Spectacolul de la Astra-Dinamo

Într-o seară a avut o revelaţie
Antrenorul Marius Şumudică.
La Giurgiu voia să facă senzaţie,
Dar a devenit un ruşinică.

Pe câini, aproape i-a primit
La-nceput, Steaua a înjurat
Şi era foarte fericit
Pe bancă calm s-a aşezat.

Vai, dar ce păcat...
Când era mai liniştit
O brighetă a zburat,
Iar atunci a înnebunit.

În umăr lovit,
Dar de cap s-a ţinut
Se dădea aşa rănit...
De râs s-a cam făcut.

Nu avea scăpare,
Rău îl mai durea.
Era tragedie mare,
Circ frumos făcea.

Suporterii-au făcut "pact"
Şi-alte obiecte-au aruncat,
Iar acest superb act,
Frumos s-a terminat.

Trebuie să dea la actorie,
Să fie şi de alţii apreciat
Aceasta e noua lui meserie,
Rolul bine l-a jucat.

Un spectacol a oferit
Unii mult s-au distrat.
Bilet n-au plătit
"Toate cele bune" i-au urat.

La circul gratuit,
A fost nebunie mare
Multe "aplauze"-a primit,
Că doar nu-i un oarecare.

De tine-am râs seara toată,
Cel mai bun actor eşti
Te-aşteptăm altădată
La noi, Acasă-n Bucureşti!

poezie de Alina-Georgiana Drosu (28 februarie 2016)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Măcelarii de la Mureş

Într-o minunată seară,
Îmi amintesc, era primăvară
La Mureş s-a declanşat
Un măcel ce m-a şocat.

ASA, echipă fără antrenor,
A-nceput un război major.
Încă din minutul 4, Nicoară
Suferise o accidentare uşoară.

Iar Ţucudean, fost stelist,
Jucător ghinionist
A primit o lovitură,
Peste ureche, foarte dură.

Aşa accidentat,
Galben a încasat.
Şi cu urechea tăiată
Roşu s-a făcut îndată.

Mult a pătimit...
Terenul l-a părăsit
Foarte, foarte şifonat,
Dar mai ales, eliminat!

Jucătorii s-au tot faultat
Fotbal nu prea s-a jucat.
Cu 13 galbene într-un meci,
Bucură-te că-ntreg pleci!

A fost spectacol incendiar,
Cu multe faulturi la adversar.
Această partidă a făcut istorie,
E clar, ne rămâne-n memorie.

Un sport cam periculos,
Trebuie să fii norocos.
Mai bine zis, foarte tare
Dacă rămâi în picioare!

Regulile sunt încălcate...
Fotbalul e luptă peste noapte.
Respectul, frumos s-a dus
Vremea lui a cam apus.

Acum mureşenii sunt terminaţi
Cu-a lor patru-eliminaţi.
Ce vor face oare,
În etapa viitoare?

poezie de Alina-Georgiana Drosu (7 martie 2016)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colectiv

O mare tragedie,
S-a abătut pe această Românie.
Tineri frumoşi, ne-au părăsit,
Şi înapoi n-au mai venit.

O seară, începută bine,
S-a transformat în tragedie.
România, ţara mea,
Ce se alege de existenţa ta?

O trupă, un album lansa,
"Goodbye to Gravity" se numea.
Dar n-au mai apucat,
Focul, rapid s-a declanşat.

Ce a urmat, cu toţii ştim,
Nu vrem să ne amintim.
Suflete, la Cer s-au dus,
Şi-acum, ne privesc de Sus.

Răniţii, ne mor în spitale,
Nepomeniţi în catedrale.
Judecaţi pe nedrept,
Pentru că au fost la un concert.

Dumnezeu are nevoie,
Doar de sufleţele bune.
Îngeri sunt în Rai,
Eroi pe acest plai.

Clubul, autorizaţie n-a avut,
Încă de la început.
Pentru patroni, doar banii au contat,
Pe tineri, viaţa i-a costat.
 
În ţară, protestele au început,
Oamenii, o schimbare au vrut.
Tragedia i-a unit,
Şi din locuri s-au urnit.

