcar o fărâmiţă...

Fraţii Grimm în Gâsca de aur
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi cât ai bate din palme, se iviră slujnicele de o gătiră cu cele mai minunate straie din câte s-au pomenit vreodată. Veni apoi şi tatăl fetei, împăratul cel bătrân, veniră şi curtenii şi-i urară cu toţii să aibă parte de noroc la nunta ei cu împăratul Cioc-de-Sturz. Şi de-abia acum pot să zic că se puseră pe chef... Rău îmi pare, zău, că n-am nimerit şi noi pe acolo, că trebuie să se fi petrecut la nunta asta de pomină, cum nu s-a mai petrecut nicăieri pe lume!

finalul de la Împăratul Cioc de Sturz de Fraţii Grimm
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

După ce s-au regăsit şi s-au îmbrăţişat, lacrimile din ochii lui Rapunzel au ajuns pe pleoapele prinţului şi vederea i-a revenit. Ce bucurie mare! Au plecat cu toţii în ţara prinţului unde au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi.

finalul de la Rapunzel de Fraţii Grimm
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Morsa şi Tâmplarul

De sus, din slavă, soarele
Ardea încins, străjer
Deasupra mării largi
În luna lui Prier;
Era ciudat: miez de noapte,
Iar soarele pe cer!

Luna lucea, dar fără chef,
Fiindcă socotea
Că el n-avea după apus
Pe-acolo nici-o treabă şi-a
Spus: "E nepoliticos, ne
Strică petrecerea!"

Era foarte udă marea,
Plaja uscată, fier;
Nu se vedea un nor în jur,
Căci nu erau pe cer;
Nu se vedea o pasăre,
Căci nu erau, de fel.

La braţ, Morsa şi Tâmplarul
Se plimbau agale
Pe plajă şi plângeau văzând
Atât nisip în cale.
"De ar fi curăţat un pic,
N-ar fi atâta jale! "

"De-ar mătura şapte fete
Şase luni lungi, non stop",
A zis Morsa "ar face, crezi,
Curat în acest loc?"
"Mă-ndoiesc" a spus Tâmplarul
Şi-a plâns din nou, cu foc.

"Ei, Stridii, nu veniţi cu noi"
Morsa le-a implorat,
"La Spaziergang? Mai discutăm
Ce se petrece-n sat.
Ne putem plimba pe plajă
De mână, pe-înserat."

O Stridie bătrână-a stat
Şi-a tot privit la ei;
Le-a făcut apoi cu ochiul
Şi-a dat din cap, ehei...
Prefer, adică,-un pui de somn
La mine în bordei.

Dar patru Stridii au fost gata
Pentru escapadă,
Încălţate cu pantofiori
Pentru promenadă –
Şi asta era straniu, căci
N-au picior, nici coadă.

Alte Stridii, patru, le-au urmat
Şi-alte patru, încă;
Şi-încă patru, multe, multe-n
Grabă apa-adâncă
Părăseau, înotând pe val,
Ţopăind spre stâncă.

Cei doi, Morsa şi Tâmplarul,
Mergeau duşi pe gânduri –
Apoi s-au aşezat la ţărm
Pe un braţ de scânduri;
Stridiile stăteau cuminţi
Aşteptând în rânduri.

"A venit timpul", Morsa-a zis,
"Să vorbim de vreme –
De pantofi, regi şi vopsele –
Despre varză şi trireme –
De ce stă marea lângă ţărm –
Şi-alte teoreme."

"Hei, un pic", Stridiile-au ţipat,
"Nu-ncepeţi, e-abia şase;
Suntem obosite, abia suflăm –
Şi toate suntem grase!"
"Nici o grabă!" a zis Tâmplarul.
Şi-ele: "Merci", foarte bucuroase.

"O pâine dublă"-a spus Morsa,
"Ne-ar trebui acum;
Piper, oţet, un pic de unt,
Şi cina-ar fi... parfum –
Sunteţi gata, o, stridii dragi?
C-am flămânzit pe drum."

S-au mirat Stridiile, "Doar
Nu te referi la noi!
Suntem amici, ar fi urât
Din partea la-amândoi."
"E-o noapte faină", Morsa-a zis,
"Aştrii zâmbesc spre noi!

Aţi fost drăguţe să veniţi
Cu mame şi surori!"
Tâmplaru-a spus, "Mai pasează-mi
Una; ah, mă omori,
Fii şi tu atent, aş fi vrut
Să nu te rog de două ori!"

"E ruşinos cum le-am minţit
Şi le-am tras-apoi clapa,
Le-am dus departe de părinţi
Şi le-am forţat cu graba",
A mai spus Morsa. Tâmplarul:
"Ai pus mult unt degeaba."

