Şi mergând el tot înainte, peste câtva timp ajunse într-un sat şi, din întâmplare, se opri la casa unui om. Omul de gazdă, fiind rotar, îşi lucrase un car şi-l înjghebase, în casă, în toată întregimea lui; ş-acum, voind să-l scoată afară, trăgea de proţap cu toată puterea, dar carul nu ieşea. Ştiţi pentru ce? Aşa: uşile era mai strâmte decât carul. Rotarul voia acum să taie uşorii, spre a scoate carul. Noroc însă că drumeţul l-a învăţat să-l desfacă în toate părţile lui, să le scoată pe rând afară ş-apoi iarăşi să-l înjghebe la loc.

Ion Creangă în Prostia omenească
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian nu era deloc obişnuit să-l vadă astfel pe tatăl lui, nu aşa-l cunoştea... Unde era omul nepăsător, pe care nimic nu reuşea să-l scoată din starea lui? Acum, dintr-o dată, parcă i se înfăţişa un altul, pe care nu-l recunoştea...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi cum s-a văzut flăcăul cu casă şi avere bunicică, nu mai sta locului, cum nu stă apa pe pietre, şi mai nu-l prindea somnul de harnic ce era. Dintr-o parte venea cu carul, în alta se ducea, şi toate treburile şi le punea la cale singurel. Nu-i vorbă că, de greu, greu îi era; pentru că, în lipsa lui, n-avea cine să-i îngrijească de casă şi de vitişoare cum trebuie. Numai, dă! ce să facă bietul om? Cum era să se întindă mai mult, că de-abia acum se prinsese şi el cu mâinile de vatră; şi câte a tras până s-a văzut la casa lui, numai unul Dumnezeu ştie. De-aceea alerga singur zi şi noapte în toate părţile, cum putea, şi muncea în dreapta şi în stânga, că doar-doar a încăleca pe nevoie, ş-apoi atunci, văzând şi făcând. Toate ca toate, dar urâtul îi venea de hac. În zile de lucru, calea-valea; se lua cu treaba şi uita de urât. Dar în nopţile cele mari, câ nd era câte o givorniţă cumplită şi se mai întâmpla să fie şi sărbători la mijloc, nu mai ştia ce să facă şi încotro să apuce.

Ion Creangă în Povestea lui Stan Păţitul
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era odată un flăcău stătut, pe care-l chema Stan. Şi flăcăul acela din copilăria lui se trezise prin străini, fără să cunoască tată şi mamă şi fără nici o rudă care să-l ocrotească şi să-l ajute. Şi, ca băiat străin ce se găsea, nemernicind el de colo până colo pe la uşile oamenilor, de unde până unde s-a oploşit de la o vreme într-un sat mare şi frumos. Şi aici, slujind cu credinţă ba la unul, ba la altul, până la vârsta de treizeci şi mai bine de ani, şi-a sclipuit puţine parale, câteva oi, un car cu boi şi o văcuşoară cu lapte. Mai pe urmă şi-a înjghebat şi o căsuţă, şi apoi s-a statornicit în satul acela pentru totdeauna, trăgându-se la casa lui şi muncind ca pentru dânsul. Vorba ceea: "Şi piatra prinde muşchi dacă şede mult într-un loc".

Ion Creangă în Povestea lui Stan Păţitul
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cică era odată într-un sat un om grozav de leneş; de leneş ce era, nici îmbucătura din gură nu şi-o mesteca. Şi satul, văzând că acest om nu se dă la muncă nici în ruptul capului, hotărî să-l spânzure, pentru a nu mai da pildă de lenevire şi altora. Şi aşa, se aleg vreo doi oameni din sat şi se duc la casa leneşului, îl umflă pe sus, îl pun într-un car cu boi, ca pe un butuc nesimţitor, şi hai cu dânsul la locul de spânzurătoare! Aşa era pe vremea aceea.

