Epoci de aur

Epoci de aur cu duiumul,
Libertatea de a fi rob, cumulul,
Alege lanţul, glanţul, glonţul,
Femeia are cheia, banul - şpanul.
Stai pe un taburet, citeşti din catihet,
Enumeră lagărele, şlagărele, ah, diavolii,
Ei nu au oase, doar idei păroase.
Aristotel s-a dat la fund, luat şi bătut
Crunt. Ruinele absorb oxigenul,
Moartea-i mai iute ca trenul,
Moise, Iisus, Mahomet? Iosif a zis – Niet.
E uşor să chinuieşti un semen,
Chinuieşte-l ca pe tine însuţi,
Aleargă Tolstoi pe uliţi,
Fiodor Mihailovici bate din palme,
Nietzsche s-a închis la dame,
Poporul sforăie, doarme,
Poporul e ca şi norul, bubuie şi se înşiruie.
Războiul, precum buboiul se sparge,
Infecţia ajunge departe,
Doar Maiakovski şi Brodski
Sunt vaccinaţi, antiscaraoţchi.
Labiche şi cu Labiş, scăpară de antirabici.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iar naşterea lui Iisus Hristos aşa a fost: Maria, mama Lui, fiind logodită cu Iosif, fără să fi fost ei înainte împreună, s-a aflat având în pântece de la Duhul Sfânt. Iosif, logodnicul ei, drept fiind şi nevrând s-o vădească, a voit s-o lase în ascuns. Şi cugetând el acestea, iată îngerul Domnului i s-a arătat în vis, grăind: Iosif, fiul lui David, nu te teme a lua pe Maria, logodnica ta, că ce s-a zămislit într-însa este de la Duhul Sfânt. Ea va naşte Fiu şi vei chema numele Lui: Iisus, căci El va mântui poporul Său de păcatele lor. Acestea toate s-au făcut ca să se împlinească ceea ce s-a zis de Domnul prin proorocul care zice: Iată, "Fecioara va avea în pântece şi va naşte Fiu şi vor chema numele Lui: Emanuel, care se tâlcuieşte: Cu noi este Dumnezeu". Şi deşteptându-se din somn, Iosif a făcut aşa precum i-a poruncit îngerul Domnului şi a luat pe logodnica sa. Şi fără să fi cunoscut-o pe ea Iosif, Maria a născut pe Fiul său Cel Unul-Născut, Căruia I-a pus numele Iisus.

Sfântul Matei în Sfânta Evanghelie după Matei, 1:18-25
Adăugat de Girel Barbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La capătul puterilor, valul ajunge la ţărm, se sparge şi porneşte din nou lupta. Învaţă.

aforism de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt învăţat

Sunt învăţat cu buha şi hiena,
Cu şarpele care păzeşte ghena,
Din dragoste se moare, nu din ură,
Eu tac, tu scrii, el dă din gură,
şi ce vorbeşte gura dumisale?
Neanderthalensis ştie doar vocale,
Dă cu picioare, e, miroase tare rău,
Să-l ierte cine poate. Dumnezeu?
Un biet biped, trepied, se erijează
În profesor de litere, bluffează,
Îmi este semen, dar tot mai departe
Îl văd, în spaţii reci, deşarte,
Se va trezi tot singur, nefârtatul,
Nebunii nu-şi cunosc păcatul.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Laika

Laika, nume puţin cunoscut, a murit în cosmos,
s-a învârtit fără suflare şase luni,
Diderot s-a înecat cu o cireaşă,
Cook a fost returnat de hawaieni doar
Sun formă de oase lucii,
Nu fiţi cuci.
O beţie cu marx a costat
O sută de milioane de suflete,
Hoţii bagă mâna în buzunare, sub sutien
şi în conturi bancare,
concertul e dirijat de Mefisto,
oamenii mor din cauza aurului,
la autopsie se dovedeşte că oamenii sunt muritori,
am trecut de Europa precum Titanicul,
Doamne, iartă-mă, îngerii ne dau organe false,
Bufonii trebuie eutanasiaţi, spune un nebun adevărat,
Limita ticăloşiei este cinstea,
Barbarii au venit, nimeni nu ştie de ce,
Noi mergem la ei, transhumanţă,
Viermele este la mare cinste, tace şi face,
Botezul se face cu cocaină,
Unde eşti tu, Despot Vodă,
Să pui lanţul pe gâtul pios?

