Canicula

Împrăştie eventaie oful din mine
s-au lăsat peste ţară lungi aripi cu mâini
mari şi subţiri se-ntind multe fire
scânteiază prin ele fulgere
de te miri.
În valuri căldura se retrage în umbre
Sufocată de dragostea luminii fierbinţi
Izvoarele seacă dezgolite-n uimire
O noapte se lasă în adâncuri de munte
Neştiută nici chiar luminatelor minţi.
Şi crapă cămăşi neputând să îndure
Ferecare de nasturi
Noroiul din glugi
Schismată cămaşă pe fire.
Prin pomi evantaie o împing mai aproape
Prin zăbrele de garduri – răsfirare de mâini
Îşi oftează tot cerul fierbintele patimi
În evantaiele lumii
Uitând de cuvinţi şi de datini.

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea

Coboară peste genele mele închise, coboară peste lume şi sate
Prin vreme şi flori, pe nori şi terase
Se împleteşte’ntruna, se coase.
Fără ace şi lână şi fire, fără mâini şi degete dibace
Fără de sunet coboară’n uimire...
În suflete triste ca vatra prea rece,
Coboară mereu către seară şi trece...
Liniştită cu mantia târâş
Peste lună
Îşi adună în poală nebună,
Mătănii de stele
Cu degete lungi le numără-ntruna
Coborâta, liniştita, ocrotitoarea noapte
Nebuna.
Şi-a făcut obiceiul încrustat pe călcâie
Să se-ntoarcă în fiece seară
Ca o îndrăgostită-n amurg,
Ca un soldat inflăcărat prin iubirea de ţară.

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lalaşinţ

Pomi condamnaţi la tăcere
Stau aliniaţi aşteptându-şi sentinţa.
Peste ei ţipă tăcerea spartă de zgomot de păsări,
ţipăt de bătaie, durere şi pustiu.
Raţe, gâşte se bat pe putere
iar viermii pământului tremură de cutremurul vrajbei ascunse.
Pe la colţuri se aud bârfe,
şoapte tăcute ce zboară din pasăre-n pasăre,
din ramură-n ramură.
M-am încurcat în zile ca într-o pânză şi nu mai ştiu să mă desprind.
Mi-e teamă de acul de paianjen,
de lipiciul firelor lui rotunde,
simetrice, frumoase.
Tăcerea domneşte pe străzi,
printre fire de iarbă, în porii pământului,
şi ţâşneşte spre stele printre culori de alb şi albastru, pe cer…
Şi ce cer imens, îmbălsămat de culoare.
Şi ce vânt tăcut, aiurind se învârte ca un om beat de semeţia înălţimii.
Printre fire de piatră, alte fire de apă se pierd.
Printre fire de fum, norii coboară pe case prin fire de ploaie.
Fire creată de Dumnezeu!
Fire rea, fire bună.
Tăcerea coboară în sufletul meu,
Tăcere nebună!

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cavalerul nopţii

Tăcerea apei reflecta spre mine
mănunchi de raze rupte din apus
în lupta cu tenebrele marine
ce se doreau luminii mai presus.

Din valuri, încercau să prindă cerul
cu ultime-ncordări de străluciri
menite să le ducă-n caruselul
din lumea nesfârşitelor trăiri.

Era aproape hăul. Valuri sumbre
veneau să-ncheie crâncenul război,
strângând lumina lor în mâini de umbre
pornite din adânc de inimi sloi.

Un strigăt şi un zbor tăcut, de noapte,
picaj ca în furtuna unui gând
ce se înclină-n faţa unor şoapte
pornite din speranţe-agonizând...

Din valuri, marea-şi pierde giuvaerul,
iar umbre din războiul nemilos
privesc lumini ce pot s-atingă cerul
din pene strălucind, de albatros.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O ţară nu-i ca o mână căreia să i te potriveşti, în calitate de conducător, ca o mănuşă. Ea are mâini cu degete mai groase, mai subţiri, mai lungi sau mai scurte. Mare năcaz îi, pe acea ţară, dacă are mâini multe prea lungi şi, şi mai mare, dacă conducătorul este "o mână lungă"!

Viorel Muha (iulie 2012)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

nimicule ce eşti!?

Multe nimicuri – mari rotunde
mă uit la voi privind în gol
aş ciopli o piatră monument să’nalţ
vouă nimicurilor ce mereu
mereu
îmi umpleţi tot ce am
şi suflete şi foi
şi cum voi teamă nu aveţi de nesfârşit
oricâte iau, mereu la loc
mai multe vă găsesc
un muşuroi – da, asta sunteţi
un muşuroi
a crescut iarba drept
şi a străpuns în coaste stele
fire în fire omoară
nimicul ce le leagă între ele
de sus din vÂrful lor
de jos din rădăcini
crescute până în nimicul de sub glob
mereu nu eşti
şi nu pot să te prind
umblând paşi goi rămân
sunt paşii tăi nimicule
ce eşti!

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de r b
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plimbă-te prin mine!

Cereşti caleşti se plimbă prin mine,
În suflet am stele legate în horă.
Tăcerea le mişcă ceasornicul mut,
Din oră în oră.

Mă pierd printre ele furat de un val.
Izvorul de noapte din ochii tăi negri,
Se varsă în mine de dă peste mal.
Iar vremea se cerne prin iţe de nouri,
Şi-n pleatea mea neagră apune în alb.

Focul din părul tău vântul nu-l poate stinge,
Adie în privirea-mi de patimă aprinsă
Flăcări de foc ard parcă în poarta ce-o deschide,
Sub gene, lunge gratii, dorinţă, aşteptare,
De patima-ţi aprinsă.

Patima ta mă doare!
Cu mâinile’ amândouă,
Cunună-ţi fac din stele pierdute prin amiezi.
Caleştile din astre menite ne sunt nouă,
Prin suflet tu colindă-mi
Şi fă-te că te pierzi!

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Negoţul

Aştepta, sus, pe bancă
E drept că pe munte.
Oricine-ar fi putut vedea că în creştet de munte
Nu era nici o bancă
Doar pietre cu spăteaza albastră
Făcută din nori
Ar fi zis că-i ciudată’ ntâlnirea
Pe care şi-au dat-o.
Cu sângele prin vine
Stătea şi’aştepta
Când alerga, când se plimba
Cărarea a fost lungă şi clară
Iar pietrele ferme, în scară.
Era noapte afară şi stele
Şi încă n-a venit celălalt
Şi n-a avut loc nici un schimb de cuvinte
Nici o fecundare de’nţelesuri în minte
Nici o lipsă umplută, nici o moarte de stea.
Încă singur pe bancă el stătea şi-aştepta
Ciudatul negoţ de cuvinte
Cu buzunarele goale
Fără hârti cu fire de argint
Fără daltă sau peniţe înfipte’n culoare
Pe bancă
Pe munte
Pe cer,
Negoţul e soare.

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunze in noapte

Să ne plimbăm pe străzi întortocheate,
Prin coridoare de lumină, chiar dac-acuma este noapte.
Chiar dacă străzile-s pustii,
Chiar dacă norii rătăcesc pierduti în înaltul de albastru.
Că timpul trece-ncet, se poate.
De parc-ar număra pe rând şi ar lega în veşnicie,
Stea după stea,
Gând după gând.
Din tronul său de foc şi heruvimi,
El rânduie clipită de clipită.
Şi fiece moment în el îşi capătă nemărginire.
Pe-o parte pare o frântură, pe cealată n-are măsură…

Culori de frunze la trântă se iau,
Se certă-ntre ele, zbătânduse-n vânt şi cântă…
Un fluier din ele vântul îşi face,
Şi cântă în ritmul paşilor mei.
Lumină-i în mine pe străzile-n noapte
Şi sufletu-mi cântă cu frunzele-n cor
Departe, departe.

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu, prin mama mea

Tristeţea e prelungă în plânsul de copil,
Atât de sinceră şi pur definitivă,
Curate lacrimi spală privirea bleu vernil
Din sufletul gonind spre drumul în derivă,‎

El vede oare începutul sau sfârşitul
În spatele retinei neclarelor priviri?
Îi este dor de viaţă sau de infinitul
Ascuns în spatele multiplelor muriri?

Neconsolat îşi zbate mâinile în aer,
Himere pe pământ priveşte cu uimire,
Fuioare lungi de visuri din al speranţei caier
Se- ncurcă în neştire în miile de fire,

Le-ar despărţi dar poarta e-nchisa în uitare,‎
De parcă ar uita spre-a veşnic repeta,
Memoriile luminii din viaţa-i trecătoare;
Copilul meu prin mine iar eu prin mama mea.

poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbre vis[toare

Se lasă înserarea, iar ziua obosită
dispare printre arbori şi urcă înspre cer,
curg razele de lună, cernute ca prin sită,
din tolba nevăzută a unui lăncier.
Statuile-adormite pe soclurile grele
par umbre visătoare ajunse din trecut,
iar frunzele uscate, căzute peste ele,
însemnele uitării din veacul dispărut.

O buhă retrezită, în liniştea astrală,
planează în derivă sub tufa de măceş,
în urma ei pădurea, măreaţă catedrală,
ascunde în adâncuri o ceată de răzeşi.
Îndată mă cuprinde o teamă neştiută,
venită fără veste cu spaime din văzduh,
cu aripa întinsă, sub umbra desfăcută,
pe căile-ncurcate s-a rătăcit un duh.

