Dacă Dumnezeu voia ca noi să folosim sistemul metric, ne-ar fi dat zece degete la mâini și la picioare.
autor necunoscut/anonim
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Dumnezeu ți-a dat două mâini și zece degete, să-ți amintești de cele două pietre și zece porunci. Lucrează neprihănirea.
Anca Vasilica (7 martie 2018)
Adăugat de Anca Vasilica
Comentează! | Votează! | Copiază!
Luați în considerare seria lungă de evenimente stohastice aleatorii care au dus la evoluția noastră. Am menționat deja dispariția dinozaurilor. Acesta este unul dintre evenimente. Alt eveniment: avem 10 degete și, de aceea, folosim ca bază a aritmeticii numărul zece. Nimic special legat de unu, doi, trei, patru, cinci, șase, șapte, opt, nouă și apoi unu-zero, doar că socotim pe degete. De ce avem zece degete? Pentru că am evoluat dintr-un pește devonian care avea zece falange în aripioarele sale. Dacă am fi evoluat dintr-un pește din perioada devoniană care ar fi avut douăsprezece falange, atunci am fi avut o aritmetică bazată pe numărul doisprezece, iar cea cu baza zece ar fi luată în considerare doar de matematicieni.
citat celebru din Carl Sagan
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Degete la vama
Foaie verde si arama,
Petiol de par de coama,
Auzi ca venira, mama,
Zece degete la vama,
Geniale, pure, frante,
Au venit aici sa cante,
Le-au taiat la tiranie
Si acum tremura si-nvie.
Zece degete nauce,
Nici n-au unde-a se mai duce,
Parac-ar sta sa se usuce
Dupa-nfrangerea in cruce.
Zece degete se-aduna
Sa se faca iara mana,
Numai clapele ingana,
Si schelete din tarana.
poezie celebră de Adrian Păunescu din Rezervatia de zimbri
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cântec de zece
pe sârma de rufe
atârnă zece cârlige colorate.
în palmele mele
zece degete adună lumina
din primele zece raze de soare
ce proptesc cerul.
printre ramuri
zece frunze îngălbenesc
văzând cu ochii.
crizantema își deschide zece petale
și zece boabe de rouă
se rostogolesc în privire.
această dimineață
ar putea fi una de zece stele
dar nu e decât
o dimineață de toamnă!
poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Blestemul ospitalității
De popoare migratoare
au ajuns și-n țara mea
n-am avut nicio scăpare
făr-de verbul a răbda
Rabdă azi și rabdă mâini
să nu cazi hai dă din mâini
dă din mâini dă din picioare
dă la câini tot ce te doare
Doamne i-am primit pe toți
de la Ana la Caiafa
șefi de oști sau șefi de hoți
și-au umplut la noi carafa
Rabdă azi și rabdă mâini
să nu cazi mai dă din mâini
dă din mâini dă din picioare
dă la câini tot ce te doare
Și am dat și am tot dat
din Mare pân-la Carpați
- Dacia nu fu bărbat-
vremea e și voi să dați
Rabdă azi rabdă și mâini
să nu cazi hai dă din mâini
dă din mâini dă din picioare
dă la câini tot ce te doare
Care Doamne o fi leacul
am răbdat răbda-i-ar dracul
că de-atâta bună-voie
am ajuns Arca lui Noe
Rabdă azi și rabdă mâini
să nu cazi mai dă din mâini
dă din mâini dă din picioare
dă la câini tot ce te doare
Vin se urcă ne mănâncă
nu cotează vrem-nu vrem
să crească iarba din stâncă
din dragoste și blestem
Rabdă azi și rabdă mâini
să nu cazi mai dă din mâini
dă din mâini dă din picioare
dă la câini tot ce te doare
Doamne unde-i Țara Ta
unde-i pacea și aleanul
Te-am ruga Mări ruga
hai să ne trezim la anul
C-am răbdat și azi și mâini
să nu cad am dat din mâini
și din mâini și din picioare
dar nu vi-i rușine oare
poezie de Costel Zăgan (4 iulie 2017)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poem (Spiritului îi place să se-îmbrace)
Spiritului
îi place să se-îmbrace-astfel:
zece degete la mâini,
zece degete la picioare,
umeri și toate celelalte;
noaptea
în tufe negre,
dimineața
în tufele-albastre
ale lumii.
El poate pluti, desigur,
dar mai degrabă
sondează materia brută.
Aerian și fără formă
are nevoie
de metafora unui corp,
de lăută și de dorință,
de fluidele oceanului;
are nevoie de lumea trupului,
de instinct
și de imaginație
și de îmbrățișarea-întunecată a timpului,
de dezmierdare
și de atingere
pentru a fi înțeles,
pentru a fi mai mult decât lumina pură
care arde
acolo unde nu se află nimeni - -
așa că intră în noi - -
dimineața
strălucește sub mângâierea animalului
ca o scăpăre-a fulgerului,
iar noaptea
iluminează adâncile și fantasticile
imersiuni ale trupului nostru
asemeni unei stele.
poezie de Mary Oliver, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu ne recunoaștem talentele și calitățile pentru că, dacă am face-o sau le-am mărturisi, asta ne-ar obliga să le folosim.
citat din Earl Loomis
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dacă Dumnezeu ne-ar fi creat ca să facem sex în grup, atunci ne-ar fi înzestrat cu mai multe organe.
citat din Malcolm Bradbury
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dacă Dumnezeu ar fi vrut ca omul să fie o ființă târâtoare, nu i-ar fi făcut mâini și picioare.
aforism de George Budoi din Omul și umanitatea în aforisme și epigrame (13 ianuarie 2023)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!
