Soarele nu spune pământului

Chiar
după
atâta amar de vreme
soarele nu spune pământului,

"Tu îmi eşti dator."

Priviţi
ce se întâmplă
cu o astfel de dragoste...

luminează întreaga
lume.

poezie clasică de Hafiz, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chiar şi după atâta timp, soarele nu îi spune niciodată pământului "îmi eşti dator". Priviţi ce face o asemenea dragoste: luminează întregul cer.

citat din Wayne Dyer
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chiar şi după atât timp, Soarele nu spune niciodată pământului: îmi eşti dator.

citat clasic din Hafiz
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi sunt dator

Îmi sunt şi soare, 'mi sunt şi stele
Şi mare-mi sunt şi sunt pământ
Iubirea dorurilor mele...
Să te iubesc dator îmi sunt!

Să-mi amintesc că sunt iertare
De-o veşnicie-mi sunt dator.
Sunt cântec de privighetoare
Şi adăpostul unui dor.

Îmi sunt dator să-ţi mângâi părul,
Când te aşezi la pieptul meu,
Căci numai eu îţi ştiu misterul
Prin care "tu" eşti veşnic "eu".

Îmi sunt blestemul dintr-un cântec
Şi armonia dintr-un vers.
Dator îţi sunt cu un descântec
Şi cu întregul Univers.

Îmi sunt dorinţa, ce te-aşteaptă
Să-mi vii din roza înflorită.
Dator îmi sunt să-ţi spun în şoaptă:
De mine eşti în veci iubită!

Să te-nsoţesc prin galaxie,
Să-ţi mângâi trupul mlădios.
Îmi sunt dator, îţi sunt şi ţie,
Iubirii noastre credincios!

Îmi sunt tăcere şi durere,
Lacrima propriului destin
Tribut pământul, când va cere,
Mă voi elibera de chin.

Daniel-Petrişor Dumitru

poezie de Daniel Petrişor Dumitru
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De atâta amar de vreme de când se moare, viul a căpătat probabil obişnuinţa de a muri; fără de care nu s-ar explica de ce o insectă sau o rozătoare şi chiar omul, ajung, după câteva sclifoseli, să crape atât de demn.

citat celebru din Emil Cioran
Adăugat de Simona
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu eşti soarele meu...

Tu eşti soarele meu de pe cerul însorit
Vreau să te fac să te simţi dorit
În sfârşit eu te-am găsit.

Prin cuvinte nu pot să exprim
Cât de mult noi ne iubim
Cu atâta dragoste nu mai biruim.

Tu îmi înseninezi ziua
Eşti soarele meu de pe cer
Nimeni nu mi te poate lua
Fără tine am să pier.

Seară de seară vreau să stau lângă tine
Totul este simplu şi uşor alături de tine
Şi vreau ca iubirea noastră să dureze o veşnicie.

poezie de Petruş Ida-Andreea (1 februarie 2022)
Adăugat de Petruş Ida-Andreea
Comentează! | Votează! | Copiază!

După cum soarele nu aşteaptă rugăciuni şi vrăji, pentru a răsări, ci îndată luminează şi-i salutat de toată lumea; tot astfel şi tu, nu aştepta aplauze zgomotoase şi aprobări, ca să faci fapte bune; ci fii binefăcător spontan şi vei fi iubit la fel ca soarele.

citat celebru din Epictet
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

După cum soarele nu aşteaptă rugăciuni şi vrăji, pentru a răsări, ci îndată luminează şi-i salutat de toată lumea, tot astfel şi tu, nu aştepta aplauze zgomotoase şi aprobări, ca să faci fapte bune, ci fii binefăcător spontan şi vei fi iubit la fel ca soarele.

citat clasic din Epictet
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfârşit de lună...

Toate-n lumea asta au o randuială:
după vreme rea vine vreme bună,
după hârb şi oală - iar întreaga oală,
după vremea bună - lume tot nebună!

Si se duce naibii orice randuială
fără noimă. Vreme vine tot nebună...
Şi se zbate lume, între hârb şi oală,
şi apus de soare, şi sfârşit de lună...

poezie de Iurie Osoianu (12 iulie 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vei fi judecată după legea florilor

O Simplitate, un fum,
că durerile trec, îmi tot spune...
O Simplitate, un fum,
în valea frumoasă unde şezum,
iubito, eşti umbră, îmi spune.
O Conştiinţă, o stea,
că-i veşnicie durerea îmi spune...
O Conştiinţă, o stea,
că eşti durere, iubito, îmi spune,
că veşnicia eşti, pururea.
Şi îngerii, o, tu, adormită,
pe lut de ivoriu recită
şi e al pierzării, ecoul nebun:
că eşti durere îngerii spun.

poezie celebră de Emil Botta
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De Dragobete