De la Bucureşti, la Iaşi,
Cu toţii am fost părtaşi.
Au ieşit în toată ţara,
Din Galaţi şi Timişoara.

Până-n ziua morţii,
Noi vom goni hoţii.
Când ţara la noi revine,
Liniştea o să domine.

Lucrul cel mai trist,
Un dezastru ne-a trezit.
Am devenit solidari,
Cum n-am fost de ani.

poezie de Alina-Georgiana Drosu (7 noiembrie 2015)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În toamna aceea

Era toamnă
Erau şi nişte castani
Şi o bancă.

Eu şedeam
Eram palid şi poate frumos
Şi mă gândeam.

Atunci s-a oprit un tramvai
S-a dat jos o femeie
Dar era îmbrăcată foarte bine
Era deci o cucoană.

Tramvaiul a plecat
Strada rămăsese goală
Atunci femeia s-a aplecat
Şi-a ridicat încet rochia
Până la genunchi
Şi pe urmă mai sus
Foarte sus.

Avea nişte pulpe rotunde, frumoase
Şi ciorapi eleganţi de mătasă
A stat mult până şi i-a potrivit;
Eu o priveam pierdut de pe bancă
Şi ceva plângea, agoniza, murea în mine
Încât femeia s-a ridicat
Şi m-a văzut.

Era o femeie albă, frumoasă
Dar obrazul i s-a făcut deodată roşu
Şi eu simţeam cum mă înroşesc;
Femeia a plecat repede
Avea o rochie albastră care flutura în urmă
Eu am rămas mai departe pe bancă,
Sub castani.

Şi a mai venit un tramvai
Din el a coborât altă lume
Femei şi fete frumoase.

Şi eu şedeam mai departe pe bancă
Şi mă gândeam
La mine
La sinucidere,
Era toamnă
Şi mai erau şi nişte castani.

poezie de Poemul invectivă (1933)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nuntă n-a mai făcut, căci cu cine era s-o facă? Fata împăratului, cum a ajuns la casa mirelui, i-au plăcut palaturile şi socrii. Iar când a dat cu ochii de mire, pe loc a încremenit, dar mai pe urmă, strângând ea din umeri, a zis în inima sa: "Dacă aşa au vrut cu mine părinţii şi Dumnezeu, apoi aşa să rămâie". Şi s-a apucat de gospodărie. Purcelul toată ziua muşluia prin casă, după obiceiul său, iară noaptea, la culcare, lepăda pielea cea de porc şi rămânea un fecior de împărat foarte frumos! Şi n-a trecut mult, şi nevasta lui s-a deprins cu dânsul, de nu-i mai era acum aşa de urât ca dintâi. La vro săptămână, două, tânăra împărăteasă, cuprinsă de dor, s-a dus să-şi mai vadă părinţii; iară pe bărbat l-a lăsat acasă, căci nu-i da mâna să iasă cu dânsul. Părinţii, cum au văzut-o, s-au bucurat cu bucurie mare, şi, întrebând-o despre gospodărie şi bărbat, ea a spus tot ce ştia.

Ion Creangă în Povestea porcului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Valurile făceau parcă nişte semne ciudate. Şi Gretchen şi-a scos pantofii la care ţinea mai mult decât la orice şi i-a aruncat în apă; pantofii însă au căzut prea aproape şi valurile i-au adus la mal. Ai fi zis că râul nu voia să ia ce-avea ea mai scump, deoarece Karl nu era la el. Gretchen a crezut că n-a aruncat pantofiorii destul de departe şi atunci s-a suit într-o luntre care era legată în păpuriş, s-a dus până la capătul ei şi a aruncat pantofii în apă. Luntrea însă nu era legată bine şi, când fetiţa s-a repezit să arunce pantofii, s-a desprins de ţărm şi a pornit pe apă. Gretchen, când a văzut aşa, a vrut să se întoarcă şi să sară pe mal, dar luntrea acuma ajunsese departe şi pornise pe râu în jos.

