Băiatul culese câteva mere, le puse pe o tipsie de aur, și cu penele la căciulă se duse de le înfățișă tatălui său. Împăratul, văzând merele, mai-mai era să-și iasă din minți, de bucurie; dară își ținu firea. Puse de strigă prin toată cetatea că fiul său cel mic a izbutit să aducă mere și să se afle că hoțul este o pasăre.
Petre Ispirescu în Lupul cel năzdrăvan și Făt-Frumos
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Prâslea dus în gradină a fost. Cum veni seara, se duse, își luă cărți de cetit, două țepușe, arcul și tolba cu săgețile. Își alese un loc de pândă într-un colț pe lângă pom, bătu țepușele în pământ și se puse între ele, așa cum să-i vină unul dinainte și altul la spate ca, daca îi va veni somn și ar moțăi, să se lovească cu barba în cel de dinaintea lui și daca ar da capul pe spate, să se lovească cu ceafa în cel de dinapoi. Astfel pândi până când, într-una din nopți, cam după miezul nopții, simți că-l atinge încetișor boarea ziorilor care îl îmbăta cu mirosul său cel plăcut, o piroteală moleșitoare se alegă de ochii lui; dară loviturile ce suferi vrând să moțăiască îl deșteptară, și rămase priveghind până când, pe la revărsat de ziori, un ușor fâșâit se auzi prin grădină. Atunci, cu ochii țintă la pom, luă arcul și sta gata; fâșâitul se auzi mai tare și un oarecine se apropie de pom și se apucă de ramurile lui; atunci el dete o săgeată, dete două și, când dete cu a treia, un geamăt ieși de lângă pom și apoi o tăcere de moarte se făcu; iară el, cum se lumină puțin, culese câteva mere din pom, le puse pe o tipsie de aur și le duse la tatăl său. Niciodată n-a simțit împăratul mai mare bucurie decât când a văzut la masa sa merele de aur din care nu gustase niciodată.
Petre Ispirescu în Prâslea cel voinic și merele de aur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Aruncâdu-se porumbelul în văzduh, acesta ocoli pe dasupra lumii și veni de se puse drept pe capul băiatului celui mare. Fiii de împărați și de boieri, cari veniseră cu gând d-a fi aleși, începură a striga că nu se poate, e greșeală, nu e bun de împărat, și altele, și cerură ca să se facă o a doua încercare. Se înălță dară porumbelul de a doua oară; și de astă dată, fără nici un ocol, veni și se puse drept pe capul băiatului. Încă o dată strigară fiii boierilor că nu se poate, nu se poate, și cerură a treia cercare. Iară pe băiat îl băgară într-un sac și-l duseră departe de lume. La a treia înălțare, porumbelul, după ce fâlfâi puțin pe dasupra locului pe unde sta băiatul mai-nainte, își ia zborul și se duse de se puse drept pe sac. Atunci toată lumea strigă într-o unire că acesta este împăratul lor. Îl scoaseră dară din sac și-l duseră de-l așezară pe tron, în sunetul buciumelor, al surlelor și al strigărilor de bucurie ale mulțimei adunate.
Petre Ispirescu în Cei trei frați împărați
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mai trecând ce mai trecu, împăratul ajunse de orbi. Toți vracii se adunară și-i dădură leacuri, dară nici unele din buruienele lor nu-i dară înde bine. Vrăjitoarele puseră apă la stele și-i aduseră și-i descântară, tot însă ce punea la ochi mai rău îi făcea, dară mai bine de loc. În cele din urmă un cititor de stele și vraci mare fu adus cu multă cheltuială din țări streine, și acesta spuse că până când împăratul nu va avea lapte de pasăre de peste apa Iordanului cu care să se ungă la ochi, nu-i va veni văzul. Atunci puse împăratul oameni să strige prin toată împărăția că cine se va găsi să aducă lapte de pasăre de preste apa Iordanului, acela și știe cu bună încredințare că va dobândi cal împărătesc și jumătate împărăția. Dară strigară de surda, căci nu se găsi nimeni carele să se însărcineze cu această slujbă.
