Eu nu cerşesc iubirea nimănui

Eu nu cerşesc iubirea nimănui,
şi nu-mi jertfesc sufletul ori-şi-cui,
n-arunc cu pietre, nici cu ocară
în tot ce-a fost frumos odinioară.
Eu nu-mi mânjesc trupul cu răni
unor ´preafericiţi´ distinşi călăi;
nu osândesc, nu prigonesc
îngeri ai demonului cu chip pământesc.
Eu-s doar un simplu observator
pe-al întinsului pământ obor,
nu-i ţelul meu să păgânesc
suflete ce din ură se hrănesc.

Eu nu cerşesc iubire nimănui,
de dragul banului, al păcatului
nu osândesc, nu prigonesc,
îngeri ai demonului cu chipu pământesc.

poezie de Adriana Monica Burtea (21 februarie 2016)
Adăugat de Adriana Monica Burtea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nopţi de stele

Mai dăruieşte-mi iubirea mea
Nopţi de stele în vreme rea
Iartă-mă când uit de noi
Iartă-mă când dau înapoi
Când mă ascund în colţ de suflet
Să ascult al tăcerii cântec.

Iartă-mă că nu mă asemuiesc
Unei zeiţe cu chip pământesc
Şi jertfesc lacrimi de ploi
Când rămânem reci şi goi
Şi cerşesc singurătate
Când mi-e trupul plin de păcate.

Poartă-mi ochii plini de dor
Trage al porţii închis zăvor
Lasă sufletul să zboare
Când prăpastia îi la picioare
Până dincolo de nori
Cum făceam adeseori.

Nu mă alunga de lângă tine
Când mă rătăcesc de mine
Ştii că zi de zi renasc
În flori dalbe de damasc
Şi noapte de noapte pier
În stele stinse de pe cer.

poezie de Adriana Monica Burtea (3 martie 2016)
Adăugat de Adriana Monica Burtea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acele dimineţi...

Ador acele dimineţi,
Venite parcă din alte vieţi
În care sufletul mi-l iubeşti
Iubirea în şoapte mi-o cerşeşti.
În care eşti un înger pământesc,
Cu suflet de copil ceresc.
În care razele ne spală trupul,
De păcatul amar si gândul,
A iubirii doar de-o viaţa
A unui fir încâlcit de aţa.
În care ne lăsăm amprente,
În care desenăm cu crete,
Iubirea noastră de hârtie,
Ce dureaza de-o veşnicie.
În care lupţi să mă păstrezi,
În lanţuri sufletul să-mi legi
Şi pentru alte vieţi ce vin
Împodobite în amar şi chin.

Ador acele dimineţi,
În care suntem nişte feţi,
Abia treziţi la viaţa,
Cu plâns şi râs pe faţă.

poezie de Adriana Monica Burtea (22 octombrie 2015)
Adăugat de Adriana Monica Burtea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îngeri

Îngeri de piatră
Îngeri de vatră...
Îngeri sub piele
Îngeri de stele.....
Biruinţe, înfrângeri
Sunt doar constrăngeri
A sorţilor îngeri...
Îngeri...
Îngeri pierduţi în mare
Îngeri orbiţi de soare
Îngeri uitaţi în cuvânt
Îngeri alungaţi de pamânt.

poezie de Vasile Zamolxeanu (17 decembrie 2015)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mă întreba

Nu mă întreba ce simt de te zăresc
când razele în jurul tău pălesc,
când mintea o transformi în afazie
iar sufletul-n anestezie.

Cu a soarelui lumină aurie,
desenezi curcubeu de bucurie
presari petale peste cicatrici,
eşti plin de linişti, eu de frici.

Nu mă întreba de încă zăbovesc,
la a porţii rai de ce cerşesc?
ce alţii nu-mi pot oferi,
priviri, ce timpul nu le poate ofili.

Încă-mi trezeşti mii de fiori,
când suntem simpli cerşetori
în aşteptarea zorilor de mai
pierduţi în ceşti fierbinţi cu ceai.

poezie de Adriana Monica Burtea (20 aprilie 2016)
Adăugat de Adriana Monica Burtea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa

Obscură şi mârşavă şi fără orizont
Te calcă în picioare, deloc nu ţine cont

Că una peste alta eşti gol şi întristat,
Ba încă te acuză de vină şi păcat,

Îţi dă numai iluzii şi te scoate dator
Fiind de râs şi jale în faţa tuturor,

Iubirea nu-i iubire doar pentru că iubesc,
Când sunt doar mâna-ntinsă cu care o cerşesc,

De Liberul Arbitru nici vorbă dragul meu,
De ce nu eşti cu mine, de ce ne este greu?

poezie de Mioara Anastasiu din Vise clandestine
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost în viaţa mea...