Mă-ntreb unde eşti?
azi e ziua când se logodesc păsările
între două lacrime
mi-e de dragoste până departe
chiar dacă te-ai mutat în cer
chiar dacă durerea mă-nfiază
nu-mi lipseşti!
dar fă-mă să-mi pese
te-am pus în rândul zeilor
să văd cum se iubeşte
după legile cereşti...
trăiesc o viaţă pe pedepse
între ‘'a fi'' şi ‘'a nu fi''
un poem amar mi se ţese
unde tu-mi eşti un vers mut-
între noapte şi zi!
în toate-aşteptările pământului
m-am înveşmântat
că să pot rupe graniţa
între viaţă şi moarte...
dar mai lasă-mă un pic
mai am ceva de spus,
de plâns,
de cântat...

poezie de Daniela Pârvu Dorin din Volum nou, Amprente (24 februarie 2021)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvinte din livezi

(Soţiei mele, poeta Titina Nica Ţene)

Când a trecut atâta amar de vreme?
Iubito, peste noi zăpezi s-aştern,
Cât sunt aici cu tine, nu te teme
Chiar dacă în geam ne bate-un frig etern.

De când ţi-a înflorit pe deget iarbă,
-vergheta legământului pe veci-
Lumina din oglinzi se-mpleteşte salbă
Când prin poezia mea tu treci.

Chiar dacă, tu, acum, nu mai eşti
Fetiţa din livezi, dar eşti bunică,
Porţi cu tine traista cu poveşti
Pentru nepoţica cea mai mică.

A trecut, când, atât amar de vreme?
Iubito, peste noi se-aştern zăpezi,
Eu sunt aici, alături, nu te teme
Şi-ţi mai culeg cuvinte din livezi.

poezie de Alxandru Florin Ţene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu în fiecare om sălăşluieşte soarele. În unii domneşte bezna şi ignoranţa. De aceea pe cei care luminează nu trebuie să-i stingem, ci să-i protejăm, ca să avem cât mai multă lumină în jurul nostru şi în întreaga lume.

Mihai Cucereavii (25 noiembrie 2014)
Adăugat de Mihai Cucereavii
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Mă iartă, mamă,
să nu-ţi pară rău,
că, după atâta amar de vreme,
fiul tău,
înfrânt, se întoarce din războiul,
în care-nvingător a fost gunoiul!

poezie de Damian Ureche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Renastere

Îmi trec degetele prin grămada de grâu,
seminţele îmi pătrund în tălpi şi în sânge,
pământul vrea să-mi vorbească,
seminţele îşi împing pulsaţiile
în palmele mele, în gândurile mele:
prezicere răsărită din istorie
din toate unghiurile mă cuprinzi,
asist la propria-mi renaştere?!
Totul e galben, e primitor, se învârteşte,
înrădăcinate fântâni opresc
colţii tractoarelor
şi împânzesc aerul cu aroma pământului
păsările împletesc triluri roşii,
mânjii pământului, flămânzi de visare, tresar.
Zburdaţi, stăpâni ai lui Cronos,
în palmele voastre soarele zâmbeşte,
voi, cei ce priviţi ştrengăreşte
florile din margini de trotuare,
stivele cu sucuri şi cireşe,
timbraţi cu cerneală simpatică
aşteptând momentul identificării
cu visul de-o lume al părinţilor.

poezie de Marinela Preoteasa
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

M-am intalnit cu Soarele,
In sfârşit!
Îl pândisem de atâta amar de vreme,
Voiam să îl văd
Şi nu oricum,
Să-mi răzbun neputinţa,
Voiam sa îl văd în timp ce se naşte,
Roşu, mic, neputincios,
Cu zbârciturile prevestitoare de vremi lungi pe chip,
Plângând neştiutor, dintre brazdele dureroase de mare,
Ce-l tot năşteau,
Şi să-i spun:
"Vei muri diseară, Luminosule!"

M-am întâlnit cu Soarele
Şi nu oricum!
Eu, adult, om în toată plinătatea puterii omeneşti,
Încălţat cu pantofi noi,
Un OmFrumos, când cântând, când înjurând şi plângând,
Dar frumos;
El, Nou-născut roşiatic,
Desculţ,
Surd şi mut, hlizindu-se cu ochii de văpaie
Către lume,
Nicicând cântând, nicicând înjurând,
Nicicând plângând.
Îmi propusesem, de atâta amar de vreme, să-i fac în ciudă,
Să-i cânt, spre exemplu, chiar aşa, să-i cânt,
Îl văzusem de atatea ori mare şi luminos,
Mă văzuse de atatea ori mic şi trecător,
Indiferent câtă pâine frământasem trecătorilor,
Nu luminasem şi nu crescusem,
Tot cât o fâlfâire de aripi aveam să trăiesc,
Tot cât o umbră aveam să folosesc.