Hans Christian Andersen în Crăiasa Zăpezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Seara, înainte de culcare, Karl s-a dus la fereastră, s-a urcat pe un scaun şi s-a uitat prin rotocolul de pe geam. Afară începuse să ningă şi un fulg, cel mai mare, s-a prins de marginea unei cutii de flori; fulgul a crescut până s-a prefăcut într-o femeie îmbrăcată cu o rochie albă, care parcă era ţesută din mii şi mii de fulgi de zăpadă. Femeia era frumoasă şi gingaşă, dar era de gheaţă, de gheaţă sclipitoare, şi totuşi era vie; ochii îi străluceau ca două steluţe, dar nu stăteau o clipă locului. Femeia a dat din cap şi a făcut un semn cu mâna către fereastră. Băieţaşul s-a speriat şi s-a dat jos de pe scaun şi i s-a părut că la geam bate din aripi o pasăre mare.

Hans Christian Andersen în Crăiasa Zăpezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cioara şi marea

A încercat să ignore marea,
Dar aceasta era mai mare decât moartea, la fel cum era mai mare decât viaţa.

A încercat să vorbească mării,
Dar creierul i s-a blocat, iar ochii i-au tremurat ca în faţa unei flăcări.

A încercat să-şi apropie marea, să şi-o facă simpatică,
Dar aceasta a ignorat-o – aşa cum te ignoră un lucru neînsufleţit.

A încercat să urască marea,
Dar s-a simţit ca un răhăţel uscat de iepure pe o stâncă bătută de vânt.

A încercat apoi să fie măcar în aceeaşi lume cu marea,
Dar plămânii nu-i erau îndeajuns de adânci,

Iar sângele ei zglobiu nu a avea nici o relevanţă –
Asemenea unui strop de apă căzut pe o sobă fierbinte.

În cele din urmă,
A întors spatele mării şi a părăsit-o.

O fiinţă crucificată devine imobilă.

poezie de Ted Hughes, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Realicartea

Din carte a ieşit un ochi.
Deşi era obosit s-a deschis larg
şi în acel moment a văzut unele lucruri pentru prima dată.
Nu după mult timp şi-a făcut apariţia un nas.
Acesta a mirosit deja ce se întâmplă.
Dar când să intre în încăpere i s-a închis repede uşa.
Nu era de el, locul lui era în carte şi atât.
Apoi din carte a ieşit o ureche.
Aceasta a auzit mult zgomot.
Şi mai apoi bârfe, dar nu s-a aplecat la ce se vorbea.
Gura şi-a făcut şi ea intrarea.
Celelalte i-au povestit deja experienţele avute.
Ea ar fi avut atât de multe să spună,
dar cartea a învăţat-o să tacă.

poezie de Ana Truta (noiembrie 2020)
Adăugat de Ana Truta
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prinţul şi prinţesa au îmbrăcat-o în mătase şi în catifea din cap până în picioare; au poftit-o să rămână la palat şi să trăiască în belşug, dar ea s-a rugat să-i dea numai o trăsurică cu un cal şi o pereche de pantofi, pentru că voia să plece iar în lume şi să-l caute pe Karl. I-au dat îndată pantofi şi un manşon, au îmbrăcat-o frumos şi când să plece, la scară era o caleaşcă numai de aur şi stema prinţului şi a prinţesei strălucea pe ea ca o stea. Vizitiul şi valetul aveau coroane de aur pe cap. Prinţul şi prinţesa au ajutat-o pe Gretchen să se urce în caleaşcă şi i-au urat drum bun. Cioroiul cel din pădure, care acuma era însurat, a însoţit-o cale de trei poşte. Şedea lângă ea, fiindcă nu-i plăcea să meargă cu spatele. Cioara de la curte stătea în uşă şi dădea din aripi; nu putuse să vină fiindcă o durea capul de când căpătase o slujbă şi mânca prea mult. Caleaşca pe dinăuntru era căptuşită cu turtă dulce, iar în lada de sub capră erau fructe şi covrigi.

Hans Christian Andersen în Crăiasa Zăpezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ghiocelul

Al primăverii vestitor
De tine ne era dor.
Eşti fragil, gingaş,
Dar şi tare drăgălaş.

Foarte frumos,
Delicat la miros.
Un zâmbet ne răpeşti
Atunci când înfloreşti.