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păcatul lui Moise

Bătrânul Moise, când s-ajungă ţinta
Desăvârşirii, brusc s-a poticnit,
Căci chiar lângă odihna aşteptată,
Prin nerăbdare, a păcătuit.
El trebuia doar să vorbească stâncii,
Ca stânca să dea apă pe pământ,
Dar nu s-a mulţumit doar să vorbească,
Ci a lovit şi-aşa a fost înfrânt.

Şi dacă Moise, biruit odată,
N-a mai intrat de viu în Canaan,
Cum vom intra, noi, vii în cerul slavei,
Când ne zborşim de-atâtea ori pe an?
.......
Profetul Moise a fost cel mai blând
Din toată lumea, ca Isus Cristos.
Dar într-o zi s-a pomenit lovind
În pieptul stâncii, iute mânios.

De-aceea Domnul nu l-a mai lăsat
Să intre-n Ţara Sfântă, din pustie,
Şi nu fără de moarte l-a-nălţat
În paradisul Său, ca pe Ilie.

poezie de Florin Laiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Morala s-a născut din contrariul ei.

aforism de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fragment cu drepturi

Mă întreba dăunăzi un tovarăş -
Suntem popor
Şi noi basarabenii?!
Ce drept avem?!
Suntem noi Ţară?!
Şi dacă-i adevăr o obârşie
De milenii.?!

Poporul are drept numai pe străzi
El doar cu străzile e în deplină armonie
Doar strada-i poate oferi
Pământul în bucăţi
Să-şi facă ca Hiperion
Împărăţie...

Poporul are drept la tulburări
La revoluţii
Dacă-i umilit în evoluţii
Mai are drept la scară
Pân-la cer
Ce-o construieşte
Din a "Mămăligilor poluţii"...

Poporul are drept de a munci
Asigurându-şi continuitatea
Existenţei
Mai are drept poporul nostru
De a iubi
Pe cei ce l-au adus
La sapa zdrenţei...

Poporul meu mai are drept şi la Unire
Indiferent
De bună-rea voinţa unor tipi
Şi n-are timp
Poporul meu pentru consilii
Şi pentru listele
Cu iz de comunist...

Atâtea drepturi trec pe dinaintea-mi
Atâtea-mi garantează
Trai decent
Că nici nu pot alege
Ce să mătur mai cuminte
Prospectele din Răsărit
Sau
Bulevardele prin Occident?!

poezie de Iurie Osoianu (15 mai 2012)
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un visător nu pierde

Un visător nu pierde niciodată,
Patul lui Procust nu e pentru el,
Ambiţiile deşarte, vorba – plată
La schimb cu sentimentul - anofel.
Iubito, tu eşti doar femeie,
Femeie, tu eşti doar un om,
Iubire, tu eşti doar scânteie,
În ochii Creatorului – atom.
Părea o părăsire, păsărire,
Un fir de graţie spre gloria din bolţi,
Cum străluceşte aurul subţire,
Ne despărţim, un duh pândind la colţ,
Vor fi iar veacuri rătăcite,
E prea departe visul, unii spun,
Paşii slăbesc, iar şoaptele-s sleite,
şirag de lacrimi, diamant – săpun.
O nouă zi, o nouă înviere,
Doi tineri renăscuţi din haos-lut,
şi-au dat un loc sub orbitoare sfere,
Domnul a râs, vitraliile sunt scut.
Paharul s-a golit într-o clipită,
Cu toţii au băut din el,
Iubirea nu e doar ispită,
Credinţele sunt de un singur fel.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Memorabil

