Despre ziuă, Tălpoiul a venit posomorâtă, a scos pe necunoscuta de acolo şi i-a zis cu ciudă să iasă din ogradă şi să meargă unde ştie. Şi nenorocita, ieşind cu nepus în masă şi necăjită ca vai de ea, s-a dus iarăşi la fântână şi a scos acum vârtelniţa. Şi venind iarăşi slujnica la apă şi văzând şi această mare minune, fuga la stăpână-sa şi-i spune că femeia ceea de ieri are acum o vârtelniţă de aur, care deapănă singură şi care-i mult mai minunată decât furca ce i-a dat. Atunci pohoaţa de babă o cheamă iarăşi la dânsa prin slujnică, pune mâna şi pe vârtelniţă, tot cu acelaşi vicleşug, şi a doua zi dis-dimineaţă o scoate iarăşi din odaia împăratului şi din ogradă.

Ion Creangă în Povestea porcului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu trece mult şi, venind o slujnică să ia apă, cum vede o femeie necunoscută şi furca cea minunată torcând singură fire de aur, de mii de ori mai subţiri decât părul din cap, fuga la stăpână-sa şi-i dă de veste! Stăpâna acestei slujnice era viespea care înălbise pe dracul, îngrijitoarea de la palatul lui Făt-Frumos, o vrăjitoare straşnică, care închega apa şi care ştia toate drăcăriile de pe lume. Dar numai un lucru nu ştia hârca: gândul omului. Talpaiadului, cum aude despre această minunăţie, trimite slujnica degrabă, să-i cheme femeia cea străină la palat.

Ion Creangă în Povestea porcului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Însă în această noapte credinciosul împăratului, simţind ce s-a petrecut şi făcându-i-se milă de nenorocita de străină, ş-a pus în gând să descopere vicleşugul babei. Şi cum s-a sculat împăratul şi s-a pornit la vânătoare, credinciosul i-a spus cu de-amănuntul ce se petrecuse în odaia lui în cele două nopţi din urmă. Şi împăratul, cum a auzit aceste, pe loc a tresărit, de parcă i-a dat inima dintr-însul. Apoi a plecat ochii în jos şi a început a lăcrima. Şi pe când din ochii lui Făt-Frumos se scurgeau şiroaie de lacrimi, la fântâna ştiută, urgisita şi zbuciumata lui soţie scosese acum pe tipsie şi cloşca cu puii de aur, cea mai de pe urmă a ei nădejde! Şi cum sta ea în preajma fântânii, numai ce iaca pe slujnica ştiută iarăşi o aduce Dumnezeu la fântână, şi când mai vede şi această mare minunăţie, nici mai aşteaptă să ia apă, ci fuga la stăpână-sa...

Ion Creangă în Povestea porcului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visase că unde venise la dânsul, măre, o zână mai frumoasă decât toate zânele din cer şi de pre pământ, şi-i zisese să se ducă la curtea împăratului locului aceluia, că acolo are să se procopsească. Când se deşteptă, îşi zise: "Mă, ca ce să fie asta?" şi începu a se pune pe gânduri; toată ziulica îl munciră gândurile şi nu se domirea de loc, de loc ca ce să însemneze un asemenea vis. El nu înţelegea că steaua sub care se născuse venea să-l slujească. A doua zi, mergând iarăşi cu vitele la păscut, abătu din drum şi dete iarăşi pe la copaciul cu pricina, şi iarăşi se culcă la tulpina lui, şi iarăşi visă acelaşi vis. Sculându-se, îşi zise: "Mă, ăsta nu e lucru curat", şi iarăşi toată ziulica fu dus pe gânduri. A treia zi cu dinadinsul făcu să-i fie drumul pe la acelaşi copaci sub care se culcă, şi visă acelaşi vis; ba încă de astă dată zâna îl ameninţă cu boală şi cu toate ticăloşiile omeneşti, dacă nu s-o duce. Atunci şi el, dacă se sculă şi veni acasă cu vacile şi le băgă în coşar, se înfăţişe la stăpânu-său...

