Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Petre Ispirescu

Trei ani și trei luni și trei zile ținu călătoria până să ajungă la satul părinților lui. Și trecând pe la împărăția lui Sefer împărat, l-a întâmpinat dregătorii curții și l-a petrecut cu dragoste. Și trecând și pe la țara zânelor, acestea se întreceau care de care să-i arate mai multă cinste și să-l petreacă. Daca ajunse la satul părinților săi, trase butca dinaintea bordeiului. Tată-său și mă-sa nu-l cunoscură. El daca văzu așa, ceru să-l găzduiască. Bătrânii priimiră, și-și cerură iertăciune că nu pot să-i dea mai mult decât ceea ce au, adică bordeiul lor. El se învoi și mase acolo. Peste noapte se scoală, iese afară binișor și, uitându-se la inel, îi arătă că dorește să se facă un palat înfricoșat în locul bordeiului aceluia. N-apucă să isprăvească bine de gândit, și mi se ridică, neiculiță, niște palaturi mărețe, împodobite cu de toate frumusețile, cu grădini falnice, cu izvoare limpezi, de să te tot fi uitat la dânsele și să nu te saturi. Dară încămite pe dinăuntru? Aci e aci. Cămările, lăvițile, așternuturile, numai scumpeturi.

în Voinicul cel cu cartea în mână născut
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Greuceanu" de Petre Ispirescu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -38.44- 28.99 lei.

Citate similare

Petre Ispirescu

Cum se deșteptă se și duse acasă fără bage de seamă că îi lipsește inelul din deget. Acasă daca ajunse, ia palatul de unde nu e. Pierise ca și când n-ar fi mai fost, iar în locul lui găsi iarăși bordeiul părinților lui. Se mai căi el o toană de neghiobia ce făcuse, dar acuma prinde orbul, scoate-i ochii, povestea ăluia. Se hotărî dară să se întoarcă la împărăția lui, să nu se mai întâlnească cu niște asemenea oameni răi la suflet. El zise și părinților lui să meargă cu dânsul, trăiască ca în rai. Dară ei se mulțumiră a le rămânea oasele în sătuceanul în care se născuseră, și poftiră fiului lor o viață lină și fără de supărări diavolești. Bietul Făt-Frumos, trist că-și pierduse inelul, trist părinții săi nu voiesc a merge trăiască cu dânsul, sta cu capul rezemat pe mână și se gândea cum să facă ca toate să-i iasă înde bine. Când, deodată, se înfățișează înainte-i vizitiul ce-i dase împărăteasa.

în Voinicul cel cu cartea în mână născut
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Petre Ispirescu

Feciorul de împărat se mâhni mult; căzu la pat și zăcea, fără să-i poată ajuta cineva. Tată-său ar fi dat nu știu cât aceluia ce ar fi putut să-i tămăduiască copilul. Când iată credincioșii lui veniră cu un condur. Măiastra, daca se nomoli în smoală, mai bine lăsă condurul acolo decât să întârzie. Atunci feciorul împăratului trimise pe credincioșii lui să umble din casă în casă, și să puie pe toate femeile să se încalțe cu acel condur, și la care s-o potrivi, aceea fie soția lui. Tată-său se învoi și el la această otărâre. Se duseră deci, credincioșii lui, ocoliră toată împărăția, cercară toate femeile condurul, și la nici una nu se potrivi. Auzind feciorul de împărat una ca aceasta se îmbolnăvi și mai rău. Apoi porunci ca încerce și femeile din curtea împărătească. La nici una nu se potrivi. Nu mai rămase decât găinăreasa, pe care o uitaseră; dară împărăteasa, aducându-și aminte de dânsa, îi porunci să se încalțe și ea cu condurul. Când îl trase la călcâi, pare fu de acolo. Era turnat pe piciorul ei. Ea începu a se văicăra și a tăgădui că nu era condurul ei. Feciorul de împărat cum auzi, porunci să i-o aducă...