A spune ceva memorabil şi nobil?
Pornopsihia sperie snobii,
Dar despre moartea lui Ivan Ilici
Cine mai ştie, la examene pici.
Supravegheaţi-ne, totul se fură,
De la lingouri şi până la zgură,
Exhibă, omule, tot ce e-n tine,
Suflet şi spirit, gânduri haine.
Că tu ai talentul de a te eschiva,
Precum spadasinul din burgul mic Spa.
Doar tu, iubito, eşti cristalină
Să te sărut nu-ndrăznesc. Sunt de vină.
Precum invariabila constantă Pi,
Nici într-un vis n-aş îndrăzni.
Schimbăm idei, simfoniete de dor,
Iar patima mea e aiurea, în nori.
Precum Venera fără de mâini,
Tu mă cuprinzi doar cu ochii, bieţi câini,
În van vitejia, în van orice foc,
Eşti Sapho de care n-am parte, noroc.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ruinele au şi ele valoarea lor.

aforism de Boris Marian Mehr din Afurisme
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gonflabiland

Pe tărâm Gonflabian,
E gonflabil tot poporul,
Totul e aerian,
Important e doar decorul...

Toţi şi toate aer sunt,
Mărginit de forme goale;
Se trudesc bojocii crunt,
A umfla sfrijite poale,

Şi prin lege e oprit,
De-a-se oploşi prin ţară,
Tot ce este ascuţit,
Un gonflabil să nu piară,

Din zminteală înţepat,
Ori din neglijenţă crasă,
Să nu fie dezumflat,
Strop de aer să nu-i iasă...

Şi pentru transport s-a dat,
Înţeleaptă hotărâre:
Călătoru-i dezumflat,
Şi-i umflat la coborâre,

Astfel că, într-un tramvai,
Stivui, se pot, rentabil,
De gonflabili un alai,
Profitând că sunt... gonflabili...

Şi cu morţii-i mai uşor:
Nu se-ngroapă-n cimitire,
Căci se pun într-un clasor,
Spre eternă pomenire...

poezie de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pierde-te pe tine însuţi

Pierde-te pe tine însuţi
pierde-te-n această iubire.
Când te vei pierde-n această iubire,
vei afla totul.

Pierde-te pe tine însuţi,
pierde-te pe tine însuţi.
Nu te teme de această pierdere,
te vei ridica din colb
şi vei îmbrăţişa cerurile fără hotare.

Pierde-te pe tine însuţi,
pierde-te pe tine însuţi.
Evadează din forma pământească,
acest corp este un lanţ
şi tu eşti prizonierul.
Sparge zidul închisorii
şi păşeşte dincolo ca un prinţ.

Pierde-te pe tine însuţi,
pierde-te la picioarele gloriosului Rege.
Când te te vei pierde înaintea Regelui
Vei deveni Regele.

Pierde-te pe tine însuţi,
pierde-te pe tine însuţi.
Evadează din norul negru
care te-învăluie.
Astfel, vei vedea lumina ta proprie,
strălucitoare ca luna plină de pe cer.

Acum, intră-n acea linişte.
Acesta este cel mai sigur drum
de a te elibera...

La urma urmei, ce-i viaţa ta? –
Nimic, în afara de străduinţa de a fi cineva,
Nimic, doar o fugă permanentă de propria tăcere.

poezie de Rumi, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luat

Mi s-au luat din zile,
din avere,
din mile...
Mi s-a luat putere.

Mi s-au luat părinţii,
iubire...
Mi s-a luat produsul minţii,
fericire.

Mi s-a luat din ţară,
din noroc.
Mi s-a luat dreptul de-afară...
drept la joc.

Mi s-a luat dorinţă,
mândrie,
credinţă...
Mi s-a luat o feerie.

Mi s-a luat cuvântul,
amintiri...
Mi s-a luat mormântul,
năluciri.

Mi s-a luat frumuseţe,
visări.
Mi s-a luat tinereţe,
mi s-au luat salutări.

