poezia…

o altfel de atingere a lucrurilor
un botez în ape noi… aer, lumină
alte agregări de până astăzi
o surprindere din înăuntru spre
oriunde
dar nu întâmplătoare…
să-ţi treacă întreg trupul în
semnul mirării
să te recunoască astfel
cuvintele –
aceasta-i Poezia

* dacă mă căutaţi, aici sunt, sub scoarţa ei –
… ea fiind mai sus, la înălţimea frunţii voastre
sunt întins lipit ca într-o rugăciune totală

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

variaţiuni pseudopoetice

la-nceput a fost tăcere, până…
la un alt început
când a fost Cuvântul

a aflat asta şi femeia şi
s-a dus naibii pacea galactică
mai târziu
a prins năravul şi bărbatul…
bârfa-i întregită astfel

vântul cară această cremă sus
pe piscuri –
de-ar fi măcar rugăciune… dar nu;
Cuvântul S-a retras în Sine
porunceşte:
«Linişte în sala de mese!»
Atunci
un şmecher a inventat scrisul
Câtă cerneală a risipit umanitatea!?!

V-am trimis mental
dar voi
aţi rămas striviţi de semnul =
femeie – bărbat deasupra păcii…
aşadar
mestec hârtie şi rememorez:
«să fie lumină!» întâia poruncă
Mulţumesc, Doamne, aşa văd
să scriu…
Taci, femeie, însoţeşte-mă
chiar dacă semnul egal
stă mai mult în dreptul tău
bine că… mai am pe cel al mirării
…cine ştie până când!

răsucirea acestor silabe ţine esenţa

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

fixat pe un ceasornic

Prezentul nu
nu ne-ncape, tindem spre dilatări
nostalgici de trecut: «bine mai era» – noi… eh!
… şi visătorii: «las că va fi bine» – ardem unicul aer
singurul trup prelins în vanitate
«Trăieşte clipa!»…. care?… deja trecu!

Să mi se dea un altfel de ceasornic
deşteptătorul să pornească-n viitor – ceru
«gândul responsabil cu speranţa» – dar dacă-i 11:59
şi gata, lepezi trupul
cine şi unde-ţi va purta trezirea?!

Un prezent supraelastic atunci, să vină pe măsură
glăsui «gândul ţiitor de garderobe, mime, gesturi» –
şi cu durerile n-ai teamă?!

Le vei dubla sau… chiar şi râsul!

Pasul stă jumătate-n aer, prezentul când este?
… atât!
Ba nu, şi pleoapa – zise «gândul chimist şi răspunzător
de articulaţii» – ea coboară în trecut
la înălţare deja-i confuzie, nimic din ce era înainte
nimic din ce va fi după…
un flash şi iată doar în el încape şi gând şi faptă
iubire şi agregări
Ne-ar mai putea mira minunea Big-Bang-ului? Da.
Am dorul
neputinţa de a întinde-o mână
spre prieteni, spre lacrima femeii, suspendată
spre coapsa ei, iată ce-ar însemna
prezent!
… incoerenţa nu-i niciodată întâmplătoare!

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spre alte zări frumoase

Mă întreb dacă stelele sunt aprinse
pentru fiecare din noi,
pentru a fi lumină
şi să ne găsească într-o zi
cei de pe alte planete.
Apoi să zburăm deasupra tuturor
pe-un nor ce lin ne va purta,
spre alte zări frumoase,
iar cerul ar fi mai albastru,
mai pur şi plin de culoare.

poezie de Eugenia Calancea (9 octombrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Botezul lucrurilor

cuţitul chimic scrijelea în ţărână chip,
iminentă naşterea mea
– uriaşule în halat alb, cândva,
îţi voi da înapoi, la fund, palma asta
să ştii...

ecourile... după atingerea lucrurilor
nicio consoană
cel mai greu a fost până mi-am dresat degetele:
zahăr cubic, bici, curaj, sete de zbor
vântul de jos în sus îmi ţinea discursuri:
"dacă există vreo ţintă
neapărat va fi atinsă, altfel nu..."

lumina lăptoasă încheia întâia oară
nasturii umbrei mele de trup –
vântul, cheamă lucrurile,
aşterne nume sub ele... "e bine aşa!"..

acum, însemnele de aur
nu mai are cine să le poarte
nicio medalie nu se va da
pentru conservarea ignoranţei virgine...
timpul definit concret la început
aici e iluzie
nu mai ştiu întoarcerea la singurătatea dintâi
... cu ce aş putea să-l răsplătesc
pe acela care-mi înapoia copilăria?
întâiul plâns...
două promisiuni au rămas la botezul lucrurilor:
palma şi ţinta
chircit într-o lacrimă
lunec
sunt sare cu bilet doar dus
spre mare amară – vântul,
nici umil, nici mândru
sună în cristelniţe...