în Zâna munților
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Petre Ispirescu

Băiatul se duse la împărat și ceru și dânsul să-i păzească fetele, într-o noapte. Împăratului i se facu milă de tinerețele lui și-l sfătui să-și caute mai bine de treabă, decât să se răpuie. El stărui. Împăratul primi. Acesta nici bănuia măcar a fi argatul de la grădinărie; așa de mult se schimbase. Când îl arătă fetelor și le spuse împăratul ce voiește, nici ele, vezi, nu-l cunoscură. Numai cea mică, fiind cu cuiul la inimă, îl cunoscu și începu a tânji de dragoste. Noaptea următoare, când plecară ele la joc, îl luară și pe dânsul. El știa ce i se pregătește, dară se feri ca de oala mălaiului să nu dea în clapcă. Ajunseră la palatul vrăjit, jucară până despre ziuă, apoi se puseră la masă. I se aduse și lui băutura din care băuse toți cari veniseră înaintea lui, băutură care trebuia să-l facă a-și pierde mințile și simțirea, băutură care să-l piarză și pe dânsul ca pe ceilalți.

în Cele douăsprezece fete de împărat și palatul cel fermecat
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Petre Ispirescu

Dară când se despărțiră? Plângea și lemnele și pietrele de jalea unchiașului și a babei. Vezi pricepură ei n-are să se mai vază. Poate că în cer, dar aci pe pământ, de leac! Și se duse, și se duse Făt-Frumos cale lungă depărtată, care de aci înainte se gătește, basmu mai frumos grăiește, se duse până ajunse la o poiană frumoasă, de marginea căreia curgea un râuleț. Aci își căută el loc de popas. Fie, că-l și găsise, căci era o frumusețe de nu te îndurai să te depărtezi de dânsa. Licheaua de stăpân al moșiei, nici una nici alta, voia cu dinadinsul aibă pentru dânsul inelul lui Făt-Frumos și mai multe nu. Se luă după dânsul, și cugeta , mai cu marghiolii, mai cu șoalda, mai cu prefăcătorii, înșele pe Făt-Frumos și să-i dea pui de giol la inel. Daca văzu Făt-Frumos vrea poposească, se opri și el mai cât colea, după un mărăciniș, și așteptă până să adoarmă. Făt-Frumos, nici că se gândea la niște astfel de mișelii, el întinse pe pajiște niște scoarțe scumpe ce le avea, se așeză pe dânsele, mâncă și se culcă. Vizitiul lui cel credincios stătu de pază o bună bucată de timp, și daca văzu că nici apele nu se mai mișcă, și fiind și ajuns de osteneala drumului, puse și el capul jos și-l fură somnul.

în Voinicul cel cu cartea în mână născut
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Petre Ispirescu

Negustorul, văzând are a face cu ursul din pădure, îi deschise capul și-l făcu priceapă cum merg lucrurile prin orașe. Se miră George deocamdată de toate nagodele ce-i tot povestea negustorul; apoi, daca văzu că n-are încotro, ceru să slujească fierarului pentru sabie și buzdugan. Se învoiră, deci, ca pentru aceste lucruri slujească un an și așa se băgă ucenic. Iscusința lui George ajunsese de poveste: unde alții nu puteau face unele lucrări de fierărie nici în trei ani, el într-o jumătate de an lucra ca o calfă veche. Barosul cel mare pe carele nici trei oameni nu-l putea ridica, el se juca cu dânsul. Și toți se temeau de el. Daca își împlini anul, se mai băgă pe un an, ca să-i dea fier și cărbuni să-și făurească el o sabie și un buzdugan, după pofta inimii sale. Împlinindu-se și acest an, stăpânul porunci să-i dea fier și cărbuni. Calfa cea mai mare, temându-se să nu-i ia locul, îi pusese gând rău și căuta cum să facă să-l prăpădească.

