La mormântul lui Adrian Păunescu

Academii, biblioteci, condeie,
Ornaţi cu doliu simboluri şi lucrări;
Din măreţia FLĂCĂRII de ieri, ultima scânteie,
S-a transferat fitilelor de lumânări.

Iată că pe pământ nu mai avem de toate,
Pământul de fapt ne are pe toţi
Şi nu există recurs la sentinţa de moarte,
Există doar certitudinea neiertătoarei morţi.

Maestre drag... dascălul meu de vers...
Nu mă gândeam să-ţi scriu aşa devreme
Poemul despărţirii fără sens,
La trecerea-ţi spre umbrele eterne.

Se murmură prohod la Torda, Trăsnea, şi la Ip,
În munţii Iancului, buciumul emite nostalgic
Echivalentul morţii spirituale-n acest anotimp,
Şi-n evidenţele de Bârca e minus un localnic.

E greu, şi-n plus ne este şi mai greu
Pierzând repere, idoli, spirituale rude,
Că astăzi -tu Maestre- depus la ateneu,
Eşti plâns de gloatele sărace şi flămânde.

Pe aleea de la Bellu, Bacovia acordă nuanţe
Unui soare exploziv la început de brumar,
În cinstea celui care azi, ne spunem condoleanţe,
Şi ne-a fost, (cu tot deranjul) geniu naţional.

Oglindite-n ochii plânşi, lumânările aprinse
Fac posibile ecouri printre crucile pustii,
Iar mulţimea-nlăcrimată legănând braţele-ntinse
Îţi cântă, "LA ADIO TU," cel plecat dintre cei vii.

Noapte bună Maestre, şi tihnă dumnezeiască întru sufletu-ţi chinuit printre noi.

poezie de Cristian Neagu (7 noiembrie 2010)
Adăugat de Cristian Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maestre Bulătan

De sus din cer, cu stelele-mprejur,
De vrei să ne mai faci câte-un contur,
Aruncă-ţi ochii tăi iscoditori
Sub vraja insuliţelor de nori
Şi vezi-ne la şase săptămâni
Cum fără tine suntem mai bătrâni,
Mai trişti, mai slabi, cu lacrima căzândă
Peste hârtia ce se vrea flămândă
De relatări, cu care greu te-mpaci
Plecând, maestre, ne-ai lăsat săraci!
Te-ai căţărat, mergând printre luceferi,
De nici-unul nu mai suntem teferi
La gândul că pierdurăm un artist
Modest, cuminte, vesel, dar şi trist,
Ce creiona în umbre şi lumini
Ghivece cu muşcate şi cu crini
Şi chipuri minunat împodobite
De cel mai mare pictor zugravite
Şi ni le ofereai ca talisman
Sub semnătura clară: Bulătan!
Le-am pus, mai toţi, în rame, pe pereţi
Şi-n deşteptarea multor dimineţi
Ne mângâiau privirea la trezire,
Astfel că tu trăieşti în nemurire
Şi ne-om ruga în proză şi în vers
Să stai doar printre aştrii-n univers
De unde cu priviri dumnezeieşti
Şi alte frumuseţi să zugrăveşti,
Iar noi, în cimitir, adeseori
Îţi vom aduce lumânări şi flori,
Prinzând pe criptă în amurg de seară
Prinos de plâns şi lacrime de ceară!

poezie de Laurian Ionică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

S-a stins un înger

Azi s-a mai stins un înger drag
Şi pe acest pământ, pribeag,
Cu sufletul nemângâiat,
Multă durere a lăsat.
S-a dus acolo,-n Paradis,
Să cânte-n cer FATA DIN VIS.
El ne-a rămas în amintire
De ani şi ani şi ani de zile...

Un înger drag, de boală-ngenunchiat,
Ca un martir, la Ceruri a plecat.
Dar ne-a lăsat tezaur de lacrimă şi vers,
Dragi melodii de suflet şi vieţii un nou sens.
Noi rokerii în doliu mereu te vom iubi,
Tu, suflet bun şi cald, plecat dintre cei vii.

Când Domnu-n Cer a vrut ca să te cheme,
Noi, lacrimă, ne-am luat la revedere.
Azi ai acolo, printre îngeri, loc,
Cinstind pământul cântecelor rock.

(cu lacrimi în suflet, la înălţarea la Cer a sufletului regretatului Leo Iorga, seful formaţiei Kompact)

poezie de Livia Mătuşa din Poezia, pansamentul sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte bună, Moţu, şi adio

Buletin de ştiri sub semn de doliu,
Umbrele pe scenă se adună,
Ai plecat din rolurile vieţii,
Pentru rolul morţii. Noapte bună!

