Şi cum s-a întors împărăteasa cea tânără seara acasă, a şi poruncit să-i facă un foc bun în sobă. Şi când dormea bărbatusău mai bine, ea a luat pielea cea de porc, de unde o punea el, şi a dat-o pe foc! Atunci perii de pe dânsa au început a pârâi şi pielea a sfârâi, prefăcându-se în cioric ars şi apoi în scrum; şi a făcut în casă o duhoare aşa de grozavă, încât bărbatul pe loc s-a trezit înspăimântat, a sărit drept în picioare şi s-a uitat cu jale în sobă.

Ion Creangă în Povestea porcului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi când a sfârşit de zis aceste, Făt-Frumos a întins mâna, ca prin somn, şi când s-a atins de mijlocul ei, dang! a plesnit cercul, şi ea îndată a născut pruncul, fără a simţi câtuşi de puţin durerile facerii. După aceasta împărăteasa povesteşte soţului său câte a pătimit ea de când s-a făcut el nevăzut. Atunci împăratul, chiar în puterea nopţii, se scoală, ridică toată curtea în picioare şi porunceşte să-i aducă pe hârca de babă înaintea sa, dimpreună cu toate odoarele luate cu vicleşug de la împărăteasa lui. Apoi mai porunceşte să-i aducă o iapă stearpă şi un sac plin cu nuci, şi să lege şi sacul cu nucile şi pe hârcă de coada iepei, şi să-i dea drumul. Şi aşa s-a făcut. Şi când a început iapa a fugi, unde pica nuca, pica şi din Talpa-iadului bucăţica; şi când a picat sacul, i-a picat şi hârcei capul.

Ion Creangă în Povestea porcului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nuntă n-a mai făcut, căci cu cine era s-o facă? Fata împăratului, cum a ajuns la casa mirelui, i-au plăcut palaturile şi socrii. Iar când a dat cu ochii de mire, pe loc a încremenit, dar mai pe urmă, strângând ea din umeri, a zis în inima sa: "Dacă aşa au vrut cu mine părinţii şi Dumnezeu, apoi aşa să rămâie". Şi s-a apucat de gospodărie. Purcelul toată ziua muşluia prin casă, după obiceiul său, iară noaptea, la culcare, lepăda pielea cea de porc şi rămânea un fecior de împărat foarte frumos! Şi n-a trecut mult, şi nevasta lui s-a deprins cu dânsul, de nu-i mai era acum aşa de urât ca dintâi. La vro săptămână, două, tânăra împărăteasă, cuprinsă de dor, s-a dus să-şi mai vadă părinţii; iară pe bărbat l-a lăsat acasă, căci nu-i da mâna să iasă cu dânsul. Părinţii, cum au văzut-o, s-au bucurat cu bucurie mare, şi, întrebând-o despre gospodărie şi bărbat, ea a spus tot ce ştia.

Ion Creangă în Povestea porcului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lemne de foc

În anul morţii tatei
s-a uscat trandafirul altoit

În anul bunicului
s-a uscat caisul cel mai falnic

În anul morţii bunicii -
gutuiul sub care copilăream.

I-am tăiat şi, mai apoi,
rudele sărace de la ţară
i-au ars ca lemne de foc iarna
întinzându-şi palmele spre sobă
ca spre un crematoriu uman

poezie de Cristiana Popp
Adăugat de Alexandra Dolhescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Astenie

Copiii i-au adus pe adulţi în teatre
să-i reînveţe cum să fie copii
câinii i-au învăţat pe stăpâni să latre
şi să aducă-n gură jucării

uşile le-au arătat proprietarilor casei
cum să se deschidă fără scârţâit
eu am sărit pe coada coasei
care de iarbă s-a pitit

ziua, speriată de lumină a fugit
fumul din sobă s-a făcut jar, apoi copac
ce umbrea mâna-n care m-am trezit
că ţin un steag de cap de lup, de dac

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum a sfârşit de zis aceste, deodată s-a stârnit un vânt năprasnic, şi, venind un vârtej înfricoşat, a ridicat pe ginerele împăratului în sus şi s-a făcut nevăzut. Atunci podul cel minunat îndată s-a stricat şi s-a mistuit, de nu se ştie ce s-a făcut. Iară palatul în care şedeau moşnegii şi cu nora, cu toate bogăţiile şi podoabele din el, s-a schimbat iarăşi în sărăcăciosul bordei al moşneagului, de mai înainte. Atunci bătrânii, văzând astă mare nenorocire şi pe nora lor în aşa hal, au început a o mustra, cu lacrimi în ochi, şi a-i zice cu asprime să se ducă unde ştie, că ei n-au cu ce s-o ţină.

