Vară

Seara se potoleşte cîntecul
cucului în pădure.
E pe sfîrşite holda
cu roşii maci.

Se apropie furtună neagră
de după colină.
Cîntecul vechi al cosaşului
moare pe cîmp.

Nimic nu mai clinteşte
frunzişul castanului,
pe scara-n spirală
foşneşte rochia ta.

Feştila pîlpîie tăcută
în camera întunecată.
O mînă argintie
a stins-o.

Fără o adiere, noapte-nnegrită.

poezie clasică de Georg Trakl, traducere de Necula Florin Dănuț
Adăugat de Baude
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vară

La lăsarea serii lamentările cucului
Devin din ce în ce mai insistente.
Grâul îşi apleacă-n închinare mută spicul,
Maci roşii înfloresc în lan.

Tunetele trec de cealaltă parte-a dealului.
Cântecul greierului, ştiut de toţi,
Amuţeşte-n grădini.

Frunzele castanului
Sunt nemişcate.
Veşmintele tale foşnesc
Pe scara-n spirală.

Tăcută, o candelă clipeşte
În odaia întunecată;
O mână argintie,
Stinge lumina;
Noapte fără stele, fără vânt.

poezie de Georg Trakl, 1887-1914, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vară

Vară

Seara tace tânguirea
Cucului în pădure.
Mai adânc se înclină grâul,
Macul cel roşu.

Neagră furtună ameninţă
Peste colină.
Vechiul cântec al greierului
Se stinge pe câmp.

Nu se mai mişcă frunza
Castanilor.
Pe scara în spirală
Îţi foşneşte rochia.

Liniştită străluceşte lumânarea
În odaia-ntunecată;
O mână argintie
o stinge;

Nici o boare, noapte fără stele.

Comentarii

Cucul este una dintre păsările migratoare care stau la baza lumii picturale a lui Trakl. Cucul este o pasăre migratoare deosebită care începe migrarea spre sud la sfârşitul lunii iunie şi, prin urmare, rămâne o perioadă scurtă de timp, aproximativ 10 săptămâni, în zona lui de procreere. El este, de asemenea, un "străin" din moment ce nu-şi cloceşte el însuşi ouăle, lăsând aceasta în seama altor specii de păsări. "Părinţii gazdă involuntari" preiau, de asemenea, creşterea puilor de cuc. Este acesta oare contextul interpretării cucului de către Trakl ca motiv de "tânguire"; în poemul lui Trakl "tace tânguirea" cucului. Vrea Trakl oare să sugereze că cucul a plecat deja - sau doar că nu lasă să se audă chemarea lui? Interpretarea din urmă pare mai posibilă, deoarece comportamentul migrator al cucului a fost descoperit abia în ultimele decenii şi a dat naştere, la începutul secolului al XX-lea, multor mistere şi prejudecăţi. Strigătele cucului au fost înţelese în cultura populară ca un oracol - astfel, cucul tăcut, la Trakl, este de asemenea interpretat ca un oracol tăcut, care refuză să ofere informaţii despre viitor.
Tăcerea cucului corespunde unei lumi a plantelor, care pare a se apleca, "mai adânc" decât cerealele şi macii (în vânt). La toate acestea se adaugă o stare de furtună întunecată, ca liniştea înaintea furtunii, frunzele castanilor nu se mişcă iar în ultimul vers citim în mod explicit "nici o boare". "Nu se mai mişcă frunza" nu indică o condiţie anterioară în care vântul nu ar fi bătut, în care cerealele ar fi fost verticale şi unde s-ar fi aflat cucul. În acelaşi timp, există o durată nedeterminată în starea actuală de tăcere şi imobilitate, un aspect de finalitate - întărită de "Vechiul cântec al greierului /Se stinge pe câmp". O singură mişcare puternică descrie poezia: "Pe scara în spirală / Îţi foşneşte rochia". Dar această mişcare rămâne în afară, departe de poezie, care continuă cu "tăcere", ""În odaia-ntunecată".
Un paradox ciudat de timp produce o stare de iritare. Lumânarea este în acum aprinsă şi în acelaşi timp a fost stinsă.
Poemul a făcut parte din volumul "Sebastian în vis" şi faptul este dovedit doar de manuscrisul trimis la editura Kurt Wolff, pe data de 06 martie 1914.

