Când jelea aşa iedul cel mic, iaca şi capra venea cât putea, încărcată cu de-a mâncării şi gâfuind. Şi cum venea, cât de colo vede cele două capete, cu dinţii rânjiţi, în fereşti. Bucuria caprei nu era proastă. Dar când s-apropie bine, ce să vadă? Un fior rece ca gheaţa îi trece prin vine, picioarele i se taie, un tremur o cuprinde în tot trupul, şi ochii i se păinjinesc. Şi ce era nu era a bine!... Ea însă tot merge pân' la uşă, cum poate, crezând că părerea o înşală...

Ion Creangă în Capra cu trei iezi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lupul se mai învârte cât se mai învârte prin casă, doar a mai găsi ceva, dar nu găseşte nimic, căci iedul cel cuminte tăcea molcum în horn, cum tace peştele în borş la foc. Dacă vede lupul şi vede că nu mai găseşte nimic, îşi pune în gând una: aşază cele două capete cu dinţii rânjiţi în fereşti, de ţi se părea că râdeau; pe urmă unge toţi pereţii cu sânge, ca să facă şi mai mult în ciuda caprei, ş-apoi iese şi-şi caută de drum. Cum a ieşit duşmanul din casă, iedul cel mic se dă iute jos din horn şi încuie uşa bine. Apoi începe a se scărmăna de cap şi a plânge cu amar după frăţiorii săi.

Ion Creangă în Capra cu trei iezi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Muncitorul însă zise că mai bine ar fi să se ducă cu el în târg să-l dea pe bani, că tot şi-a pierdut el ziua de muncă, şi cu ce va prinde pe dânsul să ia niţel mălai. Toţi găsiră cu cale că aşa este mai bine să facă. Se duse deci cu oul în târg. Se aşeză şi bietul muncitor în rând cu femeile ce vindeau ouă. Umblau oamenii de colo până colo şi cumpărau mereu la ouă; dară la el nici unul nu venea. Se mira cum de nu-l întreabă şi pe dânsul nimenea de oul lui. În cele mai de pe urmă, iacă un neguţător chiabur că vine şi la dânsul.

Petre Ispirescu în Cei trei fraţi împăraţi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Feciorul cel mijlociu, pregătindu-şi cele trebuitoare şi primind şi el carte din mâna tată-său către împăratul, îşi ia ziua bună de la fraţi, şi a doua zi porneşte şi el. Şi merge, şi merge, până se înnoptează bine. Şi când prin dreptul podului, numai iaca şi ursul: mor! mor! mor! Calul fiului de crai începe atunci a forăi, a sări în două picioare şi a da înapoi. Şi fiul craiului, văzând că nu-i lucru de şagă, se lasă şi el de împărăţie şi, cu ruşinea lui, se întoarce înapoi la tată-său acasă.

Ion Creangă în Povestea lui Harap-Alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mezinul se vâră iute în horn şi, sprijinit cu picioarele de prichici şi cu nasul de funingine, tace ca peştele şi tremură ca varga de frică. Dar frica-i din rai, sărmana! Asemene cel mijlociu, tuşti! iute sub un chersin: se-nghemuieşte amlo cum poate, tace ca pământul şi-i tremură carnea pe dânsul de frică: Fuga-i ruşinoasă, da-i sănătoasă!... Însă cel mare se dă după uşă şi - să tragă, să nu tragă? - în sfârşit, trage zăvorul... Când iaca!... ce să vadă? Ş-apoi mai are când vedea?... căci lupului îi scăpărau ochii şi-i sfârâia gâtlejul de flămând ce era. Şi, nici una, nici două, haţ! pe ied de gât, îi rătează capul pe loc şi-l mănâncă aşa de iute şi cu aşa poftă, de-ţi părea că nici pe-o măsea n-are ce pune. Apoi se linge frumuşel pe bot şi începe a se învârti prin casă cu neastâmpăr...