40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Dacă Dumnezeu ne-ar fi creat vegetarieni, sigur ne-ar fi creat și castraveciori cu gust de cârnăciori!
citat din Octav Bibere
Adăugat de Kitzy Bush
Comentează! | Votează! | Copiază!
În culoarea zilei pe aripile vântului
ni se
tocesc pe palme cuvintele
în culoarea zilei
când aripile vântului
ne amestecă privirile până la punctul
sublim
și flori de vise
și speranțe
ni se așează pe mâini în tăcere
ca o inserare de flori într-un câmp de odihnă
ni
se cere
culoarea luminii
oriunde s-o folosim
în ea să ne scăldăm cuvintele
privirile
și pașii pe care-i așternem oriunde pe pământ
timpul
ni se
pleacă la picioare
dar noi
cu rost
rostu să-l folosim
poezie de Ioan Daniel Bălan (28 octombrie 2017)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Toți care au acel sentiment îndreptățit pentru țara lor sunt obligați în mod solemn, fiecare cu valoarea sa proprie, să nu aibă doar pe buze voia lui Dumnezeu, ci s-o aibă în realitate, căci el îndeplinește voia lui Dumnezeu și nu permite ca acțiunea lui Dumnezeu să fie devalorizată. Pentru că a fost din voia lui Dumnezeu, ca oamenii să fie făcuți cu o anumită formă corporală, li s-a dat natura lor și facultățile lor. Cine distruge munca Sa duce război împotriva lui Dumnezeu și a voinței Sale.
Adolf Hitler în Mein Kampf
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
.. experiment social care ne-ar îmbogăți și pe noi foarte mult, dacă sistemul nostru i-ar încuraja în acest sens pe muncitorii noștri.
George Bernard Shaw în Vizită în U.R.S.S (21 iulie 1931)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dumnezeu ne-a dat două mâini, două picioare, doi ochi, două urechi, astfel încât dacă una pățește ceva, să ne slujim de cealaltă. Dar dacă pierdem sufletul, de unde mai găsim altul?
citat celebru din Sfântul Ioan Gură de Aur
Adăugat de Girel Barbu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nathan: Ce degete urâte ai la picioare, fato.
Peyton: Nu-i adevărat.
Nathan: Ba da. Arată ca degetele de la mâini.
Peyton: Atunci concentrează-te pe cel mijlociu.
replici din filmul serial Ruleta destinului
Adăugat de Ionita Ioana
Comentează! | Votează! | Copiază!
O țară nu-i ca o mână căreia să i te potrivești, în calitate de conducător, ca o mănușă. Ea are mâini cu degete mai groase, mai subțiri, mai lungi sau mai scurte. Mare năcaz îi, pe acea țară, dacă are mâini multe prea lungi și, și mai mare, dacă conducătorul este "o mână lungă"!
Viorel Muha (iulie 2012)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dar omul are zece degete la mâini. Taie-i unul. Pe oricare i-l tai, carnea sângeră, rana doare. Îți moare un copil. Te doare sufletul și te doare carnea. Doare! Doare!
Zaharia Stancu în Jocul cu moartea
Adăugat de scofieldutza
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pe degete
Dac-aș încerca-ntr-o noapte
Să număr stelele de pe cer
Pe degetele tale de la picioare,
Ce mi-ai face să nu mă-ncurc?
Și, dacă m-aș încurca
Și ți-aș săruta fiecare deget,
Nu-i așa că ți-ai dori și tu
Ca universul să fie infinit?...
Și stelele să fie cât mai multe,
Și degetele să ți se-nmulțească,
Să poată gura mea să le sărute;
Cam câte degete ai vrea să-ți crească?...
Să nu mai pot să număr într-o noapte
Și să m-apuce ziua numărând
La degete, la buze, la șoapte și la guri;
Și-n loc de somn, spre ziuă, tu însăți să mă furi
Și să mă bați, ca să mă-nveți să număr
Pe degete iubirea fără număr!
poezie de Marius Robu din Drumul robilor (7 ianuarie 1998)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Zece
Dacă numeri pân' la zece,
Zice-se, mânia-ți trece.
Șeful, cât mi-e de urât,
După "zece"-l strâng de gât.
epigramă de Mihai Teognoste din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Această epigramă face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Si Dios fuera una mujer / Dacă Dumnezeu ar fi o femeie
Și dacă Dumnezeu este o femeie?
se întrebă Juan fără a se mișca,
uite, uite, dacă Dumnezeu ar fi o femeie
e posibil ca noi, gnosticii și ateii
să spunem nu dând din cap
dar să spunem da cu vintrele.
Poate ne-am apropia de goliciunea sa divină
pentru a săruta picioarele ei nu din bronz
vulva ei nu din piatră
sânii ei nu din marmură
buzele ei nu din ipsos.
Dacă Dumnezeu ar fi o femeie am îmbrățișa-o
pentru a o smulge din depărtarea sa
și nu ar mai trebui să jurăm
până moartea ne va despărți
pentru că ar fi imortală prin definiție
și în loc să ne transmită SIDA sau panică
ne-ar contagia cu nemurirea sa.
Dacă Dumnezeu ar fi o femeie
nu s-ar instala departe, în împărăția cerurilor
ci ne-ar aștepta în vestibulul iadului
cu brațele sale nu închise
cu trandafirul ei nu de plastic
cu dragostea ei nu de îngeri.
Oh Doamne, Dumnezeul meu
dacă pentru totdeauna și dintotdeauna
ai fi fost o femeie
ce frumos scandal ar fi
ce fericită, splendidă, imposibilă
prodigioasă blasfemie.
poezie de Mario Benedetti, traducere de Daniela Mărculeț
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!