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Morgenstimmung

Tu ţi-ai strecurat cîntecul în mine
Într-o dup-amiază, cînd
Fereastra sufletului zăvorîtă bine
Se deschisese-n vînt,
Fără să ştiu că te aud cîntînd.

Cîntecul tău a umplut clădirea toată,
Sertarele, cutiile, covoarele,
Ca o lavandă sonoră. Iată,
Au sărit zăvoarele,
Şi mînăstirea mi-a rămas descuiată.

Şi poate că nu ar fi fost nimic
Dacă nu intra să sape,
Cu cîntecul, şi degetul tău cel mic,
Care pipăia mierlele pe clape –
Şi-întreaga ta făptură, aproape.

Cu tunetul se prăbuşiră şi norii
În încăperea universului închis.
Vijelia aduse cocorii,
Albinele, frunzele... Mi-s
Şubrede bîrnele, ca foile florii.

De ce-ai cîntat? De ce te-am auzit?
Tu te-ai dumicat cu mine vaporos –
Nedespărţiţi – în bolţi.
Eu veneam de sus, tu veneai de jos.
Tu soseai din vieţi, eu veneam din morţi.

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cufundare

Seara, când prin aurita vară spre casă păşim
Umbrele cu noi sunt sfinte fericiri.
Blânde viţe verzi în jur, îngălbenesc grâul
O fratele meu, ce linişte e-n lume.
Îmbrăţişaţi ne cufundăm în apa-albastră,
Întunecatele grote melancolie masculină
Pe subţiri poteci încrucişează descompuse drumuri,
Noi însă fericiţi ne odihnim în soare-apune.
Pace, unde culorile toamnei luminează
La căpătâi foşneşte nucul trecutul nostru vechi.

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cîntecul ploaiei

Plouă, plouă,
Plouă cît poate să plouă.
Cu ploaia ce cade, m-apasă
Durerea cea veche, cea nouă...
Afară e trist ca şi-n casă, -
Plouă, plouă.

Plouă, plouă... -
Plouă cît poate să plouă...
Zadarnic vor cîntece clare
Ca florile umezi de rouă
Cei vecinic scutiţi de-ntristare... -
Plouă, plouă.

Plouă, plouă,
Plouă cît poate să plouă...
Fiinţa mea şi simţirea
Sufăr şi plîng amîndouă...
Viaţa-şi urmează-ndîrjirea...
Plouă, plouă.

Plouă, plouă,
Plouă cît poate să plouă...
Rapănă-n geamuri ca-n tobe...
Spintecă inima-n două
Cîntecul ploaiei de cobe... -
Plouă, plouă... -

poezie celebră de Alexandru Macedonski
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amin

Descompusul alunecând prin camera putredă;
Umbre pe galbene galbene tapete; pe întunecate oglinzi se înclină
Fildeşia tristeţii mâinilor noastre.

Perle maro se scurg printre degetele noastre amorţite.
În tăcere
Se deschid ai îngerului ochi albaştri de mac.

Albastră e şi seara;
Ora amorţirii noastre, umbra lui Azrael*
Ce-ntunecă o pepinieră maro -

_____________
* Îngerul Morţii

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jocul

Mai am o scoică şi cîteva pietre,
cum să clădesc din ele o mare
şi-un ţărm unde să stau pe nisip
şi cum să mă conving că am fost pe un asemenea ţărm
urmînd fericit o pasăre
care acum nu mă mai lasă să dorm?
O scoică şi cîteva pietre
şi un nume ciudat
pe care nu-l înţelege nimeni
şi speranţa mea de-a ajunge
să nu-l mai înţeleg nici eu într-o zi.
Sărbătoarea s-a terminat,
îmi aştept pedeapsa lîngă tribunele goale,
dar eu am văzut arzînd la amiază un nor
şi-am auzit cîntecul care îngenunchea caii sălbateci,
îşi spun, ţărmul acela nu-i simplă poveste,
eu am văzut norul şi-am ascultat cîntecul
şi înainte de a mă învinge
soarele m-a făcut fericit.

poezie celebră de Octavian Paler
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Celor amuţiţi

O, nebunia marelui oraş, când seara
Lângă zidul negru-ncremenesc desfiguraţi copaci,
Prin masca de argint scrutează duhul Răului;
Cu bici magnetic lumina alungă noaptea de piatră.
O, dangătul scufundat al clopotelor de seară!

