Scufiţa Roşie ridică privirea şi când văzu cum jucau razele soarelui printre crengile copacilor, când privi mai cu luare-aminte la florile frumoase care creşteau pretutindeni, îşi spuse în sinea ei: "Mare bucurie i-aş face bunicii dacă i-aş duce şi-un buchet de flori proaspete! E atât de dimineaţă, că nu mi-e teamă c-am să întârzii!" Se abătu deci din drum şi o luă prin pădure, ca să culeagă flori. Rupea de ici una, de dincolo alta, dar îndată i se părea că puţin mai încolo îi zâmbeşte o floare şi mai ochioasă; alerga într-acolo şi, tot culegând margarete şi clopoţei, se pierdea tot mai mult în adâncul codrului. În ăst timp însă, lupul porni de-a dreptul spre casa bunicii şi bătu la uşă:

Fraţii Grimm în Scufiţa Roşie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lupul apăsă pe clanţă, deschise uşa, se repezi glonţ spre patul bunicii şi, fără să scoată o vorbă, o înghiţi. Se îmbrăcă apoi cu hainele ei, îşi puse pe cap scufiţa, se culcă în pat şi trase perdelele. În vremea asta, Scufiţa Roşie culesese atâtea flori, că abia le mai putea duce. Cum alerga ea de colo până colo, deodată îşi aminti de bunica şi porni degrabă spre căscioara din pădure. Şi nu mică îi fu mirarea când văzu uşa data de perete. De îndată ce intră în odaie, o cuprinse neliniştea; totul i se părea atât de ciudat, încât îşi spuse: "Vai, Doamne, ce-o fi azi cu mine, de mi-e aşa de frică? Că doar altădată mă simţeam atât de bine la bunicuţa!"

Fraţii Grimm în Scufiţa Roşie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bunica locuia în pădure, cam la vreo jumătate de ceas depărtare de sat. Şi de cum intră Scufiţa Roşie în rariştea codrului, numai ce-i ieşi înainte lupul. Dar Scufiţa Roşie nu ştia ce lighioană rea e lupul şi nu se temu defel când îl văzu.

Fraţii Grimm în Scufiţa Roşie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cei trei nu-şi mai încăpeau în piele de bucurie. Bunicuţa mâncă cozonacul şi bău vinul pe care-1 aduse fetiţa şi pe dată se înzdrăveni. Iar Scufiţa Roşie gândi în sinea ei, parcă mustrându-se: "De-aci înainte n-o să mă mai abat niciodată din drum când oi merge singură prin pădure, ci o să ascult de poveţele mamei!"

finalul de la Scufiţa Roşie de Fraţii Grimm
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost odată o fetiţă zglobie şi drăgălaşă, pe care o iubea oricine de cum o vedea. Dar mai dragă decât oricui îi era ea bunicii, care nu ştia ce daruri să-i mai facă. Odată, bunica îi dărui o scufiţă de catifea roşie şi pentru că-i şedea tare bine fetiţei şi nici nu mai voia să poarte altceva pe cap, o numiră de atunci Scufiţa Roşie.

Fraţii Grimm în Scufiţa Roşie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne-a spus să ne imaginăm că Dunărea, trecând prin Bărăgan, este ca o panglică azurie, care strânge buchetul la un loc, după ce împletise în ea alte panglici: Oltul, Siretul, Prutul; că Dobrogea cea verde reprezintă tulpinile florilor muiate în apa mării, iar câmpiile care înconjoară ţara cu verde-viu sunt frunzele florilor aşezate pe margine, în timp ce la mijloc, galbenul, roşcatul, albastrul reprezintă fiecare câte o floare. Florile sunt, fiecare din ele, deosebite. Sunt flori aspre din Carpaţi; sunt altele, flori de oraş, salbe de flori proaspete, răsădite şi crescute din sensibilitatea noastră de azi; sunt flori de câmp şi de lacuri, flori de viţă de vie şi flori de grâu. Cu toate însă sunt nemuritoare şi aşezate de multe, multe veacuri împreună, ca să ne fie nouă patrie. Ne-a mai spus că nici o altă ţară de pe harta lumii nu seamănă atât de mult cu un buchet de flori şi că trebuie să fim mândri de frumuseţea nemărginită a pământului nostru.

Ana Blandiana în Buchetul de flori
Adăugat de MG (Ματθαιο`
Comentează! | Votează! | Copiază!

