Mareea se ridică, mareea cade-încet

Mareea se ridică, mareea cade-încet,
Ploierii ciripesc, amurgul devine violet;
De-a lungul plajei ude, parcă-n maro trasă,
Călătorul zoreşte către casă –
Iar mareea se ridică, mareea cade-încet,
Întunericul se-aşează pe-acoperiş discret;
Şi marea din beznă ne-atrage-n larg ca un magnet.
Valuri mici cu palme moi şi albe, lip-lip,
Şterg urmele de paşi înscrise pe nisip,
Iar mareea se ridică, mareea cade-încet.

Vin zorii, caii din grajduri lovesc în parapet,
Nechează, chemaţi de glasul rândaşului, urgent.
O nouă zi se-înalţă, dar călătorul nu-i pe-aproape,
El niciodată nu va mai reveni la ţărm de ape.
Iar mareea se ridică, mareea cade-încet.

poezie clasică de Henry Wadsworth Longfellow, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Băiatul meu, Jack

"Ai veşti de la băiatul meu Jack?"
Nu la mareea asta.
"Când crezi că se va întoarce? Zilele tot trec."
Nu cu vântul ăsta, nu cu mareea asta.

"A mai auzit de el vreo vorbă careva?"
Nu la mareea asta.
Tot ce-i îngropat de ape-anevoie mai poate înota,
Nu cu vântul ăsta, nu cu mareea asta.

"O, Doamne, când îşi va afla alinarea o inimă amară?"
Nu la mareea asta,
Nu la mareele care vin după asta –
Dar rămâi cu mângâierea că nu şi-a făcut neamul de ocară –

Nicio şoaptă dinspre-acel vânt, dinspre-acea maree.
Aşa că înalţă-ţi fruntea, semeaţă –
La mareea asta
Şi la fiecare maree viitoare aidoma cu asta;
Pentru că pe fiul căruia i-ai dat viaţă
L-ai dăruit acelui vânt, acelei perpetue maree.

poezie clasică de Rudyard Kipling, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

La mareea înaltă

Cârlionţi aurii şi rochiţă roşie, drăguţă –
O fetiţă-atâta micuţă –
Bessie cutreieră în sus şi-n jos
Prin castaniul ierbilor marine, mătăsos;

Ceva o preocupă peste poate,
Caută, vrea să afle, cercetează şi socoate.
Acum, ce-ar putea căuta Bessie oare
Cu atâta insistenţă-n mare?
Aşa că-întreb micuţa ştimă dintre valuri răsărită,
Iar ea-mi răspunde stingherită:

"Domnule, mareea vine, mareea pleacă de atâtea ori,
Dar unde-i păpuşarul care trage toate-aceste sfori??"

poezie de Amos Russel Welles, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mareea

Trupul meu se culcă peste maree
Mîinile îmi adorm în mişcarea ei
sonoră, de mătase cosmică,
dirijată de aştri
şi-mi pare că mareea va descreşte spre tine
fruntea mea va odihni
pe stîncile fosforescente
ale coastelor tale
Mă voi trezi
cu soarele crescut în părul meu,
privindu-mi trupul argintat,
de sirenă
cum încet se transformă,
gîndindu-mă că în lumea asta
voi fi gata să merg pe cuţite
ca să te urmez
voi umbla sîngerînd peste cioburile solzilor
şi peste scoicile
vărsate de val ca nişte azime
topite în nisipul solar presărat
pe ţărm din umărul tău.

poezie de Irina Monica Bazon
Adăugat de Anca Diana Vasluianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemul mării

O mie de mile dincolo de-acest zid bătut de soare,
Undeva valuri răcoroase peste nisipuri se scurg lent,
Mareea la reflux abandonează pământul indolent
Cu un murmur prelung şi muzical, o îngânare;

Sub proaspăt vânt, se-înalţă şi cad valuri, lansând în aer gustul sării,
Iar pe platoul stâncilor, cu fulgi de spumă albă, ninge –
Deşi-s departe de ţărm, aud şi ştiu cum apa-n pietre se înfige
Pentru că eu de la-început născută-am fost iubita mării.

Aş vrea – dacă-aş fi acolo şi peste mine-ar trece cu voalu-i sidefiu,
Cu recea-i insistenţă mareea, cuprinzătoare cât o lume,
Răcorind starea-aceea fierbinte căruia suflet îi zic oamenii pe nume –
Cu refluxul să plec, să mă pierd în depărtare şi să fiu

Mai puţin decât cea mai minusculă scoică pierdută-n mare,
Mai puţin decât, stinsă, chemarea unui albatros în zare.

poezie clasică de Sara Teasdale, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mareea de iluzii

Mareea de iluzii tălăzuind cărări creştine
Melci rămaşi pe ţărm, convingător au ruginit
Încerc condescendent să fiu şi mai firesc cu mine
Dar pleoapa ofilită nu pot să o mai ridic

Nici valuri răzvrătite nu mai fac pe un cal albiu
Eu şi calul falnic, suntem fiinţe intrinseci
Ai lumii buimăcite ce-n frâie n-am putut să ţiu
Grăbiţi oamenii pe oameni vor tot vâna în veci

Copaci cu vârful lor curat bat cerul să-l trezească
Şi pier apoi în gura prea abstractului abis
Acolo unde ochiul nicicând nu o să privească
Şi unde s-a născut rebel zadarnicul meu vis.