Prostituata ce-n fiori de gheaţă naşte copilul mort.
Cu turbare mânia lui Dumnezeu biciuie
fruntea posedatului,
Molimă purpurie, foamea ce zdrobeşte ochii verzi.
O, groaznicul râs al aurului.

Dar calm sângerează-n hrubă-ntunecată
o mai tăcută omenire,
Făureşte din metale dure capul izbăvitor.

poezie de Georg Trakl
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfîntule

De cîte vremuri ţi-l tot ţii închis
Nu ştiu ce ai, viaţă, vis,
Bine, rău,
În strînsul pumnului tău?

Ţii în mînă fum, cenuşe, foc?
Ţi-am descîntat-o ca pe un ghioc.
Sfîntule,
Pămîntule.

Nici cîntecul, nici ruga n-au descremenit
Ziua de granit.
N-au dezlipit deştele,
Nici dălţile, nici cleştele.

Tu eşti, oare, Sfinxul din poveste
Care ştie ce este şi ce nu este,
Dincolo de literă şi pravilă,
Negură, namilă?

Umblă omul, vîntul şi fiarele
Să te rîcîie cu ghiarele
Vii.
Nici nu simţi, nici nu ştii.

poezie celebră de Tudor Arghezi din VERSURI - 1980
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu vinul nou

Soarele asfinţeşte-n mov,
Rândunelele-au plecat departe.
Seara, sub bolţi, oameni mulţi;
Vinul nou trece din mână-n mână.
Cad ninsori dincolo de munţi.

Urmele verii verzi se îndepărtează,
Vânătorul se-ntoarce din pădure.
Seara, sub bolţi, oameni mulţi;
Vinul nou trece din mână-n mână.
Cad ninsori dincolo de munţi.
.
Aripi de liliac bat lângă frunţi,
Un străin se-apropie-n tăcere.
Seara, sub bolţi, oameni mulţi;
Vinul nou trece din mână-n mână.
Cad ninsori dincolo de munţi.

poezie de Georg Trakl, 1887-1914, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Valea întunecată

Prin brazi un cârd de ciori se duc în zbor
Şi ceţuri verzi de noapte se ridică
Şi ca în vis sun-o vioară mică
Şi slujitoarele dansează-ntrun ulcior.

Se-aud beţivi ce râd şi care strigă,
O-nfiorare trece prin ţesuturi vechi.
La geam capcane de cadavre-n veci
Fug dansatoarelor umbre în rigă.

Miroase-a cimbru şi a vin
Şi în păduri se-aude o chemare.
Pe trepte cerşetorii-n aşteptare
Zadarnic rugăciuni mai ţin.

O sângerândă căprioară moare pe izlaz.
Se clatină încet a pomilor arcade
De-a norilor îngheţ prea încărcate.
Îndrăgostiţii se-odihnesc la iaz.