Ion Creangă în Povestea porcului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi mergând ea tot înainte, a ajuns apoi şi ea la Sfânta Duminică; dar şi aici s-a purtat tot hursuz, cu obrăznicie şi prosteşte. În loc să facă bucatele bune şi potrivite şi să lăie copiii Sfintei Duminici cum i-a lăut fata moşneagului de bine, ea i-a opărit pe toţi, de ţipau şi fugeau nebuni de usturime şi de durere. Apoi bucatele le-a făcut afumate, arse şi sleite, de nu mai era chip să le poată lua cineva în gură... şi când a venit Sfânta Duminică de la biserică, şi-a pus mâinile-n cap de ceea ce-a găsit acasă. Dar Sfânta Duminică, blândă şi îngăduitoare, n-a vrut să-şi puie mintea c-o sturlubatică şi c-o leneşă de fată ca aceasta; ci i-a spus să se suie în pod, să-şi aleagă de-acolo o ladă, care i-a plăcea, şi să se ducă în plata lui Dumnezeu. Fata atunci s-a suit şi şi-a ales lada cea mai nouă şi mai frumoasă; căci îi plăcea să ia cât de mult şi ce-i mai bun şi mai frumos, dar să facă slujbă bună nu-i plăcea. Apoi, cum se dă jos din pod cu lada, nu se mai duce să-şi ia ziua bună şi binecuvântare de la Sfânta Duminică, ci porneşte ca de la o casă pustie şi se tot duce înainte; şi mergea de-i pârâiau călcâiele, de frică să nu se răzgândească Sfânta Duminică să pornească după dânsa, s-o ajungă şi să-i ieie lada.

Ion Creangă în Fata babei şi fata moşneagului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soldatul de plumb s-a înduioşat aşa de tare încât mai că ar fi început să plângă cu lacrimi de plumb, dar s-a gândit că un oştean nu trebuie să plângă, aşa că s-a uitat numai ţintă la dânsa şi n-a spus nimic.

Hans Christian Andersen în Soldăţelul de plumb
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi s-a făcut noapte dintr-odată

şi s-a făcut noapte dintr-odată
în ziua aceea mai tristă
din câte ştiam că există
în lumea noastră de vată

tu priveai doar într-acolo
de unde aşteptai (poate) să vină
pasărea înveşmântată în lumină
subţire cum e lira lui Apollo

nimeni nu se mai grăbea încât
timpul parcă se oprise în loc
deasupra oraşului răsăriseră luceferi,
la care când te uitai, luau foc

poezie de Ion Untaru (2009)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu atunci, văzând până unde merge îndrăzneala lui Ivan, a început a se cam lua şi el pe gânduri de năzdrăvăniile lui! Şi aşa, a zis Dumnezeu să se desfacă sicriul acolo unde era şi să iasă Moartea la liman ca să-şi răzbune şi ea acum pe Ivan. Şi îndată s-a făcut aşa, şi când nici nu visa Ivan că are să mai dea vrodată ochii cu Moartea, numai iaca ce se trezeşte cu dânsa faţă-n faţă.

Ion Creangă în Ivan Turbincă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Coşmar 4

Apoi a venit Lipan cu turma însetată şi iubita a trebuit să învie.
Şi-a scuturat cenuşa din plete şi a pornit agale pe râul
în care toţi peştii se înecaseră.
Oile au băut toată apa. Câinii au mâncat cheile şi cumpăna.
Prăpădiseră fântâna. Şi ciobanul râdea.
Scoase Lipan un ban de aur, îl cercă între dinţi şi-l îngropă în pământ.
S-a ivit atunci trădarea, cu chip de foc şi flacăra şi-a zdrobit creasta de cer.
A luat câinele cel mai gras din turmă şi l-a înfipt în frigare.
Părul ars a început să strige după ajutor.
Dar cum pielea de lup tocmai trecuse pe acolo cu pruncii regilor în ea,
friptura a început să latre.
Ciobanul a ridicat ciomagul şi câinele s-a gudurat sfârâind.
Când să mănânce, Nichifor şi-a scos căciula brumărie.
Căpăţâna era spartă de baltag.

poezie de Valeriu Butulescu din revista "Orizont" din Petroşani (1972)
Adăugat de alejandro
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost odată un om care se numea Gobborn Înţeleptul şi care avea un fiu pe nume Jack. Într-o zi el şi-a trimis fiul să vândă o piele de oaie: "Vinde-o şi adu-mi înapoi pielea, dar şi cât ai primit pe ea." Jack a plecat să împlinească dorinţa tatălui, dar nu a găsit pe nimeni care să-i lase şi pielea şi să-i ofere şi preţul cerut pe ea. Aşa că s-a întors acasă foarte descurajat.

