Facere

Munte: negru, mut şi înzăpezit.
Roşul codrului înfierbântă alaiul lui Wotan;
O, luciul mlaştinii oglindeşte vânatul.

Alinarea maicii; sub desişul negru de brazi
Se desprinde mâna ce dezmiardă,
Atunci când se stinge sunetul rece al lunii.

O, naşterea omului. Murmurul candelei
Strălucirea sinilie a stâncilor;
Suspinul zărit pe chipul îngăduitor al îngerului.

Albă dezmeticire în odaia cu igrasie
Cealaltă lume
Strălucitorii ochi ai moşneagului împietrit.

Mâhnire, ţipătul facerii. Cu aripa neagră
Atinge virila tâmplă a nopţii
Zăpada, norul său de purpură coboară tiptil.

poezie de Georg Trakl (18 februarie 2016), traducere de Necula Florin Dănuţ
Adăugat de Baude
Comentează! | Votează! | Copiază!

Naştere

Munţi: cernire, tăcere şi zăpadă.
Sângerie, vânătoarea coboară în pădure;
O, privirile moi ale sălbăticiunii.

Liniştea mamei; sub brazi negri
Se deschid somnoroasele mâini,
Când luna rece răsare năruită.

O, naşterea omului. Sub temei de stâncă
Apa albastră vâjâie nocturn,
Suspinând, îngerul prăbuşit îşi zăreşte imaginea,

O paloare se trezeşte în odaia înăbuşitoare.
Îndoită, luna
Iluminează ochii bătrânei împietrite.

Vaierul, strigătele facerii! Cu aripi negre
Noaptea atinge tâmplele băiatului,
Zăpadă, care cade domol din nor de purpură.

poezie clasică de Georg Trakl, traducere de Petre Stoica
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

În primăvară

Încet din paşi întunecaţi căzu zăpada,
În umbra copacului
Se ridică pleoapele îndrăgostite roz.

Mereu urmează strigătul negru al marinarilor
Stea şi noapte;
Şi vâslele lovesc în tact uşor.

Curând pe ziduri în ruină înfloresc
Violetele,
Înverzeşte atât de liniştit a singuraticului tâmplă.

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Negru tăcut

naşterea ar fi un ţipăt victorios
sau un strigăt de luptă
ori de disperare
un freamăt de dincolo de percepţii

pare ciudată suferinţa facerii
tânguirea vieţii
la prima atingere a luminii

par şi mai stranii
pacea şi odihna de pe chipul
adormit în umbră
în drumul stins
spre tărâmul
negru tăcut

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragostea

deasupra mamei răsărise un curcubeu negru.
pe-atunci mama era doar o fetiţă
şi părul ei era din şuvite de diamant.
ea se opri din jocul ei
îşi netezi rochiţa
şi privi înspre curcubeu.
era un curcubeu negru şi de atâta negru scânteietor
pe câmp muşeţelul se întunecase.

mama privi înspre curcubeu.
era atât de jos, că aproape-l putea atinge cu buzele
iar părul ei electrizat, transparent
se lipea de tuburile moi, ca de orgă.
roşul curcubeului era negru.
şi oranjul lui era negru.
şi galbenul lui era negru.
şi verdele lui era negru.
şi albastrul lui era negru.
şi indigoul lui era negru.
doar violetul lui rămânea violet.
violetul lui era un şuvoi care se pierdea în mare.

mama ştiu atunci că este pierdută.
avea să cunoască dragostea.
şi brusc umbra ei pe asfaltul cald din floreasca
se împodobi cu vene şi oase.
mama sui într-o corabie din pânză de păianjen
şi o porni în sus pe curcubeu.

umbra ei, cu vertebre şi intestine
îi continua joaca.

poezie de Mircea Cărtărescu
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Negru e totul

Negru e totul,
O licărire se întrevede,
Lumina rece îmi arde sufletul,
A mea lume în neant se pierde,
Totul neînţeles, negru totul.

În abisul îngheţat,
Privesc adânc,
Prea infim sunt eu, ca pe el să îl fi descifrat
Totul e ruină,
Singur speranţa îmi mănânc
Negru e totul.

