Există un aşa zis proces de TREZIRE care ne arată trei moduri de a fi, fiecare are caracteristicile proprii şi cu o anumită tipologie de rezultate. Vorbim despre trecerea de la statutul de victimă la statutul de om de acţiune şi la statutul de lider. Trei roluri pe care le jucăm în viaţa de zi cu zi. Ideea este că suntem cam toate, în funcţie de context. Câteodată suntem victimă în mai mare măsură, alteori suntem om de acţiune în mai mare măsură. Acest lucru depinde foarte mult de modul de viaţă şi de rezultatele pe care le-am avut în trecut, depinde de mediul care ne înconjoară, de oamenii care ne sunt aproape, de mentorii pe care ni i-am ales şi de modul cum ne privim noi pe noi. Din experienţă pot spune că peste 90% dintre oameni sunt în statutul de victimă, foarte puţini oameni sunt de acţiune şi sunt şi mai puţini oameni care sunt lideri în momentul acesta. Gândeşte-te la statutul pe care îl ai în acest moment. Dacă eşti victimă, om de acţiune sau lider.
citat din Daniel Zărnescu
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Citate similare
Poţi să ieşi din statutul de victimă, în momentul în care îţi asumi tot ceea ce ţi se întâmplă şi aşa treci la etapa a II-a, etapa conştientă a oamenilor de acţiune. Oamenii de acţiune sunt acei oameni care fac lucruri să se întâmple. Aici se potriveşte o replică pe care am auzit-o de la un prieten de al meu: "Oamenii iau întotdeaună cele mai bune decizii pe care le pot lua". Vreau să te gândeşti la această replică, gândeşte-te la orice dezicie de care acum îţi pare rău că ai luat-o. Această idee te scapă din acea văicăreală atât de prezentă în viaţa victimei, care se uită în trecut şi îşi aduc aminte de anumite etape din viaţa lor şi îşi plâng de milă pentru că nu putut să ia altă decizie care, probabil, i-ar fi dus într-un alt punct. De aceea, atunci când eşti om de acţiune, pur şi simplu îţi setezi obiective, te duci către ele şi eşti mulţumit de viaţa pe care o duci, ştiind că toate lucrurile care ţi se întâmplă, tu le meriţi "cu vârf şi îndesat".
citat din Daniel Zărnescu
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul de acţiune crede cu tărie că ţine doar de el ca să îşi creeze un drum în viaţă sau să obţină un rezultat. Este stăpânul propriului destin şi nu crede în noroc, ci doar în context. Contextul care i se arată este rezultatul pregătirii pe care o are sau a acţiunilor pe care le-a întreprins în trecut. Vede corelaţia dintre acţiune şi rezultat inclusiv în situaţii în care aparent nu au nicio legătură. Omul de acţiune cu greu poate accepta că sunt lucruri care nu depind de el, însă are nevoie de credinţa asta la nivel de responsabilitate ca să poată să obţină rezultate.
citat din Daniel Zărnescu
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o lume superficială care aleargă după recompensa imediată.... un novice îşi imaginează că să ai statut social înseamnă să ai bani, o maşină magică şi un căsoi uriaş. Nu aş putea să contrazic această afirmaţie decât astfel: Când eşti între alţi oameni care au aceleaşi lucruri ca şi tine, şi iei picioare în fund în fiecare zi de la ei.... pentru că nu îi impresionează lucrurile materiale şi tu eşti cu o atitudine de ratat.. ce se alege de statutul social? Ai ghicit... PRAFUL. Aşadar dacă crezi că statutul social depinde de aceste lucruri materiale.. mai gândeşte-te odată. Statutul social vine din cu totul alte lucruri. -atitudine. -respect. -valoare. Un rege nu se naşte, ci devine, i-a spus Philip fiului său Alexandru cel Mare. La fel, un alfa nu se naşte, ci devine. În orice specie, inclusiv cea umană.