De 8 martie

I-aş dedica femeii versul,
Aş umple cupele cu vin,
I-aş dărui şi Universul...
Dar teamă mi-e că-i prea puţin!

epigramă de Vasile Larco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeii

I-aş dedica din suflet versul,
Aş umple cupele cu vin,
I-aş dărui şi Universul...
Dar teamă mi-e că-i prea puţin!

epigramă de Vasile Larco din arhiva personală a lui Gheorghe Culicovschi (2006)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prinţul o luă şi el la drum în treaba lui, unde îl trăgea dorul. Abia mai făcu vro zece paşi şi văzu pe sus un stol de şapte porumbei. Îi urmări din ochi până ce îi văzu în ce parte de loc se lăsară. Într-acolo deci şi dânsul îşi îndreptă cărările pentru care se ostenise atâta mare de vreme. Trecu mări, pâraie şi ape mari ca pe uscat, mai cutreieră ţări şi pustiuri, până ce ajunse la un munte mare, mare, al cărui vârf da de nori. Aci văzuse el că se lăsase porumbeii. Se puse a se urca pe dânsul, şi, din văgăună în văgăună, din stei de piatră în colţi, din râpă în râpă, căţărându-se când pe muchi, când pe coame de munţi, ajunse la o peşteră. Intrând acolo, rămase ca lovit de trăsnet când văzu nişte palaturi ca de domn şi aşa de măiestrit lucrate, cum nu se văd pe pământul nostru. Acolo locuia logodnica lui, zâna zânelor. Cum o văzu primblându-se prin grădină cu roabele după dânsa, o şi cunoscu. Un copilaş de drăguleţ se ţinea după zână, alerga, se zbenguia printre flori, şi tot striga pe zâna ca să-i arate câte un fluturel. Pasămite zâna rămăsese grea când zburase de la masă. Şi acesta era copilul lor.

Petre Ispirescu în Zâna zânelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cheleşul se duse de culese flori şi făcu trei legături, una mai mare, alta mijlocie şi alta mai mică. Pe cea mai mare, care era alcătuită din flori ce începuse a se trece şi abia mai mirosinde, o dete fetei împăratului cea mai mare. Legătura mijlocie cu flori ce erau tocmai în floare o dete fetei cele mijlocii; iară legătura cea mai mică ce avea flori numai boboace, cari acum se deschideau, o dete fetei celei mici. Cum dete florile, o tuli d-a fuga, şi se apucă de lucru prin grădină. Fetele se mirară de aceasta, şi cu toatele se duseră la împăratul şi-i arătară florile. Împăratul chemă pe grădinar să-i spuie ce noimă să aibă florile ce trimisese fetelor sale. Grădinarul se sperie când auzi că aşa bolnav este chemat la împăratul. Iară daca se duse, cu inima tremurândă, şi auzi de la împăratul şiretenia cu florile, el se dezvinovăţi şi spuse că, bolnav fiind în acea zi, trimisese pe argat să ducă florile.

Petre Ispirescu în Făt-Frumos cel rătăcit
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scufiţa şi lupul (o altă poveste) - Another story with the wolf

Mă-ntrebi cum oare, în sfârşit,
Deşi doar lup, sunt fericit?
Păi, frate dragă, în pădure,
Când fost-am ieri să mănânc mure,
De foame mare... am văzut
Cum pe cărare-a apărut
"Scufiţa Roşie" cântând,
Un coş cu ea cu greu cărând;
Se mai oprea, mai suspina...
(Oare de dor de "buna"sa?)
Am hotărât atunci subit
În cale să îi ies grăbit
Şi să îi spun: "bunica ta
E... în oraş, la o cafea.
Să o aştepţi venind, de vrei,
Coleg de joacă să mă iei!"
Zâmbind sfios, Scufiţa-ntreabă
De ce sunt sur, de ce am barbă...?
Şi îi arăt atunci ce vrea.
Ce încântată-i fata mea!
Mă răsplăteşte cu-n sărut:
"Eşti primul lup ce l-am avut!"
... De-atunci, când foame mi-e (de mure)
Caut cărarea din pădure
Pe care, când vreau eu, Scufiţa
M-aşteaptă să îi calc rochiţa.
Cu mare grijă calc de zor
Nu manual, ci cu motor...
Mă mai întrebi de ce-n sfârşit
Deşi doar lup, sunt fericit?

poezie de Dan Mitrache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flori

Unii preferă dalbe flori,
Alţii, în galben purpuriu,
Dar mai ales de sărbători
Eu le doresc de timpuriu

Flori care trăiesc în glastre,
Sau cele care dau prestanţă,
Care lucesc în zări albastre,
Eu le râvnesc ca ambianţă

Flori care cresc pe câmpie,
Pe coclauri sau grădină,
De orice fel, cu bucurie,
Eu le iubesc cu rădăcină

