Tu ce alegi? Să fii recunoscător și să devii fericit instant sau să fii plin de tine și pretenții, veșnic nemulțumit și stresat? Să fii recunoscător, smerit și foarte harnic, nutrind ambiția în același fel cum ghinda nutrește să devină un stejar uriaș. Asta este rețeta pe care eu o aplic, știind că oricând pot să pierd totul, pentru că nimic nu e al meu, dar în același timp, fiind eliberat de acest lucru.
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Recunoștința, iubirea, acceptarea, curajul sunt armele noastre interioare care ne pot face fericiți. Când ai vreo pretenție, vreo supărare de genul celor pe care le avem zilnic, adu-ți aminte că ești viu, respiri, exiști și poate se nimerește ca afară să fie și o zi cu soare. Dacă nu ai avea aer și te-ai sufoca, ai da toate posesiunile, toate privilegiile sociale, toate pretențiile doar pentru acest dar extraordinar: darul vieții și al aerului din plămânii tăi. Dacă ai avea puterea să fii recunoscător pentru tot ce ai acum în viața ta în plus, nu doar pentru aerul din plămâni, cât de bogat ai fi? Cât de fericit ai fi? Fericirea așadar, este o stare sufletească, emoțională și mentală care poate fi obținută doar schimbând sensul gândurilor și simțirilor noastre. Tu ce alegi? Să fii recunoscător și să devii fericit instant sau să fii plin de tine și pretenții, veșnic nemulțumit și stresat?
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
În orice situație ești, când simți orice urmă de emoție negativă, gândește-te rapid la motivele pentru care poți să fii recunoscător în acel context. Dacă vreau să mă spăl și nu curge apă caldă, fii recunoscător că ai un acoperiș deasupra capului. Dacă partenerul tău de viață nu îți satisface un moft, adu-ți aminte să fii recunoscător că ai un partener de viață. Dacă te-ai certat cu părinții, fii recunoscător că încă ai părinți și ai șansa să îi mai iei odată în brațe.
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Problemele nu dispar. Pe măsură ce evoluezi, ele devin din ce în ce mai mari. Când aveai 10 ani problema era că nu ai bani de buzunar. Acum ai un venit dar ai și alte probleme. Poate trebuie să te întreții singur dar cel puțin ai banii tăi. Probleme însă sunt mai mari. Apoi îți faci o firmă. Câștigi mult mai mulți bani însă stresul și cheltuielile au crescut și ele mult, precum și responsabilitățile. Problemele nu dispar niciodată ci devin direct proporționale cu puterea noastră de a le duce pe umeri. Paradoxul e că în timp ce problemele tale devin din ce în ce mai mari, tu poți să devii din ce în ce mai fericit. "Când o să am, și când o să fiu, am să fac" este păcatul pe care mulți oameni îl fac. Nu vei avea niciodată fericirea dacă nu reușești să fii fericit chiar în clipa asta pentru că privind la viața ta, erai mai rău acum mult timp. Dacă după tot drumul pe care l-ai parcurs, după ce ai supraviețuit și încă ești în picioare, nu poți să fii recunoscător și fericit, când crezi că vei fi? Problemele tale vor deveni și mai mari pe măsură ce viața trece. Știind acest lucru ce ai de gând să faci diferit începând din acest moment?
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Tu pentru ce ești recunoscător în acest moment?
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sunt sigur că și în viața ta există cel puțin un lucru pentru care să fii recunoscător. Care e acela?
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dacă oamenii nu ar uita că suntem făcuți pentru a cădea și pentru a ne ridica în continuu, viața multora ar fi mult mai bună. E sănătos și firesc să ți-o iei în bot în viață. Te face smerit, așa cum ar trebui să fii, și, în același timp, te ambiționează să îți depășești condiția, știind că poate orice faci în viață sunt doar poduri peste râuri care seacă. Important este ce ai devenit, nu ce ai realizat sau acumulat. Tu ești cel mai de preț bun al tău și tot ce e important e doar în tine. Datoria ta este să crești permanent.
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Învață să fii recunoscător. Simte și arată asta.