A fost în viaţa mea, a fost o vreme,
Când te iubeam, oh, ştii, cu-adevărat...
Nu te acuz, nu plâng, nu mi-e ruşine
De tot ce-n viaţa mea s-a întâmplat.

M-am înrămat tăcut în ne-uitare...
Mi-e lacrima şi scut şi cazemată...
Căci poate-am fost nebună de iubire
Şi de aceea azi sunt vinovată...

Mă-ntreb de simt şi dragoste şi ură
În sufletul înnrourat de răni...
Acum îmi plec umilă amintirea
La a iubirii noastre-nmormântări...

Nu vin cu jerbe, nici nu plâng, iubite,
De ce aş face iar un legământ
Cu o iubire ce n-a fost a noastră?
Încerc, cât mai subtil, să mă ascund.

Nu cad pe cruce-n jerbe, promisiuni, nici stele,
Nu sunt a ta, nu sunt a nimănui...
Căci între noi mai sunt cuvinte grele...
Nu pot să-ţi spun la mine să rămâi.

De ce nu pot să-mi mai aduc aminte
De tot ce-a fost frumos în viaţa mea?
Tu ţi-ai ales, tu ţi-ai ales iubite,
Să ai, să ai atunci pe-altcineva...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îngeri şi oameni

Lumina cea sfântă în noi se coboară
Şi îngeri suspină de oameni ce sânt,
Bătaia de inimi începe să doară
În oameni şi îngeri, cum n-au fost nicicând.

Pământul se umple de raza curată,
Iar oameni suspină de îngeri ce sunt,
Iubesc şi-n iubire pe toate le iartă,
Că astfel e-n ceruri şi aşa-i pe pământ.

Doar îngeri şi oameni acolo... fiinţe
Căzute în rugă din inimi şi minţi,
Flămânde să-şi ardă în flăcări dorinţe,
Uitând câteodată să fie cuminţi.

poezie de Ovidiu Vasile
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

CERSETOR

Mă uit la tine,
Lung şi şters,
Tu ştii ce e cu mine,
După nesigurul
Meu mers,
Cerşesc în stradă,
Că n-am casă
Cu ogradă,
Nici nu-mi pasă.
Am costumul
De nuntaş,
A unui domn
De la oraş.
Altceva?
Nu am nimic,
Nici nu dreg,
Dar nici nu stric.

poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îngeri albi

Ninge cu îngerii albi,
Peste chipul tău, peste chipul meu,
Parcă au fost trimişi din cer de Dumnezeu.
Se topesc în palma mea, în palma ta,
Aceşti îngeri albi cu sufletul de catifea.
Ei tot pământul îl învelesc cu un covor alb nepământesc.
Se bucură mic şi mare de această magie, de această splendoare,
Adusă pe pământ de aceşti îngeri gingaşi fără aripioare.

poezie de Vladimir Potlog (30 ianuarie 2016)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflet fără chei

De atâtea ori când mă plimb pe alei,
zăresc câte-un suflet fără chei
ce-n umbra trupului se oglindesc
strigătele sufletului pământesc.

Ochii, sunt şi ei nişte ruine
osândiţi de grija "cea de mâine"
pasu-i grav, apăsător,
ca de plumb el călător.

Strigătul străbate zarea,
zvârcolind în chinuri marea;
liniştea a apus de mult
peste alei, peste pământ.

Suflet drag, pierdut de chei,
caută-ţi a ta făclie
nu mai rătăci într-o lume
făr' de soare, făr' de nume.

poezie de Adriana Monica Burtea (13 februarie 2016)
Adăugat de Adriana Monica Burtea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţiganii noştri au invadat ţările occidentale, la cerşit şi alte "activităţi"

Vezi, ţiganii de la noi,
Nu cerşesc că au nevoi,
Nu cerşesc că mor de foame,
Că trăiesc acasă drame,
Ca să-şi cumpere pastile,
Ci cerşesc să-şi facă vile.

pamflet de George Budoi din Ţiganii în aforisme, epigrame, pamflete şi satire (11 ianuarie 2019)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu nu ştii?

De ce-mi apari încă în vise,
tu nu ştii că uşile-s cu lanţ închise?
că o rază de lumină
se mai zbate pe podină
şi sărută răni adânci
părăsite de pe atunci
când îngeri au obosit
când aripi s-au veştejit?
De ce-mi arunci săgeţi de dor,
tu nu ştii că încă dor
răni ce stau pe la fereşti
aşteptând să mă găseşti
în a trupului închisoare
în a timpului ninsoare?
De ce-mi eşti drag de atâta timp,
tu nu ştii că al iernii anotimp
n-a mai plecat de atunci din mine
transformându-mă-n ruine?
Ceasul a uitat să bată.
La a sufletului poartă.
Visele pe pierd în vânt,
Rând pe rând şi gând cu gând.

poezie de Adriana Monica Burtea (7 martie 2016)
Adăugat de Adriana Monica Burtea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îngeri şi îngeri

Ploua în Craiova aseară,
Iar noi, prin atingeri de gând,
Am vrut, pentru vremea de-afară,
Să fim stropi de cer, fremătând.

Şi-am fost, printre stropii de ploaie,
Doi îngeri veniţi pe Pământ
Cu aripi arzând în văpaie
Şi doar cu iubirea veşmânt.

Schimbam, din albastru-n albastru,
Priviri cu reflexii de Rai,
Dorindu-ne-un colţ de sihastru
Ferit de al lumii alai.

Fereastra terasei, plouată
Cu stropii de lacrimi de zei,
Părea printre timpuri uitată,
Când mi te priveau ochii mei.

Şi-am fost, şi mi-ai fost o-ncântare
Când toată fiinţa-mi şoptea
Că-s îngeri şi îngeri sub Soare...
Iar ploaia-n Craiova cânta.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăciune pentru stricarea lucrării diavoleşti

Tu, Ce-ai stricat lucrarea diavolească,
eşti veşnic mântuire dumnezeiască,
Iisuse, mântuire dumnezeiască!

Mă zbat în boale, mai aproape de mormânt,
trimise de vrăjmaşul prin vrăji şi descânt,
pe patul suferinţei prin vrăji şi descânt.

Doctorii din spitale leacul nu-mi găsesc,
căci suferinţa mea n-are leac pământesc,
Boala mea n-are leac pământesc.

Ascultă-mi, Doamne, smerita rugăciune,
fă cu mine astăzi încă o minune,
o preafrumoasă şi dulce minune.

Dă-mi limpezimea apei de izvor curat,
sufletul mi-l spală în chip minunat,
de vrăji mi-l spală în chip minunat.

Pentru rugăciunile maicii Tale,
curăţeşte-mă de păcat şi întristare,
cu mila Ta, de păcat şi întristare.

poezie de Gavriil Stiharul din Poeme creştine (27 mai 2008)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păcatele toate

La ceasul pierdut din noapte,
îmi bat la poartă cruntele păcate
lacrimile sunt acuma de prisos
sufletul mi-e deja de molii ros.
Acolo-n colţ un înger plânge,
lanţul pân-la sânge ajunge
aripile-s toate rupte
privirile-s demult timp mute.
Cui să mai cer acum iertare,
când soarele nu mai răsare,
când stelele pe cer s-au ofilit,
când pe Cel bun L-am osândit?
O, tu, viaţă trecătoare
eliberează-mă din a răului strâmtoare,
mai dă-mi o oră, două, trei..
să-mi spăl sufletul cu flori de tei,
să spăl aleile cu lacrimi,
să spăl sufletul de patimi
să cerşesc dulcea iertare
de la oamenii până la soare.

La ceas târziu în noapte,
îmi spăl sufletul de păcate
îngerul îl las să zboare
de la mine pân-la soare
şi-ntind mâna spre iertare
spre iubire, spre uitare
El, păcatu-mi va ierta
însă NU şi conştiinţa!

poezie de Adriana Monica Burtea (27 februarie 2016)
Adăugat de Adriana Monica Burtea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea ta...

Nu pot sa-ti multumesc
Pentru tristetea sufletului meu
Da pot sa iti daruiesc
Amintirea mea mereu
Te las sa te hranesti din ea
Cand iti va fi mai greu
Sa plangi in noaptea grea
Asa cum am plans si eu
Nu pot si nici nu vreau
Sa iert greseala ta
Plec si nu iau....
Decat viata mea....
Iti las amintirea mea
Te vei agata mereu de ea
In fiecare clipa si secunda
In noapta rece si lunga.
Adio iti zic acum...
A fost frumos candva
Acum totu-i scrum
Voi uita, voi uita... iubirea ta

poezie de Adriana Monica Burtea (15 ianuarie 2010)
Adăugat de Adriana Monica Burtea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copii orfani

Mă-ntreb de ce copii ai nimănui, sub soare,
Stau şi plângând, cerşesc la colţ de stradă,
Un trecător s-arunce-un colţ de pâine.
Ori caută o mângâiere caldă...
Haina le este petecită-n coate...
Un somn cu vise dulci dac-ar avea
Poate că n-ar mai tremura stingheri în noapte,
Lumină lămpii-n suflete ar da.
Ce dulci speranţe! Strânşi ca un ciorchine,
Frate cu frate, ori părinţi cu prunci,
De sărăcie nu le e ruşine,
Îşi poartă-n suflet rănile adânci.
Din ochi ştergându-şi urma de tristeţe,
Zâmbesc cu Maica Sfântă-n somnul lor.
Poate că n-au ce încălţa şi-i iarnă
Şi n-au în lume nici un ajutor...
În suflet li-ncolţeşte primăvara,
Adorm într-un târziu, zdrobiţi de fame.
I-acoperă cu sufletul de foc, doar mama.
În somn ei nu mai cată răzbunare,
Ci se ascund în lumea de poveste
Când îngeri vin lumină să le dea
Şi le arată căile celeste
Spre lumi de vise şi de catifea.
Ei au avere-n suflet şi în gânduri,
Noi îi împodobim cu-aceste rânduri.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea mereu

Iubirea nu-i un ultimatum...
Nici prima nici ultima, vreau să rămâi
Iubirea din mine nu e doar patul,
Iubirea în mine-i pe locul întâi.

Iubirea nu-i o datorie...
Nici rimă, nici vers, nici fior sau cuvânt,
Ciudată mereu, un pic fistichie,
Ea veşnic ne poartă între cer şi pământ.

Iubirea mereu... e doar... iubire,
Sentimentul fiebinte, e nodul din gât
Fiorul din pântec, un vis-amăgire,
Iubirea-i iubire... iubim... şi atât.

poezie de Dumitru-Cristian Ştefănescu (6 noiembrie 2015)
Adăugat de Dumitru-Cristian Ştefănescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hai, vino, măicuţă!

Hai, vino, măicuţă, de mult ţi-am iertat
Purtarea de ieri; m-ai lăsat prin străini!...
În pieptul meu firav, se zbate-un oftat,-
Mi-i sufletul strâns, plin de urme de spini.

Nu pot să pricep că iubire n-a fost,
Că tu m-ai născut într-o lume de chin.
Nu-mi vine să cred c-am venit fără rost.
În minte rămasu-mi-a chipu-ţi blajin.

Hai, vino, măicuţă, când nici nu visez!
Eu stau, o scrisoare pe zi să îţi scriu.
Nimic nu-mi învinge firavul meu crez,
Că nu m-ai uitat şi-ai să vii-ntr-un târziu.

Mai stau lângă voi fraţii mei, vreau să-mi spui?!
Împart o bucată de pâine tustrei,
Sau astăzi sunt şi ei tot ai nimănui?!
Acasă, înseamnă ceva pentru ei?!

Hai, vino, măicuţă, dă-mi mâna, te rog!
Cu tine mă poartă s-ajung la liman.
Fii mândră de mine, că în catalog,
Am doar note bune în fiece an!

Îţi semăn, măicuţă, la minte şi chip,-
Acasă mă ia, lângă voi nu-i pustiu!
Mă simt prin străini ca păşind pe nisip.
Mi-e dor în căsuţa sărmană să fiu.

Hai, vino, măicuţă, de mult ţi-am iertat
Purtarea de ieri; m-ai lăsat prin străini!...
Mi-i sufletul strâns şi mă simt ruşinat,
Crezând că-i iubeai doar pe fraţii mezini.

poezie de Mihaela Banu din In volumul Bolta-şi răsfrânge straiul peste brazi (2017)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Actul final

Îmi scufund paşii în nisipul încins.
Nimeni nu-i mai salvează,
Nimănui nu-i pasă
De existenţa mea sinuoasă.
Tu te-ai oprit...
O altă zare ai concesionat
Şi te-ai adâncit în foamea lucrului pământesc.
Eu m-am înălţat... am picat -
Fluture de argint pe marea de stele...
Nu am decât însingurarea
Şi nemărginirea ce desenează
În mine
Braţe de deznădejde.
Sufletul mi s-a ascuns
În inima ta...
Dar tu nu cunoşti acest lucru!
Nu ai uşa deschisă spre stele...
Mă hrănesc cu gânduri despre tine,
Cu amintirile noastre...
Iar când voi pleca
Voi fi quasar pe cerul inimii tale,
Tristeţe şi o nemărginită lacrimă -
Actul final.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!