Cântec Elvirei

Se sting unul după altul
Blânde felinare roşii...
N-or mai lumina asfaltul
Până vor cânta cocoşii!

Iară eu... Oh! Amărâtul!
Tot privind înspre mansarde,
Mi se răsuceşte gâtul
Şi un dor în piept mă arde!

Dorul după o codană...
Dintre sutele de brune
Numai ea îmi e icoană
Cu ochi negri de cărbune!

Pentru ea mi-aş da şi lira,
Chiar de-ar fi să dorm în şanţ!
Să mi-o dea de tot Elvira,
I-aş da şi ultimul sfanţ!

Dar Elvirei nici nu-i pasă
Dacă am sau n-am parale,
Ori că sluta cu o coasă
A-nceput să-mi dea târcoale!

Vai de dorurile mele!
Iar îmi strâng la pieptu-mi lira,
Cântul meu printre zăbrele
Să ajungă la Elvira!

Ai milă de noi, matroană,
Şi-i aprinde felinarul,
Că doar ea îmi e icoană
Şi doar eu îi sunt altarul!

poezie de Livia Frunză (26 martie 2016)
Adăugat de Livia Frunză
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamne, n-am cerut nimic

Doamne, n-am cerut nimic,
Cum am putut, am trăit,
Mi-ai dat să port răni adânci,
Nu mi-ai spus că dor atât,
Nici cum pot ca să le duc.

Când m-aşez pe iarba crudă,
Roua îmi păre a fi cucută,
Sufletul mi-e Doamne plin,
De amar ca de pelin,
Zilele îmi sunt un chin.

Privesc cerul înstelat,
Cânt, că doar cântul mi l-ai dat,
Lacrimile-mi sunt de foc,
În jurul meu arde tot,
Pe pământ nu-mi găsesc loc.

Niciodată n-am să-ţi cer,
Nici nu mă opreşti să pier,
Mă duc când îmi vine rândul,
Dar îmi las în urmă cântul,
Trec mai repede ca vântul.

Mihail Coandă

cântec, versuri de Mihail Coandă (31 ianuarie 2020)
Adăugat de Mihail Coandă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Axis

Eu nu plâng după acte de identitate,
Or fi mai importante-n universul paralel.
Ştiu cine sunt! Doar asta are-nsemnătate!
Şi nu pun preţ pe cele ce-au zburat din carusel.

Adânc nu voi jeli după vreun lucru pipăibil
De-ar fi chiar trupul ce mi-a stat inel.
Regretul - doar o ţară exilată-n imposibil -
În portul meu - nicio corabie cu-al său drapel.

Nu voi cârpi clepsidre scurt-circuitate
Ci, precum vulturul ce-şi rupe ciocul său de-oţel,
Mă strâng în mine pe sub pleoapele uscate
Şi-accept să-mi germineze soare pe un cer altfel.

Eu îmi sunt ax. Îmi sunt deplinul meu acasă.
Nu plâng că nu mă vizitează neamuri. La castel
Nu îmi doresc suită abordând grimasă!
Iar forma lacrimii e aprobată numai la cercel.

poezie de Cecilia Birca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţie nu îţi e dor?

Îmi e dor de o ploaie curată,
De-o ninsoare cum era odată...
De lumea pe care-o ştiam,
Îmi e dor să fim iarăşi un neam.

Îmi e dor de acel curcubeu –
Ce-l priveam împreună, mereu –
Aşteptând printre picurii ploii...
Îmi e dor de trăirea din noi.

Îmi e dor de săgeţi din priviri,
Ce aveau ca ţintă simţiri,
Concepute să dăinuie veşnic.
Îmi e dor să nu fiu un nemernic.

Îmi e dor de bătrâni şi copii,
Eram mulţi pe atunci, eram vii...
Nu ca azi, doar străduţe pustii.
Îmi e dor să mă pot regăsi...