Petre Ispirescu în Cele douăsprezece fete de împărat şi palatul cel fermecat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atunci drumeaţa dă furca şi rămâne. Ştirba-baba-cloanţa, ştiind că împăratul are obicei a bea în toată seara o cupă de lapte dulce, i-a pregătit acum una ca să doarmă dus până a doua zi dimineaţă. Şi cum a venit împăratul de la vânătoare şi s-a pus în aşternut, hârca i-a şi trimis laptele; şi cum l-a băut împăratul, pe loc a adormit ca mort. Atunci Talpa-iadului a chemat pe necunoscuta drumeaţă în odaia împăratului, după cum avusese tocmeală, şi a lăsat-o acolo. Hârca, nu doar că şoptea şi umbla cătinel ca să n-o audă împăratul, ci avea grijă să n-o audă, din odaia de alăturea, un credincios al împăratului, care în toate zilele umbla cu dânsul la vânat. Şi cum s-a depărtat băboiul de acolo, nenorocita drumeaţă a îngenuncheat lângă patul soţului ei şi a început a plânge cu amar.

Ion Creangă în Povestea porcului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

După ce hârca s-a încredinţat că împăratul doarme, bizuindu-se ea şi acum în puterea băuturii sale, a adus iarăşi pe străină în odaia lui, tot cu aceeaşi rânduială ca şi în nopţile trecute; şi lăsând-o acolo, s-a depărtat! Atunci zbuciumata drumeaţă, căzând iarăşi în genunchi lângă patul soţului ei, se îneca în lacrimi.

Ion Creangă în Povestea porcului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vezeteul se dă iarăşi jos din capră, prinde cucoşul şi-l azvârle în fântână! Cucoşul, văzând această mare primejdie, ce să facă? Începe-a înghiţi la apă; şi-nghite, şi-nghite, până ce-nghite toată apa din fântână. Apoi zboară de-acolo afară şi iarăşi se ia în urma trăsurei, zicând: "Cucurigu! boieri mari... Daţi punguţa cu doi bani!"

Ion Creangă în Punguţa cu doi bani
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarăşi

Iarăşi gândurile bat,
La o poartă nedeschisă,
Iarăşi sufletul plecat
Să te caute, te-aducă

Iarăşi tristă şi pierdută
Pe aceeaşi întrebare,
De ai ştii cum sunt tăcută,
Fără dor de ploi şi soare

Iarăşi în tăcerea mea,
Ca o neagră nebuloasă
Văd o rază, raza ta,
Este atâta de frumoasă

Iarăşi tu nu îmi dai pace,
Iarăşi tu te-arăţi, revii,
Cu lumina ta de ace
Coşi un dor şi-l ţii, mi-l ţii...

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi iarăşi ne cheamă la vot

Şi iarăşi ne cheamă la vot
Să schimbăm aleşii-n parlament
Cu alţii mai buni dintr-un lot,
O altă gaşcă şi un alt ferment

Mi-am propus şi eu să fiu atent
Să n-o mai iau ca altădată-n bot
Că iarăşi ne cheamă la vot
Să schimbăm aleşii-n parlament

Sper că nu m-au luat drept idiot
Nici mită n-am primit măcar un cent
Eu detest ideea de boicot
Şi-n ziua-aceea voi să fiu prezent
Că iarăşi ne cheamă la vot...

poezie de Ion Untaru din manuscris (2009)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum a sfârşit de zis aceste, deodată s-a stârnit un vânt năprasnic, şi, venind un vârtej înfricoşat, a ridicat pe ginerele împăratului în sus şi s-a făcut nevăzut. Atunci podul cel minunat îndată s-a stricat şi s-a mistuit, de nu se ştie ce s-a făcut. Iară palatul în care şedeau moşnegii şi cu nora, cu toate bogăţiile şi podoabele din el, s-a schimbat iarăşi în sărăcăciosul bordei al moşneagului, de mai înainte. Atunci bătrânii, văzând astă mare nenorocire şi pe nora lor în aşa hal, au început a o mustra, cu lacrimi în ochi, şi a-i zice cu asprime să se ducă unde ştie, că ei n-au cu ce s-o ţină.

