Nu vă frămâtați prea mult în legătură cu copiii, pentru că și ei au destinul lor și or să-și găsească, cu siguranța, drumul în viață. Nu fiți sclavul copiilor voștri! Țineți legătura cu ei, iubiți-i, ajutați-i când au nevoie, dar în același timp, bucurați-vă cât mai puteți de banii pe care i-ați strâns. Viața înseamnă mai mult decît muncă. Pensionați-vă cât de devreme puteți și bucurați-vă de viață.
citat din Jane Fonda
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
După ce ați trecut de 60 de ani, pentru că nu mai aveți foarte mulți ani în față și pentru că nu puteți lua cu voi nimic atunci când vă duceți, n-are rost să mai fiți preocupați să economisiți. Așadar, cheltuiți banii pe care i-ați pus deoparte, faceți excursii, cumpărați ce vă face plăcere și dăruiți ce vă puteți permite. Nu vă gândiți să lăsați chiar tot ce-ați agonisit copiilor și nepoților, pentru că, nu-i așa? nu vreți să-i transformați în niște paraziți care așteaptă cu nerăbdare ziua în care veți muri.
citat din Jane Fonda
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Bucurați-vă
Bucurați-va de păsări
care cântă-n zori de zi;
bucurați-vă de rouă
și de jocul de copii!
Bucurați-vă de alge,
bucurați-vă de nori;
bucurați-vă de pace,
și de șiruri de cocori!
Bucurați-va de vise,
bucurați-va de stele,
de cireșe, de caise
și de versurile mele!
Bucurați-va cu teii
și cu floarea de salcâm
bucurați-va cu mieii
când umblați desculți prin fân!
Bucurați-vă celule
de lumina necreata;
bucurați-vă, voi hule
în prapastia semeața!
Bucurați-va de cântec,
bucurați-va de mare;
bucurați-va de munte,
bucurați-vă de soare!
Bucurați-va ca sunteți
și ca vine-o dimineața;
bucurați-vă de zâmbet,
bucurați-vă de viață!
Bucurați-vă!
poezie de Ilorian Păunoiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Bucurați-vă, oameni!
Bucurați-vă, oameni!
Că sirena războiului
Încă nu geme,
A disperării chemare,
La lupta cea de pe urmă,
La a păcii și a bucuriei plecare.
Bucurați-vă, oameni!
Când noaptea, pe cer mai răsar,
Luna și stelele,
Soarele, ce mângâie totul,
Viața și florile.
Bucurați-vă, oameni, când încă,
Bunicii, mai pot fluiera,
Mergând, prin poieni, pe cărări,
Povestind, de-amintirile vieții,
Purtate în încovoiata spinare.
Bucurați-vă, oameni,
Când, copilașii nevinovați,
Mai sunt murdari de ciocolată,
Pe mânuțe și pe la gură,
Când mai avem să-mpărțim,
O bucată de pâine, o firimitură,
La săraci, la câini și la păsările
Înfometate din bătătură.
Bucurați-vă, oameni!
Când în pace vă treziți dimineața,
Și când toți ai casei
Sunt bine, sunt veseli,
Bucurați-vă, când ai voștri ochi,
Încă, mai pot privi, frumusețile naturii,
În liniște, de la ferestre.
Bucurați-vă, oameni!
Cât mai puteți cânta, ruga și cere,
Divinității, să ne dea mângâiere,
Și să ne ierte de toate,
Câte știm c-am greșit,
Căci ne bate necazul la ușă,
Și încă nu credem că vine,
Al nenorocirii, început de sfârșit.
De care, ne-am temut
Și, vai! Cât ne temem.
poezie de Valeria Mahok (16 februarie 2003)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!
Profetul (fragment)
Iar o femeie care purta un prunc în brațe
spuse: "Vorbește-ne despre Copii".
Și el glăsui.
"Copiii voștri nu sunt copiii voștri.
Ei sunt fiii și fiicele dorului Vieții de ea
însăși îndrăgostită.
Ei vin prin voi dar nu din voi,
Și, deși sunt cu voi, ei nu sunt ai voștri.
Puteți să le dați dragostea, nu sunt și gân-
durile voastre,
Fiindcă ei au gândurile lor.
Le puteți găzdui trupul dar nu și sufletul,
Fiindcă sufletele lor locuiesc în casa zilei
de mâine, pe care voi n-o puteți vizita nici
chiar în vis.