Ion Creangă în Povestea unui om leneş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amu, într-una din zile, flăcăul se scoală de noapte, face mămăligă îmbrânzită şi ce-a mai dat Dumnezeu, pune mâncarea în traistă, înjugă boii la car, zice Doamne-ajută şi se duce la pădure, să-şi aducă un car de lemne. Şi ajungând el în pădure pe când se mijea de ziuă, a tăiat lemne, a încărcat carul zdravăn şi l-a cetluit bine, şi pân-or mai mânca boii, s-a pus să mănânce şi el ceva. Şi după ce a mâncat cât a trebuit, i-a mai rămas o bucăţică de mămăligă îmbrânzită şi, făcând-o boţ, a zis: "Ce s-o mai duc acasă? ia s-o pun ici pe teşitura asta, că poate-a găsi-o vreo lighioaie ceva, a mânca-o şi ea ş-a zice-o bodaproste". Şi punând mămăliga pe teşitură, înjugă boii, zice iar un Doamne-ajută şi, pe la prânzişor, porneşte spre casă. Şi cum a pornit el din pădure, pe loc s-a şi stârnit un vifor cumplit, cu lapoviţă în două, de nu vedeai nici înainte, nici înapoi. Mânia lui Dumnezeu ce era afară! să nu scoţi câine din casă, dar încă om! Însă dracul nu caută mai bine; la aşa vreme te face să pierzi răbdarea şi, fără să vrei, te vâră în păcat.

Ion Creangă în Povestea lui Stan Păţitul
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fabulă cu buturuga mică

-De nu vrei, ca-n zicală, s-o păţeşti,
Ai grijă,-amice, să mă ocoleşti!
Strigă spre car, o buturugă mică,
Stând neclintită-n cale-i, fără frică.
Dar carul, încărcat de grea povară,
Abia mergând pe drumu-ngust de ţară,
Atât de moale după lungă ploaie,
O înfundă cu totul în noroaie.
Povestea contrazice, deci, zicala,
De-aceea carul scârţâi MORALA:

-Să nu-ncerci să-l răstorni pe unul mare,
Când nu ştii ce pământ ai sub picioare!

fabulă de Pavel Lică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lăsă şi plasă, şi peşte, şi colibă şi într-un suflet alergă la gazda lui din oraş. Îi spuse despre norocul ce dase peste el şi începu a se găti să meargă la ostrov. Gazda se sili în toate chipurile să-l oprească de la această otărâre a sa. Fu peste putinţă. Îl trăgea aţa la rele. Până una alta, umplu gazdei două tocitori cu bani. Apoi luă cu dânsul covăţica de piatră şi două pungi pline, şi se duse la ostrov. Cum îl văzu măiastra, îl cunoscu. Înţelese ea că trebuie să fi dat el cu mâna în foc, şi-l chemă la dânsa. Acolo, cu prefăcături, cu marghiolii şi cu viclenii îl făcu de spuse cum are atâta stare. Şi fiindcă flăcăiandrul îşi pierduse capul cum ajunse lângă dânsa, se lăsă să fie mâglisit, şi măiastra îi şterse şi covăţica. Cum se făcu stăpână şi pe acest lucru, porunci slugilor sale să-l huiduiască ca p-o găgăuţă şi îl goni cu ruşine din ostrov. Când se văzu iarăşi dat afară şi înfruntat, nu se putu astâmpăra de necaz, cum de să nu se ţie el, ca să nu fie şi batjocorit, şi cu banii luaţi. Plecă iară la gazdă şi-i spuse toată şiretenia. Gazda îl povăţui să ia pe seama lui o tocitoare de bani din care îi lăsase să se apuce şi el de ceva şi să nu mai umble ca un pierde-vară după icre verzi. Eu nu voi, şi plecă în lume.