Îmi e dor de voi toţi. Mă simţiţi?
Sau vă faceţi că nu auziţi
Tot ce sufletul ar vrea să ştiţi?!
Îmi e dor să fim iar întregiţi...

Îmi e dor ca să nu-mi fie dor,
Să mai pot înc-o dată să zbor –
Doar o clipă, pe urmă să mor...
Îmi e dor. Ţie, nu îţi e dor?

poezie de Andrei Ş.L. Evelin din Începuturi (15 ianuarie 2020)
Adăugat de Andrei Ş.L. Evelin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Casa fără trepte

sunt mai bătrân cu câteva anotimpuri
nu ştiu precis câte au mai trecut
sau câte mai sunt
am părul albit
şi
ochii sticlaţi
îmi place aşa cum sunt cu
umerii apropiaţi şi
gâtul reazăm
sub cer
doar pantalonii mi-au rămas mici
şi
privirea cât o rază

nu-i bai

privesc în urma anotimpurilor ce
au trăit în carnea mea şi
acum se duc...
nu pot să le mai ţin în mine
chiar dacă unul l-am pus de-o parte
pentru atunci când nimeni nu va înţelege nimic
dar cine ştie...

azi am învăţat să-mi fac o cafea
şi să îmi strig nepotul
mai am şi câteva amintiri
poate într-o altă zi îmi a fi
cu mult mai bine
rănile îmi vor curge precum sîngele absent
în târziul din noapte o
să mă ghemuiesc până adorm
şi-n tot timpul acesta cineva
îmi va construi o casă fără trepte
cu o singură fereastră care
va da
înspre apus...

despre toate aceste lucruri
am vorbit cu Dumnezeu
şi totuşi
nu mă pot desprinde de voi

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

De te-ai naşte azi călugăr

N-are primăvara timp să te scuture de vină,
Şi din ochi, să-ţi fure spaima, ce-ai ascuns-o în retină.
Tu iubeşti fără pretenţii şi-i pui morţii ochi de ceară,
O arunci în anotimpuri să se nască-n primăvară.

Azi te scriu cu întuneric pe lumina de pe tâmple,
Şi te cânt cu glasul mut tot sperând să nu se-ntâmple,
Şi să nu-mi corupi instinctul, sau dorinţa-ncătuşată,
Ce îmi stăpâneşte firea şi iubirea de-altă dată.

De te-ai naşte azi călugăr tot la fel ai blestema,
Şi uimirea dar şi ura ce se-ascunde-n barba ta.
Te-ai uita tot după fete şi le-ai tot cânta dramatic
Te-ai preface ziua-n înger, însă noaptea ai fi sadic.

Nici nu ştiu de ce am vrut să îmi sângerezi în rană,
Te-am iubit cu-atâta ură de nu cred că-s pământeană.
Sângerează azi altarul unde îmi citeai scripturi
Fiindcă eu te-am vrut poet, să îmi scrii pe piele versuri...

poezie de Iuliana Dinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Casa fără trepte

Casa fără trepte

sunt mai bătrân cu câteva anotimpuri
nu ştiu precis câte au mai trecut
sau câte mai sunt
am părul albit
şi
ochii sticlaţi
îmi place aşa cum sunt cu
umerii apropiaţi şi
gâtul reazăm
sub cer
doar pantalonii mi-au rămas mici
şi
privirea cât o rază

nu-i bai

privesc în urma anotimpurilor ce
au trăit în carnea mea şi
acum se duc...
nu pot să le mai ţin în mine
chiar dacă unul l-am pus de-o parte
pentru atunci când nimeni nu va înţelege nimic
dar cine ştie...

azi am învăţat să-mi fac o cafea
şi să îmi strig nepotul
mai am şi câteva amintiri
poate într-o altă zi îmi a fi
cu mult mai bine
rănile îmi vor curge precum sîngele absent
în târziul din noapte o
să mă ghemuiesc până adorm
şi-n tot timpul acesta cineva
îmi va construi o casă fără trepte
cu o singură fereastră care
va da
înspre apus...

