Cei trei nu-şi mai încăpeau în piele de bucurie. Bunicuţa mâncă cozonacul şi bău vinul pe care-1 aduse fetiţa şi pe dată se înzdrăveni. Iar Scufiţa Roşie gândi în sinea ei, parcă mustrându-se: "De-aci înainte n-o să mă mai abat niciodată din drum când oi merge singură prin pădure, ci o să ascult de poveţele mamei!"

finalul de la Scufiţa Roşie de Fraţii Grimm
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bunica locuia în pădure, cam la vreo jumătate de ceas depărtare de sat. Şi de cum intră Scufiţa Roşie în rariştea codrului, numai ce-i ieşi înainte lupul. Dar Scufiţa Roşie nu ştia ce lighioană rea e lupul şi nu se temu defel când îl văzu.

Fraţii Grimm în Scufiţa Roşie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scufiţa Roşie se apropie atunci de pat şi dădu perdelele la o parte. Bunicuţa stătea întinsă în pat, cu scufia trasă peste ochi, şi avea o înfăţişare atât de ciudată...

Fraţii Grimm în Scufiţa Roşie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scufiţa Roşie ridică privirea şi când văzu cum jucau razele soarelui printre crengile copacilor, când privi mai cu luare-aminte la florile frumoase care creşteau pretutindeni, îşi spuse în sinea ei: "Mare bucurie i-aş face bunicii dacă i-aş duce şi-un buchet de flori proaspete! E atât de dimineaţă, că nu mi-e teamă c-am să întârzii!" Se abătu deci din drum şi o luă prin pădure, ca să culeagă flori. Rupea de ici una, de dincolo alta, dar îndată i se părea că puţin mai încolo îi zâmbeşte o floare şi mai ochioasă; alerga într-acolo şi, tot culegând margarete şi clopoţei, se pierdea tot mai mult în adâncul codrului. În ăst timp însă, lupul porni de-a dreptul spre casa bunicii şi bătu la uşă:

Fraţii Grimm în Scufiţa Roşie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lupul apăsă pe clanţă, deschise uşa, se repezi glonţ spre patul bunicii şi, fără să scoată o vorbă, o înghiţi. Se îmbrăcă apoi cu hainele ei, îşi puse pe cap scufiţa, se culcă în pat şi trase perdelele. În vremea asta, Scufiţa Roşie culesese atâtea flori, că abia le mai putea duce. Cum alerga ea de colo până colo, deodată îşi aminti de bunica şi porni degrabă spre căscioara din pădure. Şi nu mică îi fu mirarea când văzu uşa data de perete. De îndată ce intră în odaie, o cuprinse neliniştea; totul i se părea atât de ciudat, încât îşi spuse: "Vai, Doamne, ce-o fi azi cu mine, de mi-e aşa de frică? Că doar altădată mă simţeam atât de bine la bunicuţa!"

Fraţii Grimm în Scufiţa Roşie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fetiţa se ducea în fiecare zi la cimitir şi plângea amar la mormântul maică-sii. Când veni iarna, zăpada se aşternu ca o maramă albă peste mormânt, iar în primăvară, când razele soarelui o topiră, omul îşi luă altă nevastă. Femeia asta de-a doua îşi aduse în casă cele două fete pe care le avea. Fetele, nu-i vorbă, erau frumoase, dar pe cât de luminos le era chipul, pe atât de întunecat şi plin de răutate le era sufletul. Pentru fata cea vitregă începură a curge, de-aci înainte, zile pline de amărăciune.

Fraţii Grimm în Cenuşăreasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost odată o fetiţă zglobie şi drăgălaşă, pe care o iubea oricine de cum o vedea. Dar mai dragă decât oricui îi era ea bunicii, care nu ştia ce daruri să-i mai facă. Odată, bunica îi dărui o scufiţă de catifea roşie şi pentru că-i şedea tare bine fetiţei şi nici nu mai voia să poarte altceva pe cap, o numiră de atunci Scufiţa Roşie.