Puteți năzui să fiți ca ei, dar nu căutați
să-i faceți asemenea vouă,
Pentru că viața nu merge înapoi, nici ză-
bovește în ziua de ieri.
Voi sunteți arcul din care copiii voștri, ca
niște săgeți vii, sunt azvârliți.
Pe drumul nesfârșirii Arcașul vede ținta
și cu puterea Lui vă încordează, astfel ca
săgețile-I să poată zbura iute și departe.
Și puterea voastră, prin mâna Arcașului,
să vă aducă bucurie,
Căci, precum El iubește săgeata călătoare,
tot la fel iubește și arcul cel statornic."
poezie celebră de Khalil Gibran din Profetul (1923), traducere de Radu Cârneci
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Împletiți dar în iubire
Filipeni 4:4
În Domnul bucurați-vă întodeauna
Și iar vă spun ca să vă bucurați
Căci vouă vi s-a dat cununa
Lui Hristos să îi fiți frați
Bucurați-vă-n lumina
Ascultării de Hristos
Și cântați-i întruuna
Căci din lume El ne-a scos
Împletiți în rugăciune
Viața-ntreagă s-o trăiți
Urmărind prin fapte bune
Fii ai Tatălui să fiți
Bucurați-vă-n viață
Căci Isus vă e-adăpost
El spre Tatăl vă înalță
Și dă vieții voastre rost
Evanghelia luminii
Iată vă e îndreptar
Și voi nu sunteți străinii
Ci-mbrăcați sunteți în har
Bucurați-vă dar fiecare
Că-n Hristos voi ați primit
Har nespus și îndurare
Suflet cald și înnoit
Bucuria voastră-i Domnul
El Hristosul și Mesia
Care mântuie azi omul
Și-i oferă veșnicia
Bucurați-vă în har
Și-n lumina-nvățăturii
Domnul Isus nu-n zadar
V-a dat florile Scripturii
Împletiți dar în iubire
Voi trăiți Cuvântul Sfânt
Viața în neprihănire
I-ați dat-o pe acest pământ
În lumina împlinirii
Bucurați-vă mereu
Pe cărările iubirii
Ca și fii de Dumnezeu
Pune-ți-vă la-ndemâna
Mielului Cel Răstignit
Să-mpliniți întodeauna
Cuvântul ce v-a cerut
Bucurați-vă-n slujire
Iarăși zic vă bucurați
Dar în duh și nu în fire
Mirelui să-i fiți predați
Să lucească-n voi lumina
De azi a neprihănirii
Căci Isus Domn totdeauna
Vă dă florile iubirii
Trăiască Domnul dar în voi
El viața și lumina
Însă azi ca oameni noi
Fiți lumini trăind Cuvântul
poezie de Ioan Daniel Bălan (20 martie 2019, Mănăștur)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dacă Dumnezeu căruia îi aparține totul, nu v-a dat pământul, cum de "Dumnezeul vostru banul" îl poate cumpăra sau vinde după bunul vostru plac? Cum puteți vinde cerul sau căldura pământului, cum puteți cântări în fățărnicia unor monede, hârtii sau metale ceea ce niciodată nu a fost al omului? Cum puteți cumpăra sau vinde, respirația sau bătăile inimii voastre în noapte? Cu câți bani veți cântări Liniștea, propriul suflet, în fața celui Prea-înalt? Cum de vă vindeți Liniștea, Libertatea câtorva hârții prostești, sau metale fără de valoare? Când veți înțelege că exact banii voștri și titlurile voastre stupide de proprietate au sărăcit și pustiit nu doar pământul, ci propriul vostru suflet și sufletul copiilor voștri? Cum de nu vedeți că singura avuție pe care le-o lăsați, nu sunt nici banii și nici bogățiile voastre, ci un suflet zbuciumat, febril, pângărit, bântuit de nesațul hulpav de a dobândi și pustiit de gânduri care v-au furat de mult Liniștea? Singura bogăție pe care le-o lăsați copiilor voștri este frica de a nu avea destul.
citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fie că aveți 65 de ani sau 95 de ani, trebuie să știți că mai aveți mult de dăruit acestei lumi, de exemplu, îi puteți ajuta și călăuzi pe cei tineri și fără experiență. Sau puteți să împărtășiti celorlalți din cunoștințele voastre, din experiența pe care ați acumulat-o în atâția ani de viață, dar la fel de bine, puteți privi înainte, căci viața este nesfârșită și mai aveți multe de învățat.