despre toate aceste lucruri
am vorbit cu Dumnezeu
şi totuşi
nu mă pot desprinde de voi

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Depărtarea

(Paolo Rolli)

Singurică şi umbroasă,
Dumbrăvioară -n tine viu
Trista-mi inimă noptoasă
În repaos să mi-o ţiu.
Orice-obiect ce altu-i place
Eu îl văz posomorât;
Am pierdut dulcea mea pace
Şi eu însumi m-am urât.
Nina mea, frumosu-mi focul,
E aci! Dorul mi-a spus.
Vai! o caut în tot locul
Şi stiu singur că s-a dus!
Câte ori, frunze iubite,
Umbra voastr-o coperi!
Curs de ceasuri fericite
Cât de repede fugi!
Spuneţi, spuneţi, drage unde,
Voi vedea-o eu sau nu?
Vai! dar eco îmi răspunde
Şi îmi par' că zice: nu!
Simt o dulce murmurare,
Un suspin poate va fi;
Poate-a zâne-mi e oftare
Ce îmi zice: va veni.
Vai! e râul ce se frânge
Printre stânci lăcrimător,
Şi nu murmură, ci plânge,
Că-i e milă de-al meu dor.

poezie de Ion Heliade-Rădulescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorinţa unei mame...

Plouă afară şi-n gândurile mele,
E o ploaie măruntă şi deasă
Mi-e dor şi vă caut mereu printre stele...
Şi aştept să vă-ntorceti cu toţii acasă.

Să vă am lângă mine, atât îmi doresc,
La aceeaşi masă, cu tot cei mai bun
La piept să vă strâng, căci mult vă iubesc
Iar dorul mă arde şi nu am cui să-l spun.

poezie de Elena Bulancea (2 februarie 2018)
Adăugat de AČ›unel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte dulce

Noaptea dulce
dorul mi-l duce
la mândrul în pridvor
să fiu susur de izvor..
Noapte dulce
te du la el în tâmple
şi spune-i pe-ndelete:
Ca gândul lui
nici unul nu-i
cutremură Pământul
când iubeşte cântul
gurii mele flutur.
Ca al său mângâi
nici unu nu-i
să-mi tremure şi buza
când mă iubeşte-n-tr-una.
Ca al său cuvânt
nici unul pe Pământ
nu ştie-a linişti
şi-n tâmple a iubi.
Ca a sa inimă bătândă
nici una nu mi-e vină
iubeşte simplu o copilă
cu zâmbetul de liră.
Ca al său vers verzui
nici unul nu-i
şi nici nu cred că-mi este
e singurul poet hai-hui
ce şoapta mi-o iubeşte.
Ca al său sărut
nici unul nu îmi este
poem de dor tăcut
trecut, prezent şi viaţă-mi este.

Ca însăşi El
ce ochii îmi iubeşte
nici unul nu-i
nici prinţ din vreo poveste.

poezie de Mirela Crâşmaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot n-aş avea...

Eu numai îmi găsesc din timp,
Mă lupt cu ziua deseori
Şi gândul meu e doar pustiu
Şi ochii mei sunt cerşetori.

Doar ziua-i dor, noaptea-i surdină
Nici visele nu aţipesc,
Întruna cânt-o mandolină,
În cântul ei eu te doresc.

Mi-e viaţa toată-n zori de zi,
Împinsă, trasă să se ducă
Şi mă gândesc pe unde-oi fi
Şi strâng în toate o nălucă

De-aş mai rămâne ca un cuc
Chiar fără cuib, demult uitat,
Tot n-aş avea pe un' s-apuc
Uitarea este-un solitar...