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Gandalf: Ei, bine, ce aș putea să-ți spun? În lumea întreagă viața merge pe același curs pe care merge de secole, cu suișuri și coborâșuri, fără ca nimeni să știe ceva despre existența hobbiților... lucru pentru care sunt foarte recunoscător.
replică din filmul artistic Stăpânul inelelor: Frăția inelului, scenariu de Fran Walsh, după J.R.R. Tolkien
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fii recunoscător celui care te-a vătămat, căci ți-a oțelit voința. Fii recunoscător celui care te-a înșelat, căci ți-a lărgit orizontul cunoașterii. Fii recunoscător celui care te-a abandonat, căci astfel te-a învățat că nu trebuie să depinzi de nimeni și de nimic. Fii recunoscător celui care te-a doborât, căci astfel ți-a întărit capacitățile. Fii recunoscător celui care te-a dojenit, căci astfel ți-a sporit înțelepciunea. Fii recunoscător tuturor celor care te-au întărit și te-au desăvârșit.
citat din Lin Kaiting
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cum ar fi dacă mâine ai primi doar lucrurile pentru care ești recunoscător astăzi?
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cu cât ești mai recunoscător, cu atât mai multe lucruri vor veni către tine pentru a fi și mai recunoscător.
citat din Sandy Forster
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mama și tata ți-au spus că te iubesc și că vor avea grijă de tine. Acum sunt pensionari sau nu mai sunt deloc și tu încă aștepți ca cineva să aibă grijă de tine. Guvernul ți-a promis un job, un nivel de trai și guvernul nu e în stare de nimic. Te încălzește asta când vezi că nu îți permiți mai nimic? Iubita sau iubitul ți-au jurat dragoste eternă și acum te-au părăsit. Te-au trădat. Te simți mai bine știind că ești îngerul neprihănit și că celălalt e vinovat pentru suferința ta? Vezi? La asta mă refer când spun că să nu îți asumi responsabilitatea te face sclav. Cineva trebuie să fie responsabil. Și când nu ești tu și e altul, nu mai ai nicio putere pentru a face ceva bun în viața ta. Cum ai putea să schimbi ceva ce nu e responsabilitatea ta? În același timp, să fii o persoană responsabilă cere un preț. Ai sau nu ai chef, de tine depinde totul. Ai obosit? Nu e nimeni care să îți ia locul și să îți facă treaba.
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dacă încetezi să te mai crezi așa important, îți rezolvi instant o căruță de probleme. Pentru că te crezi important, crezi că celorlalți le pasă foarte mult de tine. De cine ești, de cum arăți, de ce ai acasă, cu cine îți petreci timpul, cum îți câștigi banii. De aceea, investești o tonă de energie în aceste lucruri exterioare și superficiale, ca să îți păstrezi iluzia importantă. În afară de maică-ta, nimănui nu-i pasă de tine și când e vremea deciziei finale, vei vedea că în afară de 2-3 oameni din viața ta care chiar contează, de obicei prietenii ăia care nu știi nici tu ce ai făcut ca să îi meriți, nimeni nu va face sacrificii pentru tine. Încearcă să ieși din tipare în familia ta, și ai să vezi câtă iubire necondiționată au pentru tine cei cu același sânge cu tine. Încearcă să îți alegi propriul drum, să urmezi propria viziune, care nu servește interesele familiei tale, și vei ști tot ce e de știut despre cât de important și iubit ești.
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Problemele nu dispar. Pe măsură ce evoluezi, ele devin din ce în ce mai mari. Când aveai 10 ani problema era că nu ai bani de buzunar. Acum ai un venit, dar ai și alte probleme. Poate că e nevoie să te întreții singur, dar cel puțin ai banii tăi. Problemele, însă, sunt mai mari. Apoi îți faci o firmă. Câștigi mult mai mulți bani, însă stresul și cheltuielile au crescut și ele mult, precum și responsabilitățile. Problemele nu dispar niciodată, ci devin direct proporționale cu puterea noastră de a le duce pe umeri. Paradoxul e că în timp ce problemele tale devin din ce în ce mai mari, tu poți să devii din ce în ce mai fericit. "Când o să am și când o să fiu, am să fac..." este păcatul pe care mulți oameni îl comit. Nu vei avea niciodată fericirea dacă nu reușești să fii fericit chiar în clipa asta pentru că, privind la viața ta, erai mai rău acum mult timp. Dacă după tot drumul pe care l-ai parcurs, dacă după ce ai supraviețuit și încă ești în picioare nu poți să fii recunoscător și fericit, când crezi că vei fi? Problemele tale vor deveni și mai mari pe măsură ce viața trece. Așadar, e nevoie să fii fericit acum sau nu vei mai fi niciodată.