"Vă compătimesc enorm căci
Ţin la voi, îmi pasă",
Suspină Morsa, alegând
Stridia mai grasă;
Apoi, şi-a şters cu batista
Gura unsuroasă.

"Dragi Stridii",-a exclamat Tâmplarul,
"Este târziu şi-i noapte,
N-aţi vrea s-o pornim înapoi spre casă?"
N-a răspuns nimeni. Poate
Nici nu-i de mirare, cei doi
Le-au înghiţit pe toate.

fabulă clasică de Lewis Carroll din Alice în Ţara Minunilor, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

O veche poveste la ceai

Erau mereu nedezlipiţi în lumea lor caldă,
Se impartaseau unul cu altul la masa iubirii
Şi deschideau zilnic ferestre spre fericire.

O fereastră s-a deschis spre lumea noastră rece
Şi pasiunea se risipi cu aburii ceştilor de ceai.
Ochii li s-au deschis şi se priveau nedumeriţi,

Buzele se dezlipeau cuminţi din sărut.
Li s-au descâlcit mîinile una din alta
Şi s-au retras timide sub masa tăcerii.

S-a răcit ceaiul, a spus ea cu glas răguşit,
Închide toate ferestrele, e atât de frig
Că mi-au dat lacrimile! Şi el a închis.

poezie de David Daniel Adam (2 iulie 2020)
Adăugat de David Daniel Adam
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai bine

Da, da, grijit, Mitru Ceapă s-a simţit mai bine.
S-a dus, s-a uitat prin celar,
La râjniţă,
Că avea râjniţa acolo, de râjnea mălai,
Că erau mori puţine,
Şi-şi râjneau câte-o strachină pe zi şi-şi făceau turtă.
Aveau toţi râjniţă.

Ei, şi-a văzut omul râjniţa, şi-a vazut oile
Închise în saià, ei, găinile
Şi-a venit liniştit în casă.
S-a culcat şi şi-a dat duhul.
Am auzit dimineaţă:
- A murit şi bietul Ceapă.

poezie celebră de Marin Sorescu din La (L)ilieci, Cartea a doua (1977)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis neştiut

O clipă doar şi-au întâlnit
privirile fugare,
dar s-au văzut şi au zâmbit
în gânduri, cu mirare
şi fiecare-n drumul lui
a mers şi nu s-a mai gândit
la ochii-albaştri sau căprui
ce i-a privit.

Dar visele au apărut
şi, gândurile toate,
s-au îndreptat, tot mai acut,
spre-aceiaşi ochi şi, poate,
spre tot ce-n ei se oglindea,
spre zâmbetul ce le-a plăcut,
spre tot ce ar putea avea
şi n-au cerut.

Un timp, se pare, amândoi
s-au întâlnit în visuri
ca amintiri trecute-apoi
în unele înscrisuri
pe care timpul le-a-nvechit,
părând, cu vremea, că cei doi
în vechi poveşti s-au mai găsit,
cu ei eroi.

În dorul lor ce i-a durut
că nu-şi erau aproape,
erau dorinţe şi-ar fi vrut
o zi, doar, să dezgroape
din cele, toate, câte-au fost,
căci clipa-ceea de-nceput
a căpătat acum un rost
recunoscut.

Au suferit şi le-a fost dor,
au vrut să se revadă,
cereau, din ceruri, ajutor
şi nu puteau să creadă
că nu se vor vedea nicicând,
dar, într-o zi, un vechi décor
în vis le-a apărut cerând
prezenţa lor.

Urmarea e de necrezut
căci mersul lor a fost un zbor
spre locul unde s-au văzut,
şi-a fost scânteia unui dor
ce se-ntindea spre nesfârşit
şi numai întâlnirea lor
să crească-ntruna l-a oprit
c-un lung sărut.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oglinda este un cimitir

oglinda este un cimitir
de imagini ce n-au fost botezate
acolo zace vanitatea
care a adormit şi a picat
în taramul negru
mi se pare uneori
ca ma vad plutind
pe o apa de argint
si deasupra capului
mi se ghiceste o aura de neon
ziua ma intorc degeaba
dupa lumina aceea
sunt mort in privirile curioase
sunt un mort estetic compromis
in oglinzi toate fetele mele umede
s-au aratat şi s-au ucis între ele

poezie de Luminiţa Potîrniche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

După ce au pribegit Grigorie-vodă, boiarii ţărâi, carii era pă acele vremi, s-au strânsu cu toţii, şi s-au dus la Ţarigrad să-şi ceară domnu. Deci, pă cale mergând, socotise, că, dă le va da îndemână, să puie pă Dumitraşco Buzăianul de la Căpăţăneşti, dar, acolo ajungând, au găsit pă Radul-vodă, feciorul lui Leon-vodă, rânduit dă turci să-l facă domnu. Carei văzând boiarii aşa, n-au mai cutezat să mai zică dă altul, temându-se că nu vor putea isprăvi, ci s-au lipit lângă Radul-vodă, că şi el trăgea pă boiari cu cuvinte blânde, să nu facă vreo turburare. Şi, aşa aşăzându-se au dat turcii domniia Radului- vodă.