M-am întâlnit cu Soarele!
El se năştea, eu nu,
O dată pentru muritori, veşnic pentru zei,
Aşa e rânduiala.
Preţ de o clipă am râs inutil la zbaterea lui,
O clipă doar, până ce, pâş, pâş, arzând vălurile ce-l născuseră,
S-a prins de băierile cerului
Şi s-a tras uşor în sus,
Deodată cu suflarea apelor,
Abandonând tot pământescul.
Eu... tot o fâlfâire de aripi, tot o umbră.
"Las-o de mâine! mi-am zis.
Las-o de mâine!"
Aşa că, musai să mai trăiesc o zi,
Mi-am amânat răzbunarea pe mâine.

poezie de Alina Neagoe
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Priviţi ridicolul acestei vieţi. În fiecare zi o iei din nou de la capăt. Faci aceleaşi lucruri pe care le-ai făcut întreaga viaţă. Te bagi din nou în papuci, te duci la baie – pentru ce? Te speli pe dinţi, faci un duş – pentru ce? Încotro te îndrepţi? Te pregăteşti atâta, dar de fapt nu te duci nicăieri. Te îmbraci, pleci la birou – pentru ce? Pentru ca mâine să faci acelaşi lucru? Priviţi ridicolul acestui mod de viaţă – şi trageţi o porţie bună de râs! Probabil că Dumnezeu moare de râs, văzând atâta prostie şi atâta absurditate în această lume, repetându-se la infinit. Dacă priveşti cu detaşare viaţa oamenilor, dramele lor auto-impuse, îţi dai seama că ei joacă de fapt într-o comedie, deşi sunt convinşi că trăiesc o tragedie. Cu siguranţă, Dumnezeu se tăvăleşte pe jos de râs.

citat din Osho
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

După o vreme

I

După o vreme înţelegi diferenţa subtilă
dintre a strânge o mână şi a încătuşa un suflet,

şi că dragoste nu înseamnă reazăm,
şi că anturaj nu înseamnă siguranţă.

Şi începi să înţelegi că săruturile nu sunt contracte,
şi nici cadourile promisiuni,

şi începi să-ţi accepţi înfrângerile
cu capul sus şi ochii deschişi,
cu graţia unei femei, nu cu supărarea unui copil,

şi înveţi să-ţi construieşti drumurile în ziua de azi,
pentru că pământul zilei de mâine este incert,
şi viitorul are obiceiul de a se prăbuşi în mijlocul zborului.

După o vreme înveţi...
că chiar şi lumina soarelui răneşte când te expui prea mult.

Aşa că plantează-ţi singur grădina şi împodobeşte-ţi sufletul,
nu aştepta pe altul să-ţi aducă flori.

Şi învaţă că tu chiar poţi să înduri...

că tu chiar eşti puternic

şi că tu chiar valorezi ceva...

Şi înveţi, şi înveţi...
cu fiecare zi care trece înveţi.

poezie clasică de Jorge Luis Borges, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Caută-mă

caută-mă-n milenii scurse-n liniştite clipe
sapă-n pădurile virgine pline de sevă ce mă strigă
urmăreşte-mă prin goana vântului de stele
sunt chemarea ta de multă vreme

caută-mi sufletul în visările lumii ca să spună
că-mi eşti în spicul pământului de sub clar de lună
tu-mi eşti pâinea sarea şi alinarea clipei mele
de ce treci siguratic călător pe lângă mine

sunt oceanul, vremea, apusul, soarele răsare
caută-mă-n în vânturi, în nori, în curcubee şi-n mare
eu sunt acolo, aici, pretutindeni şi chiar şi-n stele
de mă vrei tu pe mine, caută-mă peste tot în lume

poezie de Viorel Muha (septembrie 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tanţa

Stau parcă pe-un arici cu ţepi,
Pe Tanţa, prăvălită-n pat...
Ea mă întreabă: nu începi,
După ce eu am terminat...

Am încercat să îmi explic,
Şi cred că asta-i, din păcate,
Mă bate-aşa un gând peltic:
E bai că Tanţa stă pe spate...

Şi-i zic că un cioban îmi spune,
Pe vreme bună şi pe ploaie,
Că sunt poziţii mult mai bune,
Cum ar fi capră sau chiar oaie...

Dar Tanţa nu mă bagă-n seamă,
Şi mă anunţă cu glas dur,
Că nu-mi mai pune-n laboş zamă,
Şi de o rog şi de-o înjur...

Că-n viaţă toate au un rost,
De eşti molâu ori de eşti tare,
De eşti deştept sau de eşti pros,
Şi mă trimite... la plimbare...

poezie de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tipătescu (singur): Şi-l aleg pe d. Agamiţă Dandanache! Iaca pentru cine sacrific de atâta vreme liniştea mea şi a femeii pe care o iubesc... Unde eşti, Caţavencule, să te vezi răzbunat! Unde eşti, să-ţi cer iertare că ţi-am preferit pe onestul d. Agamiţă, pe admirabilul, pe sublimul, pe neicusorul, pe puicusorul Dandanache... Ce lume! ce lume! ce lume!...

replică celebră din piesa de teatru O scrisoare pierdută, Actul IV, Scena 4, scenariu de Ion Luca Caragiale (1884)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!