Într-o viaţă excepţională,
Le făceai în felul tău pe toate
Şi-a venit târâş la tine moartea,
Contrapunctul de banalitate.

Înaintemergător în viaţă,
Înaintemergător în arte,
Pentru ce motiv să fii, de astăzi,
Înaintemergător în moarte?

De la care band de îngeri tragici
Ar putea un plânset să pornească,
Dacă înşişi Beatleşii şi Stoneşii
Gustă încă pâinea pământească?

Fără zgomot ţi-ai trăit sfârşitul,
Fără speculaţii, fără jale,
Ai plecat din rolurile vieţii,
Ca să intri-n rolul morţii tale.

Ultimul popas, la tine-n teatru,
Unde ai venit la tinereţe,
Doliul tău ni s-a urcat pe tâmple,
De lumina ta să ne dezveţe.

O furtună s-a stârnit în scenă,
Straniu turbion al veştii rele,
Cineva, care produce noapte,
Suflă-n reflectoare şi în stele.

Clipa despărţirii e aproape,
Pleci, într-o tăcere suferindă,
Parcă mor, şi eu, puţin, cu tine
Şi îmi pierd imaginea-n oglindă.

Freamătă prin ţară veşti cumplite
Şi noroiul ne-a cuprins cu brio,
Să nu uiţi să-l vizitezi pe Shakespeare,
“Piesa-i gata şi ai tras oblonul”,
Noapte bună, Moţu, şi adio.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paşi în noapte

aprind în astă seară
lumânări de ceară
să ard, să ard în ultima privire
a doi nebuni
ce au crezut odată în iubire
anotimpurile mor
timpul prezent, timpul trecut
azi noaptea e zi
dacă tu...
pe drumul drept către cer
ce tristă-i viaţa către moarte
mai scriu un vers în astă noapte
că timpul astăzi ne cheamă înapoi
mă aşez pe ţărm pe crucile de lemn
tăceri în jur, tăceri în mine
unde eşti tu, eu nu mai sunt
decât o adiere tristă în vânt
ninge femeie în noaptea dintre ani
era atât de frig în noi
mă întorceam din nou acasă
dar ce mai esta casa fără noi
păşeam printre ani şi era frig
m-am ghemuit la sânul tău şi m-ai primit
mă alintai cu un cuvânt
treceai apoi pe aleile iubirii
eu am rămas să ascund tăcerea
ningea în noapte iar afară
plecai la cer şi lacrima plângea
vorbeam de despărţiri uitând că ieri nu a fost ieri
ştiam că ai să pleci
eram nebun şi nu înţelegeam
poate ăsta e destinul meu
să plâng după cei dragi mereu
ştiam că te-am pierdut
din clipa aceea de demult
când înfiorat am strâns în braţe
doar o dată, o fată preacurată
offf, cum priveam atunci
în sala ultimului bal
cum tu pluteai în valsul ireal
de ce mă doare azi plecarea dintre noi
de ce noi azi nu mai suntem doi
de ce, de ce...
ştii, eram atunci doar doi copii
nu te-am crezut când ai plecat
iubirea noastră unde este, unde suntem noi
mă ninge iar durerea
povestea noastră s-a sfârşit
dar ce este femeie azi sfârşitul
decât lumina noului început

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-ai dus, tăicuţă

Te-ai dus, tăicuţă, oh, te-ai dus departe
Şi-n nemişcare morţii rătăceşti,
De-acum o veşnicie ne desparte,
Căci printre noi, de astăzi nu mai eşti.

Te-ascunzi în somnul fără de trezire,
Pe aşternut de lacrimi şi de flori,
De astăzi, tată, eşti nemărginire,
Plâns de durere, lacrimi de ninsori...

Te-ascunzi în anotimpuri fără nume
Şi-n vise treci să ne mai mângâi gândul,
Eşti înger azi, între pământ şi lume...
Te-ascunde în abis, sub cruci, mormântul.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât trăim pe acest pământ

Cât trăim pe acest pământ
Mai avem un lucru sfânt,
O câmpie, un sat natal,
O clopotniţă pe deal.

Cât avem o ţară sfântă,
Şi un nai care mai cântă,
Cât părinţii vii ne sunt
Mai există ceva sfânt.

Cât pădurile ne dor
Şi avem un viitor
Cât trecutu-l ţinem minte
Mai există lucruri sfinte.

