Priveşte-ţi omule, frumosul din suflet

Când printre brazi brumaţi de timp,
Răsare în împărăţia ei ochioasă luna
Şi întregul vieţii luminează pe pământ,
Dezmiardă în ploaia ei de raze argintii
Frumosul lumii adormit în noapte
Şi-i dă culori feerice naturii şi iubirii,
Cum nu s-au mai văzut,
Decât în raiul pământesc, bine privit.

Priveşte-ţi omule, frumosul din suflet
Priveşte-i lumina transparentă,
Ca limpezimea apei de izvor
Şi vezi ce simţi cu adevărat,
În sufletul de viaţă frământat, în timp;
Prin vene îţi va curge poezia,
Inima îşi va deschide trandafirul roşu al iubirii,
Ca altruismul dărnicia
Şi Venus va cânta divin,
Pe-a timpului nemuritoare harfe vechi
Şi pe al tău destin.

O viaţă, miracol dăruit cu bucurie
Şi binecuvântat pe altare sfinte,
Deşteaptă mintea omului cu spiritul sărac,
Aşa cum soarele trezeşte sfânta dimineaţă,
Să vadă adevărata frumuseţe,
Adevărata bogăţie, iubirea, pacea, dărnicia,
Că timpul enigmatic măsurat
Răsplăteşte omului faptele bune,
Dar nu uită ce greşeşte, niciodată.

poezie de Valeria Mahok (11 februarie 2016)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Priveşte-ţi, omule, frumosul din suflet...

Când printre brazi brumaţi de timp,
Răsare în împărăţia ei ochioasă luna
Şi întregul vieţii luminează pe pământ,
Dezmiardă în ploaia ei de raze argintii
Frumosul lumii adormit în noapte
Şi-i dă culori feerice naturii şi iubirii,
Cum nu s-au mai văzut,
Decât în raiul pământesc, bine privit.

Priveşte-ţi, omule, frumosul din suflet
Priveşte-i lumina transparentă,
Ca limpezimea apei de izvor
Şi vezi ce simţi cu adevărat,
În sufletul de viaţă frământat, în timp;
Prin vene îţi va curge poezia,
Inima îşi va deschide trandafirul roşu al iubirii,
Ca altruismul dărnicia
Şi Venus va cânta divin,
Pe-a timpului nemuritoare harfe vechi
Şi pe al tău destin.

O viaţă, miracol dăruit cu bucurie
Şi binecuvântat pe altare sfinte,
Deşteaptă mintea omului cu spiritul sărac,
Aşa cum soarele trezeşte sfânta dimineaţă,
Să vadă adevărata frumuseţe,
Adevărata bogăţie, iubirea, pacea, dărnicia,
Că timpul enigmatic măsurat
Răsplăteşte omului faptele bune,
Dar nu uită ce greşeşte, niciodată.

poezie de Valeria Mahok (11 februarie 2016)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Caut lumina...

Caut lumina divină, sufletul să mi-l inunde,
Ca apa curată făptura omenească
Sau ca văzduhul suflarea păsărească.
Caut iubirea adevărată să-mi răsfăţ inima,
Ca noaptea instelată
În viaţa mea sau peste iubirea lumii toată.
Caut raiul pământesc şi frumuseţea lui,
Căci fără de ele, chiar n-are rost să trăiesc.

Dar unde-i lumina divină?
La câţi ani lumină?
Şi iubirea visată...
La ce distanţă de lume, de mine?
Noroc cu raiul naturii altruiste,
Că încă mai există şi are vise.

Şi, ce sunt lumina, iubirea, frumosul?
După care orbecăim cu toţii până la moarte,
Decât sfânta înţelepciune,
Sau pacea şi armonia oamenilor
În lume şi în toate.

poezie de Valeria Mahok (30 noiembrie 2016)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Caut lumina...

Caut lumina divină,
Sufletul să mi-l inunde,
Ca apa curată, făptura omenească,
Şi ca văzduhul, suflarea păsărească.
Caut iubirea adevărată,
Să-mi răsfăţ inima flămândă,
Ca noaptea, de stele înfometată,
Şi ca viaţa, de iubirea lumii toată.
Caut raiul pământesc şi frumuseţea lui,
Căci fără de ele, chiar n-are rost să trăiesc.