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amor pe un violoncel

S-a dezvelit Elvira
La un confrate-n strună,
Iar el agită lira
Că-i o sonată bună!

epigramă de Constantin Deneş din Cuget, deci exist, dar nu mai rezist (2005)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mulţumesc omului din cer

mă sufoc în locul acesta,
viaţa are forma unei găuri de vierme,
lucrurile despre care am uitat că există fac să-mi dea
lacrimile
nu mai recunosc minciuna,
poate zahărul m-a făcut imprevizibil sau omul din cer n-a murit
pentru noi,

vreau să ajungă stratul de ozon,
pomii explodaţi demografic,
şobolanii îndrăgostiţi de groapa oraşului,
sentimentul de ţară se întoarce în cărţi,
cine eşti tu să-mi spui ''nu face asta'' când îmi tai venele
şi pun îndoiala la ''favorite''...

mi-ar fi plăcut iubirea, un fel de inteligenţă artificială,
îmi trimite atâtea mesaje încât ajung să cred,
nu suntem singuri,
dincolo de trei straturi de noapte, cineva răsuceşte cheiţa,
iar eu îmi iau tableta şi umblu,
diavolul este un virtual norocos,
mereu găseşte pe cineva să-l asculte..

îmi lipseşte răbdarea lui Iov,
foamea a rămas dovada că sunt viu,
pentru nevoia de dragoste
mulţumesc omului din cer că ne suprapunem aceluiaşi gând,
timpul nu se atinge de mine,
după chipul şi asemănarea lui
dimineaţa mi-a fost milă că moartea nu va mai exista,
lucrurile dintâi vor trece de parcă nu au fost niciodată,
la fel, dorul...

poezie de Dan Petruţ Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Furtuna

Norii se adună şi încep să se-negrească,
Se încruntă furios, trosnesc şi luminează
Nu vor să se-astâmpere, parcă vor să mă vrăjească
Însă ştiu că asupra mea este El şi mă veghează.

Vântul mă învăluie, mă trage şi mă izbeşte,
Nu vrea să-mi dea pace, deodată îmi vorbeşte.
Nu vreau să-l aud, mă sperie, vreau să dispară
Strig disperată cu lacrimi în ochi, ca El să apară.

Ploaie şi grindină se aruncă asupră-mi, din văzduh
Pace nu vor să-mi dea, voiesc să îmi strivească
Şi ultimul meu gând şi dor, şi însuşi duh
,, Vino şi ia-mă", Îi spun, atât dorea, să mă stârnească.

Un fulger mă încălzeşte, devin lumină,
Mă ridic cu vântul la cer, încet-încet,
Iar ploaia şi grindina acum trec prin mine
Nu mă mai opresc, şi-L văd, am ajuns la El.

poezie de A.I. Raluca Băceanu (3 iunie 2011)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe... trecut

Sunt câteodată doar trecut, ca o melasă
groasă,
atât de dulce, maronie de la patină,
în fundul de mine, de mină
şi culmea-i lumină, deasupra e sumbru,
pe-acolo pe unde uzura îmi umblu...
şi-mi tremură barbă
cu moralul în iarbă
şi pieptul,
ce nu-l stăpâneam... mă credeam înţeleptul,
dar sunt vlăguit, impotent
în demult sub conştient
şi mă scald în dulcele spus cu plăcere
printre atâţia ei, printre ele,
iar dorul... s-o gust,
ca pe must,
să nu se acrească de cald
dau la o parte cu mâna fald
şi vreau să văd real, iară locul,
poate-mi surâde norocul
să fie la fel,
măcar el...
şi se vede că n-am, n-am avut raţiune,
naivul cu mintea-n delaţiune,
pârâtul,
amărâtul
ce se întoarce în amar
-ce-i deasupra, prezent- chiar de rar,
tot mai rar, din intenţie
nostalgic... fără de pretenţie
mă întorc înspre singuru' avut...
Mă întorc în trecut!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cerul meu a obosit

Norii negri greu apasă, cerul meu a obosit,
Răvăşesc răzleţe gânduri, visul nu-mi este tihnit,
Noaptea-mi spune adevărul despre stele căzătoare,
Zace învelită-n spuză o dorinţă ce nu moare.