Mă trezesc, negru e totul
Dezamăgit, de lume încet devorat,
Aştept o licărire din abisul îndepărtat,
Dar în zadar. Negru e totul.

poezie de Ioan Nechifor (29 noiembrie 2011)
Adăugat de Ioan Nechifor
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cioara – două legende

I

Negru era cel fără ochi;
Negru era conţinutul limbii;
Neagră era inima;
Negru, ficatul, negri – plămânii
Incapabili să absoarbă lumina;
Negru, sângele în tunelele lui întunecoase,
Negre, maţele împachetate în cuptorul lor;
Negri erau de asemenea muşchii
Care zvâcneau să iasă la lumină;
Negri, nervii – negru, creierul
În temniţa viziunilor ;
Negru mai era sufletul, bulboană imensă
A plânsului care, sondând, nu-şi poate
Defini propriul soare.

II

Negru este capul vidrei, ridicat.
Neagră este stânca, plonjând în spuma apelor;
Neagră este mânia adăpostită în patul sângelui.

Negru este pământul, dacă scurmi doi centimetri,
Un ou al întunecimii,
Unde soarele şi luna îşi alternează anotimpurile

Pentru a cloci o cioară, un curcubeu întunecat,
Arcuit în vacuum,
Marcând o imensitate goală,
Dar, totodată, în zbor.

poezie de Ted Hughes, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul lebedei

Plutind pe apele line, sub primele raze de soare,
Pari ultimul fulg de zăpadă al iernii ce moare.
Pluteşti într-o lume străină, stingheră, cu ochii în zare,
Sperând să-ţi găseşti partenerul în stolul ce-apare.
Sunt mulţi, dar el este acolo, îl ştii doar din visele tale,
Curând se desprinde din ceată şi-ţi iese în cale.
Sub aripa neagră a nopţii ce-n linişte-acoperă linul,
Încet, două umbre se-ndreaptă să-nfrunte destinul.

2.
E altă primăvară şi alt soare,
Acelaşi lac albastru cu-ape line.
Aceiaşi doi, cu-aceleaşi forme fine,
Privind nerăbdători aceeaşi zare.

Din cer, ca nişte fulgi enormi coboară
Acelaşi stol, aceeaşi societate
De care ieri fugeau, pe lac se-abate,
Spărgând tăcerea ce îi înfioară.

3.
Dar iată-l,
Cavalerul negru!
Senzaţia,
Ispita
Şi prilejul.
Enorm nufăr negru
Printre atâta alb
Şi verde
Şi albastru.
E singur
Şi e negru,
Iar ea,
Descătuşată parcă
De monotonie,
Îi iese înainte
Cu un ţipăt
De plăcere.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Gândul pierdut
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odaia neagră

prinde contur la reducerile de sâmbătă
unde soarele sare sprijinit pe o furculiţă
într-un borcan cu muştar îndulcit
cu zahăr negru în odaia albită de strălucirea
staniolului uitat pe cratiţa plină cu creveţi
roşcaţi ca obrajii unei femei înfierbântate
lovite de năbădăi sub luna curioasă
nebunii ştiu că au dansat degeaba pe pereţi
în întunericul surprins în clepsidre

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inima

Albă se făcu lângă pădure sălbateca inimă;
O, întunecată spaimă
A morţii, astfel, aurul
Muri în norul plumburiu.
Seară de noiembrie.
Lângă părăginita poartă a abatorului
Sta fata femeilor nevoiaşe;
În fiecare coş
Cădeau măruntaie şi putredă carne:
Blestemată hrană!

Porumbelul albastru al serii
Nu veni cu împăcare.
Întunecare chemare de trompetă
Străpunse umedul
Frunziş de aur al ulmilor,
Un drapel trenţuit
Fumegând de sânge,
Pe care în durere sălbatecă
Îl pândeşte un bărbat.
O, voi, timpuri de metal
Îngropate acolo, în roşul amurgului.

Din pridvorul întunecat
Păşi făptura de aur
A adolescenţei
Nimbată de palide lune,
Întomnată reşedinţă princiară,
Brazi negri
În furtuna nopţii
Despicară fortăreaţa abruptă.
O, inima,
Sclipind într-acolo, prin răcoare de zăpadă.

poezie clasică de Georg Trakl, traducere de Petre Stoica
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Indecizie în alb sau negru

Mi-am lăsat pleoapele să cadă
peste lumea de gânduri
împrăştiate ca pe-o tablă de şah,
mişcându-se care încotro
şi schimbând
alb cu negru,
negru cu alb,
turnuri cu pioni apărând o damă
albă sau neagră,
care nu ataca un rege
alb sau negru,
de teamă că jocul
s-ar putea sfârşi
în pat.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Naştere

Munţi: beznă, tăcere şi zăpadă.
Roşu din pădure coboară vânătoarea;
O, privirile de muşchi, ale vânatului.