Cât Luceafărul răsare,
Şi în cer e sărbătoare,
Şi e pace pe pământ,
Mai există ceva sfânt.

Cât avem un sat departe
Şi un grai fără de moarte
Cât ai cui zice părinte,
Mai există lucruri sfinte.

Cât durea-ne-vor izvoare,
Ori un cântec ce dispare,
Cât mai avem ceva sfânt
Vom trăi pe-acest pământ.

poezie clasică de Nicolae Dabija din Aripa sub cămaşă (17 august 1989)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adio, fratele meu geamăn

Adio, fratele meu geamăn
Tristă duminică trăim.
Om bun, şi drag, şi fără seamăn
Abia acum te preţuim.

Adio, forţă a naturii
Te-au pus pigmeii la pământ.
"Complotul bubei" şi al urii
Te-a hărţuit pân' la mormânt.

Curând vor răsuna colinde
Curând Crăciunul va veni
Şi candele se vor aprinde
Pe-ntinsul scumpei Românii.

Un scaun gol va fi la masă
Precum e tronul princiar.
Şi-un strop de vin de tămâioasă
Noi vom vărsa, plângând amar.

E-o zi de toamnă aurie
Ce pace dulce e-mprejur!
Doar eu sunt ca o rană vie
Ce îmi dai, Doamne, să îndur?

De ce ni-l iei aşa devreme
Pe cel mai nobil dintre noi?
Crucificat peste poeme
Pentru cei mulţi, flămânzi şi goi...

De ce rămân toţi ticăloşii
Cei mincinoşi şi paraziţi?
Şi-n vremea asta generoşii
În patru zări sunt răstigniţi?

Fă o minune şi ridică
Acest nenorocit blestem.
Şi vindecă-ne Tu de frică
E tot mai greu, nu mai putem.

Ai milă, Doamne, şi-ndurare
De-acest colos cu miere-n grai
Şi pentru inima lui mare
Dă-i viaţă veşnică în Rai.

Întreaga ţară te jeleşte
Românii doliu pun la steag.
Azi steaua ta pe cer porneşte.
Adio, fratele meu drag!

poezie celebră de Corneliu Vadim Tudor din discurs la funeraliile lui Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul lui Orfeu

încercam să ies din moarte,
parcă aş fi fost orfeu,
euridice, în ce parte
s-a rătăcit sufletul tău?

dureros şi greu să ţip,
euridice, să nu mori,
clepsidra a rămas fără nisip
mi s-a spart tocmai în zori.

am să-ţi cânt, euridice,
şi să fac din tine zeu,
printre maci, printre aglice
tot te caută orfeu.

de eşti floare de cicoare,
eu sunt înger, fluture,
îţi fur mierea din petale
ca să nu se scuture.

citind în zodii şi-n astre,
mi-e din ce în ce mai greu,
te caută-n zări albastre
şi-ţi cântă veşnic orfeu.

de m-aş naşte-a doua oară,
tot la tine aş ajunge
şi m-aş face foc şi pară...
euridice, nu mai plânge.

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (31 martie 2012)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bolta de vise

Printre sfinţii din icoane,
Printre lumânări aprinse,
Sufletul meu de copil
Are porţile deschise.
Printre cărţi cu duh şi taine,
Printre încercări măreţe,
Visul meu întru credinţă
Culege flori şi poveţe.
Printre-ai mei ce pragul sfânt
Al bisericii îl calcă,
Eu mă-nchin de bunăvoie
Ca smerenia să-mi placă.
Printre dâre de lumină
Ce mă însoţesc în viaţă,
Îmi aleg o ţintă fixă –
Soarele de dimineaţă.
Făcând cruce, gust agheasmă,
Mă închin Domnului Sfânt
Ca să-mi rânduiască paşii
În raiul de pe pământ.
Printre sfinţii din icoane,
Printre lumânări aprinse,
Sufletul meu de copil
Are bolta lui de vise!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

In memoriam Emil Brumaru (Nu cred!)