Comentarii

O poezie postumă, pe care autorul nu a dat-o publicării; probabil scrisă deja în 1910. Unele imagini pot fi găsite în poeziile ulterioare. Aici avem "un sunet de vioară", "Şi slujitoarele dansează"; imagini ca "Umbre dansează pe tapete" le cunoaştem din "Într-o cameră părăsită"; "Străinii ascultă pe trepte", din "Frumosul Oraş"; ultima strofă a poeziei "În timpul iernii" începe cu "Un vânat sângeră-n pădure".
Sub această formă textul aparţine poeziilor timpurii ale lui Trakl (patru catrene în ton cantabil) text subliniat de imagini corespunzătoare: sunet de vioară, dans, vin şi "Îndrăgostiţii se-odihnesc la iaz" imagine cu care se încheie poezia. Împletită cu aceste imagini armonios-cantabile, este o a doua parte, determinată de: "un cârd de ciori", care "se duc în zbor", "ceţuri verzi de noapte", care par destul de înfricoşătoare, "beţivi", "cerşetorii-n aşteptare" care "zadarnic rugăciuni ţin", un joc, pe când "O sângerândă căprioară moare pe izlaz", nori îngheţaţi se ridică în imediata apropiere a "îndrăgostiţilor".
În cele din urmă transformarea ideilor în imagini dovedeşte că lumea însăşi pare a fi lipsită de sens.

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

În parc

Din nou hoinărind prin anticul parc,
O, calmul florilor roşii şi galbene.
O, zei blajini, şi voi sunteţi în doliu,
Şi aurul de toamnă al ulmului.
Impercetibil se înalţă trestia la marginea
Iazului albastru, tace sturzul în seară.
O! Atunci înclină-ţi fruntea şi tu
Înaintea năruitei marmore a strămoşilor.

poezie clasică de Georg Trakl, traducere de Petre Stoica
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

La mlaştină

Călător in negru vânt; lin şuşoteşte slabul stuf
În mlaştina liniştii. Pe cerul cenuşiu
Un cârd de păsări călătoare trece;
De-a curmezişul peste întunecata apă.

Agitaţie. În cocioaba dărăpănată
Se ridică-n zbor ale putreziciunii aripi;
Mesteceni infirmi suspină în vânt.

Seară în cârciumă părăsită. Rosul drum spre casă
Blânda melancolie a păscândelor turme,
Fantome de noapte: Broaşte râioase din apa argintie ies.

Comentarii

Trakl s-a aplecat în mod obsesiv asupra poeziei "La mlaştină". Există patru versiuni scrise între iulie 1913 şi mai 1914.
Iarăşi întâlnim, "călătorul", un motiv important în opera lui Georg Trakl. El este în drum spre "mlaştină" - şi această zonă, mlaştina, este caracterizată ca o "realitate saturată" cu "întunecata apă", "putreziciuni", "mesteceni infirmi" şi "broaşte râioase".
"Păscândelor turme" sugerează că acesta este unul dintre numeroasele mlaştini din apropiere de Salzburg, care se învecinează direct de terenurile agricole. În plus, Trakl a rămas în Salzburg în mai / iunie 1913 - după o lungă şedere în Innsbruck şi înainte de a se muta la Viena pentru o vreme - şi a lucrat intens la poeziile pentru prima publicaţie a cărţii "Poezii" pentru editura "Brenner" în care găsim prima versiune a poeziei "La mlaştină". Nu reiese din literatura secundară faptul că prima versiune a acestei poezii a fost probabil scrisă la Viena şi intitulată "Decembrie".
La sfârşitul primei strofe, se întâlneşte un vers ciudată, care străbate toate cele patru versiuni neschimbate: "De-a curmezişul peste întunecata apă". Certitudinea aparent magică cu care Georg Trakl se mişcă, de fapt, pe un teren necunoscut, chiar periculos, e reţinută de exemplu, de Joseph Georg Oberkofler în "Amintiri despre Georg Trakl", 1966, p. 130 şi următoarele în "O călătorie cu sania").
Acest "curmeziş" ar putea indica MERSUL "călătorul", aici, pe bârne mişcătoare, nesigure prin mlaştină, spre un loc concret pe care se află "cocioaba dărăpănată". Desigur că Trakl nu vrea să descrie o aventură prin mlaştină. Poemul tematizează o construcţie poetică de bază, pe care o cunoaştem din alte lucrări, determinate de sălbăticie, decădere, singurătate şi "Fantome de noapte". În acelaşi timp, totuşi, poezia mărturiseşte mai pregnant decât alte poezii ale lui Trakl conexiunea indisolubilă a experienţei reale cu natura şi experienţele lumeşti unde găseşte un conţinut spiritual-mitic, ca de altfel în opera lirică generală a lui Georg Trakl.