Tăcerea mamei; sub negri brazi
mâinile adormite se deschid,
Când năruită recea lună apare.

O, naşterea omului. Murmur de noapte
Albastră apă în fund de stâncă;
Suspinând îngerul căzut îşi vede chipul,

Se trezeşte albă vaga cămăruţă.
Două luni
Luminează ochii bătrânei împietrite.

Suferinţă, strigătul de durere al naşterii. Cu aripi negre
Atinge-a copilului frunte noaptea,
Zăpadă, ce cade domol din violeţii nori.

Comentarii

Într-o notă intitulată "Naştere" Trakl scrie "Plimbare cu tatăl, plimbare cu mama". În poemul cu acelaşi titlu găsim în a doua strofă "liniştea mamei".
Dacă citim nota autorului, ca ajutor pentru interpretare, putem da tatălui imaginile "Munţi", "vânătoarea" şi "vânatului", a doua imaginii mamei "Tăcerea mamei", "mâinile ","luna".
"Tatăl", conform imaginii tradiţionale, aşa ca în "hieros gamos", este deasupra ("munţii") iar imaginea ("coboară vânătoarea") mai jos, "sub negri brazi", este locul "mamei" în care "mâinile adormite se deschid".
În cea de-a treia strofă se intercalează în mod armonios "naşterea omului". Apoi aceasta este desfăşurată în trei strofe, în imagini care se află sub o temă recurentă la Trakl: "îngerul căzut".
Prima dintre aceste trei strofe şi cea de-a treia strofă a poemului, aduc o imagine cunoscută din poezia "Copilăria", "albastră apă", care se strecoară într-un mediu stâncos.
Dacă atribuim naşterii acest lucru, putem să-i atribuim femeii însărcinate următoarea: "Se trezeşte albă vaga cămăruţă".
"Bătrâna împietrită" rămâne enigmatică. Gunther Kleefeld vede, de asemenea, o imagine a mamei reprezentată prin lună (vezi Kleefeld 1985, p. 211).
În ultima strofă, din nou, procesul naşterii este rezumat în mod special la memoria vizuală, care caracterizează femeia care naşte şi naşterea (acum determinată drept "copil"); femeia prin "strigătul de durere", născutul prin "aripi negre" atingând " a copilului frunte noaptea".
Versul final al poemului indică naşterea lui Hristos. După ce s-a materializat naşterea unui "băiat", cu imaginea căderii zăpezii, este evocat timpul Crăciunului, naşterea Domnului.

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cică într-o iarnă, pe când zăpada cădea din înaltul nemărginit al cerului în fulgi mari şi pufoşi, o împărăteasă sta într-un jilţ şi cosea lângă o fereastră cu pervazul negru, de abanos. Şi cum cosea ea aşa, aruncându-şi din când în când privirile la ninsoarea ce se cernea de sus, se întâmplă să se înţepe cu acul în deget şi trei picături de sânge căzură în zăpadă. Roşul sângelui arăta atât de frumos pe albul zăpezii, că împărăteasa rămase încântată şi gândi în sinea ei: "Ce n-aş da să am un copil alb ca zăpada, roşu ca sângele şi cu părul negru ca abanosul!"

Fraţii Grimm în Albă-ca-Zăpada şi cei şapte pitici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost odată ca niciodată o prinţesă foarte drăguţă; şi avea această prinţesă pielea albă ca zăpada, buzele şi obrajii roşii ca sângele, iar părul ei era negru ca abanosul. I se spunea Albă ca zăpada.

începutul de la Albă ca zăpada de Fraţii Grimm (1812)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Negru

Carbonizate flori, noian de negru...
Sicrie negre, arse, de metal,
Veştminte funerare de mangal,
Negru profund, noian de negru...