Radu Popescu în Letopiseţul Bălenilor
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşa s-a păgubit sărmana capră şi de cei doi iezi, da' şi de cumătru-său lupul păgubaşă a rămas, şi păgubaşă să fie! Auzind caprele din vecinătate de una ca aceasta, tare le-a mai părut bine! Şi s-au adunat cu toatele la priveghi şi unde nu s-au aşternut pe mâncare şi pe băute, veselindu-se împreună...

Ion Creangă în Capra cu trei iezi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce au făcut din mine? Ce am făcut din ei?

poate un peşte din acvariu să privească de la depărtare ce se întâmplă în acvariu?
atâta timp cât viaţa e o cuşcă şi eu sunt maimuţa care îşi ia porţia zilnică de mâncare lăsată
cum pot să spun cum e afară, în junglă, în libertate deplină?

chiar dacă ne naştem liberi, suntem învăţaţi să ne spălam, să ne tundem, să vorbim frumos
suntem învăţaţi să respectăm toate interdicţiile şi să atacăm cu pietre orice abatere
astfel încât să ieşim din viaţă obosiţi şi înstrăinaţi, alienaţi, abandonaţi

ca să ştiu ce au făcut din mine tabuurile şi interdicţiile
ar trebui să-mi amintesc ce făceam într-o viaţă anterioară când eram leneş
şi mă întindeam pe câte o creangă în căutarea mâncării

dar nu ştiu ce simte un leneş, nici măcar un vierme sau o albină nu ştiu
cred că mi s-a spus că omida trebuie să moară în pupa ei pentru ca fluturele să trăiască o zi
dar nu-mi amintesc nici de stadiul de omidă şi cu atât mai puţin cel de fluture

piciorul meu a călcat pe urmele altora străbătând acelaşi pământ
şi frământând poate aceleaşi gânduri
dar cu siguranţă că strigătul meu în deşert nu a fost auzit

umbra mea s-a intersectat cu o mulţime de umbre
cuvintele mele s-au tăvălit printr-o mulţime de guri şi speranţe
aşa că nu ştiu dacă cineva a simţit atingerea mea
nu. nu suntem ingeri... dar cred că ne-am fi dorit...

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Puterea deznădejdii

Cu ochii-nchişi, cu faţa-n vântul rece,
pe ţărmul unei lumi atât de rea,
te rogi ca, dintre-ai tăi, să nu mai plece,
chiar dacă sunt sătui de viaţă grea.

Au tot plecat: la cer, în ţări străine,
s-au înrobit, cumva, pe la oraş,
au vrut mai mult, au vrut să fie bine,
şi v-au lăsat icoana lor chezaş.

Iar tu şi fraţii tăi rămaşi acasă
în grija celor aplecaţi de ani,
aveţi o pâine-n plus, acum, pe masă,
şi un pustiu în jur, ca la orfani.

Te rogi, nu să se-ntoarcă, să rămână
măcar aceştia care, încă, sunt,
iar vocea ta abia de mai îngână:
"... şi dă-mi putere, Doamne, să te-nfrunt!"

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iar noi n-o să te mai vindem nici pentru toate bogăţiile din lume! ziseră părinţii lui Prichindel şi prinseră să-l sărute şi să-l drăgălească. Îl ospătară apoi cu ce aveau ei mai bun în casă şi-i făcură îmbrăcăminte nouă, că cea veche se ponosise de cât o purtase pe drumurile cele lungi şi grele.