Se tot uită după noi întristata primăvară,
Nu putem să fim cu ea, este pentru-ntâia oară,
Priveşte cum stăm la geam, ne vede închişi în casă,
Ar dori să o-nsoţim dar necazul nu ne lasă.

Încă mai mocneşte focul vremii dulcilor chemări,
Prin unghere lin mai arde vreasc de dor, de alinări,
Viaţa ce mi-e hărăzită în restrişte n-am s-o las,
În realitatea tristă doar iubirea mi-a rămas.

De a vieţii frumuseţe n-am să mă despart uşor,
Cu aripa mai domoală îmi continui al meu zbor,
Pe al drumului destin îmi îndrept paşii spre capăt,
De mă-mpiedic, mă ridic, dar iubirii nu-i pun lacăt.

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vor sosi curând ploi blânde

Vor sosi curând ploi blânde şi miasme de pământ ud,
Rândunele vor ciripi melodii pe care-mi place să le-aud;
Şi brotacii vor cânta pe lac întreaga noapte,
Iar vântul va spune florilor de prun poveşti nenumărate;

Prigoriile se vor îmbrăca-n pene roşii precum focul,
Fluierând pe garduri joase în tot locul;
Şi niciuna nu va şti că e război, niciuna, niciuna
Nu va-ntreba când se va sfârşi sau dacă va dura întotdeuna.

Nimănui nu-i va păsa, fie pasăre sau pom,
Dacă omenirea va pieri mâine, om cu om.
Chiar Primăvara însăşi când va deschide-n zori ochi mici
Nu-şi va da seama că noi nu mai suntem demult pe-aici.

poezie clasică de Sara Teasdale, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În pământ mi-aş face casă...

Bătrâneţile m-apasă,
Ca un bolovan pe piept,
În pământ mi-aş face casă,
Dar nu-i vrerea Celui Drept.

Viaţa asta mi-e urâtă,
Nu mai am pe nimenea,
Singură şi amărâtă,
Cine apa să mi-o dea?

Feciorul şi-a luat nevastă,
S-a luat după fusta ei,
Ambii mă numesc năpastă,
Eu le zic tot "puii mei..."

Când i-aveam pe lângă mine,
Îi hrăneam din mâna mea,
După ce n-am mai fost bine,
Unul, altul mă lovea...

Ba cu fapta, ba cu vorba,
Ba cu privirile-sloi,
"Hai, babo, mănâncă ciorba,
Sau joci teatru cu noi?

Doamne, ce urât miroase!
Duhneşti, mamaie, duhneşti,
Ţi-a întrat moartea în oase,
Cu-un picior în groapă eşti!"

Ei râdeau de-al meu necaz,
Eu plângeam de supărare,
Iar cuta de pe obraz,
Parcă se-adâncea mai tare.

" - Puiul mamii, drag copil,
Suferinţa mea de mamă...
-Taci! Că te duc la azil...
Nu mai face-atâta dramă!

Vrei să mă cert cu nevasta?
- Cine ţi-a dat viaţă? Ea?
- Hai că este bună asta...
N-am timp de durerea ta!"

Dup-o săptămâna, două,
Vin la mine, amândoi...
" - Ţi-am găsit o casă nouă,
Cât mai departe de noi!

- Unde mă duceţi? Am casă,
Şi aici eu vreau să mor...
- Haide, nu fi mofturoasă,
Cu tine nu e uşor!

Peste tot, (nu simţi?) miroase,
A bătrân stătut, bolnav...
- Doamne Iisuse - Hristoase,
Ce ţi-am făcut aşa grav?

Fiule, vreau să-ţi vorbesc,
De ce mă alungi întruna?
Neveste se mai găsesc,
Însă "mama" e doar una... "

Într-o cameră de-azil,
Bătrâneţile m-apasă,
Crunt e dorul de copil,
În pământ mi-aş face casă...

poezie de Andreea Văduva
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor îmi e de tine ...

