Stima și încrederea de sine a unui om, mentalitatea lui, felul în care se percepe pe sine și posibilitatea lui de a evolua îi vor determina calea în viață. Fiecare om devine atât cât își dă voie să creadă că poate deveni. Oamenii de succes nu au o mentalitate care să accepte mediocritatea. Ei își dau voie să viseze și să creadă că pot să realizeze lucruri extraordinare atât pentru ei cât și pentru ceilalți. Vei învăța în viață că, de fapt, depui aceeași cantitate de efort pentru a obține fie lucruri banale, fie lucruri extraordinare, așa că... Alege-ți înțelept visele și proiectele în care îți investești energia!
Ursula Yvonne Sandner în Iubire, relații și viață. Reflecții
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- citate despre visare
- citate despre devenire
- citate despre înțelepciune
- citate despre învățătură
- citate despre încredere
- citate despre viață
- citate despre succes
- citate despre posibilitate
- citate despre mediocritate
Citate similare
Dacă ești singur/ă acum, nu te panica și nici nu deveni panicat/ă. Focusarea pe găsirea unui partener, cu orice preț, poate să-ți aducă în viața ta persoana nepotrivită. Cel mai bun lucru pe care poți să-l faci acum pentru tine este să te centrezi pe tine, să te focusezi pe obiectivele, pe visele tale și să-ți construiești o viață minunată. Vei vedea că în momentul în care ești fericit cu tine însuți, partenerul potrivit pentru tine își va găsi calea către tine. Simțind disperare atragi lucruri negative, însă mulțumirea de sine și abundența pe care ți-o asiguri singur, vor aduce în viața ta persoana potrivită pentru o relație frumoasă și evolutivă.
citat din Ursula Yvonne Sandner
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi citate despre panică, citate despre superlative, citate despre mulțumire, citate despre frumusețe, citate despre fericire sau citate despre evoluție
Deosebirea dintre cei care au succes în viață și cei care se lasă învinși de ea constă în atitudine. Mentalitatea și atitudinea ta stabilesc poziția pe care o ocupi atât în propria ta viață cât și felul în care te percep cei din jurul tău.
citat din Ursula Yvonne Sandner
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și citate de Ursula Yvonne Sandner despre viață
Stima de sine este o adevărată baghetă magică prin care putem forma viitorul unui copil. Stima de sine a unui copil poate afecta fiecare domeniu din existența lui, de la prietenii pe care și-i alege și felul cum va învăța în școală, până la ce fel de slujbă își va alege și ce persoană își va selecta pentru a se căsători.
citat din Stephanie Martson
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- citate despre școală
- citate despre viitor
- citate despre prietenie
- citate despre existență
- citate despre căsătorie
- citate despre copilărie
- citate despre adevăr
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Frica de eșec este un factor care îți limitează foarte mult libertatea. Nu îți dai voie să riști, să îndrăznești să ieși din zona de confort, să îți urmezi visurile. Mai bine stai cuminte în banca ta, te mulțumești cu puțin și așa îți imaginezi că ești în "siguranță"... cu toate ca siguranța din exteriorul tău este de multe ori iluzorie. Fără risc nu există câștig. Fără să îți dai voie să experimentezi nu vei învăța nimic nou. În viață înveți atât din reușitele tale, cât și din eșecurile sau problemele cu care te întâlnești. Toate vin cu învățăminte prețioase și toate te fac mai puternic și mai înțelept. Cu fiecare eșec pe care îl depășești ești mai bine pregătit pentru viață. Cu fiecare problemă la care îi găsești o soluție devii mai înțelept. Îndrăznește și mergi cu curaj înainte. Înlătură obstacolele din calea ta, găsește soluții la toate problemele și temerile tale, urmează-ți neabătut visurile. Nu există eșec, ci doar oportunități de a învăța și nu există probleme fără cel putin o soluție. Folosește-ți mintea în mod constructiv!
citat din Ursula Yvonne Sandner
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre siguranță, citate despre frică, citate despre eșec sau citate despre obstacole
Oricât de atrăgătoare ți se pare la un moment dat scenariul în care altcineva are grijă de tine și de nevoile tale, nu uita că vei fi nevoit ca într-un fel sau altul să achiți "nota de plată". Nimic nu este gratis pe lumea aceasta, astfel că ai de ales: fie îți păstrezi autonomia și independența și depui efortul necesar că orice s-ar întâmpla tu să te bazezi pe forțele tale, fie îți lași viața în mâinile altei persoane și astfel energia și efortul tău vor fi direcționate spre a trăi în compromis și renunțare de sine. Alege înțelept felul în care îți trăiești viața - bazându-te pe puterea ta interioară și nu renunțând la ea.