Ion Creangă în Povestea porcului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubito, a venit iarăşi toamna...

iubito, a venit iarăşi toamna,
încă o toamnă ne condamnă,
închidem trişti ochii sub geane,
ne dor uscaţi de multă vreme

e tot mai mare depărtarea
nu ne găsim prin toată zărea,
cuprindem negrul trist al nopţii
prin ceaţa ei, nu ne văd ochii

iubito, a venit iarăşi toamna,
nu poate să închidă rana,
ne umple cănile cu ploaie,
îi bem amarul din şiroaie

încet încep iarăşi să cadă,
din pomii trişti, frunzele pradă,
ne numără ce-a mai rămas,
ne depărtează pas cu pas

iubito, a venit iarăşi toamna,
în urma ei păşeşte iarna,
o să ne ningă fulgii ei,
pe anii noştri tot mai grei

ne vom căuta prin amintire,
acoperiţi de-un alb subţire,
ne vor durea păreri de rău
şi-argintul meu, şi-argintul tău

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiul împăratului îşi trase iute, iute, căciula pe ochi şi începu iarăşi a mânca, de părea că se bat lupii la gura lui. După ce sfârşi şi aceste bucate, zâna, coprinsă de mirare, porunci să se mai aducă, ca să fie din destul. Fiul împăratului se mai arătă copilaşului încă o dată, plin de bucurie că fiul său îl cunoscu. Copilul iarăşi spuse mă-si; şi aceasta iarăşi îl ţinu de rău, vezi că nu-i venea ei a crede să fi făcut bărbatu-său niscai fapte minunate, prin care să poată ajunge la dânsa. Ea ştia că pe acolo nici pasăre măiastră nu calcă. Copilul tăcu, căci tată-său îşi trăsese căciula pe ochi numaidecât. Mai mâncă până ce se isprăvi şi aceste bucate. Mânca, nene, şi nu se mai sătura. Nemaiavând ce să mai aducă la masă, zâna începu a cârti că nu mai rămăsese şi pentru roabe.

Petre Ispirescu în Zâna zânelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi drumeaţa, pornind, a mers iar un an de zile tot prin locuri sălbatice şi necunoscute, până ce cu mare greu ajunse la sfânta Vineri. Şi aici i s-a întâmplat ca şi la sfânta Miercuri: numai că sfânta Vineri i-a mai dat şi ea un corn de prescură, un păhăruţ de vin şi o vârtelniţă de aur care depăna singură; şi a îndreptat-o şi ea cu multă bunătate şi blândeţe la soră-sa cea mai mare, la sfânta Duminică. Şi de aici drumeaţa, pornind chiar în acea zi, a mers iarăşi un an de zile prin nişte pustietăţi şi mai grozave decât cele de până aici. Şi fiind însărcinată pe al treilea an, cu mare greutate a putut să ajungă şi până la sfânta Duminică. Şi sfânta Duminică a primit-o cu aceeaşi rânduială şi tot aşa de bine ca şi surorile sale. Şi făcându-i-se milă de această nenorocită şi zdruncinată fiinţă, a strigat şi sfânta Duminică o dată, cât a putut, şi îndată s-au adunat toate vietăţile: cele din ape, cele de pe uscat şi cele zburătoare. Şi atunci ea le-a întrebat cu tot dinadinsul dacă ştie vreuna din ele în care parte a lumii se află Mănăstirea-de-Tămâie. Şi toate au răspuns, ca dintr-o singură gură, că nu li s-a întâmplat să audă măcar vorbindu-se vreodată depre aceasta