începutul de la povestea Gobborn Înţeleptul
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce-i cu Bucureştiul, de ai uitat cu totul Ieşul nostru cel oropsit si plin de jidani? O fi musai viaţă burlăcească pe acolo, dar nu se cade să ne uiţi prea de tot. Veronica a fost azi pe la mine si mi-a spus că şi cu dânsa faci ca şi cu mine. De ce? Ce rău ţi-am făcut noi?! De Crăciun te asteptăm să vii. Tinca a pregătit de toate si mai ales "sarmalele", care ţie îţi plăceau foarte mult. Eu am început, de, ca prostul, să scriu, dragă Doamne, o comedie. Când voi isprăvi-o, nu ştiu. Atâta ştiu, că subiectul e copiat, aşa cum prea bine ştii că pot copia, e luat din viaţa de măhăla, unde stau de când am părăsit Humuleştii. M-am întâlnit cu fratele Conta. La Ieşi ninge frumos de ast-noapte, încât s-a făcut drum de sanie. Ciricul e mai frumos acum. Vino, frate Mihai, vino, căci fără tine sunt străin.

Ion Creangă în Scrisoare către Mihai Eminescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Metoda de privatizare a CFR

Privatizarea s-a făcut în toate,
Nu a scăpat nici Căile Ferate,
S-a făcut aşa cum s-a putut:
Metoda cea mai simplă... Furt.

epigramă de Adrian Timofte din UMOR CU ADRESA , Ed.Prospexi, Dorohoi, 2023, pag. 85 (2019)
Adăugat de Adrian Timofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

După doi ani m-am întors acasă, ş-am început să fac singur iconiţe. Era vară. Duminica mă duceam la obor. Îmi aşterneam hainuţa jos, îmi întindeam marfa pe ea şi-mi aşteptam muşterii, ca orice negustor. Treceau femei sărace, oameni de la ţară, mă întrebau cine le-a zugrăvit, le spuneam că eu... şi cumparau, bieţii oameni, ziceau că-s icoane cu noroc, de la un copil nevinovat. Doamne, cu ce bucurie am venit eu acasă dupa cea dintâi afacere a mea! Făcusem vreo zece sorcoveţi şi când i-am pus mamei în mână, s-a uitat la bani, apoi la mine şi m-a întrebat îngrijată de unde-s, că eu lucrasem pe ascuns icoanele. Când i-am spus, m-a sărutat, a dat să zică ceva şi s-a întors repede cu faţa spre fereastră, că-i venea să plângă. Aceea a fost, poate, cea mai fericită zi din viaţa mea.

citat celebru din Nicolae Grigorescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-l uitaţi

Nu-l uitaţi pe cel căzut în război,
Lăsaţi-i din când în când un loc liber la masă,
Ca şi cum ar fi viu între noi,
Ca şi cum s-ar fi întors acasă.
De fapt el s-a întors dintre noi întâiul,
Numai că s-a întors puţin mai ostenit
Şi pe un pat nevăzut şi-a aşezat căpătâiul
Lângă veniţii acasă din mit.
El şi-a făcut lucrul lui şi acum
Poate că îi e sete, o sete arzând
Ora până la noi, ca un fum.
Deci lăsaţi pentru el să cadă viu pe pământ.
Nu-l uitaţi pe cel căzut în război,
Strigaţi-l din când în când pe nume,
Ca şi cum ar fi viu printre noi
... Şi atunci el va surâde în lume."

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prorocul

Ardeam de sete sufletească
Într-o salbatică pustie
Si o fiintă îngerească
Mi s-a ivit în cale mie.

Cu sase aripi, luminoasă,
Usor de ochi mi s-a atins,
Ca la o pajură sperioasa
Vederea mea mi s-a deschis;

Urechea mea mi-a pipăit
Si vuiet mare-am auzit:
A cerului cutremurare
Si zborul îngerilor sus
Si a juvinelor de mare
Miscări: întors, rămas si dus.

Si serafimul luminat
Deasupra gurii s-a plecat,
Mi-a scos răutacioasa limba,
Desarta, -n veci nedreapta, strâmba,
Si limba sarpelui-nteleaptă
Mi-a pus cu mâna sa cea dreapta.

Apoi cu sulita de foc
El pieptul mi-a deschis pe loc
Si inima tremurătoare
Mi-a scos cu mâna grăbitoare,
În locul ei cu repejune
Mi-a pus un arzător cărbune.