Mi s-a luat din vedere,
din amici.
Mi s-a luat plăcere;
mi s-a luat dreptul... de-aici.

Mi s-a luat pâine,
ultimul ban,
mi s-a luat din mâine...
mi s-a luat pian.

Mi s-au luat copii,
prieten bun,
mi s-au luat ultimii vii,
mi s-a luat străbun.

Mi s-a luat icoană,
inteligenţă,
drept la pomană,
drept la clemenţă.

Mi s-a luat dormit,
dumnezeiesc.
Mi s-a luat citit...
mi s-a luat "trăiesc".

Mi s-a luat alean,
speranţă,
mi s-a luat an de an...
mi s-a luat vacanţă.

Mi s-a luat o istorie,
sănătate,
mi s-a luat orice glorie,
bunătate.

Mi s-a luat nou,
libertate.
Mi s-a luat cavou...
umanitate.

Mi s-au luat biserici,
paritate,
mi s-au luat adevăraţi clerici...
Mi s-a luat dreptate.

Mi s-a luat călimară,
soare;
mi s-a luat ultima vară,
mi s-a luat miros de floare.

Mi s-a luat să fiu stăpân,
lumină;
mi s-a luat drept de român,
mi s-a luat cortină.

Mi s-a luat actor,
cinematograf...
Mi s-a luat amor,
astralul praf.

Mi s-au luat educatori,
o şcoală.
Mi s-a luat adeseori
drept la greşeală.

Mi s-a luat plin de benzină,
"dulceaţă",
mi s-a luat zi senină...
Mi s-a luat din viaţă.

Mi s-a luat cu zâmbet
egalitate,
dreptul la umblet...
Mi s-a luat posteritate.

Mi s-a luat incandescent,
linişte,
mi s-a luat talent...
somnul pe-o mirişte.

Mi s-a luat onoare,
minte...
Mi s-a luat orişicare.
Mi s-a luat..."înainte".

Mi s-a luat casă,
ascult de cântec,
mireasă,
"eul" din pântec.

Mi s-a luat conştiinţă,
adevărat.
Mi s-a luat adeverinţă,
orice-atestat.

Mi s-a luat orientare;
mi s-a luat nord,
orice cărare...
Mi s-a luat cord.

Primordial
mi s-a luat scară...
Mi s-a luat regal!
Mi s-a luat totu-ntr-o doară!

Mi s-a luat teritoriu,
un tezaur,
mi s-a luat din notoriu,
tot ce-aveam aur.

Mi s-a luat piele,
năzuinţe,
până şi-obiele...
Mi s-au luat cerinţe.

Mi s-a luat gustul vieţii,
mi s-a luat minte,
roua dimineţii...
mi s-a luat ginte.

Mi s-a luat nume,
mii de răspunsuri,
o lume,
din deajunsuri.

Mi s-a luat remuşcare,
recunoştinţă,
orice-ncercare...
Mi s-a luat ştiinţă.

Odoare
mi s-au luat, fidelitate
ce nu doare...
Mi s-a luat eternitate.

Mi s-au luat doruri,
vin de vie,
onoruri...
Mi s-a luat gust de datorie.

Nimic nu am în schimb,
nu am surâs pe buze,
n-am dreptul să mă plimb
de bunul plac... Refuz e.

Nimic nu mi s-a dat,
nu am primit busolă,
sunt oul de păcat
înregistrat pe-o rolă.

Mi s-au luat ştampile,
destinat
pastile...
Mi s-a luat... câştigat.

Mi s-a luat căldura,
zbor, petenţa,
mi s-a luat natura...
Mi s-a luat competenţa.

Mi s-a luat soră,
zar de ruletă.
... Oră cu oră
mi s-a luat planetă.

Mi s-a luat cutezanţă
de sclipire,
mi s-a luat din importanţă,
o nemurire.

Mi s-au luat lacrimi,
frenezie.
Mi s-a luat...! Mi s-au luat patimi,
mi s-a luat poezie...