Fraţii Grimm în Scufiţa Roşie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţugulea înghiţi ruşinea, plecă capul în jos şi tăcu. Muma, tot mumă. Se duse la frate-său şi ceru doi cai pentru fraţii cei mari şi o iapă pentru Ţugulea. Frate-său îi dete bucuros, mai cu seamă de milă pentru Ţugulea, ca să poată umbla şi el. Nu mai putură de bucurie fraţii când le aduse mă-sa caii. Ţugulea nu se putea mângâia pentru că era olog şi nu ştia cum să facă să se înzdrăvenească. După câteva zile Ţugulea zise că ar dori să meargă şi el cu fraţii lui la vânătoare. Râseră fraţii de el. Apoi daca se rugă şi mă-sa de ei, îl luară şi pe dânsul. Se gătiră şi plecară. În pădure se mirau fraţii cum face Ţugulea de nimereşte aşa de bine vânatul pe care punea el ochii. Nici o săgeată nu se ducea în vânt degeaba. Toate intrau în carne. Trei zile şi trei nopţi zăboviră la vânătoare.

Petre Ispirescu în Ţugulea, fiul unchiaşului şi al mătuşei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îl duse apoi în pivniţa împăratului şi omul nostru se înfipse lângă butoaiele cele mari şi, luându-le la rând, bău de stinse, până ce începură a-l durea şalele, nu alta... Nici nu trecuse bine ziua şi secase vinul din toate butoaiele.

Fraţii Grimm în Gâsca de aur
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost odată un tăietor de lemne tare nevoiaş, şi tăietorul ăsta trăia cu nevasta şi cele trei fetiţe ale lor într-un bordei, la marginea unui codru unde arareori călca picior de om. Şi într-o dimineaţă, înainte de-a pleca la lucru, ca de obicei, tăietorul îi spuse nevestei: "Când s-o face de amiaz', trimite-mi pe fata cea mare în pădure, cu merinde, că altminteri n-o să pot mântui lucrul. Şi ca nu cumva să se rătăcească, mai adăugă el, o să iau cu mine punga asta de mei şi o să presar boabele pe tot drumul."

începutul de la Căsuţa din pădure de Fraţii Grimm
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cică într-o iarnă, pe când zăpada cădea din înaltul nemărginit al cerului în fulgi mari şi pufoşi, o împărăteasă sta într-un jilţ şi cosea lângă o fereastră cu pervazul negru, de abanos. Şi cum cosea ea aşa, aruncându-şi din când în când privirile la ninsoarea ce se cernea de sus, se întâmplă să se înţepe cu acul în deget şi trei picături de sânge căzură în zăpadă. Roşul sângelui arăta atât de frumos pe albul zăpezii, că împărăteasa rămase încântată şi gândi în sinea ei: "Ce n-aş da să am un copil alb ca zăpada, roşu ca sângele şi cu părul negru ca abanosul!"

Fraţii Grimm în Albă-ca-Zăpada şi cei şapte pitici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi se auzi trosnind încă o dată, şi apoi iar o dată... Iar feciorul de împărat din nou crezu că trosneşte caleaşca şi că-i gata să se rupă. Dar nu caleaşca se rupea, ci cele două cercuri de fier care se desprindeau din jurul inimii lui Heinrich cel credincios, care nu mai putea de bucurie că stăpânul său scăpase de sub urgia blestemului şi că era acum fericit cu aleasa inimii lui.

Fraţii Grimm în Prinţul fermecat
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pădureţul cel hămesit de foame se aşeză la poalele muntelui de pâine şi începu să înfulece din el, de parcă se băteau turcii la gura lui. Într-o singură zi n-avu ce alege din muntele de pâine; şi când se lăsă seara, nu mai rămăsese din el nici măcar o fărâmiţă...

Fraţii Grimm în Gâsca de aur
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

La o mică depărtare de palatul împărătesc se întindea o pădure adâncă şi întunecoasă, iar în pădure, la umbra unui tei bătrân, se putea vedea o fântână. În zilele cu prea mare zăduf, cea mai mică dintre fetele împăratului se ducea în pădure şi se aşeza pe ghizdurile fântânii răcoroase. Stătea aşa fără să facă nimic şi când o prindea urâtul scotea dintr-un buzunar o minge de aur; o arunca în sus, o prindea din zbor în căuşul palmelor şi-apoi o arunca iar. Ăsta era jocul care-i bucura cel mai mult inima.