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii din viaţa ta sunt de trei feluri: oameni pozitivi, care te susţin şi contribuie la progresul tău, oameni neutri care nu îţi aduc nimic şi oameni care te trag în jos. Este foarte important să vezi cu claritate rolul pe care îl are fiecare persoană din viaţa ta. Iar în funcţie de ceea ce constaţi, să îţi alegi cu inţelepciune relaţiile, precum şi timpul şi energia pe care le investeşti în ele. Dacă vrei să ai o viaţă liniştită, o viaţă în care armonia şi evoluţia să fie pilonii pe care îţi construieşti existenţa, claritatea viziunii este esenţială, mai ales în ceea ce priveşte relaţiile tale. Relaţiile îţi consuma timp şi energie, de aceea şi de investiţia ta în ele depinde felul în care arată viaţa ta.
citat din Ursula Yvonne Sandner
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă te uiţi la modul cum vorbeşte un om, mai ales când vine vorba de propria persoană, îţi dai seama instant dacă este om de acţiune sau nu, dacă o să facă treabă sau nu, dacă o să aibă succes în ceea ce îşi propune sau nu. Pot spune cu mâna pe inimă că suntem ceea ce spunem că suntem. Realităţile noastre sunt date de modul cum gândim. Modul cum gândim este reprezentat foarte fidel de ceea ce scoatem pe gură.
citat din Daniel Zărnescu
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiecare secundă este momentul cel mai potrivit pentru a începe ACUM. Indiferent când treci la acţiune, tot începător eşti. Dacă procesul de învăţare are 23 de paşi, cel care începe azi va fi tot timpul în avantaj iar tu, indiferent când vei începe va fi tot cu pasul 1 şi timpul necesar pentru a parcurge cei 23 de paşi e tot acelaşi. NU mai aştepta momentul perfect pentru a trece la acţiune. Acesta nu există! Perfecţionismul ascunde teama de judecata celor din jur, teama de eşec, însă ceea ce perfecţionistul nu ştie e că amânând trecerea la acţiune, îşi aşterne cel mai mare eşec şi ruşine: lipsa totală de realizări. Sunt oameni care au idei ani de zeci de ani pe care nu le implementează. Iar la sfârşit cu ce te alegi? Cu ură, invidie şi frustrare când altul face şi tu spui: "e ideea mea!" Meritul e al celui care acţionează, nu al gânditorului de idei. Asta pentru că cel care acţionează a gândit şi el dar are de partea lui şi acţiunea.
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Aceşti oameni puţini care ne fac pe fiecare în parte să nu regretăm că suntem reprezintă, chit că o ştim sau nu, stratul de protecţie care ne ajută să trecem prin viaţă. Fiecare om face faţă la ce i se întâmplă pentru că este protejat în felul acesta. Fără acest zid de fiinţe iubite care ne înconjoară (indiferent că ele sunt sau nu sunt în viaţă), noi nu am fi buni de nimic.
Gabriel Liiceanu în Declaraţie de iubire
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!



Tu eşti un fel de victimă a unei imense drame psihanalitice... Tu cauţi mereu un psihanalist, pentru că ei sunt tipul cel mai înalt de oameni - cel mai aproape de Dumnezeu. E destinul tău. Eşti o victimă, dar o victimă bucuroasă. Îţi place să-i mântuieşti pe alţii.
Anais Nin în Incest
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!


Orice om poate să devină puternic în interiorul său. Orice om poate să îşi întărească mintea, să o structureze şi să o facă să devină un aliat de nădejde în călătoria prin viaţă. Un om "slab" este de fapt un om care nu-şi hrăneşte mintea cu gânduri care îi dau putere, ci cu gânduri care îi alimentează fricile, neputinţă şi statutul de victimă neajutorată. Diferenţa dintre un om puternic şi unul "slab" este dată de gândurile pe care fiecare le hrăneşte. Gândurile sunt nişte programe instalate în mintea noastră de către alţii, de societatea în care trăim şi dacă le lăsăm să ne conducă existenţa fără să intervenim în vreun fel, vom trăi la întâmplare şi există mari şanse să nu ne placă unde vom ajunge. Puterea unui om, la fel ca şi slăbiciunea sa, este fundamental condiţionată de structura minţii sale, de conexiunile şi căile neuronale pe care gândurile sale s-au obişnuit să le acceseze. Poţi să îţi schimbi structura minţii: elimină gândurile care îţi iau din putere şi începe să hrăneşti gânduri care te fac să te simţi puternic şi încrezător în tine însuţi. Şi apropo, dacă în acest punct spui "uşor de spus, greu de făcut", ceea ce faci este că îţi hrăneşti în continuare neputinţă şi slăbiciunea. Un om puternic acţionează, o victimă spune că "nu se poate... e prea greu". Tu cum alegi să fii?