Martie a sosit
Fata l-a primit?
Băiete, nu uita să-i iei
Un buchet de ghiocei!

poezie de Alina-Georgiana Drosu (26 februarie 2016)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Miresele se întorc în alb

ban pe ban
tot avutul femeii sacrificate
era tânără
s-a plătit
era frumoasă
s-a plătit
era pură
s-a plătit
era a ei
s-a plătit
strigă vornicul
pentru toate s-a plătit
dar miresele sunt făcute din nimic
şi se întorc în alb

poezie de Luminiţa Potîrniche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Patrick, lângă Cătălin

Sosit la noi cu speranţă
Pentru o mai bună viaţă...
A jucat în "Ştefan cel Mare",
Iar la spital şi-a dat ultima suflare.
În minutul 71 s-a prăbuşit,
Departe de casă a murit.
Moartea pe el l-a învins,
Prea devreme s-a stins...
A sa mamă, al său tată
N-o să-l mai vadă vreodată.
Scumpa lui soţie plânge,
În braţe nu-l poate strânge...
Trebuia să ne pregătim de finală,
Însă pe stadion e linişte totală.
Amintirea ta rămâne vie,
Acolo suntem datorită ţie...
Tu ne-ai calificat,
Dar la Cer te-ai ridicat.
Trista noapte, niciodată
Nu va fi de noi uitată...
Pentru ce-ai făcut, îţi mulţumim,
Toată viaţa o să te iubim.
Un gol mare ai lăsat
De când Sus eşti plecat.

Prea în grabă, Cătăline
A venit el lângă tine...
Voi, Câini pân' la moarte,
Acum şi-n Eternitate!

poezie de Alina-Georgiana Drosu (7 mai 2016)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mihai Eminescu

Eminescu a fost un geniu
Şi avere ne-a lăsat.
N-a stăpânit un Imperiu,
Dar era foarte bogat.

Operele consacrate
Sunt ale sale bogăţii.
În veci nu vor fi uitate
Frumoasele poezii.

"Luceafărul", "Lacul", "O rămâi",
"Ce te legeni", "Oricâte stele",
"Revedere", "Scrisoarea I",
"Adio", "Somnoroase păsărele".

În 1850 s-a născut
Luceafărul poeziei româneşti
Şi-n Moldova a crescut
La Botoşani şi Ipoteşti.

Creangă, prieten adevărat.
Alături mereu de Eminescu
Pe el nu l-a trădat
Cum a făcut Maiorescu.

O singură femeie a iubit
Scrisori de dragoste îi trimitea.
Şi-n acelaşi an ei au murit
Veronica Micle se numea.

În 1889, Luceafărul s-a stins,
Dar pe Cer s-a ridicat...
De boală fusese învins,
Din aceasta lume a plecat.

El e poetul cel mai apreciat
Românii şi-acum îl iubesc.
De noi nu a fost uitat,
Mulţi poeziile îi citesc.

poezie de Alina-Georgiana Drosu (30 martie 2016)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îngerul Patrick Ekeng

Într-o seară de mai, ultima etapă
Disputată-acasă, în "Groapă"
Cu toţii ne pregăteam
De finala ce mult o aşteptam.
Dar în minutul 71 de joc,
Am intrat în stare de şoc.
Când Patrick s-a prăbuşit
Şi nu şi-a mai revenit...
Iar o "rapidă" ambulanţă
Ce trebuia să-l readucă la viaţă
Pe teren, târziu a intrat,
Greu de tot s-a mai mişcat...
Iar după o oră de resuscitare
Nu a mai avut scăpare...

Lângă Cătălin te-ai dus,
Acum ne priveşti de Sus.
Nu meritai aşa soartă,
N-o să te uităm niciodată.
Cu gândul la tine ne ducem
Şi de ore întregi plângem...
În inimi pe veci domneşti,
Un Înger păzitor tu eşti!