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul unei mierle captive

Lui Ludwig von Ficker

Întunecată suflare în ramuri verzi.
Floricele albastre împresoară făptura
Singuraticului, pasul auriu
Murind sub pomul de măslin.
Fâlfâie cu bete aripi noaptea.
Atât de tăcută sângerează smerenia,
Rouă ce picură-ncet de pe spinu-nflorit.
Luminoasele braţe se-ndură,
Cuprind o inimă frântă.
________________________

Comentarii

Textul este dedicat lui Ludwig von Ficker, editorul revistei "Brenner", în care au apărut în mod repetat poeziile lui Trakl. Ficker a fost prietenul şi promotorul lui Georg Trakl. "Cântecul unei mierle captive" a fost probabil scrisă în a doua jumătate a lunii aprilie 1914, la Innsbruck, unde a trăit Ficker şi unde Trakl a fost un oaspete frecvent. De la sfârşitul lunii aprilie Trakl a trăit în Hohenburg, lângă Innsbruck, la Rudolf von Ficker, un frate al lui Ludwig von Ficker, critic şi istoric muzical.
Motivul mierlei apare în multe dintre textele lui Trakl, ca de altfel şi în literatura timpului. Povestirea lui Robert Musil "Mierla", în care este prelucrată de asemenea o experienţă din primul război mondial, este menţionată ca fiind reprezentativă.
Mierlele au devenit importante în istoria culturală a acelor vremuri, pe de o parte datorită ciripitului extrem de melodios cât şi datorită culorii extreme a penajului lor, albastru-negru, care în concepţia noastră apar numai la păsările care nu sunt dotate cu acest "dar muzical" şi pentru că aceste păsări sunt asociate cu magie/vrăjitorie. Mierlele au fost ţinute ca păsări de casă până în secolul al XX-lea. Ele sunt iniţial locuitoare ale pădurii şi preferă locurile de cuibărit semi-întunecate în ramuri veşnic verzi.
În această poezie întâlnim din nou "făpturi singuratice", ca în "Ora de durere" strâns legate de "pasul" (un motiv similar ca în "Seară de toamnă"). Pasul este acum "auriu", nu "negru". În plus, apare culoarea albastră, care se apropie de vecinătatea picturii religioase, în special a iconografia Fecioarei Maria. Legat de imaginea măslinului, este evocată povestea suferinţei lui Isus, la care se adaugă "umilinţă" şi "Rouă ce picură-ncet de pe spinu-nflorit".
Imaginea mierlei revine abia percepută în imaginea de noapte: "Fâlfâie cu bete aripi noaptea". Tema cântecului din titlul poeziei nu poate fi găsită în poem, "Suflarea" şi "Atât de tăcută sângerează smerenia" sunt relativ îndepărtate direct de "cântec". Dar titlul şi poemul în sine rămân enigmatice, chiar dacă motivele şi sunetele sunt familiare din celelalte lucrări ale lui Trakl. Se poate imagina un amănunt biografic, Trakl locuind un timp la Rudolf von Ficker, criticul şi istoricul muzical.

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Decădere - Lui Karl Borromaeus Heinrich

Deasupra iazului
Păsările călătoare s-au dus.
Sera din stelele noastre bate un vânt de gheaţă.

Deasupra mormintelor noastre
Se apleacă a nopţii zdrobită frunte.
Sub stejari ne legănăm pe o barcă argintie.

Mereu răsună ale oraşului albe ziduri.
Sub arcada de spini
O fratele meu, ne căţărăm oarbe arătătoare spre miezul nopţii.

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inima

Sălbatica inimă fu albă în pădure;
O, spaimă-ntunecată
A morţii, aşa şi aurul
Muri în norii gri.
Seară de noiembrie.
La goale porţi de abator stăteau
Sărmanele femei grămadă;
În fiecare coş
Intestine şi carne putredă cădeau;
Blestemată hrană!