Mi s-a luat suflet...
luat din tine
s-a luat răsuflet...
mi s-a luat din mine.

Ah, ce păcat,
mi s-a luat şi cât de mult am dat...
nemeritat
mi s-a luat, mi s-a luat, mi s-a luat...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (3 aprilie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărut mâna România

Sunt o verigă tricoloră

din lanţul lumii infinit

şi doar o mână mă adoră

de care sunt înlănţuit

În lanţul lumii infinit

se zbate libertatea mea

şi-n inima ca de granit

luminează doar o stea

Se zbate libertatea mea

şi doar o mână o adoră

noapte bună viaţă rea

într-o verigă tricoloră

Din lanţul lumii infinit

o furtună a-ncremenit

poezie de Costel Zăgan din Cezeisme II (2020)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

O lume minunată

În lumea gândului uman,
S-a petrecut un fapt cu har,
Poporul pune ban cu ban,
În fondul public pentru dar...

Din fond, poporul va dona,
Oricărui cetăţean, sub soare,
Un dar, spre a-i însenina,
O blândă zi de sărbătoare,

Şi, fi-va darul rostuit,
Cu un cântar, ce cu dreptate,
Tot banul fi-va drămuit,
Si om cu om va fi ca frate,

Şi va primi un dar egal,
Căci fiecare om se naşte,
Cu-acelaş drept de-a fi pe val,
Pe la Crăciun şi pe la Paşte...

Dar nu se ştie din ce bai
Această lume minunată,
Abia ce s-a născut, şi vai,
În Cosmos se topi, pe dată...

poezie de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Horă în duminică

Ca şi cum nu ţi-aş mai spune nimic iau în schimb în mână
cana de apă şi o scufund adânc adânc acolo unde începe apa şovăitoare să se limpezească
din ce în ce mai tare
s-ar deschide peste ea baba nopţii ar curăţi-o cu o rază de lună care alunecă peste;
Îţi par pesemne mai frumoasă aşa... cu amândoi umerii dezgoliţi
cu o cămaşă
care să mă acopere trăiesc în cămaşa aceea care îmi cântă pe spate
nu îmi trebuieşte nimic peste umeri
îmi aduc aminte de tata cum îmi trimitea de ziua mea floarea cea mai roşie
apoi se gândea dacă picioarele mele ar încăpea deja în conduri
cum şi mama purta.
Îmi port mersul meu cum şi mama purta.

Mergeam deunăzi la biserică clopotarul lipsea pesemne şi clopotarii îşi ţin femeile
în braţe şi în tot felul de cămeşi. Pesemne clopotarii
care iubesc nu mor niciodată.
L-am văzut venind înspre mine ca un chip drept şi bălai de pe peretele cu sfinţi
cu un strop de apă sfinţită pe pleoapă, părul lui galben şi prelins la ureche lucea în soarele de duminică
treisprezece ani o singură bătaie de palme îmi părea ca un sfânt căprior cu ochii din cei mai neprihăniţi
mi-a părut că doar pentru mine a bătut băiatul din palme
că pentru mine au sunat clopoţeii de la gleznele lui
i-am spus
tu eşti moartea el mi-a spus da eu sunt moartea sunt
însă cea mai frumoasă din toate
am glas de copil
probabil tu ai avut odată o fiică dar nu ţi s-a născut nu ţi s-a născut nu ţi s-a născut
glumeşti nu glumesc
femeia are copii cât pântecul ei cât femeia e para are copii cât pântecul ei
şi i-am zis atunci sună din clopote şi el a bătut din nou din palme şi din picioarele lungi
auzeam clopoţeii de la picioarele lui dar mai voiam să trăiesc
nu pot muri la treizeci de ani
mai voiam să trăiesc
mi-a zis nu ai fost niciodată căsătorită eşti femeie pentru tine sunt clopoţeii aceştia
iar eu doar două glezne să am
în cer femeile tinere sunt mirese cu moartea
eu doar două glezne să am
şi a bătut din nou din picioare
mi-am adus aminte de Munch de strigătul acela şi mi s-a făcut frică.
Am auzit din nou clopotul în duminica aceasta
dar nu l-am ascultat
cling cling
sună o stea prea frumos
pesemne Iisus în cer este prunc pentru El să plâng eu dacă nu o să Îl găsesc cuminte în iesle.