Ca mort eram eu în pustie
Si-un glas de sus strigat-a mie:
"Proroace, scoală, vezi s-auzi,
Cunoaste voia mea cea sfântă
Si-n mintea celor orbi si muti
Cuvântul tău de foc împlântă!

poezie celebră de Puşkin
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi cum s-a văzut flăcăul cu casă şi avere bunicică, nu mai sta locului, cum nu stă apa pe pietre, şi mai nu-l prindea somnul de harnic ce era. Dintr-o parte venea cu carul, în alta se ducea, şi toate treburile şi le punea la cale singurel. Nu-i vorbă că, de greu, greu îi era; pentru că, în lipsa lui, n-avea cine să-i îngrijească de casă şi de vitişoare cum trebuie. Numai, dă! ce să facă bietul om? Cum era să se întindă mai mult, că de-abia acum se prinsese şi el cu mâinile de vatră; şi câte a tras până s-a văzut la casa lui, numai unul Dumnezeu ştie. De-aceea alerga singur zi şi noapte în toate părţile, cum putea, şi muncea în dreapta şi în stânga, că doar-doar a încăleca pe nevoie, ş-apoi atunci, văzând şi făcând. Toate ca toate, dar urâtul îi venea de hac. În zile de lucru, calea-valea; se lua cu treaba şi uita de urât. Dar în nopţile cele mari, câ nd era câte o givorniţă cumplită şi se mai întâmpla să fie şi sărbători la mijloc, nu mai ştia ce să facă şi încotro să apuce.

Ion Creangă în Povestea lui Stan Păţitul
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Şi venind cea de-a şaptea zi,
am scos un porumbel şi i-am dat drumul,
şi a plecat porumbelul şi s-a întors.
Am scos o rândunică şi i-am dat drumul
Şi a plecat rândunica şi s-a întors.
Cum nu avea unde să se aşeze,
s-a întors.
Am scos un corb şi i-am dat drumul.
Şi a plecat corbul, şi a văzut că
au dispărut apele,
mănâncă şi se bălăceşte, croncăne, nu se mai întoarce.
Şi am pus ofrandă pe vârful muntelui.
Zeii au adulmecat mireasma,
Zeii au adulmecat mireasma cea bună,
Zeii, ca muştele, s-au strâns deasupra mesei de sacrificiu.

poezie din Epopeea lui Ghilgameş
Adăugat de Hecate
Comentează! | Votează! | Copiază!

O aduseră cu nepusă în masă, căci ei nu-i prea era voia să se dea la iveală îmbrăcată în pielea de măgar. Dară cine o ascultă! Cum o văzură slugile, se umflară de râs. Ea, cu capul plecat şi plină de ruşine de batjocura tutulor slujitorilor, veni şi cu sfială se apropie. Cum îi puse inelul, parcă fu de acolo; şi de unde să nu fie aşa! Cum auzi fiul împăratului că s-a potrivit inelul, odată răsări ca din somn. Porunci de o aduse în faţa împăratului. Acestuia nu prea îi venea a crede că fiu-său să fi căzut la boală pentru o aşa netrebnică, şi cât p-aci era să-i oropsească. Fiul împăratului şi mumă-sa căzură cu rugăciune la găinăreasa ca să se facă cum era la nuntă. După mai multe tăgăduiri, se înduplecă şi, ducându-se în cocioaba ei, se îmbrăcă şi apoi veni sus, îmbrăcată şi frumoasă ca o zână. Împăratul bleojdi ochii la dânsa şi rămase mult timp uimit de frumuseţea ei. Văzu şi el acum că bună bucăţică îşi alesese fiul lui. Atunci împăratul îşi scoase stema din cap şi o puse în capul fiului său; tot aşa făcu şi împărăteasa, puind stema sa în capul găinăresei.

Petre Ispirescu în Găinăreasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neanderthal (3)

Bărbatul ei nu mai era
Nici prost, nici bleg, cum îl ştia,
Şi, chiar atunci când încerca
Pe plac să-i facă, ea vedea
Că nu-i deloc atent la ea,
Iar mintea-i e... altundeva.

Şi s-a gândit, s-a perpelit,
Dar, iată, ziua a sosit
-eu nu ştiu cine-a ciripit-
Când o idee i-a venit
Şi cerului i-a mulţumit
Că ruga i-a-mplinit.

S-a dus şi-a reuşit, cumva,
Ca sapiensa blondă, rea
De muscă sau de altceva,
Să fie de acord cu ea
Că sigur-sigur, i-ar plăcea
Cu amândoi alăturea.

Că-n peşteră nu i-ar fi frig,
Şi-ar fi, desigur, un câştig
La foc, în loc de pipirig,
Un lemn, din cele ce se-nfig
Cu vlaga unui cucurig
Vestit, cu, la femei, cârlig.

Aşa a fost: în trei amor,
Iar anii au trecut uşor,
Şi-n peşteră, muncind cu spor,
Au apărut, încetişor,
Cinci puradei. Iar el: "Vum knor!"
(Înseamnă: "Recunoscător!")

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!