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

up, down

atât de proaspăt colţul dimineţii,
Doamne,
respir, respir fără
să mai expir, creşte cât cerul
pieptul meu

albă străbătând neaşteptată
ca o minune
lumina nouă pune asediu frunţii
de ruşine sau teamă privirea-mi coboară
astfel aflu că nu mai am umbra
aliniindu-se cu trupul nu se arată

timpul este o contracţie
ca o uşă deschisă, rămâne
să ştiu de care parte sunt…
până atunci, pieptul meu creşte
privirea caută umbre

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

lingură, păsări, rame… iar păsări…!

Sunt lemnarul

astăzi mi-am făcut lingură cu mâna mea
am scobit o bucată de scândură de plop rămasă
de la un coleg mai iscusit
care a sculptat un Iisus răstignit.
Simt cum lemnul îmi va domestici
mâinile-iade zburdând în ierbi albastre din
albele câmpii
de data aceasta vor învăţa blândeţea
ca atunci – iubito, îţi aminteşti?
cel mai bine voi începe a strunji în lemn o vrabie apoi
un porumbel – toate în zbor – până ce
voi căpăta îndemânare la… vulturi

Voi face, ba nu, nu voi reuşi… ramă dorului

Ramă în care să încapă toţi
prietenii
o voi sculpta în cer sus
sus în sala mare a îngerilor
să-i recunoască, să le ţină lumina
oriunde vor fi

………………………..

o obsesie mai veche mă caută
să repar păsări – nu din lemn
cele vii
vii

……………………….

abia aştept să vină ora mesei –
am lingură din lemn…!

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu căutaţi Fericirea! O căutaţi în zadar. Ea se află în voi, în faptele voastre, în gândurile şi în gesturile voastre, iar dacă voi nu sunteţi oameni, nu veţi găsi "Fericirea". De aceea oamenii nu sunt cu adevărat fericiţi.

Rodica Nicoleta Ion în Dialog cu fericirea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă poezia

Dacă poezia este taina florii
înseamnă că prin ea trec albine;
fagurii sunt aproape.

Dacă poezia este sunet, secretă atingere,
înseamnă că prin ea trec veşniciile,
sub care nimeni nu este singur.

Dacă poezia este uimirea astrelor,
înseamnă că prin ea sună cornul
de aer înrourat al dimineţilor.

Dacă poezia e rânduiala lumii
înseamnă că şi de la naşterea ei
se numără vârstele,
cu fiecare vers un alt an UNU
se-nscăunează
în lume...

poezie de Florin Costinescu din Secunda eternă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mâine

Astăzi sunt dar mâine nu-s
Maine nu-s dar tot voi fi
Pe pământ sunt cu Isus
Mâine-n cer mă va primi.
Astăzi plâng dar mâine cânt
Astăzi îmi mai este greu
Astăzi plâng, sunt pe pământ
Mâine-i cânt lui Dumnezeu.

Astăzi mor, dar mâine vin
Vin spre soarele de sus
Şi de sunt aici străin
Mâine-n cer stau cu Isus.

poezie de Adriana Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcerea îngerilor

tăcerea lui Dumnezeu este neantul
un întuneric care încetineşte
tăcerea mea este o lumină care încetineşte
vorbele-mi sunt răzvrătiri ale întunericului
aşa cum stelele sunt răzvrătiri de lumină
în tăcerea lui Dumnezeu

Doamne scrie cuvintele scrie cuvintele
am obosit să strig din visul altuia
mâinile mi s-au lipit de atâta rugăciune
la marginile vieţii demult nu mai locuieşte moartea
doar îngeri cu pene smulse sângerează
în tăcerea lor

poezie de Simion Cozmescu din Poememailungidecâtnumeletău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

lentoare

să nu te temi
nu sunt împietrit, doar un pic mai lent
îţi pare mima neschimbată
dar gestul curge
sunt doar speriat şi nu în contemplare
nu sunt bolnav, nici n-am orbit

de ţin o vreme ochii
răsuciţi spre înăuntru
rămâi alături, aşteaptă în tăcere
dacă nu ai, ia de la mine, ia totul şi
lasă-mi numai rugăciunea, o cheie
a zilei fără mâine şi fără ieri-ul condensat
în lacrimă şi nici aşa să nu te temi.