Petre Ispirescu în Cei trei fraţi împăraţi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Carul epigramei

O să o ducem şi mai rău,
Că-n aste vremuri de coşmar,
A fost ales, de la Buzău,
Să dreagă carul un Rotar!

epigramă de Valentin David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Carul Mic sau Carul Mare (unuia care-i talentat, dar cam "spriţar")

Ieri, am văzut cum mânuieşti paharul,
Şi doresc să-ţi adresez o întrebare:
"Se zice, ai avea talent cu carul,
Dilema-i: Carul Mic sau Carul Mare?'"

epigramă de Alex Dospian (iulie 2013)
Adăugat de Alex Dospian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moşneagul, fiind un gură-cască, sau cum îţi vrea să-i ziceţi, se uita în coarnele ei, şi ce-i spunea ea sfânt era. Din inimă, bietul moşneag poate c-ar fi mai zis câte ceva; dar acum apucase a cânta găina la casa lui, şi cucoşul nu mai avea nici o trecere; ş-apoi, ia să-l fi pus păcatul să se întreacă cu dedeochiul; căci baba şi cu fiică-sa îl umplea de bogdaproste.

Ion Creangă în Fata babei şi fata moşneagului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să-i daţi drumul...

dacă tot am scris cartea asta
să-mi permit acum
să fiu snob
să vă rog
când îmi veţi face statuie
(nu aveaţi de gând
dar cine ştie)
să puneţi şi un cal sub mine
fiindcă toată viaţa mi-am dorit
să am un cal
şi apoi
să urcaţi calul într-un car
copilăria mi-a rămas acolo
cu ochii pe un car ce străpungea depărtări
iar carul
să-l suiţi pe un deal care caută spre mare
toată viaţa mi-am dorit
să ajung mare şi
să-i daţi drumul în jos
când vor găsi calul
peste sute de ani
vor zice
uite ai dracu
ăştia alde barbu
călăreau pe sub ape

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marisa

la umbra unui pom pitic
Marisa îşi pregăteşte
seara florilor de tei

şi de-acolo, din bordei,
strânge chipuri de femei tăcând
ţesând borangic

pentru bărbaţii care sapă
şanţuri provizorii
de la carul mare până la carul mic

iar dacă din întâmplare
vreo stea le-a scăpătat
să fie pentru femeile din sat

şi pentru copiii care încă

nu i-au aflat

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De aici, drumeţul nostru, mai numărând un nătărău, merse tot înainte, până ce ajunse iară la o casă. Acolo, ce să vadă! Un om, cu-n ţăpoiu în mână, voia să arunce nişte nuci din tindă în pod.

Ion Creangă în Prostia omenească
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rotarul

Şomer e doar în cer; se pare,
Nici Carul Mic, nici Carul Mare,
Nu dau în gropi, că nu-s şi, cică,
Lipseşte buturuga mică.

epigramă de Dan Norea din Epi... Gramatica, Definiţii meseriaşe (2011)
Această epigramă face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Buturuga mică... răstoarnă carul mare

Cum zicea a mea bunică:
"Pe la noi, era în stare,
Buturuga a mai mică
Să răstoarne carul mare"

Măi, ce vorbă minunată!
Însă azi, am un regret,
Cum pădurea-i defrişată
Buturugi sunt berechet,

Dar nu stau pe căi bătute,
Sau pe-o uliţă măcar,
Ci, apatice, tăcute,
Stau "ca lemnele" în car,

Şi niciuna dintre toate,
Cum e caru-n van pierdut,
N-ar cădea, intrând sub roate,
Să-l răstoarne ca-n trecut,

Aşteptând din cer să cadă
O surcică-n ajutor,
Ori să intre la obadă
Vreo codiţă de topor,

Şi cum râpa-i mai la vale,
M-aş mira, că-ai dracu' boi,
Chiar de-apare-un ciot în cale,
Caru-l trag... tot înapoi!

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt carul de la margine de sat

Sunt carul de la margine de sat
Şi zac de multă vreme părăsit;
O iederă pe roţi mi s-a urcat,
Iar caii mei zănatici, au murit.

Aveam prelată şi un coviltir,
Dormeau sub ea vreo zece puradei,
Iar şeful şatrei ascundea-n chimir
Şi-n oişte, purcoi de cocoşei.