citat din Ursula Yvonne Sandner
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre plată, citate despre mâini, citate despre independență, citate despre forță sau citate despre energie
Învață de la oamenii de succes care sunt gândirea, atitudinea, strategia și acțiunile pe care le-au întreprins ca să-și atingă visurile, însă studiază-i și pe cei săraci care se luptă să supraviețuiască. Cei din urmă îți pot arăta care este calea sigură spre eșec, care sunt gândurile și atitudinile care i-au condus spre o viață cu lipsuri, neîmplinire, tristețe și sărăcie. Atât oamenii de succes cât și cei care eșuează frecvent în viață au un set clar de principii și idei după care își ghidează existența. Nu soarta sau destinul au decis cum trăiesc ei, ci modalitatea în care gândesc și trăiesc. Intuitiv, tu care crezi că sunt caracteristicile oamenilor de succes, respectiv ale celor care se declară învinși de soartă?
citat din Ursula Yvonne Sandner
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre sărăcie, citate despre gânduri, citate despre tristețe, citate despre principii sau citate despre intuiție
Există un anumit confort în a spune "nu pot", "e prea greu", "nu vreau să încerc", "nu se poate", "e imposibil". Însă în momentul în care gândim în acest fel renunțăm la puterea noastră personală, la posibilitatea de a ne depăși limitele și de a ne atinge potențialul. Mentalitatea neputinței predispune și la trăiri negative - lipsă de încredere în sine, sentimente de inferioritate, invidie, gelozie sau frustrare. De aici poate să apară și tendința de a-i trage pe alții în jos, de a-i descuraja sau a le pune bețe-n roate, ori de a-i bârfi spunând că au reușit datorită norocului sau altor mijloace necinstite. În schimb, când un om își dezvoltă o mentalitate de reușită, știe că poate orice, că depinde doar de el să obțină ceea ce-și dorește de la viață, că miracolele apar atunci când crezi în tine și ești dispus să depui efortul necesar pentru a-ți atinge obiectivele și visurile. Măreția se poate atinge doar cu mentalitatea potrivită - cea a reușitei.
citat din Ursula Yvonne Sandner
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre schimbare, citate despre noroc, citate despre limite, citate despre invidie sau citate despre imposibilitate
Problemele din relațiile noastre apar pentru că idealizăm ideea de relație de cuplu și pentru că nu știm să ne respectăm suficient încât să trăim în solitudine până găsim pe cineva cu care într-adevăr să rezonăm la nivel de valori, credințe, stil de viață, respect reciproc. Pe cât mai disperat ești să îți găsești un partener, pe cât îți dorești să devii dependent de cineva, pe cât te străduiești să înlănțui pe cineva, pe atât de multă suferință vei simți. Însă, atunci când înveți să fii autonom, independent, să îți creezi o viață care să depindă doar de tine și în care să te simți bine și singur, pe atât de multe șanse ai la o relație funcțională. Pare paradoxal, nu-i așa?
citat din Ursula Yvonne Sandner
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre valoare, citate despre suferință, citate despre singurătate, citate despre respect, citate despre reciprocitate sau citate despre paradox
Nu este necesar să faci lucruri extraordinare pentru a obține rezultate extraordinare.
citat din Warren Buffett
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Străduiește-te să fii cel mai bun în ceea ce faci. Excelează în profesia ta și excelează și în hobby-urile tale. Nu are niciun sens să faci ceva, dacă nu ai de gând să dai tot ce ai. Dezvoltă-ți o reputație a excelenței, fii un profesionist atât în fața ta, cât și în ochii celorlalți. Încrederea ta în tine, imaginea și stima ta de sine vor avea mult de câștigat dacă tu știi că întotdeauna dai tot ce ai mai bun din tine. Automotivează-te, gândește-te că produsele activității tale sunt cartea ta de vizită. Bucuria și împlinirea te vor însoți mereu, dacă percepi ca pe o provocare constantă activitățile în care alegi să-ți investești energia. Fii cel mai bun la ceea ce faci! Avem atât de multă nevoie de oameni care cred în ei și dau tot ce au mai bun atunci când fac ceva.