în George cel viteaz
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Petre Ispirescu

Împărăteasa băgă de seamă întristarea lui, și ca unul ce-i era drag foarte, nu voia, vezi, să-l vadă nici o clipă de ochi măcar fără chef. Prinse a-l întreba. Iară dacă îi spuse, ea îl îndemnă să se ducă să-și aducă părinții, și să trăiască cu toții la un loc ca în sânul -sii. Făt-Frumos asta și voia. Și totuși nu se îndura să-și lase soția singură. Știa el, biet, ce va zică singurătatea. Dară întețindu-l și încingându-l dorul de părinți, hotărî să se ducă. Înainte însă de a pleca, împărăteasa, soția lui, îi dete un inel, ce zicea îl are de la moși, de la strămoși, și îi spuse are puterea, când îl scoate din deget, se uită la dânsul și dorește, să se facă un palat cum seamăn pe lume să nu aibă. Îi dete și pe vizitiul curții, om vechi, credincios și iute la slujbă, care să nu se dezlipească de stăpânul său, nici cât ai da în amnar. Așa căpuit și pregătit de drum, plecă spre satul unde trăiau părinții lui, după ce-și luă ziua bună de la împărăteasa, de la boieri și de la ostași. Drumul îi era treacă pe la împărăția lui Sefer împărat, pe la țara zânelor și Dumnezeu mai știe pe unde.

în Voinicul cel cu cartea în mână născut
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Petre Ispirescu

În vremea aceasta, fratele cel mic, după ce se despărți de frații săi, se duse, se duse, ca cuvântul din poveste ce d-aci încolo se gătește, și ajunse la orașul unde îl scosese drumul pe care apucase el. Acolo daca sosi, trase la gazdă la un om al lui Dumnezeu. De câte ori se culca, de atâtea ori găsea câte o pungă cu galbeni la căpătâiul său când se scula. Ceru de la gazdă pe cineva care să-i arate lucrurile cele mai însemnate. După ce ocoli cruciș și curmeziș tot orașul, văzând tot ce era vrednic de văzut, ajunse la margine și acolo era un ostrov. Iară daca vru a ști ce era acolo, călăuza se feri d-a-i spune.

în Cei trei frați împărați
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Petre Ispirescu

Flăcăul începu a se ruga să-i spuie cum să facă să le ia, iară bătrâna îl povățui cum umble și cum să se poarte, și daca va izbuti, l-a jurat pe tinerețele lui ca să se întoarcă tot pe acolo, ca să-i arate și ei acele rodii, după care s-a prăpădit fiul său. După ce i-a făgăduit că se va întoarce, i-a mulțumit pentru sfaturile cele bune ce a priimit de la dânsa, și ca o nălucă pieri dinaintea ei, când, după o călătorie încă d-o săptămână și mai bine, văzu un balaur cu o buză în cer și cu alta în pământ.

citat celebru din povestea Cele trei rodii aurite de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Petre Ispirescu

Ce nu făcu bietul împărat ca o scape? Dară toate erau în zadar. În cele de pe urmă veni o babă și-i zise: Luminate împărate! trăești întru mulți ani! dacă vrei să se facă sănătoasă fiica împărăției tale, cauți cerbul de aur care cântă ca toate păsările și să-l aduci în casă numai trei zile și vei vedea cum se va face sănătoasă. Împăratul puse strige pristavul în toată împărăția; iară după trei zile feciorul bucătăresei lovi bușteanul de trei ori și se făcu un cerb de aur frumos, apoi băgă într'însul pe feciorul de împărat, și se puse dinaintea palatului. Împăratul văzând cerbul, se dete jos și întrebă pe feciorul bucătăresei, dacă-i este de vînzare!

în Omul de piatră
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Petre Ispirescu

Fata asculta cu toate urechile și făcu precum o învăță calul, fiindcă văzu ea că toate învățăturile lui îi iese înde bine, și din cuvântul lui nu se abătea. Tată-său, ca și de la rând, dete pe de altă parte și-i ieși înainte, așeză un pod de aur, se făcu un balaur mare cu douăsprezece capete și se ascunse sub acel pod. Când fu ca treacă fata pe acolo, unde îi ieși înainte balaurul plesnind din coadă și încolăcindu-se; din gurile lui ieșea văpaie de foc, și limbile îi jucau ca niște săgeți arzătoare; cum îl văzu fata este așa de grozav, niște răcori o apucară și i se făcu părul măciucă de frică. Calul daca simți fata se pierde cu firea, o îmbărbătă iarăși și-i aduse aminte ce o învățase să facă; iară fata împăratului, după ce mai prinse nițică inimă, strânse frâul calului cu mâna stângă, îi dete călcâie și, cu paloșul în dreapta, se repezi asupra acelui balaur. Un ceas ținu lupta. Calul o potrivea cum vină tot cam la o parte ca să-i reteze vreun cap; dară vrăjmașul se păzea și el destul de bine. În cele mai de pe urmă, izbuti fata rănească pe balaur. Atunci, dându-se el de trei ori peste cap, se făcu om.