poezie de Alina-Georgiana Drosu (6 mai 2016)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nevoia de cuvânt

la început a fost cuvântul, şi era atât de singur încât s-a despărţit în silabe
cea de sus s-a numit cer şi rai şi nori şi vânt şi ploaie şi absent
iar cea de jos s-a numit pământ şi iad şi umbră şi tărie
şi pentru că mai rămăseseră sunete
a zidit omul cu toate florile şi toate animalele
dar omul era singur, nu avea cu cine să vorbească
şi atunci, din unu a făcut doi şi femeia a strâns cuvântul la sân
şi cuvântul nu a mai plâns. a suspinat doar
şi a crescut fără teamă de întuneric, de ură, de micime
dar toate acestea şi-au dat mâna şi i-au pus gând rău ţintuindu-l
în cea mai neagră tăcere
iar cuvântul a murit şi a înviat
pentru că omului îi era greu fără de cuvânt
şi cuvântului îi era greu nerostit
mâna care mângâie, umărul care sprijină, gura care suspină
sunt demne de umbra şi duhul cuvântului
iar frazele se înlănţuie scriind toată istoria lumii
în aceleaşi eterne cuvinte
de început

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drum bun, România

Cu francezii... zmei de zmei,
Am băgat spaima în ei.
Şi România, la Paris,
Deja trăia un frumos vis.
Cu Elveţia cam relaxaţi,
În a doua repriză, intimidaţi.
Parcă de la vestiare
Sosise alte adversare.
Şi cu Albania, din păcate,
Meciul pe viaţă şi pe moarte,
L-am pierdut foarte ruşinos...
Suntem pe patru, cel mai jos.
Visul frumos s-a terminat
Acasă primii am plecat.
Români-s şocaţi, uimiţi,
Noi ne credeam favoriţi.
După ani şi ani de aşteptare
Venise o şansă unică, mare.
Dar de jucători ratată,
Ne merităm această soartă.
Avem pe bancă general,
Răul nostru naţional!

poezie de Alina-Georgiana Drosu (20 iunie 2016)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Deci, mama ta împlineşte mâine de abia 45 de ani... Era foarte tânără când ai apărut tu pe lume, în viaţa ei.
Lucian: Da, aşa e... Avea de abia 17 ani, era practic o copilă! N-am înţeles niciodată de ce s-a grăbit atât de mult, de ce s-a căsătorit atât de devreme; practic, nu existau motive.
Lia: Poate pentru că-l iubea prea mult pe tatăl tău şi n-a vrut să-l piardă.
Lucian: Probabil, dar... Avea doar 16 ani! Era pur şi simplu un copil! N-am îndrăznit niciodată s-o întreb de ce... Pentru tatăl meu, nu era deloc prea devreme, el e cu 11 ani mai mare ca ea. Dar putea să aştepte câţiva ani, măcar până la majoratul ei, dacă o iubea cu adevărat!
Lia: Poate, dar priveşte partea bună a lucrurilor. E mult mai bine că s-a întâmplat astfel!
Lucian: Mai bine? De ce? Care ar fi partea bună a lucrurilor, în toată chestia asta?
Lia: Pentru că, altfel, n-ai mai fi fost tu acum, aici, cu noi. N-ai fi putut participa la această misiune. Ai fi fost poate prea mic la data lansării. N-ai mai fi fost tu comandantul nostru!
Lucian: Mda... Cum să nu?! Ce pierdere dezastruoasă pentru voi! Mare scofală, nu-i aşa?!
Lia: Păi, mare, pentru că, cine ştie cine ar fi fost în locul tău şi cum s-ar fi purtat cu noi... Deci, o iubeşti foarte mult pe mama ta.
Lucian: Da, o iubesc, normal. Dar nu i-am spus-o niciodată, sau cel puţin nu-mi amintesc să-i fi spus şi nici nu m-am străduit să-i arăt acest lucru. De obicei, eram doar foarte încăpăţânat şi nu îi dădeam niciodată ascultare.
Lia: Nu mă surprinde deloc! Acest comportament te caracterizează, în general.
Lucian: Ah, te rog... Nu-i momentul să-mi aminteşti şi tu! Ce-ai vrea, am defectele mele...
Lia: Aşa e, le cam ai.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elefantul şi rinocerul

Elefantul şi un rinocer,
Având dureri reumatismale,
Să le fie de ajutor,
Au optat, băile termale.

Şi-au mers prin junglă,
După lacul cu nămol.
Găsit, n-au mai stat de vorbă
Şi s-au aruncat în el.

Mulţumiţi de piscină
Cu apă caldă şi nămol,
Aveau încrederea deplină
Că le va fi bine în viitor.