Fuior am încercat să fac din repezile ape
Dar m-au domesticit rupându-mi fiecare os
Atunci, eu chiar nu aflasem că seara e aproape
Că viaţa-i dată cu-mprumut şi lumea-i de prisos

poezie de Stelian Platon
Adăugat de Stelian Platon
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maria şi Marea

Dacă aş fi fost o mare
Iar tu o insulă
Mi-aş fi înălţat mareea
Să-ţi sărut gura

poezie de Cezar C. Viziniuck
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mareea,
infinitul din noi,
tăcerea ascultată,
singurătatea albă,
toate acestea mă încarcă!

gogyohka de Sandiana Ionela Gheorghe
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mă compătimiţi pentru că...

Nu mă compătimiţi pentru că la căderea serii
Lumina soarelui se stinge-încetişor pe cer;
Nu mă compătimiţi pentru floarea pe care o pierd merii
Sau pentru frunzele care, când vine iarna, pier.

Nu mă compătimiţi nici pentru luna în scădere,
Nici pentru mareea care părăseşte ţărmul la reflux
Şi nici pentru dorinţele care ne spun la revedere –
Nu mă mai priveşti ca odinioară, iubirea pentru tine-i azi un lux.

Am ştiut întotdeauna: Dragostea nu-i cu nimic mai mult
Decât inflorescenţa trecătoare pe care-o asaltează vântul,
Decât mareea care, pentr-un ceas, urcă plaja în sonor tumult,
Lăsând în urmă resturi din nava căreia-i va deveni mormântul:

Compătimiţi-mă pentru că inima somnoroasă prea târziu învaţă
Ceea ce mintea la fiecare colţ vede şi sesizează-n viaţă.

poezie de Edna St. Vincent Millay, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un cântec de pe râul sudic

De când m-am căsătorit cu negustorul din Qutang
El nu a reuşit niciodată să-şi ţină cuvântul...
Dacă m-aş fi gândit cât de consecventă este mareea,
Mă măritam mai degrabă cu unul din tinerii pescari de pe râu.

poezie de Li Yi, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pierdut în intersecţii...

s-a dus şi anul ăsta, tot ca altul,
s-a dus în colbul lui de fum,
rămân acelaşi în aluatul,
imaginarului de drum,
un drum pe care niciodată,
n-am reuşit să îl parcurg,
cărarea lui întortocheată,
nu m-a lăsat pe el să curg

prea s-a pierdut în intersecţii,
din care-a trebuit s-aleg,
din uimitoarele proiecţii,
pe una am putut să merg
şi n-am ştiut dacă aceea,
a fost cea bună, cea cu flori,
în valuri m-a cuprins mareea,
cu ochii ei neiertători

scăldat în dulcea ei culoare,
cu-atât senin pe multe zări,
nu m-am gândit la vântul care,
se-apropia din încercări
şi prea târziu am prins mişcarea,
furtuna coborâse norii,
şi-am alergat cu disperarea,
să mă salvez, crezându-mi porii

m-am furişat sub o uitare,
acolo mult am aşteptat,
să mai răsară dintr-o zare,
căldura, soarelui, treptat,
degeaba ochii îmi căutară,
în zări, mareea, caldul ei,
eram vânat de-a ei cătare,
şi-acum în ochii ei nevoi

prea m-a ales să mă iubească,
prea m-a ales să mă furtune,
prea m-a ales să mă orbească,
în nopţi de veghe de tăciune,
prea mă aşteaptă liniştită,
sub linişte mocnind nebună,
mocnind tăcerea absolută,
de care mă-nfior când tună

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Disperare

Părţile se desfac; centrul nu le mai poate ţine;
Anarhia se răspândeşte în lume,
Mareea sângelui vlăguit încetează să pulseze - pretutindeni
Păstrarea inocenţei devine inutilă;
În timp ce oamenilor buni le lipsesc convingerile,
Ticăloşii sunt plini de pasiuni intense.

poezie celebră de William Butler Yeats, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

mareea de feţe a subteranei
mă-nconjoară
o dată la două minute

gurile scîrţîietoare ale trenurilor o varsă
mirosind a transpiraţie
şi a voci ţipate

eu aştept noile trasee
unde să mă pierd
de mine
şi de scrierile mele

poezie de Dan Iancu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Novembre

De la toamnă o posibilă avertizare,
orice fiinţă vie mai şi moare
începe prăbuşirea cu-o paloare
ce, pe furiş, e preschimbată-n gălbinare,
natura-n jur, treptat, se descărnează
armăsarul Soartei a cumpănă nechează,
frunze cad vibrând scrisoare de adio,
vegetalul se răzbună pe mareea bio
şi creştineşte, elegiac, cu lacrime şiroi
bătând mătănii crede în lumea de apoi...

poezie de Constantin Ardeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aproape de Maelström

o bărcuţă de pescuit-mi pluteşte în ureche,
cu obiceiul său de a se elibera de balastru în larg,
est-vest, sud-nord, dar tot pe loc ancorează,
nici măcar în port.

surdă în faţa taifunului,
anunţat prin toate staţiile,
oarbă de rugină, cu steagurile încercănate.

est-vest, sud-nord, ţinută în polonic,
un ombilic de amintiri tot dă peste cap
motoarele. mateloţii ordonaţi fac pe rând
revolte, ba zac leşinaţi de ploi,
cu peştii prinşi în sac.

Iar hornul navei mici zdruncină toată marea,
mai e puţin, mareea care vrea să vină o va
aduce, în sfârşit, la ţărm.

poezie de Virgiliu-Andrei State
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Dezlănţuit ocean inunzi în mine cu mareea,
Ravagiu-n trup aluneci furtunos,
Şi muşti din el precum flămândă ţi-e ideea
Mă joci tulburător când sus când jos...

Două dezastre suntem, eu frumos,
Tu şarpe dulce şi alunecos...

poezie de Cipriana Tanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flori şi lumina lunii pe fluviu

Fluviul serii este plin şi parcă şi-a oprit mişcarea –
Culorile primăverii se dezvăluie deja-n toată splendoarea lor.
Pe neaşteptate un val duce luna undeva departe
Şi mareea vine cu un caric de stele.

poezie de Yang-ti, 605-617, împărat-dinastia Sui, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albastra dorinţă

Marea,
plină de sufletele înecaţilor
rostogolite de reflux
departe de noi.

Şi întoarsă
în mijlocul
planetei pustii
departe de mine.

Înalţă privirile albastre
răsucite în scoici
sub mătase de alge
departe de cer.

Ucide-n adâncuri
zdrenţuite suflete moarte
de peşti
departe de ţărm.

În care coralii
clădesc
ziduri de veci
departe de ea.

Sfârtecă trupul feciorelnic
de lumină incandescentă
cu buzele întredeschise
marea
aşteaptă mareea
aşteaptă
pământul muşcat...

poezie de Sorin George Vidoe din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nisipurile de la Dee

"Hei, hei, Mary, du-te şi adu vitele acasă,
Şi adu vitele acasă,
Şi adu vitele acasă,
De-a curmezişul nisipurilor de la Dee";
Vântul de vest era cumplit şi marea furioasă,
Iar ea singură la drum porni.

Mareea de vest şi-a-întins peste nisip, lichid, veşmântul,
Peste nisip, lichid, veşmântul,
Peste nisip, lichid, veşmântul,
Până departe, unde ochiul nu putea privi.
Rulouri de ceaţă s-au rotit şi au ascuns pământul:
Iar ea acas' nicicând mai reveni.

"Oh! buruieni sau peşti, sau păr plutind se vede?
O şuviţă de păr auriu pe marea verde,
Părul unei fecioare-înecate-n unda verde
Deasupra valurilor argintii?
N-a existat vreodat' somon blond, mă crede,
N-aş paria pe-aşa ceva la Dee."

Ei au au adus-o dincoace de valuri pe frumoasă,
Ferită de morişca spumei, rece şi sticloasă,
A crudei spume, mereu nesăţioasă,
Şi i-au săpat mormânt lângă valurile vineţii:
Dar pescarii şi-azi o mai aud mânând vitele spre casă
De-a curmezişul nisipurilor de la Dee.

poezie clasică de Charles Kingsley, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubitele aşteaptă pe fiecare cheu

Ea stă acolo, lângă mareea colorată,
Înroşită de nisipul frământat fără-ncetare;
Iar spre est, pe-oceanul vast, o pată,
O navă care dispare dincolo de zare.

Ea va aştepta şi va veghea-n zadar,
Fiindcă-i adevărat ceea ce Eros mereu
Repetă, "acel care-a iubit va iubi iar,
Iar iubitele-aşteaptă pe fiecare cheu."

poezie de Henry Lawson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Puterea mării

Vezi cum marea se sparge-n bucăţele lovind
insulelele,
dar în necuprinsul ei rămâne intactă?

Am prins eu vreodată din mare
cu braţele mele mareea
care se strecoară prin golfurile de la încheieturile mâinilor
şi curge
pe întinsul palmelor mele ca valurile printre stâncile
realităţii?

Oare tamburii mării
coboară pe coapsele mele
către insuliţele subacvatice ale genunchilor
cu toată puterea lor,
puterea mării,
pentru a se sparge apoi, ajunse la fund,
în recurente talazuri la picioarele mele?

Şi oare este oceanul trupului meu – ocean
a cărui forţă aleargă spre ţărmuri de-a lungul braţelor mele
pentru a se sparge în palme înspumate – puterea care coboară
şi se îndreptă spre valurile albe ale celor două tălpi de sare?

Eu sunt marea, eu sunt marea!

poezie clasică de D.H. Lawrence, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!