citat din Ursula Yvonne Sandner
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre reputație, citate despre ochi, citate despre imagine, citate despre cărți sau citate despre bucurie
Să te eliberezi de ceea ce spune lumea despre tine înseamnă să îți dai voie să trăiești așa cum îți dorești. Să îți urmezi visurile, să îți depășești limitele, să te distrezi, să te simți bine cu tine însuți și cu drumul pe care tu ți-l alegi. Oricum, orice ai face, oamenii vor găsi mereu un motiv să te critice sau să te bârfească. Ei fac asta pentru că nu trăiești așa cum se așteaptă ei sau pentru că sunt invidioși pe libertatea cu care îți dai voie să îți urmezi visurile. Așa că, întreabă-te: Ce contează ce spune lumea când tu nu ești fericit cu felul în care trăiești? Ce contează ce spune lumea atunci când tu ești fericit? Singurul tău scop ar fi normal să fie propria ta împlinire. Orice altceva este o pierdere de vreme și de energie.
citat din Ursula Yvonne Sandner
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre libertate, citate despre dorințe sau citate despre depășire
Oamenii din viața ta sunt de trei feluri: oameni pozitivi, care te susțin și contribuie la progresul tău, oameni neutri care nu îți aduc nimic și oameni care te trag în jos. Este foarte important să vezi cu claritate rolul pe care îl are fiecare persoană din viața ta. Iar în funcție de ceea ce constați, să îți alegi cu ințelepciune relațiile, precum și timpul și energia pe care le investești în ele. Dacă vrei să ai o viață liniștită, o viață în care armonia și evoluția să fie pilonii pe care îți construiești existența, claritatea viziunii este esențială, mai ales în ceea ce privește relațiile tale. Relațiile îți consuma timp și energie, de aceea și de investiția ta în ele depinde felul în care arată viața ta.
citat din Ursula Yvonne Sandner
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre timp, citate de Ursula Yvonne Sandner despre timp, citate despre viziune, citate de Ursula Yvonne Sandner despre existență sau citate de Ursula Yvonne Sandner despre evoluție
Atitudinea pe care o avem în fața vieții este cea care determină cât de departe și cât de sus putem ajunge, astfel că eu consider că este imperios necesar ca fiecare dintre noi să se descopere pe sine și să dobândească o atitudine și o mentalitate de învingător.
citat din Ursula Yvonne Sandner
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre victorie
Dacă nu gândești ca ceilalți, asta nu înseamnă că gândești "greșit". Poate ei se înșeală, chiar dacă sunt majoritatea, iar tu ai dreptate. Dacă nu îți plac aceleași lucruri care îi încântă pe alții, asta nu înseamnă că este ceva neregulă cu tine. Dacă alții nu îți oferă validare sau confirmări, asta nu înseamnă că nu faci bine ceea ce faci. Ești diferit, autentic, original și asta este tot ceea ce contează. Caută-ți întotdeauna calea și adevărul proprii pentru că ele te vor face fericit, indiferent de opinia altora. Atât timp cât nu încalci libertatea celorlalți, fii așa cum simți!
citat din Ursula Yvonne Sandner
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate de Ursula Yvonne Sandner despre libertate, citate despre greșeli, citate de Ursula Yvonne Sandner despre fericire, citate despre dreptate, citate despre ceea ce contează sau citate de Ursula Yvonne Sandner despre adevăr
După ani de practică și sute de oameni cu care am interacționat, atât în psihoterapie cât și în life-coaching și training, am aflat care sunt cele mai frecvente dificultăți cu care se confruntă oamenii în viețile lor. Astfel am observat că în marea lor majoritate, oamenii au o mentalitate care nu-i ajută să depășească problemele cu care se confruntă, că se lasă prea mult influențați de cei din jurul lor, că încă sunt tributari unei mentalități învechite care îi împiedică să-și cunoască și să-și atingă propriul lor potențial. Atitudinea pe care o avem în fața vieții este cea care determină cât de departe și cât de sus putem ajunge, astfel că eu consider că este imperios necesar ca fiecare dintre noi să se descopere pe sine și să dobândească o atitudine și o mentalitate de învingător.