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alte sfere

dacă-i o singură naştere
multiplicarea morţii este o iluzie
s-ar putea ca nici măcar
să nu existe
azi aici, mâine în spaţii înalte şi mai înalte
răsfrângeri – cioburi puzderie colorate, din noi
căutând alte sfere poate nu chiar aşa de aspre
ca aceasta
rostogoliri eliptice... dar dacă nu-i
numai o naştere?!

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

inductus

planuri alungite, contorsionate, un verb dedesubt
şi deasupra
subţiind legăturile luminii cu lucrurile

ca un înveliş, dar nu gest întrerupt, pudoarea rostirii
trece-n curaj vreodată?!

creioane încinse înfipte în încheieturile mâinilor, picioarelor
pe o foaie de hârtie aparent goală – răstignit
un poet nu mai scrie, recită astfel.
Urechea ta învaţă glasul cel de acum.
…………………………………….
Literele au dezgolit rădăcini, credeai
că nu-s atent, priveai gingia sângerându-mi
fiindcă am gustat din ele
de atunci
nu mai există un «ăsta sunt eu», m-am scurs
trecând prin agregări străine…
…………………………………….
rămas undeva între planuri, rostind fără încetare
numele tău
îi ţin culcuş pe limbă, interval of interval rugăciune

mă vrei astfel, ştiu, să nu fi învăţat literele
degetele mele de grădinar le-ai fi vrut
de pădurar, de miner… numai curajul
da, acesta să fi fost de poet!

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aer dragobetian

şi vină, deci
primăvara
alunge frigul din cuvinte

nu pretind
dar mi-ar plăcea
ca măcar o secundă
din ziua asta
să te înveleşti cu surâsul meu timid -
în el se ascunde frica
să nu te rănească
să nu te nimerească
la vremea când
nu-ţi pasă de nimic
fiind îndrăgostită în secret
de o himeră

nu pretind dar aş vrea
să fi observat că eu am fost acela care
pe gerul năprasnic
îţi făcea pârtie prin zăpada
rătăcirilor -
oarbă căutai primăvara -
şi am tras de ea în jug până aici
pentru tine, iat-o!

poate că nici nu ai nevoie
dar mi-ar plăcea
să laşi mugurii aceştia
din cuvintele mele nepricepute
ca o certitudine
iminentei înfloriri

puteam să-ţi fi scris o poezie de dragoste
sau în secret să te privesc înfofolită
pe trotuarele spre... niciunde
puteam să-ţi fi aprins focuri de tabără
din pas în pas
puteam să te fi răpit
şi să te fi dus la poluri fiindcă doar aşa
ai putea înţelege că
nicăieri nu-i mai frig
ca între un bărbat şi o femeie
care se iubesc dar
nu se cunosc

şi vină deci, cu orice preţ
primăvara
cu riscul ca tu
să îmbraci totuşi surâsul meu
pentru un altul

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezia – copilul meu fidel

în seva timpului fără iubire nu aş fi ceea ce sunt
verbul dimineţilor
în raţiunea universului curgător nu aş fi înălţimea zborului
versul iubirii

acum ştiu
este frumosul ce putea să mi se-ntâmple
emoţiile în doi
visul din ape prin semnul din ceruri
cuvântul iubirii

visul de sidef din miracolul cu numele tău
în ochii ce înnoiesc imagini
dezvelite-n strălucire pe şevaletul pictorilor
în bucuria de a fi un întreg
solfegiul din zi – seară – noapte
poemul iubirii

trăiesc infinite dorinţe într-atâtea versuri
iubita mea cu drumurile vii
buzele se caută spre partea geamului alb
în patul alb se face seară
cu metafora iubirii

într-un tablou trăieşte culoarea
într-o viaţă puterea cuvântului
culoarea de foc a părului ce arde îmbrăţişarea
la chindie – ziua poeziei
iubirea – copilul meu fidel

poezie de Vali Niţu din Izvorul nesecat de sete
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vorbe si iar vorbe...