finalul de la Prichindel de Fraţii Grimm
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonya: Mai bine explică-mi de ce te-ai separat de colegii tăi? Doar din cauza cuvintelor pe care ţi le-a adresat colega ta preferată? Te-au deranjat atât de mult?
Lucian: Ai auzit ce mi-a spus, aşa-i? Iar dacă ştii, de ce mă mai întrebi?
Sonya: Repet, ceea ce s-a întâmplat, nu-ţi justifică deloc comportamentul, nici decizia luată. Doar dacă... O iubeşti atât de mult?
Lucian: Cum?! Pe cine?
Sonya: Nu te preface. Ştii bine pe cine, doar nu eşti prost. Pe cea care ţi-a adresat acele cuvinte. De aceea te-au deranjat atât de mult cuvintele ei?
Lucian: Nu, nu-i vorba despre asta.
Sonya: Atunci despre ce?
Lucian: Nu ştiu... Poate că am greşit. Trebuia să mă fi gândit mai bine înainte de a fi luat o asemenea hotărâre, însă în acele momente nu eram capabil să mai şi gândesc; nu eram în stare... Orice decizie aş fi luat, tot greşită ar fi fost.
Sonya: Atunci îndreapt-o! Ce mai aştepţi? Du-te înapoi la colegii tăi şi vorbeşte cu ei! Fiţi din nou o echipă unită, aşa cum îţi place ţie, ca o mare familie.
Lucian: Cum îmi plăcea; înainte de incidentul ăsta. Acum lucrurile s-au schimbat.
Sonya: Eşti încăpăţânat! Renunţă la orgoliul ăsta prostesc; n-aduce nimic bun.
Lucian: Nu-i deloc prostesc.
Sonya: Nu eşti sincer cu mine acum.
Lucian: Încă îmi pui la îndoială sinceritatea? Tot n-ai încredere în mine?
Sonya: Nu-i vorba despre asta, deşi nici chiar tu nu eşti întotdeauna sincer, uneori ascunzi câte ceva; probabil ai motivele tale să procedezi astfel. Nu te pot acuza de nimic, dar aş vrea să te ajut.
Lucian: Nu cred că ar fi nevoie.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o clipită, tânărul a fost lângă ea, a atins colivia cu floarea şi apoi a atins-o şi pe babă. Jorinde şi-a reluat înfăţişarea de fată frumoasă, aşa cum era, iar baba şi-a pierdut puterile malefice. Tinerii le-au ajutat şi pe celelalte fete vrăjite să-şi recapete înfăţişarea şi libertatea, apoi s-au întors acasă la ei şi au trăit o viaţă frumoasă şi fericită.

finalul de la Jorinde şi Joringel de Fraţii Grimm
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Nu suntem noi doi băieţi frumoşi si eleganţi? De ce să continuăm să fim cizmari ca înainte?" Se urcară şi dansară pe mesele şi băncile din cizmărie până când, fără să se oprească din veselia lor, dispărură pe uşă. Spiriduşii nu s-au mai întors în atelierul cizmarului, căci acestuia îi ajungeau banii pentru tot restul vieţii. El şi soţia sa trăiră fericiţi şi avură noroc în toate lucrurile pe care le întreprinseră.

finalul de la Spiriduşii cizmari de Fraţii Grimm
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima clipă... (Varianta)

... parcă toate s-au spus între noi
şi s-au stins şi s-au scurs ca o apă
paşii tăi obosiţi şi greoi
mă petrec, îi aud, înspre groapă

să te-ntorci, să te duci înapoi
să pui lumea la masă, oricum
parcă toate s-au spus între noi
parcă-n ultima clipă, de drum.

tu nu prea te erupe bocind
încă simt sub închisa pleoapă
şi alţi paşi ce petrec ca un jind
tot ce-a fost şi n-a fost pân-la groapă

simt sărutul tău lin pe obraz
simt şi lacrima ta, mai mioapă
şi mai simt ca un ultim exstaz
cum te-aşterni între mine şi groapă

întuneric şi linişti se lasă
peste lumea din mine şi groapă
tu mai curgi ca nisipul spre casă
eu în luturi, senin ca o apă...

poezie de Iurie Osoianu (23 aprilie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceaiul luat la Palaz of Hoon

Nu se-întâmplă doar fiindcă-am filtrat în violet
Ziua de ieri prin ceea ce tu ai numit
Un aer nespus de singuratic: eu n-am fost mai puţin.

Ce fel de parfumuri mi-au dezmierdat părul?
Ce-a fost cu-acele imnuri care mi-au răsunat lângă ureche?
Ce mare şi-a împins prin mine talazurile până aici?

Parfumul cel scump a fost eliberat de mintea mea
Şi urechile mele au iscat imnurile care s-au auzit.
Eu însumi am fost compasul magnetic al acelei mări:

Eu eram lumea prin care am trecut, iar ceea ce am văzut
Sau auzit, sau am simţit, a venit numai din lăuntru-mi ;
Şi acolo m-am aflat pe mine, mai adevărat şi mai străin.

poezie de Wallace Stevens, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!