în Ileana Simziana
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Petre Ispirescu

Îi gătiră cărțile ce trebuia le ducă Țugulea, îi dete bani și porni, după ce își luă ziua bună de la împărat și boieri, iară gloatele îl petrecură până afară din cetate și se uitară după dânsul până nu-l mai zăriră. Țugulea se duse mai întâi de se întâlni cu frații lui. Le spuse și lor cum a omorât pe zmeoaica cea bătrână, apoi le făcu cunoscut și treaba cu care l-a însărcinat împăratul. Le dete și lor niței bani ca să-i ducă părinților, apoi se îmbrățișară și plecară. Frații lui Țugulea începuse a se uita la el cam chiondorâș. Ei nu se puteau învoi cum de Țugulea să ajungă să le facă lor rușine. Ei mai mari și să rămâie mai pe jos decât el, ca niște bobleți. Ducându-se Țugulea la treaba lui, întâlni în cale pe un om care striga moare de foame. Se apropie de dânsul vază ce fel de om este acela. Când, ce să vază? un om ca toți oamenii umbla după șapte pluguri ce ara și din gură nu mai tăcea.

în Țugulea, fiul unchiașului și al mătușei
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Petre Ispirescu

Ajungând și la urechile stăpânului moșiei acest zvon, se duse și el de văzu palaturile și rămase cu ochii zgâiți. Acest om era pizmătareț și zăcaș la inimă. Nu voia, vezi, nici în ruptul capului, să-l întreacă alții, nici în bogăție, nici în procopseală. Se duse, deci, acolo, să se încredințeze prin sine însuși de această minune, și daca văzu pe Făt-Frumos, ar fi poftit dumnealui să-l ginerească, fiindcă avea trei fete. Pofti pe Făt-Frumos, ca vie și el pe la dânsul p-acasă, ca lege prietenie. Făt-Frumos, cu inima curată și fără nici o vinovăție într-însul, se duse, de! de datorie. Acolo, daca îl văzură, stăpânul moșiei aduse vorba de căsătorie, și-i spuse ar fi bun bucuros să-i dea pe oricare va voi el ia din fetele lui. Făt-Frumos le spuse curat el este însurat, și că are de gând să se întoarcă la nevastă peste puțin. Ba încă le spuse și cu ce putere făcuse palaturile alea frumoasele daca îl întrebară. Pizmătarețul de stăpân al moșiei plănui atunci cu fetele sale, cum să facă să fure inelul din degetul lui Făt-Frumos. Pentru aceasta, nu trecu multe zile, și poftiră pe Făt-Frumos la masă la dânșii ca să se chefuiască și să petreacă împreună, căci, ziceau ei, mai avea-vor zile să se mai vază au ba?

în Voinicul cel cu cartea în mână născut
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Petre Ispirescu

Și apucându-l niște răcori reci de frică, începu a citi pe cărticica lui, și înlătură oarecum groaza ce sta gata să-l coprinză. Își luă deci inima în dinți și porni înainte; de ce mergea mai-nainte, d-aceea grămezile de oase de om se înmulțeau. El se făcu că nu le bagă de seamă, și tot înainte mergea, până ce ajunse la un oraș mare, din care numai dărâmături rămăsese. Prea puține ziduri mai erau în picioare. Și mai merse ce mai merse, și dete de niște palaturi foarte frumoase. Acolo daca ajunse, bătu în poartă. El cugeta ceară ceva demâncare, că nu mâncase nu știu de câte zile, și să-l lase mâie acolo, era vreme de când nu se odihnise ca lumea. Dară nu-i răspunse nimeni. Mai bătu o dată. Dar ca răspunză cineva, ba. În sfârșit, bătu și a treia oară; dară nițel mai tăricel. De astă dată se auzi un glas pițigăiat dinlăuntru...