Pachidermul îşi freacă piciorul
Cu trompa, fiindu-i uşor,
Văzându-l însă rinocerul
I-a oferit repede ajutor.

- Stăpâne, te masez eu,
Aşa cum am mai făcut,
Iar dacă îţi este rău,
O uăm de la început.

A trecut repede la treabă
Cu cornul lui ascuţit
Care l-a înfipt în talpă,
Apa toată s-a roşit.

A ţipat şi i-a spus
Ce rău mare i-a făcut.
Leşinat, aproape dus
S-a pus pe oblojit.

După un timp şi-a revenit
Şi a început să-i vorbească,
L-a certat şi s-a răstit
Pentru fapta-i nebunească.

- N-ai vrut să-mi pansezi piciorul
Cu apă, ierburi şi nămol.
Te-ai pus, hoţule, cu cornul,
Crezând că mă omori.

Să-mi iei dintele al mare
Să-l vinzi la bijuterii,
Fugi, că nu eşti în stare
Şi să te laşi de prostii!

Fildeşul e pentru împăraţi
Şi marii latifundiari,
Pentru regi încoronaţi,
Ori bancherii mari.

Ce-ai crezut tu, stârpitură,
Că-ţi acord prietenie
Îţi trag eu o tăvălitură,
Ca să uiţi de duşmănie.

L-a luat la tăvălit
Printre aborii de eucalipt.
Lovit bine, a fugit
Cu cornul sângerând şi frânt.

poezie de Dumitru Matei din Clepsidra vieţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era cel mai periculos taur din întreaga Spanie, şi mii de oameni s-au adunat să vadă ce se va întâmpla. Ei au urmărit fenomenul... răsuflarea li s-a oprit, ochii nu le mai clipeau... Taurul s-a apropiat tot mai mult, şi cu toţii se temeau că Delgado va muri într-o clipită. El avea însă în buzunar mică telecomandă... Chiar atunci când taurul a fost la numai un picior distanţă de el, a apăsat un buton în buzunarul său - nimeni nu văzut asta - iar taurul s-a oprit brusc, îngheţat, ca o statuie. De atunci, Delgado a făcut experimente pe multe animale, şi pe oameni de asemenea; iar concluzia sa este că ceea ce făcea cu electrozii săi, religiile au făcut prin condiţionare. Încă din pragul copilăriei sale condiţionezi un copil; nu încetezi să repeţi, să îi repeţi o anumită idee ce devine implantată în centrul inteligenţei sale, şi care îi tot îmboldeşte centrul să facă ceva sau să nu facă ceva.

citat celebru din Osho
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hârca aceasta de babă era scroafa cu purceii din bulhacul peste care v-am spus că dăduse moşneagul, crescătorul lui FătFrumos. Ea, prin drăcăriile ei, prefăcuse atunci pe stăpânusău, Făt-Frumos, în purcelul cel răpciugos şi răpănos, cu chip să-l poată face mai pe urmă ca să ia vreo fată de-a ei, din cele unsprezece ce avea şi care fugiseră după dânsa din bulhac. Iaca dar pentru ce Făt-Frumos a pedepsit-o aşa de grozav. Iară pe credincios cu mari daruri l-au dăruit împăratul şi împărăteasa, şi pe lângă dânşii l-au ţinut până la sfârşitul vieţii lui. Acum, aduceţi-vă aminte, oameni buni, că Făt-Frumos nu făcuse nuntă când s-a însurat. Dar acum a făcut şi nunta şi cumătria totodată, cum nu s-a mai pomenit şi nici nu cred că s-a mai pomeni una ca aceasta undeva. Şi numai cât a gândit Făt-Frumos, şi îndată au şi fost de faţă părinţii împărătesei lui şi crescătorii săi, baba şi moşneagul, îmbrăcaţi iarăşi în porfiră împărătească, pe care i-au pus în capul mesei. Şi s-a adunat lumea de pe lume la această mare şi bogată nuntă, şi a ţinut veselia trei zile şi trei nopţi, şi mai ţine şi astăzi, dacă nu cumva s-a sfârşit.

Ion Creangă în Povestea porcului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!