Dor îmi e de tine, dragă,
Dor de ieri, cu dor de azi.
De noi doi ce-o să se-aleagă,
De nu vii la piept să-mi cazi?!

Dor îmi e de tine, fată,
Tu mi-eşti dragostea dintâi,
Ce-a plecat ca niciodată,
Când credeam c-ai să rămâi.

Dor îmi e de tine, dragă,
Nu-s nici flori, nu-s nici fântâni,
Lângă ele-a gurii fragă
Să mi-o dai fără s-amâni.

Dor îmi e de tine, fată.
Crezul meu e că m-aştepţi,
Proaspătă şi-mbujorată,
Vechi fiori să redeştepţi.

Dor îmi e de tine, dragă,
Să te salt de subţiori.
Lumea, dacă ne reneagă,
Ne-om iubi din seară-n zori.

Dor îmi e de tine, fată,
Vreau să-ţi mângâi părul tău.
De destin mi-ai fost tu dată
Şi iubită şi călău.

Dor îmi e de tine, dragă,-
Toate-s vânt, iubirea-mi nu.
Vechi simţiri pe veci ne leagă
Şi-am să vin de vrei şi tu!

poezie de Mihaela Banu din In volumul Bolta-şi răsfrânge straiul peste brazi (2017)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-am căutat

Te-am căutat atât de mult şi am sperat că n-ai să pleci,
Mi-ai lăsat sufletul mut şi pe obraz doar lacrimi reci.
Nu mă întreba dacă mai plâng, nu am să-ţi spun tot ce mă doare,
Chiar dacă răni în suflet strâng, tot ce-ţi ofer azi e UITARE.

Din ziua în care ai plecat, nicicând n-am mai zâmbit,
Şi aş vrea să stii că în urma ta, pe nimeni n-am iubit,
Mi-e cerul fără stele, mi-e cerul fără soare,
Şi inima din piept, iubito, iar mă doare.

Rămas în urma ta, tot strâng la piept iluzii,
În noaptea fără stele, amintiri, îmi sunt perfuzii,
În toate, doar pe tine mereu te regăsesc,
Stau singur şi adorm, în lacrimi mă trezesc.

Te-am aşteptat în gară pe un peron pustiu,
Ştiam că vii la mine, cu tine urma să fiu,
Ţi-am pregătit în grabă, un imens buchet de flori,
Când ai sosit, iubito, ne-am sărutat de mii de ori.

N-aş fi crezut că soarta e atât de nemiloasă,
Erai în faţa mea, fericită şi frumoasă,
Tu îmi zâmbeai continuu, iar timpul tot trecea,
Eram iubitul tău, iar tu prinţesa mea.

Te voi iubi o viaţă, mereu ai fost confuză,
Mai pot simţi şi acum aroma ta pe buză,
Parfumul tău de firmă şi chipul tău angelic,
În camera noastră, dragă, noi ne iubeam feeric.

Mi-e dor de glasul tău şi dorul ma doboară,
Dar poate într-o zi te aştept din nou la gară,
Ne aşteaptă banca noastră din parcul părăsit,
Eu ştiu şi ştii şi tu, noi doi chiar ne-am iubit.

poezie de Daniel Scripcaru
Adăugat de Daniel Scripcaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chiromanţie

M-am pus în palme, într-o zi, cu semn de văi
în căutări de şansă-n bani şi aţa vieţii;
copii mi-i calculam de-s unul, trei sau doi,
sfârşit va fi-n amurg, sau zorii dimineţii?

Umblam după noroc - de-o fi să-l ştiu,
nu-i important, n-aduce fericirea -
oricum nu-l am şi de-ar veni-i târziu,
sosind când îmi sfârşeşte omenirea!!!

Mă uit şi-acum pierdut şi-aş vrea să schimb,
să îmi tai singur căi, să-mi tai destin;
chiar palma de mi-aş maltrata, n-am har nici nimb...
mă las definitiv ursitei, n-o să intervin!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 iulie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!