în Voinicul cel cu cartea în mână născut
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Petre Ispirescu

Prințul o luă și el la drum în treaba lui, unde îl trăgea dorul. Abia mai făcu vro zece pași și văzu pe sus un stol de șapte porumbei. Îi urmări din ochi până ce îi văzu în ce parte de loc se lăsară. Într-acolo deci și dânsul își îndreptă cărările pentru care se ostenise atâta mare de vreme. Trecu mări, pâraie și ape mari ca pe uscat, mai cutreieră țări și pustiuri, până ce ajunse la un munte mare, mare, al cărui vârf da de nori. Aci văzuse el că se lăsase porumbeii. Se puse a se urca pe dânsul, și, din văgăună în văgăună, din stei de piatră în colți, din râpă în râpă, cățărându-se când pe muchi, când pe coame de munți, ajunse la o peșteră. Intrând acolo, rămase ca lovit de trăsnet când văzu niște palaturi ca de domn și așa de măiestrit lucrate, cum nu se văd pe pământul nostru. Acolo locuia logodnica lui, zâna zânelor. Cum o văzu primblându-se prin grădină cu roabele după dânsa, o și cunoscu. Un copilaș de drăguleț se ținea după zână, alerga, se zbenguia printre flori, și tot striga pe zâna ca să-i arate câte un fluturel. Pasămite zâna rămăsese grea când zburase de la masă. Și acesta era copilul lor.

în Zâna zânelor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Petre Ispirescu

Țugulea înghiți rușinea, plecă capul în jos și tăcu. Muma, tot mumă. Se duse la frate-său și ceru doi cai pentru frații cei mari și o iapă pentru Țugulea. Frate-său îi dete bucuros, mai cu seamă de milă pentru Țugulea, ca poată umbla și el. Nu mai putură de bucurie frații când le aduse mă-sa caii. Țugulea nu se putea mângâia pentru era olog și nu știa cum să facă să se înzdrăvenească. După câteva zile Țugulea zise ar dori meargă și el cu frații lui la vânătoare. Râseră frații de el. Apoi daca se rugă și mă-sa de ei, îl luară și pe dânsul. Se gătiră și plecară. În pădure se mirau frații cum face Țugulea de nimerește așa de bine vânatul pe care punea el ochii. Nici o săgeată nu se ducea în vânt degeaba. Toate intrau în carne. Trei zile și trei nopți zăboviră la vânătoare.

în Țugulea, fiul unchiașului și al mătușei
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Petre Ispirescu

N-apucară să se așeze bine, și veni veste la împăratul vrăjmașii lui cu oștire și mai mare s-au ridicat asupra lui. Se găti dară și el de război și plecă s-o întâlnească. Făt-Frumos iară se rugă să-l lase și pe dânsul meargă, și iară fu huiduit. Dară daca dobândi voie, porni iară cu iapa lui. Fu și de astă dată de râs și de bătaie de joc, când l-a văzut oștirea iară se înnomolise și nu putea să-și scoață iapa din noroi de fel, de fel. Îl lăsară înapoi dară el ajunse și acum mai nainte la locul de luptă, prefăcut în Făt-Frumos, călare pe calul cu aripi, și îmbrăcat în hainele lui cele cu cerul cu stelele. Oștile deteră în tâmpene și în surle și se loviră, iar Făt-Frumos, daca văzu că vrăjmașii sunt mai puternici, se repezi din munte și-i puse pe goană.

în Făt-Frumos cu părul de aur
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Petre Ispirescu