Ion Creangă în Povestea porcului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A doua zi, argatul de la grădinărie, când dete mănunchiurile de flori fetelor împăratului, ascunse cu meşteşug rămurica ruptă în mănunchiul fetei celei mici. Domniţa se miră când îşi priimi mănunchiul de flori, se uită cam cu milă la argat şi nu-şi putea da seamă cum de să ajungă acea rămurică între florile ce priimise. A doua seară, iarăşi aşa o petrecură. Băiatul, iarăşi pe furiş, se ţinuse după dânsele, cu deosebire numai că rupse o rămurică din copacii cei cu frunzele de aur, pe care o puse iarăşi între florile ce dete a doua zi domniţei celei mici. Fata cea mai mare, iarăşi cu cuvinte liniştitoare, alină frica surorilor ei când se auzi freamătul ce se făcu în pădurea de unde argatul rupse rămurica. Când a doua zi domniţa cea mică priimi florile cu rămurica ascunsă între ele, îi dete un fier ars prin inimă. Ea căută vreme cu prilej şi, prefăcându-se că vrea să se primble, ieşi preste zi prin grădină.

Petre Ispirescu în Cele douăsprezece fete de împărat şi palatul cel fermecat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vântul pustiirii (Urgia cerească)

Iarăşi lupte, iarăşi sânge
Iarăşi zgomot de război,
Iarăşi lacrimi nesfârşite,
Iarăşi valuri şi nevoi!

Când a şters sărmana lume
Lacrima de pe obraz,
Au venit năpraznic iarăşi
Alte valuri de necaz.

Văduvele iar vor plânge
Cu bătrânii cei sărmani
Şi copiii vor rămâne
Iar cu miile orfani.

Pustii-se-vor oraşe
Şi pe mulţi îi vor robi,
Unde sunt cântări deşarte,
Gloanţele vor dănţui.

Iar în locul răsfăţării
Şi al luxului nebun,
Va domni de-acuma groaza
Şi cutremurul de tun.

Care azi, (de zburdăciune),
Umblă goi, neruşinaţi,
Vor ajunge ca să umble
De nevoie dezbrăcaţi.

Când sporeşte răutatea
Se scârbeşte Dumnezeu,
Pentru asta vin în lume
Şi războaiele mereu!

poezie celebră de Sfântul Ioan Iacob Hozevitul
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi iarăşi...

Şi iarăşi, iarăşi, apar flori,
În pastelate, dulci culori,
Dar se vor trece, mai apoi
Aşa precum ne trecem noi.

epigramă de Grigore Buga din ziarul "Viaţa Buzăului" (25 martie 2006)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi iarăşi e Duminică

Şi iarăşi e duminică, e o zi cu soare,
Şi clopotele sună a mare sărbătoare.
Oamenii cu bucurie în biserici se adună,
Să audă vestea cea bună, azi s-a născut Iisus,
Aşa un înger de mult la nişte păstori le-a spus.

Şi iarăşi e duminică, e o zi sfântă,
Oamenii osanale cu bucurie cântă,
E o zi de dumnezeu binecuvântată,
Azi fiul lui intră pe a Ierusalimului poartă.

Şi iarăşi e duminică, e o zi frumoasă,
Oamenii stau aşezaţi la masă,
Şi se bucură, şi se veselesc
Şi pe domnul Iisus îl slăvesc,
Căci el din morţi azi a înviat
Şi pe noi de păcate ne-a scăpat..

poezie de Vladimir Potlog (27 iulie 2014)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu ştie cât a rămas el acolo, până s-a dezmeticit din ameţeala ce-i veni căzând. Când se pomeni, el era tot cu cartea în mână. Mulţumi Domnului că l-a scos din mâna duhurilor rele şi că este viu; dară alt necaz acum! nu ştia unde se află. Se scoală el d-acolo, şi o porneşte la drum. Şi aide, şi aide până ce d-abia ieşi din prăpastie. Apoi o luă într-acolo unde mila Domnului l-o duce. Şi apucând spre soare-scapătă, se duse, se duse, zi de vară până-n seară, fără să dea de vrun sat şi fără să vază pui de om; şi mai mergând ce mai merse, dete de un copaci şi mase acolo. Nemâncat şi nebăut nu putea să doarmă. Şi luptându-se cu foamea, cu setea şi cu nesomnul, se socotea unde s-ar duce, ca să iasă la lume. A doua zi o apucă iarăşi spre soare-scapătă, după cum plănuia el, până ce dete peste nişte grămezi de căpăţâni şi oase de oameni.