Al nopţii porumbel albastru
Nu aducea-mpăcare.
Întunecată chemare de trompetă
Străbătea al ulmilor
Frunziş de aur umed,
O zdrenţuită flamură
Fumegând de sânge
Care-n sălbatică depresie
Pândeşte un bărbat.
O! voi timpuri de metal
Înmormântate-n roşu apus.

Din coridoru-ntunecat păşi
Făptura aurie
A unei tinere
Înconjurată de palide lune,
Brazi negri rupţi
În furtuna nopţii,
Abrupta fortăreaţă,
O, inimă
Străvezie dincolo-n răcoarea zăpezii.

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

În frunzişul roşu sunet de chitară

În frunzişul roşu sunet de chitară
Al fetelor păr galben bate în vânt
La gard stă Florii-Soarelui veşmânt.
Trece prin nori de aur un car de vară.

În umbre maronii muţi odihnesc
Bătrâni îmbrăţişaţi prosteşte.
Orfanul rugăciuni rosteşte
În galben ton de muşte ce roiesc.

Femeile mai spală la pârâu,
Iar hainele mai flutură pe sfoară.
Micuţa ce-mi plăcu odinioară
Se-ntoarce-n seara gri prin grâu.

Vrăbii din linul cer se prăbuşesc
În găuri verzi de putregai.
Flămândul e-nşelat de trai,
Miros de pâine, mirodenii-l ocolesc.

Comentarii

Aşa cum se întâmplă adesea în lirica lui Trakl, acest text numeşte pe loc un program istoric esenţial de poezie: "O cântare însoţită de liră să fie". Lira sună aici - mai modern – ca o "chitară". Folcloric, ne-am putea gândi la cerul îndrăgostiţilor, care, precum se spune, este plin de viori.
La Trakl se aude "în frunzişul roşu sunet de chitară". Frunzele ar putea avea culorile toamnei, de asemenea floarea soarelui care înfloreşte până în luna octombrie.
Patru imagini sunt unite în prima strofă după aşa-numitul "stil bine dobândit" al lui Trakl (după scrisoarea către Erhard Buschbeck din iulie 1910): frunzişul roşu cu chitare, părul galben al fetelor, un gard cu floarea-soarelui, carul de aur în nori.
Marcant este faptul că toate cele patru imagini sunt puternic colorate, roşu şi galben / auriu. În cea de-a doua strofă, accentul culorilor este în mod semnificativ slăbit şi schimbat în galben şi maroniu.
Cea de-a treia strofă este "decolorată" într-o "seară gri" şi a patra strofă pomeneşte doar de "găuri verzi de putregai". Culoarea este astfel redusă drastic şi se deplasează de la zona de lumină spre întuneric.
Ceea ce se întâmplă la nivelul culorilor are o corespondenţă clară în personalul imagisticii. În prima strofă apar "fete". În cea de-a doua strofă, "bătrânii" şi "orfanul" apar împreună – iar aceştia corespund "femeilor" şi "micuţei" din a treia strofă. Cea de-a patra strofă numeşte un "flămând" care poate fi interpretat ca o contrapartidă "fetelor" din prima strofă, în măsura în care poemul este ca o oglindire a structurii strofelor.
Imaginea-oglindă arată, de exemplu, faptul că prima şi a patra strofă ridică vederea spre cer, aer, miros, mişcare. A doua şi a treia strofă sunt situate pe pământ, la umbră, lângă pârâu, în miros.

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

S-a-nnoptat...

S-a-nnoptat încet cu-ncetul,
Luna vraja şi-o îmbie,
Singur-singurel poetul
Bate uliţa pustie.

La perdelele închise
Mai aruncă o privire,
Unde dorm atîtea vise,
Fermecate, de iubire.

Aiurit, apoi rămîne
Şi cu ochii duşi în lună:
Cîntecul cel nou, de mîne,
Tot mai clar în minte-i sună...

poezie celebră de Şt.O. Iosif
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

suflet

Sufletul - un străin pe pământ.

definiţie celebră de Georg Trakl
Adăugat de Adela
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să cugetăm la adevăr - multă durere!

Georg Trakl în În zăpadă - capitularea nopţii
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!