Maestre Maestre Dulce Maestre
dai cu capu-n cer şi cresc ferestre
ca să-mi luminezi din cerul opalin
ultima tăcere pe care ţi-o închin

madrigal de Costel Zăgan (ianuarie 2019)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflul poetic

Poetule!
îţi plouă cerul cu vers
da, se scutură arbori de nori peste tine şi versuri curg şuvoi
prin crângul tău înverzit, când pe sub aurii umbrele
se clatină gălbiorii, îmbătaţi de iasomie
pe aleea ta cu felinare aprinse, când printre crengi îmbrăţişate
îţi cântă luna la cobză
prin burlanul casei tale rotunde
plouă-n neştire cu vers

tu îţi închizi ochii, îţi deschizi braţele şi
inhalezi stropii de ploaie în călimara sufletului
apoi îţi înmoi condeiul în ea şi sufli dumnezeieşte cu vers
prin crângurile noastre arămii, când pe sub umbrele de muştar
rânjesc bureţii viperei spre stârvuri
pe aleile noastre cu felinare sparte, când printre crengi încovoiate
ne urlă luna a pustiu
prin burlanele caselor noastre pătrate

poezie de Alexandra Alb Tătar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Seară tristă

Barbar, cânta femeia-aceea,
Târziu, în cafeneaua goală,
Barbar cânta, dar plin de jale,
Şi-n jur era aşa răscoală...
Şi-n zgomot monstru de ţimbale
Barbar, cânta femeia-aceea.

Barbar, cânta femeia-aceea...
Şi noi eram o ceată tristă-
Prin fumul de ţigări, ca-n nouri,
Gândeam la lumi ce nu există...
Şi-n lungi, satanice ecouri,
Barbar, cânta femeia-aceea.

Barbar, cânta femeia-aceea,
Şi-n jur era aşa răscoală...
Şi nici nu ne-am mai dus acasă,
Şi-am plâns cu frunţile pe masă,
Iar peste noi, în sala goală,-
Barbar, cânta femeia-aceea...

poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dintr-un alt anotimp

S-a făcut târziu
şi încă nu ţi-am spus tot
ce am vrut să-ţi spun, ca şi cum aş fi trecut printr-o sită
o mulţime de lucruri şi după o mulţime de nimicuri
au rămas cuvintele mari şi neapărat dureroase,
s-a făcut târziu, s-a întunecat afară
şi mi-e tot mai greu să-ţi desluşesc ochii
în lumina bolnavă-oranj a unui felinar stradal,
eşti ca o ţintă pe cel mai îndepărtat
perete al camerei, trimit săgeţele spre tine, cad toate
în gol şi-mi pierd curajul,
pentru că
s-a făcut târziu de tot
şi tot discursul pe care l-am repetat în minte şi pe care
credeam că îl voi rosti
ca de pe un prompter mintal, cu pauze în locurile potrivite,
cu tandreţea şi vina celui care părăseşte,
s-a destrămat,
s-a dus naibii tot şi eu am rămas
cu un bolovan uriaş
apăsându-mi în piept,
strivindu-mă tot pe dinăuntru,
tu ai plecat fără să bănuieşti nimic,
fără să te întrebi de ce tremur toată,
de ce am vorbit
despre toate nimicurile acelea,

se făcuse târziu, era o noapte urâtă tare,
ploua şi miroseam a ţigări şi vulnerabilitate,
am plecat şi eu,
cu un blank mintal total,
ca un Cadillac Eldorado negru
rulând spre nicăieri
cuprins încet
de ceaţă şi fum greu.

poezie de Alexandra Negru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unui poet parlamentar

Cu harul ce îl ai ca zestre,
Eşti astăzi mare printre noi,
Că ne simţim cu toţi, maestre,
În jurul tău ca nişte oi!

epigramă de Cornelius Enescu din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adio

Adio tu, adio soare,
Adio, dulce îmbrăţişare,
Adio dorul meu cel sfânt,
Adio, crudule Pământ,
Adio, suflet necurmat,
Adio, plâns nemângâiat ;
Adio, viaţă cum te ştiu,
Adio, suflul cel mai viu,

Astăzi te las, nefericit,
Rămân să stau unde-am venit
Ca să răspund la ce-ai cerut
Când n-ai ştiut ce ai avut
Şi ai întors ce-i cuvenit
Să-ţi stea în suflet, fericit,
Doar pentru că în calea ta
Aşteptai flori spre Golgota.

Adio, sărutare grea,
Adio, alinarea mea,
Adio, vânt de neîntors,
Adio, sentiment nestors,
Adio, bucurie dulce,
Adio, gând ce nu se smulge ;
Adio, timp ce stai pe loc,
Adio tu, adio foc.

Ce fericit te-am căutat
Şi cum pe răni mi-ai apăsat
Să vindeci locul unde-ai vrut
Să-ţi laşi veninul ce-a durut,
Ca mai apoi, aici, pe loc
S-aşezi cuţitul nu în toc,
Ci în torace să-l înfingi
Cercând ca inima s-atingi.