poezie de Iulia Elize
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Claustrofobia

Există boli ce doar în vis,
Ţi le doreşti, fir-ar să fie,
Ca cea când eşti la ananghie
Şi nu suporţi să stai închis
Astfel, un demnitar demis,
Pe bază de escrocherie
A fost scăpat de puşcărie,
Dar în final s-a sinucis
Acum, e-o mare-anomalie,
Când nu mai este tipul viu:
Bolnav de claustrofobie,
De ai fi zis că e candriu,
Cum o fi stând, doar dracu' ştie,
Închis acolo, în sicriu!

sonet epigramatic de Dan Căpruciu din Sonatele sonete. Sonete epigramatice, epigrame, Sonate bine (2011)
Această poezie face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amănuntul poate fi din aur sau din argilă.

citat din Boris Marian Mehr
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zoo

Zoo-o, ce este cu lumea animală?
Vai ce iubesc animalele, spuse o cucoană
Consumată în urmă cu un an de un somn uriaş
Din Amazonia-amazing. Supărătoare veste,
La fel cum ai scrie o mie de poeme şi nimeni
Nu le citeşte. Mai scrii o mie, la fel.
Te împuşti, glonţul trece pe lângă tine,
Se înfige în fundul lui Svejk, apoi revine
În ţeava pistolului. Am vrut să scriu – pistilului.
Aşa ne învăţa profa de biologie. Doamne,
Ce piept avea femeia aceea, ce piept şi ce voce.
Acum o fi într-un cemitir din Berceni, din Pucheni.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Admirăm

Îl admirăm pe domnul Lear, poetul, nu pe rege,
Cam turbulent părea, din el ceva se va alege,
Are urechi şi mâini şi ochi, citeşte, cântă, zboară,
El s-a luptat cu mari furtuni, cu vântul prins în moară,
Visează revoluţii noi, bea vinul doar cu zeii,
Când nu găseşte un leu mort, se joacă şi cu mieii,
Dar cineva l-a cam turnat, fu dus la un ospiciu,
s-a sinucis pe drum, de ce? Din drag de doamna Liciu.
I-au scris o biografie, ah, nu amintea de Shakespeare,
Pentru că domnul Lear era un fel de arhitector.
*****************************************
Ziua-i masivă, albă şi rece,
Ca un colegiu pentru colege,
Numai iubita, doar ea se zăreşte
Într-o oglindă ca ochiul de peşte.
Trece cu trenul omul cu trenciul
Luat pe-o hârtie de treisprezece,
Numai iubita în nouri se scaldă,
Ziua-i masivă, rece şi albă,
Numai iubita, subţire, înaltă
Este. Iar eu sunt pe lumea cealaltă.
**************************************
Un om fost sac, fost rac, avataruri,
se ruga la altcineva, nimic nemuritor,
dar sâmburul luminii? Pe când eram fiinţă,
am îndrăgit poeme, am dat pe la ştiinţe,
ceva demoniac se strecura uneori, palori, spaime,
deh, ca la orice dihanie, dar natura mă sfătuia să fiu cuminte,
greu, şi azi este greu, râde criticul -balon, ca şi cel cocârjat,
iartă-mă, Doamne, semeni suntem, greşelile ne bântuie,
ne-vântul e, muşchi de argint, suflet aur, pământule,
când ne vei primi? Nici fericire, nici nenorocirea
nu sunt veşnice, doar sfeşnice, în viaţa mea,
ca într-un super-mall au fost mulţi oameni,
multe surprize şi brânzeturi, zaiafeturi,
dar tangoul morţii nu l-am dansat, nu-l ştiu,
cred că cineva drag mă aşteaptă dincolo,
ştiu.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!