citat din Ursula Yvonne Sandner
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ai auzit cu siguranţă de faptul că eşti foarte influenţat de cei cinci oameni cu care îţi petreci cel mai mult din timp. Cu sau fără voia ta, le preiei starea, modalitatea de gândire, atitudinea şi stilul de viaţă. Ce visuri au aceşti oameni? Cum îşi gestionează emoţiile, relaţiile şi viaţa? Ce atitudine au în faţa problemelor? Cât de ambiţioşi sunt? Se victimizează sau îşi depăşesc cu uşurinţă problemele? Ce obiceiuri au - fac sport, mănâncă sănătos, au diferite vicii care-i controlează pe ei? Care este relaţia lor cu banii? Cum se raportează la partenerul de viaţă? Fac compromisuri şi sacrificii inutile? Se mulţumesc cu puţin, trăiesc în blazare şi mediocritate, sau caută mereu să se dezvolte şi să evolueze? Gândeşte-te pe rând la fiecare om care îţi este alături în acest moment şi răspunde la întrebările de mai sus. Apoi observă în ce măsură te regăseşti şi tu în răspunsurile pe care le-ai dat. Calitatea vieţii tale depinde într-o mare măsură de calitatea oamenilor cu care alegi să te înconjori. Dacă nu-ţi plac răspunsurile pe care le-ai dat şi îţi doreşti să trăieşti altfel... ştii ce ai de făcut. Alege înţelept relaţiile pe care le cultivi şi oamenii alături de care îţi petreci timpul.
citat din Ursula Yvonne Sandner
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suntem înclinaţi să petrecem timp cu cei care sunt ca şi noi. Dacă oamenii din jurul tău sunt oameni eficienţi, vei învăţa de la ei eficienţa. Dacă oamenii din jurul tău sunt oameni care se pricep foarte bine să piardă vremea, vei reuşi să fii un expert în a pierde vremea şi a nu face nimic cu viaţa ta. Din acest motiv este aşa de important anturajul. Nu există nicio posibilitate ca atunci când ai un anturaj prost, tu să nu cazi sub influenţa acelui anturaj. În timp, tot ceea ce ţine de comportamentele şi de modul de gândire al anturajului vei adopta şi tu. Devii copia celor cu care îţi petreci timpul. Dar asta poţi să o foloseşti într-un mod pozitiv pentru dezvoltarea ta. Caută oameni de la care ai tot timpul ceva de învăţat şi care să te ajute pentru atingerea obiectivelor tale.
citat din Marius Simion
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Banii pe care tu îi ai sunt o extensie a ta. Dacă tu eşti puternic şi evoluat, dacă tu eşti o persoană care are foarte mare valoare, care poate să aducă valoare în viaţa altor oameni, tot aşa vei avea inclusiv nivelul financiar. Cu cât eşti mai puternic, cu atât acea putere pe care o dobândeşti va creşte impactul tău în viaţa altora. De exemplu, vei putea să atragi în jurul tău oameni care să te susţină, vei putea să mobilizezi, să-i faci pe oameni să fie motivaţi. Toate acestea sunt defapt capacităţi pe care liderii le au, capacităţi pe care la un moment dat aceşti lideri le pot transforma în bani.
citat din Marius Simion
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Fiecare talent care ni s-a dat, pentru că fiecare dintre noi are talente, ne-a fost dat cu un motiv anume. Cu fiecare dintre aceste talente pe care le-am primit vine şi responsabilitatea ca noi să-l modelăm şi să-l dezvoltăm, apoi să-l aplicăm în lume într-un fel care să îmbogăţească viaţa altor oameni. Oamenii care nu vor să stabilească un scop cu privire la tot ceea ce vor de la viaţă şi apoi să urmărească acest scop cu curaj sunt de fapt oameni cu foarte multă frică în ei. Sunt speriaţi. Au umbre care trebuie examinate şi probleme care trebuie vindecate.
Robin Sharma în Descoperă-ţi destinul (2010)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!


Vânătoarea de mentori este probabil cea mai bănoasă acţiune pe care poţi să o dezvolţi. Dacă nu ai experienţă, să faci de capul tău este o crimă. Dacă te aliezi cu oameni care nu ştiu nici ei, este contraproductiv şi mai mult te împotmoleşte decât să te ajute. Îţi trebuie o persoană cu capul pe umeri, care a obţinut deja rezultatele pe care tu le vrei. Trebuie să îl tragi de mânecă şi să îl întrebi: "Nene, ce fac acum? Tu ce ai făcut când ai fost ca mine? Tu ce ai face în locul meu?"
citat din Daniel Zărnescu
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deciziile trebuie să fie o prioritate pentru noi şi trebuie să ne ocupăm de ele până în punctul în care se materializează şi obţinem rezultate. Acest lucru este posibil doar cu acţiune unidirecţională către acel obiectiv. În momentul în care avem o prioritate în viaţă, acţiunea trebuie să fie prezentă.
citat din Daniel Zărnescu
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *
Sunt oameni care, deşi te însoţesc, nu înseamnă că îţi sunt alături.
Sunt oameni care, deşi îţi sunt alături, nu înseamnă că sunteţi împreună.
Sunt oameni care, deşi te aud, nu te ascultă. Sunt oameni care, deşi te ascultă, nu te înţeleg şi nu le pasă.
Sunt oameni care, deşi te privesc nu te văd. Sunt oameni care deşi de văd, nu te cunosc.
Sunt oameni care, deşi îţi sunt alături, sunt foarte departe de tine...
Sunt oameni care, deşi te mângâie şi te îmbrăţişează, nu te iubesc.
Sunt oameni care, deşi te însoţesc pe drumul tău şi îţi fac promisiuni, într-o zi vor coti brusc pe alte drumuri...
poezie de Irina Binder
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!



Oamenii planetei
Suntem mult prea mici
În astă lume mare...
Sunt valuri prea înalte,
Când noi suntem prea scunzi...
Sunt mult prea multe lacrimi
Închise-n vieţi amare,
Suntem mult prea mici
Când ne-arătăm rotunzi...
Suntem mult prea răi
Pe o planetă bună...
Sunt oameni care mor,
Când trupul le trăieşte...
Sunt mult prea multe crime
Iar viaţa prea nebună,
Suntem mult prea reci
Când viaţa ne-ncălzeşte...
Suntem mult prea mici
Ca oameni, noi cu noi...
Sunt răni ce am uitat,
Când ele nu te uită...
Sunt mult prea multe sarcini
Şi nu-s purtate-n doi,
Suntem mult prea orbi
Când viaţa este mută...
poezie de Adina-Cristinela Ghinescu
Adăugat de Adina-Cristinela Ghinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Vrei mai mulţi bani? Îţi doreşti relaţii mai bune cu cei din jur? Te uiţi cu admiraţie la cei care reuşesc să comunice foarte simplu şi eficient sau să îşi creeze foarte uşor relaţii cu necunoscuţi? Vrei să fii mai sănătos şi să ai alături oameni care să te inspire sau să te încurajeze? Toate se reduc la cine eşti tu! La ce înseamnă normalitatea pentru tine. Iar un prim pas ca să îţi dai seama din ce poziţie pleci este să te uiţi la oamenii alături de care petreci cel mai mult timp din viaţă în momentul ăsta. Direct şi indirect, calitatea oamenilor care ne sunt aproape, ne influenţează. Aşa că hotărăşte-te ce vrei, începe prin a lucra la tine şi fii foarte atent la oamenii din jurul tău. Îţi pot accelera sau îţi pot frâna evoluţia mai mult decât crezi. Iar asta tot de tine depinde! Succesul înseamnă prieteni mai deştepţi decât tine.
citat din Daniel Zărnescu
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt copleşită de emoţii. Dacă în 2015 eram destul de sigură că aş putea câştiga acest titlu, acum mă aşteptam mai puţin. Aveam speranţele mele, din moment ce am fost nominalizată, dar anul acesta chiar sunt copleşită. Cred că sunt singura jucătoare din istoria handbalului care a câştigat de trei ori trofeul acesta. Aş vrea să mulţumesc tuturor celor care m-au votat, celor care au încredere în ceea ce fac pe teren. Cu echipa nu am avut cele mai bune performanţe, au fost apreciate mai mult rezultatele individuale. În plus, dintre toate jucătoarele nominalizate am avut cele mai puţine meciuri jucate. Sunt mândră şi foarte fericită.
citat din Cristina Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suntem sătui de lideri de care ne temem, de lideri pe care-i iubim şi de lideri care ne lasă să ne asumăm libertăţi în faţa lor. Ceea ce avem nevoie sunt liderii cu inimă care ajută atât de mult încât depăşesc cu mult necesităţile slujbei lor. Dar asemenea lideri nu sunt niciodată fără o slujbă şi nu duc lipsă nici de oameni care să-i urmeze.
citat din James B. Stockdale
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