Vibrau scântei de vis... noian de negru,
Carbonizat, amorul fumega-
Parfum de pene arse, şi ploua...
Negru, numai noian de negru...

poezie celebră de George Bacovia din volumul Plumb - 1916
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Seara

Cu formele spectrale-ale eroilor morţi,
Tu, lună, umpli
Tăcerea din ce în ce mai mare a pădurii,
Lună nouă –
Cu îmbrăţişare tandră
Ca îndrăgostiţilor,
Cu toate stafiile veacurilor faimoase
În jurul stâncilor crăpate;

Luna străluceşte împrăştiind lumină albastră
Peste oraş,
Acolo unde trăieşte
O generaţie degenerată,
Rece şi rea –
Un viitor întunecat pregătit
Pentru nepoţi.

Voi, umbre înghiţite de lună,
Suspinaţi deasupra cupei goale
A unui lac de munte.

poezie clasică de Georg Trakl, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sus în curtea cea domnească

Sus în curtea cea domnească,
La domnia din Bârlad,
Şade tânăr domnul Vlad ­
Sub căciula-i ţurcănească
Pe-a lui umeri plete cad.

Astfel şade trist şi rece
La ospăţul luminat
Din domnescul lui palat,
Cu priviri crunte şi rece,
Cu-ochiul negru înfundat.

Faţa palidă şi tristă,
Manta-i neagră pe-umeri tari,
Faţa spână, ochii mari
­Astfel trece în revistă
Pe boierii lui cei mari.

Ici bătrâni ca iarna albă,
Munţi cu fruntea de arginţi,
Şoptesc dulce şi cuminţi
­Colo tineretea dalbă
Cu râs mult şi fără minţi.

Femei palide, frumoase,
Feţe blânde, ochi de foc,
Ce în gene li se joc
Şi-a lor raze luminoase
Printre ele-şi cată loc.

Sala-i mare, strălucită,
Masa-i albă, oaspeţi mulţi,
Vorbe dulci să tot asculţi,
Chiar lumina-i îndrăgită
De ochi lucii, de ochi mulţi.

poezie celebră de Mihai Eminescu (1870)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vară

La lăsarea serii lamentările cucului
Devin din ce în ce mai insistente.
Grâul îşi apleacă-n închinare mută spicul,
Maci roşii înfloresc în lan.

Tunetele trec de cealaltă parte-a dealului.
Cântecul greierului, ştiut de toţi,
Amuţeşte-n grădini.

Frunzele castanului
Sunt nemişcate.
Veşmintele tale foşnesc
Pe scara-n spirală.

Tăcută, o candelă clipeşte
În odaia întunecată;
O mână argintie,
Stinge lumina;
Noapte fără stele, fără vânt.

poezie de Georg Trakl, 1887-1914, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peisaj

Seară de septembrie; mâhnite răsună chemările întunecate ale ciobanilor
Prin satul învăluit în amurg; în fierărie scânteiază focul.
Un cal negru se arcuieşte sălbatec; buclele de hiacint ale servitoarei
Freamătă să înşface văpaia nărilor sale de purpură.
Uşor încetează la marginea pădurii mugetul ciutei
Iar florile galbene ale toamnei
Se înclină mute peste faţa albastră a eleşteului.
Un copac s-a mistuit în flacăra roşie; cu chipuri întunecate fâlfâie liliecii.

poezie clasică de Georg Trakl, traducere de Petre Stoica
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Extras dintr-un discurs al lui Malcom X

Când sunt abia născut, sunt negru –
Când cresc adult, sunt negru –
Când stau la soare, sunt negru –
Când sunt speriat, sunt negru –
Când sunt bolnav, sunt negru –
Iar când mor, sunt negru.
Dar tu, prietenul meu alb,
Când te naşti, eşti roz –
Când creşti adult, eşti alb –
Când stai la soare, eşti roşu –
Când răceşti, eşti vânăt –
Când te sperii, eşti galben –
Când eşti bolnav, eşti verde –
Când mori, eşti cenuşiu –
Iar tu-îmi spui mie coloratule?

poezie de Malcom X, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Far în bezna nopţii

O sferă neagră cerul
şi-un disc negru marea.

Farul desfăşoară de pe ţărm
evantaiul lui de lumină.

Pe cine cauţi în noaptea
care revine încontinuu?

Când cauţi în pieptul meu
inima muritoare,

uită-te la stânca neagră
de care-i înlănţuită.

Un corb o ciupeşte mereu,
dar ea nu mai sângerează.

poezie de Alfonsina Storni, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!