Dar, unde-i lumina divină?
La câţi ani, lumină?
Şi iubirea visată...
La ce distanţă-i de lume, de mine?
Noroc cu raiul naturii altruiste,
Căci, încă mai rezistă şi are vise.

Şi, ce este lumina, iubirea, frumosul?
După care orbecăim cu toţii până la moarte,
Decât, Sfânta înţelepciune,
Sau pacea şi armonia oamenilor,
În lume şi-n toate.

poezie de Valeria Mahok (30 noiembrie 2016)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am furat...

Am furat o rază de soare
Şi am ascuns-o în suflet,
Ca fericirea unui copil binecuvântat,
Să-mi lumineze zilele gândurilor bune,
De om maturizat.

Am furat nopţilor o rază de Lună
Şi mi-am prins o în păr,
Că o iubitoare cadână,
Să-mi lumineze spiritul frumosul înstelat.

Am furat din verdele Naturii vii,
Hulpavă ca un animal înfometat
Şi mi-am îmbrăcat sufletul întristat
Cu spiritul speranţei neestompat.

Am furat din frumuseţea florilor
Şi din culorile curcubeului mi-am făcut ochelari,
Ca să văd Raiul pământului, pentru oameni lăsat.

Am furat apă din izvoare,
Să-mi limpezesc spiritul gândurilor neclare
Ce se vor călătoare,
Şi arşiţa iubirii să -mi astampăr, neîncetat.

Am furat câte un pic din toate,
Ce omului de Dumnezeu i-au fost date,
Dar, de recunoştinţă n-am uitat,
Căci viitorul m-ar bate.

poezie de Valeria Mahok (25 iulie 2020)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frumuseţea omului vine din lucruril sfinte: suflet şi credinţă. Sufletul este adevărata frumuseţe care nu poate fi învinsă de timp, aşa cum se întâmplă cu partea fizică a omului.

Camelia Opriţa în Se spune că D-zeu a inventat dragostea pentru ca omul să se refugieze în ea de bătrâneţi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pacea...

Pacea-i ciripit vesel de păsări,
Când soarele se deşteaptă,
Este muzica iubirii,
Când începe să înflorească.

E liniştea câmpului verde,
Când doar roua o sărută,
Sau a muzică naturii,
Cu orchestra ei tumultă.

Pacea e surâsul vesel,
Din dulceaţa clipele
Şi lacrima fericirii,
Din ochii copiilor.

Pacea este armonia
A tot ce e pământesc,
E iubirea cea divină,
După care au râvnesc.

poezie de Valeria Mahok (16 mai 2017)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

În vocaţie există mai multă iubire decât în multe relaţii de cuplu. Imaginează-ţi. Omul cu vocaţie se trezeşte cu entuziasm de dimineaţă, întreaga lui viaţă, pentru a munci neobosit ca să dăruiască lumii creaţiile sale. Munca lui va ajunge să bucure oameni pe care nici măcar nu îi cunoaşte dar prin ce a creat le va transmite o bucăţică din spiritul lui, din iubirea lui. Câte relaţii de cuplu cunoşti în care atitudinea permanentă este de dăruire cu bucurie, zi de zi, aşa cum este în viaţa omului cu vocaţie? Poate că relaţiile de cuplu au alt rol în viaţa noastră şi cei care caută iubirea aceea descrisă în mitologie şi cărţi ale înţelepţilor sau cărţi sfinte, ar trebui să înceapă căutarea ei în alte părţi fără a minimaliza importanţa relaţiilor de cuplu. Dacă ar fi să numesc suferinţa numărul 1 cu care un psiholog se confruntă, aceea ar fi dezamăgirea oamenilor că ceilalţi nu le fac pe plac, nu îi servesc şi nu îi iubesc. E o suferinţă care nu şi-a găsit rezolvarea niciodată aplicând metodele deja cunoscute şi nici nu se va găsi o rezolvare până când căutarea şi atenţia omului suferind nu se vor îndrepta spre adevărata sursă a iubirii.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sădeşte-mi, Doamne, primăvara în suflet

Sădeşte-mi, Doamne, primăvara în suflet!
Cu tot alaiul ei încântător de viaţă,
Scăldat în pacea liniştii de dimineaţă,
Şi în parfumul florilor, miracol divin,
Sub bolta cerului senin.