citat din Ursula Yvonne Sandner
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre cunoaștere sau citate despre ajutor
Albert Camus zicea: "Sunt atât de mult lucruri mediocre în această viață încât iubirea nu ar trebui să fie unul din ele". Eu aș merge mai departe și aș parafraza: Nu doar iubirea trebuie să fie extraordinară ci și sănătatea. De ce să ai o sănătate mediocră? De ce să fii mulțumit cât timp nu te doare nimic în loc să ai o viață sănătoasă, cu sport mult și mâncare care te va ține sănătos mulți ani de acum încolo? Nu doar iubirea și sănătatea ar trebui să fie extraordinare ci și banii pe care îi faci. De ce să muncești pentru puțin? Dacă tot faci efortul cel puțin asigura-te că e cel mai bun efort pe care îl poți face. Țintește cât mai sus și devino independent financiar cât mai repede. Aștepți pensia să îți permiți să călătorești și să ai stilul de viață pe care îl vrei? Ia mai aruncă o privire la pensionarii de azi. Nu te mulțumi niciodată cu puțin. Uită-te în oglindă și întreabă-te: "Am ceea ce vreau? Sunt ceea ce îmi doresc? Am ajuns la capătul destinației mele? Dacă răspunsul e orice altceva decât DA, NU mă opresc. Din muncă, luptă, iubire și joacă. Nu te mulțumi niciodată cu puțin. Nu fi trist sau supărat mai mult de 30 de minute niciodată. Dă-ți voie să fii trist sau supărat, da-ți voie să plângi, să urli și să distrugi obiecte însă niciodată nu face rău altei ființe vii. Știi că nu ai nici un motiv să fii supărat mai mult de 30 de minute cât timp există speranță. Capul sus și privirea înainte!
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre sănătate, citate despre pensie, citate despre muncă, citate despre iubire sau citate despre bani
Victime frustrate care suferă și se urăsc pe sine, pe ceilalți și viață. Oare ei conștientizează că această atitudine este doar o alegere? Nu, nu vor sa conștientizeze - dacă le spui că există soluții spun "ușor de zis, greu de făcut". "Nu se poate schimba nimic", "viața e un chin", "trebuie să suferi", "lumea în care trăim mă face să fiu așa". Plasăm responsabilitatea, nu ne asumăm nimic, ni se întâmplă lucruri fără ca noi să putem face ceva, destinul face cărțile și noi privim neputincioși, dar frustrați, ceea ce ni se întâmplă. Însă lucrurile nu stau așa. Totul este o chestiune de alegere, mai exact de mentalitate și de atitudine. Viața nu ți se întâmplă, ci o faci să se întâmple. Sigur că există situații neprevăzute și probleme, însă tot mentalitatea și atitudinea ta fac diferența. Acțiunile tale, reacțiile tale, procesele tale mentale, autocontrolul tău emoțional, maturitatea ta psihică, abilitatea de conștientizare și cea de asumare fac toată diferența dintre o victimă și un învingător. Tu ce alegi să fii în viață? O victimă neputincioasă sau un învingător puternic și înțelept?
citat din Ursula Yvonne Sandner
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre responsabilitate sau citate despre maturitate
Neîncrederea în tine, neîncrederea în șansele tale, îndoiala că vei reuși în ceea ce îți propui, sunt cele care îți distrug, de fapt, visele. Dacă alegi să acționezi, vei avea succes sau poate nu vei reuși să faci ceea ce îți propui din prima încercare. Însă, deja, șansele tale au crescut ca să obții ceea ce îți dorești, iar dintr-un eșec vei învăța ce nu merge și vei căuta soluții alternative ca să-ți îndeplinești visele. Odată pornit la drum și având în minte hotărârea fermă să nu renunți, vei transforma orice «eșec» într-o oportunitate de a învăța cum să mergi mai departe... iar fiecare pas te va apropia și mai mult de obiectivul tău. Pășește cu încredere pe calea viselor tale și înlătură pas cu pas obstacolele pe care le întâlnești în cale... vei reuși cu siguranță! P. S. Îți reamintesc cuvintele lui Thomas Edison...» "Nu am dat greș. Pur și simplu am descoperit 10.000 de idei care nu funcționează."
Ursula Yvonne Sandner în Iubire, relații și viață. Reflecții
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre neîncredere sau citate despre idei
Cu cât faci mai des un lucru, cu atât mai ușor devine de făcut și asta nu pentru ca dificultatea lui a scăzut, ci pentru că tu ai devenit din ce în ce mai bun.
citat din Ursula Yvonne Sandner
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Atitudinea și mentalitatea ta sunt cele care decid calea ta în viață.
citat din Ursula Yvonne Sandner
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!