Petre Ispirescu în Voinicul cel cu cartea în mână născut
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Găinăreasa se ceru şi ea de la bucătăreasă. Şi căpătând voie se duse, ca şi întâi, îmbrăcându-se în hainele cu mărgăritare. Se prinse în horă, iarăşi lângă fiul împăratului. Până seara nu jucă cu altul, decât numai şi numai cu dânsul. Când dete în amurg, ca şi de la rând, ea pieri. Să se prăpădească fiul împăratului de părere de rău că o pierduse. Nu-l mai încăpea locul. O căuta prin toate părţile, dară ia-o de unde nu e! Se întoarse dară cu inima zdrobită. Un fel de lâncezeală îl coprinse. Găinăreasa, îndată ce se întoarse acasă, iute, iute, se îmbrăcă iarăşi cu pielea de măgar, şi căuta de găini cu voie bună şi tot cântând. Mai trecu ce mai trecu, şi iarăşi fu chemat împăratul la o nuntă a altui împărat. El se duse iarăşi cu fiul său. Se ceru şi găinăreasa în ziua aceea. Dară bucătăreasa nu mai voia să-i dea drumul. Abia, abia, după multe rugăciuni, şi cu făgăduinţa de a nu se mai cere niciodată, se înduplecă bucătăreasa a-i da voie. Se îmbrăcă deci în hainele sale cele cu diamante, şi zicând vorbele cele ce o ascundeau de la ochii oamenilor, ea se duse şi se prinse în horă iarăşi lângă fiul împăratului. Acesta, cum o văzu, îi veni inima la loc, fiindcă fata cam întârziase. Fiul împăratului juca ce juca, şi tot se uita la dânsa, parcă o tot pierdea din ochi. Şi în adevăr avea şi ce vedea.

Petre Ispirescu în Găinăreasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fata cea mică asculta şi tăcea. Dară grădinarul, când intră în grădină, stătu în loc şi se miră. Apoi îşi închipui el că poate d-aia i se pare grădina mai frumoasă, unde nu intrase de mult într-însa. Peste câtva timp veni iarăşi o sărbătoare şi împăratul se duse la biserică iarăşi cu toată curtea lui. De astă dată fata cea mică se făcu bolnavă într-adins, rămase acasă şi se puse la fereastră. Argatul de al grădinărie scoase de astă dată nişte haine de argint, scutură frâul şi încălecă pe cal, carele venise cât ai clipi. Şi iarăşi încurcându-l prin grădină, o strică şi mai rău decât întâia oară şi iarăşi merse la biserică, făcu ca şi de-lalt rând şi se întoarse acasă, porunci calului să dreagă grădina, carele o făcu încă o dată mai frumoasă decât era. Fata împăratului cea mică privea de la fereastră şi tăcea. Îi spuseră surorile, îi spuse mumă-sa, îi spuse tată-său de tânărul cel mândru ce venise la biserică şi despre care nimeni nu ştia de unde era. Ea asculta şi tăcea.

Petre Ispirescu în Făt-Frumos cel rătăcit
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarăşi devin insuportabil

Iarăşi devin insuportabil, nedormit, rău
ba lucrez de parcă aş bate un câine îndrăcit,
ba mă cert cu toată lumea,
ba îmi răsare leneş, ca o ţigară stinsă,
pe buze, un cântec.
Ziua întreagă stau tolănit,
simţind dispreţ şi milă faţă de mine însumi...
Iarăşi devin insuportabil, nedormit, rău,
şi iarăşi n-am dreptate:
ştiu bine, n-are sens, nu poate avea!
Ceea ce fac e ruşinos şi jalnic!
dar nu mă pot schimba...
Un gând mă stăpâneşte tot mai mult:
sunt bolnav şi gelos...
iertare!

poezie clasică de Nazim Hikmet
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!