Fraţii Grimm în Prinţul fermecat
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost odată un om şi omul ăsta avea trei feciori. Pe cel mai mic dintre ei îl porecliseră Prostilă şi-l luau în râs şi-l umpleau de ocări ori de câte ori aveau prilejul. Într-o bună zi, cel mai mare dintre fraţi vru să se ducă în pădure să taie lemne şi, mai înainte de a pleca, maică-sa îi puse-n traistă un cozonac bine rumenit şi tare gustos şi-o sticlă cu vin, ca să aibă cu ce-şi potoli foamea şi setea. Şi de cum ajunse în pădure, flăcăul nostru se şi întâlni cu un omuleţ bătrân şi tare cărunt.

începutul de la Gâsca de aur de Fraţii Grimm
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost odată un împărat care avea trei feciori; cei mai mari erau învăţaţi prin şcoli străine şi vorbeau foarte frumos, însă cel mic era mai mult tăcut şi retras şi de aceea a ajuns să fie poreclit Prostănacul.

începutul de la Cele trei pene fermecate de Fraţii Grimm
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scufiţa şi lupul (o altă poveste) - Another story with the wolf

Mă-ntrebi cum oare, în sfârşit,
Deşi doar lup, sunt fericit?
Păi, frate dragă, în pădure,
Când fost-am ieri să mănânc mure,
De foame mare... am văzut
Cum pe cărare-a apărut
"Scufiţa Roşie" cântând,
Un coş cu ea cu greu cărând;
Se mai oprea, mai suspina...
(Oare de dor de "buna"sa?)
Am hotărât atunci subit
În cale să îi ies grăbit
Şi să îi spun: "bunica ta
E... în oraş, la o cafea.
Să o aştepţi venind, de vrei,
Coleg de joacă să mă iei!"
Zâmbind sfios, Scufiţa-ntreabă
De ce sunt sur, de ce am barbă...?
Şi îi arăt atunci ce vrea.
Ce încântată-i fata mea!
Mă răsplăteşte cu-n sărut:
"Eşti primul lup ce l-am avut!"
... De-atunci, când foame mi-e (de mure)
Caut cărarea din pădure
Pe care, când vreau eu, Scufiţa
M-aşteaptă să îi calc rochiţa.
Cu mare grijă calc de zor
Nu manual, ci cu motor...
Mă mai întrebi de ce-n sfârşit
Deşi doar lup, sunt fericit?

poezie de Dan Mitrache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iar Albă-ca-Zăpada trăi în bucurie şi fericire împreună cu tânărul împărat şi, dacă n-or fi murit, cu siguranţă că mai trăiesc şi-n zilele noastre...

finalul de la Albă-ca-Zăpada şi cei şapte pitici de Fraţii Grimm
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rătăciră ele aşa din loc în loc, din ţară-n ţară, ca nişte pribegi fără căpătâi, şi nimeni nu voia să audă de ele şi să le dea adăpost. Iar împărăteasa cea tânără trăi de aici înainte în bucurie şi fericire împreună cu împăratul şi feciorul lor.

finalul de la Fata moşului cea cuminte şi harnică şi fata babei cea haină şi urâtă de Fraţii Grimm
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi iată că veni în zbor o albină. Era chiar regina roiului pe care flăcăul o scăpase de la pieire. Se roti ea de câteva ori prin iatac, cerceta pe rând buzele celor trei domniţe adormite şi se aşeză în cele din urmă pe gura aceleia care gustase din miere. Şi astfel putu Prostilă să o recunoască dintr-o dată pe cea mai tânară şi mai frumoasă dintre domniţe. Şi numaidecât se risipi vraja, de parcă nici n-ar fi fost. Castelul se smulse din somnul cel adânc şi toţi acei care fuseseră prefăcuţi în stane de piatra îşi recăpătară înfăţişarea omenească.

Fraţii Grimm în Regina albinelor
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost odată un cizmar care, fără vina sa, sărăcise într-atât, încât nu mai avea decât o bucată de piele din care să facă o singură pereche de pantofi. Într-o noapte îi croi, cu intenţia de a-i coase şi termina a doua zi. Şi, având conştiinţa împăcată se aşeză în pat liniştit şi, după ce îşi făcu rugăciunea, adormi.

începutul de la Spiriduşii cizmari de Fraţii Grimm
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!