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Oamenii nepotriviți vor pleca de lângă de tine fără ca tu să faci nimic și vor lăsa loc doar acelor oameni potriviți, capabili să vadă în tine potențialul uriaș de care dispui. Asta este valabil pentru parteneri de cuplu, prieteni și parteneri de afaceri.
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Acum 10 ani eram pe stradă, la 5:00 dimineața, în noaptea de Înviere și am avut viziunea că în lume e plin de oameni așa cum e și Pera. Oameni înfrânți, pierduți, depresivi, fără speranță și care depun eforturi uriașe doar ca să își vadă munca irosită sau cu rezultate mult sub așteptări. Oameni care merg prin viață răniți și doborâți de sărăcie, greutățile vieții, lipsa de iubire și atâtea și atâtea nenorociri care se tot adună și nu devin mai puține, ci mai multe. Și eu, Pera, deși încă nu aveam decât rezultate foarte mici, am înțeles în inima și în mintea mea un lucru important: că dacă citesc și aplic, dacă învăț din eșec și repet încă odată cu lecția învățată, dacă perseverez ca un catâr încăpățânat care nu se lasă până când nu cade lat, pot să aleg orice domeniu din viața asta și să ating visuri imposibile. Am știut că toată puterea este la mine și dacă accept asta, pot să fac orice îmi doresc în viață. Și tu ești capabil de acest lucru! Îndrăznește și cere mult de la viață!
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Așadar, cum gândim? Foarte simplu. Folosim vocabularul ce îl avem pentru a gândi, pentru a sta de vorbă cu noi înșine, pentru că până la urmă gânditul este un dialog interior. Problema cea mare este că acest dialog interior se petrece de cele mai multe ori pe pilot automat. Și de cele mai multe ori pilotul automat este setat pe negativ. Așa cum ghinda devine stejar, cuvântul și gândul devin faptă, comportament, obicei și împreună, ele sunt chiar viața noastră. Tu ce recoltă vrei să strângi?
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Crezi că rolul unei relații este să te facă fericit? Câți dintre noi am fost învățați că e important să ne găsim pe cineva cu care să avem o relație de cuplu pentru că asta ne va face fericiți? Probabil, la un moment dat, toți am crezut asta. Însă din start, avem o mare problemă, încă din cum este formulată această speranță. "Vreau ca cineva să mă facă fericit". Adică există joburi pe piață care au în fișa postului "să îți faci partenerul fericit". Cu cât e plătit? Dacă un om nu e fericit poate altcineva să îl facă să fie? Pentru cât timp? Dacă eu îl fac pe partener fericit, cine mă face pe mine? Dacă amândoi suntem nefericiți ce se întâmplă? Cine se sacrifică pentru cine? Când nu am partener, nu pot să fiu fericit? Acest model de gândire naște foarte multe probleme și creează foarte multă suferință iar pentru mine, fericirea, împlinirea și bucuria în viață a venit când am realizat că o relație nu are ca scop să te facă fericit, ci să te facă să evoluezi.
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sunt unele experiențe în viață care te metamorfozează instant, involuntar, forțat. Ești pur și simplu expulzat din mediocritate fără drept de apel. Trăiești totul cu o altă intensitate și privești lumea dintr-o nouă perspectivă. Devii actor fără să vrei... Rolul tău principal e să îi iubești pe oameni chiar și atunci când ei nu merită și să fii recunoscător pentru fiecare secundă trăită. Nu ai alternativă!
citat din Michelle Rosenberg (26 iunie 2017)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Orice abandon, părăsire și trădare este un cadou pe care îl primești și care are la bază același mesaj: Eu, cel care te părăsesc/abandonez/trădez nu îți mai pot fi de folos în drumul tău de evoluție și acum te opresc mai degrabă decât să te propulsez, te sabotez în loc să îți amplific puterea. De aceea voi pleca, însă nu știu să o spun sau să o fac mai frumos decât înțeleg în acest moment al existenței mele. Știu doar că într-un fel sau altul misiunea mea cu tine în acest moment al vieții e gata și există forțe mai mari decât mine, nevăzute și implacabile, care mă împing să plec. Poate vei percepe experiența ca fiind dură, urâtă, plină de suferință sau poate vei trece ușor peste ea. Mesajul e același: mă dau la o parte din calea ta pentru că nu mai îți pot fi de folos. Mergi înainte pentru că ți-e deschisă calea pentru a trece pe următoarea treaptă a evoluției tale.
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!