Petre Ispirescu în Făt-Frumos cel rătăcit
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Se îmbrățișară de bucurie și se făgăduiră ca amândoi să uite necazurile trecute. A doua zi de dimineață se sculară și porniră amândoi mai întâi la împăratul, tatăl lui. Când se auzi de venirea lui și a soției sale, toată lumea plângea de bucurie că îi vedea. Iară tatăl și muma lui îi îmbrățișe strâns, și ținură veseliile trei zile și trei nopți. Apoi merse și la împăratul, tatăl femeii lui. El cât p-aci era să-și iasă din minți de bucurie, când îi văzu. Ascultă povestindu-i-se întâmplările lor; fiindcă era și bătrân, și moștenitori n-avea, se coborî din scaunul împărăției sale și îi puse pe dânșii. Iară ei domniră cum se domnește când împărații trec prin fel de fel de ispite, necazuri și nevoi.
Petre Ispirescu în Porcul cel fermecat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
A doua zi nu se luminase bine de ziuă, și împăratul era în grădină ca să vază merele cele aurite și să-și împace nesațiul ce avea de a se uita la dânsele. Dară rămase ca ieșit din minți, când, în loc de mere coapte aurii, văzu că pomul înmugurise din nou, iară merele nicăiri. Încă fiind acolo, văzu cum înflorește pomul, cum îi cade florile și cum roadele se arată iarăși. Atunci îi mai veni inima la loc și se mulțumi a aștepta până a doua zi. în ziua următoare, ia merele de unde nu e. S-a supărat împăratul, nevoie mare, și porunci ca paznici să se uite să prinză pe hoți. Dară ași! unde e pomana aia! Pomul înflorea în fiecare zi, se scuturau florile, rodul creștea și seara da în pârg. Noaptea se cocea. Oarecine venea atunci și le lua, fără să prinză de veste oamenii împăratului. Pare că era un lucru făcut: acel cineva care lua merele își bătea joc și de împăratul și de toți paznicii lui. Acest împărat acum nu-i mai era că nu poate avea mere aurite la masa lui, ciuda cea mai mare era că nici pârga acestui pom nu o văzuse măcar. Aceasta îl întristă până într-atâta încât p-aci p-aci era să se scoboare din scaunul împărăției și să-l dea celui ce se va lega a prinde pe hoț.
Petre Ispirescu în Lupul cel năzdrăvan și Făt-Frumos
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Făt-Frumos îl ascultă și lăsă arcul în jos. Apropiindu-se lupul și întrebându-l unde merge și ce caută prin astfel de păduri nestrăbătute de picior de om, Făt-Frumos îi spuse toată întâmplarea cu merele din grădina tatălui său, și că acum merge să caute pe hoț. Lupul îi spuse că hoțul era împăratul păsărilor. Că el când venea a fura merele, aduna pasările cele mai agere la zbor și cu ele în stol venea de le culegea. Că acea pasăre se află la împărăția de la marginea acestei păduri. Îi mai spuse că toată megieșia se vaietă de furturile ce face ea poamelor de prin grădini, și le arătă drumul cel mai apropiat și mai lesnicios. Apoi îi aduse un merișor frumos la vedere. Făt-Frumos priimi merișorul și-l băgă în sân, apoi, luându-și rămas bun, porni cu credinciosul său și, străbătând desișurile pădurei, ajunse la cetatea în care se afla acea pasăre. Cercetă prin cetate și se spuse că împăratul locului aceluia o ține într-o colivie de aur în grădina sa.
Petre Ispirescu în Lupul cel năzdrăvan și Făt-Frumos
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
După ce se duse fata împăratului cu dădacă-sa, își căută și el mielele și se duse și el într-ale sale. Până aci, cântase el nu cântase; dară după asta își puse și el puterile și zicea din fluier niște doine de te adormea. Văzând dădaca că fetei îi plăcea prea mult să asculte la fluier, nu zise nimănui nimic, dară se feri de a mai veni cu fata pe acolo. Ciobănașul, un flăcăiandru chipeș și tras ca pân inel, daca văzu că nu mai vine fata pe acolo, își luă și el lumea în cap, și se duse în altă parte, la un oraș, de se băgă argat la vite. Împăratul și împărăteasa se topea după fata lor, văzând-o că de ce merge se face mai frumoasă și mai cu minte.
Petre Ispirescu în Ciobănașul cel isteț sau țurloaiele blendei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Îndată și le tăie și feciorul de boier și începu a ronțăi și dânsul, ca să nu rămâie mai pe jos decât ciobanul. Toată noaptea nu s-a putut odihni de durere. Se zvârcolea ca lipitoarea când îi dai sare. Dară îi era rușine să țipe ori să geamă. Ciobanul adormi și trase un pui de somn până a doua zi, de să se ducă vestea. Când se sculară, fură poftiți înaintea sfatului împărătesc ca să-și aleagă fata un mire; când colo, ce să vază? Feciorul de boier slut, ciont și plin de sânge ca un stârv, pe care îl deteră afară ca pe un marțafoi și becisnic. Apoi porunci să schimbe hainele ciobanului, și îl luă de-l duse la biserică, unde îl cunună cu fata. Să lăsăm că veseliile ținură multă vreme; dară băgând de seamă împăratul că ginere-său nu e prost, ci că din ce în ce iscusința lui se ascute, îl puse să judece câteva pricini din cele mai grele. Ginerele împăratului era din firea lui om drept, blând și cu frica lui Dumnezeu. Sfatul împărăției rămase cu gura căscată când auzi hotărârile cele drepte ce dase el. Atunci împăratul, mândru că i-a trimis Dumnezeu un așa ginere ager la minte, se coborî de pe scaunul împărăției, fiindcă era și bătrân și puse pe ginere-său împărat în locul lui, care, de va fi trăind, împărătește și azi.
Petre Ispirescu în Ciobănașul cel isteț sau țurloaiele blendei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ce nu făcu bietul împărat ca să o scape? Dară toate erau în zadar. În cele de pe urmă veni o babă și-i zise: Luminate împărate! să trăești întru mulți ani! dacă vrei să se facă sănătoasă fiica împărăției tale, să cauți cerbul de aur care cântă ca toate păsările și să-l aduci în casă numai trei zile și vei vedea cum se va face sănătoasă. Împăratul puse să strige pristavul în toată împărăția; iară după trei zile feciorul bucătăresei lovi bușteanul de trei ori și se făcu un cerb de aur frumos, apoi băgă într'însul pe feciorul de împărat, și se puse dinaintea palatului. Împăratul văzând cerbul, se dete jos și întrebă pe feciorul bucătăresei, dacă-i este de vînzare!
Petre Ispirescu în Omul de piatră
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Făt-Frumos zise tatălui său să-i dea voie acum să caute și pe hoț. Tatăl său nu mai voia să știe de hoț, deoarece i-a ajutat Dumnezeu să vază merele cele atât de mult dorite. Dară fiul cel mic al împăratului nu se lăsă numai pe aceea, ci stărui până ce împăratul îi dete voie să meargă a căuta și pe hoț. Se găti de drum; iară când fu a pleca, își scoase penele cele de aur de la căciulă și le dete împărătesei muma lui, ca să le poarte ea până s-o întoarce el. Luă haine de primeneală și bani de cheltuială, își atârnă tolba cu săgețile la spate, paloșul la coapsa stângă și, cu arcul într-o mână și cu alta de gâtul credinciosului său, porni la drum. Și aide, și aide, merse cale lungă depărtată, până ce ajunse în pustietate. Aci făcu popas și sfătuindu-se cu robul său cel credincios, găsi cu cale să apuce spre răsărit. Mai călătorind ei o bucată bună, ajunse la o pădure deasă și stufoasă. Prin bungetul ăsta de pădure mergând ei pe dibuitele, căci altfel era peste poate, zăriră în depărtare un lup groaznic de mare și cu fruntea de aramă. Îndată se și gătiră de apărare. Când fură aproape de lup de o bătaie de săgeată puse Făt-Frumos arcul la ochi.
Petre Ispirescu în Lupul cel năzdrăvan și Făt-Frumos
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Și după ce-i tăie uscăturile și îi luă omizile, culese trei merișoare ca cele din rai și se întoarse înapoi. Ajungând în pădure, dete pe la zâna. Aceasta cum îl văzu, îl priimii cu bucurie, îl puse într-o cămară să se odihnească nițel, și până una, alta, îi schimbă merele și îi puse altele în locul lor. Când se sculă voinicul, se grăbi a se întoarce la mă-sa cu slujba făcută. Luă deci merele și porni. În vremea aceasta, procletul de zmeu se lingușea pe lângă mama băiatului și, cu ispite și cu marghiolii, umbla să o dea în cap să se planisească lui. Ea, biet, nu știa unde bate diavolul de zmeu. Nu cunoștea la sufletul ei ce sunt ispitele și cursele dragostei, și prin urmare nu da nas spurcatului să se întinză. Ea știa una și bună: se topea de dor după fiul său, după părinții ei și după țara în care se născuse. Când o căutai, era cu ochii scăldați în lacrămi. Cum văzu pe fiu-său, săltă de bucurie. I se păru a înviora olecuță. Mâncă din merișoarele ce-i aduse, și i se păru bune. După ce mai trecu, ea căzu iarăși în piroteala de mai-nainte.
Petre Ispirescu în Voinicul cel fără de tată
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fiul de boier puse de tăie mielul și-l dete la bucătărie să-l gătească. Gașperița se duse îndată în bucătărie și puse la cale ce să se facă cu mielul, ca să nu mai rămâie nimic din el. Trimise mațele la pârâu, cu o credincioasă d-ale ei, ca să le spele, după ce numără până și cel mai mic mățișor, și-i spuse că va plăti cu capul ei de va pierde vreun crâmpei din ele. Credincioasa bahniței, spălându-le la pârâu, nu știu cum făcu și rupse un căpătâi. De frică, îl dete pe gârlă. După aceea se întoarse acasă, aduse toate mațele și le dete iarăși la număr. A doua zi ducându-se fosta soție a boierului la pârâu cu cofa să aducă apă, se uită la vale pe râu și văzu acolo pe un dâmb doi copilași, jucându-se cu două mere de aur, de lucea pământul, și rămase acolo până seara uitându-se cu jind la dânșii, căci ei îi da în gând că poate să fie copiii dânsei. Întorcându-se acasă, o luă spurcata de cioroaică la bătăi.
citat celebru din povestea Înșir-te mărgăritari de Petre Ispirescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Întoarse fiul împăratului ochii în toate părțile să vază apă; dară geaba, apă nu era, iară fata căzu și muri; p-aci era să cază și el, dară se ținu. Tot mergând el, nu putu să ție până să nu guste dintr-o rodie și scoase cuțitașul de tăie încă una; deodată, iese și dintr-însa o fată ca o zână, și moare ca și cea dintâi, fiindcă n-avu apă să-i dea. Mâhnit de ciudata întâmplare, mergea către împărăția tatălui său cu rodia care îi mai rămăsese, și se uita la dânsa ca la un cireș copt; și merse până ajunse la o câmpie frumoasă pe unde începu a cunoaște urme de oameni. Aici îi mai veni inima la loc, și se puse jos să se odihnească nițel. Gândul lui nu se lua de la rodii și de la fetele cele frumoase ce muriseră; și tot gândindu-se se aprinse în el dorința de a gusta din rodia pe care o mai avea, încât nemaiputându-se ține, otărî să o taie și pe aceasta, dară temându-se să nu i se întâmple ca și cu celelalte, căută o fântână, luă apă în căciulă, și acolo, la umbra unui copaci mare, tăie și rodia care îi mai rămăsese, când ce să vezi? unde ieși o fată ca soarele de frumoasă, și cu părul de aur. El îi dete de bău și o stropi cu apă, și așa scăpă fata cu viață. Fiul împăratului îi da târcoale, și se tot minuna de frumusețea și de gingășia ei.
citat celebru din povestea Cele trei rodii aurite de Petre Ispirescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Se apucă și umplu sânul de roșcove. Apoi făcu un coșuleț, cum putu, din nuiele de richită, și culese într-însul smochine, de care mâncase și el. După ce se întoarse la gazda lui din cetate, îi spuse că acum s-a împlinit. Auzind însă de faima celor doi împărați înțelepți, îi dete un fier ars prin inimă, și-și puse în gând a merge la dânșii să vază, oare n-or fi frații lui? Dară până să se pornească către dânșii, se mai duse o dată la ostrov, cu coșulețul de smochine pe mână, și începu a striga la smochine, pe la poarta palatului. Măiastra, auzindu-l, trimise să-l cheme. Cum îl văzu, îl cunoscu. Crezând că și în smochinele lui este ascuns vrun farmec numai bun pentru dânsa, porunci de-i cumpără coșul cu totul. El luă banii și se făcea a se mai plimba prin ostrov. Măiastra se puse la masă. Când la sfârșitul mesei, după ce mâncară împreună cu ai lor smochine, se făcură măgari. Hâț în sus, hâț în jos. Ba că o fi una, ba că o fi alta, nimic. Rămaseră măgari ca toți măgarii. Atunci flăcăiandrul, prinzându-i, le puse câte un căpăstru în cap, îi legă unul de altul și îi duse cu dânsul, după ce luă covățica și o băgă în sân; căci inima găinei o mâncase măiastra. Se duse cu cârdul de măgari la gazda lui.
Petre Ispirescu în Cei trei frați împărați
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Din mărul lui Adam nu poți să faci cidru, compot de mere, dulceață de mere, plăcintă de mere, salată de fructe, suc de mere, ștrudele de mere și tort de mere.
aforism de George Budoi din Mâncarea în aforisme, epigrame, poezii, pamflete și satire (20 septembrie 2021)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!
40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Când era aproape de a împlini băiatul doisprezece ani, nu mai putu unchiașul să ție, trebui să răsufle. El găsi de cuviință să spuie și alor săi ceea ce era să se întâmple fiului lor. Și astfel, într-o seară, când stau cu toții la foc și povesteau și verzi și uscate, ca să le treacă timpul, unchiașul se apucă de spuse tot ce auzise de la ursitoare. P-aci, p-aci era să moară baba, muma băiatului, de întristare, când auzi unele ca acele; săriră însă unchiașul și fiul său, o stropiră cu apă, și d-abia, d-abia o mai înviorară. Iară băiatul se puse pe gânduri. Și mai plănui el ce mai plănui, până ce, după câteva zile, spuse tatălui său ceea ce izvodise el să facă. Tată-său, carele asculta la gura lui ca la o carte, se duse numaidecât prin sat și dete gură la toți megieșii că în seara cutare și cutare, adecă când era să împlinească fiu-său doisprezece ani, ei să se adune toți cu totul la biserică, ca să facă rugăciune pentru fiul său, spre a-l scăpa de duhurile cele rele. Vorbi și cu moș popa și toți cu totul se făgăduiră că va împlini cererea unchiașului.
Petre Ispirescu în Voinicul cel cu cartea în mână născut
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
De aci se duse într-un oraș, își puse o bășică de cirviș în cap, și merse de se rugă de grădinarul împăratului ca să-l priimească argat la grădina împărătească. Grădinarul nu prea voia să-l asculte, dară după multă rugăciune îl priimi, îl puse să lucreze la pământ, să care apă, să ude florile, îl învăță să curețe pomii de omizi și brazdele de buruieni. Făt-Frumos lua în cap tot ce-l învăța grădinarul, stăpânul său. Împăratul avea trei fete: și așa multă grije îi dase trebile împărăției, încât uitase de fete că trebuie să le mărite. Într-una din zile, fata cea mai mare se vorbi cu surorile ei ca să ducă fiecare câte un pepene ales de dânsa la masa împăratului. După ce împăratul se puse la masă, veniră și fetele și aduse fiecare câte un pepene pe tipsii de aur și îi puseră dinaintea împăratului. Împăratul se miră de această faptă și chemă sfatul împărăției să-i ghicească ce pildă să fie asta. Adunându-se sfatul, tăiară pepenii și, după ce văzură că unul se cam trecuse, al doilea era tocmai bun de mâncat și al treilea dase în copt...
Petre Ispirescu în Făt-Frumos cu părul de aur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Și pe care pom se punea de cânta, pe loc se și usca. Grădinarul spuse împăratului toată șiretenia cu pasărea și cum se usucă pomii pe care se punea ea de cânta. Împăratul se luă de gânduri. Mai toți pomii din grădină se uscară în câteva zile, mai rămăsese unul. Atunci împăratul porunci să pună pe fiecare crăculiță câte un laț, și așa se și făcu; iară a doua zi, în revărsat de zori, veni la împăratul cu pasărea de aur care dedese în laț. Împăratul porunci de-i făcu o colivie cu totul și cu totul de aur, puse pasărea în ea și, de dragul ei, o ținea pe fereastra lui. Țiganca, cum auzi de istoria cu pasărea, îi trecu un fier ars prin inimă. Se făcu bolnavă, mitui pe toți vracii cari spuseră împăratului că până nu va tăia pasărea de aur și să dea împărătesei să mănânce din ea, nu se va însănătoși. Plin de scârbă, împăratul nu se putea învoi la asta, dară, după rugăciunea fiului său, o dete; rămase însă nemângâiat și din ce în ce ura mai mult pe țigancă.
citat celebru din povestea Cele trei rodii aurite de Petre Ispirescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Și astfel, cum veni seara, se duse la locul de pândă. Și deoarece știa ce-l așteaptă, el își luă cu dânsul armele și se găti bine de luptă. Pe la miezul nopții se pomeni și el cu cineva că vine. Vru el să întrebuințeze armele; dară unde îi dădu ăla pas; căci el se arătă ca o vedenie ieșind ca din pământ, și se luară la trântă. Lupta fu crâncenă, căci duhul necurat, duh necurat era cel ce venea să dezgroape pe împărat, își pusese toate puterile ca să dovedească pe fiul cel mai mic al împăratului. Vezi că duhul știa că de nu va putea nici în a treia seară să izbutească, apoi trebuia să-și mute gândul; nu mai putea adecă să-l dezgroape, nici la amin. Fie însă că și băiatul nu se lăsă mai pe jos. Și cum spusei, se luptară pe capete; dară luptă nu glumă. Curgea sudorile de pe fiul împăratului șiroaie, și nu se da netezului nicicât. Lupta ținu, și o luptă de moarte, până despre cântători.
Petre Ispirescu în Poveste țărănească
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cum puse mâna pe iapă și pe căpăstrul cel minunat, Făt-Frumos o luă la sănătoasa și, puind Zâna Crăiasă călare pe iapă, porni cu dânsa și trecu hotarele acelei împărății. Împăratul adună numaidecât pe sfetnicii săi și purcese la biserică ca să se cunune cu Zâna Crăiasă. Când fu la ușa bisericei, prefăcuta Zână se dete de trei ori peste cap și se făcu iarăși lup, carele, clănțănind din colți, își arătă dinții rânjind către curtenii împăratului. Aceștia, cum văzură, deodată înghețară de frică. Apoi, după ce se mai dezmeticiră, se luară după dânsul cu chiote și cu uideo. Dară lupul, să te ții, pârleo! lungi pasul lupește, se duse, duluță, de nu mai dete cu mâna de dânsul. Și ajungând pe Făt-Frumos și pe ai săi, merse cu dânșii. Când fu aproape de curtea împăratului cel cu pasărea, făcură ca și la cellalt împărat. Lupul, schimbat în iapă sireapă, fu dus la împăratul carele, văzând iapa, nu se mai știa de bucurie.
Petre Ispirescu în Lupul cel năzdrăvan și Făt-Frumos
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!