Ion Creangă în Capra cu trei iezi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Parcă începe să meargă destul de bine..." gândi "Cupidon", întrezărind şansa reuşitei planului său, fără arc şi săgeţi. Lui "Cupidon" îi venea să sară-n sus de bucurie din ascunzişul său, zicându-şi: "A mers! A ţinut! Planul meu a funcţionat! Ce bine! Am ajutat la unirea unei perechi, nu la despărţire... Ah; şi acum ar trebui să se sărute! Oare ce mai aşteaptă?" Însă geneticianul "Cupidon" avu dreptate; nu dură mult până când cei doi trecură la sărut, un sărut plin de pasiune, după cum bănuia "Cupidon", deşi nu putea să vadă bine din ascunzătoarea lui, poate şi datorită întunericului. Bănuia însă, iar instinctul proaspăt format nu-l putea înşela... Îşi îndeplinise misiunea de Cupidon, fără arc şi tolba cu săgeţi, ba încă destul de bine, deci, în curând putea ieşi din ascunzătoare, fără a-i deranja pe cei doi îndrăgostiţi, aşa că momentul prielnic de a-şi face apariţia era doar după ce cei doi se sărutaseră... Alex ieşi, apropiindu-se de cei doi; acum nu mai erau body-guarzii săi, ci "victimele" planului său.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilul rămăsese în stuful de flori. Dumnezeu, purtându-i de grije, nu lăsa nimic rău să se apropie de dânsul, care putea să-l vatăme. Prin preajma locului aceluia trăia un pustnic într-o văgăună de munte. Acel pustnic avea o capră şi el, după sufletul lui. Ea venea totdeauna, spre a se adăpa, la apele cele limpezi ale fântânei. Într-una din zile, păscând pe ici pe colea, se apropie de stuful cu flori. Cum dete de copil, se puse lângă dânsul, începu să-l lingă şi să-şi apropie ugerul de guriţa copilaşului. Acesta, cum simţi, începu să sugă şi supse până ce se sătură bine, şi aşa dor prinse capra de copil, încât o lună de zile nu se depărtă de lângă dânsul. Călugărul, văzând că nu-i mai vine capra, începu s-o caute, şi caut-o în sus, caut-o în jos, capra nicăiri. Îşi luase nădejdea de la dânsa, când într-o zi se pomeneşte cu ea. Pustnicul o văzu şi începu s-o mângâie...

Petre Ispirescu în George cel viteaz
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiul cel mic se suie în pod şi coboară de-acolo un căpăstru, un frâu, un bici şi o şa, toate colbăite, sfarogite şi vechi ca pământul. Apoi mai scoate dintr-un gherghiriu nişte straie foarte vechi, un arc, nişte săgeţi, un paloş şi un buzdugan, toate pline de rugină, şi se apucă de le grijeşte bine şi le pune deoparte. Pe urmă umple o tava cu jăratic, se duce cu dânsa la herghelie şi o pune jos între cai. Şi atunci, numai iaca ce iese din mijlocul hergheliei o răpciugă de cal, grebănos, dupuros şi slab, de-i numărai coastele; şi venind de-a dreptul la tava, apucă o gură de jăratic. începe a purta caii încolo şi încoace, şi numai iaca slăbătura cea de cal iar se repede şi apucă o gură de jăratic. Fiul craiului îi mai trage şi atunci un frâu în cap, cât ce poate, şi apoi iar începe a purta caii de colo până colo, să vadă, nu cumva a veni alt cal să mănânce jăratic. Şi numai iaca, şi a treia oară, tot gloaba cea de cal vine şi începe a mânca la jăratic, de n-a mai rămas. Atunci fiul craiului, mânios, îi mai trage un frâu, iar cât ce poate, apoi îl prinde în căpăstru şi, punându-i frâul în cap... Şi cum sta el în cumpene, să-l ia, să nu-l ia, calul se şi scutură de trei ori, şi îndată rămâne cu părul lins-prelins şi tânăr ca un tretin, de nu era alt mânzoc mai frumos în toată herghelia.