Sădeşte-mi, Doamne, primăvara în suflet!
Cu tot alaiul stelelor aprinse în sclipiri de noapte,
Altoi scăldat în vrăjile iubirii, sfinte şoapte,
Raze poetice pe tâmple verzi sau coapte,
Aşa cum neîncetat mi-am dorit.

Sădeşte-mi, Doamne, primăvara în suflet!
Şi bucuria fericirii împlinită în vis real, frumos,
În rânduri altruiste împarte versul poetic,
Printre oameni cu caracter mărinimos,
Să fie viaţa imn armonios.

Sădeşte-mi, Doamne, primăvara în suflet!
Cu toată simfonia viselor de zi şi noapte,
Buzele florilor să mă sărute sub nobile fapte,
Destinul meu liniştit, în marea de oameni,
Fie înţelepciunea dorită în realizări înalte.

Sădeşte-mi, Doamne, primăvara în suflet,
În fiecare zi şi în fiecare clipă a vieţii mele,
Să nu îmbătrânesc nicio clipită,
În hamacul nepăsării cu vise amorţite şi grele.
Primăvară eşti tinereţe, iubire şi speranţă,
Bucuria în floare, pe orice cărare,
Eşti o Julietă fericită în raze de soare,
Eşti muză poetică, fermecătoare.

poezie de Valeria Mahok (17 martie 2018)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă vrei să nu regreţi nimic în viaţă...

Dacă vrei să nu regreţi nimic în viaţă,
Fii bun ca "sarea în bucate"
Dacă vrei să nu regreţi nimic în viaţă,
Iubeşte ca Julieta, înainte de moarte.
Dacă vrei să nu regreţi nimic în viaţă,
Slăveşte frumosul prieteniei şi ridică-i cetate.
Dacă vrei să nu regreţi nimic în viaţă,
Botează-ţi timpul cu hărnicia Cenuşeresei,
Cât se poate.
Dacă vrei să nu regreţi nimic în viaţă
Fii altruist, ca minunatul Isus, cu toţi apropiaţii.
Dacă vrei să nu regreţi nimic în viaţă,
Binecuvântează-ţi străbunii, părinţii, pacea şi fraţii.
Dacă vrei să nu regreţi nimic în viaţă,
Nu ocoli, ca ateii înţelepciunea divină.
Dacă vrei să nu regreţi nimic în viaţă,
Fă-ţi din timpul vieţii o minunată disciplină.
Dacă vrei să nu regreţi nimic în viaţă,
Din floarea iubirii lasă în urmă minunaţi copilaşi.
Dacă vrei să nu regreţi nimic în viaţă,
Împodobeşte bradul vieţii şi caracterul ei
Cu tot ce este mai nobil pe pământ, pentru tine,
Pentru viitor şi pentru urmaşi.

poezie de Valeria Mahok (11 februarie 2016)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt atâtea taine care ne înconjoară! Prea multe enigme apasă asupra bietului om pe acest pământ. Dezleagă-le cum te taie capul, şi ieşi la liman teafăr, nevătămat, dacă-ţi dă mâna. Frumosul! Şi apoi, nu pot să suport gândul că unii oameni cu suflet mare şi luminaţi la minte încep prin a slăvi idealul Madonei, ca să ajungă la urmă să năzuiască spre un alt ideal, idealul Sodomei. Dar şi mai îngrozitor este atunci când omul în al cărui suflet sălăşluieşte idealul Sodomei nu se îndură totuşi să-şi întoarcă faţa de la celălalt ideal, idealul Madonei, fiind singurul care-l însufleţeşte, şi pentru care inima lui arde, arde cu adevărat, ca în anii neprihănitei tinereţi. Nu, sufletul omului e larg, e mult prea larg, n-ar strica să fie puţin îngustat! Dracu' să înţeleagă! Acolo unde mintea vede numai ruşine, inima descoperă frumosul. Poate oare Sodoma să reprezinte frumosul? Crede-mă că pentru cei mai mulţi oameni frumosul este însăşi Sodoma! Poţi tu să dezlegi taina asta? Şi te cutremuri când te gândeşti că frumosul nu este numai ceva care te înspăimântă, dar în acelaşi timp şi o taină nepătrunsă. Aici se dă lupta între diavol şi Dumnezeu, iar câmpul de bătălie este însuşi sufletul omului.

citat celebru din romanul Fraţii Karamazov de Dostoievski
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce-mi spui, frumuseţe?

Ce-mi spui tu mie, frumusete trecătoare
Că pielea e adevărata ei valoare!
Când sufletul în veci nu-o v-a apune
Răsărind culorile din ale tale dune..

Cum răsare dintr-un nisip de mac
Frumusetea in fata careia îngeri tac...
Din bulbul inimii,.. a iubirii rădăcină
Căreia câteodată şi mintea se-nchină!

Căci ea ţine cenuşia în viată, ce nu-nvaţă
Că ea e si sufletul şi sublimul şi frumosul
Ce nu îl poate îmbătrâni chiar infinitul!
Pe când trupul moartea aspru îl învaţă

Dându-i pedeapsă că nu a ascultat povaţă
De la suflet şi inima cu judecata înteleaptă!
Şi mi-o transformă într-un fir de nisip
Ce v-a fi măturat prin Univers de timp...

Când sufletul rămâne cu culoarea spirituală
Căci energia lui nu se pierde in niciodată!
In clepsidră, gaură neagră sub nicovală
E legea de Univers de la inceput dată.

Cu cuvântul ce a apărut prima dată..
Şi hai să te mai întreb încă odată!
Frumuseţe a pielii ce te crezi netrecătoare
Plină de trufie, mândrie, cu toc de-ncrezătoare...

Ce trece şi nu trece pe om mereu-l petrece
Atrăgând culoarea care el şi doreste
Întunericul sau lumina care il creste
Intr-un infinit cu sunet şi culoare cum numai este...

Frumuseţe ce pari a universului minune
Te risipesti incet răsfirată în dune...
Când sufletul mereu lumină rămâne
Magnific de sublimă mirare ce-n veci nu apune

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Baladă poeţilor

BALADĂ POEŢILOR

Scriitorii nu mor,
ci se afundă-n somn
pe un tărâm de dor,
la Zeu şi Mare Domn.

Mai cade câte-o stea,
iar alta răsare,
ducând lumină-n ea,
pe-a ochilor zare.

De dor lăcrimează
Soarele în apus,
suflet luminează
în veşnicie dus.

Plâng îngerii-n cerul
funebru, înnorat,
privind mesagerul
de viaţă detaşat.

Plâng prieteni şi fraţi
în condeiul stingher,
la priveghi adunaţi,
când duh urcă spre cer.

Cu lacrimi amare
roagă pe Dumnezeu
ca să-i dea iertare
şi pacea Lui, mereu.

Ca un Tată ceresc
îi luminează har
din destin pământesc,
pe al morţii hotar.

Suspină şi Luna
în raze de argint,
împletind cununa
pe astrul răsărit.

Speranţa nu moare
în ploaia de tristeţi,
ci în zori răsare
cu har în alţi poeţi.

Ei duc făclia-n gând
la comemorare
şi rescriu, lăcrimând,
vers de neuitare.

Curcubeu brăzdează
zarea-nlăcrimată,
pe poeţi aşează
în Rai laolaltă.

*In memoria poeţilor ucişi de pandemia COVID-19
Dumnezeu să-i aşeze la masa creatorilor!

Maria Filipoiu

cântec, versuri de MariaFilipoiu (12 mai 2021)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Destinul meu

Tu eşti scânteia mea de viaţă,
Născut în lacrimi la ceas sfânt,
Voinţa tatălui ceresc,
Enigmă a vieţii pe pământ.

Eşti muza stelei călătoare,
Pe agitatul drum al vieţii,
Eşti dărnicia întruchipată,
În suflet viu, plin de culoare.

Tu eşti oceanul vieţii mele.
Eşti răsărit către apus,
Eşti uraganul nemilos,
Pentru pedeapsa celor rele.

Eşti orizontul meu de viaţă,
Iar eu pământ însufleţit,
Eşti zala unui lanţ de vieţi
Şi un întreg pân’ la sfârşit.

poezie de Valeria Mahok (8 mai 2007)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvara inimii, zglobie...

Mi-au înflorit neuronii în cuvinte sfinte,
Ca florile Primăverii scăldate în raze aurii de soare,
Când iubirea mi-a curtat viaţa,
Adormită în straie vechi şi gânduri pieritoare,
Timp pierdut fără parfum de floare.

Păsările cerului au înviat în cântec vioi,
Florile îşi flutură în vânt petalele parfumate şi moi,
Harfele iubirii cântă vesele armonii,
Pe dealuri şi câmpii curg mări de culori vii,
În vesele nunţi de păsări, gâze şi fluturi,
sfinte gingăşii.

Bucuria e în floare, răsfăţ de ciripitoare,
Glasuri fericite de oameni, copii şi necuvântătoare,
Primăvară iubitoare la gleznă de izvoare,
Râvna mieilor timpurii,
Viaţa mi-ai inundat cu odele bucuriei în floare,
Cum nu mi-a fost dat să trăiesc niciodată.

Primăvara inimii zglobie,
Imn adorat, veşnică sărbătoare,
Pentru spiritul omenesc, frumos şi curat
Iubire, miracol fără termen de comparat,
M-ai înălţat!

poezie de Valeria Mahok (9 martie 2018)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flori Pascale...

Deschide-mi, Iisuse, ferestrele sufletului întunecat, să intre prin ele Lumina Sfântă a învierii Tale, aşa cum răsăritul soarelui inundă frumuseţea dimineţilor senine şi mulţumirea omului binecuvântat.
Deschide-mi, Iisuse, uşile sufletului împovărat de griji şi pârjolit de toate intemperiile vieţii, să poată intra în mijlocul lor toate harurile Tale divine, aşa cum intră splendorile câmpului înflorit pe Porţile primăverii.
Deschide-mi, Iisuse, ochii sufletului adormit, să pieptăn cu lăcomia privirii mele frumuseţile raiului pământean, imitaţia artei divine, să mă pot bucura de darurile vieţii, ca libertatea păsărilor de înălţimile cerului primitor, până nu e prea târziu.
Deschide-mi, Iisuse, urechile sufletului amorţit, să nu trec cu indiferenţă pe lângă glasul înţelepciunii tale, care curge limpede ca apa izvoarelor de munte, murmurând divin în calea mea, veşnic însetată de pace şi armonie.
Deschide-mi, Iisuse, pioşenia sufletului ispitit, să curgă din ea sfînţenia mesajelor tale divine, mărgăritarele vieţii mele, de care n-aş vrea să flămânzesc niciodată, aşa cum nici pământul nu ar vrea să fie însetat de ploile roditoare ale cerului.
Deschide-mi, Iisuse, larg braţele sufletului primitor, să cuprind cu ele iubirea celor patru zări ale orizontului tău divin, singura şi adevărata împlinirea pământeană, care niciodată nu-mi va lăsa bogăţia spiritului să devină sterp şi nici crucea vieţii mele să fie prea grea.
Deschide-mi, Iisuse, lada de zestre a recunoştinţei şi îngenunchează-mi florile sufletul în faţa patimilor Tale îndurate şi pentru mine. Primeşte florile pascale ale sufletului meu şi mulţumirea a tot ce mi-ai dat să trăiesc cu folos, pe acest pământ binecuvântat.

rugăciune de Valeria Mahok (aprilie 2015)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Inima mea este în stare să îmbrace toate formele tale,
Fiecare fior sa-l dezlege...
Toate dorurile sa le-nteleaga şi să le cante...
Toate plânsurile sa le topeasca c-o atingere calda si sfânta de suflet...
Potir de lumina şi iubire pentru insasi inima ta fiind...
Cer pentru soarele tau...
si uşa către Rai pe pământ, deschizându-ti...
Izvor cu apă rece pentru setea ta...
şi-ntindere verde şi racoroasa pentru osteneala cărărilor tale...
Aşează-ti tamplele obosite intre palmele mele, dragul meu...
şi ele vor lua forma zvacnetului din tine, oblojindu-l...
Iar freamătul din adancuri varsa-l in liniştea braţelor mele...
şi-l voi topi in izvorul de viaţă al fiinţei mele,
intr-o clipa inalta şi caldă,
dulce împletire de-amandoi,
urme pentru veşnicie lăsând în tine.
Usa templului inimii tale
in inima mea se deschide,
imbrăcând. o majestuos in straie de lumina şi cer...
Eu, religia iubirii fiind, adevărata religie...

poezie de Mariana Daniela Bidascu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Timpul trece, amintirile rămân,
Omul se naşte din gândul divin...
Veniri şi plecări, dulce amar destin,
Pe scena vieţii de tumulturi plin,
Amintirile în arhiva timpului
Ne definesc caracterul,
Mai mult, mai puţin,
Dar să nu uităm niciodată
Memoria lor s-o sfinţim,
Pentru pacea noastră
Şi bucuria spiritului divin.

poezie de Valeria Mahok (27 octombrie 2016)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire-ţi dau

În fiecare noapte şi dimineaţă
Cerul îşi deschide ochii mari
Fără să ştii eu îţi dau speranţă
Sunt viaţa ta, de mine nu sari

Treci prin mine fără să gândeşti
Par fără de sfârşit şi nu realizezi
Căci într-un timp tu nu mai eşti
Nu vrei să mă vezi şi mă întristezi

Te îmbrăţişez cu fiecare clipă
Iubire-ţi dau, tu nu mă alunga
Nu face omule din viaţă o risipă
Caci aţa vieţii mereu te va lega

Tu cauţi în mine eterna fericite
Trebuie să lupţi să mă-mbunezi
Dar viaţa are şi clipe de mâhnire
Iubirea, fericirea, să nu le vânezi

Treci prin mine mă simti in vene
Tu foloseste timpul ce a rămas
Timpul este casa noastră o vreme
Eu viaţa să mă iubesti iti dau răgaz

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce frumoasă e pacea!

Ce frumoasă e pacea!
Între noi şi vechi hotare,
Ce frumoasă-i lumea vie,
Răsfăţată de bucurii în floare,
Din vârfuri de munte,
Până jos, în vale.

Ce frumoasă e pacea!
Dacă omul bun îi sfinţeşte culmea, fără încetare,
Ce frumos e gândul omenesc!
Fără de urâciuni,
Fără întinare.

Ce frumos e înaltul, coborât în mare!
Ce frumos e omul bun, cu faţa la altare!
Ce minune mare, când soarele în pacea lui răsare,
Peste raiul verde, plin cu mărgăritare,
Sub concerte vii, de ciripitoare.

Ce frumoasă e pacea!
Cu copii voioşi alergând în soare,
Prin grădini în floare,
Lângă mame înţelepte,
Sfinţite cu răbdare.

Ce frumos e visul omenesc!
Purtător de bine, între munţi şi mare,
Ce frumos e omul, când are bun renume,
Printre ai lui semeni, pace şi încântare,
Sub mănunchi de curcubee şi vise divine.
Ce frumoasă e pacea, în apus de soare!

poezie de Valeria Mahok (22 februarie 2018)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezia este instrumentul unei minuni, un anotimp continuu de culori şi stări sufleteşti unde primează visul. Poezia e sunetul naturii, când întâlneşte imaginaţia omului. Nu este alcătuită din cuvinte, ci din gânduri trăite pe hârtie. Hârtia trăieşte şi simte sufletul omului, se intersectează cu el, se luminează sau se întristează odată cu el.

citat din Camelia Opriţa (21 martie 2020)
Adăugat de Lorina Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!