Dar au plecat la Londra, la Bruxelles
Şi au cerşit cu toţii pe afară,
Acuma s-au întors şi au castel,
În loc de cai, au Mercedes la scară.

Mai am in minte pocnetul de bici,
Iar loitrele mai poartă încă semne,
De la buştenii mari sau chiar mai mici,
Când noaptea se furau din codru lemne.

Doar carii ce mă rod neîncetat,
Sunt durerosul leac de-nsingurare:
Stau nopţile, sub cerul înstelat,
Privind invidios la Carul Mare!

poezie de Valentin David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tocmai neputinţa de a-L înţelege în toată întregimea Lui este aceea care ne face să-L înţelegem pe Dumnezeu în toată măreţia Sa.

citat din Tertulian
Adăugat de Loredana Foca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Carul de foc

Tu cum ai reuşit să-ndupleci focul
Să fulgere-mbrăcat într-un cuvânt,
Prorociri ce-aveau să-şi afle locul
În inimi rătăcite pe pământ?

De ce cuvântul tău aprinde semeni,
Arzând cu ei şi gândul necurat?
Se poate, oare, Logosul să-l semeni
Şi-n jarul lui să fii purificat?

Înmărmurit de tainica-ţi putere,
Cu verbu-nvăpăiat numai de har,
Încerc şi eu a-l semăna-n tăcere,
Să încolţească-ntr-un poem de jar.

Iar dacă versul meu va fi să fie
De cer şoptit, să am mai mult noroc,
Ca tine-ales de Cer, Sfinte Ilie,
Poate mă iei în carul tău de foc!

poezie de Pavel Lică din Căutarea luminii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţăranul mergea pe lângă boi şi-i tot îndemna să meargă mai iute, ca s-ajungă degrabă acasă şi să ieie pelea vulpii. Însă, cum au pornit boii, vulpea a şi început cu picioarele a împinge peştele din car jos. Ţăranul mâna, carul scârţâia, şi peştele din car cădea. După ce hoaţa de vulpe a aruncat o mulţime de peşte pe drum, bine... şor! sare şi ea din car şi, cu mare grabă, începe a strânge peştele de pe drum. După ce l-a strâns grămadă, îl ia, îl duce la bizunia sa şi începe a mânca, că ta... re-i mai era foame! Tocmai când începuse a mânca, iaca vine la dânsa ursul.

Ion Creangă în Ursul păcălit de vulpe
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Constelaţii care mor

(Iuliei Haşdeu)

De la lună şi-napoi
Fuge carul meu cu boi;
Carul mare o fi mic,
Carul mic o fi nimic?

Stelele din ochii tăi
Se despart în două văi:
Una duce la amiaz,
Luminând ochiul meu treaz,
Una-şi face drum spre Nord,
Dând lucirea pentr-un ort.

Carul mare-i scuturat
Peste noi şi peste pat.

Şi rămân cu ochi străin –
Toate pleacă, toate vin,
Numai carul meu cu boi
Nu-şi ia drumul înapoi,
Înapoi cu tot cu tine!
Calcă-ntruna peste mine

Şi mă-ntreb cum carul mare
Carul mic totuna-mi pare.

Şi mă-ntreb din ochiul drept
Dacă este înţelept
S-aştept iarna, să-mi fac car,
Din trei stele şi-un amnar;

Şi mă-ntreb din ochi străin
Unde-s toate care vin
Şi nu mi se-opresc în prag,
Depărtându-se-n şirag;

Şi mă-ntreb din ochi nedrept
Cât mi-e dat să te aştept.

Stâlp de stele pân' la nori,
Valul mării pe viori,
Podele de rozmarin
Şi pervazul de pelin,
Fereastră de măr uscat,
Eu – copac, dar neudat.

Sunt în nea de primăveri –
Ghiocelul unei seri,
Sunt în florile de meri,
În siropul unei veri,
Sunt în mâna unei doamne,
Sub piciorul unei toamne,
Dar las fulgii să mă cearnă,
Viforindu-mă-nspre iarnă.

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!