Joseph Murphy în Puterea Extraordinară a subconștientului tău
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Bucurați-vă în toate, bucurați-vă mereu
Bucurați-vă în toate, bucurați-vă mereu
Căci în toate cu noi este prezent Domnul Dumnezeu.
În necaz, în strâmtorare ori în lipsuri și nevoi,
Bucurați-vă că-n toate Dumnezeu este cu noi!
Bucurați-vă în toate și nu stingeți bucuria,
Nu întristați Duhul, că-n toate Dumnezeu ne E tăria!
Nu lăsați descurajarea sau vreun fel de întristare
Să vă tulbure inima; Domnul nostru-I bun și mare!
El nu întârzie să vină cu-al Său har izbăvitor
Și tot răul ni-l transformă într-un bine în viitor,
El ni-I Turnul de-adăpost, Dumnezeu tare și Sfetnic
Care are în vedere tot binele nostru veșnic!
Păstrați cugetul curat și-o deplină bucurie
Căci în orice lupte, Domnul, ne E scut, ne E tărie!
Și în toate avem parte de Puterea-I minunată
Și nădejdea că El, Domnul, nu ne uită niciodată!
El S-a coborât din slavă să ne fie Mântuitor
Și-n orice foc de încercare El cu noi este-n cuptor.
Bucurați-vă în toate căci avem sub zarea albastră
Siguranța că El Însuși poartă zilnic lupta noastră!
poezie de Ioan Hapca din Reflecții
Adăugat de Nuțu Covâză
Comentează! | Votează! | Copiază!
Bucurați-vă
Bucurați-vă, cântați și aruncați-vă
Poverile de pe umeri, fiți convinși
Că Dumnezeu a fost nespus de milostiv
Când v-a făcut negri, mulatri sau metiși.
Sunteți o nație cu adevărat măreață,
Un popor de-aleasă, nobilă sorginte;
Unde-ar mai răsări atât de multe flori
Dacă Domnul v-ar lua pământul de dinainte?
Bucurați-vă, cântați și aruncați-vă
Poverile de pe umeri, fiți convinși
Că vă trageți dintr-o obârșie legendară
Dacă sunteți negri, mulatri sau metiși.
poezie de Gladys Casely-Hayford, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu vă frământați în legătură cu lucrurile pe care nu le puteți schimba. Nu ajută la nimic, iar o stare psihică proastă vă poate îmbolnăvi. Creați-vă o stare permanentă de bine și identificați ce vă face fericiți. Atâta timp cât sunteți sănătoși și bine dispuși, vă veți face planuri și veți aștepta cu nerăbdare ziua următoare.
citat din Jane Fonda
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Știai că, în aproape toată istoria speciei umane, speranța de viață era de sub treizeci de ani? Adică, te puteai baza pe vreo zece ani de viața de adult, nu-i așa? Nu existau planuri. Nu exista timp de plănuit lucruri. Nu exista timp pentru un viitor. Dar speranța de viață a devenit din ce în ce mai mare, iar oamenii au început să aibă din ce în ce mai mult viitor, așa că au început să se gândească din ce în ce mai des la el, la viitor. Iar acum viața a devenit viitorul. Ne petrecem fiecare moment al vieții pentru viitor mergem la școală ca să putem merge la facultate ca putem prinde un loc bun de muncă bun ca să ne putem cumpăra o casă drăguță ca să ne putem permite să ne trimitem copiii la facultate ca să poată prinde un loc de muncă bun ca să-și poată cumpăra o casă ca să-și poată permite să-și trimită copiii la facultate.
John Green în Orașe de hârtie
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sunteți ceva nou pe această lume. Bucurați-vă de asta. Profitați cât mai mult de ceea ce v-a dat natura. La o ultimă analiză, toată arta este autobiografică. Puteți cânta doar ceea ce sunteți. Trebuie să fiți ceea ce ați devenit datorită experienței, mediului și eredității. La bine și la rău, trebuie să vă cultivați grădina proprie. La bine și la rău, trebuie să cântați la propriul instrument în orchestra vieții.
citat clasic din Dale Carnegie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Bucurați-vă de viață! Este destul timp pentru a savura moartea.
autor necunoscut/anonim
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Bucurați-vă, prieteni
Eu mă grăbesc, tu te grăbești, el se grăbește,
Îmbătrânesc, îmbătrânești, îmbătrânește.
Ce am iubit? Ce n-am iubit? Ca în poveste
simplă de tot,
scurtă de tot
viața ne este.
Uite-o din nou trece pe drum fata zglobie.
Uite-un băiat floare și-a pus la pălărie.
Uite un prunc, râde în prag, ai, nazdrăvanul!
Uite-un moșneag, tace-n toiag, alb ca troianul.
Muntele ieri ne-ademenea, astăzi ne doare.
S-a împlinit, nu s-a-mplinit visul cel mare?
Cine sunt eu, cine ești tu, cine e dânsul?
Noi am știut zborul înalt, dorul și plânsul...
Zilele trec, zilele vin... Ce va rămâne?
Suflet de lut, necunoscut, suflet de pâine?
Toamnele cresc, grijile cresc, viața descrește.
Eu mă grăbesc,
tu te grăbești,
el se grăbește.
Bucurați-vă, prieteni, de prieteni și de frați,
Bucurați-vă de-un nume ce vi-i dat ca să-l purtați.
Bucurați-vă de-un cântec,
de-un amurg cu flori de tei,
bucurați-vă o viață
de lumina dragostei...
poezie de Dumitru Matcovschi
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
O zi din viață fără un moment de bucurie este o zi pierdută. O zi care aduce un moment de bucurie este o zi câștigată. Un suflet optimist vindecă boala mai repede. Iar un suflet fericit nici nu are ce vindeca, pentru că nu cunoaște boala... Păstrați-vă o stare de spirit pozitivă, faceți mișcare în fiecare zi, întotdeauna afară, la soare, mâncați multe alimente care conțin vitamine și minerale, și veți avea toate șansele să mai trăiți 30-40 de ani în deplină sănătate și vigoare. Bucurați-vă de ceea ce aveți și de tot ce vă înconjoară. Și nu uitați de prieteni. Ei sunt una din bogățiile vieții.
citat din Jane Fonda
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Trebuie să fiți în formă pentru a putea profita de sex. După o masă copioasă, nu aveți cum să vă simțiți prea sexy. Deci, câteva exerciții ușoare vă vor ajuta mult mai mult decât vă puteți imagina!
citat din Emiliana Silvestri
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Trebuie știut că sunt unele persoane care nu sunt folositoare în lume. Persoane care mai mult generează probleme. Să-i punem undeva și să le spunem: Domnule sau doamnă, sunteți atât de amabil să vă justificați existența? Dacă nu vă puteți justifica existența, dacă nu împingeți societatea mai departe, dacă nu produceți mai mult decât consumați, preferabil mult mai mult, atunci nu puteți face parte din organizarea acestei societăți, și nu vedem ce motiv am mai avea să vă menținem în viață.
George Bernard Shaw în discurs
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Bucurați-vă, ,,Petale"!
Bucurați-vă,,, Petale",
Căci din voi eu m-am desprins,
Chiar dacă sunt prinsă-n zale,
Eul liric stă aprins!
Și în inima câmpiei,
Glasul vă e auzit!
Cântă Vocea Olteniei,
În cenaclul mult iubit!...
Literatura acasă
Împodobită-n mireasă,
Porțile și le-a deschis,
Cu brațele v-a cuprins!
poezie de Cristina Mariana Bălășoiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Bucurați-vă, ,,Petale"!
Bucurați-vă,,, Petale",
Căci din voi eu m-am desprins,
Chiar dacă sunt prinsă-n zale,
Eul liric stă aprins!
Și în inima câmpiei,
Glasul vă e auzit!
Cântă Vocea Olteniei,
În cenaclul mult iubit!...
Literatura acasă
Împodobită-n mireasă,
Porțile și le-a deschis,
Cu brațele v-a cuprins!
poezie de Cristina Mariana Bălășoiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dacă nu puteți juca tenis la fel de bine ca alții sau nu puteți înota repede ca un om tânăr, dacă mersul vă este acum mai moale și nu mai puteți alerga la fel ca în tinerețe, amintiți-vă că viața reprezintă, de fapt, un progres continuu. Ceea ce oamenii numesc moarte nu este decât o trecere către o viață nouă, în altă dimensiune a Vieții.
Joseph Murphy în Puterea Extraordinară a subconștientului tău
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!