Cum păși pragul porții începu casele a țipa de ar fi deșteptat și pe morți din groapă. Auzind zânele țipătul se întoarseră acasă numai cât ai zice mei. Ele văzură lipsește argatul de acasă, spălăcitura ce mai rămăsese în baia unde se îmbăiase argatul și nucile ce lipseau; nu mai zăboviră, ci se luară după dânsul. Cât p-aci să puie zânele mâna pe ei. Și fugi, zânele după dânșii; ei fugi! zânele după dânșii. Daca văzu și văzu calul primejdia, întinse pasul la drum și începu a zbura ca gândul, până ce, tocmai când era zânele să-i prinză, ei trecură de pe tărâmul lor și se opriră. Puterea zânelor până aci era. Iară daca văzură ele le trecu otarele, începură cu binele a se ruga de el ca să-și taie părul li-l dea lor; dară băiatul le făcea cu bâz! Ele se rugară ca barim nucile cu haine le dea. Băiatul le arătă coltucul. Atunci zânele se rugară ca încailea le arăte părul, să se bucure și ele de vederea lui. Atunci băiatul își răsfiră părul, încălecă și zbură cu bidiviul lui. Zânele se uitară cu jind la dânsul și nemaiavând ce face, se întoarseră acasă și vorbiră între ele ca să nu mai bage argat strein la curtea lor, cât or trăi ele.

în Făt-Frumos cel rătăcit
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Petre Ispirescu

Și mai trecând câtânică vreme la mijloc, se pomeni împăratul cu veste de la un alt împărat să iasă la război. Împăratul chemă în ajutor pe ginerii săi, feciorii de împărați, carii și veniră și se lăudau cu isprăvile ce au să facă. Când veni vremea a merge la război, iată că se înfățișe la împăratul și argatul, ginere al său, și ceru să-l ia și pe dânsul la război, poate va tăia și el vrun vrăjmaș. Împăratul și ginerii cei mari îl înfruntară, zicând să-i lase în pace, să nu-i mai poarte și lui grija p-acolo. El stărui și împăratul se înduplecă și porunci să-i dea și lui o mârțoagă de cal și o rugină de paloș. Argatul încălecă voios și porni înaintea oștilor. Când ajunse la o lăcoviște pe unde trebuia treacă, el înnomoli calul și începu să-l bată ca iasă de acolo, dară în deșert. Ajungându-l împăratul cu ginerii cei mari și cu toată oastea, trecu pe lângă dânsul clătinând din cap, iară ostașii își dedeau coate și râdeau.

în Făt-Frumos cel rătăcit
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Petre Ispirescu

Tata-l fetei, împăratul, carele știa umblă niște zmei să-i răpească copila, nu mai putu de bucurie când îi văzu măcelăriți. Și cu socoteală că de aci înainte fata îi va fi scăpată, puse să se strige prin toate răspântiile cetăților din lume cine va fi acel viteaz care a răpus pe zmei, să se înfățișeze ca să-i dea fata după dânsul, și jumătate împărăția. Nu trecu mult și iată vine la împărat un țigan urât și buzat, și negru, ciumă nu altceva, și spuse el a omorât pe zmei. Și ca încredințeze pe împăratul de spusele lui, își arătă cu mândrie satârul plin de sânge și hainele stropite. El își umpluse satârul și hainele cu sângele unui cal al său, stătu de bătrân și plin de tecnefes, cu care nu mai avea ce face, și-l ucisese ca să-i ia pielea. Împăratului nu-i prea venea la socoteală aibă ginere pe un țigan, dară fiindcă apucase de-și dedese cuvântul, voia acum ca să și-l ție. Și până să se facă logodna, pofti pe țigan la o masă pe care o dădu împăratul pentru mântuirea fie-sei de zmei.

în Poveste țărănească
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Petre Ispirescu

Și mai trecând ce mai trecu, împăratul își aduse aminte de cele trei mănunchiuri de flori. Atunci se vorbi cu împărăteasa cum să facă să-și dea fetele la casele lor. Cum se află de această hotărâre împărătească, începu a veni pețitori de pe la fel de fel de împărați. Fetele, adecă cea mare și cea mijlocie, își aleseră câte un fecior de împărat și se duseră după bărbații lor. Fata însă cea mică nu voia să se mărite cu nici un chip. Ba să-i dea pe feciorul cutărui împărat, ba pe al cutărui; ași! ea zicea că nu-i place nici unul. Ce să facă bietul împărat? Se sfătui cu boierii și găsiră cu cale stea fata într-un pridvor, cu un măr de aur în mână, treacă toți fiii de împărați și de boieri pe dinaintea ei, și, pe care îl va plăcea, să-l lovească cu mărul. Așa și făcură.

în Făt-Frumos cel rătăcit
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook