Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Pe prag

Torceam pe prag în răsărit de lună.
Și visul meu spre tine s-avânta.
În suflet, tainic dragostea cânta,
Ca lira când ușor lovești o strună.
Simțeam în visul meu o nouă viață
Dar mâna alb-a mamei m-a atins.
Și mângâierea ei mi s-a prelins,
Ca strop de mir curat și sfânt pe față.
Când mi-a vorbit, i-am cunoscut durerea.
Cu glasul greu de griji mi-a spus așa:
"Te-am plămădit în trup, copila mea,
Precum albina plămădește mierea.
Când sângele curat ce-ți curge-n vine
L-am colorat cu tainice iubiri
Ți-am așternut în leagăn trandafiri,
Crescuți în nopți de umbre și lumini.
În veghea mea de chin îngreunată,
Te-am mângâiat cu-a genelor mișcări
Și te-am scăldat în calde revărsări
De dragoste adâncă și curată.
Eu bine știu că-așa a fost să fie.
Eu simt că astăzi nu mai ești a mea,
Sunt ca un stânjenel bătut de nea,
Pe care nici o rază nu-l învie.

Uitasem fusul. Luna răsărise
Și se suise albă peste zări,
În mine-acum treceau străfulgerări,
Dar ochii mei se înecau în vise.
Eu capul l-am ascuns la mama-n poală
Și mâna albă-a mamei m-a atins,
Ca strop de mir curat mi s-a prelins
Pe față mângâierea ei domoală.
Și nu mai știu. Căzuse-n noapte rouă
Și vântul lin din pom o scutura?...
În visul meu de-azi noapte se făcea
C-am început să plângem amândouă.

poezie clasică de
Adăugat de gabriela alexandruSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Osana Luminii" de Zorica Lațcu este disponibilă pentru comandă online la numai 21.00 lei.

Citate similare

Străinul

Străinul, care-aseară a poposit la noi,
L-am ospătat cu pâine, cu vin și cu măsline.
I-am așternut in grabă un pat de frunze moi,
N-am întrebat nici cine-i și nici de unde vine.

Făcuse cale lungă, străinul, până-n sat.
Cu poala hainei mele i-am șters de praf piciorul.
Ulei de levănțică pe plete i-am turnat,
Cu vin bătrân și dulce umplutu-i-am urciorul.

Era frumos, cu barba ca floarea de alun,
Cu ochii plini de vraja tăriilor albastre.
Eu mi-am adus aminte de veacul cel străbun;
Oare vreun zeu șadă pe prispa casei noastre?

El mi-a vorbit, surioară, dar nu știu ce mi-a spus.
Ca rodia de dulce-i pe buza lui cuvântul,
Ca murmurul de ape, ca freamătul de sus
Din pomi cu floarea albă, când îi adie vântul.

Vorbea despre iubirea cea fără de păcat,
De-o patimă, curată ca flacăra de soare,
Despre o jertfă sfântă pe-altarul nepătat,
Spunea despre durerea de-a pururi roditoare.

Și mi-a pătruns în suflet și chipul lui cel drag,
Și vraja nesfârșită din vorba lui domoală;
In liniștea de seară torceam fuioru-n prag.
Și lacrimi mari căzură din ochii mei in poală.

Cu dragoste de frate mi-a mulțumit, in zori,
Când a plecat "străinul" pe drumul ud de rouă.
Și mi-au rămas in urmă, ca mirul curs din flori,
Cuvintele lui stranii și blânde: "Pace vouă!".

L-am urmărit in zare, cu gene arse-n plâns,
Privind lumina albă cum Ii juca in plete
Și așternutul moale cu dor în pumni l-am strâns,
Lăsând mireasma caldă de frunze mă-mbete.

poezie celebră de (2008)
Adăugat de Ion UntaruSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Dragoste ironică

Din clipa când te-am întâlnit
O boală m-a cuprins subit
Și din coșmaruri nu mai scap
Și veșnic am dureri de cap.
Din zori de zi, când mă trezesc,
Eu doar la tine mă gândesc.
Mă tem că nu te mai zăresc,
Deși din suflet o doresc.
Mă doare sufletul de dor,
Mă mistui de al tău amor
Și inima mi-a înghețat
De când în ea te-ai instalat.
Nici stele nu mai pot sclipi,
Nici flori nu mai pot înflori
Și totul e un chin cumplit
De când pe tine te-am zărit.
Ai milă, tu, de viața mea
Și nu te mai lega de ea
Că firul ei e-n mâna ta
Și-n tine-i fericirea mea
Dacă vreodată vei zări
Doi ochi, plângând noapte și zi,
Sunt ochii mei și nu uita
Ei plâng după iubirea ta.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Proza. Opere complete vol 3" de Angela Marinescu este disponibilă pentru comandă online la 31.50 lei.

Iubirea mea cu sufletul curat

Te-am căutat mereu,
de cândștiu,
în norii ce treceau voios
deasupra mea.
Și azi te chem,
cât nu e prea târziu,
și îi zăresc iar,
doldora de nea!

Te-am căutat mereu,
de cândștiu,
în limpezimea apei
de izvor.
Și azi te chem,
cât nu e prea târziu,
când arde-n suflet
necuprinsul dor!

Te-am căutat mereu,
de cândștiu,
în raza soarelui
ce îmi zâmbea roșcat.
Și azi te chem
cât nu e prea târziu,
iubirea mea,
cu sufletul curat!

poezie de din Între verde și albastru
Adăugat de Ioana Voicilă DobreSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
George Coșbuc

Lângă leagăn

Dormi acum, odorul mamei,
Dormi că ești pe prag,
Strânse-n aripa năframei
Flori de rug ți-am pus, din vale
Roșii strămături de bete,
Să fii drag așa la fete,
Cum ești drag măicuței tale,
Dragul mamei, drag.

Ieri pe când cântau cocoșii,
Peste piept ți-am pus
La cămașă panglici roșii,
De deochi, ca el piară
Unde spaime-l înspăimântă
Și cocoșii-n zori nu-i cântă
Să rămâi curat, ca fața
Soarelui de sus.

Dormi în pace și te scoală
Tânăr plugărel!
Azi prin somn mi-ai râs în poală
Și te-am dus plângând sub cruce.
Maica Domnului când vine
Pune-o mână peste tine,
Măr de aur ea-ți aduce
te joci cu el.

Nouă luni în zori, pe rouă,
Tot ți-am descântat,
Joi curate, alte nouă
Să ai inimă curată
Și să fii păzit de ele,
Șapte stele, logostele
Fie-ți scrise-n cer și-o fată
Mândră de-mpărat.

M-am rugat de ursitoare
Pentru capul tău,
S-odrăslești, ca rupt din soare,
Toată lumea să te placă;
Dar nici fapt și pus-din-ură,
Nici un fel de-aruncătură,
Nici un farmec să nu-ți facă
Nici un rău.

Dormi, plugarul meu, în pace,
Scumpul meu odor!
Mare-al mamei, te vei face;
te văd cu noi la masă,
Și-alergând cu drag pe luncă
După tatăl tău la muncă,
Tânăr voinicel, prin casă
Mamei de-ajutor!
Uite-l ici și-ntr-altă parte,
Ochii-n cap îi fug;
Îl trimiți și-i și departe
S-aduci poala cu surcele.
Ș-aduci apa cu cofița,
Tatei să-i deschizi portița
Când se-ntoarce, frânt de trudă
Seara de la plug!

O, de te-aș vedea eu mare,
Să mă duc și eu
La amiază cu demâncare
Unde-ți fi, la plug, la coasă!
Să-mi ochesc atunci la horă
Dintre-atâtea fete-o noră
Dormi și crești, și fă-te mare
Plugărașul meu!

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Balade si idile" de George Coșbuc este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -9.90- 4.99 lei.
Rodica Nicoleta Ion

Primul te iubesc

Primul te iubesc
L-am primit când eram în brațele mamei.
Sânul lăsând urme de lapte
Mă mângâia în tăcerea din noapte.
Apoi l-am simțit în pasul dintâi
Și în dulce sărut.
Îmi era căpătâi.
Am crescut, am găsit alinare
În mângâierea bunicii și în raza de soare.
M-am privit în tăcere-n oglindă
Și la șapte ani am văzut
O altă iubire și un alt început.
Abecedarul mi-a zîmbit
Cu litere de miere și note de-argint.
Mai târziu Tu mi-ai spus te iubesc,
Când mi-ai dat întâiul sărut
Și trandafirul ce l-am pus într-o carte.
Amintiri îngropate...
Acum vă iubesc, dragii mei prunci,
Când vă văd alergând pe aleea cu nuci.
E timpul iubirii de-nalt.
Și mă duc,
Zbor liber spre-nalt, atingere lină,
Copii, frate, tată, mă duc -
Spre ceruri, esență divină.
Te iubesc, suflet!
Tu ești ultimul gând
Ce mi-a rămas ca o rază,
Luminând și cer și pământ.
Iubirea e-n mame și prunci,
În stele, în copaci și în floare,
În cutele mamei din palme, adânci,
În lacrimi amare...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Amintirea paradisului

Când eram mai tânăr și la trup curat,
Într-o noapte floarea mea eu te-am visat:
Înfloreai fără păcat într-un pom adevărat
Când eram mai tânăr și la trup curat.

Nu știam că ești femeie-eu bărbat
Lângă tine cu sfială m-am culcat.
Și dormind eu am visat, tu visând ai lăcrimat
Când eram mai tânăr și la trup curat.

E pierdută noaptea-aceea de acum.
Carnea noastră doar mai știe-al ei parfum.
Poamele ce-n pomi azi stau, gustul cărnii tale-l au
Și cad toate (mâine) putrede pe drum.

Fă-l să fie, Doamne sfinte, numai om
Pe acel care ne-a ispitit subt pom,
Și când pomul flori va da, fă-i să-i cadă carnea grea
Cum va căde după cântec mâna mea!

poezie celebră de
Adăugat de Costel ZăganSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
cumpărăturiCartea "111 cele mai frumoase poezii" de Cezar Ivănescu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -28.80- 15.99 lei.
Mariana Eftimie Kabbout

Te iubesc fără cuvinte

Când nu îți spun că te iubesc știi că te iubesc mai mult
Ești un parfum sublim ce-l simt, fără cuvinte...
E uneori prea greu de spus, prefer tac și să ascult
Când număr printre picături vechi jurăminte

Când uit să-ți spun că te iubesc, să nu tresari în visul tău
Și să nu crezi că te-am pierdut printr-o uitare…
Secundă-ți sunt într-un abis, ești clipa sufletului meu
Prin întunericul prea dens te-mbrac în soare

Când nu ți-am spus că te iubesc, te-am mai iubit încă odată
Și neștiind că te ador, mi-ai plâns în brațe
Smaraldul trist din ochii tăi m-a tot strigat ca altadată
Lăsând durerea ce-o simțeai mă agațe

Când nu-ți voi spune te iubesc, știi că te iubesc din nou
Și-ți scriu pe buze un sărut ce nu te minte
Nu mă-nvăța cum să te chem în noapte cu al meu ecou!
Eu știu să-ți spun că te iubesc fără cuvinte…

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 2 comentarii până acum.
Participă la discuție!

Azi noapte te-am visat

Noaptea a trecut
În visuri grele m-am zbătut
Și nu pot visul hoinăresc
Să-l tălmăcesc

Gânduri mă cuprind
Lumini în suflet mi se-aprind
Și fiindcă gândul mi-e pustiu
De-aceea-ți scriu

Azi noapte te-am visat
Și m-am trezit din somn plângând
Visam ai plecat râzând
Și-apoi m-ai înșelat

Minciunile din vis
Eu niciodată n-am crezut
Dar noaptea asta m-am temut
De-aceea eu ți-am scris

Răspunde-mi tu sau să-mi răspundă orișicine
Care din voi, visul sau tu, mințiți mai bine

Azi noapte te-am visat
Și m-am trezit din somn plângând
Visam ai plecat râzând
Și-apoi m-ai înșelat

Răspunde-mi tu sau să-mi răspundă orișicine
Care din voi, visul sau tu, mințiți mai bine

Azi noapte te-am visat
Și m-am trezit din somn plângând
Visam ai plecat râzând
Și-apoi m-ai înșelat.

cântec interpretat de Titi Botez
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Cine ești tu?

În palma ta am pus amurgul, aștept vină toamna,
Mai stai un pic cu mine, acum e frig și pică frunza.
Dar drumul azi ai rătăcit, cad frunze-n calea ta,
Doar liniște mai simt, tăcerea-îi surdă și doare inima.

Tristetea în suflet mi-a pătruns, cu nostalgia
Dar poate așa îmi este scris, să te-ntâlnesc târziu,
În nopțile de dor pustii, colinzi prin visele-mi deșarte.
Cine ești tu, aievea, eu niciodată nu voi sti.

Eu nu-ți cunosc nici chipul, nicicând nu l-am văzut
A mâinii mângâiere nu ți-o știu, sărutul nici atât.
In viața mea ai poposit, tu te-ai ascuns în noapte,
Stăpân pe inimă și suflet, tu te-ai făcut pe toate.

Doar durere mi-ai adus, azi în toamnă te-ascunzi.
Mi-am pus sufletul în palma-ți și la mâna ta oricând.
L-ai mintit cu nepăsare, cu vorbe l-ai încântat
Cu-a mea dragoste te-ai dus, înapoi nu te-ai uitat.

Întoarce-te să-ți ating fruntea, si în ochi să te privesc,
Ca o piatră-n al meu suflet, ai rămas iubire-n veci.
Cum fac să-o dau afară, mă apasă tare greu?
Patima îmi sapă-n suflet fără milă... mai visez;

Un poem îți scriu pe suflet și pe frunze îl așez
Câte-un viers ce-l plâng în noapte, și pe vânt eu ti-l trimit.
Orice-aș face nu mi-e bine, esti mereu în gândul meu.
Și in fiecare noapte te aștept în visul meu.

Peste frunzele cu rouă, plânge toamna zgribulită,
Peste adieri de vânt, zboară sufletu-mi gemând.
O cărare pân la tine, am făcut din visul meu,
Arde amintirea-n noapte, sufletul plânge mereu.

Mi-ai furat vise din cer, le-ai împrăștiat în van
Dă-mi a nopții îmbrățișare, lasă-mă la tine-n gând.
Visul lasă-l să mă poarte, pe al tău braț mă așez,
Praf de stele culegem, pernă visului s-avem.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Vivian Ryan Danielescu

Roua dimineții

Când am să fiu un bob de rouă
Căzând pe negrele-ți sprîncene
Împrăștie-mă usor în două
Opreste-mă curg din gene

Cu mâna ta mă ridici
Să-ti curg pe buzele setoase
Si nici un strop tu sa nu pici
Pe nările umflate groase

Tu mă sorbi drept apă vie
Si unge sufletul ce l-am iubit
Si dor mi-a fost de tine mie
Am plecat eu nu te-am părăsit

Tu să te scalzi în roua dimineții
Când soarele nu este încă sus
Te îmbraci cu haina tinereți
Atunci când roua nu s-a dus

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ovidiu Vasile

Am spus

Am spus mi-e dor când mi-a fost dor
Și-am spus te rog când am dorit,
Am spus nu vreau și-am vrut mor,
Atunci când nu m-ai mai iubit.

Am spus că știu când n-am știut
Și-atunci când n-am avut am dat,
Am plâns atunci când m-a durut
Și-am spus nu pot, dar am răbdat.

Am spus că am când n-am avut
Și nu ți-am spus cât te doream,
M-am întristat când te-am pierdut
Și-am spus sunt prost, fiindcă eram.

Am spus că pot când n-am putut
Și că-i ușor când mi-a fost greu,
M-am supărat, dar mi-a trecut
Și-am fost întotdeauna eu.

Am spus mereu ce-aveam de spus
Și-am scris știi că te iubesc
Și-atuncea când voi fi apus
Și n-o să pot să mai vorbesc.

Doar un cuvânt am să mai spun
La modul cel mai serios,
Mi-e drag de tine cea de-acum
Și tot ce-am spus e de prisos.

poezie de din Damen-Tango
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marilena Răghinaru

Metamorfoză

Când ploaia de la geamul tău
Plângând, te va trezi în noapte
O picătură voi fi eu
Venit la tine de departe.

Când vântul, fremătând ușor,
Lin printre crengi va adia
Tu vei simți prin al tău păr
Timidă, mângâierea mea.

Când Soarele va străluci
Și, zâmbitoare, a ta față
O rază-a lui o va privi
Voi fi eu cel ce te răsfață.

Când marea-n ea te va primi
Și-n apa ei vei luneca,
Un val al mării eu voi fi
Învolburat de vraja ta.

Când, la fereastră, chipul meu
Plângând, te va trezi în noapte
În poezie voi fi eu
Venit la tine de departe.

Voi fi cu tine zi de zi,
Te-oi însoți în a ta viață,
La geamul tău mă vei privi
Zâmbind, în astă dimineață"

Din vis, atunci eu m-am trezit
Și am privit spre curcubeu,
Știind cel ce mi-a vorbit
A fost chiar El, iubitul meu.

poezie de din Frânturi de suflet
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Conversație

- Ce faci?... De când nu te-am văzut,
ești mai frumoasă ca oricând!?...
- Hai las-o moartă, te-am crezut
la început... când mă făceai, crezând!

- Dar nu-i adevărat! Te-am vrut mereu,
mai mult decât acum! Am remarcat
fără tine, totu-mi este greu!...
- Termină, mi-ai mai spus, ai încercat...

- Ce gaj să-ți dau, ca să mă crezi, acum
când nu mai știu de mine, de nu ești?
Alerg pe străzi, mă port ca un nebun!?!...
- Te știu, e vechiul truc... când mă poftești!

- Și dacă îți promit etern, iubirea?...
- Hmm... parcă nu ai mai făcut-o?!
- Nu, pe atunci nu o știam; fericirea
are un singur nume... și-am avut-o!

... - E prea târziu și am venit aici
să-ți spun, e-n zadar, totul s-a dus!
Putem rămâne, dacă vrei, amici...
E-un altul care suflet mi-a răpus!...

"... Mi-a fugit inima din piept, s-a rupt,
mă doare brusc în creștet, nu mai văd;
venisem, sigur, refac un început...
E prima dată-n viață, când cunosc prăpăd!!!..."

- Și n-ai rușine sau nici milă, cel puțin,
să-mi spui că ești cu altul, mă-nșeli?
- Nu, sunt decisă; viața nu-i un chin,
așa cum am crezut, din lingușeli...

... - Și deci îți spun adio, eu te las!
Te rog să nu mă cauți, oricum plec!...
"... Rămân buimac, în cafeneaua "La taifas"...
Am pieptul un ocean de lacrimi, mă înec.

Mă scol cu greu, mă uit năuc pe stradă,
-sunt beat, fără beau și tremur tot-
nu mai am niciun mâine, viața mi-e întreagă!...
Am terminat-o, de-azi sunt Emo, nu mai pot!"

... Destin, mi-a programat sfârșit, printr-un complot!!!

poezie de (26 noiembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Diodor Firulescu

Când te privesc

Când te privesc... mă văd pe mine,
Iți văd iubirea ce se oglindește-n ochii mei.
Tu ești dorința care m-a pătruns
Ești ca și luna, regina între stele.
Un astru ce pe cerul meu era apus.

Te-am cunoscut când nu știam să-ți spun
De ești dorință sau iubire,
Te-am cunoscut când sufletu-mi era pustiu
Și-mi era sete de a ta iubire
Și frică-aveam de umbrele ce-am străbătut.

Păream nebun...
Te căutam pe străzi, în astre, chiar și-n cărți...
Dar te-am găsit...
Un suflet minunat și nobil,
Ce-n suflet mi-a sădit iubirea
Cu o penița ruptă din destin.

Ești primăvara ce mi-a încolțit în suflet
Tu, mugure de floare
Ce-ai dat un sens vieților noastre...
Parfum, la care doar visam, de mulți ani...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Dorel Lazăr

Vise îngemănate

Un vânt ușor
al nopții trecute
mi-a atins pleoapele
cu un sărut.
Și un vis ce-l prinzi
doar în poveste
s-a unduit ca frunza
și a căzut,
apoi m-a lăsat
în abisuri de vis
că mai sunt încă
nebuni ca și mine
ce în noapte
se apucă de scris
gânduri,
despre tine minune.
Ști, visul meu?
Este visul tău,
fim
din nou
ca o ființă,
două aripi
peste al vieții hău,
ne jurăm
din nou...
credință

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Iubire cu gust de cireașă

Iubire cu gust de cireașă amară,
Ne-am cunoscut într-o seară...
Eu visul din ochii tăi,
Tu dansul pașilor mei.
Cu rozele buzelor mi-ai mângâiat sânii,
Eu m-am ascuns timidă,
În căușul ochiului tău... și al mâinii.
Mâna ce mi-a atins sufletul
Și m-ai învelit cu lumină, dăruindu-mi
Fericire deplină.
M-am ascuns în inima ta, iar tu mă căutai frenetic
Prin vene.
Brațele tale mă ascundeau în ventriculul drept.
Copil inocent! Editura ochilor tăi
A scris povestea unei noi vieți.
Zâmbește!
Pe buzele tale
Am răsărit eu – cuvânt de April.
Surâsul tău e divin!

Iubire cu gust de cireașă amară,
Te-am pierdut... într-o seară.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Primul Te iubesc

Primul Te iubesc,
L-am primit când eram in brațele mamei.
Sânul lăsând urme de lapte
Mă mângâia în tăcerea din noapte.
Apoi l-am simțit în pasul dintâi
Și în dulce sărut.
Îmi era căpătâi...
Am crescut, am găsit alinare
În mângâierea bunicii și în raza de soare.
M-am privit în tăcere-n oglindă
Și la șapte ani am văzut
O altă iubire și un alt început.
Abecedarul mi-a zâmbit
Cu litere de miere și note de-argint.
Mai târziu tu mi-ai spus Te iubesc
Când mi-ai dat întâiul sărut
Și trandafirul ce l-am pus într-o carte.
Amintiri îngropate...
Acum vă iubesc, dragii mei prunci!
Vă văd alergând pe alee cu nuci...
E timpul iubirii de-nalt
Și mă duc,
Zbor liber spre cer, atingere lină.
Copil, frate și tată, mă duc,
Mă cheamă esența divină.
Te iubesc, suflet! Tu ești ultimul gând
Ce mi-a rămas ca făclie,
Luminând și cer și pământ.
Iubirea e-n mame și prunci,
În stele, în copaci și în floare,
În cutele mamei din palme, adânci,
În lacrimi amare...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Când te-am văzut...

când te-am văzut frumoasă, cum e toamna,
cu-al tău parfum atât de gânditor,
mi-am scuturat din trup arama,
mi-a încolțit un gând, al florilor

și într-o clipă poate prea dorită
mi-am prins de tine visul meu,
otravă tu, atât de dulce,
cum te-am sorbit, cum sorb mereu

când ochii-ți blânzi mișcară pleoape,
pe una un fior, pe una dor,
trecură peste mine flori de ape
și-un gând cu dragoste multicolor

când pașii tăi calcară peste stele,
ce le priveam dar nu vrăjit,
iubirea roză mă goni din ele,
te caut și-acum, în zori și asfințit

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Violetta Petre

Erai în mine ca o izbăvire...

Azi, parcă-i mai albastru răsăritul
Și nu mai doare liniștea din cer.
Am prins în palme, Doamne, infinitul
Și îndrăznesc din nou, mă ofer.

Am primăveri pe umărul cu stele
Și-au înflorit zambile pe un sân;
Pe gât se zbenguie visele mele,
Când peste vise, îmi ești azi, stăpân.

Ai apărut, când te-am chemat, spre seară-
(O altă noapte albă mai striga).
Și lacrima din răstigniri de ceară
S-a speriat de lăcrimarea ta.

Și lanțuri au căzut la poarta vieții,
Ferestrele, zăbrelele, și-au rupt
Zâmbesc pe lângă macii mei, scaieții
Și, deși nu te știu, te-am cunoscut.

Erai în mine, ca o izbăvire,
Chiar de-n amurg, e poate prea târziu,
S-adăpostim iubiri sub coviltire,
Când plouă agresiv și cenușiu.

nu mă cerți, că am bătut la ușă!
Te-am auzit când bântuiai prin vers-
Mi-ai scuturat poemul de cenușă
Și l-ai înaripat spre univers...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Haos

Mi-a intrat haos în ochi...
L-am simțit cum se lungea perfid
Pe linia părului meu
Încercând să-mi alunece,
Lingușitor,
În ureche
Cuvinte știute,
Tocmai când uitasem să te aud...

Mi-a intrat haos în ochi...
L-am simțit când își ascuțea ghearele
Pe albul obrajilor mei
Încercând să-mi sufle,
Subtil,
În nări
Un parfum cunoscut,
Tocmai când uitasem să te simt...

Mi-a intrat haos în ochi...
L-am simțit când vărsa amintiri
Pe conturul buzelor mele
Încercând să-mi vândă,
Zâmbind,
Pe pleoape
O poveste uzată,
Tocmai când uitasem să te trăiesc...

Mi-a intrat haos în ochi.
L-am simțit când își desena labirintul
Pe golul sufletului meu,
Încercând să-mi umple,
Neputincios,
Celulele
C-un vis plâns,
Tocmai când uitasem să te am...

Mi-a intrat haos în ochi.
L-am simțit cum vâna semne
Pe dreptunghiul ochelarilor mei,
Încercând ascundă,
Crud,
Din lumină
Cu umbre secătuite,
Tocmai când uitasem să te văd...

poezie de (30 aprilie 2012)
Adăugat de Gabriela ChișcariSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook