Peste cei fără minte vor domni cei fără suflet. Când cei fără suflet vor rămâne și ei fără minte, ei bine, atunci să fiți pregătiți cu stocuri mari de râs, sau de plâns!
citat din Octav Bibere
Adăugat de Kitzy Bush
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Dictatura - indiferent de forma ei - este un produs al forțelor fără suflet, cu sprijinul direct al intelectualilor fără minte!
citat din Octav Bibere
Adăugat de Kitzy Bush
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fără
Fără Dumnezeu și soare nu ai exista.
Fără apă nu ai exista.
Fără păduri nu ai exista.
Fără albine nu ai exista.
Fără hrană nu ai exista.
Fără animale nu ai exista.
Fără flori nu ai exista.
Fără culori nu ai exista.
Fără muzică nu ai exista.
Fără sunet nu ai exista.
Fără lumină nu ai exista.
Fără propriul corp nu ai exista.
Fără spiritualitate nu ai exista.
Fără forme de relief nu ai exista.
Fără plâns și râs nu ai exista.
Fără natură nu ai exista.
Fără sentiment nu ai exista.
Fără foc nu ai exista.
Fără aer nu ai exista.
Fără univers nu ai exista.
Fără armonie nu ai exista.
Fără întelepciune nu ai exista.
Fără simțuri nu ai exista.
Fără smerenie nu ai exista.
Fără geometrie nu ai exista.
Fără suflet nu ai exista.
Fără pământ nu ai exista.
Fără gând nu ai exista.
Fără iarbă nu ai exista.
poezie de Cînepă Ștefan din Dumnezeu este lumina conștiinței noastre, Fără...
Adăugat de cinepa
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cum de nu a găsit Dumnezeu o altă cale de a sta printre oameni - fără dogme, fără ritualuri si fără intermediari, să te trezești dimineața cu Dumnezeu zâmbindu-ți în suflet, fără să-ți ceară dracu' dobândă...
Octav Bibere
Adăugat de Octav Bibere
Comentează! | Votează! | Copiază!
Destin de buzunar
am luat drumul călătorului
destinului din buzunar
de la intersecția cumpenei
unde nimeni nu a lăsat
o sticlă plină...
de suflet necăjită
nu vreau...
să beau amarul sorții
copii se joacă în cauciucuri
și dau foc cerului
hârtia ziarului minte
scânteie nu a fost...
ci fără de minte
nu sunt cocoșatul catedralei
chiar dacă am față cu spini
am suflet și credință
fără să spun de...
om
poezie de Viorel Muha (iulie 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cine a ieșit din cultură fără voință, fără suflet, fără bunătate, fără iubire de aproape, fără delicatețe, mai bine ședea acasă.
citat celebru din Nicolae Iorga
Adăugat de Iuliana B.
Comentează! | Votează! | Copiază!
Un "te iubesc" spus fără cuvinte, nu minte!
aforism de Octav Bibere
Adăugat de Kitzy Bush
Comentează! | Votează! | Copiază!
40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Când părinții ni se duc...
Când părinții ni se duc,
Noi rămânem singuri-cuc,
Deși-avem neamuri, copii,
Orfani, triști ne vom simți,
Căci viața fără părinte,
E cumplită, ține minte!
Când telefonul nu sună,
Stropi în suflet ni se-adună,
Am vrea, cerul s-aibe ton,
Să-avem, poate, la Rai bon,
Dar târziu vom lua aminte...
Grea-i viața fără părinte!
Când nimeni în prag nu iese,
Niciun chip cu riduri dese,
Pricepem cu doliu-n sân,
Că timpul n-are stăpân,
Și că viața, (ține minte!),
E cruntă fără părinte.
Când sărbătorile vin,
Și plecăm cu brațul plin,
Cu garoafe, lumânări,
Chinuiți de întrebări,
La morminte, luăm aminte,
Ce-i viața fără părinte...
poezie de Andreea Văduva
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Când timpul își va pierde orele și clipele... atunci îngăduie-mi să plutesc departe, acolo unde-mi zboară visul. Este un loc, niciunde, unde totul se șfârșește; fără speranțe, fără vorbe, fără voce, fără sunet, fără călători osteniți, pe o cărare goală, fără naștere, fără moarte, fără trup, fără noapte, fără zi și fără zori în acel vid.
Maitreyi Devi în Dragostea nu moare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Eu fără tine...
O carte fără file,
Călimară fără toc,
O gură fără vorbe,
O torță fără foc;
O noapte fără stele,
Dimineață fără soare,
O luntre fără vâsle,
Tablou fără culoare;
Moară fără apă,
Corabie fără vânt,
Arcuș fără vioară,
Mierlă fără cânt;
Un tren fără șine,
Copac fără ramuri
Un câmp fără coline
Și mare fără valuri.
Un cuib fără păsări
Drumeț fără cale
Un vultur fără zări
Un crin fără petale.
poezie de Sergiu Mănuș (iulie 2002)
Adăugat de Sergiu Mănuș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Femeia fără bărbat
Femeia fără de bărbat
E ca ogorul nelucrat,
E ca Pământul fără ploaie,
Ca fără boabe o păstaie.
Femeia fără de bărbat
E ca smochinul cel uscat.
Ca oul fără gălbenuș,
Ca o ștampilă fără tuș.
E-o barcă fără de vâslaș,
O pușcă fără de pușcaș,
Corabie făr de catarg
Pierdută în al mării larg.
E ca Crăciunul fără brad,
Ca apa care n-are vad;
E ca grădina fără gard,
Ca trupul fără miocard.
E ca un corp lipsit de cap,
Un car lipsit de-al său proțap;
Apoi mai este, ia aminte,
Precum un creier fără minte.
Lipsită de bărbat, femeie
Ești ca o broască fără cheie,
Ești pușcă fără de cartuș,
Vioară fără de arcuș.
pamflet de George Budoi din Femeia de la A la Z în Aforisme, Epigrame, Poezii, Pamflete și Satire (9 mai 2022)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mintea
Minte, minte ce mă minte,
Jurăminte pe morminte,
Minte, minte ce mă minți,
Cu uitare de părinți.
Și mă plimbi prin cea stihie,
Pe cap fără pălărie,
Mereu faci câte-un ocol,
Te dă numele de gol.
Îmi tulburi simțirea toată,
Inima o faci uitată,
De mă duce cal în trap,
Fără căciulă pe cap.
Minte ești trebuincioasă,
Ochiul minții când te-apasă,
Să îmi duci pasul pe loc,
Cu izvor și cu noroc.
Altfel ești o tulburare
Și mereu amăgitoare,
Doar magia din descânt,
Mă coboară pe pământ.
Tu mă judeci că un jude,
Pe drum de duhuri zălude,
Minte, minte, hoață rea,
Ai gonit iubirea mea.
poezie de Augustin Jianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Unele ritualuri religioase au fost inventate pentru ca cei fără suflet să se poată ruga din gură!
citat din Octav Bibere
Adăugat de Kitzy Bush
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Am îmbrăcat oceanul
Din cioburi
și din marea cu gust de aguridă,
din soare,
pământ,
păduri și
flori de păpădie,
am încropit scânteia ce-am scos-o din firidă,
să-mi lumineze viața,
îndrumător
să-mi fie.
Din nori
fără de apă uscați pe portativ,
din cer
fără de-albastru și
ploaie
fără plâns,
am meșterit tablou cu margini fără tiv,
l-am strâns în pumn
și
într-un colț de suflet mi l-am pus.
Din vreascuri
și nuiele,
din spini și mărăcini,
am împletit
coroană,
coroană-mpărătească,
am îmbrăcat oceanul în pomi
cu rădăcini,
m-am răsădit în suflet
cu sufletul
să crească.
Din soare fără raze
și
lună fără casă,
din pomi fără de sevă
și
flori fără petale,
am croșetat dantelă,
maramă de crăiasă,
am strâns-o în privire
și
mi-am făcut-o cale.
poezie de Silvia Urlih
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ipocrizia de zi cu zi este plină de avantaje. În primul rând te obișnuiește cu nepăsarea; treci dincolo de evidențe fără să te mai încurci în întrebări. Apoi, este uitarea aceasta izbăvire a memoriei de ea însăși. Iar între nepăsare și uitare este spatiul vast al răutăților bine dozate, bine disimulate. Dacă îți mai rămâne ceva suflet pe undeva, toarnă-l în răutăți. Când acestea or ajunge să te înghită, măcar să îți amintești că, la origine, ai fost totuși om!
Octav Bibere
Adăugat de Octav Bibere
Comentează! | Votează! | Copiază!
Viața fără de iubire e ca o lacrimă fără ochi, ca un suflet fără de ființă, ca o stea fără de bolta cerească!
aforism de Constantin Anton din Simplitate și firesc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fără
Fără noapte, stelele n-apar,
Fără vise, viața-i un calvar,
Fără vers, poetul e absent,
Fără mâine, tu rămâi prezent!
Fără Iad, nici Raiul n-are rost,
Făr' a fi, nu poți zice c-ai fost,
Fără întuneric, nicio rază nu-i,
Fără moarte, viața ta-i hai-hui!
Fără păsări, noimă cuibul n-are,
Fără lacrimi, plânsul piere-n zare,
Fără de ispită, sânii nu-ți tresar,
Fără dulce-n suflet, nu există-amar!
Fără absolut, nici relativ nu este,
Fără vis și forță, viața-ți joacă feste,
Fără definibil, nu-i indefinibil,
Fără măreție, nu e nici penibil!
Fără infinit, n-ai parte de finit,
Fără start, nu-i, Doamne, nici sfârșit,
Fără Diavol, nu-i nici Dumnezeu,
Fără Tine, Mamă, nu-s nici eu!
poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lumea în criză
Ce nătângi!
Ce prostie!
Mânați de lene, împunși de lăcomie,
am inventat mașina care
înghițindu-ne de vii,
devine vie.
Foarte bine!
Acum, trecând pe drum de jumătate:
fără suflet - fără iubire -
- fără cer, fără adevăr, fără pace;
de noi înșine, în noi înșine, închiși,
mă întreb, la comandă, de frică, ce vom face:
vom ucide,
ne vom lăsa uciși?
poezie de Mădălina Grama Toma (6 martie 2009)
Adăugat de Mădălina Grama Toma
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fără minte, fără timp investit, fără pasiune - timpul te va saluta, dar va spulbera tot ce faci.
aforism de Iustinian Cruceanu (martie 2014)
Adăugat de Iustinian Cruceanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Colind
Doamne, Tu ești blând și bun,
Fă să ningă de Crăciun:
Un Crăciun fără zăpadă
E ca vulpea fără coadă,
E ca pușca fără glonț
Și ca barza fără clonț,
E ca țuica fără grade,
Ca mândruța fără bade,
Ca un bal fără toasturi,
Ca Fuego fără nasturi,
Ca stejarul fără ghinde,
Hrușcă fără de colinde,
Ca nisipul fără dune
Și ca prunul fără prune,
Cum e cerul fără stele,
Guță fără de manele,
Ca mașina fără roți
Și ca banca fără hoți,
Ca pisica fără mâț,
Ca Johannis fără câț,
Cum e, fără roade, sacu,
PSD fără Ciolacu,
Cum e porcul fără troacă,
RTV fără Șoșoacă,
E ca strada fără stop
Și ca Leșe fără clop,
Ca turistul fără ghid,
Orban fără de partid,
Calul fără de căruță,
Badea fără de măsuță,
E ca starul fără fani
Și ca omul fără bani...
poezie de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Multe din visele fără aripi sfârșesc în țopăieli fără sens!
aforism de Octav Bibere
Adăugat de Octav Bibere
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!