Ion Creangă în Povestea lui Harap-Alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul cu pietrele de picioare şi fata fugătoare porniră împreună, fiecare cu câte două urcioare, şi aide, aide, de vorbă, ajunseră la Fântâna Ielelor. Aci, fata umblă cu şmecherii. Şi cum era şi cam nurlie, mâglisi pe omul cu pietrele de picioare şi îl înduplecă să se puie cu capul în poala ei, până s-or mai odihni niţel, şi să-i caute în cap. Tot căutându-i în cap, el adormi. Fata cum îl văzu că adormi bine, luă o căpăţână de cal uscată ce era acolo alăturea, îi puse capul binişor pe dânsa, îi vărsă urcioarele lui, ia p-ale ei şi o plecă la sănătoasa. Nici drumul ei, nici picioarele ei. Ţugulea cu ai săi sta pe o măgură şi se uita înspre locul de unde trebuiau să vie cei trimişi să aducă apă. Când, vede pe fată. Unde venea, măre, venea ca vântul. Omul nu se vedea, nu se auzea.

Petre Ispirescu în Ţugulea, fiul unchiaşului şi al mătuşei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amărâtă turturea!

Amărâtă turturea
Când rămâne singurea,
Căci soţia şi-a răpus,
Jalea ei nu e de spus.

Cât trăieşte tot jăleşte,
Şi nu se mai însoţeşte!
Trece prin flori, prin livede,
Nu să uită, nici nu vede

Trece prin pădurea verde
Şi să duce de se pierde.
Zboară până de tot cade,
Dar pre lemn verde nu şade.

Şi când şade câteodată,
Tot pre ramură uscată.
Umblă prin dumbrav-adâncă,
Nici nu bea, nici nu mănâncă.

Unde vede apă rece,
Ea o turbură şi trece;
Unde e apa mai rea,
O mai turbură şi bea.

Unde vede vânătorul,
Acolo o duce dorul,
Ca s-o vază, s-o lovească,
Să nu se mai pedepsească.

Când o biată păsărică
Atât inima îşi strică,
Încât doreşte să moară
Pentru a sa soţioară,

Dar eu om de-naltă fire,
Decât ea mai cu simţire,
Cum poate să-mi fie bine?!
Oh, amar şi vai de mine!

poezie celebră de Ienăchiţă Văcărescu
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Însă în această noapte credinciosul împăratului, simţind ce s-a petrecut şi făcându-i-se milă de nenorocita de străină, ş-a pus în gând să descopere vicleşugul babei. Şi cum s-a sculat împăratul şi s-a pornit la vânătoare, credinciosul i-a spus cu de-amănuntul ce se petrecuse în odaia lui în cele două nopţi din urmă. Şi împăratul, cum a auzit aceste, pe loc a tresărit, de parcă i-a dat inima dintr-însul. Apoi a plecat ochii în jos şi a început a lăcrima. Şi pe când din ochii lui Făt-Frumos se scurgeau şiroaie de lacrimi, la fântâna ştiută, urgisita şi zbuciumata lui soţie scosese acum pe tipsie şi cloşca cu puii de aur, cea mai de pe urmă a ei nădejde! Şi cum sta ea în preajma fântânii, numai ce iaca pe slujnica ştiută iarăşi o aduce Dumnezeu la fântână, şi când mai vede şi această mare minunăţie, nici mai aşteaptă să ia apă, ci fuga la stăpână-sa...

Ion Creangă în Povestea porcului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când vorbeau bătrânii, purcelul şedea în culcuş, într-un cotlon sub vatră, cu râtul în sus şi, uitându-se ţintă în ochii lor, asculta ce spun ei şi numai pufnea din când în când. Şi cum sfătuiau bătrânii, ei înde ei, despre acestea, numai iaca se aude sub vatră: "Tată şi mamă! eu îl fac". Baba atunci a ameţit de bucurie, moşneagul însă, gândind că-i Ucigă-l crucea, s-a speriat şi, uimit, se uita prin bordei în toate părţile, să vadă de unde a ieşit acel glas; dar, nevăzând pe nime, şi-a mai venit în sine.

Ion Creangă în Povestea porcului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Căile, în cerc, ale Abydosului ceresc, le străbat
Şi întregul Spaţiu, cu cele patru tărâmuri, pe patru stâlpi aşezat,
Cu Porţile închise, Porţi zăvorâte bine
(Fie în Lumea Interioară sau Exterioară, faţă de mine).
Fie să le pot deschide cu braţele mele!
Sprintene, ca la un câine, îmi sunt picioarele,
Când sanctuarele de Dincolo le străbat, grăbit;
Zeul cu două capete de Leu, Trupul meu l-a hrănit;
Igan, însuşi, l-a aşezat în sicriu;
Sufletul meu este puternic şi viu.
Intrând prin Porţile spre Dincolo, trec
Şi pătrund în locurile cele mai îndepărtate din Cer.
Mă inundă Lumina, Inima mea străluceşte
Căci Numele meu este:
"Cel-care-Adâncurile-abisale-le-cunoştea".

poezie din Cartea egipteană a morţilor (1993), traducere de Maria Genescu
Adăugat de Simona
Comentează! | Votează! | Copiază!