Flori de piatră, ori de mină
Sau adunate în buchet,
Care răspândesc lumină,
Eu le ador în mod concret

Flori iarnă, flori de vară
Flori pe care cade bruma,
Zi de zi, seară de seară,
Prefer florile de numa.

poezie de David Boia (3 februarie 2013)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost odată un tăietor de lemne tare nevoiaş, şi tăietorul ăsta trăia cu nevasta şi cele trei fetiţe ale lor într-un bordei, la marginea unui codru unde arareori călca picior de om. Şi într-o dimineaţă, înainte de-a pleca la lucru, ca de obicei, tăietorul îi spuse nevestei: "Când s-o face de amiaz', trimite-mi pe fata cea mare în pădure, cu merinde, că altminteri n-o să pot mântui lucrul. Şi ca nu cumva să se rătăcească, mai adăugă el, o să iau cu mine punga asta de mei şi o să presar boabele pe tot drumul."

începutul de la Căsuţa din pădure de Fraţii Grimm
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scufiţa Roşie se apropie atunci de pat şi dădu perdelele la o parte. Bunicuţa stătea întinsă în pat, cu scufia trasă peste ochi, şi avea o înfăţişare atât de ciudată...

Fraţii Grimm în Scufiţa Roşie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tolănit pe-o mângâiere

M-aş culca, spre zori cu tine,
Pe un câmp de rouă plin,
Printre frunzele puţine,
Şi-ntr-un vis mereu carmin.

Te-aş întinde -n dimineaţă,
Pe albi fulgi de păpădie,
Când lumina ne dă viaţă
Şi sărutul... ne învie.

M-aş păstra parfum şi taină,
Înflorind în flori de mac,
Ce se ascund pe dup-o haină,
Când atâtea clipe tac.

Te-aş privi, ca pe-o-ntrebare
Când mai zboară câte -o gâză,
Căutând mereu o floare
Şi-un sărut uitat... pe-o buză.

M-aş lăsa în nemişcare,
Tolănit... pe -o mângâiere
Şi pe razele de soare,
Risipite în tăcere.

Te-aş cuprinde cu petale
Şi cu valuri de iubire,
Trupul tău îmi este cale,
Clipă, timp, nemărginire.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În grădina primăverii

Ce bucurie, zăpada-n sfârşit se topeşte
Şi iată, frumos primăvara ne zâmbeşte
O floricică albă timid ne apare
E ghiocelul ce iarăşi zâmbeşte spre soare!

Am ieşit din nou în grădina cu pitici
În iarba verde-s mii de gâze mici
Pe-o floricică gărgăriţa roşie se aşază
Şi picăţelele pe aripi soarele îi luminează.

Copacii-s plini de flori frumoase, parfumate
O vrăbiuţă sare pe o creangă, în faţă şi în spate
Şi ciripeşte tare, parcă ar cânta
Şi pe drăguţele-i surate ea vesel-ar chema.

M-am aşezat pe iarbă, chiar lângă-o ciupercuţă
Şi-n jurul meu bâz - bâz o musculiţă
Ce zboară veselă prin aerul curat
Până-şi găsi pe-aproape un loc mai luminat.

Deasupra casei mele, pe-un horn de cărămidă
Stă o pasăre dreaptă, exact ca o tulpină
E chiar barza cea albă cu ciocul lung, subţire
Venită de departe, după-o călătorie.

Am pus sub streaşină-o căsuţă, din lemn lucrată
E-a rândunicii negre, cu coada despicată
E veselă şi zboară când sus, când foarte jos
Când este primăvară e-atâta de frumos!

Eu mâine dimineaţă spre câmp o voi porni
Şi-al meu căţel drăguţ precis va mirosi
O păpădie albă, cu puf ca cel de pui
Acuma sufli-n el şi ia-l de unde nu-i!

La prânz noi aşteptăm oaspeţi la masă
Iar azi mămica a făcut curat în casă
Şi-n vaza mare şi rotundă ea a aşezat
Freziile galbene cu-al lor parfum atât de minunat.

În grădiniţa mea cu multe păsărele
Spre soare larg zâmbesc zeci de lalele
Sunt vesele, frumoase şi pline de lumină
Nerăbdătoare-aşteaptă pe harnica albină.

E soarele pe cer, e cald şi bine
In jur sunt lăcrămioare albe, mici şi fine
Culeg cu grijă trei, în coşuleţ le pun
Bunicii să-i ofer, e darul cel mai bun!

În căsuţa albă, exact ca în poveste
Păianjenul micuţ o pânză-şi pregăteşte
Precis că până-n seară el o va termina
Şi-un ţânţârel obraznic la cină va mânca!

Am pus o pătură pe jos, e pe-nserat
Apare-ncet şi luna, se lasă liniştea in sat
Caţelul doarme, în jur e plin de toporaşi
Cu miros proaspăt şi-atâta de gingaşi!

poezie pentru copii de Alina Beatrice Chesca din În grădina primăverii (martie 2014)
Adăugat de Alina Beatrice Chesca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tolănit pe-o mângâiere

M-aş culca spre zori, cu tine,
Pe un câmp de rouă plin...
Printre frunzele puţine
Şi-ntr-un vis, mereu, carmin.

Te-aş întinde-n dimineaţă
Pe albi fulgi de păpădie,
Când lumina ne dă viaţă
Şi sărutul... ne învie.

M-aş păstra parfum şi taină,
Înflorind în flori de mac,
Ce se-ascund pe dup-o haină
Când atâtea clipe tac.

Te-aş privi, ca pe-o-ntrebare,
Când mai zboară câte-o gâză
Căutând mereu o floare
Şi-un sărut uitat... pe-o buză.

M-aş lăsa în nemişcare,
Tolănit... pe-o mângâiere
Şi pe razele de soare
Risipite în tăcere.

Te-aş cuprinde cu petale
Şi cu valuri de iubire,
Trupul tău îmi este cale,
Clipă, timp, nemărginire.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Melman: Ascultă, Mototo. Ai face bine să o tratezi pe această doamnă ca pe o regină pentru că tu, prietene, ai găsit femeia perfectă. Dacă aş avea vreodată norocul să întâlnesc o asemenea femeie, i-aş dărui flori în fiecare zi şi nu orice floare, ai înţeles? Preferatele ei sunt orhideele, albe şi micul dejun la pat... şase felii de pâine prăjită cu unt pe ambele părţi, fără crustă. Aşa le preferă. I-aş fi umărul pe care să plângă şi cel mai bun prieten şi m-aş gândi zilnic cum să o fac să râdă. Are un zâmbet superb. Ei bine, acestea sunt lucrurile pe care le-aş face dacă aş fi în locul tău.

replică din filmul artistic Madagascar 2
Adăugat de Andreea Tanase
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fetiţa se ducea în fiecare zi la cimitir şi plângea amar la mormântul maică-sii. Când veni iarna, zăpada se aşternu ca o maramă albă peste mormânt, iar în primăvară, când razele soarelui o topiră, omul îşi luă altă nevastă. Femeia asta de-a doua îşi aduse în casă cele două fete pe care le avea. Fetele, nu-i vorbă, erau frumoase, dar pe cât de luminos le era chipul, pe atât de întunecat şi plin de răutate le era sufletul. Pentru fata cea vitregă începură a curge, de-aci înainte, zile pline de amărăciune.

Fraţii Grimm în Cenuşăreasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bunicii

Bunicii vin din poveşti cu plete dalbe,
Din zâne pictate în vise cu salbe,
Din cete de îngeri pe raze stelare,
Vin mângâind şi munte şi mare.

Ne strâng la piept, ne plimbă de mână,
Inima lor caldă pe iubire-i stăpână,
Ne joacă de-a mânjii, ne poartă în spate,
Durerea de oase li-i ceasul de noapte.

Tot ei ne aduc pc-ul şi noua tabletă,
Tehnologia ivită din ştiinţa recentă,
Sunt în stare bunicii oricând să ne fie
Sursa înţeleaptă de veşnică magie.

Bunicii vin din poveşti? E-o poveste!
Ei sunt trăinicia ce trece de creste,
Noi suntem stelele săltăreţe în zori
Poposind în inima lor cu daruri şi flori!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea florilor

Nu putem admira în acelaşi timp
luna, zăpada, pădurea şi florile.

Stropii de ploaie, fraţii celor de rouă,
odihniţi pe clopotele bisericii
şi pe florile de trandafir
nu-mi lasă zilele să ruginească,
dar serile îmi apun pe ape fără valuri,
iar movilele le folosesc drept faruri
şi nu-mi vând dimineţile niciodată.

Florile primăverii sunt visele de iarnă,
pe ruine cresc doar flori capricioase,
pletele cărunte ascund florile tinereţii,
iar o simplă floare de câmp e perfecţiunea.

Dacă vrei fructe, nu rupe florile!

Mireasă ascunsă printre flori,
în gând îţi şoptesc că te iubesc
ca să mă vezi că sunt lângă tine.

Este oare o ureche atât de fină
ca să audă suspinul florilor
care se ofilesc?

poezie de Constantin Rusu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!