Adio, suflul cel mai viu,
Adio, viaţă cum te ştiu,
Adio, plâns nemângâiat,
Adio, suflet necurmat,
Adio, crudule Pământ,
Adio, dorul meu cel sfânt,
Adio, dulce îmbrăţişare,
Adio tu, adio soare...

poezie de Andrei Rafael
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adio

Pe soare, pe zăpadă, pe furtună,
Am străbătut un drum atât de lung...
Ne-am bucurat de toate împreună,
Acum stau lângă patul tău şi plâng.

Şi în această viaţă tumultoasă
M-ai mângâiat atunci când mi-a fost greu;
Ah, mamă, când văd chinul ce te-apasă
Aş vrea să pot să te alin şi eu!

Şi tata e aicea lângă tine,
Priveşte-n jos cu chipul împietrit;
Noi o să-ţi spunem astăzi, ştii prea bine,
Adio, să nu uiţi cât te-am iubit!

Acesta e poemul cel din urmă,
Dar poate că în sferele cereşti -
Căci Timpul viaţa pe pământ ţi-o curmă -
Vei vrea cândva să ţi-l reaminteşti.

poezie de Octavian Cocoş (31 martie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

În arşiţa nopţii

Îl văd pe Blecher chinuit în corset,
cu dureri în muşchi, articulaţii, oase.
Are forţa de a visa.
Nimic nu-i seamănă.
Pentru el zarurile au fost aruncate din naştere.
Viaţa este un joc obligat.
Ce sens are celebritatea pentru el?

Există progres în artă?
Nici vorbă. Fiecare artist este un Narcis.
Dar nu trebuie să-şi trădeze egolatria.
Abstinenţa la orice,
când nu este motivată intim,
devine o cauză a morţii.
Orice tren care aduce moartea este în orar.
Când Dumnezeu este mort, orice este posibil,
hulitorii nu mai există, duşmanii vieţii devin prieteni.

Păsările coboară pe pământ,
dar nu pot lua cu ele decât o pradă,
nu pot lua fericirea.
Nefericite păsări, izgonite în cerul pustiu.
Logica nopţii îmi spune
că există o armonie în noi
pe care nu o cunoaştem ziua.
De ce ne este frică de noapte,
de moarte?
Ascultă cum cântă iarba
cu glasurile celor plecaţi dintre noi.
Până atunci sărută-ţi iubita, ea există.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odă maestrului Bulătan

Maestre,- n suflet ne-ai lăsat portretul
Unei stigmatizate suferinţi,
Iar azi în pribegie printre îngeri
Creezi portrete pentru PREA CINSTIŢI.

Maestre,-n suflet ne-ai lăsat mâhnire
Şi lumea noastră este mai săracă...
De ce-ai plecat şi nu ne-ai dat de ştire?
Câţi îngeri trec pe-a nesfârşirii apă?!

Din cer privesc cu capete plecate
Atâţia mari artişti... Tu eşti cu noi,
Îngenunchind spre lumea de cuvinte,
Tu eşti al pământenilor altoi!

Eşti candela firescului fiinţei,
Deşi în nefiinţă te ascunzi,
Îţi dăruim o lacrimă şi-o rază
Din ochii noştri-nlăcrimaţi şi blânzi.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare cerească

Am vrut să-ţi scriu o poezie,
Dar versul m-a abandonat,
Nici el nu poate să descrie
Ce iarnă grea ne-a condamnat.

Am vrut să-ţi spună trandafirii
Câtă durere-i pe pământ,
Dar azi e ziua nemuririi
În cer, în doruri şi-n cuvânt.

Am vrut să-ţi las un vers din soare
Aşa cum tu ai fost mereu,
În ceruri azi e sărbătoare
Şi-a lăcrimat şi Dumnezeu.

Am vrut să-ţi cânte primăvara,
Dar anul ăsta n-a venit,
N-am versuri să descriu povara
Şi iarna care ne-a lovit.

Am vrut să-ţi scriu o poezie,
Să urce ea la cer apoi,
Dar azi serbăm o veşnicie
Ce a rămas să plângă-n noi.

poezie de Alexandra Mihalache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt multe pietre care există pe pământ, dar dintre toate doar câteva sunt diamante. În mod similar, adevărurile spirituale nu pot fi găsite printre opiniile umane confuze. Graţia divină este una dintre cele mai rare şi preţioase diamante.

citat din Paramahamsa Yogananda
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!