( ce să fie oare?... decât vorbe goale...)

Dacă doresc ceva, 'ţi voi spune,
Aşa sunt eu şi chiar mi-e bine,
Te vreau întreg plin de iubire
Deşii sunt prea tăcută-n fire

Aştept să treacă ziua-ntreagă
Şi-apoi ne spunem tot ce vrem
Trecut-au vorbele prin faţa
Luminilor din locul gol.

Îmi place să te simt uşor,
Ca un proscris în ţara largă
A sufletului părăsit
Lângă cuvintele grămadă.

Dacă a rămas ceva să-ţi spun
Aleg o altă ţară acum
Poate şi alte vorbe bune,
Să ţi le spun mai mult în şoapte.

poezie de Miriam Nadia Dăbău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Torquato tasso

Veni din întuneric spre mine el, poetul,
Poetul de spaimă ratat.
Era foarte frumos. Ca la razele röntgen
I se vedea în trup poezia.
Poezia nescrisă de frică.
“Sunt nebun” - a rostit. De altfel ştiam
Lucrul acesta din prefeţele cărţilor,
Dar el îşi purta nebunia ca pe-o parolă
De intrare în noi, ca şi cum ar fi spus:
“Mă răscumpăr astfel
De lipsa-adevărului din poemele mele.
E preţul imens. Vin spre tine. Primeşte-mă!”
Dar eu am răspuns: Pleacă de-aici!

“Scriam la lumina de autodafeuri - îmi spuse -
Simţindu-mi pe trup
Cămaşa păroasă care se-aprinde uşor.
Odaia mea avea ochi de călugări ferestre
Şi-n loc de uşi, lipite una de alta, urechile lor
Şi şoarecii ieşind din borte erau călugări,
Şi noaptea păsări uriaşe-n sutane-mi cântau.
Tu trebuie să înţelegi…” Şi cu degetu-ntins
Îmi arată în trupul meu poezia,
Poezia nescrisă…
Dar eu am ţipat: Pleacă de-aici!

poezie de Ana Blandiana
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Punct

Pictez un punct. Punct
Apoi o linie verticală. Punct
Ba e semnul exclamării. Punct
Ba e semnul mirării. Semnul exclamării. Punct
Ba a exclamării. Punct. Ba a mirării
Virgulă
După virgulă nu pot pune punct
Şi ce îmi vine să pun punct după virgulă Punct
Şi semnul mirării să se mire
şi semnul exclamării să plece cu un punct

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mers ascuns în cuvinte până poezia-nfloreşte cu numele tău

Totul
mai altfel e aici
pe muchia aceasta deslipită
de ochi şi lumină

cernut
aici timpul
înfloreşte cu fiecare surâs
scăldat
în roua-nflorită de
cuvintele tale

doar
cuvintele ne sunt la îndemână şi
fiecare ne lăsăm coloraţi
de
zâmbetul timpului ce aşa de bine ne prinde într-un mers
ascuns în cuvinte
până
poezia-nfloreşte cu numele tău
în
ochii cusuţi cu ciocolată
alături
de mugurii taină

poezie de Ioan Daniel Bălan (20 aprilie 2017, Cluj-Napoca)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce v-ar păsa?

Doamne, niciodată!
Genunchii mei nu au putut săruta
pământul,
fără să fiu Eu!
Eu sunt nimeni, efemer, dar...,
ai mei, Bunicul, Străbunicul şi Răstrăbunicul sunt acolo!
În ţărână. Eu încă sunt aici!
Sper că, aici, încă mai este un loc curat!

Am şters mult până aici!
M-am şters şi pe mine
şi
aici oare mai pot ramâne Om?
mai departe mai am şi alte...,
ca să văd ce voi mai fi?
Mulţumesc pentru cei puţini care m-au citit din suflet.
Mâ înclin în faţa lor,
sincer,
dacă au simţit cu adevărat ceva
din cuvintele mele, aiurea inşiruite!
Mulţumesc pentru, că citiţi aceste rânduri!
Dacă nu, pentru mine nimic nu are sens,
sau nu mă luaţi în consideraţie!
Eu sunt un nimic, dacă nu sunt capabil
să
îmi dau seama că nimicul nu există!
Asta am simţit, şi, sincer, asta am scris!
De fapt cui îi pasă? De ce v-ar păsa?

poezie de Viorel Muha (august 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!