Deodată, speriată, tu vii tot mai aproape,
eu te cuprind în braţe şi te sărut adânc!...
Cu buza tremurândă, întinsă peste pleoape,
simt lacrima sărată din ochii care-ţi plâng.

poezie de Corneliu Neagu din Drum spre eternitate (2019)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

„închide uşa te rog” sau inchide usa te rog ! 2

Picură acum apă pe bani
Iar gerul trozneşte prin oase
Capacul din pod de canal
Dispărut...
Se spală pe mâini în ligheane rugina,
De ani.

Mătreaţa din nori nespălaţi
Crapă gheaţa pe fulgi
Pocnirea din canalul drogat
E’ncordare de aer în pungi.

Coboară tiptil pe scara-negrită
Cu tristeţe albeaţa roşeşte-n obraji
În urma ei apa cu capete sparte
Rămâne mirată, ţepoasă
Sub nări iese abur şi gânduri spre vară
Ce-anină speranţe deşarte...

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

ciobite lumi

Stau cioburi pe masă
Tăcută mireasă
Din joc de călcâi
Ah, mire
Tu soare din ziua întâi.
Stau colţuri de stele
În visele mele se-ntind
Somnoroase
Şi calc peste cioburi
Şi mese livide
Doar doar să le-ating.
Stau mese sub cioburi
Smerite speteze
Ah, ostenelile lumii
Prin blide si pori
Creşte pe margini de linguri
Lăcusta război
Şi hrană
La colţuri de gură
Uimită spărtură.

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frigul aduce căldura...

Frigul aduce căldura sobei prin cercuri de fum,
Îngerii aleargă desculţi, către mine, prin troienitul drum.

Tu la pieptul meu îţi încălzeşti conturul inimii, privirea,
Unde cuibăreşte la ceas de taină, în miezul ei, iubirea.

Trece prin noi, cerul, să ne aducă zâmbete şi flori,
Prin părul răvăşit îşi întinde vântul aripi de viori.

Luna în ritmice dansuri sărută pulberea întinselor zăpezi,
Ochii curioşi taie fâşii din nenăscute păduri şi livezi!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păşeşte-ncet

Un singur lucru-ţi cer: Să nu regreţi...

Şi-acum,
Păşeşte-ncet să nu-mi deştepţi covorul
Şi măştile-adormite pe pereţi!...
Păşeşte-ncet ca şi cum nici n-ai fi
Intrat aci!...
Odaia mea e o scenă-n care-actorul
E veşnic altu-n fiecare seară -
O scenă ce-şi păstrează doar decorul
Şi liniştea
Ca şi-o modestă gară
Prin care trenurile trec mânate
De gestul unor mâini halucinante.

Păşeşte-ncet să nu-mi deştepţi minciuna
Scrisorilor închise prin sertare
Şi florile-adormite prin pahare.
Odaia mea e grota fără soare
Prin care nu mai intră azi
Nici una
Din cele ce păşiră la-ntâmplare...

Păşeşte-ncet să nu-mi deştepţi bazarul
De lacrime-ncrustate prin dantele
Şi nasturi descheiaţi de mâini rebele.
Odaia mea-i covorul fără poartă
Din care poţi ieşi afar' când vrei,
În el nu odihneşte nici o moartă,
Ci numai visuri blonde de femei...

Păşeşte-ncet să nu-mi deştepţi groparul
Şi umbrele-adormite pe pereţi,
Păşeşte-ncet şi nu privi spre ele...
Şi nu uita ce-ţi cer: Să nu regreţi!

poezie celebră de Ion Minulescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mâinile care mă dor

Mâinile mă dor,
Sunt mâinile acestea,
Pe care mi le-a făcut cadou
Dumnezeu,
Într-o dimineaţă de sărbătoare.
Mâini cu care m-am rugat,
Cu care am iubit,
Am trudit,
Am mângâiat pâinea cea de toate zilele,
Am mângâiat chipul tău,
Am mângâiat icoanele,
Şi pietre şi copaci...
Le-am împreunat
Şi le-am ridicat spre cer
Când îmi era a pustiu,
Când îmi era a jale,
Când Dumnezeu era plecat prin lume cu sfinţii,
Să judece...
Sunt mâinile care i-au hrănit pe alţii,
Şi pe mine.
Mâini care ţi-au şters lacrima...
Sunt mâini care erau cândva
Tinere şi viguroase
Şi acum se prefac în crengi uscate,
Cu gheare încovoiate
Care se apleacă inexorabil
Să scurme ţărâna.
Sunt mâini bătătorite de greşeli,
De iertări, de păcate, de rugăciuni,
De zidiri, de patimi, de griji,
Mâinile care mă dor,
Care te caută prin noapte,
Care te roagă să te întorci,
Pe care nu le mai pot întinde spre tine,
Cu care sap în cenuşă
Să rostogolesc timpul,
Cu care îmi torn cenuşă în cap,
Mâini cu care întorc tot mai greu
Ultimele file dintr-o carte,
Mâini care ţin o lumânare neîncepută
În aşteptarea luminii...

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păstrez acelaşi crez

Dintre toate durerile cele de suflet sunt grele,
îţi seacă izvoarele trupului prin suferinţă
şi respiri cu tristeţe aerul.

Multe dezamăgiri mi-au lovit inima,
am ajuns până la refularea dorinţelor,
totul mi se pare un blestem
care trebuie îndepărtat de viaţă,
nu pot să fiu umil, nu sunt un sfânt,
în mine păstrez acelaşi crez
şi multă dragoste.

Sângele îmi poartă prin artere
tot ce-mi înfloreşte prin gânduri
mă face să sper la tot ce urcă la cer,
şi nu se lasă răpus de zădărnicie,
multe obstacole îmi vor sta în drum
şi le voi ocoli
chiar începând de azi.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mor în adâncuri

Mă chinui să mor în adâncuri
De tăcute şi negre mistere
Ce lovesc în mine ca vântul
Şi umblă tăios,
Şi ară prin mine brazdele lungi de durere.

Cu ochii închişi
Mă prefac că nu simt, că nu doare
Sudoarea îmi sapă pe faţă
Fântâni şi izvoare de sare
Mă prefac în cristale.

Şi iau întunericul nopţii şi-l sorb
Şi nimeni nu ştie că-n mine
În brazdele-adânci unde-am fost îngropat
Durerea îşi naşte urmaşii
Moartea produce izvoare şuvoi
Şi-mi creşte rodirea
Azi bob, mâine spic
Cu ochii închişi îmi numără creşterea paşii.

Ară în mine brazdele lungi de durere
Şi umblă tăios
Tăcute şi negre mistere
Ce lovesc în mine ca vânturi.
Moartea ’mi-omoară moartea ’n-adâncuri.

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se naşte prin moarte

E o noapte timidă de vânt bântuită,
Un înger coboară pe scara lui sfântă,
Un suflet de om creat din lumină
Păşeşte timid într-o lume de umbre.

Se adapă încet din cana sfinţită,
În ochi licăresc cristale din sticlă,
Prin braţele-i lungi se scurge nisipul,
Clepsidra - destin îi numără timpul.

Un ţânc de copil îşi plânge venirea,
O mamă slăbită îşi strigă durerea,
Un tată voinic îşi râde uimirea,
O soartă de om primeşte ursirea.

Se bucură lumea de darul primit,
Se scutură cerul de stele grăbit,
Un sunet de goarnă vesteşte în noapte,
E timpul în care se naşte prin moarte.

poezie de Vasile Şerban din Un gram de om pentru eternitate (2024)
Adăugat de Vasile Şerban
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zăluda

Se gudură iarna sub pomii golaşi
Gonită cu pietre din urmă,
Îşi soarbe urgia din ţurţuri rămaşi,
Se-ascunde prin frunze şi scurmă.

Împrăştie pulberi de brumă în zori,
Acoperă geana de soare,
Stârneşte pe câmpuri lungi cârduri de ciori
Flămânde şi gâlcevitoare.

Aleargă zăludă, muşcând din păduri,
Cu lupii urlându-i pe urme,
Îşi sfâşie haina în rugii de muri
Şi nu poate ura să-şi curme.

O biruie focul din vetre fierbinţi
Şi sucul din merele coapte,
Bătrânii spunând povestiri sub velinţi
Copiilor, noapte de noapte.

poezie de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimi

rămân înăuntru în zbatere, ele singure cu mine
mă pedepsesc şi încep şi ele să plângă
apoi se uită înapoi şi văd încleştat trecutul
de prezentul care vor să-l uite, chiar mâine

ce-a mai rămas din mine, rămâne
o felie subţire de timp rătăcită
falange lungi de degete pietroase, căzute
strivesc cuiburile mele mult îndrăgite
cuiburi din adânc de aduceri aminte

de pe munţi, lacrimile încet mi se preling
prin eleştee de stalactite, cristal încrustate
iar din peşteri, văgăuni şi scorburi uitate
sorb adâncuri de mult în mine uitate
iar eu curg încet prin lacrimile mele
izvor nesecat de aduceri aminte
în lacrimi de stânci de munte zdrobite

poezie de Viorel Muha
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!