Capra iese şi se duce în treaba ei. Iar iezii închid uşa după dânsa şi trag zăvorul. Dar vorba veche: "Pereţii au urechi şi ferestrele ochi". Un duşman de lup - ş-apoi ştiţi care? - chiar cumătrul caprei, care de mult pândea vreme cu prilej ca să pape iezii, trăgea cu urechea la peretele din dosul casei, când vorbea capra cu dânşii.

Ion Creangă în Capra cu trei iezi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţăranul mergea pe lângă boi şi-i tot îndemna să meargă mai iute, ca s-ajungă degrabă acasă şi să ieie pelea vulpii. Însă, cum au pornit boii, vulpea a şi început cu picioarele a împinge peştele din car jos. Ţăranul mâna, carul scârţâia, şi peştele din car cădea. După ce hoaţa de vulpe a aruncat o mulţime de peşte pe drum, bine... şor! sare şi ea din car şi, cu mare grabă, începe a strânge peştele de pe drum. După ce l-a strâns grămadă, îl ia, îl duce la bizunia sa şi începe a mânca, că ta... re-i mai era foame! Tocmai când începuse a mânca, iaca vine la dânsa ursul.

Ion Creangă în Ursul păcălit de vulpe
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Feciorul craiului îşi ia cele trebuitoare, sărută mâna tătâne-său, primind carte de la dânsul către împăratul, zice rămas bun fraţilor săi şi apoi încalecă şi porneşte cu bucurie spre împărăţie. Craiul însă, vrând să-l ispitească, tace molcum şi, pe înserate, se îmbracă pe ascuns într-o piele de urs, apoi încalecă pe cal, iese înaintea fecioru-său pe altă cale şi se bagă sub un pod. Şi când să treacă fiu-său pe acolo, numai iaca la capătul podului îl şi întâmpină un urs mornăind. Atunci calul fiului de crai începe a sări în două picioare, forăind, şi cât pe ce să izbească pe stăpânu-său. Şi fiul craiului, nemaiputând struni calul şi neîndrăznind a mai merge înainte, se întoarnă ruşinat înapoi la tatu-său. Până să ajungă el, craiul pe de altă parte şi ajunsese acasă, dăduse drumul calului, îndosise pielea cea de urs şi aştepta acum să vină fecioru-său. Şi numai iaca îl şi vede venind repede, dar nu aşa după cum se dusese.

Ion Creangă în Povestea lui Harap-Alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sam: Dean, ştii ce fac cei mai mulţi taţi atunci când copiii lor obţin p bursă integrală? Sunt mândri. Cei mai mulţi taţi nu-şi dau afară copiii din casă.
Dean: Îmi amintesc de cearta aceea. De fapt, îmi amintesc şi câteva fraze isteţe pe care le-ai spus atunci.
Sam: Adevărul e că după ce îl vom găsi pe tata, nu cred că va dori să mă vadă.
Dean: Sam, tata nu a fost niciodată dezamăgit de tine. Niciodată. Era speriat.
Sam: Despre ce vorbeşti?
Dean: Îi era teamă de ce ţi s-ar putea întâmpla dacă el nu era în preajma ta. Însă chiar şi atunci când nu vă vorbeaţi, el venea la Stanford ori de câte ori avea ocazia. Doar ca să fie sigur că eşti bine.
Sam: Poftim?
Dean: Serios.
Sam: Şi de ce nu mi-ai spus nimic?
Dean: E ca un cuţit cu două tăişuri. Puteai să dai un telefon.

replici din filmul serial Supernatural: Aventuri în lumea întunericului
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

E mare, negru ca întunericul; numai vârful labelor sunt albe, ca şi când lumina zilei i le-ar fi pătat într-adins. Din capul cu fruntea puternică, mare, ochii verzi înfloresc noaptea ca două scântei. E cel mai frumos motan al târgului. Dar de frumuseţea lui nu-şi dă seama, – de bărbăţia lui, însă, da; pentru aceea, în ceasuri de veghere, când i se pare că-şi zăreşte chipul în talerul lunii, şi-şi vede înfăţişarea bărbătească, simte un fior ce-i străbate prin spate şi-l ondulează, de mândrie, pâna-n vârful cozii. Trăieste singur. Ziua stă ascuns cum poate şi unde poate. Ziua doarme; numai când soseşte ceasul prânzului, care îi vine singur în labă, se trezeşte morocănos.

Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Filosoful
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alături de fiul său însă, pe pernă, zări în lumina fulgerelor o păpuşică mică, destul de cochetă, modern îmbrăcată... "De ce ţine Lucian lângă el o păpuşă, ca fetele?" se întrebă în gând blondul Enka Iulian. Nu luă păpuşa de acolo, unde o aşezase Lucian, dar o privi atent în lumina fulgerelor, mai cu luare-aminte. Era o păpuşică gen Barbie, Cindy, Steffy sau alta, blondul nu se pricepea la a recunoaşte mărcile păpuşilor; aceasta însă era sigur brunetă, cu părul lung, cu ochii albaştri... "Hmm... Ciudat! Seamănă foarte bine cu reclamanta, domnişoara consilier." constată în gând blondul, fără a încerca să-şi explice ce poate semnifica această asemănare. Abandonă însă studiul păpuşelei şi se concentră asupra fiului său. Dormea sau nu?! Tot nu-şi dădea seama. Îi mângâie însă creştetul uşor, cu palma. Îi era drag băiatul. Fiul nu-i răspunse nimic, aşa că blondul, crezând că doarme, se pregăti să plece. Totuşi, înainte de a se retrage, îl sărută pe frunte; îi venea greu să creadă despre el că ar putea fi indisciplinat. Când ajunse în dreptul uşii, auzi glasul lui...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Liniştea de la zece

Liniştea de la zece
vine şi trece mai departe
prin aerul rece.
Pleacă şi vine
prin fereastra nopţilor albe
care nu se închide prea bine.
E caldă,
tăcută,
cu aripi cusută...
Doar e de la zece
şi trebuie să urce, să adulmece,
să se strecoare printre ghivece,
să nu se împiedice, să nu se înece
în marea de gânduri întâlnită în drum
de la începuturi
şi până acum...
La mine poposeşte mai mult
căci ştie că mă feresc de tumult.
Mă înconjoară ca un pled de lână pufoasă
mă face să mă simt bine în casă,
aproape că mă copleşeşte
cu atenţia-i insistentă,
aşa de mult mă iubeşte...
De multe ori o trimit la plimbare,
dar nu vrea să plece,
stă cu mine pe margini de suflet
şi-mi îngână în tăcere un cântec,
mă atinge din când în când,
vrând parcă răspuns,
mai ales atunci când dau semne de plâns...
O atingere moale, uşoară,
parcă ar fi a unui alt suflet
ce zboară,
căutându-şi şi el liniştea
şi din pură întâmplare,
a ajuns tocmai în casa mea.
Liniştea de la zece
vine şi trece,
trece şi vine
prin fereastra nopţilor albe
care nu se închide prea bine.

poezie de Marilena Ion Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumină

Visează plopul, nemişcat în soare,
Şi umbra din el, neagră, îi curge la picioare...

Un melc îşi taie drumul prin grădină
De-a dreptul, ca un tanc de gelatină,
Ameninţând albine şi furnici
Cu patru tunuri mici.

Tăcerea îşi adună trupul sferic
Într-un boboc de nalbă.
O muscă trece prin lumina albă,
Ca o scânteie de-ntuneric,

Un fluture, cu aripi de umbră şi mătasă
Stropite-n două locuri cu carmin,
Din zboru-i frânt şi plutitor se lasă
Pe vârful unui spin.

Şi florile se-nalţă-ntr-un picior
Să-l poată contempla mai bine.
Cum doarme-n pragul clipei care vine,
Cu aripile desfăcute-n viitor.

citat celebru din George Topîrceanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!